joi, martie 28, 2024

Puterea celor fără putere în România, sau ”Jos Petre Stoica!”

Gata. Cei doi copii-problemă ai politicii românești au pus mâna pe toate jucăriile. Au și dat iama la Cotroceni, imediat, împreună, mă rog, pe rând ca să nu se vadă chiar cu ochiul liber,  câtă  nevoie au să se țină de șorțuleț. Să fie împreună, adică, în momentul când, după ce le vor fi făcut praf, îi va cuprinde frica. Nu mă gândesc nicio clipă că tăticul lor, Dan Voiculescu, o să-i bată sau o să-i certe, în fond, nu i-au ieșit din cuvânt cu un diftong. Dar cu nevoia de bani externi, adică adevărați, prin care trece azi România, este cazul să ne temem că mai devreme sau mai târziu, foarte probabil mai devreme, pe nefericiții de români îi va scoate în stradă foametea. Cum-necum, liderii noștri politici de până acum două-trei luni au reușit să evite catastrofa asta. Ea ar fi putut fi evitată și în continuare, cu ajutor financiar și cu absorbții de fonduri competent și credibil gestionate. Cred că speranța aceasta s-a dus. Dacă liderii românilor nu vor mai fi nici măcar primiți în cancelariile occidentale, pe care le-au insultat pe rând, într-o prostească fugă înainte, de acoperire a gugumăniilor cu altele și mai mari – e de presupus că nu vor mai primi nici bani. Și când nu vom mai avea bani pentru pensii, pentru bolnavii cronici de cancer, tuberculoze, insuficiențe cardiace, renale și hepatice, de care se va muri pe capete în România, guvernanții noștri vor trebui să se aștepte la explozii sociale de proporții.

Nu cred că există nici în mințile cele mai declasate vreun  motiv de satisfacție și de speranță în certitudinea că mămăliga românească va exploda din nou. Nu ne va fi mai bine după explozie decât ne-a fost înainte. Iar asta fiindcă motivele pentru care, la intervale mari de timp, mămăliga explodează, sunt de fapt identice cu cele pentru care mămăliga NU explodează decât la intervale mari de timp. Și lucrurile stau așa fiindcă substanța, celula, fibra, că nici nu prea știu cum este mai cuviincios să-i spun, din care este făcută mămăliga este responsabilă atât de placiditatea, cât și de explozia ei.

Or în atâta amar de ani de libertate de gândire, de traduceri din strălucite lucrări antropologice, sociologice, politologice, sau chiar de lucrări scrise de savanți autohtoni, politicienii, ca de altfel intelectualii, liderii, formatorii de opinie și media românești, nu cunosc poporul pe care-l guvernează. Că politicienii, și parte din elite, îl și disprețuiesc, asta e altă discuție. Dar nu-l cunosc. Singurul lucru pe care îl știm cu certitudine este că suntem, în această parte a Europei, și în acest moment al istoriei noastre, o țară de supuși și nu una de cetățeni. Un popor imprevizibil, răbduriu și violent, apt de explozii măcar de cruzimea mineriadelor, dacă nu, feri-ne-ar Dumnezeu, a războaielor din alte zone apropiate (și populate și ele, tot de supuși, iar nu de cetățeni),  din fosta Iugoslavie. Am să simplific la maximum portretul, pentru a observa  că supusul nu a interiorizat și nu este animat de convingerea că are un contract individual, de la egal la egal, cu omul politic, cu cel căruia i-a încredințat mandatul ca să-l reprezinte. El nu are un asemenea raport nici cu statul, al cărui aparat îl plătește din propriul buzunar. Dar cu politicianul, nu are, mai nou, nici un raport, de fapt… Combinația dintre democrație și o țară de supuși, este democrația originală, definită astfel de Venerabilul Adormit din Parlamentul României, Ion Iliescu, eficient și în somn, pe vremea când era mai tânăr.  În această democrație atât de originală de nu pricepe nimeni în lume cine suntem și cum gândim, atitudinea obișnuită a supusului este indiferența și maximum de simț civic pe care și-l pretinde el însuși este o neutralitate igienică față de viața politică. Nimeni nu poate sări peste umbra lui și cum societățile alcătuite din supuși sunt îndeobște societăți rurale, ori urbanizate proaspăt, atomizate, societăți ale sărăciei, noi suntem, fatalmente în această categorie. Ocupat să-și asigure supraviețuirea fizică, la propriu, sau, ajuns la un nivel de bunăstare fizică și spirituală, ceva mai acceptabil, ocupat să-și gestioneze resursele pentru a-și satisface și nevoi mai elevate, supusul devine conștient de existența politicienilor doar în momente de criză preexplozivă. Și atunci, până și atunci împarte lumea în ”ei” și ”noi”. Am să spun în treacăt că felul de a gândi, mai exact de a simți, al supusului este atât de intrat în reflexele noastre, ale românilor, încât până și un post de televiziune demn de toată stima, azi (nu fiindcă sunt și ei de părere că actuala guvernare este un dezastru pentru România, ci fiindcă jurnalistul este, axiomatic, în slujba publicului și nu a patronului, sau mai rău, a puterii) , până și un asemenea post deci, îl ilustrează, prin titluri de felul ”Ei se ceartă, noi plătim” și ”Războiul lor, pierderile noastre”. Cele câteva sute de cetățeni adunați zilele acestea în Piața Victoriei și în alte piețe, din alte mari orașe ale României, spun în mod evident altceva: ”Noi ne războim cu ei, de care nu se simțim reprezentați, fiindcă nu i-am ales, luându-ni-i aliați pe unii dintre ei, care, comparativ, ne-au condus ceva mai rezonabil. Când ne vor înșela și aceștia, ne vom război cu ei”. Din păcate, ei sunt cu totul insuficienți pentru a transforma România într-o țară de cetățeni. Și nu sunt suficienți în primul rând numeric, dar mai ales, nu sunt suficienți, pentru că în restul timpul și ei se comportă ca niște supuși.

De aceea cred că mai pierdem zilele acestea încă o iluzie. Eseul lui Havel, splendida lui demonstrație despre eficacitatea calmă, pașnică, senină și de neoprit a puterii ”celor fără de putere” este o carte care se adresează cehilor. Cei care știu că reflexele de cetățean trebuie exercitate și când ești supus austro-ungar. Amintiți-vă de soldatul Sweig, care-l cobora la dimensiunile lui umile pe Împăratul însuși, cu portretul lui înnegrit de muște din crâșma în care poposise înainte de plecarea la oaste. Să fii cetățean nu e, în vremuri democratice, atât de greu cum le-a fost disidenților în dictaturi sau în regimuri totalitare.  Să pleci de la universitate și să speli geamuri, pentru a-ți câștiga existența, cum au făcut câteva  zeci de mii de cehi, să intri în închisoare, sau chiar să fii ucis, doar pentru a rămâne cetățean, e incomparabil mai greu decât este azi. Dar nu se poate spune că e o treabă ușoară să fii cetățean, nici azi. Nu e ușor să reacționezi, nici când aruncă cineva lângă tine un chiștoc pe jos, darămite să faci plângeri penale împotriva dezinformărilor, insultelor, agresivității și minciunilor proferate de la microfoanele  Antenelor de-a lungul anilor. Nici să ceri toată ziua-buna ziua CNA-ului să intervină când publicul era mințit în legătură cu performanțele lui  Patapievici la conducerea ICR-ului. Nici să-l sprijini așa, din senin, pe  ministrul Funeriu când se minte despre el că nu are bacalaureat,  mai ales că ministrul Funeriu însuși n-a ripostat la enormitatea că nu are bacalaureat. Nici să sari în sus public, la pretenția absurdă, de capră râioasă provincială și naționalistă, că studii făcute la universități vechi de sute de ani, în lume, ar echivala cu cele făcute de Mischie, Ponta, Mang, în România fabricilor de diplome. În fond, nu e nici pe departe la fel de ușor cum e să împărțim lumea, profilactic, în ”ei” și ”noi”.  Îi cunoaștem, de altfel, de la televizor, mai bine decât ne cunosc ”ei” pe ”noi”, și fiecare apariție a unui Toni Greblă ne convinge că n-am pierdut cine știe ce. Ni se confirmă iar și iar că, spre deosebire de ”noi”, ”ei sunt toți așa”.

Sigur, în momentul exploziei inevitabile, nu mai e altă soluție decât curățenia generală. Dar igiena politico-civică zilnică, aceea care echivalează cu spălatul pe dinți și periatul părului, câți cetățeni chiar, nu câți supuși, sunt deprinși să o facă?  Este evident că ei înșiși dezbracă doar în momente explozive deja, haina de toate zilele a supusului, distant- indiferent, și o îmbracă pe cea de ocazie, a cetățeanului, pentru a intră în război, alături de tabăra pe moment mai bună.

Și maximum de decizie individuală, în momentul când sprijinul nostru ”cetățenesc” nu mai servește la mare lucru, iar războiul ”lor”  ne-a adus ”nouă” atâtea pierderi încât nu mai putem decât să ne contemplăm fragilitatea și puținătatea numerică, a noastră a supușilor deveniți prea târziu cetățeni,  este aceea de a ne face bagajele și de a pleca într-o țară mai bună ca a noastră, care este mai bună, tocmai fiindcă a fost făcută și este zilnic întreținută de cetățenii ei.

Sigur, există și masa care explodează a supușilor-supuși. Aceștia, mai ales, explodează. Chintesența foamei lor, a frustrării, a revoltei pentru încrederea ticălos înșelată, se concentrează pentru mine într-o singură imagine. Care nu e neapărat cea ”tare”, a minerilor, la mineriade. Dimpotrivă, este aceea a unui manifestant care pe la începutul anilor 90, striga în Piața Universității, cu furia, frustrarea, nevoia și toate ingredientele necesare exploziei mămăligii: ”Jos Petre Stoica!”.

Singurul lucru cert pentru un asemenea supus era atunci durerea provocată de cuțitul ajuns  la os. Îl durea, cu siguranță. Nenorocirea este că nu știa, și aproape că nici nu îl interesa, dacă acela care îi înfipsese cuțitul în spate era un ins pe nume Petre Stoica, sau o politică numită Perestroika.

Factura pentru faptul că sociologii, antropologii, universitarii noștri de la fabricile de diplome, profesorii noștri de liceu și gimnaziu, televiziunile noastre și liderii noștri de opinie, n-au prea făcut decât să-și vadă fiecare de treaba lui, o plătim azi, a doua oară, de la mineriade, probabil. Și o vom mai plăti până când statul și societatea civilă și puținii cetățeni rătăciți printre supuși, își vor  propune într-un efort concertat, să găsească mijlocul de a-i ajuta pe supuși să devină cetățeni, pentru ca puterea celor fără putere să însemne ceva și pe aceste meleaguri. Adică reflexul  ”nostru” de a-i controla și sancționa pe ”ei”, zilnic.

Dacă mai bine de 50 la sută din populația României va decide în 29 iulie că trebuie să avem azi la conducerea României liderii pe care-i avem, un plagiator și un aventurier politic, deciși să apere starea de fapt, e cazul să ne așteptăm, nu doar la dezastrul exploziei sociale,o fatalitate în societățile de supuși. E cazul să ne așteptăm ca și acele ultime câteva sute de proaspeți cetățeni să  plece și să încerce să se integreze comunităților de cetățeni din Europa sau America, lăsându-i aici doar pe supuși cu stăpânii lor. Care să refacă, o dată la 10-15-20 de ani ritualul sângeros al exploziei mămăligii.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. „Nu cred că există nici în mințile cele mai declasate vreun motiv de satisfacție și de speranță în certitudinea că mămăliga românească va exploda din nou.”

    Deci eu sint declasat daca ma bucur ca va incepe poate un razboi civil? Comunismul nu poate fi dat jos decit printr-o revolutie, iar ce a fost in 1989 stiti si dv. … PCR si-a impuscat un lider si a condus Romania in continuare.

    • dle costica [sper ca sunteti acel pensionar din Brasov, foarte prezent si foarte vocal pe bloguri], iata punctul meu de vedere. VREAU ca cineva sa poata lupta pt. mine, vreau ca un grup sa nu poata lua decizii INCONTESTABILE (exclus evident justitia), ca sa nu ma trezesc in dictatura. SI argumentez: A. daca infiintez un partid mormon nu vreau ca o DECLARATIE politica a parlamentului sa poata elimina acest partid fara ca declaratia sa poata fi contestata undeva B. daca o hotarare a parlamentului interzice Hot-News vreau ca cineva sa o poata contesta C. daca o ordonanta de urgenta suspenda activitatea unui ziar sau a bazei de la Deveselu sau interzice portul palariei vreau sa poata fi atacata. AZI: CCR nu se poate pronunta asupra hotararilor parlamentului (astfel ca parlamentul devine DISCRETIONAR), avocatul poporului este un mahar al partidului majoritar, presedintele interimar este CO-PRESEDINTE al partidului ce domina parlamentul. CINE MA APARA???? rog frumos, nu-mi dati gargara cu votul popular din patru in patru ani, caci in patru ani multa apa…….

  2. eu nu sint capabil sa citesc un articol atit de lung.asta e defectul meu.si mai vreau sa spun ca mai ales cind articolul….
    popor rumin,mamaliga,explozie,supushi….
    1920-popor rumin?doua culturi diferite!
    mamaliga?moldovenii shtiu,foloseau mamaliga in locul piinii
    explozie?in 1907!in 89 doar in Timisoara ca buc a cam fost impins de organe,iar in citeva orase,omorurile au fost limitate
    supushi?daca se refera la lipsa civismului,atunci da!
    io,doamna,cred ca noii stapini ai romanicai au deja planurili facute ptr o reorientare spre est.si aduc in amintire,ca romanica a fost singura tzara care dupa caderea comunismului in Europa de est,a semnat prin reprezentantzii ei;tov.iliescu si tov nastase,tratatul de pretenie si colaborare cu urss,care dupa citeva luni s a destramat.poporul rumin nu s a creat pina in 175e.n,ci dupa 1920,iar valorili imbratzishate de majoritate sint mai adecvate CSI decit UE

    • Daca nu te-ai putut concentra pe text, inseamna ca nu ai aflat nici cine este Petre Stoica.

      Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista.

  3. Pct.1: Pentru cei ce au citit „Bravul soldat Svejk”: în deschidere, atunci cînd Bretschneider, agentul secret al poliţiei austriece, caută cu reavoinţă imbecilă idei subversive printre înjurături banale de cîrciumar (nota bene: tocmai după Sarajevo), v-aţi amuzat, privindu-l cu dispreţ. Iată însă că subversioniştii existau de mult şi nu luptau cu vorbe, ci cu bombe. Iată că arta lui Jaroslav Hasek nu este o mărturie de epocă valabilă, ci viziunea absolut subiectivă a unui socialist-anarhist ce-şi promova convingerile. Poliţiştii imperiali, mult mai deştepţi decît Bretschneider, apărau ordinea publică grav tulburată de însuşi acoliţii doctrinari ai scriitorului ceh. Ne putem întreba cîte hohote de… plîns a provocat genialul autor (talent chiar a avut) în calitate de comisar politic al Armatei Roşii, atunci cînd lichida soldaţi ruşi „nesiguri ideologic”. Fiindcă asta era fişa postului ce l-a ocupat în Rusia bolşevică, fără posibile abţineri umanitare. Oare decesul prematur, la 39 de ani, i-o fi stimulat niscai remuşcări à la Svejk ? Care, la urma urmelor, era UN OM (blînd) !

    Arta e artă, şi istoria-i istorie. Să nu le confundăm şi să nu le înhămăm acolo unde fiecare din ele va trage o căruţă goală.

    Pct.2: „…resemnare pasiva intrerupta de rebeliuni violente, neincredere individuala si credulitate colectiva, simplism in idei, misticism in sentimente si fanatism in prejudecati…”

    Despre ce popor e vorba ? Ghici-ghici-ghici ! Ca sa vezi dracie – despre… RUSI

    (Boris Souvarine „Stalin” pag.36 Humanitas 1999).

  4. Doua intrebari pentru scriitoarea Jela: va place (v-a placut) regimul Basescu și de ce?
    …ce ar fi spus Monica Lovinescu despre comportamentul de presedinte al lui Basescu? …ar fi fost mai degraba de tip Paller sau mai degraba de tip Tismaneanu?
    …a da, mai este si o a treia – pentru un scriitor, si în special pentru o scriitoare care lucreaza in special cu tropi, metafore, etc., cand scrii un comentariu politico-economico-social, mai conteaza logica si argmuentatia bazata pe fapte, evenimente si/sau pe explicitarea premiselor și/sau pozitiilor din care combate?

    • Presedintele nu trebuie comparat cu cei mai mari intelepti sau cei mai mari economisti ai lumii, ci doar cu cei cu care s-a confruntat in alegeri, adica cu Prostanacul si cu Repetentul. Fata de acestia, Presedintele este mult mai sus.
      Principala realizare a Presedintelui a fost ca a impiedicat timp de sapte ani sa ajunga la putere, marii corupti si marii infractori din usl.
      A doua mare realizare a Presedintelui este ca scos tara din recesiune si a readus-o pe crestere economica, a evitat ca tara sa intre in faliment, in colaps economic, in incetare de plati.
      A treia mare realizare a Presedintelui este ca a demarat si a sustinut lupta impotriva coruptiei, ca i-a impiedicat (cit a putut) pe hoti sa fure si a refuzat sa inchida dosarele penale ale marilor corupti si marilor infractori, care au devalizat tara.

      • S-a confruntat cu Mafia ruso-iraniana , pontanescu sint o biata fatada idioata a unor creiere bolnave dar eficiente in mirsavie!

    • Pentru dl. Ivi.
      1. Comparativ vorbind, da, am preferat regimul Basescu.
      2. Monica Lovinescu il aprecia mult pe Traian Basescu. Il aprecia de asemenea pe Vladmir Tismaneanu.
      3. Ca scriitoarea, nu prea sunt prietena cu metaforele si cu tropii, daca m-ati citit, dar handicapul de a nu fi decat scriitoare nu ma impiedica sa ma simt ingrijorata de confuzia, de lipsa de credibilitate si de necinstea celor care ne conduc azi.

  5. @ dusu,
    io te cred ca obosesti citind un articol atit de lung.
    Dar cred ca iti place sa te auzi vorbind vorbe.
    Dle dusu, un articol ca asta este o operatie fara anestezie, dar tu nu ai rabdare „eu nu sint capabil sa citesc un articol atit de lung.asta e defectul meu”.
    Crezi ca e singurul defect?

  6. Sint de acord cu Dvs. mai ales in privinta formidabilei asemanari cu sosirea minerilor…inclusiv cu cea din 1991! (cind a cazut primul guvern democrat, condus de Petre Roman, pe atunci un leader remarcabil…dat jos de mineri care venisera chipurile sa-l dea jos si pe Iliescu, dar tinra adevarata era Roman). Atunci era atacat statul, si acum e la fel: o rascruce. Si desi am rezistat aici atitia ani m-a lovit pentru prima data dezgustul…mai ca mi venise si mie sa plec. Chiar si acum. DAR NU! Sa plece ei! CSI ii asteapta. Marii mafioti oligarhi rusi ii vor considera demni sa le spele water closets…

  7. „E cazul să ne așteptăm ca și acele ultime câteva sute de proaspeți cetățeni să plece și să încerce să se integreze comunităților de cetățeni din Europa sau America, lăsându-i aici doar pe supuși cu stăpânii lor”
    Cred ca alungarea „civicilor” e o politica promovata intentionat de la inceputul inceputului

    Foarte, foarte bun articolul
    toate cele bune

    rcampeanu

  8. @ivi: Aici nu e vorba de stilul presedintelui Basescu. Nu e nici macar vorba de plagiatorul prim-ministru. Ci e vorba de o incercare
    sistematica de a acapara si distruge institutiile statului de drept. De la preluarea monitorului oficial pana la schimbarea peste noapte
    a avocatului poporului si a celor mai importante trei pozitii din stat. pana la ignorarea deciziilor CCR, guvernul actual demonstreaza un geniu-rau infantil….Si dv. va preocupati cu logica intr-un strigat de disperare?
    Bravo Doina Jela si contributors.ro!

  9. DJ: Și când nu vom mai avea bani pentru pensii, pentru bolnavii cronici de cancer, tuberculoze, insuficiențe cardiace, renale și hepatice, de care se va muri pe capete în România, guvernanții noștri vor trebui să se aștepte la explozii sociale de proporții.

    S-ar zice ca abia asteptati!

    • Pe ce va bazati, din ce-am scris eu, cu acest `s-ar zice~? Si cum oare abia ar astepta cineva? Este cineva la adapost in lume cand e vorba de boli ca astea? Sigur e ca indiferent de ce ati identificat dvs. in articolul meu, daca lucrurile acestea se vor intampla, vinovatii nu ar trebui iertati. Nu ajunge sa cada de la putere aventurierii care se joaca de-a guvernarea azi, pentru a-si acoperi si ocroti infractorii. Ei vor trebui pedepsiti. De fapt, asta astept. Asta sper. Ca, daca nu se vor opri la timp, vor fi pedepsiti nu numai pentru prima neregula, furtul intelectual, deja inocenta, comparativ cu ce-au facut mai departe.

    • Pe ce va bazati, din ce-am scris eu, cu acest `s-ar zice~? Si cum oare abia ar astepta cineva? Este cineva la adapost in lume cand e vorba de boli ca astea? Sigur e ca indiferent de ce ati identificat dvs. in articolul meu, daca lucrurile acestea se vor intampla, vinovatii nu ar trebui iertati. Nu ajunge sa cada de la putere aventurierii care se joaca de-a guvernarea azi, pentru a-si acoperi si ocroti infractorii. Ei vor trebui pedepsiti. De fapt, asta astept. Asta sper. Ca, daca nu se vor opri la timp, vor fi pedepsiti nu numai pentru prima neregula, furtul intelectual, deja inocenta, comparativ cu ce-au facut mai departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro