joi, martie 28, 2024

Pulverizarea adevarului si declinul civilitatii

Invadati de mesaje mediatice adeseori stupefiante, confruntati cu ceea ce regretatul Marian Papahagi, intr-o discutie purtata la Cluj, in 1991, numea disparitia normelor, asistand la atatea schimbari la fata si schimonosiri ale unor fapte empirice lesne verificabile, traim intr-adevar o bulversare a a valorilor (spre a relua titlul recentului volum de Dan Tapalaga).  Pare sa fie un timp al ratacirilor axiologice. Claritatea morala este anatemizata si zeflemisita drept o nascocire a unor maniaci radicali. Lichelismul cras este aclamat drept curaj politic. Compromisuri indecente sunt justificate prin sofisme indigeste si analogii specioase.  Justitiarii de ocazie recurg insa, in multe situatii, la busole maleabile. Lucrurile se schimba atunci cand e vorba de “amicii lor”.  In cazul lor, mult-hulita “obsesie a dosarelor” devine o intreprindere altruista, menita sa asaneze spatiul public si sa purifice memoria timpurilor represive.

Clisee de o crunta banalitate, spre a nu zice miopie istorica, ni se servesc drept adevaruri revelate. Ceea ce a fost o strategie de supravietuire onesta, rezistenta prin cultura in timpuri anticulturale, devine un evazionism pernicios, ba chiar o culpa. „De ce n-a fost Noica un Patocka?”, iata o intrebare ce revine in acest gen de discursuri. Se uita ca Noica a fost arestat, anchetat, condamnat, inchis, ca a platit cu ani grei de temnita pentru ca voia sa scrie liber.  Procesele de intentie se substituie rationalitatii dialogice.  In locul unor discutii profunde despre politicile publice, se aud imprecatii, rechizitorii, chemari la lupta de-ai crede ca Romania se zbate in abisul unui faliment iremediabil.  Se cer pedepse, se anunta reglari de conturi, presupusi adversari ideologici bat palma, totul in numele, vorba d-lui Radu Campeanu, „interesului general national”….

Discernarmantul se evapora, ni se spune ca totul este egal cu totul („everything goes, nothing matters”), ca nu exista repere obiective, referinte demne de creditul nostru necontrafacut.  Te referi la fapte precise, istoric demonstrabile, ti se raspunde sarcastic: “Exista fapte si fapte”.  Siluirea si slutirea adevarului se fac in numele unul alt adevar, ezoteric, posesiune a unor grupuri de initiati care, tot ei, protesteaza impotriva „elitismului”.  O ideologie a crimei sociale este cumva scuzata pentru ca, ni se spune cu falsa ingenuitate, avea scopuri nobile.  100 de milioane de morti jerfiti pe altarul unei utopii aberante, iata pretul experimentelor fanatice de tip comunist.  Se recurge cu cinica voluptate la duble standarde.  Scrii despre incetarea din viata a unui mare disident si distins diplomat ceh, esti admonestat pe forumuri ca ii promovezi pe fostii comunisti.  Scrii despre Monica Lovinescu, te trezesti taxat drept admirator al lui Ernst Nolte.  Afirmi ca Romania nu traieste azi intr-o dictatura politieneasca, ca este vorba despre o hiperbola agitatorica fara acoperire in realitate, ca dictatura inseamna represiune, violenta, cenzura, anihilarea libertatilor civice, suprimarea scocietatii civile, ti se pune eticheta de apologet al lui Traian Basescu.  Am primit din partea prietenului Valentin Stângă textul de mai jos, o incitanta reactie la articolul meu despre “Omul post-totalitar” (el insusi un comentariu provocat de articolul lui Andrei Plesu din “Adevarul”):

„Constat, cu o oarecare blazare, că nu mai avem organ pentru adevăr. Nu mă refer, aici, la un handicap metafizic, la ramolirea contemplativităţii, la incapacitatea de a depăşi cognitiv plafonul imanenţei. Am în vedere mai degrabă o gravă carenţă a discernământului sublunar, paragina judecăţii subtile, goetheene aş spune. Suntem, simultan, fanatici, suspicioşi, zeflemitori şi marţiali. Vrem condamnarea comunismului, dar pronunţată de un areopag şic, cu cochetării marxizante, care să păstreze neştirbit idealul din spatele atrocităţilor istorice. Vrem polemici, confruntări de idei, verdicte pasabile, însă refuzăm a priori prezumţia de bună-credinţă a interlocutorului. Vrem diagnostice, răspunsuri, soluţii, lămuriri care să nu contrazică, însă, umorile, tabieturile, obsesiile şi răzgâielile noastre. Agora românească a devenit un amestec de vendetă şi iarmaroc. Nuanţa, neutralitatea destinsă, acribia fără stindard au părăsit scena. Până şi un enunţ de tipul “Toate ciorile sunt negre” e, la limită, partinic. Făcându-l, rişti să ţi se reproşeze, în cutare hebdomadar sau pe zidul infinit al forumului, că preferi dictatura albului, că ai periculoase antipatii ornitologice, că faci propagandă deghizată simbolistic ş.a.m.d.

Prin urmare, adevărul s-a pulverizat într-un joc de artificii ideologice. El nu mai e moşit, ca-n efortul maieutic, nu mai poate fi obţinut prin dialog, colocviu sau la capătul unor pertinente reflecţii solitare. Adevărul a ajuns un prefabricat afectiv de baricadă, o marotă schematică şi pompoasă totodată, în slujba teribilismelor şi a resentimentelor spiritului local”.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Matale ai o obsesie. Nu e rau deloc dar e cam putin! :) Doar ca …100 milioane de morti? O gluma mai trista ca asta nu am reusit sa citesc vreodata in vreo carte!

    Domnule, adevarul nu ti-a fost niciodata prieten. Poate cunostinta dar nu prieten… Ca atare, nu ii deplange indepartarea atat timp cat nu l-ai pretuit si tu ai contribuit din plin la asta!

    • „Doar ca …100 milioane de morti? O gluma mai trista ca asta nu am reusit sa citesc vreodata in vreo carte!”
      Pai esti necitit in cazul asta. Pe incultura si uitarea istoriei se bazeaza neocomunistii de azi (PSD-PNL) cand ne baga placa asta cu dictatorul.
      Afla dragul meu ca doar Stalin e responsabil de 35mil de morti (numeroase carti pe tema asta) si Mao e responsabil de 45mil (Mao, The unknown story de Jung Chang si Jon Halliday). Doar baietii astia 2 au impreuna 80mil de victime, asa ca cifra de 100mil eu zic ca e mica in comparatie cu numarul de morti in numele ciumei rosii.

      • uite, eu zic sa punem 150 milioane, sa stim o treaba!

        din toate sursele voastre (inclusiv „obiectiva” wikipedia…), oricum le-ati aduna, inmulti sau exponentializa, tot nu va vor iesi 100 milioane…

        • Este o crima sa omori un singur om in numele unei ideologii. Ma mir ca mai pot fi azi oameni atat de decazuti in abjectie sa creda ca faptul ca au fost 97.985.732 de milioane de victime DIRECTE a ideologiei comuniste este esential si este o crasa manipulare sa spui ca au fost 100 de milioane. Au fost mult mai multi cei care au murit datorita ciumei rosii direct si indirect. Prin durata si numar de victime, efecte sociale si morale devastatoare, comunismul depaseste cu mult nazismul in abjectie si degradarea conditiei umane.

          • Bogdan,

            Nu prea ai inteles esenta a ceea ce am scris. NU fac aici apologia comunismului! Remarcam doar utilizarea abuziva a unor cifre neverificate si contestate in numele unui adevar „care ne convine” si in detrimentul adevarului „care nu ne convine”.

            PS. Si democratia a facut cateva zeci de mii de victime, parca, in ultimul deceniu. In virtutea a ceea ce afirmi, ii punem eticheta de „sistem criminal”?

          • Tu nu intelegi esenta deosebirii intre sistemul totalitar si cel democratic. Sistemul totalitar isi ucide programatic dusmanii ideologici si urmareste existenta unei singure ideologii, democratia nu urmareste sa ucida pe nimeni („victimele” democratiei sunt delicventi ce au incalcat legi si au luat viata unor oameni chiar daca au pretins ca au facut-o din motive politice). Este o grava carenta morala sa nu fii capabil sa distingi deosebirile de substanta intre regimurile totalitare si cele supuse sistemului – imperfect – al democratiei. Unui orb este greu sa-i explici in ce consta diferenta intre o mazgaleala obscena pe un perete de WC si un tablou de Rembrand. Comentariile sunt pentru ceilalti nu pentru mintile umbrite de ideologii.

        • ce sa faci jay? daca bolsevicii in miopia lor in loc sa-ti trimita tie dosarele mortilor ca sa le poti verifica, au tras zeci de basculante si le-au ars in taiga?

    • Un exemplu. „Cartea neagra a comunismului”. Autor: Stephane Courtois si colectiv. Draga Jay tu chiar esti semidoct sau numai te faci?

        • Ce greseala, ce ticalosie din partea lui Tismaneanu! Sa vorbeasca de 100 milioane de crime si de fapt nu sunt decat 97 miloane de morti! Jay, ramane cum am stabilit. Apropo, cu cat trebuie „inmultit” 97 ca sa dea 100? Sa fie cumva…. 1,030? Asta da numar rotund! P.S. Cartea a fost publicata in 1997. Intre timp tovarasii lucreaza de zor ( de exemplu in Corea de Nord, Cuba, pana de curand mai omorau chiar prin America Latina, etc). Dar asta nu-i asa de important. Lupta de clasa si victoria comunismului cere sacrificii. In consecinta, pe ei tovarasi!

  2. S-ar putea ca totul sa fie mult mai simplu si mai pur: adevarul sa nu fie cel pe care crede, cu sinceritate, prietenul Valentin Stanga ca-l vede! Ar corespunde afirmatiei ca nu mai avem organ pentru adevar. E si dumnealui, ca si noi, ceilalti, simultan fanatic, suspicios, zeflemitor si martial. Pentru ca, folosind aceleasi cuvinte si principii putem dovedi, in lumea noastra de griuri, ca ciorile sunt albe, iar cocorii sunt negri.

  3. Poate ca as da atentie celor scrise daca:
    – comunismulnu ar fi demonizat de fiul unor activisti comunisti din vremurile cand a fi comunist nu era o obligatie sau o necesitate;
    – comunismul nu ar fo fost condamnat de un profitor al sau care a trait de pe urma lipsurilor acelor timpuri (bisnitareala) si si-a petrecut anii crunti ai ceausismului la caldurica in nordul Belgiei;
    Si lista „paradoxurilor” de acest gen poate continua…

  4. Domnule Tismaneanu,

    Ma bucur ca va dati osteneala sa replicati. Ma bucur ca asemenea texte, ca cel de mai sus, sunt accesibile. De cativa ani, de cand Realitatea si Antenele s-au limpezit in intentii, Romania sufera. Cand discursul public este confiscat, opinia si chiar constiinta publica este subminata. Iar o democratie care nu nutreste respect fata de discurcul public nu este pe maini bune. Primejdia despre care vorbiti aici este esentiala.

    1. CNA
    Cred ca intreaga poveste nu tine doar de o deontologie a jurnalistului, ci de educatia decentei obligatorii in infatisarea in public. Insa de cand jurnalismul s-a degradat iar aberatia a devenit acceptata (in primul rand de catre CNA, pe care, personal, il consider vinovat de falimentul moral al presei romanesti), intregul discurs public s-a alterat pana la cote pe care le credeam imposibile. Normele decentei sunt acum doar repere sofiste.

    2.Comunism. Rusia. Elefantul din sufragerie.
    Cea mai mare tara din lume, fizic, si-a luat, teoretic, mana de pe Romania. Statul roman a condamnat oficial comunismul (memorabila zi) insa comunistii de ieri si mai ales, copiii lor, sunt inca oameni cu putere in tara. Nu mereu la toate parghiile, din fericire. Si multi cred, sau vor sa ne faca sa credem ca am scapat de Rusia. Dupa 50 de ani, asa, brusc. Rusia este, intr-un fel, ca elefantul din sufragerie. Il vedem dar preferam sa nu vorbim despre el. Elefantul asta se lafaie de cativa ani pe televizoarele romanesti. Incurajat, evident de prostia si mizeria unor concetateni sinceri.

    3. Luciditate.
    Fara reactii critice, clinice ca ale dumneavoastra, Romania, are un viitor sumbru.
    Din fericire, ele exista. Din pacate, mai zgomotos uneori este bruiajul.

    • Luciditatea, simtul critic, rigoarea analitica, compasiunea pentru cei care au suferit din cauza convingerilor democratice, sunt intr-adevar indispensabile. Cum vedeti, nu ma las intimidat. Sunt de-acum ani de zile de cand ma intalnesc cu asemenea presiuni (scrisori de amenintare, calomnii sordide si cate altele). Dar nu sunt nici pe departe singur, dovada chiar randurile Dvs. Comunitatea celor care refuza sa uite este mult mai larga decat lasa sa se inteleaga propaganda trusturilor oligarhice.

      Puteti citi textul postat ceva mai devreme si veti vedea ce cred ca trebuie intreprins in continuare, ca demers urgent. O zi, ori de fapt doua zile comemorative (una pentru victimeletotalitarismului, deci ale fascismului si comunismului in spiritul Declaratiei de la Praga, alta pentru victimele dictaturii comuniste) se impun ca parte a acestei atat de necesare pedagogii a memoriei. la fel, un Muzeu National al Dictaturii Comuniste la Bucuresti (respect enorm Memorialul de la Sighet, cred insa ca este nevoie de un asemenea Muzeu Memorial si la Bucuresti). Aducerea in fata justitiei a tortionarilor si altor persoane vinovate de abuzuri si atorcitati este un imperativ ce poate fi amanat sine die. Este vorba despre acea stare de veghe morala pe care Monica Lovinescu o numea etica neuitarii.

      Cu bune ganduri,

      Vladimir Tismaneanu

  5. Eu stiam ca mai exista si ciori grive care nu sunt negre. Chiar si cele negre pot fi vopsite in orice culoare. Iar umblatul cu cioara vopsita e sport national.Polemica asupra cifrei mi se pare inutila. E vorba de un ordin de marime nu de o cifra exacta. Chiar daca ar fi fost vorba (si nu a fost) de 10 milioane de oameni, crima ramine la fel de odioasa.Adevarul nu poate fi pulverizat. Noi trebuie doar sa-l cautam. O zi buna !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro