miercuri, august 12, 2020

Puterea divina a clorochinei si efectul magic al numerelor.

„it could be a gift from God” – un dar de la Dumnezeu, spunea presedintele SUA acum vreo doua saptâmani despre clorochina si potentialele ei calitati pentru a vindeca bolnavii de coronavirus. Dar tot cam pe atunci acelasi Donald Trump prevedea o întoarcere la o viata normala în ziua de Pasti. Stim acum ca nu va fi asa, ci mai degraba ca vor urma zile grele cu numeroase decese, lucru pe care l-a admis de altfel si presedintele Trump. Putem asadar sa ne îndoim de calitatile sale de proroc si pâna la proba contrarie sa fim sceptici si în ceea ce priveste tratamentul magic cu pricina.

Dar povestea pe care vreau sa v-o istorisesc nu este despre Trump si de fapt nici despre clorochina în principal. Ci despre numere. Iat-o.

În orasul X erau doua spitale A si B care tratau infectiile respiratorii. Spitalul A era nou si managerul lui se mandrea cu conditiile foarte bune de izolare a pacientilor contagiosi si cu rezultatele bune pe care le obtinea an de an in tratarea gripei sezoniere. În mod firesc cand a aparut epidemia cu noul virus Covid serviciile de urgenta au dirijat catre acest spital bolnavii suspecti. Cateva saptamani mai târziu presa de investigatie din X publica o stire-bomba

„Mortalitatea de la spitalul A este de aproape doua ori mai mare decât cea de la B !”

.

Alertat de stire, presedintele Consiliului Judetean a verificat informatia si a constatat ca într-adevar se inregistrasera mai multe decese la A. Adica tocmai în spitalul în care se investisera atatia bani si care trebuia sa fie mandria orasului si un atu în viitoarea campanie electorala. Scandalul a ajuns pana la Ministerul Sanatatii si managerul a fost în cele din urma demis. Stiu ca va imaginati ca e vorba de un manager incompetent, numit pe criterii politice, proaspat decorat de presedintele tarii cu „Meritul Sanitar”. Va înselati, orasul nu se numea S., povestea nu se petrece in România, iar managerul era de fapt foarte bun. Si la fel si personalul medical. Mai mult, spitalul A obtinuse de fapt rezultate de doua ori mai bune decât spitalul B, atât in tratamentul gripei obisnuite cât si în cazul celei date de coronavirus. Care sa fie explicatia ? Sa fi mintit oare jurnalistii de investigatie ? Nu. De mintit au mintit de fapt numerele. iata cum.

Poate v-a scapat un mic detaliu narativ si anume faptul ca bolnavii de Covid erau trimisi cu prioritate catre A. Astfel din 1000 de bolnavi de gripa de la acest spital 800 erau de Covid iar restul de 200 de gripa normala. La o mortalitate de 2% pentru Covid si 0,1% pentru gripa normala (cifre apropiate de cele reale) obtinem asadar 16 decese la mie cauzate de Covid si doar 0,2 decese din 1000 de gripa normala. O mortalitate de 16,2 la mie în total. ïn schimb la spitalul B ajungeau doar 200 de bolnavi de Covid restul de 800 dintr-o mie suferind de gripa normala. La spitalul B mortalitatea este dubla la ambele maladii !! Deci avem 4% pentru Covid si 0,2% pentru gripa normala. Si totusi calculele arata ca s-au înregistrat doar 8 decese din 1000 datorate Covid si 1,6 din 1000 datorate gripei normale, deci o mortalitate generala de doar 9,6 la 1000, mult mai mica decât la A !

Ajunsi în acest punct al povestii se prea poate sa spuneti ca e la mintea cocosului : oricât de bun ar fi spitalul A, daca acolo sunt trimise în prioritate cazurile grave mortalitatea va fi bineînteles mai mare. Aveti dreptate. La urma urmei orice truc devine ieftin odata ce l-am înteles. Ramâne însa partea practica, cea mai grea, care consista în a detecta acest fenomen, numit paradoxul lui Simpson în exemplele din viata de zi cu zi. Iar dificultatea vine din faptul ca pentru a detecta eroarea jurnalistilor din povestea mea fictiva am avut nevoie de niste informatii de specialitate si anume de mortalitatea Covid-ului si a gripei normale. Ceea ce ne aduce din nou la subiectul clorochinei.

Nu am pregatire medicala asa ca-i invit pe cei de specialitate sa ma critice daca gresesc. Combinatia de medicamente de care se leaga sperantele multora, hidroxiclorochina+azitromicina are un defect ceea ce pune serios la îndoiala originea sa divina : ambele medicamente au contraindicatii cardiologice. Or se stie ca tocmai existenta unor antecedente cardiace face ca gripa Covid sa devina foarte ucigasa. În ultimul sau studiu doctorul francez Didier Raoult – pe care multi îl considera un Athleta Christi în lupta împotriva virusului folosind clorochina – i-a eliminat din esantionul sau de pacienti pe cei cu electrocardiograma anormala înainte sau în timpul tratamentului. Ceea ce seamana destul de mult cu exemplul de mai sus, spitalele B si A fiind înlocuite aici cu tratament cu clorochina versus alt tratament. Concluzia este ca nu se poate compara eficacitatea clorochinei cu a unui alt tratament decât daca esantioanele de pacienti alese sunt similare. Altminteri, daca se elimina cazurile grave dintr-un esantion dar nu si din celalalt rezultatele pot fi mincinoase întocmai ca în articolul de presa din orasul X.

Sigur ca doctorul Raoult nu a ascuns modul în care si-a ales bolnavii, dar aceasta n-a fost îndeajuns pentru ca studiul sau sa nu fie aspru criticat si considerat drept nepublicabil sau si mai rau un „nothingburger”. As zice ca chiar ca înca nu e numit sarlatan de comunitatea stiintifica doar fiindca e posibil ca pâna la urma clorochina ….sa fie totusi eficienta, lucru pe care îl vom sti doar când studiile serioase care se fac în aceste zile îsi vor livra rezultatele.

Pâna atunci va invit sa descoperiti si alte situatii în care numerele ne pot pacali în acelasi mod daca nu le întelegem bine. Spre exemplu cand trebuie sa alegem între un tratament medicamentos si un ceai cu lamâie. Sau între un vaccin si un tratament naturist propus de Olivia Steer. Iar daca povestea mea va va creste imunitatea la astfel de intoxicari însemana ca ea si-a facut efectul.

Distribuie acest articol

52 COMENTARII

  1. Stiu ca e la moda printre „elite” sa fie intotdeauna ironizat Donald Trump, dar a devenit aproape un cliseu penibil sa cedezi acestui impuls – deloc elitist, ci mai degraba de turma care nu isi intelege calitatea de turma.

    Presedintele Trump a exprimat cu Pastele o speranta la vremea respectiva, nu o certitudine si nicidecum o estimare in care sa se fi substituit expertilor medicali.

    Cind vine vorba de calitatea de „proroc”, dr. Fauci a spus si el, la un stadiu mai timpuriu, cind inca nu se stiau suficiente lucruri,

    https://thehill.com/homenews/sunday-talk-shows/479939-government-health-agency-official-corona-virus-isnt-something-the

    “It’s a very, very low risk to the United States, but it’s something that we as public health officials need to take very seriously… It isn’t something the American public needs to worry about or be frightened about. Because we have ways of preparing and screening of people coming in [from China].”

    Oricine este „proroc” dupa razboi, hindsight is 20-20, cum zic americanii. Dr. Fauci nu este nici el mai prost decit presedintele, s-a exprimat insa pe baza datelor pe care le avea la vremea respectiva, incluzind falsele date – minciuni sfruntate – de la regimul genocidal chinezesc cu coruptele lui marionete etiopiene de la OMS.

    ….Cit despre faptul ca medicamentele cu pricina au si riscuri si contraindicatii se stie, si a acceptat deschis si presedintele.

    Aceleasi contraindicatii deja stiute de multe decenii, de cind medicamentul este folosit impotriva malariei. Si cei care sufera de malarie pot suferi si de afectiuni cardiace. Slabiciunea cardiaca este numai UNA intre multe „preexisting/underlying conditions” de care bonavii de Corona pot suferi. Asa ca ce este mai logic: a se nega tratamentul tuturor pacientilor, inclusiv cei care nu au nimic la inima, sau a se arata prudenta in administrarea medicamentelor pentru cei cu riscuri crescute specifice?

    Cu asemenea „matematica” criminala pot fi omoriti sute de mii de pacienti cu sansa de a fi salvati dar…. ooooo, s-a facut totul „stiintific”.

    • Fara primul parafraf ar fi un articol si o opinie rezonabila.

      Dar autorul a dorit ca de la prima litera cititorul sa aiba certitudinea ca citeste o opinie provenita de la „elite”, cum bine ati punctat.

      Elite care au ajuns sa fie la fel de usor de manipulat ca si turma.

    • „Oricine este “proroc” dupa razboi, hindsight is 20-20, cum zic americanii. Dr. Fauci nu este nici el mai prost decit presedintele, s-a exprimat insa pe baza datelor pe care le avea la vremea respectiva, incluzind falsele date – minciuni sfruntate – de la regimul genocidal chinezesc cu coruptele lui marionete etiopiene de la OMS.”

      Perla lui Trump cu ” bisericile pline de Pasti” dateaza de pe 25 martie, cand situatia in Europa era deja extrem de complicata. In Italia, Spania, Franta etc populatia era confinata, numarul de decese si noi cazuri crestea exponential, deci nu era nevoie sa te bazezi pe datele chinezilor.
      Iar pe 25 martie in Statele Unite erau deja 75 de mii de cazuri: sa speri ca in cateva saptamani nu mai este nici un pericol de contaminare si ca bisericile vor putea fi pline pare cel putin ridicol.

    • Cu toate că, așa cum bine ziceți, Trump își ia by default scatoalce de la „wokes” pe tema hidroxiclorochinei, medicamentul este deja folosit în mod curent și pe scară largă în tratarea bolnavilor în Spania. Poate și în alte țări, habar n-am, dar de Spania știu sigur. Bineînțeles că nu e meritul lui Trump, ci al specialiștilor care au evidențiat efectele pozitive ale HCQ – niște chinezi și francezul Raoult. Trump nu a făcut decât să „believe the scientists”, cum le place lefților să-i ceară imperativ. Dar iată, când a făcut-o, și-a mai luat două după ceafă.

      • Sigur ca aveti dreptate. Deranjamentul mental anti-Trump este nevindecabil. Neonestitatea unor comentatori care il singularizeaza pe presedintele SUA este flagranta.

        El a fost primul care a decretat o incetinire drastica (din pacate nu stopare) a traficului international cu tari afectate, **la sfirsitul lui ianuarie**, incepind cu China si Iran (O actiune mult mai importanta decit exprimarea verbala a sperantei unei imbunatatiri a situatiei, menita sa aduca sperante oamenilor speriati.) Aproximativ 7000 de chinezi/zi, multi venind cu zboruri directe din Wuhan, au fost opriti de la a mai calatori in California. Fara actiunea presedintelui, California ar fi mai rau decit New York-ul.

        Putini isi mai aduc aminte de „No Act Ban”, sprijinit de 220 de congressmeni democrati ca raspuns, din fericire neadoptat, ca si de acuzatiile idioate de „rasism” ale lui Sanders si Biden.

        Putini isi mai aduc aminte de vizita notorie din 24 februarie – aproape o luna *dupa* hulitul „travel ban” al presedintelui – a senilei Pelosi in Chinatown.

        https://www.youtube.com/watch?v=VAEfSHeH4Lc

        „You should come to Chinatown,” Pelosi said before stopping to lunch at Dim Sum Corner.

        „Precautions have been taken by our city, we know that there’s concern about tourism, traveling all throughout the world, but we think it’s very safe to be in Chinatown and hope that others will come,” she said.

        A existat in lumea vestica o strategie absolut impecabila, in ORICE tara, in confruntarea acestui pericol cu multe necunoscute? Nicidecum. Nicaieri. Demonizarea presedintelui SUA in aceasta situatie nu este insa nimic altceva decit o mizerie propagandistica.

        Cit despre medicament, ramine cum am vorbit: in conditiile in care nevoia exista si exista ACUM, discutii teoretice despre experimente care sa dureze ani de zile sint criminale si potential imens de mai daunatoare decit riscurile interente unei medicatii deja bine cunoscute si cercetate.

  2. Mihai Damian: Combinatia de medicamente de care se leaga sperantele multora, hidroxiclorochina+azitromicina are un defect(,) ceea ce pune serios la îndoiala originea sa divina : ambele medicamente au contraindicatii cardiologice.

    (Mai intii o mica observatie: ce sens are mistocareala intr-o astfel de discutie?)

    Majoritatea medicamentelor, daca nu cumva chiar toate, au contraindicatii si nu se prescriu celor carora ar putea sa le faca rau inainte de a le face bine. Li se prescriu alte medicamente pe care le tolereaza.

    Majoritatea medicamentelor au si efecte secundare si, daca sint observate, tratamentul se intrerupe si se prescriu alte medicamente.

    Mihai Damian: Or se stie ca tocmai existenta unor antecedente cardiace face ca gripa Covid sa devina foarte ucigasa.

    De unde se stie ca „tocmai…”? Dupa cum va exprimati, inteleg ca, intr-un top al victimelor gripei asteia, cei care aveau antecedente cardiace sint pe primul loc. Unde putem vedea clasamentul asta? Chiar daca asa ar sta lucrurile, mai ramin o multime de bolnavi care ar tolera tratamentul lui Didier Raoult. Ce facem cu ei? Ii lasam sa moara doar fiindca sint unii bolnavi care nu tolereaza hidroxiclorochina si ar fi inechitabil sa ii salvam?

    Mihai Damian: În ultimul sau studiu doctorul francez Didier Raoult – pe care multi îl considera un Athleta Christi în lupta împotriva virusului folosind clorochina – i-a eliminat din esantionul sau de pacienti pe cei cu electrocardiograma anormala înainte sau în timpul tratamentului.

    (Revin cu mica observatie de mai sus: ce sens are mistocareala intr-o astfel de discutie?)

    Pai, nu asta ar fi trebuit sa faca Didier Raoult stiind bine care sint contraindicatiile sau vazind efectele secundare?

    Care este, pina la urma, mesajul acestui articol?

    1. Ca Didier Raoult (a French physician and microbiologist. He holds M.D. and Ph.D. degrees and specializes in infectious diseases) e un escroc? Cautati-l pe internet! E o somitate mondiala. Si nu de ieri, de azi. Facem bascalie pe contributors de astfel de specialisti, noi nefiind nici macar in domeniu, darmite in chestie?

    2. Ca tratamentul lui Didier Raoult nu face doi bani (fiindca are si contraindicatii!), chiar daca Raoult was part of a clinical trial that in which hydroxychloroquine and azithromycin healed 90% of Covid-19 cases if they were tested very early. (Early, massive testing is at the heart of the successful South Korean strategy.)?

    Si inca ceva:

    The key point has been stressed by Raoult: Use chloroquine in very special circumstances, for people tested very early, when the disease is not advanced yet, and only in these cases. He’s not advocating chloroquine for everyone. It’s exactly what the Chinese did, along with their use of Interferon.

    Mihai Damian: Iar daca povestea mea va va creste imunitatea la astfel de intoxicari însemana ca ea si-a facut efectul.

    Am citit cu mare atentie textul articolului, insa nu inteleg despre ce intoxicare e vorba. Ati putea sa o exprimati intr-o propozitie simpla? Sau, hai, intr-un paragraf de 3-4 rinduri?

    Care este acuzatia concreta la adresa lui Didier Raoult? Unde e minciuna, inselatoria, intoxicarea?

    • Mi-ati cerut un rezumat scurt, vi-l fac : pentru a proba ca un tratament este eficient este nevoie de studii serioase în care se compara un numar (mare) N de pacienti carora li s-a administrat tratamentul cu un numar N de pacienti de acelasi tip carora li s-a administrat un placebo fara ca vreunii dintre ei sa stie ce au luat. Altminteri pot aparea rezultate false care pot proveni de exemplu de la faptul ca cele doua esantioane sunt diferite-exemplul numeric din articol. Eficacitatea clorochinei nu a fost înca demonstrata în sensul de mai sus.

      • Așa este. Și nici nu va apuca să fie, cel puțin nu în orizontul actualului val pandemic, care se va stinge pe cale naturală înainte ca astfel de studii cronofage să se finalizeze. Și atunci ce facem ? Ne acoperim de hârtii și nu încercăm nimic, în timp ce oamenii mor pe capete ?

        • Un studiu presupune fireste si tratarea pacientilor si exista studii serioase care se fac pe scara larga in Franta si in alte parti (cel al lui Raoult nu face parte din ele). Dar în absenta unui studiu comparativ clorochina vs alt tratament sau macar vs placebo nu vom sti niciodata daca clorochina are un efect mai bun decat ceaiul de sunatoare. Si atunci intreb de n-am trata cu ceai de sunatoare ? Ca e bun si la inima.

        • Cand autorii contributors vorbesc intre ei ar fi mai cinstit sa-si decline identitatea. La restul forumistilor, unde ma includ si pe mine, nu cred ca are nimeni pretentii. In rest e bine sub pseudonim, vorbim si noi mai liber, nu-i asa? :)

      • Dle Damian, ati scris 994 de cuvinete și un rezumat, dar nici după rezumat nu mi-e clar! CONCRET, practic, hic et nunc, ce doriți să transmiteți (în afară de faptul că-i antipatizați pe Trump și pe Raoult, ceea ce se poate demonstra la o simplă analiză pe text)?
        a) clorochina și azitromicina nu dau rezultate
        b) dau rezultate la unii, dar asta nu demonstrează nimic, deci mai bine nu tratăm pe nimeni, ca să creăm bază de date pt studiul serios ce va să vie
        c) dacă mă îmbolnăvesc resping energic ideea de a fi tratat cu clorochină
        d) clorochina nu e magică (și-mi cer scuze că mi-au trebuit 994 de cuvinte ca să demontez o premisă de la care n-a plecat nimeni, cu niciun medicament, niciodată, nici Trump – dar mă joc și eu pe aici, ca deplorabilul în carantină)
        e) altceva, dar m-am pierdut în vârtejul ipotezelor

        Mulțumesc!

        Trebuie să recunoaștem că pentru cei care nu mai așteaptă renumărarea voturilor din 2016, care au aflat și nu se mai întreabă ce-i cu votul pe colegii etc, pentru creștini și anticreștinii non-militanți, pentru oamenii lucizi în general, sensul propoziției lui Trump este limpede: poate e un dar de la Dumnezeu că există deja în producție un medicament care dă niște rezultate și pe virusul ăsta nou, decât s-o luăm de la zero.
        O chestie simplă. Restul e contemplarea buricului.

  3. Tovarase contributoare Damiane, important e sa-i bagati sula in coasta monstrului orange.
    Tineti-o tot asa, hai succesuri!

  4. Autorul articolului din jurnalul Dvs este in eroare. Autorii studiului menționat ( Gautret et al) au exclus doar pacienții cu O ANUMITĂ MODIFICARE ECG CARE TEPREZINTA CONTRAINDICATIE DE ADMINISTRARE pentru cloroquina. Așadar logica autorului articolului de jurnal e greșita . Păcatele studiului menționat rezida din lipsa unui lot control ca și din dimensiunea mică. Așadar este doar generator de ipoteze

    • O analiza interesanta despre artciolul
      „Hydroxychloroquine and azithromycin as a treatment of COVID-19: results of an open-label non-randomized clinical trial”
      Retracted
      (Gautret P et al. PMID 32205204)”

      https://www.redactionmedicale.fr/2020/04/covid-19-comment-r%C3%A9tracter-larticle-hydroxychloroquine-and-azithromycin-as-a-treatment-of-gautret-p-.html

      si despre studiul profesorului Raoult. A propos de acest studiu, printre cele 8 greseli stinntifice ale acestui studiu, una este atat de evidenta incat si o persoana fara nici o cultura medicala si/sau stiintifica o poate intelege. In acel studiu ( facut pe un numar mic de pacienti, 20), 6 persoane initial facand parte dintre „cobai” nu au fost luate in considerare in stabilirea concluziilor. O persoana a plecat acasa la putin timp dupa inceperea studiului nedorind sa continue experienta, o persoana s-a simtit rau si a renuntat si ea, 3 persoane au ajuns la terapie intensiva si o a sasea persoana a decedat. Nu vi se pare bizar ca aceste 6 cazuri au fost ignorate de autorii studiului, mai ales cand numarul de participanti este atat de scazut si in plus alesi de catre autorii studiului?
      Ca sa nu mai vorbim ed faptul ca 80 à 85 % dintre persoanele contaminate se insanatosesc fara nici un tratament si fara a dezvolta complicatii . Atunci ce demonstreaza acest studiu de fapt?
      Si cum se face ca nimeni nu stie cine au fost referentii stiintifici ai acestui articol, acesta aparand intr-un jurnal medical unde redactorul sef este unul din autorii studiului?

  5. Ar trebui sa precizati ca nu toti pacientii cu afectiuni cardiace au contraindicatia faolosirii tratamentului propus de prof Roault, ci doar o foarte mica parte dintre ei.

    Apoi, rationamentul ar fi trebuit sustinut cu date cantitative: cat la suta dintre pacientii cu COVID au fost refuzati pt tratamentul mentionat din cauza contraindicatiei de mai sus si cat e mortalitatea medie, cu si fara tratamentul HCQ + azithromicina. E, de altfel, foarte surprinzator ca un matematician nu foloseste instrumentele meseriei sale intr-un astfel de caz.

    Daca, de exemplu, 0.1% dintre pacientii prezentati nu pot primi tratamentul HCQ+ azithromicina din cauza contraindicatiei cardiace, mortalitatea celor care-l primesc e de 0.3%, iar mortalitatea restului bolnavilor care nu primesc tratamentul HCQ+ azithromicina e de 3%, devine evident ca contraindicatia pt anumite cazuri de boli cardiace nu e relevanta in evaloarea eficientei tratamentului. In lipsa unei astfel de comparatii, rationamentul dvs e, in cel mai bun caz, nul.

    • Scopul articolului nu este sa sustina sau sa infirme ipoteza doctorului Raoult cu date cantitative. Nu sunt medic si riscul de-a le interpreta gresit ar fi foarte mare, nu sunt deci „instrumentele meseriei mele”. Exista foarte multe critici argumentate ale specialistilor fata de metodelele doctorului Raoult si ele pot fi gasite in linkurile din articol. Scopul declarat al articolului este sa demonstreze printr-un exemplu cum poate fi sustinuta o afirmatie de tip „clorochina are efecte” printr-un artificiu numeric. Si de ce este nevoie de teste serioase pentru a proba eficacitatea unui medicament. Cele ale doctorului Raoult nu intra în aceasta categorie se pare (vezi linkurile), dar puteti desiur argumenta în directia opusa.

      • Mesajul pe care-l transmite articolul dvs e ca prof Raoult e un excroc repudiat de lumea stiintifica; si ca, aproape va citez, singurul motiv pt care nu i se spune asta in fata e ca, cu totul intamplator si independent de ce crede si face prof Raoult, s-ar putea dovedi ca hydoxychloroquina chiar e eficienta impotriva COVID 19. Analogia pe care construiti argumentatia porneste de la un exemplu particular, cu datele alese „ca sa iasa”. Va spuneam ca nu va folositi mijloacele meseriei dvs pt stiti bine ce inseamna o demonstratie si cat de eronat ar fi sa propuneti concluzii pe baza unui exemplu particular. Asadeci, cu sau fara intentie, transmiteti prin acest articol un mesaj contrar, sau cel putin foarte diferit de scopul pe care-l declarati.

        • Vorbim de escroc in sensul stiintific al termenului si da, omul este foarte controversat si unii l-au numit deja asa mai demult. A fost de pilda suspendat un an sa mai publice in revistele Societatii Americane de Microbiologie din cauza metodelor neconforme utilizate. Daca asa ceva s-ar intampla cuiva din domeniul meu atunci l-as numi escroc fara ezitare. Nefiind in domeniul meu sunt ceva mai precaut.

  6. In tehnica exista norme prin care se evalueaza datele testelor, pt a obtine un anumit grad de incredere. Pausal vorbind, cu cit sunt efectuate mai multe teste cu atit poate creste increderea. E adevarat, si-n tehnica pot exista procese care nu se inchid, in care imprastierea rezultatelor e atit de mare incit nu se poate obtine increderea dorita.
    In aceste cazuri nu ramine decit sa ne multumim cu ce aveam. In cazul virusului disperarea e atit de mare incit cred ca-n cazurile grave trebuie folosit orice tratament, chiar daca acela e nesigur si poate chiar sa grabeasca sfirsitul.

  7. Cred ca mai degraba articolul tau MD este nepublicabli (sau nothingburger), cei ce au scris si comentat mai sus au fost niste referenti foarte obiectivi!

  8. Nimic nou sub soare sau cum interesul poarta fesul ? Logica textului ce ne arata cu acuratete cum sunt manipulate efectele unor medicamente si cum oamenii (chiar si medici fiind )incearca sa isi maximizeze prezenta si implicit imaginea generala , nu este noua. Zi de zi vedem in tot ceea ce ne inconjoara astfel de atitudini . Deranjante uneori ,mai ales pentru cei care inteleg fenomenul , ele nu pot fi oprite . Chiar daca sunt cunoscute ,din cvasi motive ele nu pot fi spuse cu claritate , cunoscatorii neavind in spate proba unui adevar de necontestat . Deocamdata , dincolo de spusele unor oameni , nu exista tratament pentru aceasta afectiune provocata de coronavirus si nici un vaccin ce ar putea stopa in viitor efectele virusului . Simpla statistica ne arata cum virusul produce mai multe decese in rindul batrinilor care au si alte probleme grave de sanatate dar si in rindul altor categorii de oameni de virste si sexe diferite ce probabil (inca nu exista vreo statistica sau nu stim noi) au si ei probleme specifice de sanatate pe care virusul le indentifica ca foarte grave . Celor decedati nu li se face o autopsie si daca prezenta virusului este confirmata atunci decesul este trecut in categoria efectelor virusului . Imaginea la zi ne aduce in fata riscul imens la care sunt supusi medicii , personalul sanitar si auxiliar in toate spitalele lumii.Exista un numar mare de decese in rindul acestora si in rindul persoanelor internate spre tratament . Aceasta situatie usor vizibila si exploziva ne panicheaza pe toti si simpla aparitie in media a acestor cazuri produce in mintea noastra o cumplita teama ce ne mareste fara sa vrem starea depresiva deja indusa de izolarea la domiciliu . Teama de necunoscut , teama ce priveste viitorului imediat , teama de o posibila recesiune economica , teama de posibila schimbare a tot ceea ce ne era la indemina , teama de cel de linga noi , teama de a nu fi in contact cu virusul cu cineva care iti poate transmite virusul si cite alte temeri or mai fi , toate la un loc ne modifica intelegerea si ca vrem si ca nu vrem . Ce este de facut ? Cele doua scenarii ne apar in fata , fie pandemia trece de la sine intr-un interval scurt de timp si atunci ne reluam normalitatea noastra ,fie ea se prelungeste ceea ce ne pune in fata o noua intrebare : cum supravietuim in aceasta noua situatie ? Cum inca nu vreau sa iau in calcul aceasta a doua varianta ,nici nu o sa spun nimic despre ea . Deocamdata stim doar cum marile focare de coronavirus au o mare raspindire in Europa ,in Franta , Germania , Italia , Spania etc etc .Nu stim cu acuratete ce se intimpla in restul lumii .Probabil daca marile focare din Europa se inchid intreaga activitate se va relua fara insa a permite si altora din exteriorul Uniunii accesul liber , asta pentru o perioada te timp . Este posibil sa rezistam o vreme si cine stie poate un tratament eficace va aparea imediat sau cit de curind pe batrinul continent .Sa speram asta . Asa ca un pariu cu viata ,fie Germania ,fie Japonia , vor fi primii care ne vor pune la indemina tratamentul , dar poate gresesc ,este doar propria amagire .

  9. Este recomandat ca cei care cred si sustin tulpina virala Trump, sa isi administreze doze triple de clorochina. Astfel, clorochina ar putea deveni intradevar: „a gift from God”, pentru umanitate.

    • Cu mențiunea că Trump nu este o tulpină virală, ci un sindrom psihiatric. Îl găsiți în „literatură” sub numele de Trump Derangement Syndrom (TDS). Nu știu cu ce se tratează. Dacă aș ști, v-aș recomanda tratamentul cu mare drag.

          • Nimic deosebit. Asa cum se stie, a fost reactia fireasca avuta atunci de orice american cu un IQ supraunitar. Este teribil sa ajungi sa traiesti intr-o tara infestata de idiocratie, precum America zilelor noastre. Nu ca am fi departe de asa ceva si in Romania, insa pana in prezent numarul specimentelor canceroase autohtone cu un IQ subunitar de tipul trumptarzilor este inca suficient de redus. Iar acea parte a selectiei naturale ce are loc in aceasta perioada, urmare a pseudo-tratamentelor si teoriilor constipationiste, ajuta cu succes la reducerea acestui numar.

  10. Contraindicatiile provin din efectele secundare majore ale azithromicinei. Daca inlocuiesti azithromicina cu doxiciclina efectele secundare dispar iar efectul terapeutic ramane. Problem solved !
    Trump incearca sa treaca combinatia de medicamente de aprobarea FDA in cel mai scurt timp.. Fara ea medicii americani nu ar fi prescris-o pentru ca le este frica de eventualele procese.
    La noi se foloseste de la inceputul crizei in schema de tratament.
    Se cheama Plaquenil. De aia nu se gaseste in farmacii. Este oprita de la comercializare.

    • Acestea sunt contraindicatiile plaquenil-ului:

      „””Avertissements et précautions

      Adressez-vous à votre médecin ou à votre pharmacien avant de prendre PLAQUENIL 200 mg, comprimé pelliculé.

      Ce médicament ne doit être pris que sous surveillance médicale.

      Les jeunes enfants sont particulièrement sensibles aux effets toxiques de PLAQUENIL 200 mg, comprimé pelliculé. Par conséquent, tenez ce médicament hors de la portée des enfants.

      Avant le traitement

      · Prévenez votre médecin si vous avez des troubles cardiaques : l’hydroxychloroquine peut provoquer des troubles du rythme cardiaque chez certains patients : l’hydroxychloroquine doit être utilisée avec prudence si vous présentez un allongement de l’intervalle QT depuis votre naissance ou si vous avez des antécédents familiaux de ce trouble, si vous présentez un allongement de l’intervalle QT acquis (détecté par l’ECG, l’enregistrement de l’activité électrique du cœur), si vous avez des troubles cardiaques ou des antécédents de crise cardiaque (infarctus du myocarde), si vous avez un déséquilibre des électrolytes dans le sang (en particulier un taux faible de potassium ou de magnésium, voir rubrique « Autres médicaments et hydroxychloroquine »).

      · Prévenez votre médecin si vous êtes atteint de porphyrie (maladie du sang).

      En effet, chez les sujets atteints de porphyrie intermittente, ce médicament peut déclencher la survenue d’une crise aiguë de porphyrie.

      · Prévenez votre médecin si vous êtes atteint de psoriasis (maladie de la peau) : la prise de ce médicament peut entraîner une aggravation des lésions.

      · Si vous avez une maladie grave du foie ou des reins : prévenez votre médecin qui adaptera la posologie de ce traitement à votre cas.

      · Prévenez également votre médecin si vous (ou un membre de votre famille) êtes atteints d’un déficit en Glucose-6-Phosphate Déshydrogénase (maladie héréditaire des globules rouges) car un risque d’hémolyse (destruction des globules rouges) existe avec d’autres médicaments de la même classe que PLAQUENIL 200 mg, comprimé pelliculé.

      Avant d’entreprendre un traitement prolongé avec PLAQUENIL 200 mg, comprimé pelliculé, un bilan ophtalmologique complet pourra vous être prescrit. Ce bilan sera répété au moins une fois par an, afin de dépister une atteinte de la rétine qui imposerait l’arrêt du traitement.”””

      Ce se „uita” frecvent este faptul -extrem de important- ca cea mai mare parte a cazurilor grave de Covid 19 o constituie exact pacientii care au deja probleme medicale, in special cardiace, si ca acestia sunt si cei care au nevoie de un tratament. 85% dintre cei contaminati ( poate chiar mai multi) nu au nevoie de un tratament special, se vindeca fara probleme.

    • Exact, Plaquenil! Doar că nu se mai găsește în farmacii și nici în spitale. Și nici discuții sa se aducă devreme nu am auzit.
      (Că fumător 25+ mă simt cumva in grupa de risc. Dar sper/stiu că există, eventual, o șansă. Nu ca că mi se va oferi una).

      Apropos, discuțiile cu mama se termina mereu vorbind despre medicamentul minune, chinina. Unchiul meu a fost salvat după război cu pastile de chinina. Avea „friguri”, era copil, mai mult mort decât viu (mama inca nu fusese născută). Bunicul, abia refugiat, s-a dus la spitalul orășenesc și a primit fix 5 pastile. Chiar după prima zi unchiul și-a revenit, recuperandu-se apoi complet. Nu exista seara in care mama sa nu îmi povestească cu speranța ca, daca va fi nevoie, poate va funcționa și în cazul ei. Damn, „spitalul orășenesc” nu are medicamente, nici macar paracetamol. :|

  11. Clorochina este folosita de mult timp in tratamentul afectiunilor reumatologice intocmai datorita efectelor negative reduse fata de alte preparate, am caz direct in familie a fost tratat timp indelungat fara a avea efecte negative.
    In combinatie cu alte preparate intradevar pot interveni reactii adverse necunoscute insa daca citesti aproape la fiecare medicament fisa acestuia, mai bine nu-l iei la cate se pot intampla.
    In conditiile pandemiei , in situatii de criza cred ca este necesara asumea unor riscuri astfel incat orice tratament sa poata fi incercat.
    Am deschis discutia testarii voluntare pe puscariasi si condamnati, am fost imdediat apostrofat ca n-am fi pe timpul celui de-al 3 Reich, suntem in Europa in democratii si nu traim in sisteme totalitare, inchisorile clandestine ale CIA, Guantanamo, waterboarding si altele prin ce ar fi atunci justificate ?
    In fata acestei pandemii drepturile noastre democratice sunt enorm restranse si nu vad nici o problema daca testele s-ar face VOLUNTAR pe detinuti in schimbul reducerii pedepselor, ar fi aportul lor moral fata de societate si un aport substantial la gasirea unui remediu, un lucru sa fie clar, vietile noastre nu se va normaliza de nici un fel pana la gasirea unui tratament si vaccin, dupa autoritati situatia va putea dura pana la 2 ani.
    Cine este dispus sa renunte pe o perioada atat de lunga la drepturile sale iar viata economica sa fie devastata complet ?

    • @Ursul Bruno – testările se pot face voluntar și fără a apela la deținuți. Acordul unui deținut nu e obținut tocmai corect, dată fiind situația lui, chiar dacă n-ar exista presiuni din partea administrației penitenciarului. Dar fii convins că există și asemenea presiuni. Chiar din propunerea ta rezultă că vezi deținuții ca pe un fel de suboameni, așa că asocierea propunerii tale cu nazismul sau cu stalinismul este mai mult decât justificată.

      QMC Nottingham are de ani întregi reclame la posturile de radio locale, caută mereu voluntari pentru testat diverse. Îi plătește cu vreo 700+ de lire pe săptămână, plus toate cheltuielile asigurate, în programe de câte 3 săptămâni, dacă mai țin bine minte.

      • Situatii de criza ca cea de fata necesita si alte metode decat cele consacrate care functioneaza in vremuri normale, acum suntem intr-o situatie exceptionala care necesita metode neobisnuite. Detinutii au drepturi care trebuie respectate insa ei ar avea o sansa in plus prin care ar putea aduce un aport la dezamorsarea situatiei, sa-si repare greselile pt cate au ajuns in puscarie mai ales ei fiind mai bine protejati decat batranii din azile, personal medical etc.ect.
        De regula penitenciarele din occident au la dispozitie un sistem de sanatate mai bine pus la punct decat au unele dintre tarile europene mai sarace.
        Nu vom avea o viata cat de cat normala doar daca virusul se stinge pe cale naturala sau gasim un tratament si vaccin datorita efectului si a anvergurii globale a pandemiei, caz nemaiintalnit de omenire.

        • @Ursul Bruno – când o să scrie în sentința judecătorească faptul că e condamnat la testări de medicamente, atunci o să participe la testări de medicamente. Deocamdată nu suntem în China.

    • Cu certitudine bărbatul din Suceava, mort după 7 zile de temperatură acasă (i s-a refuzat de 2 ori internarea) și-ar fi dat acordul pentru a fi testat voluntar. O cat de mica șansă, tor ar fi trebuit să i se acorde :|

  12. Domne, ce s-o mai cotim.
    Orange man bad a recomandat clorochina, deci clorochina e rea.
    Daca in schimb o recomanda Hussein Obama, sau Hillary Lewinsky sau Lady Caca, atunci era perfecta.
    Chestie de unghi progressist.
    Hai sanatate si spor la propaganda si cenzura politic korekta.

  13. De la medicament divin la….””Poate să funcționeze, poate să nu”
    https://www.hotnews.ro/stiri-international-23791519-coronavirus-trump-spune-nu-promoveaza-hidroxiclorochina.htm

    Cand aranjezi design-ul studiului ca sa obti rezultate frumoase bune sa impresioneze naivii, se cheama ca esti oleaca cam snake oil salesman. Si francezul nu e singurul care a vandut iluzii pentru putina glorie efemera. Mai e unul care a facut-o insa pentru capital politic

    „We have it totally under control. It’s one person coming in from China, and we have it under control. It’s going to be just fine.”

    „This is a flu. This is like a flu. … It’s a little like the regular flu that we have flu shots for. And we’ll essentially have a flu shot for this in a fairly quick manner.”

    „No, I’m not concerned at all. No, I’m not. No, we’ve done a great job.”

    https://www.washingtonpost.com/video/politics/33-times-trump-downplayed-the-coronavirus/2020/03/05/790f5afb-4dda-48bf-abe1-b7d152d5138c_video.html

    Acum situatia a scapat de sub control si se asteapta la 100.000-200.000 de morti. Reactia lui stable genius? „I don’t take responsibility at all”

  14. Mihai Daniam, imi pare rau, nu stapanesti subiectul. Dr.Raoult, face de ani de zile tratamentul cu chlorochina, are si articole publicate. Deci tratamentul este testat inclusiv pe Sars, caci despre ac.virus este vorba. Trump a spus clar care este tratamentul(in mod sigur s-a informat). Dupa declaratia lui Trump Franta a aprobat tratamentul cu chinina insa doar in spitale. Inainte decretasera chinina ca otrava….strica afacerile big-pharma. Dta, crezi ce Pres.Trump a vorbit la intamplare? A mai transmis cateva mesaje anti-masonice…De ce mergi tu pe mana masonilor si iti permiti sa pui la indoiala un tratament verificat si publicat de un om de stiinta? Nu mai aveti rusine? Chiar ne credeti pe toti tampiti?

  15. Am tot scris despre „alternative facts” ca premisa pentru a percepe corect realitatea. Exemplu cu spitalele ilustreaza cum „real news”, ca sa imprumut un termen de la un contributor, pot distorsiona mai rau decat „fake news”, daca datele sunt prezentate selectiv.

  16. Sunteti in eroare stimate domn.Studiul a fost publicat de vreo luna daca nu o luna jumate,oricum mult inainte ca dl.Trump sa aduca vorba iar la noi dl .Ovidiu Bojor ,o somitate in domeniul sau vorbea de chinina si de efectul ei miraculos din timpul gripei spaniole chiar de prin ianuarie daca nu ma insel.In cazul celor cu prb cardiace trebuie folosite pt scderea HTA,alte medicamente decat betablocantele in cele 6 sau 7 zile de tratament.Aici a aparut studiul,long ago….
    https://drive.google.com/file/d/186Bel9RqfsmEx55FDum4xY_IlWSHnGbj/view?fbclid=IwAR3yHk_LdxEdWfREnX0oN0wAOOtM5OjkSvEny_usRPiYNGOfAb_I4xJj9gg

    • In articol vorbesc de al doilea studiu realizat pe 80 de pacienti ceva mai recent. Despre primul studiu, societatea savanta care detine revista unde s-a publicat spune cam asa „ISAC shares the concerns regarding the above article published recently in the International Journal of Antimicrobial Agents (IJAA). The ISAC Board believes the article does not meet the Society’s expected standard, especially relating to the lack of better explanations of the inclusion criteria and the triage of patients to ensure patient safety.”

  17. Aici aveți un blog
    http://jdmichel.blog.tdg.ch/
    care merită să fie citit, iar articolele de acolo traduse și publicate în presa română. Au făcut niște recorduri de accesare în lumea francofonă.

    Didier Raoult nu este un renumit infecțiolog, ci este chiar cel mai mare, după publicații și citări.
    Nu-și alege pacienții, ci îi tratează în primele faze cu hidroxiclorochină și azitromicină pentru că atunci este eficient tratamentul. Nu clorochină singură! Nu în faza finală, pentru că atunci nu virusul este problema, ci starea înrăutățită a plămânilor și problemele majore respiratorii! Testarea clorochinei singură (Discovery) sau administrarea ei cu azitromicină în faza finală sunt măsuri pur și simplu criminale.
    Evidence Based Medicine cu care se încearcă a i se da peste nas lui Didier Raoult nu este concepută pentru maladii infecțioase.
    Așteptând testarea clorochinei, un medicament aprobat din 1949, unul dintre cele mai înghițite din lume, pe deasupra nu în combinație cu azitromicina, pe deasupra administrat când nu mai poate face ceva pentru bolnav decât bunul Dumnezeu, relevă cinism amestecat cu prostie și absolut nicio urmă de compasiune. Medicina are ca scop salvarea vieților nu obținerea de teste statistice robuste.
    Prof. Raoult nu clamează că a descoperit leacul care eradichează coronavirusul, ci doar că aplică o metodă de ținere drastică a răspândirii lui sub control.
    Nu este timp nici de vânturat cifre nici de dispute. Dacă suntem în război, se face medicină de război. Culmea este că în timp ce europenii îl iau în derâdere, chinezii îi confirmă cercetările și-și publică rezultatele în revistele lor, considerând că cele din SUA și Europa au cam ajuns de mâna a doua, cu studiile lor coafate ca să dea bine pentru Big Pharma. Pentru că până la urma urmei, banii joacă un mare rol în această istorie. Ori medicamentul / vaccinul pentru Covid-19 există și atunci se așteaptă înrăutățirea situației (mai ales în SUA) pentru a fi lansat la un nivel de preț ridicat, ori n-a fost descoperit dar descoperirea este aproape și-atunci Raoult trebuie ținut jos pentru că strică petrecerea.

    • „Didier Raoult nu este un renumit infecțiolog, ci este chiar cel mai mare, după publicații și citări.”
      Da, e unic…

      Not surprisingly, Raoult’s rapid rise raised as many eyebrows as huzzahs. While his fans applaud the 3,000 scientific articles Raoult has co-signed, his critics argue that these staggering numbers do not add up. Do the math, they remark, and it turns out the Marseillais researcher publishes more papers in a month than most productive researchers publish in a career. Raoult’s method, according to one critic, is to task a young researcher at IHU with an experiment, then co-sign the piece before it is submitted to publication. “Raoult is thus able to reach this absolutely insane number of publications every year,” according to one anonymous source quoted by the site Mediapart. More disturbingly, the critic added, “it is simply impossible for Raoult to verify all of these papers.”
      https://slate.com/news-and-politics/2020/03/didier-raoult-hydroxychloroquine-plaquenil.html

      „Evidence Based Medicine cu care se încearcă a i se da peste nas lui Didier Raoult nu este concepută pentru maladii infecțioase”
      Asta e din categoria Olivia Steer :)

  18. Nu poti sa fii in acelasi timp cel mai mare infectiololog si sa contesti public metoda standard de testare a studiilor medicale care este Evidence Based Medecine. Este o contradictie in ceea ce spuneti.

  19. https://www.freep.com/story/news/local/michigan/detroit/2020/04/06/democrat-karen-whitsett-coronavirus-hydroxychloroquine-trump/2955430001/

    Mda, stim, e „anecdotal” nu e „stiintific”.

    —–

    A Democratic state representative from Detroit is crediting hydroxychloroquine — and Republican President Donald Trump who touted the drug — for saving her in her battle with the coronavirus.

    State Rep. Karen Whitsett, who learned Monday she has tested positive for COVID-19, said she started taking hydroxychloroquine on March 31, prescribed by her doctor, after both she and her husband sought treatment for a range of symptoms on March 18.

    „It was less than two hours” before she started to feel relief, said Whitsett, who had experienced shortness of breath, swollen lymph nodes, and what felt like a sinus infection. She is still experiencing headaches, she said.

    Whitsett said she was familiar with „the wonders” of hydroxychloroquine from an earlier bout with Lyme disease, but does not believe she would have thought to ask for it, or her doctor would have prescribed it, had Trump not been touting it as a possible treatment for COVID-19.

    —–

    Pacat ca nu a fost lasata sa moara, pe altarul puritatii metodei stiintifice.

  20. Major Producer of Hydroxychloroquine Once Paid Michael Cohen Hefty Sum for Access to Trump
    https://lawandcrime.com/covid-19-pandemic/major-producer-of-hydroxychloroquine-once-paid-michael-cohen-hefty-sum-for-access-to-trump/amp/

    Sindromul Olivia Steer
    White House trade advisor Peter Navarro said Monday that he is qualified to disagree with Dr. Anthony Fauci on coronavirus research because “I’m a social scientist

    Meet the Ignorant Cranks Behind Trump’s Big Hydroxychloroquine Push
    https://www.vanityfair.com/news/2020/04/donald-trump-hydroxychloroquine-push

    • Sugestia ca presedintele Trump ar cauta un beneficiu personal din vinzarea de medicamente, intr-o astfel de criza, este din aceeasi categorie de uritenie umana infinita precum legendele false si oribile cu pasca evreiasca fiind facuta cu singe de crestin.

      Spun mai multe despre cei care profereaza asemenea zvonuri.

Lasă un răspuns la Tescovin Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mihai Damian
Mihai Damian
Conferentiar la Facultatea de Matematica din Strasbourg, colaboreaza cu analize la doc.hotnews.ro.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor despre Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 ar fi trebuit să-i oprească pe mistificatori. Ei rămân...

Numărul din 24 iulie-28 august al Evenimentului Istoric semnalizează cu litere mari un articol din interior cu titlul: „Operațiunea GRU din decembrie...

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Duminică, 9 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată - alegeri...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.