joi, septembrie 21, 2023

Puciul din decembrie 2017 de la București

Și-a pus PSD în cui întreg arsenalul de sentimente anti-monarhice, a folosit modelul lupului îmbrăcat strategic în piele de oaie, a instrumentalizat în scop propriu și ticălos ziua revenirii pe veci în patrie a Regelui Mihai al României și, în cârdășie cu ALDE și cu mereu foarte bine și opotun(ist) reorientată UDMR a pregătit un puci anti-democratic.
Ieri, mizând complet aiurea pe scăderea vigilenței puținelor medii de informare în masă care nu îi sunt încă total subordonate, alianța PSD-ALDE-UDMR a aruncat în derizoriu însăși ipoteza că trei ani de aici încolo în Parlamentul României va mai fi un spațiu al democrației și libertății. Începând de miercuri, 13 decembrie începe să fie îndoielnic faptul că în Parlamentul României vor mai putea avea loc dezbateri cu caracter democratic. În schimb, devine mult mai sigur faptul că nu se va mai da cuvântul celor ce gândesc altfel decât vrea puterea și că se vor tăia microfoane. Nu se va mai auzi decât vocea majorității, nu se va mai face decât voia ei. În rest, tăcere. Liniște deplină. Liniștea mormântală de după suspendarea unei minime conduite democratice. Democrația fiind înlocuită cu liberul la furt și la corupția instituționalizată.
Puțin contează că ar putea fi vorba despre o majoritate de ocazie, imorală, cumpărată, târguită, obținută grație infinitei disponibilități de a-și vinde voturile contra unui profit maxim a UDMR. Care, o știm prea bine, are și ea corupții proprii pe care trebuie să îi salveze. Numai că UDMR nu se vinde tocmai ieftin. Știe să pluseze, să folosească cu câștiguri maxime orice moment favorabil. Și uite așa se face că, pe lângă respectivul interes de maximă urgență, oamenii UDMR-ul din Parlamentul României au făcut astfel încât s-au mai ales și cu un bonus. Reprezentat de introducerea pe ușa din spate într-o lege referitoare la liceele agricolo a unui articol ce permite atât Parlamentului cât și autorităților locale înființarea de școli în limba maghiară.
Președintele PSD, dl. Liviu Dragnea-Trei Dosare, promisese că, în răstimpul până la înmormântarea Majestății Sale, activitatea Comisiei conduse de Florin Iordache va fi suspendată. Nici vorbă. Dragnea și-a uitat promisiunea cât ai zice pește. Comisia a lucrat la foc continuu, iar miercuri a primit și mult așteptata binecuvântare a Curții Constituționale.
Tot miercuri, în regim de blitzkrieg, deputații majorității au adoptat și modificările la legea 317/2004, cea referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii. În pofida avizului negativ dat proiectului chiar de CSM. Îndeplinindu-se în schimb astfel indicațiile prețioase ale lui Liviu Dragnea. Devenit astfel călăul legilor justiției, al spiritului democratic, insul care, estimp, a făcut pe îndoliatul, pe omul care plânge dispariția Omului ce a făcut istorie, dând fuga la Peleș cică pentru a simula reculegerea la căpătâiul Ultimului Rege al României. Așa, de ochii lumii. Convins că aghiotanții săi, Iordache, Nicolicea, își vor face cum nu se poate mai conștiincios treaba. Bilanțul? Puciul împotriva democrației din decembrie 2017 reprezintă o reușită personală a lui Dragnea, dar și una partidelor politice care i-au îndeplinit pofta.
Pentru autorii ca și pentru comanditarii puciului punerea în primejdie a viitorul european al țării nu înseamnă decât o pagubă colaterală. Să se confirme oare astfel zicerea că România ar fi blestemată să nu aibă parte de mai mult decât de un ciclu de maximum 30 de ani de democrație și aceea chinuită?
Text publicat atât pe site-ul contributors.ro cât și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Cat timp mai asteptati sa iesiti in strada? Dupa ce te loveste „metroul” anti-justitie, e cam tarziu…
    Incep sa inteleg frustrarea celor care ajung sa comita asasinate politice.

  2. … a instrumentalizat în scop propriu și ticălos ziua revenirii pe veci în patrie a Regelui Mihai al României

    Infractorul de sorginte teliormaneanca, temporar catarat fiind in jiltul decizional procedeaza exact asa cum, de altfel, purced la critici (teatralo-social-p*litice) cam toti „scolitii” in spiritul povestilor nemuritoare. Observ (cu mahnire) ca pana si ‘telectualii (de la care, by default, ar fi fost indreptatite pretentiile) se comporta precum „impricinatii”.
    De ce cu mahnire?
    Deoarece despre acele „somita(ur)i” (ignorand realitatea conform careia „competentele lor” s-au „format” tot in „educatia” comu’istoida), poti… cre… spera, ca sunt altfel. Ce trista trebuie sa fie realitatea inchinatilor la chipuri cioplite cand constata ca „icuana” nu doar ca este lipsita de har dar mai si bate campii despre „regalitaturi” inchipuite dar bine remunerate (si dicorate) de… iegzact dujmancu da glaza.

    • Un delir greu de urmarit. Nici ca-l legitimeaza pe Dragnea & Co. nici ca delegitimeaza pe cei care isi spun parea despre trama zilelor noastre. Dar ceva, ceva tot vrea sa zica, nu? Adica Dragnea & Co. nu-s usi de biserica, fie, dar procedeaza fix ca cei care sponsorizeaza unii autori Contributors. Aha! Care va sa zica asa. Bun. Sa tacem, sa nu ma scriem, ca se stie cine e in spatele nostru. Bine stimate, lupta dumneata onest cu Dragnea &Co. si pe urma mai vorbim. Sau… nu?

    • ……sunteti in stare, s-a, aruncati toate relele, politicii romanesti, pe seama PSD, (partid de orientare centru-stanga) si mai ales, a judetului Teleorman, sa intelegem, ca toate celelalte judete, ofera numai politicieni, cu orientare de Dreapta, detinatori de premii Nobel? …perioada de guvernare, a partidului de Dreapta PDL, a fost buna,!!! … a fost ce-a mai antiromaneasca, antiumana guvernare, un experiment antiromanesc, de o ferocitate de neegalat, din 1989 pana-n ziua de azi. Au, fost mai performante, partidele de Dreapta si liderii lor!!!
      Din ce zona a tarii, au fost ce-i care au produs asemenea dezastru? …anatema telormaneana, nu este potrivita si pentru guvernul respectiv? …dece, sunt stigmatizati, preponderent, teleormanenii cu asemenea insistenta! …sunt convins, ca oameni mai buni sau mai rai, sunt in toate zonele tarii.
      Am origini teleormanene si stigmatizarea judetului, facuta in multe comentarii, pe televiziuni o simt, ca-o campanie dirijata si insistenta de asociere intre, personalitati politice cu probleme nerezolvate in justitie si zona in care sau nascut si generalizand, politicieni cu probleme din alt spectru politic si judetul de unde provin, dece, nu sunt defaimati!

      • Îmi pare rău dacă simțiți așa, mai ales că eu unul nu am observat ca cineva să extrapoleze asupra teleormănenilor furia pe care o resimte împotriva modului în care guvernează haita condusă de Dragnea. Dimpotrivă chiar, mulți resimt simpatie pentru locuitorii unui județ ce ar fi avut o soartă mai bună dacă guvernanții locali nu s-ar fi constituit într-o camarilă, al cărei rezultat a fost administrația Dragnea.
        În ceea ce privește catalogarea PDL ca fiind de dreapta și actuala guvernare PSD ca fiind de stânga, orice analiză doctrinară ar putea să vă dea doar parțial dreptate. Din păcate la noi instituțiile și guvernele, ca și deciziile lor, au devenit excesiv de personalizate, semn al lipsei de civilizație. Când instituțiile vor fi conduse prin proceduri de guvernanță și va domni legea, atunci vom putea vorbi despre o amprentă doctrinară. Până atunci vom avea arbitrar, iar arbitrariul aduce la putere găști, așa cum e și cazul lui Dragnea & Co.

  3. de o ferocitate de neegalat, din 1989 pana-n ziua de azi

    Asa e, toata lumea civilizata sau nu a admirat hoardele de mineri pedelisti veniti la ucis intelectuali.
    Povesti nemuritoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro