vineri, martie 29, 2024

Putin la ONU sau despre ipocrizia imperialismului rus

Vladimir Putin a vorbit la ONU, la aceeaşi tribună care a fost deschisă, timp de decenii, tuturor tiranilor aceste lumi. Vladimir Putin a fost la New York spre a marca, simbolic, noua politică ofensivă pe care Rusia o iniţiază în Orientul Mijlociu, acolo unde Siria lui Assad este un condominium ruso-iranian. Vladimir Putin a invocat, cu ipocrizia imperialistă care a definit URSS, aceleaşi principii ale dreptului internaţional pe care Rusia le încalcă, în impunitate. Discursul său de la Naţiunile Unite este nu doar un program de acţiune, ci şi sfidare fără precedent.

Spiritul Yaltei

Există o prezenţă pe care nimeni nu o poate ignora în alocuţiunea autocratului de la Kremlin: evocarea Yaltei, ( întâlnire ţinută pe pamântul rus recuperat prin invazia Crimeii) este mai mult decât un accident retoric. Yalta este, în lectura pe care Putin o face în faţă ONU, un simbol al ordinii internaţionale pe care Rusia doreşte să o promoveze. Yalta înseamnă nu doar trecutul de glorie al URSS, ( cel din care se nutreşte tirania rusă actuală), ci şi precedentul întemeiat pe decizia Marilor Puteri, prin consacrarea sferelor de influenţă. Yalta are,pentru cei din Europa Centrală şi de Est, o semnificaţie pe care nici un elogiu rus nu o poate alunga din memorie: Yalta separă,brutal, ţările libere de cele în care se exercită, suveran, dominaţia rusă.

Spiritul Yaltei, iată reperul în jurul căruia se organizează imaginarul politicii putiniste. Imperialismul rus recurge la ideile multilateralismului şi umanismului, el nu este agresiune, ci forţă în slujba libertăţii globale. Noua coaliţie pe care Vladimir Putin o sugerează,pornind de la cazul sirian şi de la ameninţarea Statului Islamic, este cauţionarea sferei de influenţe ruse ce se desenează, deja, pe teren.

Vladimir Putin devine, în această naraţiune propagandistică livrată oficial, un campion al lumii ameninţate de teroarea islamistă. Alianţa cu regimul opresiv al lui Assad (regim responsabil pentru provocarea acestui teribil conflict intestin), apare ca alternativa la haos. Iar apariţia Rusiei în Siria este primul pas în acest proces de coagulare al unei alianţe internaţionale cu scop anti-islamist.

Despre utilitatea agresiunii

Provocarea pe care o ilustrează discursul lui Vladimir Putin nu trebuie subestimată. Cuvintele nobile pe care le manipulează, spre a acorda o aură de respectabilitate agresiunilor sale, nu pot înşela pe cei care au capacitatea de a analiza autentica natură a ordinii sale politice. Regimul lui Putin se fondează pe combinaţia de represiune internă şi expansionism extern. Mândria naţională rusă este întărită prin tiranie şi război.

Pacificatorul auto-declarat al Siriei este, înainte de toate, şeful de stat care a atacat un stat suveran , Ucraina, anexând un teritoriu care îi aparţinea, sub regimul dreptului internaţional. Pacificatorul din Siria este acelaşi Preşedinte al Rusiei care a sprijinit , constant şi deschis, separatismul sângeros din Estul Ucrainei.

Ţelurile Rusiei în Siria sunt cu mult mai precise şi mai pragmatice decât ar indica retorica grandilocventă de la ONU. Miza este consolidarea şi salvarea dictaturii lui Assad, ca stat- marionetă prin intermediul căruia Rusia îşi poate extinde influenţa în această zonă. Cu consecinţe enorme, pe termen mediu şi lung, este şi cimentarea alianţei cu Iranul, acelaşi Iran pe care Preşedintele Obama l-a scos din izolarea internaţională, acordându-i şansa unui acord a cărui respectare este improbabilă.

Rusia a reuşit, în mod strălucit, să consacre valoarea agresiunii în raporturile sale cu Occidentul. După anexarea Crimeii şi slăbirea Ucrainei, imperiul rus îşi alege o nouă zonă de exindere strategică, Orientul Mijlociu. Alianţa pe care o propune Vestului , în lupta împotriva islamismului, nu este altceva decât o tentativă de a resuscita mecanismul Yaltei . Multilateralismul este un alt nume pentru sferele de influenţă.

Viitorul pare să stea sub semnul acestei energii imperiale ruse, ce contrastează cu letargia suicidară a Statelor Unite şi a Europei. Acolo unde acestea ezită, Rusia nu are nici un dubiu etic. Imperialismul rus nu este incercat de dileme morale. Rusia lui Putin ameninţă coeziunea lumii libere. Spiritul Yaltei este reînviat.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. interventia in Irak,a produs situatia de azi; critici la decizia eliminarii lui sadam,o gramada
    in Siria,de asta data,americanii nu au intervenit;acum critici ca de ce nu !?
    mi ar fi placut o analiza pe cazul Iugoslaviei,la acea vreme ! ca era vecina si aproape sufletului rominesc ! ce vremuri domle !

  2. „Yalta este, în lectura pe care Putin o face în faţă ONU, un simbol al ordinii internaţionale pe care Rusia doreşte să o promoveze. Yalta înseamnă nu doar trecutul de glorie al URSS, ( cel din care se nutreşte tirania rusă actuală), ci şi precedentul întemeiat pe decizia Marilor Puteri, prin consacrarea sferelor de influenţă. Yalta are,pentru cei din Europa Centrală şi de Est, o semnificaţie pe care nici un elogiu rus nu o poate alunga din memorie: Yalta separă,brutal, ţările libere de cele în care se exercită, suveran, dominaţia rusă.”

    Putin nu pomeneşte de Yalta fiindcă ar fi nebun obsedat de putere. Nebun obsedat de putere este, dar în alte împrejurări.

    Putin pomeneşte de Yalta fiindcă situaţia epocii 1945-1980 era unul din puţinele moduri de viaţă / compromisuri acceptabile pentru foarte multe categorii sociale din ambele jumătăţi ale planetei.

    Şi în zilele noastre, există mai multe grupări politice care îi fac albie de porci şi pe Stalin, şi pe Dej, şi pe Ceauşescu, şi pe JFK, şi pe Nixon. Dar insistă că etatismul-socialist-militarist al vesticilor dintre 1945-1980 („auto-cenzura cu nucleara la picior, din frică de comunism”) era ordonat, disciplinat, muncitoresc, religios şi familist. Ca un fel de Republica Socialistă România, dar bine hrănită. În timp ce „noua economie” a computerului, telefoniei mobile, afacerilor cu China etc e un regim de manelişti şi derbedei. La nivelul planetei, de manelişti şi derbedei care asupresc Afganistanul, Iraqul şi Libia.

    În mod curios, propaganda post-2011 a Piticului Atomic spune cam acelaşi lucru despre imperiul său: că e ordonat, disciplinat, muncitoresc, religios şi familist precum URSSul lui Brejnev. Deşi realitatea unui imperiu de derbedei şi rakeţi e puţin diferită.

  3. Credeti ca peste 100 ani o sa-l judece cineva pe Putin pentru ipocrizie? O sa se vada numai cine a facut ce trebuia facut pentru supravietuire si cine a luat political corectness-ul in brate si a disparut de pe fata pamantului.
    Si prin asta nu vreau sa spun ca-l admir in vreun fel pe Putin, ci doar ca nu reusesc sa inteleg atitudinea mioritica a occidentului.

    • Occidentul are răbdare și are tot timpul din lume, asta e diferența. Nu e nimic mioritic.

      Prețul petrolului a scăzut dramatic prin 1985, iar URSS a mai avut nevoie de încă 6 ani până să se dezmembreze.. Însă odată ce rachetele nucleare cu rază scurtă și medie de acțiune fuseseră instalate în Germania, orice șansă a sovieticilor de a invada Europa de Vest cu armament convențional dispăruse, iar Occidentul nu avea nimic de făcut, se uita la URSS și aștepta să cadă.

      Situația de azi pare destul de similară, după încă o generație Rusia a ajuns la fel de disfuncțională ca și URSS-ul lui Andropov, iar prețul petrolului a căzut, însă nu de suficient timp. Occidentul nu trebuie să facă nimic special, doar să tragă de timp.

      Putin nu mai e tânăr, dacă avea ceva notabil de făcut, ar fi făcut până acum. Dintre liderii europeni care se aflau la putere când a venit el, cred că numai Lukașenko mai e în funcție. Poate dacă atunci, la început, Kursk n-ar fi ajuns pe fundul mării, azi ar fi stat altfel lucrurile pentru Rusia lui Putin. Însă așa e viața, n-a fost să fie … :P

  4. Interesant ca SUA a atacat Irak-ul si Afganistanul care nu reprezentau amenintari directe, doar pe baza unor zvonuri dovedite false ca ar avea arme chimice. Iar acum. ISIS-ul care ia ostatici si decapiteaza si cetateni straini, nu e oprit de nimeni.

    O fi Putin ipocrit, dar e si mai ipocrit sa spui ca numai el e ipocrit. Toate marile puteri sunt. Diferenta e ca unii stiu sa se faca placuti si au o mare institutie de propaganda numita Holywood, care „infrumuseteaza” justificarile pentru orice agresiune. De fapt nici nu au nevoie de justificare ca sa initieze oriunde in lume „razboaie de aparare” ale intereselor lor, dupa cum chiar ei au spus.

  5. Raul cel mare nu a fost Yalta, in idea consfintirii unei intelegeri intre ” cei mari „, despre cum isi vor imparti lumea dupa un mare, urias razboi. Asa s-a intimplat si se va intimpla intotdeauna.
    Raul a constat in ignoranta, si reaua credinta a actorilor occidentali, Statele Unite si Marea Britanie.
    Ei au cedat Rusiei Sovietice, comunismului criminal, de-a valma, tari foste inamice si tari prietene, facindu-se ca nu cunosc esenta comunismului si ceea ce va urma.
    Marele actor neinspirat a fost America, cea care in final a dat loviturile de gratie si Imperiului Britanic.
    O intelegere intre marile puteri militare pentru a pune ordine in Orientul Mijlociu este necesara, dar din nefericire, istoria se repeta, asa cum stim. Obama este la fel cu Roosevelt cel intunecat de boala in 1943-45, Putin este un Stalin in devenire. Doar Dumneeu ne va apara !

    • Știți că discursul lui Hitler din 30 ianuarie 1941 de la Palatul Sporturilor din Berlin conținea în esență aceeași acuzație la adresa Angliei? :)

      Când începem să vedem lucrurile la fel ca Hitler, cred că avem o problemă. Iar soluția găsită de el ar fi sunat probabil și ea foarte bine astăzi pentru Putin: ”Revoluția Național Socialistă a învins democrația, prin democrație, în cadrul democrației”.

  6. Nu am niciuo apetenta pentru cotropitorul sovietic . Prefer in orice moment Occidentul s civilizatia acestuia in ciuda corectitudinii politice pe care o exporta. Dar astept cu interes sa vad daca nu cumva atacul rusilor asupra ISIS nu vor fi mult mai eficiente decat ale celorlalti care pana acum in diverse teatre de operatiuni din ultimii ani numai ineficienti nu pot spune ca au fost, mai ales daca ma gandesc la Jugoslavia sau Libia :) :) :)

  7. Rescriu corectat:

    Nu am nicio apetenta pentru cotropitorul sovietic . Prefer in orice moment Occidentul si civilizatia acestuia in ciuda corectitudinii politice pe care o exporta. Dar astept cu interes sa vad daca nu cumva atacul rusilor asupra ISIS nu va fi mult mai eficient decat al celorlalti care pana acum in diverse teatre de operatiuni din ultimii ani numai ineficienti nu pot spune ca au fost, mai ales daca ma gandesc la Jugoslavia sau Libia :) :) :)

  8. „Doua atacuri aeriene rusesti in Siria au lovit o tabara de antrenamente operata de rebelii care au primit instruite militara de la Central Intelligence Agency (CIA) in Qatar si arabia Saudita, a declarat comandantul grupului pentru Reuters.”
    Rusii au mers in Siria pentru consolidarea unui cap de pod si mentinerea lui Assad la putere; vor evita conflictele cu ISIS.

  9. E riscant exemplul Yalta 1945, ca termen de referinta pentru departajarea „bunelor” intentii, pe de o parte, si a „relelor”, pe de alta, vorbind despre aceiasi actori, 60 de ani mai tarziu…
    Ipocrizia imperialismului rus vs. arbitrajul sincer si pacificator la USA&co, nu mai par asa de clare si indiscutabile astazi, cum nu au fost nici atunci…de fapt…
    Ar fi deci, responsabil si fair play, sa nu se mai insiste ca aceeasi placa : unii sunt painea lui Dumnezeu si altii imperialisti ipocriti! Sa lasam faptele sa ne convinga daca unii sunt, intr-adevar de un alb imaculat, si ceilaltii negru tuci, sau daca n-or fi cu totii…gri?
    Deocamdata insa, cel care actioneaza la sursa problemei este Putin, si mi se pare inexcuzabil ca francezii si americanii sunt la stadiul de a pune in balanta viitorul politic al lui Assad, si viata a milioane de sirieni!

    • ma rominilor ! ori aveti informatiili de la agerpres,ori sinteti construiti in matricea sovietic-comunista care ar fi tot una
      assad e sinonim cu sadam cu ceausescu sau milosevici;sigur ei toti, e patrioti ca si voi de altfel
      nu stiu daca astia ar fi fost preteni,dar sigur putin e preten cu asad; asa ca azi putin a bombardat banda ce face opozitie lui asad si nu ISIS ul !

      • @ dusu – păi, a zis deja că toți sunt gri :)

        Dacă Ceaușescu i-ar fi lăsat România moștenire lui fiu-său, cum a făcut Hafez al-Assad cu Siria, crezi că ar fi avut cineva ceva împotrivă?

      • Dusu,
        Cel mai ușor, mai la îndemână și cel mai eficient e să condamni un nume, sa-l transformi în exponentul tipic al unui curent, să-l consideri substitut al acestuia și să-ți concentrezi toată bateria împotriva acelui nume. Că o fi Stalin sau Putin, Sadam sau Assad, Gaddafi sau Mubarak, Iliescu sau Ceaușescu sau oricare alt Cezar modern, limitarea opiniilor la un nume de personaj este evidentă. De aici până la greșeală nu mai e mult: suntem convinși că îndepărtarea „vinovatului” ușor identificabil aduce automat progrs, liniște, corectitudine. Realitatea arată că, dimpotrivă, avem parte de entropie politică, de convulsii, regres economic, segregare socială, libertate prost înțeleasă.

        Sper să nu fiu greșit înțeles: nu fac PR pentru o tiranie luminată, ci doar vreau să evoc consecințele unei decizii rapide. Rezolvarea unor probleme ce parcla un moment dat stringente, implică un încă și mai mare efort pe termen lung. Paradoxul constă mai ales în faptul că asupritul de ieri nu prea are alternative, trebuind să se rezume, de cele mai multe ori, exact la ceea ce-i limita tiranul suveran. Doar ca eliberat din vasalitatea sa modernă, proaspătul cetățean cu drepturi depline e obligat de libertatea celorlalți să aleagă aceleași limite care ieri îi erau impuse. Lucru greu de acceptat, așa că apare soluția: un nou nume devine responsabil pentru întregul marasm. Îl înjurăm, îl criticăm și ne simțim fericiți că, măcar, mo putem face. Cei care au început mai din timp s-au săturat de criticat, ceilalți abia gustă drogul.

        • @ Hantzy – adică soluția e păstrarea ”vinovatului”, right? :)

          În realitate, nu așa merg lucrurile. În realitate, Ceaușescu pierduse orice legitimitate de a mai conduce România, atât timp cât se baza pe niște alegeri devenite pură butaforie. De aceea Occidentul îl trata drept ”domnul Ceaușescu”, exact cum îl tratează azi pe Lukașenko.

          Legitimitatea lui Bashar de a conduce Siria n-a existat niciodată. A primit țara moștenire de la taică-său și a fost inclusiv modificată Constituția pentru asta. Fiindcă el avea doar 37 de ani la acel moment, iar Constituția spunea că ar trebui să aibă 40. Prn urmare, oricine îi contestă legitimitatea lui Bashar de a conduce Siria are de fapt dreptate.

          Iar după începerea războiului civil, Bashar nu mai e decât un lord războinic, nu un președinte legitim de țară. Pentru că asta e Siria familiei Assad, o ”republică” în care funcția prezidențială se moștenește din tată-n fiu, exact ca în Coreea de Nord. Occidentul nu vine să spună că ”X e mai bun decât Bashar”. Occidentul spune că Bashar nu are legitimitate, atât.

          În timp ce Putin vine și spune că ”Bashar e mai bun decât iSIS” și o mulțime de oameni presupus inteligenți și presupus democrați îl aplaudă. În asta constă aberația.

          • NU, Harald.

            Solutia e tocmai dezordinea de dupa.De aia am pomenit de Entropie politica. Ca si in miscarea browniana, se pierde mult Energie dar se castiga ceva esential: posibilitatea de transformare a sistemului.

          • „Occidentul nu vine să spună că ”X e mai bun decât Bashar”. Occidentul spune că Bashar nu are legitimitate, atât.” – nu e chiar asa!
            SUA antreneaza si inarmeaza opozitia „oficiala” a regimului Assad, ale carei legaturi „intime” cu Al Kaida nu sunt un secret pentru nimeni…ca sunt mai respectabili decat ISIS este evident, dar nu si suficient ca sa justifice punerea umarului la distrugerea completa a unui stat!
            Altfel spus, interesele SUA in Siria sunt sa-si asigure filo-americanismul viitoarei conduceri a tarii,exact ca in Iraq si Afganistan, ceea ce-i de inteles, dar nu neaparat si o dovada de grija prioritara pentru soarta sirienilor…

            • Nu e vorba de ”distrugerea unui stat”, ci de regimul pro-rusesc aflat la putere. Atât timp cât Putin sprijină un astfel de regim, de ce ar fi condamnabil ca Statele Unite să sprijine opoziția anti-Bashar? În momentul când un conducător de stat începe să folosească armata națională împotriva civililor, el nu se mai reprezintă decât pe sine.

        • @ Hantzy – iar după înlăturarea unei dictaturi ”avem parte de entropie politică, de convulsii, regres economic, segregare socială, libertate prost înțeleasă” tocmai datorită modului cum dictatura a alterat acea societate. Democrația ajunge aplicată într-o societate profund alterată de dictatură, iar asta e vina dictaturii, nu a democrației!

          Pe termen lung, singura soluție e oricum înlăturarea dictaturii. Iar cu cât mai repede, cu-atât mai bine. Până și Iranul a înțeles asta: în demența lui teocratică, el sprijină tot felul de regimuri sau de mișcări insurgente, dar în țară au loc alegeri prezidențiale ”pe bune”. Ahmadinejad a condus Iranul timp de două mandate, după care a plecat și a lăsat locul altuia. Bashar nu are și nu a avut niciodată astfel de intenții.

          • De acord cu tine: exact ăsta era mesajul subliminal din comentariul meu. Nu reiese de niciunde că aș susține perpetuarea vreunei dictaturi.

  10. Eu cred că Putin își face strategia în așa fel încât să obțină un efect de maximă ofuscare din partea domnului Stanomir. Mi se pare că este chiar explicit, nu ipocrit- când spune că rușii se află acolo la invitația guvernului sirian (recunoscut sau nu de alții), înseamnă că scopul principal este de a susține acest guvern cu orice preț- fie pentru a proteja o poziție strategică pe care o aveau DINAINTE (și de ce Siria a fost mereu un client sovietic fidel merită o discuție separate), fie pentru a garanta o investiție (sînt bani serioși care intră curent în țară, pentru a da regimului Assad o pojghiță de stat functional, dincolo de ceea ce traditional fac șiiții, în liniile organizării sociale pe care o vedem la Hezbollah). A nu se uita că unul din marii perdanți financiari ai primului război din Golf a a fost URSS, date fiind creditele pe care Saddam le avea față de ei și cărora între multe altele, blocada ce a urmat le-a grevat rambursarea.
    Nu știu care vor fi următorii pași ai Rusiei, pentru că de data aceasta, Vladimir nu m-a consultat :). În consecință, dacă este să ne referim la bombardamentul milițiilor anti-Assad care nu sînt parte a ISIL, nu-mi dau seama dacă e vorba de o strategie prostească, de a pacifica din aer (cu aceleași șanse de reușită ca și cea a coaliției anti-ISIS), sau un mesaj- de genul, comanda la mine, declarațiile de genul Assad must go trebuie asumate cu arme anti-aeriene și când vor fi lăsate la o parte negociem și eventual chiar ne și aliăm împotriva ISIS.
    În ce privește ipocrizia în general a tuturor celor implicați în criză, take your pick. Dacă Occidentul va găsi o strategie alternativă, sper să vină cu o soluție mai înțeleaptă decât cea de la sfârșitul ocupației sovietice în Afghanistan. Mi-aduc aminte cum fostul șef de agenție CIA în Islamabad și care avea în răspundere și țara vecină, trimitea semnale disperate în care spunea (după evacuarea sovietică), ‘the crazies have taken oven Khabul’.
    Din punctul de vedere al Saudiei, este OK să contracarezi influența iraniană cu „nebunei”- din punctul de vedere al Occidentului, nu este OK, și nici din cel al Rusiei. Iar faptul că de atâtea ori poziția de vârf de lance spiritual și financiar a wahabismului a trecut pe sub radar, este un indicator al lipsei de obiectivitate a unor comentatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro