marți, mai 17, 2022

Putin și KGB-ul. Recuperarea Rusiei și sfidarea Occidentului

Asemenea pieselor de teatru, masiva, impresionanta carte Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul scrisă de Catherine Belton, apărută în anul 2020 în limba engleză și doi ani mai târziu în traducerea românească datorată lui Gabriel Tudor (Editura Litera, colecția Kronica, București) începe cu câteva pagini plasate sub titlul Dramatis personae.  Adică Personaje dramatice. Împărțite de semnatara volumului în categorii precum Cercul de apropiați ai lui Putin- silovki, Custozii- oameni de afaceri conectați la KGB, “Familia”, coterie de rude, oficiali și oameni de afaceri strâns legați de primul președinte rus, Boris Elțîn, Oligarhii din era Elțin care au intrat în conflict cu oamenii lui Putin, Mafioții și executanții din rândurile KGB Sankt-Petersburg și, în fine, Moscova.  

Dacă mi s-ar cere să precizez genul de piesă, una cu evidentă, pronunțată desfășurare filmică, cu nenumărate flash-back-uri, cu un număr impresionant de lovituri de teatru, cu comploturi, crime, sânge, infinit mai multe decât în shakespeariana Macbeth, cu personaje unele doar episodice sau secundare, aș sta serios pe gânduri. Aș fi serios pus în încurcătură. Și aceasta fiindcă în cele aproape 600 de pagini ce detaliază felul în care un fost ofițer KGB, care în 1985 era trimis de superiorii lui la Dresda, într-un post nici pe departe de maximă răspundere, acesta fiind indiciu clar că nu era socotit ca având înzestrări ieșite din comun, a ajuns în anul 2020, în postura de lider de necontestat și deja primejdios al Rusiei (cartea mai are încă vreo 130 de pagini de note) găsim un ingenios, dar și înspăimântător amestec.  De tragedie (aceea a unui consistent număr de cetățeni ruși, a unor grupuri mari de oameni trăitori în Statul condus de Putin, a unor vecini ai Rusiei, inclusiv Ucraina, a unor oligarhi deveniți, la un moment dat, indezirabili și scoși în cel mai brutal chip, evoluând de la ani lungi și grei de închisoare la crimă, din prim-planul scenei), de tragi-comedie, de farsă tragică. O farsă tragică de mari proporții pe care preț de vreo 10-15 ani Putin i-a pregătit-o în mare taină Occidentului, Europei în ansamblul ei și nu numai Uniunii Europene, Statelor Unite sau alianței NATO. Farsă pe care mai apoi a jucat-o și încă o mai joacă. Acum fără nici urmă de mască. Și în cel mai sângeros chip cu putință. Aducându-le tuturor zilnic, chiar sub ochii noștri și pe socoteala noastră, dezvoltări ce sfidează toate legile nu doar ale Dreptului internațional, ci și pe cele ale umanității.

Catherine Belton își începe povestea cu o secvență din Sankt-Petersburgul anului 1992. În februarie 1992, la doar șase săptămâni de când Statul Sovietic încetase să mai existe, Vladimir Vladimirovici Putin, devenit vice-primar al Leningradului de odinioară, adjunct al infinit mai cunoscutului Anatoli Sobceak, venea, în automobilul aferent funcției, la serviciu. Funcția aceasta de viceprimar era doar prima dintre cele prin care Putin avea să treacă până să ajungă foarte aproape de Boris Elțin. Primul președinte al Rusiei.

După această introducere, autoarea cărții ne propune să ne întoarcem în spațiu și în timp la Dresda, ocazie de a ne spune că atât înalții ofițeri ai KGB cât și omologii lor din STASI începuseră deja, încă din ultima parte a anilor ’80, să cam intuiască ce avea să se întâmple. Sistemul comunist scârțiia deja atunci din toate încheieturile, iar în Polonia lucrurile scăpaseră deja de sub control. Deși multă vreme sub imperiul legii marțiale, țara beneficia de sprijinul Papei Ioan Paul al II lea. Un anticomunism fervent. Poate cel mai bun și mai eficient politician al secolului al XX lea. Nu se anunțau nicidecum zile bune nici pentru cei ce lucrau în serviciile secrete. Așa că, încă înainte de evenimentele de pe tot parcursul anului 1989, oamenii din elitele zis progresiste ale serviciilor secrete atât din URSS cât și din RDG, poate și din alte țări ale Pactului de la Varșovia, începuseră să se gândească la o soluție. Vizând nu doar supraviețuirea sau reconversia lor, ci metamorfozarea și conservarea puterii.

O nouă întoarcere în timp ne aduce în zilele puciului din august 1991 de la Moscova. În cursul căruia, Elțin dobândise un fel de alură mitică. De salvator al democrației.

Nici șase luni mai târziu, praful și pulberea se vor alege din respectiva alură. Din mitul ce nu izbutise încă să se închege.Mizeria, criza economică tot mai proeminentă, neplata la timp a salariilor și a pensiilor, apariția și întărirea puterii oligarhilor ce sfidau totul, degradarea morală și fizică a lui Elțin, corupția lui și a multora dintre membrii familiei sale l-au propulsat pe Putin. Devenit, Deus ex machina, omul providențial al KGB-ului. Alesul în vederea nu a salvării țării, ci a oamenilor celei mai de temut organism din ansamblul instituțiilor de forță din perioada comunistă. Dornic și aproape pregătit să se reinventeze. Adică să revină la timonă. La modul absolut și fără a i se mai putea opune nici cea mai mică rezistență.

Odată revenit în patrie, Putin va cunoaște o ascensiune administrativă și politică amețitoare. Cu sau fără sprijinul unui anume Serghei Pugaciov, un fel de (autopretinsă?) eminență cenușie foarte adesea evocată în carte, bancher, apropiat al lui Elțin care, cel puțin o vreme, a făcut legătura dintre Familie și așa-numiții silovikii. Adică cercul de apropiați ai lui Putin. Aproape toți oameni cu rădăcini serioase în vechiul KGB.  Fostul ofițer șters KGB devine rapid șef al FSB, adică al noului KGB, premier și, după demisia intempestivă a lui Elțin, demisie ale cărei motive sunt riguros detaliate în carte, președinte interimar al țării. La fel de rapid Putin se va impune în calitate de candidat la alegerile prezidențiale, câștigate cvasi-miraculos. Cvasi-miraculos doar pentru cine nu știa, nu putea sau nu voia să aprecieze puterea noilor servicii secrete de la Moscova.

La 7 mai 2000, Vladimir Vladimirovici Putin își va inaugura primul său mandat. De-a lungul lui, indiferent de amploarea crizelor pe care le-a gestionat haotic (cea a submarinului Kursk, cea de la Teatrul Dubrovka ori cea de la școala din Beslan) cu mari costuri în vieți omenești și de-a lungul mandatelor prezidențiale viitoare (pentru a se afla și astăzi la Kremlin, Putin și oamenii lui nu vor ezita să modifice, dacă nu chiar să siluiască legea fundamentală a țării. Constituția), Putin își va consolida puterea. Va deveni tot mai bogat, va ajunge să controleze totul. La fel cum vor ajunge să o facă și tovarășii lui, ofițerii reciclați din KGB. Noi și noi personaje vor intra în scenă, mai toți având biografii complicate pe care autoarea cărții are și știința, și răbdarea, și abilitatea de a le reconstitui cu minuțiozitate.

Toate se dovedesc a fi părți ale unui plan de acaparare a puterii, de (re)penetrare a tuturor instituțiilor Statului. Unii vor fi înlăturați rând pe rând, ca urmare a formulării unor acuzații de corupție grave, soldate cu condamnări îndelungate, a unor operațiuni de șantaj sau chiar a unor crime nu doar opozanții, ci și vechii oligarhi din perioada Elțin. Putin va resuscita modelul Stalin. Vor părăsi scena, uneori dramatic, oligarhi, moguli Gusinski, Berezovski, Hodorkovski, Navalnîi.Averi nemăsurate se vor spulbera aproape peste noapte. Mari angrenaje industriale ori instituții media vor dispărea doar fiindcă așa a vrut și așa a dispus Putin. Presei i se vor pune limite din ce în ce mai drastice, iar cei ce vor îndrăzni să le încalce își vor plăti nesupunerea chiar cu viața. Cazul cel mai cunoscut fiind acela al Annei Politkovskaia. Operațiunile regimului Putin vor depăși fruntariile țării, de la un moment dat încolo aproape toate firele ducând la Londra. Se pare chiar că Vladimir Vladimirovici Putin va întreține raporturi speciale cu Therese May și Boris Johnson, artizanii Brexitului britanic.

Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul detaliază relațiile din ce în ce mai complicate dintre Kiev și Moscova. Cu origini în istorie, cu epicrize tot mai dese după ce Viktor Iuscenko îl va înlocui la Palatul prezidențial pe Viktor Ianukovici sau după ce Crimeea a fost reanexată Rusiei. Reanexare reprezentând un episod esențial în dezvrăjirea Occidentului, a Statelor Unite cărora iar le-a trebuit inadmisibil de mult timp poate nu neapărat spre a desluși, ci pentru a face publică adevărata natură a lui Putin și a regimului acestuia. Atitudinea lor ferm anti-occidentală și anti-democratică.

Distanța dintre cel care a fost primul șef de Stat străin ce și-a făcut publică solidaritatea cu Statele Unite după atacurile din 11 septembrie și decizia președintelui Bush de a declara un necondiționat război terorismului internațional și cel ce a devenit principalul sponsor moral internațional al intențiilor și operațiunilor anti-UE și anti-NATO ale lui Donald Trump este imensă. Aproape de neimaginat. Cu toate acestea, câteva fraze de la pagina 520 a ediției românești a cărții au darul de a ne reaminti că Joe Biden, vicepreședinte în vremea în care Barack Obama era la Casa Albă “a avertizat că administrația de la Kremlin dobândise capacitatea de a dirija oligarhii loiali să îndeplinească operațiuni geopolitice strategice și folosea corupția ca o forță de subminare a regimurilor democratice ”. Joe Biden spunea, textual: “Corupția este noul instrument al politicii externe ruse”. Corupția și totala recâștigare a puterii de oamenii serviciilor secrete al căror produs monstruos și integral este Vladimir Vladimir Putin.

În 2008, Thierry Wolton publica în Franța cartea KGB-ul la putere. Aceasta după ce, în 2006, jurnalista Anna Politkovskaia a plătit cu viața îndrăzneala de a fi cercetat și dezvăluit în articole de ziar și cărți esența criminală a Rusiei lui Putin. De atunci, alți și alți cercetători, gazetari, istorici au documentat și demonstrat că Putin și oamenii lui sunt în stare de orice. Însă poate că nimeni, deși biblioteca Putin este azi extrem de bogată, nu a cercetat și relevat atât de detaliat cine sunt cu adevărat Putin și KGB-ul reînviat de când fostul neînsemnat ofițer KGB trimis în 1985 la Dresda se află la Kremlin, așa cum reușește să o facă în cartea ei Catherine Belton.

Catherine Belton –OAMENII LUI PUTIN. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul; Traducerea din limba engleză Gabriel Tudor; Editura Litera, colecția Kronika, București, 2022     

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. „Operațiunile regimului Putin vor depăși fruntariile țării, de la un moment dat încolo aproape toate firele ducând la Londra. Se pare chiar că Vladimir Vladimirovici Putin va întreține raporturi speciale cu Therese May și Boris Johnson, artizanii Brexitului britanic.”

    ??? Chiar asa ???
    Otravirea lui Litvinenko, Salisbury, permanentele frictiuni cu vase,avioane si submarine rusesti langa UK sunt contraexemplele cunoscute.
    Brexit-ul este doar consecinta logica a stupiditatii multi-laterale (era sa zic … dezvoltate :) ) a Europei condusa de politicieni ratati sau colaborationisti ai KGB-ului. Locul lor ar fi nu la St. Malo ci la o inchisoare noua la Spandau.

    • Putin a investit masiv în reușita Brexit, având interesul de a dezbina UE. Numai un trol putinist, precum „Durak” (de altfel, numele de scenă ales spune multe) poate susține că „doar” Europa ar fi responsabilă.
      Au fost mai multe părți implicate acolo, iar Rusia a făcut tot posibilul pentru a favoriza Brexit (cum, de altfel, aplică și în prezent strategii asemănătoare vizând alte state membre UE).
      Rog în continuare moderatorii „Contributors” să fie mai atenți ce comentatori/ comentarii lasă pe forum. Nu cred că le este util cititorilor ca acest forum să fie infestat de troli putiniști, cum se întâmplă pe site-urile de știri.

    • @Durak – până la Salisbury și Litvinenko, vedeți că mai există și alte realități în UK: există un Lord Lebedev, iar tatăl acestui Lord Lebedev chiar a fost ofițer KGB, cum era de așteptat.

      Când fiii de ofițeri KGB ajung înnobilați de regină și membri pe viață în Camera Lorzilor, iar Boris Johnson (cel care l-a nominalizat) pretinde că nu există niun fel de riscuri pentru securitatea națională, e foarte posibil ca mâna lungă a lui Putin să se fi amestecat până și în Brexit.

    • Comentariul lui „victor L” se înscrie, ca de obicei, pe linia acuzării Europei de păcate ale lui Putin.
      Relativizarea/ whataboutismul/ muddying the waters sunt metode specifice propagandei putiniste.

      • @Dan – comentariul lui Dan se înscrie, ca de-obicei, pe linia neomarxistă a negării politicilor pro-Rusia desfășurate de guvernele Merkel și Schröder.

        Ai demonstrat în repetate rânduri că rolul tău aici este să aperi asemenea politici pro-Rusia, probabil primești instrucțiunile de la Deutsche Welle.

        • QED. Trolul putinist a sărit în ajutorul tovarășului de drum. „Harald” ar face bine să se hotărască, ori „neomarxist”, ori cu Merkel (CDU fiind totuși creștin-democrată).
          Cât despre „repetatele rãnduri”, eu am început să răspund la comentarii pe „Contributors” doar după ce stăpânii trolilor au început războiul în Ucraina, fiind exasperat de tupeul acestor troli, în timp ce unii ca „Harald” au ani buni de comentăceală pe acest forum, de aceea îi și țin minte cititorii.
          Încă o dată, folosirea etichetei de „neomarxiști” la adresa oamenilor care se opun propagandei putiniste nu face decât să dezvăluie ce stăpâni au acești troli.

          • @Dan – Merkel a fost o neomarxistă tipică, vopsită în creștin-democrată. Ia vezi tu, cine a legalizat căsătoria între persoane de același sex în Germania?

            Exact ăsta e rolul tău pe-aici, de trompetă neomarxistă care încearcă să păcălească oamenii de bună credință.

            P.S. într-o zi ai să te trezești vorbind în felul ăsta și pe stradă, uitând că nu mai ești ascuns în spatele monitorului. Li s-a întâmplat deja câtorva tovarăși de-ai tăi, care astăzi și-au găsit ocupații mai decente :)

            • Trompeta putinistă „Harald” insistă. Eu nu mă adresez lui, ci cititorilor „Contributors”, care înțeleg mai bine duplicitatea acestor tovarăși de drum ai lui Putin, care nu se sfiesc să rescrie istoria la comanda stăpânului lor.
              „Harald” are tupeul să-și continue diatribele imunde pe „Contributors”, în timp ce adevărații urmași ai marxiștilor, post-sovieticii lui Putin, fac măcel în Ucraina.
              Asta e, cred – fiecare cu ce știe și ce poate.

  2. Ukraine is very actively doing things: Zelensky is on TV asking for money. Biden is on TV sending money.

    You didn’t believe all those times Russia ran out of fuel, lubricants, food, precision missiles, Russia used their Kinzhals after they ran out of all other missiles, Shoigu was arrested, Shoigu had a heart attack, Shoigu was executing a coup, Putin and his entire command was holed up in the secure Yamantau bunker, Putin had a terminal illness, massive social unrest was imminent in Russia because food shortages, Russian soldiers didn’t know they were going into Ukraine, 100 paratroopers were dropped into the ocean, multiple IL-76 troop carriers were shot down before reaching Kiev, Russia shelled a nuclear power plant, Russia bombed a theatre in Mariupol filled with ethnic Russian civilians, Azerbaijan opened a second front, Georgia opened a third front, Russia used mobile incinerators to disappear their battlefield losses, Russia used mobile incinerators to disappear 10,000 Mariupol civilians,……?
    Where is the chart showing the consumption by the military over the last 10 years? The military is the largest consumer of oil
    I don’t believe a single thing from ANY source. They are all lying
    The casting director for this is going to get an Oscar.

  3. Si uite cum „ Am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear” ar putea fi ,adevarul, de necontestat , al ultimilor 31 de ani incepind cu prima zi a caderii Comunismului ce se autodenumea ,atit de simbolic, ca si concept filozofico- social „Lagarul comunist ”.Girbaciov a inteles, rapid, falimentul Comunismului si imediata posibila, aparitie a haosului si a revoltelor generatoare de haos si a acceptat dezmembrarea URSS. Acum , dupa 31 de ani de democratie , atita cita a fost , Rusia are in fata o noua dilema .Posesoare a unor imense bogatii naturale Rusia si-a pregatit cu grija reintoarcerea , printre gigantii lumii, o data cu pasii ,dornici de revansa si cu tinta , dealtfel previzibila si cunoscuta occidentului , de a distruge, ceea ce noi numim Democratie, din interior . Nici Rusia si nici alti actori politici statali ,de forta ,de pe intreg Mapamondul , nu si-au inchipuit cum ca aceasta notiune numita Democratie va reusi sa fie parte si sa integreze in acest concept ,politic generos, numit Uniunea Europeana (statele din est au facut progrese vizibile si remarcabile cu toate deficientele inerente necunosterii si a aparitiei unor interese personale ) multe dintre tarile foste comuniste . Nimeni (nici macar SUA) nu a crezut vreodata ca Uniunea Europeana va rezista TIMPULUI .In paralel Rusia a incercat (era cit pe ce sa reusesca )sa isi fidelizeze(citeste sa impuna ) anumiti conducatori ,ale unor State , ce ar fi cautat si incercat , asemeni conducatorului Rusiei, sa obtina , presupus democratic ,mandate de conducatori pe viata .Jocul politic s-a schimbat, brusc, o data cu alegerile din SUA si cu rezultatul nebanuit sau neprognozat ce impreuna cu pierderea alegerilor, de catre simpatizantii Rusiei lui Putin ,in multe dintre tarile lumii (gaselnita cu opozitia unita a fost de exceptie si ea a functionat mai peste tot ) au lasat in urma o Rusie pe cale de a fi izolata .Nu cred ca mai exista cineva care nu a inteles episodul Crimeea si „ florile din gara ”cu care a fost intimpinata armata Rusiei .Momeala a functionat perfect .Acum , inca de la inceput , presedintele SUA si doamna der Leyen ne-au spus in clar : Nici nu stie ce il asteapta , va deveni un Paria al intregii omeniri si Federatia Rusa nu poate ramane in aceasta forma organizatorica ca pina acum (citez cu aproximatie din memorie ).De unde Rusia parea a avea totul sub control , de niciunde , s-a trezit in fata realitatii .Coruptia, formidabila, din structurile economico – militare, neconcordanta intre ceea ce scriptele aratau si stocurile reale , de prin mai toate intreprinderile apartinid Statului, jocul politic „ la dublu” a unor beneficiari ai productiei statale , vinzarea necontrolata a bogatiilor si pierderile uriase rezultate din acest amplu proces economic (practic sumele obtinute nu corespundeau scriptic cantitatilor vindute – marfa vinduta la negru ) expansiunea fortelor NATO si pacaleala finala ,ce asigura intrarea in Donbas ,fara lupta ,pe modelul Crimeea, au adus Rusia in aceasta situatie de dezastru .Occidentul a jucat perfect .Din vinat , ce parea a pierde toate pirghiile democratiei , Occidentul devine vinator .Sanctiunile izoleaza Rusia . Cei care sustineau Iliberalismul, transformat deja intr-un comunism militarizat (vezi si China), se vor mai gindi o data cind vor dori sa sprijine Rusia si formatul politic Iliberal de conducere statala .Uniunea Europeana si NATO isi extind capacitatile politice si militare iar tarile riverane UE se inghesuie sa isi oferteze intrarea in aceste structuri. Unde mai sunt cerintele Rusiei aratate cu atita emfaza lumii, cu referire la reintorcerea NATO pe aliniamentele anilor 1997 ? Uriasele sume de bani si uriasele cantitati de armament , oferite Ucrainei , ca dealtfel si sutele si miile de miliarde de euro si dolari ,oferiti ca parte a dezvoltarii , vor schimba , inca o data, Omenirea .Suntem martorii transformarilor ISTORIEI.

    • Suntem martorii bombardarii de catre rusi ale blocurilor de locuinte, scolilor, centrelor comerciale si garilor vecinilor, deocamdata doar ucraineni.
      Ucrainenii vor decima poporul rus, impreuna cu vecinii.
      Asta in cel mai bun caz, in care se multumesc doar cu atat.
      Pe romaneste, ati b…t p…a.

  4. Din cate bag seama, serviciile secrete NATO si unii ziaristi stiau de mult de adevarata fata a lui Putin si a celor ce-l sustin. De ce nu s-a luat nici o masura impotriva lui? Mai ales dupa ce „s-a prabusit” avionul prezidential polonez?
    De data asta, nu mai avem de-a face cu „conciliatoristi”. Avem de-a face cu complici.

  5. De moment ce putin e tinut in intuneric si hranit cu cacat, ca orice ciupercurtza – ca ceaushEscu, mare GENERAL rus, la Academia URSS, ingropat si azi in Ghencea MILITAR – rezulta ca in spatele lui se intampla chestii, care la un mom dat for face sa fie desigur inlaturat cumva. Max interes e cel care gaseste resortul si butonul care sa declanseze mecanismul.

  6. Am inceput sa citesc volumul Oamenii lui Putin.
    Este captivant, foarte bine scris, dar infiorator.
    Infiorator pentru ca isi gaseste usor un corespondent in Romania: personaje care raman tot timpul la suprafata, ca uleiul pe apa, personaje aparute de nicaieri care conduc institutii cheie, personaje de care justitia nu s-a atins niciodata, indiferent de ce au facut, personaje care calatoreau la Moscova in interes de serviciu, personaje care conduc televiziuni de propaganda….Personaje foarte interesante. Trase la indigo. Dan Tapalaga cred a scris recent un editorial despre membrii guvernului actual: majoritatea au legaturi clare cu serviciile de informatii.
    Am parcurs primele 200 de pagini pe nerasuflate. Cred ca voi mai gasi multe similitudini cu Romania.
    Va recomand volumul!
    Lectura obligatorie si pentru iubitorii de rusi de pe aceasta platforma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro