sâmbătă, aprilie 10, 2021

Pseudoştiinţă şi destin sau despre toate drumurile pe care nu le-am urmat

Nu am vrut să public acest text la apogeul episodului numerologic care a încins câteva zile opinia publică din România pentru că aş vrea ca el să fie mai puţin despre o întâmplare şi mai mult despre o problemă mult mai adâncă din şcoala românească.

După cum bănuiam, tăvălugul atenţiei publice tinde să se îndrepte către alte subiecte efervescente, iar tăcerea stă se lase din nou peste cancelariile  în care se discută zilnic despre horoscop, reîncarnare şi (in)compatibilităţi zodiacale. Dar şi peste sălile de clasă (mai nou, virtuale) în care se rezolvă teme numeroase la clasele mici şi doar simbolice la clasele mari, în dispreţul tuturor cercetărilor ştiinţifice cu privire la acest subiect. Peste clasele de colegii naţionale unde adesea se munceşte orb, surd, repetitiv, doar pentru admiterea cu ştaif şi bacul cu 10 (necesar tot pentru admiterea cu ştaif). Şi peste clasele săteşti fără elevi, rămaşi pe lângă casele părinteşti, unde pot fi mai utili şi mai uşor de suprvegheat.

Mi-aş dori ca acest articol să fie în primul rând despre cum facem ştiinţă în şcoala românească, despre ceea ce numeam la un moment dat[1] „spiritul bun al ştiinţei”, despre cum ajunge el la elevii noştri, cât valorificăm din potenţialul ei enorm şi care este preţul uman şi instituţional pe care-l plătim pentru că facem ştiinţă într-un anume fel. Pentru că ştiinţa nu este niciodată numai despre ştiinţă.

Să fiu limpede în ceea ce priveşte teza principală a acestui text: facem destule discipline ştiinţifice în şcoală, dar spiritul bun al ştiinţei este mai greu de găsit decât pepitele de aur în steril. Calculăm mult, iar cei care calculează mai repede câştigă adesea premii şi aplauze, ca nişte foci de circ. Calculăm, dar nu educăm. Calculăm, dar suntem analfabeţi la testele internaţionale. Calculăm, dar suntem analfabeţi sufleteşte. Pentru că ştiinţa nu este în primul rând despre calcule, teste, teme, împăunări de o zi, facultăţi de fiţe şi job-uri bănoase. Ştiinţa este în primul rând despre om, despre sclipirile, forţa, neputinţele şi limitele lui. Este clădită din sufletul lui, din toate spaimele şi speranţele acestei primate care n-a ştiut să lupte cu lumea decât explicând-o şi înţelegând-o. Ştiinţa are spirit şi un potenţial educativ enorm. Dar cine mai are azi timp de mofturile acestea, în dispreţul unei tradiţii care ne-a dat personalităţi precum Solomon Marcus?

În primul rând, ştiinţa este modestie. Conştiinţa că rezultatele semnificative vor veni doar în eforturi cooperative de durată, prin aportul furnicesc al celor mulţi. Da, în ciuda competiţiei acerbe pentru a exista în jurnalele peer-reviewed, în miezul ei cel mai propriu ştiinţa rămâne actul de cooperare profundă al unor oameni care rămân adesea esenţialmente discreţi şi modeşti. Am văzut acest spirit colaborativ la lucru în realizarea vaccinurilor ce pot opri pandemia care macină umanitatea, vedem calitatea educaţiei ştiinţifice din şcoala românească în terifianta veste că unul din doi profesori români nu vrea să se vaccineze (posibil mai mulţi). În epoca informaţiei obeze şi a competenţelor de nişă, colaborarea este nu doar esenţială, ci şi inevitabilă pentru orice sistem care vrea să ţină pasul cu vremurile. În şcolile româneşti vom vedea însă cel mai adesea încurajată o competiţie stupidă de dragul orgoliilor mărunte, o şicanare continuă şi obositoare, fără ţel şi fără criterii. Elevi, dar mai ales profesori, găsim enorm de greu să punem laolaltă două paie cruce, să găsim căi de a fi împreună, de a învăţa unii de la alţii, de a educa conform unor viziuni şi valori comune.

Ştiinţa este perseverenţă. Disponibilitate la efort şi rezistenţă în faţa eşecului. Disponibilitatea de a aştepta şi de a suferi pentru a obţine rezultate notabile, semnificative, durabile. Dar cine, în şcoala românească, măsoară procese, urmăreşte rezultate şi achiziţii pe termen lung, stabileşte obiective adânci, transmise, eventual cu dragoste şi interes pentru copil, între educatori, ca o ştafetă?

Ştiinţa este curiozitate. Dar cine mai are timp azi (când timpul înseamnă fie bani, fie distracţie) de asemenea prostii? Curiozitatea pură, dorinţa de a şti, de a înţelege şi de a găsi împlinire şi bucurie în cunoaştere, toate acestea ţin tot mai mult parcă de mecanica sufletească a unor oameni  vetuşti, stranii, din vremuri de mult apuse. Curiozitatea a devenit ieftină, prostituată în nonsubiecte fade cu iz de click-bait,  acum, când ceasul epocii bate în ritm de Tik Tok.

Ştiinţa este spirit critic şi autocritic. Dar în şcoala românească cei fără dubii au întotdeauna mai multe şanse de succes decât oamenii profunzimilor şi nuanţelor. Spiritul cu adevărat critic e foarte rar, cel autocritic văzut ca o slăbiciune.

Ştiinţa este curaj, fidelitate faţă de adevăr şi de anumite valori. Învăţământul nostru este în cea mai mare parte un teatru al celor supuşi şi al alunecoşilor de toate felurile.

Ştiinţa este rigoare, claritate, limpezime, dar rar veţi găsi aşa ceva între pereţii şcolilor româneşti. Întâlnirile ştiinţifico-metodice sunt arareori ştiinţifice sau metodice, iar miniştrii învăţământului, cu prea puţine excepţii, au practicat fără vreo reţinere propuneri de un diletantism care mă sperie (dintre cele mai recente amintesc numirea directorilor prin votul exclusiv al titularilor şcolilor, dar şi ideea aparent plauzibilă a remunerării profesorilor după rezultatele obţinute are numeroase probleme teoretice[2]).

Intenţia mea nu e să idealizez fără rest spiritul ştiinţific doar ca să îmi iasă demonstraţia. Evident, ştiinţa e făcută de oameni şi nimic din ce e omenesc nu îi este străin. Intenţia mea e mai degrabă să atrag atenţia asupra enormului ei potenţial educativ şi uman, dar şi asupra mecanismelor interne de autocorectare. Din păcate, învăţământul românesc le ratează pe ambele. Ca să folosesc o analogie potrivită în această perioadă, învăţământul pare afectat, alături de alte structuri profesionale, de lipsa unui sistem imunitar sănătos la nivelul întregii societăţi. Dacă anticorpii de reacţie rapidă ai presei funcţionează încă oarecum eficient, anticorpii specifici ai acţiunii punctuale, conştiente,  ţintite întârzie să apară. În lipsa lor, celulele pierd logica întregului, se descurcă individual mai bine sau mai rău, textura socială capătă aspectul dezolant al unor ciorapi cu firele duse.

Adresa buclucaşă trimisă în şcoli nu este în primul rând despre greşeala unor inspectori şi nici măcar despre  pseudoştiinţă. Este mai degrabă despre un destin, destinul cu iz de farsă al educaţiei româneşti, destinul ei  numerologic din ultimii treizeci de ani.  Este despre cum este ales în permanenţă drumul mai uşor, strâmb, drumul care nu duce nicăieri, scurtătura numerologică în locul complexităţii şi dificultăţii veritabil ştiinţifice şi despre cum asta se întâmplă zilnic, la toate nivelurile. Din acest punct de vedere, adresa numerologică care a făcut atâtea valuri (preţ de o clipă, desigur) este un epitom al alegerilor noastre valorice, profesionale, morale de trei decenii încoace.  Nu e un accident, e o abreviere. Iar, din punctul meu de vedere, toţi am contribuit (desigur, nu în aceeaşi măsură, la asta).

Nu strică să o repetăm: e timpul târziu al unor schimbări cu adevărat serioase, care au devenit de mult urgente. Toate drumurile ne stau deschise în faţă, dar deciziile care vor smulge educaţia din România din marasmul ei destinal pentru a o pune, la început timid şi ezitant, desigur, pe căile drepte şi infinit mai grele ale educaţiei serioase se iau la fiecare nivel, în vârful, dar şi la baza piramidei funcţiilor. Orice profesor poate aduce spiritul bun al ştiinţei în metrul pătrat pe care e stăpân. Orice ministru poate lua hotărârile care să facă din educaţia noastră sistemul în care acest spirit să înflorească. Şi fiecare are responsabilitatea lui în acest proiect, deloc egală însă ca importanţă dacă mă întrebaţi pe mine. Misiunea la vârf e teribil de grea pentru că hotărârile bune vor lovi reţele de interese, complicităţi, inerţii şi trasee vicioase împământenite de decenii. Întrebarea e dacă cineva vreodată va avea suficient curaj. Curajul de a vedea şi de a urma în sfârşit toate drumurile pe care nu am luat-o până acum.


[1] https://www.contributors.ro/scoala-spiritul-bun-al-stiintei-si-calea-civilizarii/

[2] Mulţumiri profesorului Constantin Lomaca pentru semnalare: http://www.ascd.org/publications/educational_leadership/may10/vol67/num08/Using_Value-Added_Measures_to_Evaluate_Teachers.aspx?fbclid=IwAR2ETUPXmb2Wb1yoCjPsFhuGOgbvSyU8m4nBmru1VdSktJJnqDpeeXREBTo

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Intradevar e timpul ca profesorii si copii sa ajunga iar la clasa. la inatamantul frontal, analog, direct si am dubii cine are mai multa nevoie, profesorii sau tinerii, la tineri imi fac mai putine probleme daca unul sau altul e pleact cu capul. la profesori e alta poveste.

    • „Invatarea” prin dictare si teroare functioneaza la fel si in on-line si in prezenta fizica: gestioneaza un proces de indobitocire progresiva. Ce conteaza din ce material e ghioaga care iti sfarma capul?

      „Tara de vrea prost!” – un cantec, Dar mare adevar spune: educatia reflecta societatea. Comentam si la un alt articol: nu poti sa pui in fata oglinzii o cioara si sa te miri ca nu vezi in oglinda un paun.

  2. Oare autorul se refera la -Stiinta cunosterii -sau doar la notiunea numita stiinta , notiune ce cumuleaza si alti factori umani ce transcend cunosterii efective . Mai degraba -riguare , calitate , limpezime si toate celalalte calitati ,ce se presupun a fi caractere ale stiintei , sunt doar niste biete insuri umane , ce tin si de nasterea fiecaruia dintre noi si de transpunerea lor in cunosterea efectiva a lucrurilor ca posibiltate oferita primordial de corespondentul in realitate a modului nostru particular de gindire . Chiar daca – omul se naste gol – si societatea il imbraca educa etc , totusi, calitatilor ,date de nastere, li se adauga si li se ofera posibilitati diferite ale cunosterii, posibilitati ce duc si formeaza constructii umane diferite aratind si ele intr-un final intelegeri umane diferite . Este un moment istoric in care avem sansa sa reglementam totul de la inceput , sa eliminam nonconcordantele . Impotrivirea va fi pe masura .Dar daca acum nu ,atunci cind ?

  3. Aveți dreptate. Din păcate. Am fost cadru didactic. Am făcut studiile în străinătate. Degeaba pentru sistem. Nu m-am potrivit. Am rămas cu satisfacția de a vedea oameni schimbați pe care i-am stimulat să gândească dincolo de privirea îngustă și loialitățile sistemului.

    Vă mărturisesc că am fost șocat când am dat de sistemul românesc de educație superioară pe care-l cunoșteam doar din anecdotele dinainte de 89. Să vă povestesc ce pensie am?

  4. Pai cu CINE sa faci schimbarile?? :O
    Cu intreaga gashka a cadrelor didactice, 90% ele insele analfabete functional? Si de multe ori ajunse acolo pe criterii de cumetrie sau / si politice si, in majoritatea cazurilor, copiind la atestari si exmene? >:

    • Schimbarea nu e posibila decat pornind din zona politica. Iar politicienii se orienteaza dupa voturi. Si cum politica educatiei nu conteaza la vot, nici schimbarea nu va fi vreodata posibila.

      Chiar daca toate cadrele didactice ar fi genii si toti ministrii 100% binevoitori si competenti, tot degeaba ar fi. Pentru ca :
      a) nu conteaza la vot
      b) nu ar exista cerere pentru absolventi bine pregatiti.

      • Cam acesta ar fi rezultatul promovarii competitivitatii prin salarii mici (o strategie de doi bani). Totusi, numarul agentilor economici (prepoderent din sectorul privat) care cauta talente si absolventi bine pregatiti se afla in crestere. Din pacate insa, se pare ca acestia nu detin trusturi de presa (deci nu pot avea prea mare influenta asupra politicului).

        • Chiar daca este in crestere, numarul absolut al societatilor comerciale ce au evoie de competente si de inalta calificare este foarte redus.

          Numarul redus este rezultatul a 2 procese sociale paralele:

          a) tinerii care doresc sa infiinteze o afacere sau cei care doresc sa obtine calificari deosebite pleaca din Romania, de obicei la studii. Raman unde studiaza, nu au de ce sa se intoarca

          b) capitalul romanesc se afla la concurenta cu cel strain, dar capacitata sa de actiune si de rezistenta la concurenta este extrem de slaba. Capitalul romanesc nu este prezent in afara granitelor decat intr-o masura extrem de mica (raportul dintre capitalul romanesc investit in exterior si cel strain prezent in Romania este cel mai defavorabil din UE)

          ===
          Pe scurt, tinerii capabili nu au sanse in Romania, pentru ca statul roman este unul anti-capitalist in esenta sa si in formele sale de manifestare.

          Politicienii stiu (sau intuiesc) asta, asa ca nu mizeaza pe educatie pentru voturi.

          Pentru ca educatia se devina interesanta pentru politic, este necesar ca ea sa fie intereseanta pentru societate, Iar ca sa devina interesanta pentru societate trebuie ca veniturile si succesul personal sa fie legate de efortul personal. In acelasi timp este necesar ca lipsa efortului sa fie sanctionata printr-un trai la limita decentei. In Romania este exact pe dos.

          De ce? Pentru ca Romania nu s-a desprins de comunism. Romanii considera ca indiferent de cat de puturos e cineva, acel cineva trebui sa duca acelasi trai ca si o persoana harnica. Egalitrism primitiv.

          Romanii nu se vor lamuri de nocivitatea acestei situatii pana cand nu se va produce o criza profunda, care sa aduca o mare parte a populatiei sub limita supravietuirii. Cam ca in anii 80′.

  5. Daca romanii nu isi pot invata copiii, atunci macar sa ii lase in pace.

    Oricine a avut de-a face cu elevi din clasele primare si pana la liceu a remarcat cu siguranta – sa-mi fie cu iertare!- indobitocirea progresiva a acestora. Din niste fiinte umane pline de curiozitate si de placerea cunoasterii, copiii ajung niste roboti repetitori, incapabili de orice activitate umana cu rost si – din pacate- unii chiar lipsiti de orice afectiune si de orice atitudine sociala.

    Asa ii „educa” scoala.

    ===

    Sunt 2 examene in Romania:
    a) Evaluarea nationala , care iti da posibilitatea sa „alegi” intre licee. De fapt toate sunt cam la fel. Daca dai cu banul iesi tot acolo.
    b) Bacalaureatul, care iti da posibilitatea sa intri la o facultate fara nicio noima. De fapt, problema e ca fara bac nu ai dreptul sa iti cumperi o diploma de facultate. Cu care toata lumea se sterge la dorsala Atlantica, dar despre care cei mai in varsta spun ca „e bine sa o ai acolo” (!).

    Cele 2 examene au de fapt un caracter distructiv pervers: imping in planul paispe materiile care nu sunt „de examen”.

    ===

    Ce se poate face? Nimic! Mai bine spus, sa lasam copiii in pace, macar.

    Reducerea numarului de ore la jumatate ar lasa suficient timp tinerilor sa se pregateasca singuri.

    Pentru ca problema reala nu este calitatea catastrofala a educatie, ci faptul ca respectiva catastrofa ocupa tot (subliniez: tot!) timpul copiilor.

    As invita pe orice analist al educatiei si pe orice ministru sa urmeze programul zilnic al unui elev, macar 5 zile.

  6. Offfff, ce mi-a placut articolul acesta. Mii de multumiri.

    „În primul rând, ştiinţa este modestie. Conştiinţa că rezultatele semnificative vor veni doar în eforturi cooperative de durată, prin aportul furnicesc al celor mulţi. Da, în ciuda competiţiei acerbe pentru a exista în jurnalele peer-reviewed, în miezul ei cel mai propriu ştiinţa rămâne actul de cooperare profundă al unor oameni care rămân adesea esenţialmente discreţi şi modeşti.”

  7. „…facem destule discipline ştiinţifice în şcoală, dar spiritul bun al ştiinţei este mai greu de găsit decât pepitele de aur în steril. Calculăm mult, iar cei care calculează mai repede câştigă adesea premii şi aplauze, ca nişte foci de circ. Calculăm, dar nu educăm.”.

    Bine spus!

    Imi place articolul (si) pentru ca pune problema educatiei intr-un mod moral-filosofic. Pierduti in analiza eficientei educatiei (de fapt -doar a celei institutionale, dar e alta discutie), uitam adesea de aceasta latura. Sau cel putin eu uit :-).

    Perfect de acord: nu programam roboti, ci educam oameni. Sau asa ar trebui.

  8. ”…în şcoala românească cei fără dubii au întotdeauna mai multe şanse de succes decât oamenii profunzimilor şi nuanţelor. Spiritul cu adevărat critic e foarte rar, cel autocritic văzut ca o slăbiciune.”

    Sa va spun drept nici la corifeii medicali romani ai luptei cu Covidul nu am
    sesizat vreo urma de dubiu.
    Au afisat in ultimul an o siguranță de sine suspectă și s-au impaunat cu gradul de ”specialisti”
    bine păzit de garzile de politicieni si propagandisti (”sa ascultam ce spun specialistii !” , cine nu asculta e negationist, conspiratilonist, zădarnicitor… la adjective suntem de talie mondială )
    Totusi daca am fi sinceri ar trebui sa recunoastem cu totii că, dacă e sa vina vreo mantuire,
    ea vine de la vaccinurile inventate de geniul uman pe un cu totul alt palier stiintific
    decat acela unde activeaza VIP urile medicale romanesti.
    Cam multe ifose si genialitati afisate de niste persoane care in acest moment
    depind exclusiv de cadența transporturilor cu fiole venite din alte lumi.
    Dar poate e doar o situatie temporară generata de faptul ca 2021 e un an marcat numerologic de cifra ”5” si de Mercur retrograd.

  9. Stiinta este noua religie, credinta oarba a omului modern, maciuca ideologica cu care se aduc recalcitrantii la supunere. Spiritul stiintific e una, cu retorica sa idealista, practica instrumentalizarii stiintei in scopuri politice e alta. La invocarea sloganului stiintei trebuie sa ne plecam cu totii in pioasa reverenta.

    https://www.youtube.com/watch?v=uNKn5d_yUrg

    • Multumesc pentru link! Ma gandesc ca stiinta de care spui si tu (noua religie) e cam de vreo 200 de ani, nici măcar. Acele pseudostiinte de care se oripileaza savantii de acum exista de mii de ani. Cum or fi trecut testul timpului? Cum or fi reușit să asigure supraviețuirea omenirii? Că deh, sunt pseudo, adică false. Hmmm!

Lasă un răspuns la Dedalus Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Doru Valentin Căstăian
Doru Valentin Căstăian
Profesor, publicist, traducator, doctor in filosofie (Universitatea de Vest Timisoara), realizator de scenarii pentru softuri educationale.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Invitarea Ucrainei în NATO – marea lovitură strategică a SUA în Estul Europei şi scenariul care dă fiori regimului Putin

Agitaţie mare în estul Ucrainei, de ambele părţi ale frontierei cu Rusia. Informaţii contradictorii, acuzaţii reciproce de escaladare a conflictului, masarea trupelor...

Cum am decis să mă implic în politică: povestea unei generaţii

Într-o zi, în cursul anului 2017, în mica bucătărie comună a Reprezentanţei Comisiei Europene în România discutam cu...

Azi sunt alegeri în Bulgaria. Tot ce trebuie să ştiţi despre ele. Cu poze

Ca şi în România, dincolo de pandemie tema politică majoră rămâne Statul de Drept / Rule of Law. Într-o conferinţă recentă un...

Țară-Țară, vrem… români!

România stă inertă pe propriu-i catafalc, acoperită din cap până-n picioare cu un cearșaf numit naționalism. România trăiește de...

Infrastructura și lucrările publice, veriga slabă a PNRR 2.0

Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), versiunea 2.0 prezentată public în martie 2021, nu a reușit să...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.