vineri, martie 29, 2024

Puterea de la București și insomniile pe care i le provoacă doamna Laura Codruța Kövesi

Fostul procuror șef al DNA, d-na Laura Codruța Kövesi,provoacă pe mai departe insomnii cu nemiluita coruptei și tot mai nesigurei și speriatei puteri PSD-ALDE de la București.
D-na Kövesi este pe punctul de a obține câștig de cauză în procesul intentat la CEDO față de felul în care, cu concursul atât de politizatei Curți Constituționale, a fost înlăturata de la șefia instituției pe care a condus-o doar fiindcă așa le-a ordonat tot mai tragi-comicului ministru al Justiției, dl. Tudorel Toader și președintelui CCR, Valer Dorneanu, președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea.
Și dl. Toader, și dl. Dorneaanu au îndeplinit cu desăvârșită supușenie și cu maximă urgență ordinul, aruncând în derizoriu funcțiile deținute și pe care le-au politizat la maxiumum, ridicând în felul acesta deopotrivă serioase semne de întrebare față de felul în care au obținut titlul de profesor universitar.
Și dl. Toader, și dl. Dorneanu pot fi tot mai bine și cu din ce în ce mai mult temei comparați cu italianul care, cu numai opt clase, a izbutit să fie luat în România drept respectat și căutat chirurg, DSP punându-i cu inconștiență și condamnabilă superficialitate la dispoziție o parafă cu ajutorul căreia și-a protejat și promovat impostura.
Dl. Tudorel Toader pare chiar să fi dezvoltat un fel de obsesie maladivă față de doamna Laura Codruța Kövesi. Se dă de ceasul morții să schimbe nu doar reprezentantul României la CEDO, ci și trecerea acestuia din subordinea Ministerului de Externe în cea a Ministerului Justiției pe care el, Tudorel Toader, a izbutit să îl facă de râsul lumii. Pesemne, dl. Toader a citit în copilărie, în repetate rânduri, romanul Mizerabilii al lui Victor Hugo și s-a îndrăgostit la culme de polițistul Javert care își facuse un scop în viață din prigonirea lui Jean Valjean. Cu amendamentul că dl. Toader nu este Javert, ci Jăvrel pur și simplu.
Jăvrelul transferat de la conducerea Universității ieșene la aceea a Ministerului Justiției nu se mulțumește însă cu atât. Vrea să obstrucționeze accederea d-nei Laura Codruța Kövesi în funcția de procuror șef european anti-corupție. Dl. Toader și-a suflecat voinicește mâinile și între două rânduri de genuflexiuni efectuate în fața penalului cu rang înalt Liviu Nicolae Dragnea, scrie voinicește scrisori. Pe care zice că le va adresa omologilor domniei-sale din țările Uniunii Europene spre a-i informa în legătură cu decizia CCR referitoare la d-na Kövesi.
Cu tot mai greu observabilele urme de luciditate care îi caracterizează, guvernanții de la București conștientiează că dl. Tudorel Toader este, totuși, prea mic pentru un război atât de mare. Drept pentru care conducerile PSD și ALDE le-a transmis expres europarlamentarilor aleși pe listele lor să boicoteze, să blocheze candidatura d-nei Kövesi la noua funcție. Printre primii care a răspuns prezent a fost celebra d-na Maria Grapini, “femeea” celebră pentru felul în care stâlcește și în scris, și verbal limba română. De la doamna Grapini nu mă așteptam la nimic bun.
Mă întreb însă cum se împacă ceea ce vrea puterea de la București cu sfaturile de dirigintă ale d-nei Dăncilă care le cere europarlamentarilor din Opoziție să pună stavilă criticilor la adresa României. Sigur, d-na Dăncilă confundând intenționat, după vechea rețetă comunistă, țara cu incapabilii ei conducători vremelnici.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Ceea ce fac acum pesedeul, alde si acolitii lor, stiuti sau nestiuti,nu reprezinta doar pierdere de timp ci un intreg dezastru. Din pacate, dezastrul nu este numai al lor ci si al Institutiilor de Stat cum sunt Guvernul Romaniei, MJ, CCR, Parlamentul Roman, pe care acestia le reprezinta.

    Ce isi inchipuie dumnealor? Ca a fost pura intamplare ca Laura Codruta Kovesi sa fie pusa prima pe lista scurta care va alege viitorul Procuror Sef al Uniunii Europene? Isi inchipuie aceste figuri triste ca mai marii Europei nu stiu sau nu inteleg ce se intampla acum in tarisoara asta de la capatul gri al Europei? Nu numai ca stiu dar alegerea Codrutei nu s-a datorat numai bunului sau renume ci si tocmai faptului ca stie cel mai bine matrapazlacurile clicii de hoti de maidan care se dau prim ministri, parlamentari sau ministri de justitie.

    Sunt convins ca Laura Codruta Kovesi va deveni, in final, PROCURORUL SEF al Uniunii Europene, indiferent ce va incerca puterea de la Bucuresti sa unelteasca impotriva si, cu cat mai tare opozitia lor, cu atat mai mortal vor sfarsi.

  2. Toader nu a citit romanul Mizerabilii fiindca este un analfabet functional. Cine l-a promovat la Iasi si apoi la CCR si apoi ca ministru al Justitiei poarta intreaga raspundere pentru ascensiunea acestei lichele politice, care in vremuri asezate mai mult decat grefier de tribunal nu ar fi putut ajunge. Dupa cum se comporta, Toader pare sa fie mai inversunat contra Justitiei decat Liviu Dragnea insusi. De la rolul de sluga a evoluat la acela de zelos satrap al Justitiei Romane. Pentru modul in care a dezonorat functia de ministru de Justitie, el va trebui exclus pentru totdeauna din exercitarea oricarei profesii care are vreo legatura cu sistemul judiciar, caci altfel acest oribil contramodel (impostura, rautate, prostie) se va perpetua si romanii se vor putea trezi in viitor cu un Toader mai prost si mai ticalos decat cel actual. In prezent Toader este mai toxic decat Liviu Dragnea.

  3. Tot mai nesigurei puteri…
    Eu vad ca, din contra, sunt extrem de bine implantati, ca doar sunt interconectati cu milioane de romani aidoma lor in cuget si-n simtiri. Ciudat, multi cu studii, cu viata in afara tarii.

    • Care milioane de romani? Cei 3,34 de milioane care i-au votat in 2016?

      Daca ar iesi romanii masiv la vot, acele 3,34 milioane n-ar valora nimic, dar romanii sunt fraieri si nu voteaza.

      Sa vedem ce sustinere are USR+PLUS, prima alianta de oameni cinstiti din istoria acestei tari mizerabile.

  4. Cu cat vor incerca sa o denigreze mai mult pe Kovesi, cu atat mai mult acest lucru ii va convinge pe europeni ca este intr-adevar cea mai potrivita. Asa ca toate incercarile de a-i submina candidatura se vor intoarce impotriva lor. Sefia lui Kovesi va fi o palma zdravana data lui Toader si lui Dragnea, spre satisfactia maxima a europenilor si a cetatenilor romani care detesta profund pesedeul.

  5. Stimate domnule Morariu,
    Este un lucru admirabil faptul că prezentați asiduu impostura celor care s-au cocoțat obraznic în capul mesei numite România. Văd și comentarii interesante. Unele deschid chiar noi ”ferestre” spre o mai bună vedere.
    Dar, mă apasă mereu o întrebare.
    Cum să facem ca lucrurile acestea bine judecate să ajungă nu la 2-3 mii de cititori, ci la sutele de mii de veșnici păcăliți de acești impostori?!

  6. 1. Vinovăţia (sau nevinovăţia) unei persoane o stabileşte un judecător, la sfârţitul unui proces.
    2. Numai după pronunţarea sentinţei există certitudinea vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei judecate.
    3. Pe durata judecării procesului, până la pronunţarea sentinţei, în faţa instanţei, persoana judecată nu este nici vinovată şi nici nevinovată.

    Citez un profesor universitar, rector, ministru, membru al Comisiei de la Veneţia (nu spun cine, persoană însemnată):
    „În România nu ar trebui să mai fie judecaţi oameni nevinovaţi”.
    Nu văd altceva în acest citat decât foarte, extrem de multă prostie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro