sâmbătă, decembrie 7, 2024

„Pupat Piaţa Euro Maidanului”. Franco-germanii felicită şi abandonează Ucraina în favoarea relaţiei cu Rusia

Întrebări şi puncte cheie:

  • Apar semnale politico-diplomatice tot mai clare că Germania şi Franţa vor să treacă uşor peste „episodul Crimeea” din martie a.c., ca şi peste rebeliunea alimentată de Moscova din regiunea de est a Ucrainei, pentru a-şi normaliza relaţiile cu Rusia, pe baze contractuale;
  • Pentru Uniunea Europeană, devine pe zi ce trece tot mai evident că necompromiterea relaţiei comerciale imense cu Federaţia Rusă este mai importantă decât perspectiva occidentală a unei Ucraine revoluţionare, naţionaliste şi imprevizibile;
  • În declaraţii făcute practic simultan, miniştrii de externe german, Frank Walter Steinmeier, şi francez, Laurent Fabius, fie apreciază „schimbările considerabile” ale atitudinii Rusiei în ultima perioadă (?), îndemnând „Ucraina să fie precaută şi reţinută în acţiunile sale militare din estul ţării”[1] (?!), fie temperează elanul pro-european al Kievului, arătând că „Uniunea nu este pregătită să integreze Ucraina”[2];
  • Noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko este sfătuit de vest-europeni, în chiar ziua inaugurării sale, să aibă relaţii bune cu Rusia, după ce este evident că alegerile prezidenţiale anticipate au avut loc tocmai ca rezultat al debarcării unui preşedinte pro-rus, în urma Revoluţiei Euro Maidanului, soldată cu aproape o sută de victime;
  • Ucraina a pierdut meciul la masa verde. Destinul ei istoric de zonă tampon, între Occident şi Rusia, tocmai a fost reconfirmat, cu cinism, de vest-europeni, care nu au niciun interes să-şi deterioreze relaţiile economice cu partenerii de pe piaţa rusească, tocmai când mergeau mai bine ca oricând. La urma urmei, de ce ar face-o?;
  • Statele Unite vor încerca să aducă Ucraina cel puţin în NATO, dacă drumul Kievului spre Uniunea Europeană este un labirint fără ieşire. Propunerea americană se va lovi însă, din nou, de refuzul vest-european, la fel ca la Summitul de la Bucureşti, în 2008. Mai poate schimba America verdictul greu al europenilor faţă de Ucraina? Unii sugerează că da, precum Steven Pifer în altminteri excelenta analiză „Ukraine, Russia and the U.S. Policy Response”[3]. Personal, mă tem că nu. În fond, America are la această oră de oferit doar F-16 la mâna a doua (prin intermediari europeni, oricum foarte scumpe pentru economiile mici), ceva radare, câţiva interceptori anti-rachetă netestaţi, 600 de militari relocaţi din bazele vestice (Polonia cerea 10000!) şi mai ales exploatări de gaze de şist din belşug, dar nu plăteşte nimănui facturile, nu creează locuri de muncă, nu face investiţii masive în regiune, cu impact economic şi social major, iar cu cei un miliard de dolari anunţaţi de Obama la Varşovia, pentru infrastructură militară, nu se poate nicidecum concepe un al doilea Plan Marshall, pentru securizarea Estului Europei. „Too little, too late” cum s-ar spune în concluzie, referitor la mandatele lui Barack Obama. Poate viitoarea administraţie republicană să facă mai mult în Europa?;
  • Avansul partidelor eurofobe, radicale, naţionaliste şi populiste din aproape întreaga Europă de vest „obligă” (din raţiuni electorale interne) guvernele acestor ţări să renunţe la politica porţilor deschise şi la discursul pro-integraţionist în legătură cu republicile ex-sovietice din Parteneriatul Estic;
  • Republica Moldova ar trebui să înveţe ceva din lecţia dură a Ucrainei şi să privească mult mai serios, mai lucid şi mai rapid spre soluţia unificării cu România, după recunoaşterea inevitabilă a independenţei Transnistriei, practic ultima poartă spre Uniunea Europeană, disponibilă pentru Chişinău şi pentru ideea reîntregirii naţiunii române. Altminteri, declaraţia derutantă a premierului Leancă legată de posibilitatea de a rămâne activi şi în Comunitatea Statelor Independente[4], după semnarea Acordului de Asociere, respectiv aderarea la Spaţiul Economic Liber European, având în continuare relaţii economice speciale cu Rusia în cadrul C.S.I., nu poate fi înţeleasă decât ca recunoaşterea drumului politic închis spre Bruxelles.

*

Al doilea Război Rece pare pe sfârşite. Ucraina are, iată, un nou preşedinte (producător de ciocolată, ce ironie a unui destin amar!), Kremlinul l-a recunoscut ca legitim şi l-a apreciat, occidentalii au participat cu veselie la inaugurare, i-au transmis succes în negocierea unei relaţii amicale cu vecina Rusia, s-au scuzat că nu sunt pregătiţi să poftească Ucraina la masa lor şi au plecat.

Kievul a rămas cu datoriile la Gazprom, cu luptele sângeroase din estul ţării contra separatiştilor rusofoni, cu o situaţie economică dezastruoasă, aproape de faliment, fără peninsula Crimeea şi fără o perspectivă realistă de aderare la Uniunea Europeană. Nici scutirea de vize europene n-au apucat s-o obţină înainte de 25 mai, ca moldovenii, măcar să poată fugi tinerii mai repede de acolo şi să se poată salva în ţările „ospitaliere” ale lui Marine Le Pen, Geert Wilders sau Nigel Farage. Cercul s-a închis acum în jurul lor. Franco-germanii şi britanicii le-au alimentat iluziile în timpul Revoluţiei Euro Maidanului, apoi le-au întors spatele, când a venit vorba de „nota de plată”. Trădarea occidentală are totuşi gustul ciocolatei Roshen, ca o ieftină consolare.

Gata, prieteni, s-a terminat. Asta a fost totul. Ucraina a pierdut războiul. Povestea acestei revoluţii se va încheia tocmai atunci când credeam că, de fapt, abia începe. Va semna, desigur, pe 27 iunie Acordul de Asociere la Uniunea Europeană, dar va pierde inevitabil controlul administrativ asupra regiunii estice Donbas şi mai ales nu va deveni, cel puţin la orizontul generaţiei noastre, stat-membru al Uniunii. Probabil, nici al Alianţei Nord-Atlantice, deşi America va încerca în perioada următoare să forţeze mâna franco-germanilor şi, la limită, nu este exclus să reuşească.

Timoraţi însă de valul contestatar din politica lor internă dar şi de spectrul pierderii relaţiei reciproc avantajoase cu Rusia, vest-europenii vor încerca să amâne sine die deciziile favorabile pentru admiterea Ucrainei cu drepturi depline în spaţiul occidental. Spuneam, într-un articol precedent, „să nu fim mai catolici decât Papa şi să lăsăm loc de Bună ziua în relaţia cu Rusia”[5], căci marile puteri apusene vor ajunge mai devreme sau mai târziu la o înţelegere cu Moscova (ca în atâtea alte situaţii din trecut, binecunoscute), că vor găsi o formă de convieţuire pe continent, că nimeni nu doreşte război efectiv, că Putin şi Rogozin sunt trecători dar vecinătăţile geopolitice nu etc. Iată, acel moment al unui nou aranjament politic şi economic ruso-european pare să fie chiar mai aproape decât mi-am imaginat atunci…

Pe fond, Putin a câştigat al doilea Război Rece (cel puţin deocamdată), chiar dacă nu ne place să recunoaştem acest lucru şi probabil nu o vom face, multă vreme de acum înainte. A blocat Ucraina în lupte interne şi i-a răpit Crimeea (adică exact ce şi-a propus), a abuzat de resursele strategice şi de puterea sa militară brută, cu toată „povestea” principială a diplomaţilor jurişti privind dreptul internaţional şi contestarea anexării în Consiliul de Securitate al ONU. Dreptul forţei a fost încă o dată mai puternic decât forţa dreptului, ca de atâtea ori în istoria acestui continent complicat.

Europa a fost redusă la tăcere, atât prin miza economică uriaşă a dependenţei de gazul rusesc, cât şi cu „ajutorul” indirect al Frontului Naţional în Franţa, al UKIP în Marea Britanie, al ascensiunii AfD în Germania, al FPOe în Austria etc., care fac astăzi din Uniunea Europeană un gigant cu picioare de lut. Franţa vrea să vândă până la urmă navele militare Mistral flotei ruse, în pofida criticilor americane şi poloneze. Germania nu doreşte să pericliteze interesele marilor sale companii prezente pe piaţa Rusiei şi nici nu are o alternativă realistă la gazul livrat prin Nord Stream. Nimeni nu face niciun sacrificiu, nici măcar economic, căci de trupe combatante nu mai e vorba demult. Nimeni nu mai riscă acum nimic în politica europeană, mai ales atunci când vine vorba despre zone gri precum Ucraina sau Republica Moldova. Voturile sunt tot mai greu de obţinut de către partidele din mainstream-ul vest-european, aşa cum s-a văzut recent la europarlamentare. Momentul pentru promovarea noilor aspiranţi la statutul de membri e cât se poate de nefavorabil.

Ceea ce pare astăzi o importantă victorie politică la Kiev este începutul unei lungi şi chinuitoare tranziţii economico-structurale, al unei dezintegrări teritoriale previzibile, al dezamăgirilor profunde ale populaţiei privind nivelul de trai, al aşteptărilor stânjenitoare la uşa cancelariilor occidentale pentru ceva mai mult decât frumoase cuvinte de îmbărbătare ori felicitări pentru curajul şi eforturile făcute.

Banii din Vest vor fi puţini şi vor veni cu „ţârâita”, în raport cu nevoile mari ale ţării. Consensul politic al pro-europenilor de la Kiev se va sparge curând, sub povara responsabilităţilor guvernamentale tot mai greu de îndeplinit, a ambiţiilor politice personale şi a lipsei culturii politice a coaliţiilor, prin care şi noi am trecut. Datoriile către Gazprom vor trebui oricum achitate, mai devreme sau mai târziu, căci vine o altă iarnă grea, iar noul preţ fixat de ruşi va fi mai mare, ca pentru nişte „pro-occidentali” ce sunt ucrainenii acum.

Europenii vor constata că guvernarea pro-UE nu e perfectă, că are probleme majore legate de corupţie, administraţie şi justiţie ineficiente, precum şi deficienţe în protecţia minorităţilor, probleme pe care le ştim dealtfel din regimul „portocaliu” Iuscenko-Timosenko. Entuziamul pro-european se va stinge treptat în mult încercata ţară iar Ucraina va ieşi discret de pe agenda occidentalilor, odată ce relaţia cu Rusia se va fi normalizat.

Lumea îi va cere la început lui Poroşenko „ciocolată”, apoi socoteală.

______________________________________

[1] http://uk.reuters.com/article/2014/06/07/uk-ukraine-crisis-germany-idUKKBN0EI0JG20140607

[2] http://tempsreel.nouvelobs.com/monde/20140607.AFP9130/l-ue-n-est-pas-prete-a-integrer-l-ukraine-repete-fabius.html

[3] http://www.brookings.edu/research/testimony/2014/06/05-ukraine-russia-us-policy-response-pifer

[4] http://stiri.tvr.ro/leanca–relatiile-comerciale-ale-moldovei-in-csi-si-acordul-de-asociere-nu-intra-in-contradictie_45400.html

[5] https://www.contributors.ro/global-europa/ucraina-se-prabuseste-incepe-marea-%E2%80%9Ereasezare-tectonica%E2%80%9D-in-estul-europei-cat-de-pregatita-este-romania/

Distribuie acest articol

62 COMENTARII

  1. Imi place incheierea. Dupa un excurs sumbru in inima situatiei, si care pare foarte aproape de ceea ce se intimpla : „Lumea îi va cere la început lui Poroşenko „ciocolată”, apoi socoteală.”
    Gindind: „ca doar n-o sa traim cit lumea, dupa noi, potopul”, nemtii si francezii se ingrijesc doar de ziua de azi si de miine.
    Rau.

  2. Si daca Ucraina ar fi scapat de armata de mercenari a lui Putin si s-ar fi integrat in UE, ce anume ar fi castigat UE de la Ucraina? Industria depasita de 20 de ani si un car de datorii? Dupa episodul Grecia, chiar ar fi fost o mutare buna pentru UE?

    • Simplu. Priveste (la rece!) la Romania de acum 20 de ani si la Romania de astazi. Poate ca asta ar fi castigat si Ucraina.

    • Nu numai Ucraina va ajunge în UE în următorii 20-30 de ani, dar chiar și Rusia însăși îi va călca pe urme, în următorii 30-50. UE nu e dușmanul Rusiei, numai logica de agent KGB a lui Putin, format în epoca lui Brejnev și Andropov, face ca lucrurile să arate așa.

      Există un model de societate valabil în țările UE, iar acel model de societate este ”exportat” atât din interesul UE, cât și din interesul celor care-l adoptă. Pentru că realmente e un model de societate mai performant. În urmă cu 30 de ani, nu-și imagina nimeni că Polonia va arăta cum arată azi, ca urmare a aderării la UE. Însă exact asta e situația Ucrainei de azi, comparabilă cu mișcările sociale din Polonia anilor ’80.

      Există țări, ca Norvegia și Elveția, care n-au niciun motiv să adere la UE, pentru că realmente funcționează chiar mai bine decât țările UE, iar o eventuală aderare, pentru ele nu ar aduce decât costuri suplimentare. Fiindcă funcționarea lor e deja performantă, iar modelul socio-economic folosit e tot cel din UE. Ucraina și Rusia nu sunt în situația asta, modelul lor de societate este profund disfuncțional, iar adoptarea modelului UE se va dovedi cândva benefic. Singurul amenințat de modelul UE e Putin însuși, tipul respectiv de conducător de stat este inadmisibil într-o țară UE. De aceea are loc tot circul actual.

      • Ce zici tu H , Europa+Rusia impreuna , colabarand pasnic, vor probabil in spatele usilor inchise si liderii EU , si liderii rusilor.

        Si e totodata cel mai mare cosmar al americanilor , care ar face orice ca sa nu se intample . Vezi doctrinele Wolfowitz si Breszinsky dupa care merg americanii :

        „To be brief, the Brzezinski doctrine says that in order to remain the only superpower, Washington must control the Eurasian land mass.”

        “Our first objective is to prevent the re-emergence of a new rival, either on the territory of the former Soviet Union or elsewhere [China,Europe], that poses a threat on the order of that posed formerly by the Soviet Union. This is a dominant consideration underlying the new regional defense strategy and requires that we endeavor to prevent any hostile power from dominating a region whose resources would, under consolidated control, be sufficient to generate global power.”

        • Iar ce zici tu era valabil pe vremea Războiului Rece. Și chiar și atunci, Carter prefera uneori să-l asculte pe Cyrus Vance, nu pe Brzezinski, deși ultimul avea cel mai adesea dreptate.

          Statele Unite nu sunt dușmanul Ucrainei și nici al Rusiei, Statele Unite ar putea oricând trata Ucraina așa cum tratează azi Polonia, iar pe Rusia așa cum o tratează azi pe Germania. Dar asta depinde numai de Rusia și de Ucraina, nu de altcineva. Rusia are la conducere un dictator ca Putin pentru că el se crede Brejnev, nu datorită americanilor.

  3. De asta Europa intotdeauna va fi slaba si vulnerabila. Datorita lacomiei proprii, lipsei de scrupule, care o mananca din chiar interiorul sau.

    Spre cine va mai privi in viitor sa-si gaseasca salvarea? Spre China?

  4. Excelent articol, d-le. Naumescu, ca dealtfel toate articolele dvstra din seria Ucraina. Sunteti singurul jurnalist roman care „simte” pulsul situatiei geo-politice din europa (cu referire la Ucraina). Acesta este adevarul, fie ca ne place sau nu.

    • Nu cred ca e singurul care simte pulsul, dar e probabil printre putinii care nu au o agenda in spate care sa-i dicteze sa scrie altceva decat „simte”.

  5. Trist si adevarat. Asta este un motiv in plus ca politicienii romani sa inteleaga ca painea noastra cea de toate zilele, care sta acum in camara vecinilor (pentru ca noi le-am incredintat-o) si nu in camara noastra, nu ne va tine de foame…niciodata. Sa fereasca bunul Dumnezeu de vreun conflict cu ursul de la rasarit. Ne vor abandona toti partenerii care ne bat acum, camaradereste, pe umeri. LECTIA UCRAINA AR TREBUI SA-I TREZEASCA PE TOTI ROMANII care mai viseseaza ca destinul pus in mana altora este mai sigur decat cel asumat de fiecare dintre noi!!!!

  6. Crimeea e un fapt implinit de mult. Ca doar Occidentul n-a reactionat de nici un fel. Nici n-avea cine. In Franta presedinte un socialist, in Germania cineva ce provine din RDG, iar la Casa alba cel mai mare demagog. (Iar lumea a uitat chestia cu Medvedev si microfonul deschis. Lasa-ma ca am alegeri acum, apoi ne intelegem noi)
    Rusia are o uriasa coloana a V-a peste tot. In discutii cu amici le spuneam sa citeasca istoria si sa se uite cum s-au comportat Franta si Anglia cu Hitler. La fel si acum.
    Ma amuza chestia cu separatistii, care au arme, dar ce e si mai si, au munitie si asta nu se termina. Se duc la bacania de la colt si in loc de castraveti si rosii gasesc gloante de diverse calibre, iar alaturi la magazinul de biciclete au biciclete demontate, iar cind ajung acasa la montaj ce sa vezi iese ba PM, ba mitraliera, ba AG… Iar armata se lupta si nu prea.
    Deci inca o data se adevereste: „Fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur!”
    Aviz Romaniei cu jucatul la 2 capete mereu.

  7. AR FI PENTRU PRIMA DATA faptul ca Europa de vest abandoneaza Europa de est in mainile rusilor, de orice culoare ar fi ei? NU NE MIRA faptul acesta, pe noi, nascuti pe vremea lui Stalin…si compania (lui) anti-hitlerista din restul lumii. Se stie ca vesticii au fost (si au ramas) pragmatici: ce ne DA UCRAINA? BELELE. Ce ne „da” Rusia? Astea sunt intrebarile cheie, iar restul e literatura.

  8. un mod de a vedea lucrurile, nu neaparat corect.

    UE nu este o alianta militara si nicio fundatie dedicata ridicarii standardului de viata in Ucraina.

    UE nu este inamica Rusiei. UE se ghideaza dupa principii precum libertatea individului, democratie si solutionarea pasnica a conflictelor. Repet „se ghideaza”. Prin urmare este obligata sa aplice sanctiuni Rusiei, sa intervina in favoarea unui vecin, dar nu va lupta in locul acestuia.

    Imi este greu sa inteleg de ce criticati SUA si UE, iar de Rusia si de crimele comise de aceasta spuneti foarte putine. De ce standardele pentru SUA si UE sunt atat de ridicate, iar pentru Rusia este suficient sa recunoasca alegerile din Ucraina pentru a merita imediat „ovatii”.

    +1 pentru nota de „nationalism” pe final de articol. o doza suficienta pentru a stimula comentarii pozitive.

    • De ce sa criticam Rusia? Nu a fost Rusia criticata destul de vehement pana acum? Si a facut ceva Rusia? Da, a continuat actiunile sale de destabilizare a zonei cu scopul precis de a-si anexa o halca cat mai mare, pe langa Crimea.

      Acum nu mai este cazul sa criticam Rusia. Trebuiesc aplicate sanctiuni drastice, trebuie sa-i fie clar ca nimeni nu va accepta incalcarea acordurilor internationale, nimeni nu va accepta aceasta politica de mijlocul secolului trecut, mai ales dupa experienta cu Germania de la care a fost salvata, chiar de Statele Unite, atat Rusia cat si Europa.

      Critica este buna cand ai de-a face cu persoane care au inca bun simt, responsabilitate si sunt obisnuite cu respectarea legilor. Cand ai de-a face cu talhari, critica nu mai are nici un efect… iar acum noi criticam lipsa de actiune fata de talhari.

    • Episodul Ucraina, e o magarie mult prea mare a occidentului incat sa tina. Sa fim seriosi, nu cred ca occidentul si americanii nu stiau ca ii supara pe rusi cand sustin miscarile pro-occidentale din Ucraina, dar au testat si ei apa, au vazut ca e fierbinte si s-au retras asa cum au facut si in Georgia. Bineinteles ca noi romanii n-o sa ne invatam lectia si anume faptul ca suntem un stat mic, la o rascruce de drumuri si trebuie sa ne intelegem bine cu toti, nu, noi o sa pupam in fund tot timpul pe ala pe care il vedem noi mai tare.

    • rusii fac ceea ce fac inca de pe vremea lui petru cel mare. de altfel si testamentul lui e fara echivoc. ceea ce fac vest-europenii este definitia prostiei: sa reactionezi in acelasi mod dezorganizat la repetatele agresiuni rusesti si sa te astepti la rezultate diferite. ar fi hilar daca nu ar fi atat de trist.
      nu stiu cat ajuta ciocolata, cinismul european este tare amar

  9. Mai exact, socialistii franco-germani sunt mai degraba pro-rusi. La fel si national-socialistii, asa-zisi de extrema-dreapta, cu o mentalitate de pe vremea pactului Ribbentrop-Molotov. La fel si niste „libertarieni” de stanga din SUA, care nu stiu pe ce lume traiesc. Dar la dreapta autentica exista in continuare sustinatori puternici ai unei Ucraine integrate pe deplin in spatiul civilizatiei occidentale!

    • Ucraina trebuie scoasa din ghearele Rusiei. Nimic nu este mai pretios decat victoria impotriva unei Rusii imperialiste, victorie ce reprezinta de fapt tinta principala. Acesta este un drum lung si anevoios dar nu poate fi inceput fara dezlipirea Ucrainei de influenta ruseasca.

  10. Dom’le Ucraina are doua mari deficiente : este prea mare, si are capacitati prea mari!
    Are capacitati agricole prea mari si asta ar crea concurenta ptr agricultiruiu din UE.
    Are capacitati sideruigice prea mari si deja UE reduce … ar avea capacitai industriale prea mari -da cine are nevoie de ele ? (de ex firma Antonov produce niste avioane grele mama mama!! Da cine crede ca Airbus are nevoie de concurenta?!)

    Deci cu exceptia Rusiei nimnei nu are nevoie de Ucarina.
    Da totusi nu poa fi „lasata” Rusiei fiindca Rusia plus Ucraina = IMPERIU.
    Democratura ca democratura da branza (afacerile) e pa mardei!!

  11. Poate da Domnu si intr-o zi o sa se trezeassca frantuzoii ca sunt vecini cu rusnacii la granita ! Sa vezi atunci civilizatie pe paine !

  12. Amar gustul lasat de analiza dumneavoastra….de altfel lucida…aproape cinica…
    Ma intreb la nivel de speculatie deca am putea exclude complet efortul serviciilor Ruse de informatii in modelarea mentalitatii celor care au votat partidele eurosceptice in Franta, UK, etc….

  13. Elita europei este diupa chipul si asemanarea societatii, prea multi oameni de stanga in europa cu idei utopice, o societate moale, putin dispusa la sacrificii de nici un fel.

    Este adevarat ca au si foarte multe calitati: educati, organizati, civilizati, amabili, dar toatea astea par a nu fi suficiente ca sa mai poata uni europa si folosi forta si potentialul ei.

    • Sacrificii? Pentru ce? Imi aduc aminte de vremurile cind comunistii cereau sacrificii pentru binele generatiilor viitoare. Noi eram generatia de sacrificiu ca sa beneficieze „copiii copiilor nostri”. Sau trebuia sa ne sacrificam pentru construirea comunismului sau a socialismului multilateral dezvoltat etc. Cine propune sacrificii pe altarul marilor idei ar face bine sa se ofere personal si sa nu ceara altora sacrificii. In razboaie nu prea mor politicieni sau maresali ci soldatii prostiti cu lozinci. Lasti-o mai moale cu sacrificiile!

  14. Autorul articolului de fata ignora faptul ca americanii sub conducerea lui Barack Hussein Obama au fost (enablers) cei care au facut posibila anexarea Crimei de catre Putin; „leading from behind” nu e chiar „a show of strenght” si Putin a inteles ca e momentul favorabil pentru punerea in practica a ambitiilor lui geo-politice… Si pana la urma ce sperau ucrainienii ? Aveau ei iluzia ca Obama va respecta angajamentele Tratatului din 1992 prin care Ucraina a renuntat la 1000 de rachete nucleare in schimbul garantiilor de securitate din partea americanilor si englezilor si a RUSIEI (! ??) , deci aveau ucrainienii iluzia ca Obama va trimite soldatii americani sa moara intr-un razboi impotriva Rusiei ?? Castigatorul Premiului Nobel pentru PACE sa riste declansarea celui de-al III-lea razboi mondial ? Nu cred. ..

    • Din cate stiu Ukraina a dorit sa devina membra a Uniunii Europene si nu a Statelor Unite. Cea mai mare parte a statelor member a UE fac parte din NATO. Dispun de forte militare, etc. De ce trebuie sa faca ceva americanii? Pentru ca europenii nu fac nimic?

      Sunt totally fed up cu ipocrizia asta. Daca americanii se baga, nu-i bine. Daca stau deoparte tot nu-i bine. Cred ca ar trebui sa va obisnuiti cu ideea ca US incep sa se izoleze incet dar sigur. Si cred ca ar trebui sa-i trageti de maneca pe vest europeni sa-si creeze o forta militara adecvata. Deceniile cold war cand americanii plateau peste90% facturile NATO s-au terminat.

      Am suficiente nemultumiri fata de Administratia de la White House. Dar cand cineva pune pe tapet Barack Hussein Obama si intinde factura pentru plata that’s been called hypocrisy.

      • Se pare ca nu ati inteles rostul postului de mai sus, ceea ce arata ca aveti opinii nefondate pe argumente.
        SUA, UK si Rusia au dat cu subsemntaul pe pactul de garantare a securitatii si independentei Ucrainei, in 1992, ca sa se poata linisti in legatura cu arsenalul nuclear al Ucrainei. UE nu a semnat pactul acela.
        Sunt doua chestii foarte diferite aici: pe de o parte Euro Maidanul vrea in UE, dar pe de alta parte SUA, UK si Rusia si-au asumat obligatii fata de Ucraina, obligatii pe care Rusia le-a incalcat. Poate nu intelegeti exact cum sta treaba, dar retineti atat: UE nu are obligatii fata de Ucraina (poate sa aiba simpatie si sa faca niste gesturi in sensul asta, daca vrea), in schimb SUA (si nu NATO) au obligatii. De ale Rusiei n-are rost sa mai vorbim, de la ei „s-a nascut mort” ca sa zic asa.

        • Corect; Tratatul din 1992 pe care sotul viitoarei presedinte a SUA l-a semnat cu mana lui a devenit kur-papier asa ca nimic nu-i impiedica pe americani sa declare articolul 5 din carta NATO kur-papier in eventualitatea atacarii de catre rusi a urmatoarei tinte geo-politice, fie ea Lituania, Letonia, Estonia sau chiar Romania….Seamana izbitor cu ce au facut englezii cand Hitler isi facea de cap prin Europa continentala….You fool me once, shame on you; you fool me twice shame on me!

          • Logica dvs.fiind că US și UK trebuiau să pornească un război full-scale împotriva Rusiei, ca urmare a anexării Crimeii. Deci în viziunea dvs. Rusia poate pretinde liniștită că nu încălcat litera tratatului din 1994 (de-aia insurgenții nu aveau insemne, tocmai pentru că Rusia nu a dorit să poată fi acuzată oficial de implicare) în timp ce respectivul tratat ar fi fost încălcat, tot în viziunea dvs., tocmai de US și UK, prin neintervenție. Da’ cine a anexat Crimeea, US sau UK cumva?

            • Nu spune nimeni ca SUA/UK trebuiau sa declare razboi Rusiei.
              In schimb puteau sa trimita trupe in Crimeea, ca sa o apere de „unitatile paramiltiare fara insemne”. S-ar fi suparat rusii? Pai de, ca doar nu erau trupele lor? ;)

            • Oamenii cu idei din astea or să declanșeze într-o zi al treilea război mondial.

              În ce calitate să trimită UK și US trupe în Crimeea? Le-a solicitat cineva asta? Avea Ucraina o conducere legitimă care să poată solicita așa ceva? Are Crimeea statut de regiune ocupată de trupe străine și trebuie eliberată, gen Kuweit în 1990?

              Din câte știm, rezultatele referendumului din Crimeea sunt credibile (chiar dacă nu neapărat și procentele anunțate public). Alegerile în Ucraina abia au avut loc și abia acum există un nou președinte care să poată cere asistență militară străină. Însă cu dreptul la autodeterminare al locuitorilor din Crimeea ce facem? Dacă ei vor să facă parte din Federația Rusă (și se pare că majoritatea vor) atunci orice intervenție străină nu ar face decât să agraveze instabilitatea zonei.

  15. necompromiterea relaţiei comerciale imense cu Federaţia Rusă”?
    ce mai imensitate, cand Germania are un PIB de doua ori si jumatate cat al Rusiei, F
    ranta si UK un PNN mai mare decat al intregii Rurii (fiecare in parte!
    Iar ca rep sa se uneasca, cu cel mai saracorupt, nedemocratic si falstat din UE, intrece orice imaginatie!
    (cine-ar renunta un loc la ONU – implicit un loc in Consiliul de Securitate, prin rotatie – stat si ambasade, ca sa fie incalcati de sudisti jegosi + ALLteniile lor, care detin un stat facut cadou LOR personal, ca corcituri si iude, de catre MAMA RUSIE!?

  16. Situaţie previzibilă.
    Domnule profesor, poate că ar fi util cititorilor dumneavoastră a analiză complexă a evenimentului „Ukraina”. Trebuie să înţelegem câte argumente au fost de la început în favoarea acestui deznodământ şi câte nu.

  17. Din cite stiu UE nu se ocupa cu misionarismul. Misiunea UE nu este sa implementeze un anume sistem politico -economic in diverse tari. UE este un club in care esti primit daca indeplinesti conditiile de primire. Indeplinira acestor conditii este responsabilitatea fiecarui stat in parte. Din acest punct de vedere Ucraina nu are ce cauta in UE (de altfel nici Romania si nici Moldova). Ucraina nu indeplineste nici un criteriu. In ce priveste NATO nu vad care ar fi interesele strategice-militare pentru extinderea aliantei. Singura justificare ar fi pericolul unui razboi conventional cu Rusia. Asta nu se va intimpla pentru simplul motiv ca rusii nu au nici o retinere sa folseasca arsenalul nuclear. In caz de razboi nuclear Ucraina nu are nici o valoare militara.
    Acestea fiind spuse ar trebui sa lasam pe planul doi (chiar trei) interesele economice ale UE. Evident ca UE are asemenea interese dar sa nu le punem in prim plan.
    Primirea Ucrainei in UE si NATO nu poate avea decit o justificare politica complet rupta de realitate.
    In plus in cazul unui refendum corect nu sint convins ca majoritate ucrainienilor ar vota pentru oricare din variante.

    • Totul merge destul de neted în comentariul dvs, până la ”rușii nu au nicio reținere să folosească arsenalul nuclear”. Dacă n-ar fi avut nicio reținere, n-ar fi pierdut Războiul Rece, la asta v-ați gândit? Tocmai așa a fost pierdut respectivul război, pentru faptul că rușii NU POT să-și folosească arsenalul nuclear împotriva Statelor Unite. În cazul unei lansări masive de ICBM-uri, între 70 și 90% dintre ele ar fi explodat în primii 3 km.de la lansare, adică desupra teritoriului sovietic.

      Alternativa ”deșteaptă” găsită de Brejnev a fost o invazie terestră, cu armament convențional, urmând să ajungă în 100 de ore la Amsterdam. Numai că și pe aceea americanii au dejucat-o, instalând aproximativ 500 de rachete cu rază scurtă și medie de acțiune în Germania. Care spre deosebire de ICBM / SSBN , nu puteau fi un pericol pentru teritoriul URSS, ci doar un mijloc de ripostă în fața unei invazii cu tancuri. Asta fiind pe vremea lui Reagan și Thatcher. Așa s-a pierdut Războiul Rece, iar situația ICBM-urilor sovietice nu s-a schimbat nici azi, chiar dacă dvs. aveți impresia că toți cei care vă citesc comentariilor s-au născut ieri.

      • Nimeni nu spune ca rusii isi doresc un razboi nuclear. Dar, pusi cu spatele la zid (in genul armatei germane ajunsa la portile Moskovei) nu ar ezita sa foloseasca orice mijloace indiferent de sacrificii. Au dovedit-o in al doilea razboi mondial – amintiti-va de Staligrad, Lenigrad s.a. unde pierderile au fost enorme. Daca aveau atunci arme nuleare le-ar fi folosit fara nici o ezitare. In plus Rusia are suprafete nepopulate atit de mari incit poate evacua o mare parte a populatiei din zonele tinta. De altfel a si facut-o in WWII. In concluzie nu subestimati reactia rusului cind nu mai are mare lucru de pierdut („Freedom’s just another word for nothing left to lose”) si isi vede „maica rusie” in pericol.

        • Vă prefaceți că uitați un mic detaliu: la momentul Stalingrad, Rusia era invadată, adică își apărau teritoriul național. Deci o eventuală folosire a armamentului nuclear era perfect legitimă. Însă aveți cumva cunoștințe despre planuri de invadare a Rusiei de către Statele Unite, de către UE sau de către Occident în general? Numai dl.Naumescu are genul ăsta de demonstrații pe agendă.

          În practică, Rusia sau Ucraina nu sunt și nu vor fi invadate de Occident, democrațiile liberale nu se comportă astfel. Rusia și Ucraina pot să adopte sau să nu adopte modelul occidental de societate, e alegerea lor. Dar dacă nu-l adoptă, nu-l adoptă și gata, nu va avea loc nicio invazie. Nu-i comparați pe liderii occidentali de azi cu Hitler, așa că Stalingrad nu are ce căuta în discuție.

          • Exact asta spuneam si eu. Nu va fi niciun razboi inttre NATO (SUA, UE) si Rusia.
            Poate nu ati fost atent:
            „In ce priveste NATO nu vad care ar fi interesele strategice-militare pentru extinderea aliantei. Singura justificare ar fi pericolul unui razboi conventional cu Rusia. Asta nu se va intimpla pentru simplul motiv ca rusii nu au nici o retinere sa folseasca arsenalul nuclear. In caz de razboi nuclear Ucraina nu are nici o valoare militara.”
            Evident presupuneam ca NATO ar putea sa invinga Rusia intr-un razboi conventional dar nu s-ar aventura in asa ceva. Poate nu m-am exprimat suficient de clar.
            Oricum nu am incercat sa aduc pe acelasi plan cu Hitler sau Stalin niciun lider occidental. Ipoteza unui razboi cu Rusia apare in conditiile in care occidentul ar raspunde unei actiuni a rusilor. De altfel unii comentatori chiar au acuzat partile semnatare a garantiilor acordate Ucrainei ca nu au actionat in acest sens.

  18. ceea ce se intampla in Ucraina este cronica unui abandon usor de anticipat de la inceput.
    Ucraina este doar noul camp de bataie intre est si vest, respectiv fortarea Rusiei in propria matca.
    Pierderile au fost asumate de la inceput, respectiv Crimeea si eventual Ucraina de est in favoarea Rusiei, ramanand in schmimb o Ucraina mai mica, mai pro-vest si mai sigura drept cap de pod. Ramane de vazut daca Ucraina va avea sufieinte ajutoare sa reziste astfel.
    Parerea mea e ca nu va rezista prea mult cu coada pe sus pentru ca vestul nu poate sa le compenseze imediat peirderile ce pot surveni din relatia cu Rusia. Iar vestul nu vrea sa declanseze un conflict nebunesc cu Rusia.
    Peste toate nu e clar cat de distinct este definita Ucraina ca tara in raport cu Rusia din moment ce istoria celor doua au un clar numitor comun si a fost infiintata ca pseudo-tara si republica frateasca abia in cadrul maretei Uniuni Sovietice, inclusiv cu includeri arbitrare de regiuni (precum Crimeea de ex)
    Or in asemenea conditii este evident ca Ucraina trebuie mai intai sa-si definitiveze personalitatea si sa-si cimenteze granitele si abia mai apoi sa discute o potential aderare la UE.
    Altfel era evident ca UE nu poate sa promita un termen clar de aderare Ucrainei dupa cum era clar ca Ucraina e pregatita eventual doar moral sa faca acest pas. Ucraina in UE ar fi tichia de margaritare ce-i lipsea unei uniuni ce are si ea in present probleme destul de mari cu unele state membre care adreseaza insasi existenta acestei aliante politice europene.

    Romania ar face poate mai bine sa-si analizeze mai atent optiunile si implicarea artagoasa si stupida in politica externa cu Rusia. Sa analizeze aceasta relatie strict pe criterii economice si de interes, adica asa cum fac si nemtii si francezii si altii.
    Ucraina nu e batalia noastra si oricare ar fi deznodamantul Romania va avea de pierdut daca se implica prea tare.
    Romania arata precum un Azorel ce latra ‘curajos’ la dulaul din fata bazandu-se pe cainii mari ce-i stau in spate. Dar cainii aia din spate nu e clar ca-i vor sta alaturi si e posibil sa ramana cam singur daca dulaul se repede ceva mai viguros la Azorel.
    Nu se pune problema unei agresiuni armate din partea Rusiei, dar s-ar putea sa ramanem singurii prosti din zona care vor pierde economic din povestea asta.

    • „Romania ar face poate mai bine sa-si analizeze mai atent optiunile si implicarea artagoasa si stupida in politica externa cu Rusia. Sa analizeze aceasta relatie strict pe criterii economice si de interes, adica asa cum fac si nemtii si francezii si altii.”

      Romanii nu trebuie sa faca ceea ce fac francezii si germanii din niste motive vizibile si din avion: suntem in coasta Rusiei, suntem un stat (relativ) mic dar absolut slab si, mai mult decat atat, rusii (si stiu foarte bine ce vorbesc) au o ura veche si nebuna pentru romani. Asa ca ceea ce spuneti este o mare prostie: de cate ori au facut romanii ceea ce-i indemnati cu atata ignoranta nonsalanta, au avut de pierdut masiv.

      • Nu cred ca rusii au o ‘ura veche si nebuna pentru romani’ pentru simplul fapt ca nu prea am fost egalii lor niciodata. Eventual pot fi deranjati de anumite luari de pozitii ale Romaniei de-a lungul timpului dar nu au niciun motiv sa urasca ceea ce conteaza prea putin pentru ei.

        Ar trebui sa fim siguri ca Romania isi asuma rolul de ‘paria’ European si de avanpost al politicii americane in relatia cu Rusia. Sa fim siguri ca ne vom descurca atunci cand vom ramane singuri in fata pentru ca ceilalti au facut un nou deal.
        Nu inseamna ca trebuie sa existe iubire netarmurita intre Rusia si Romania, dar e bine sa ne calculam mai atent implicatiile reactiilor in raport cu Rusia. De obicei nu e productiv sa fii vocal bazandu-te pe sprijinul potential al altora care decid mult mai cinic si o pot carmi oricand interesul le-o cere.
        Ar fi pacat sa fim din nou perdanti si asta din cauza de hiperactivitate. Ar fi bine sa incepem sa ne urmarim interesele economice in primul rand si sa mai lasam si pe altii sa latre la rusi in primele randuri.

        • Ce tot vorbiti, acolo?
          Romania nu poate face un astfel de joc dublu din mai multe motive:

          – in primul rand nu ar fi etic. Suntem in fata unei incalcari flagrante a normelor internationale privind suveranitatea statala, iar abaterea Rusiei de la aceste norme trebuie sanctionata asa cum merita, altfel nu va mai exista nici o regula si un precedent de aceasta natura este forte periculos pentru Romania;

          – Rusia a garantat suveranitatea Ucrainei la momentul cand aceasta tara a renuntat de bunavoie la arsenalul sau nuclear, impreuna cu Statele Unite si Anglia, ca puteri garante in cadrul Memorandumului semnat la Budapesta in 1994;

          – Romania este membra a UE si NATO aceste calitati impunandu-i si obligatii de la care nu se poate sustrage impreuna cu o anumita rigiditate in actiune. Nu poti incepe sa dansezi acum jocul dublu cu care suntem obisnuiti fara sa tii cont de politica comuna ce trebuie urmata de membrii acestor entitati. Nici Franta, nici Germania sau alta tara membra UE si NATO nu-si pot permite astfel de jocuri periculoase, indiferent de interesele lor proprii. O politica de genul inspirat de dvs. este iresponsabila si s-ar incadra exact in scenariul dorit de Rusia pentru destabilizarea intregii zone, inclusiv UE si NATO.

          Tratarea cu indiferenta a acestui caz de catre Germania si Franta vor avea repercursiunii grave asupra Aliantei Atlantice si nu cred ca cineva isi poate asuma astfel de riscuri, mai ales in contextul actual al amplificarii ambitiilor imperiale rusesti.

          • Stimate(a) Lucky in politica internationala nu existe considerente etice! A fost etic ca Barack Hussein Obama s-a retras din Irak si a lasat o situatie mai grava pentru poporul irakian decat cea din timpul lui Sadam Hussein? A fost etic ca Barack Hussein Obama (leading from behind) l-a dat jos pe Gadafi si acum in Libia e razboi civil? A fost etic ca Barack Hussein Obama a asistat nepasator la macelarirea a peste 150 de mii de sirieni de catre Assad? A fost etic ca Barack Hussein Obama sa ignore semnatura presedintelui William Jefferson Clinton pe tratatul din 1992 care garanta integritatea teritoriala a Ucrainei atunci cand Putin a anexat Crimeea ? A fost etic cand Barack Hussein Obama a negociat cu talibanii si a eliberat 5 dintre cei mai periculosi teroristi in schimbul unui soldat amrican dezertor, teroristi care odata re-intorsi in Afganistan vor masacra sute daca nu mii de barbati, femei si copii? Etica e pentru catei nu pentru dulai!

            • Deci situația poporului irakian e mai grea decât pe vremea lui Saddam Hussein? Așa zici tu, străine? :P Cred că o vizită în Irak te-ar ajuta să-ți clarifici niște lucruri. Nici măcar un copil de școală primară nu ar fi de părere că e de preferat un dictator care omoară sute de mii de oameni dintre proprii cetățeni, plus războiul cu Iranul, plus invadarea Kuweit-ului, comparativ cu atentatori sinucigași care omoară câteva zeci de oameni din motive preponderent religioase.

              Poate acolo unde primești tu instructajul așa e, e de preferat un dictator cu mână-forte care anexează Crimeea, destabilizează estul Ucrainei transformându-l într-o nouă Transnistrie etc. Dar în lumea civilizată nu merg lucrurile așa.

  19. Dupa cum am mai scris, dar comentariul n-a trecut de cenzura: Iohannis este neamt (in fine, sas sau secui) deci va alinia politica externa la cea a Germaniei. Dupa cum se observa, Germania nu are intentia de a sustine principiile de drept international daca aceasta inseamna renuntarea la avantaje comerciale. In concluzie, care va fi pozitia Romaniei fata de Rusia in cazul in care Iohannis ajunge presedinte (s-a comentat deja retinerea sa de a critica actiunile Rusiei)?

  20. Inteleg ca francezii impreuna cu germanii duc un …interesant ‘razboi ciudat’ cu rusii… (Cu alte cuvinte, motorul vest-european de …esenta franco-germana prezinta rateuri din cauza gazului rusesc…)

  21. Din pacate pur si simplu acum nu exista alternativa la gazul rusilor .

    Gaz lichefiat de sist adus cu vaporul ar tripla pretul , si implicit ar face tot ce produce Europa nevandabil .

    Cateva sute de centrale atomice construite peste noapte sunt utopie . Hai sa facem repede inca 10-12 Cernavode si noi .

    Fotovoltaic,eolian si biodiesel au randamente foarte proaste din punct de vedere al coeficientului E.R.O.E.I., deci ar duce din nou la costuri imense pentru economie.

    Asa ca alegerea e : gaz de la rusi sau facem frigul la iarna si incasam recesiune economica.

    • Soluția asta venind direct de la Vocea Rusiei, corect? :P

      Chiar crezi că de asta fac lobby firmele americane la Washington, cerând să li se dea voie să exporte gaz în Europa, pentru că lichefierea lui i-ar tripla prețul?

      • Harald, intr-un comentariu de mai sus sustii ca Irakul e mult mai bine acum decat sub Sadam..nu te contrazic dar Mosul-ul (al doilea oras ca marime ) tocmai a fost cucerit de Al Queda care se pregateste acum sa atace Bagdadul.. Asa ca Barack Hussein Obama a abandonat poporul irakian (dupa ce peste 5000 de soldati americani si-au pierdut viata) in mana celor care vor sa creeze Califatul Al Queada –
        In al doilea rand ce rost are Tratatul NATO (articolul 5) daca asa cum spui nu exista nicio intentie din partea semnatarilor sai ca el sa fie respectat ?

        • Cucerirea orașului Mosul e un eveniment care a avut loc în ultimele zile, iar calendarul retragerii trupelor americane din Irak era stabilit cu ani înainte. Administrația americană și-a anunțat deja disponibilitatea a sprijini Irak-ul.

        • Hai să terminăm cu propaganda pro-rusă. Care e țara membră NATO care a fost atacată?
          Articolul 5 nu e valabil nici pentru Irak, nici pentru Ucraina.

          • Deci Harald, daca inteleg bine nici tu nu crezi ca Obama isi va asuma raspunderea declansarii celui de-al III-lea razboi mondial, nici macar in ipoteza (foarte plauzibila) in care Putin va ataca o tara membra NATO- fie ea Estonia, Letuania, Lituania sau chiar Romania !
            In al doilea rand Ucraiana a cerut ajutor SUA si UK ca garantori ai Tratatului din 1992 atunci cand Putin a invadat Crimeea.
            Caderea Irakului in mainile Al Queda ( by the way Obama spunea in campania electorala din 2012 : „Al Queda is on the run” …”on the run” spre Bagdad! ) e consecinta dorintei lui Obama de a termina un razboi fara ca inamicul sa fie de acord cu asta. asta se numeste de fapt infrangere… Acum Obama trebuie sa trimeata avioanele AMERICANE sa inlocuiasca armata irakiana (antrenata si inarmata de americani) care isi arunca uniformele si abandoneaza lupta.

            • Putin nu va ataca o țară membră NATO, rușii se tem de Occident și numai nevoia disperată de a scăpa de Hitler a făcut Occidentul să-l lase pe Stalin să ajungă în Europa Centrală.

              În ultimele 6 luni, NATO a deplasat deja zeci de avioane de luptă în România, Polonia și Țările Baltice, astfel încât reacția rapidă la un eventual atac al Rusiei nu e doar posibilă, ci anunțată public. Dar nu se va ajunge până acolo, ce se întâmplă acum e doar o partidă de șah. Unde multe mutpri nu ajung niciodată efectuate, ci e suficient să vadă adversarul că le ai la dispoziție și că le-ai putea efectua, în caz de nevoie. Cam asta-i.

  22. Analiza nu tine cont suficient de pozitia/puterea de convingere a SUA pe termen lung. Franco_germanii sint foarte schimbatori (cum au fost si in trecut) si Rusia nu cred ca isi face iluzii nici macar pe termen mediu.
    Putin a pierdut, sa nu ne lasam inselati de aparenta victorie, iar Ucraina va trece prin greu dar va cistiga.
    De citit si excelenta analiza a lui George Friedman la Stratfor ieri („Borderlands: The View Beyond Ukraine”).

    http://www.stratfor.com/weekly/borderlands-view-beyond-ukraine

    • Vă aflați net împotriva curentului! :P

      Autorul și jumătate dintre comentatori se străduiesc să demonstreze că Putin a câștigat un al doilea pretins Război Rece și să sugereze că Rusia poate face tot ce vrea ea, de parcă ar avea resurse nelimitate. Ceea ce poate fi valabil dacă acele resurse despre care vorbim sunt gazul, petrolul și lemnul, pentru toate cele menționate sunt lăsate de la Dumnezeu, ca să zicem așa :)

      Însă în Rusia e un pic mai greu cu pâinea, cu carnea și cu producția de alimente și de cereale în general, fiindcă asta necesită muncă și organizare eficientă, aspecte sub care rușii nu excelează.

      • Gazul si petrolul rusesc pot fi inlocuite cu alte surse (Marea Caspica de ex) si rusii stiu asta de unde si noile contracte cu China unde livreaza gaz la pret de dumping.

        Absolut adevarat, rusii au si pot avea si mai multe probleme de piine si carne (daca scade pretul la gaze si petrol de ex), au foarte grave probleme demografice (sint 150 M pe o suprafata de trei ori cit US unde sint 350M).

        Controleaza cu greu situatia regionala si nu pot controla nicicum cea globala.

  23. Acum mai bine de o luna cand curgeau sanctiunile pe capul rusilor si forumisti prognozau extaziati ca Rusia va capitula neconditionat in cateva zile cand bursa si rubla o luasera la vale. Atunci am scris ca totul e „wishful thinking” si ca asa ceva nu se va intampla.

    Atunci am amintit un episod din istoria romanilor cand Stefan cel Mare aflat intr-o lupta pe viata si pe moarte cu Imperiul Otoman se trezeste tradat de nemtii din Brasov si Sibiu care vindeau la greu armament otomanilor si am spus ca acelsi lucru se va intampla acum. Mi s-a raspuns cam asa: ce legatura are o intamplare de acum 500 de ani cu ce se intampla in lumea moderna si civilizata.
    Uite ca are, istoria se repeta Francezii vand nave de lucru Mistral rusilor, nemtii pentru bani au abandonat ucraina si vestea cea mai importanta Rusia si China abandoneaza treptat dolarul.
    Aoleo ce cutremur o sa iasa din asta. Cand Sadam Husein a abandonat dolarul vanzand petrol pe euro s-a gasit instantaneu un motiv fals (arme inexistente de diatrugere in masa) a fost invadat detronat si spanzurat.

  24. Cu tot respectul pentru marjoritatea comentatorilor, insa cine-si imagina alt final pentru „epopeea” ucraineana e naiv.

    Ar fi trebuit sa fie foarte clar pentru toata lumea (dupa 2008) ca Putin nu va mai accepta o expansiune a NATO/UE spre Rusiei.
    In aceasta ordine de idei e de remarcat cinismul american si european care au organizat „cacealmaua”, sustinand ideologic si financiar o revolutie intr-un stat falimentar, putred de corupt, fara identitate, fara o miza reala pentru vest si poate cel mai important – fara ca in randul populatiei sa existe un consens pro aderare la UE! Conform proverbului: arunci castanele in foc si le scoti cu mana altuia.

    In mod normal, ar trebui sa fie o lectie si un semnal de alarma pentru Romania – daca lucrurile o iau rau razna, actualii nostri parteneri (pe care acum ii slujim cu aceeasi obedienta cu care slujeam la rusi in anii ’50) vor face toate eforturile pentru a-si salva propriul fund (n-ar fi prima data)!

    Din pacate mass-media autohtona e inecata in propganda occidentului sustinand mai degraba ce am vrea noi romanii sa se intample decat „realitatea din teren”. Ne lipseste o minte vizionara de genul lui Pamfil Seicaru!

    Ne place sau nu lumea unipolara bazata pe hegemonia cvasi-totala a binomului SUA/dolar a cam ajuns la apus.
    Sigur, asta nu inseamna sa dam cu piciorul actualilor aliati, nici vorba! Dar putina luciditate, o constientizare a realitatilor geografice si mai ales urmarirea idealurilor nationale (economico-politice) trebuie sa primeze.

    • Astea cu ”cacealmaua” sunt povești preluate chiar din propaganda lui Putin. Când trăiești la Chop sau la Mukacevo, iar Viena e mai aproape decât Kiev-ul și Budapesta e încă și mai aproape, e imposibil să nu ajungi la concluzia că orientarea pro-rusă a lui Ianukovici e cea care menține țara în sărăcie și înapoiere.

      Sigur că Putin vrea niște state tampon între UE și el, dar asta numai pentru că un autocrat ca el sau ca Lukașenko sunt de neimaginat într-o țară UE. Însă Vestul nu a invadat pe nimeni, așa cum încearcă Putin să prezinte lucrurile. Democrațiile liberale nu cumpără pe nimeni și nu invadează pe nimeni. Uniunea Europeană nu se află pe Marte, oricine poate merge să vadă cum trăiesc oamenii la Viena sau la Praga și poate să judece cu propria minte dacă ar fi de dorit ca țara lui să adopte modelul social și economic vest-european sau nu.

      Genul ăsta de propagandă ține la orientalii crescuți în familii disfuncționale, unde în copilărie erau bătuți ”din dragoste”, ”spre binele lor”. În traducere: ”ți-am luat Crimeea fiindcă n-ai fost ascultător” și ”tu ești de vină că ți-am luat eu Crimeea, tu și cu noii prieteni pe care ți i-ai ales”. În lumea civilizată și în familiile normale, o astfel de propagandă nu ține. Agresorul e cel care a luat Crimeea. Punct.

      • Ai perfectă dreptate legat de „unde se traieste mai bine”.

        Dar, cacealmaua e legată de faptul că vestul a finanţat ideologic „revoluţia”, dar când lucrurile au luat-o razna s-au limitat tacticos la puţin lătrat şi doar atât :)

        Ponoasele o trag (şi o vor trage mult timp înainte pentru că Ucraina în forma actuală chiar şi fără Crimeea nu are viitor, iar EU e departe) locuitorii Ucrainei: ăia care vor cu Vestul şi ceilalţi care vor cu Rusia.
        Sunt convins că omul de rând e „extraordinar” de bucuros că hrivna s-a devalorizat cu 50% (mai ales cei cu credite în euro – sunt destui – mai ales în vestul mai puţin dezvoltat al Ucrainei) iar preţul gazului urmează să se dubleze (ajunge şi el la nivel „vestic”).

        Iar când îţi imaginezi că Yanukovych ar mai fi avut sub 1 an de mandat (s-ar fi ajuns după „expirarea” paşnică a mandatului lui la un preşedinte pro-vest) chiar stai să te gândeşti ce era în capul „elitei” vestice.
        Oare chiar atâta imbecilitate să fi fost încât să-şi fi imaginat că tov. Putin va sta liniştit în timp ce Ucraina (cu o proporţie de vreo 30% etnici ruşi) se reorienteză spre vest?

  25. Voi nu intelegeti ca daca pica Ucraina cade imediat este anexata Basarabia.

    Mai mult, o sa urmam noi – ne vine si randul nostru. Si nu numai Rusia inevitabil va destabiliza toata Europa.

    Nu imediat bineinteles, dupa ce ia Ucraina si Basarabia, mai fac rusii o pauza de catva ani si pornesc mai departe…

    Daca cineva din Occident crede ca daca lasa Ucraina, ei vor prospera in continuare se inseala amarnic – oricum va trebui sa dea piept cu Kremlinul, sugur cu sacrificii mult mai mari. De noi nu mai vorbim, noi suntem urmatorii….

    Este trist sa vezi cum autorul se complace cu aceasta sutuatie, este in stilul nostru autentic, mioritic.

    Interesul suprem in acest moment al Romaniei si Europei este sa ajute Ucraina. Se pare totusi ca ei pot miza numai pe ajutorul lui Dumnezeu. Fiindca daca Ucraina castica, pica Putin si tentativa de reabilitare a imperiului – asta-i adevarata miza a confruntarii faca vreti sa stiti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro