vineri, mai 20, 2022

Putin vrea să prindă Ucraina în plasa acordurilor de la Minsk ca s-o țină prizonieră în russki mir. Interviu cu analistul Armand Goșu

CONTRIBUTORS: A trecut ziua de 16 februarie și Rusia n-a atacat Ucraina. S-au înșelat americanii? E un eșec al serviciilor secrete americane, cum se spune? Putem trage o concluzie, după această criză? Cine a câștigat acest război al nervilor?

ARMAND GOȘU: Nu cred că e corect să reducem cea mai gravă criză politică de după Războiul Rece la un episod, chiar dacă el poate să fie unul semnificativ. Aceasta criză n-a fost despre ziua și ora declanșării unui atac rusesc asupra Ucrainei, ci dacă va reuși Vladimir Putin să obțină de la Occident garanțiile de securitate pe care le cere. Nu putem vorbi despre succes sau eșec al serviciilor secrete americane, pentru că nu știm care a fost tactica Washington-ului în această criză. Sunt mai degrabă tentat să cred că, pentru prima dată, după prăbușirea Uniunii Sovietice, Washington-ul a schimbat radical strategia de comunicare. Casa Albă, Departamentul de Stat au fost foarte active, ceea ce a pus adesea în dificultate nu doar adversarii ci și aliații. În cadrul blocului occidental, în criza ucraineană, s-au desprins un număr de țări, Canada, Marea Britanie, Polonia cu care Statele Unite a colaborat îndeaproape, cu care s-a coordonat în toată această perioadă.

Propun să nu ne grăbim cu concluziile. Criza nu s-a încheiat.

CONTRIBUTORS: Cititorii întreabă: va fi sau nu război?

ARMAND GOȘU: Depinde de cum va evolua această criză care nu s-a încheiat, cum tocmai v-am spus. Nici măcar Putin nu știe dacă va fi război. El ia deciziile în funcție de evoluția acestei crize, în care sunt mai mulți actori internaționali implicați. Ar fi nu doar neprofesionist, ci chiar neserios să afirm că sigur va fi sau sigur nu va fi război. Important de reținut de aici e că trebuie să ne pregătim foarte serios de război. Ca să nu ne prindă pe picior greșit, în cazul în care începe.

CONTRIBUTORS: Bombardamentele care au început joi dimineața (17 februarie) în Donbass. Separatiștii acuză armata ucraineană, iar Kievul îi acuză pe separatiști. Ne-am trezit și cu expulzarea adjunctului șefului Ambasadei SUA la Moscova, Bartle Gorman. Nu sunt acestea semne care indică faptul că ne îndreptăm până la urmă spre un război?

ARMAND GOȘU: Sigur că tensionează situația, aveți dreptate. Cel puțin expulzarea este neobișnuită, confirmă tensionarea la maxim a relației, dar mă întreb dacă nu e un gest radical menit publicului intern. Putin a creat niște așteptări în materie de politică externă și n-a livrat nimic. Probabil că nivelul frustrării la Ministerul rus de Externe este foarte mare ca să ia o asemenea măsură. Cel mai important detaliu e însă altul: răspunsul Rusiei la notele SUA și NATO este neobișnuit de dur, pare că s-a închis o fereastră diplomatică, dacă ea a fost vreodată cu adevărat deschisă.

CONTRIBUTORS: Răspunsul rușilor abia a apărut. Încă nu l-am vazut analizat. Dar probabil că până se încheie Olimpiada…

Armand GOȘU: E un moment foarte delicat. Ar trebui ca și analiștii, comentatorii, presa, dar mai ales politicienii să se documenteze mai bine, să fie mai rezervați în aprecieri, pentru că rezistența la stres a opiniei publice din România, pe fondul crizei politice de anul trecut, scumpilor fără precedent, creșterii prețurilor la gaz și energie electrică, și mai ales a pandemiei, este mică. Ajunge o scânteie și …

La rândul meu, vă propun să nu forțăm concluzii, deocamdată nu există certitudini, dinamica evoluției evenimentelor nu pare să se fi schimbat decisiv.  Și eu am sentimentul că mai durează puțin, 2-3 zile, și ne lămurim. Deocamdată nu s-au stins ecourile anunțatei retrageri a unor unități rusești de la granița cu Ucraina.

CONTRIBUTORS: Ministerul rus al Apărării a difuzat înregistrări video cu tehnică militară care e pregătită pentru evacuare, au apărut și pe rețele sociale mai multe imagini, de pildă fotografii cu tancuri care părăsesc Crimeea. Mai mult, atmosfera pe scena internațională părea miercuri să se fi detensionat vizibil. Putem încerca să răspundem la întrebarea, cine, ce a câștigat de pe urma acestei crize? Până acum, cel puțin.

ARMAND GOȘU: Nici ucrainenii, nici NATO, nimeni n-a confirmat retragerea unităților rusești de la graniță. Secretarul general NATO, șeful diplomației americane și alți demnitari importanți au precizat public că declarațiile Ministerului Apărării de la Moscova nu sunt urmate de acțiuni concrete de evacuare. Mai mult, fotografiile din satelit confirmă că nu au loc mișcări semnificative de vehicule militare, de mașini blindate, de tancuri, de la granița cu Ucraina. Din contră, în unele zone concentrarea de trupe și echipamente continuă, ceea ce contrazice afirmațiile Moscovei.

Deocamdată, ne-au fost livrate câteva înregistrări video de zeci de secunde, unde vedem tanchete care sunt urcate pe vagoane platformă, în alte imagini vedem tancuri alergând prin noroi înconjurate de un nor negru de fum. Nu doar că nu sunt convingătoare imaginile respective, dar ele ar trebui să-i facă și mai atenți pe decidenții occidentali. Ar fi o uriașă eroare să creadă, fără să verifice,  afirmațiile demnitarilor ruși.

Mari unități care se pregătesc de evacuare… pot fi o excelentă acoperire pentru pornirea unei ofensive de proporții împotriva Ucrainei. Poate garanta cineva că  militarii ruși vor porni spre est și nu spre vest?! Riscul declanșării unor operațiuni hibride, care presupun un număr redus de trupe, e foarte mare în astfel de momente. Încă Ucraina este prinsă ca într-un clește de un uriaș dispozitiv rusesc. La frontiera estică cu Federația Rusă, sunt 130.000 de militari. În zonele controlate de separatiștii din Donbass, și-au făcut apariția trupe speciale și mercenari. Tot acolo mai sunt două corpuri de armată ale separatiștilor, undeva în jur de 30.000 de oameni. În nord, la granița cu Belarus, sunt masați 30.000 de soldați ruși, care participă la manevrele comune, Soiuznaia reșimosti 2022, ce se vor încheia la 20 februarie. Iar în sud, flota militară rusească blochează litoralul ucrainean al Mării Negre și poate oricând debarca 8.000 de militari, infanterie marină și desant, în zona Odessa. Abia după ce vedem că are loc o masivă retragere a trupelor rusești din est, a celor din Belarus, iar flota rusească încheie exercițiile, abia atunci putem răsufla ușurați. Și asta, nu pentru mult timp, pentru că – nu e doar posibil, ci și probabil – o nouă criză va izbucni, în curând.

CONTRIBUTORS: De ce Putin n-a atacat Ucraina? Multă lume, oricum majoritatea experților americani, britanici, canadieni, polonezi, baltici s-au așteptat la un atac al rușilor împotriva Ucrainei de-a lungul timpului, ultimilor ani să zicem?

ARMAND GOȘU: Teama de un atac n-a dispărut. Sunt mai multe lucruri de discutat, aici. Ele ne-ar putea ajuta să formulăm un răspuns. Mai întâi, ar trebui să definim termenii. Ce înseamnă un atac militar? E vorba de un război hibrid, pe care Rusia îl poartă din 2014 împotriva Ucrainei. Amintiți-vă că în februarie-martie 2014, erau comentatori  – inclusiv în România – care afirmau că nu Rusia ocupă Crimeea, pentru că omuleții verzi nu au însemne militare iar mașinile blindate nu au numere de înmatriculare. Deci, n-am avea dovada certă că sunt soldați ruși. Putin însuși a negat în mai multe rânduri că omuleții verzi ar fi soldați ruși. La fel și ministerele Apărării și de Externe. În concluzie, spuneau acești comentatori obsedați de corectitudinea politică, nu puteam acuza Rusia că ocupă Crimeea. N-ar fi fost corect.

În cazul Rusiei, de la câți soldați în sus, trimiși peste graniță, putem vorbi de un atac? Atacurile cyber împotriva instituțiilor ucrainene, care s-au reluat cu intensitate acum câteva zile, ce sunt? Dar în cazul insurecțiilor orchestrate de serviciile secrete care ar urmări răsturnarea puterii la Kiev? Sunt atacuri? Sau sunt nevinovate mișcări sociale? Și acum, imaginați-vă discuțiile dintre diverse cancelarii occidentale pe tema sancțiunilor împotriva Rusiei. E atac sau nu e atac? E implicată Rusia sau nu e ea vinovată? Activăm sau nu pachetul mare de sancțiuni cu care amenințăm Rusia?

Al doilea detaliu asupra căruia ar trebui să cădem de acord este obiectivul urmărit de Putin. Există un obiectiv strategic, maximal, pe care liderul rus l-a enunțat încă din februarie 2007, de la Conferința pentru Securitate de la München. Anume, un nou aranjament global de securitate cu recunoașterea unei poziții de mare putere pe arena internațională, pentru Rusia. Gândirea strategică rusă traduce acest obiectiv prin zonă de influență. Moscova spune că fiecare putere globală are resurse specifice ce o recomandă pentru statutul de mare putere. În cazul Rusiei, resursa ca ea să intre în clubul marilor puteri este controlul politic, economic, cultural, asupra fostului spațiu sovietic, care devine zona ei exclusivă de influență. Ieșirea Ucrainei, în cazul discuției noastre, de sub controlul Moscovei, va conduce la degradarea statului Rusiei, care nu mai poate pretinde să fie un pol de putere global.

Iată de ce, Putin are nevoie de întreaga Ucraina, nu de bucăți din ea, de fâșii.

Și de Putin n-a atacat Ucraina până acum? Nu a gasit un moment potrivit?

N-a atacat-o pentru că chiar dacă o cucerea militar, n-o putea controla. Să zicem că după două săptămâni de campanie, cu mari desfășurări de trupe, pe un front larg,… să admitem scenariul că rușii ar fi ocupat capitala, Kiev. Ce făceau după aceea? Ar fi avut război de partizani, pe lângă care până și Afganistanul ar fi părut o plimbare de sănătate.

Spuneți că Putin vrea toată Ucraina. Au tot apărut senarii posibile de atac, dar care ar fi scenariile de cucerire, ca sa spun așa? Ce scenarii are la dispoziție, ca să obțină toată Ucraina?

Cel mai bun scenariu pentru Putin este să controleze Ucraina și s-o țină în zona de influență a Rusiei prin implementarea acordurilor de la Minsk. Să ne amintim de contextul în care au apărut aceste documente.

După ce importante unități ucrainene au căzut într-o capcană la Ilovaisk, morți, sute de prizonieri, în august 2014, Petro Poroșenko a fost nevoit să semneze prima variantă a acordurilor de la Minsk. Iar după înfrângerea de la Debalțevo, din ianuarie-februarie 2015, președintele Poroșenko, cu medierea franco-germană, la care se adaugă OSCE, a semnat varianta actuală a acordurilor. E foarte important contextul. Sunt documente semnate de ucraineni cu pistolul la tâmplă, după înfrângeri severe. Principalul lor obiectiv – să pună capăt unor mari operațiuni militare și să detensioneze situația – a fost atins. Însă luptele n-au încetat în următorii ani, chiar dacă amploarea ciocnirilor a fost mult redusă.

A doua zi după semnare, acordurile au fost interpretate într-un fel la Moscova, în alt fel la Kiev. Sigur că unele articole, chiar multe articole au fost implementate. Cele care se refereau la încetarea operațiunilor militare, la retrageri pe noi aliniamente ale armamentului greu, schimbul de prizonieri… Altele au fost, încă de la început, blocate.

Care sunt acele prevederi?

Acordul de la Minsk, în varianta din februarie 2015, are 13 articole. Primele se referă la retragerea trupelor, la instituirea unor zone de securitate din care trebuie scos armamentul greu, sistemele de lansatoare de rachete retrase și mai mult. Linia de contact revenea la poziția din septembrie, deci de la primul acord. Aceste chestiuni tehnice sunt greu de contestat, sunt suficient de clare și au fost implementate. Rusia era interesată în articolele 11 și 12, adică reforma constituțională care să ducă la descentralizare, adoptarea unei legislații speciale pentru Donețk și Lugansk, deci a unui statut special în cadrul Ucrainei. Și organizarea de alegeri locale în zonele controlate de separatiști, cu monitorizarea OSCE. Ucraina era interesată în schimbul de prizonieri, amnistierea persoanelor condamnate care au luat parte la lupte, dar mai ales în preluarea controlului deplin asupra frontierei de stat cu Rusia, ceea ce i-ar fi lipsit pe separatiști de sprijinul concret al Moscovei.

Cum implementarea acordului s-a blocat, mediatorii, Germania și Franța, au intervenit activ, în formatul numit Normandia, pentru a avansa. Actualul președinte al Germaniei, Steinmeier, care era ministru de Externe atunc i,a  imaginat o listă a pașilor ce trebuie făcuți pentru a implementa acordul. Îmi amintesc că “formula Steinmeier” interpreta acordul destul de echilibrat, și nu în favoarea Rusiei cum pe nedrept a fost criticat. Problema era că Rusia și Ucraina nu se înțelegeau asupra nici unui punct din acord, în unele cazuri interpretările fiind foarte diferite. Problema însă era una de principiu. Rusia pretindea că în formatul Normandia este un arbitru, cum erau Franța și Germania, nu o parte a conflictului, cum era în realitate. Diplomația rusească, într-un fel foarte dibaci, a reușit să vândă la nivel  internațional acordul de la Minsk ca unică șansă de rezolvare a conflictului. Consiliul de Securitate al ONU a votat o rezoluție care cere implementarea integrată a acordului de la Minsk.

Harta zonei tampon stabilite prin Protocolul de la Minsk

Pe scurt, Kiev și Moscova nu s-au înțeles asupra interpretării acordului. Problema principală era organizarea alegerilor locale. Dacă-mi amintesc bine, ucrainenii deplângeau faptul că ei nu controlează zona, că o campanie electorală presupune acces nestingherit al candidaților și ziariștilor pe tot cuprinsul zonei controlate de separatiști. Poroșenko i-a acuzat pe ruși că au torpilat implementarea Minsk, în vreme ce Putin i-a acuzat pe ucraineni.

După 7 ani de la încheierea acordului Minsk-2 situația din regiunea s-a schimbat din cauza Rusiei, ceea ce împiedică implementarea mai departe. Rusia a oferit peste 600 de mii de pașapoarte rusești, deci a acordat cetățenia celei mai mari părți a populației active. Aproape 260 de mii dintre proaspeții cetățeni ruși de pe teritoriul Ucrainei au participat la alegerile parlamentare din septembrie, din Federația Rusă. Zona controlată de separatiști măsoară circa 18.000 km2 și compune două republici populare, Donețk și Lugansk, controlate practic de către serviciile secrete rusești. Au mai rămas  acolo puțin peste 2,5 milioane de oameni, iar peste 1,7 s-au refugiat în alte zone din Ucraina. Cifrele sunt aproximative, sunt simple evaluări.

Putin vrea să prindă Ucraina în plasa acordurilor de la Minsk ca s-o țină prizonieră în russki mir. El insistă pe schimbarea Constituției Ucrainei care să asigure un statut special celor două republici separatiste. Putin speră ca prin republicile separatiste să controleze întreaga Ucraina. Pentru el e vital ca separatiștii să aibă drept de veto la Kiev, în probleme legate de politică externă, securitate, apărarea țării. Poate să vrea toată Ucraina în NATO și UE, nu va conta, pentru că Donețk și Lugansk o să zică niet! E varianta ideală pentru Putin. El știe că nu-l poate convinge pe președintele Zelenski să pună în aplicare Minsk-2 în lectura Kremlinului, de aceea are nevoie ca mediatorii din formatul Normandia, Franța și Germania, să-i facă treabă. Adică, Berlin și Paris să pună ele presiune pe Kiev ca Ucraina să avanseze cu implementarea acordului. De asta s-a întâlnit Putin în ultimele zile cu președintele Macron și cu noul cancelar german Olaf Scholz. Pentru a discuta relansarea procesului de implementare a Minsk-2 s-a dus Macron la Kiev, unde a afirmat la conferința de presă, detaliu necomentat de Zelenski, că Ucraina va pregăti un proiect de statut special pentru cele două republici populare secesioniste. Și Scholz care mai întâi a mers la Kiev și abia apoi la Moscova, a insistat în discuția cu Zelenski ca Ucraina să pregătească câteva propuneri legislative. Ziariștii germani care l-au însoțit pe cancelar au scris că unele proiecte sunt deja gata și vor merge curând în Parlament. Ar putea să fie vorba de legislație ucraineană pentru alegerile locale din Donbass și privind statutul de autonomie.

Anul 2015. Aleksandr Lukașenko, Vladimir Putin, Angela Merkel, Francois Hollande și Petro Poroșenko, după discuțiile privind soluționarea situației din Ucraina.

Greu de imaginat că Minsk-2 mai poate fi o soluție la criza ruso-ucraineană. Documentul este depășit, pleacă de la niște premize care nu mai există. Sper că Berlin și Paris nu sunt dispuse să-i facă jocul lui Putin și să livreze cinic Ucraina Rusiei. Și chiar dacă Putin ar reuși să-i mobilizeze pe Macron și Scholz, să acceptăm ca variantă de scenariu, Zelenski nu cred că va semna nimic de teama unei insurecții populare care l-ar alunga din fotoliul de președinte. Amintiți-vă ce proteste au fost la Kiev împotriva lui Poroșenko după ce a acceptat “formula Steinmeier”, astfel că a trebuit să facă un pas înapoi. Iar Putin, în loc de o Ucraină prizonieră a russki mir, s-ar putea alege cu una și mai pro-occidentală și anti-rusă. 

În concluzie, nu cred că prin Minsk-2 Putin va reuși să-și atingă obiectivul și să pună mâna pe întreaga Ucraina.

Și atunci, va încerca să rezolve problema prin alte mijloace. Ce scenarii ar mai avea Putin la îndemână?

Un război clasic, cu atacuri masive din trei direcții, Belarus, Rusia și Marea Neagră. Asta înseamnă război de partizani.

Și, și al treilea scenariu, mai probabil, un atac hibrid, vor fi manipulate nemulțumiri economice, sociale, organizarea unei insurecții care să-l alunge de la putere pe actualul președinte și instaurarea unei noi puteri, care nu e neaparat prietenoasă cu Rusia, dar care va contribui în timp la o apropiere a Ucrainei de Rusia. Asta au încercat americanii și britanicii să preîntâmpine când au anunțat diverse comploturi care să aducă la putere pioni ai Moscovei, dacă nu agenți ai serviciilor secrete rusești.

Și ar mai fi varianta care decurge din recunoașterea celor două republici separatiste, care tocmai a fost votată de Dumă.

E o carte, nici măcar cea mai bună pe care are Putin de jucat. Dacă va fi cazul. E o declarație inițiată de comuniști dar votată masiv de partidul prezidențial Rusia Unită, care-i cere președintelui să recunoască Donețk și Lugansk. E scenariul din august 2008, când după războiul împotriva Georgiei, Duma a votat declarații similare, urmate de recunoașterea Osetiei de Sud și Abhaziei de către președintele de atunci, Dmitrie Medvedev. N-am pus la socoteală acest scenariu pentru că pe Putin nu-l interesează Donețk și Lugansk, el vrea toată Ucraina. Dacă l-ar fi interesat, ar fi creat inventat un pretext și le-ar fi anexat, deja. Oricum, ele sunt integrate destul de bine în Rusia, economic, social, cultural. Însă Putin, dacă urmăriți conferința de presă cu Olaf Scholz, e cel care pretindă că militează pentru integritatea Ucrainei, cerându-i lui Zelenski să ia înapoi cele două republici populare separatiste.

La care Scholz nu l-a contrazis. De unde și speculațiile din presa internațională potrivit cărora Germania ar fi dispusă să bată palma cu Rusia, pe seama Ucrainei.

Nu știm ce au discutat cei doi lideri, german și rus, în spatele ușilor închise. Însă, e greu să dai cuiva ceva ce nu-ți aparține, nici Putin nu e un naiv. Vorbim de o țară de peste 40 milioane de locuitori. Pe de altă parte, nici Washington, nici Londra sau Varșovia nu-și fac iluzii privind disponibilitatea Germaniei de a susține aderarea Ucrainei la NATO. Faptul că domnul Scholz repetă adesea că subiectul nu e de actualitate, că nu se pune problema aderării Ucrainei, i-ar putea îndemna pe unii să creadă că Germania s-ar putea angaja în fața Rusiei să blocheze sine die candidatura Ucrainei la NATO. Cert este că SUA, Marea Britanie, Turcia și Polonia au stricat în aceste luni jocurile lui Putin în unele capitale occidentale. S-au mobilizat exemplar, au transportat arme letale care în cazul unui masiv atac rusesc pot să facă diferența, pregătesc unități de guerrilla pentru război de partizani. În jocul complicat al serviciilor de intelligence au avut mereu inițiativa și profilactic au dezvăluit orice scenariu pe care l-ar fi putut rușii promova. Iar rezultatul e încurajator, după trei luni de flexat mușchii, Putin n-a câștigat decât aplauzele tribunelor… din Rusia sau din alte țări, nimeni n-are monopol pe anti-americanism.

O finlandizarea a Ucrainei. Dar asta ar fi o nouă victorie a Kremlinului.

Putin nu vrea finlandizarea Ucrainei. Nici măcar ca scenariu de rezervă. El vrea să controleze Ucraina, s-o țină în zona lui de influență. Nu-mi imaginez cum ar fi ca Finlanda să intre în zona de influență a Rusiei. Ar fi sfârșitul regimului putinist. Nu-i trebuie lui finlandizarea Ucrainei. Putin vrea control deplin, rusificare. El vrea să desființeze democrația din Ucraina, libertatea de opinie, libertatea presei, el vrea să-i trimită în penitenciare pe cei care îndrăznesc să nu fie de acord cu el sau cu metodele lui. O Ucraina democratică și prosperă este o amenințare la adresa regimului său autoritar din Rusia.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. 1. Americanii nu au greșit cu nimic, doar au aplicat o presiune mediatică ceea ce i-a făcut pe ruși să dea înapoi și pe europeni să ia o atitudine fermă – pro sau contra – a se vedea Germania care nu a mai avut loc de întors.
    Și legat de chestia asta românii ar trebui să deplîngă ieșirea Marii Britanii din UE. Good save the queen și mulțumim Marea Britanie !

    2. Putin așa cum a reieșit la declarațiile cu Scholz și-ar dori să-i scoată pe americani din ecuația negocierilor unde i-ar dori pe germani care au calcâiul lui Ahile ( legături economice, dependență energetică – și a propos – iată cum o decizie de renunțare la energia nucleară care în sine n-are nimic rău adoptată necoordonat vulnerabilizează ) și pe francezi care au uitat să joace ca o putere autentică cu politică pe termen lung ci cu interese mărunte sau obiective pe termen scurt – a se vedea și declarația lor de a trimite trupe în România probabil făcută ca să-și ajute adjudecarea contractului de corvete –

    3. Despre politica României ce să mai vorbim. Tot o ținem cu Deveselu defensiv fără să înțelegem că în momentul în care am acceptat armele respective am trecut Rubiconul și de acum înarmarea trebuie să fie serioasă și dacă se poate armata mai profesionistă decît restul instituțiilor de stat ( cît îmi doresc semnele de profesionalism). Alo, dl. Ministru de Externe înarmarea noastră va fi defensivă prin obiective, democrație, o istorie… nu prin scuze ( ca să nu spun că militar nici nu ne-am putea permite o altă politică.)

    • Armata României nu poate fi ”mai profesionistă decât restul instituțiilor de stat”, asta sunt lozinci care prind doar la cei care n-au călcat în viața lor prin armată. Militarii români sunt în esență plătiți să nu facă nimic, de asta se dă șpagă atât pentru angajarea în armată, cât și pentru trimiterea în diverse teatre de operațiuni. România poate profesionaliza cu-adevărat doar câteva mii de militari, în niciun caz 100.000, iar 100.000 ar fi oricum foarte puțini, într-un conflict armat real.

      După WWII, conflictele au fost fost întotdeauna câștigate de către partea care a deținut supremația aeriană, iar la capitolul ăsta aviația Statelor Unite e singura care contează. România ar trebui să dețină 200 – 300 de avioane de luptă de fabricație americană, pe care să le poată și opera cu personal propriu, însă nu-și poate permite să întrețină mii de avioane de luptă. În caz de conflict armat, tot pe aviața americană va trebui să se bazeze. Deci dezvoltarea bazelor americane de la Kogălniceanu și Câmpia Turzii e cam singura opțiune realistă.

      Dacă România va ajunge efectiv implicată militar în vreun conflict, tot Statele Unite vor furniza armamentul, vehiculele și aviația necesară, exact cum au procedat și cu URSS în timpul WWII. Orice conflict european la care Statele Unite nu participă este din start câștigat de către Rusia. România nu se poate descurca singură oricât s-ar înarma. Are neapărată nevoie de ”un frate mai mare”, iar acel ”frate mai mare” trebuie neapărat să fie Statele Unite. Nu există nicio altă soluție realistă.

      • Nu ne permitem 200-300 de avioane, dar ar trebui să avem modelul elvețian, pt că avem Carpații în mijlocul țării. Să avem o armată de vânători de munte, combinată cu grupuri mici de vânători de munte de gherilă.
        Trebuie să punem mari probleme în cazul unui desant de ocupare a trecătorilor, tactică ce se află în arhiva statlui major al URSS, încă dintre cele 2 războaie mondiale.

        Tradiție și istorie abem: https://youtu.be/PFCw2zSgZLI

        • Mi se pare o idee bună, dar nu cred că nouă ne dau ăștia arme vreodată :) Nu de altceva, dar Grupul de Comunicare Strategică ar avea să ne dea niște explicații serioase, într-o astfel situație :)

  2. Rusia fără Ucraina NU MAI ESTE o ţară europeană. Asta ar însemna ca Rusia să-şi nege propria istorie de pe la 1650-1700 încoace, conform „testamentului lui Pătru cel Mare”. În plus, ar fi cea de-a doua înfrângere a Rusiei după implozia din 1991 care a dus la fărămiţarea URSS în vreo 15 state noi. Ucraina şi Belarusul sunt absolut necesare pentru „lumea rusă”, fără ele Rusia este o putere minoră.
    Pentru Rusia, conflictul din Ucraina are aspecte identitar/ existenţiale, de totul sau nimic. Aceasta este adevărata periculozitate a situaţiei. Mi-e frică să nu se ajungă la decizii disperate ale Rusiei.
    Şi, da, autorul are dreptate( a spus-o şi Băsescu în Parlamentul European): Germania şi Franţa au cedat succesiv în favoarea Rusiei poziţii în Moldova, Georgia şi Ucraina( inclusiv Tratatele Minsk I şi II). Acum Rusia cere mult mai mult, cere recunoaşterea poziţiei de mare putere şi un tratament ca atare, respectiv o zonă de influenţă controlată exclusiv. Ceea ce Occidentul, în special partea anglo-saxonă plus ţările ca Polonia,etc, NU POT ACCEPTA.
    Deocamdată este un război ciudat, un război al nervilor, al cărui rezultat este imprevizibil. Cum am spus, mi-e frică de o decizie disperată a Rusiei. Care Rusia NU POATE ACCEPTA o a doua ÎNFRÂNGERE care ar scoate-o din marea istorie a Lumii. Dacă Rusia pierde acum, pierde tot.Cam asta cred eu că este esenţa situaţiei de pe Frontul de Est.

  3. Rusificarea Ucrainei pe model Belarus este imposibila poate chiar vreodata datorita masei mari de populatie ucraineana ultranationalista si care e confortabil majoritara daca se ia intreg teritoriul Ucrainei. Si atunci obiectivul Rusiei va fi slabirea statului ucrainean. Aici pot fi 5 scenarii principale.
    1. Situatia actuala. Prin exercitiile de acum Rusia demonstreaza ca poate usor incercui Ucraina si chiar invada portiuni din Ucraina convenabile. Din cauza amenintarilor economia Ucrainei se fragilizeaza. Un obiectiv important pentru Rusia e aprobarea Nord Stream 2, dar asta e cel mai mare mijloc de presiune si pentru Statele Unite si probabil motivul principal pentru ce vedem acum. In timp situatia actuala e inacceptabila si de nesustinut mai ales pentru Ucraina.
    2. Razboi civil model Siria. O escaladare a conflictelor interne si transformarea Ucrainei intr-o Sirie fragmentata intr-un mozaic de zone de control si influenta. Aici probabil guvernul ucrainean va invita o coalitie de state occidentale sa-i asigure supravietuirea pe model Assad dar si Rusia va interveni pentru a proteja zonele cu populatie rusofona. Rezultand un stat esuat foarte costisitor pentru patronii diverselor zone.
    3. Invazie sau un razboi hibrid, model Iugoslavia, pentru a crea un nou stat cuprinzand estul si sudul Ucrainei, aici e concentrata populatia rusofona, poate fi rusificat si mai mult, poate fi un stat viabil economic cu 10-15 milioane locuitori. Ucraina va pastra zona cu populatie compact ucraineana, cca 30 milioane, probabil fara iesire la mare la fel ca Serbia, si care va baleia in timp intre Polonia, mai mult, si Rusia mai putin ca sfera de influenta.
    4. Federalizare. Se evita un razboi dar e foarte greu de acceptat pentru Ucraina pentru ca evitand razboiul va face si mai probabila o destramare in viitor a statului pe scenariul Iugoslavia.
    5. Razboi de independenta. Aici Ucraina va trebui sa invinga Rusia, ceea ce pare imposibil fara declansarea unui razboi mondial. Un razboi mondial are invingatori dar de fapt nu are. E imprevizibil. Primul razboi mondial a dus la disparitia imperiului habsburgic si otoman, al doilea la disparitia imperiilor coloniale britanic si francez. Acum razboiul mondial va fi probabil intre globalism si suveranism.

  4. Totul este doar un joc (spectacol ) de forma win – win – Sa cistige toata lumea (evident pe spinarea celor care vor plati scumpirile ce sunt prezente in intreaga lume ) .Pretul gazelor si al petrolului creste vertiginos si cei care au si vind cistiga bani buni in acest moment .Deja SUA vinde gaz lichefiat la modul „orisicare molecula de gaz trebuie vinduta ”,Rusia vinde gaz la pretul pietei si stiut fiind faptul ca Rusia are nevoie de un pret de vinzare ce depaseste 30 de dolari pe barilul de petrol este bucuroasa ca poate vinde mai mult decit dublu . Arabia Saudita , care are un cost extrem de mic al extractiei (undeva la 8 dolari barilul) este si asa extrem de multumita de aceste cresteri ale pretului .In acelasi timp Rusia va obtine federalizarea Ucrainei (acordul de la Minsk)si va putea opri astfel , in urma unui probabil referendum in zona , intentiile declarate ale Ucrainei de a fi parte a UE si NATO . Nici UE si nici NATO nu au nevoie de Ucraina in structurile lor . O Ucraina parte a UE formeaza , aproape instantaneu , un nou pol de putere impreuna cu Polonia (se vor lipi si altii la asta ) ceea ce nu convine nici Frantei nici Germaniei ,ce vor accepta , din acest unic motiv, federalizarea Ucrainei .Cistigul UE este parte a drumului ce duce spre federalizarea acesteia (UE) si deja vedem cum totul se modifica , la nivel legislativ , in UE .CJUE a decis deja independenta Judecatorului de Instanta , banii imprumutati in numele UE si redistribuiti ,doar acelor state care respecta conditiile si statul de drept , practic schimba jocul juridic intern al tarilor membre si forta deciziei se muta total la Bruxelles .Deciziile din UE, pe politica externa , vor fi luate cu o majoritate si nu cu o unanimitate ,ca prim pas ce duce catre obligativitatea ca si celalalte decizii ,fie ele si economice ,sa fie luate cu aceiasi unitate de masura desfiintinduse astfel decizia luata cu unanimitate de voturi .USA isi pozitioneza rapid trupele in Polonia si o mica parte in Romania motiv pentru care Presedintele Iohannis cere Francilor sa aduca si ei un numar egal de trupe in Republica (stie Presedintele de ce ) si sa se asigure astfel flancul estic al Uniunii Europene .In curind vom vedea si alte puteri din UE cum se vor atasa acestor miscari de trupe ce probabil (in timp )vor dubla fortele americane .Asadar ,dupa cum vedem, toata lumea cistiga la nivel politic si militar fiecare realizindu-si marja lui de interese militare politice si economice .Asteptam referendumul din Dombas si momentul federalizarii Ucrainei .Inca cel putin 10 ani vom ramane in aceasta stare de fapt dar vedem cum toti si-au indeplinit obiectivele .Ne referim la marii jucatori din „piesa de puzzle” pusa noua la dispozitie .

  5. S-ar cuveni să înțelegem mai bine abordarea folosită de Putin, mai ales că avem exemplul Transnistriei de 30 de ani, din 1992 încoace: Putin militează pentru integritatea Ucrainei fiindcă numai în felul ăsta cele două ”republici”, Donețk și Lugansk, vor continua să conteze în politica de la Kiev.

    Dacă Rusia ar anexa cele două ”republici”, influența lor la Kiev ar deveni zero, iar relațiile dintre Ucraina și Rusia n-ar mai putea fi decât ostile. Există exermplul Poloniei, ale cărei teritorii din est au fost anexate de URSS pe vremea lui Stalin. Ele nu mai contează de mult în politica de la Varșovia, dar ostlitatea Poloniei față de Rusia se manifestă până în ziua de azi.

    Crimeea era necesară dpdv strategic și dpdv al dreptului internațional, pentru a extinde zona economică a Rusiei în Marea Neagră. Pentru ”republicile” Donețk și Lugansk nu există o astfel de miză, e mult mai util pentru Rusia ca ele să rămână în cadrul Ucrainei. Exact cum Transnistria rămâne în cadrul R.Moldova, deși Chișinăul nu controlează respectivul teritoriu. Dar Chișinăul emite actele necesare pentru ca exporturile Transnistriei să fie considerate în UE ca fiind ale R.Moldova, iar cetățenii transnistreni să fie tratați drept cetățeni moldoveni.

    • Este rep.moldova stat federal, a recunoscut Rusia Respublica Moldoveneasca Nistreana, are aceasta drept de veto privind parcursul european al rep.moldova???
      (Dimitri Kozac numai ce a DISCUTAT vreo 9 ore cu ucrainenii in formatul Normandia si nu a ajuns decat la concluzia ca intelegerea e imposibila si deci…

      Exista desigur in UE state cu probleme asemanatoare: Cipru si Irlanda; insa ele nu aspira/ vor sa intre in NATO, iar UK si Turcia NU mai vor sa le inghita de tot!
      (in viitor, vor fi Sebia-Kosovo-Bosnia… intotdeauna se vor gasi formule…

      Cred ca problema principala aici e ca UCRAINENII nu vor sa devina RUSI – cum nici moldovenii romani, austriecii germani… croatii si muntenegrenii srbi samd. Adica, e vorba despre perceptia de sine a respectivilor, democratie si LIBERTATE!
      (nu poti gasi ca e democratica formula statala in care o minoritate are drept de veto in privinta alegerilor existentiale ale majoritatii – fapt denuntat si de oficialii ucraneni care nu vor sa implementeze Minsk2 indiferent de cate presiuni se fac asupra lor.

    • Foarte adinc, ce sa spun… Ti-ai facut singur un rezumat din ce a scris A. Gosu. Tine-l pentru tine.
      Truisme cu aer de analiza politica.

      • Așa cum scriam și cu altă ocazie, România va trebui să adopte o lege pe modelul Foreign Agents Registration Act din Statele Unite. Ca să putem discuta liber politicile rusești pe forumurile de limbă română. Mă bucur că te deranjează comentariile mele, mi-aș fi făcut griji doar dacă nu te-ar fi deranjat :)

  6. „Sper că Berlin și Paris nu sunt dispuse să-i facă jocul lui Putin și să livreze cinic Ucraina Rusiei.” Aici este marea problema, la Berlin si Paris care nu au nici un interes sa-l supere pe Putin. In aceste zile vedem cat de mult depinde economia Germaniei de Rusia si ce relatii bune exista intre Germania/Franta si Rusia. Cred ca orice este posibil din partea celor doua puteri europene, care dau dovada de ipocrizie si lipsa de incredere. Problema nici macar nu este Putin cu ambitiile lui hegemonice. Problema este Europa, in special Germania care ar trada pe oricine pentru a-si salva afacerile energetice si relatiile de afaceri cu Moscova. Politica Germaniei din ultimii 20 de ani n-a facut decat sa confere puteri din ce in ce mai mari Moscovei, iar astazi suntem in aceasta situatie in care Putin ameninta cu un conflict teribil. Desigur, o vina pentru asta o are si Biden, care a preferat sa faca sacrificii politice si de imagine pentru a-si tine aproape aliatii germani si francezi, doar ca acum poate realizeaza cine sunt acestia cu adevarat. Intotdeauna raul trebuie taiat de la radacina atunci cand se poate.

  7. un articol f. putin zicator.. Ma uimeste ca nu se prea vorbeste de zona de siguranta pe care si-o doreste Putin fata de NATO!? Unii spun ca asta ar fi adevarata cauza a agitatiei lui Putin, deci nu Ucraina in sine, care, fie vorba intre noi, e absolut neinteresanta, nu are nimic de oferit.

    • Pentru România, e foarte necesară ”Ucraina în sine”. Dpdv geostrategic, Ucraina are de oferit un teritoriu-tampon foarte vast, mai mult decât necesar între noi și Federația Rusă.

      În urmă cu doar 35-40 de ani, frontiera României cu imperiul rusesc era chiar pe Prut, pentru cine a uitat acest mic amănunt. Iar în urmă cu 135-140 de ani, pe vremea lui Eminescu și Creangă, frontiera României cu imperiul rusesc era tot pe Prut. În concluzie, deocamdată Ucraina e foarte bună pentru noi, chiar așa rea cu românii, cum e ea :)

      Prin 2030-2035, Federația Rusă se va dezmembra încă o dată, la fel ca URSS în 1991. Pericolul rusesc va fi fost redus semnificativ pentru România la acel moment, așa că se va putea relua discuția despre ce oferă și ce nu oferă Ucraina. Dar asta atunci, nu acum.

      • Multumesc de raspuns. M-am referit la istoria recenta. Va recomand sa cititi istoria Basarabiei scrisa de istorici adevarati si nu dupa Wikipedia. F. Rusa prin adunarea slavilor sub acelasi stindard aduce noi teritorii si resurse de valorificat.in 30 de ani lupta pentru resurse va deveni si mai acerba si tarile dezmembrate si mici vor avea de suferit. Cititi istoria SUA si vedeti cum a aparut. Limba latina a fost odata, dar limba slava este actuala. Va recomand o excursie la Kiev, Moscova si Minsk si veti constata ca diferentele lingvistice sunt minimale. Multi repondenti pe acest blog considera ca le stiu pe toate si se trezesc scriind te miri ce.

        • Păstrați-vă recomandările pentru uz propriu. Bunicul meu îi ura pe ruși cu toată ființa lui, a făcut 2 ani de închisoare fără proces, pe vremea lui Dej și Stalin, doar pentru că îi învăța pe copii la școală ”Hora Unirii” și ”Deșteaptă-te, Române”. Era în perioada când România era ocupată de tancurile sovietice, când ”ei ne luau grâul și noi le dădeam petrolul”, după expresia bunicului.

          Separat de asta, maică-mea era translator de limbă rusă. Nu traducea nici ucraineană și nici bulgară, făcea clar diferența dintre ele, așa că mergeți dvs la Minsk cu povești din astea, despre măreția și unitatea slavilor.

          • Din cele ce scrieti, regret ca ati avut de tras din cauza regimului comunist. Si nu insemna sa faceti apostrofari gratuite. Resentimentele personale sunt una si dovezile lingvistice, culturale, istorice sunt alta. Cred ca ati auzit de Rusia kieveana in istorie ! Dar va pot spune ca bunicii materni si alte rude au fost deportati din Transnistria in lagare de munca, siberiene, confiscate case si terenuri, multi au murit in aceste lagare. Asa ca nu simpatizez cu regimul sovietic dar am aratat pe ce sprijina demersul actual al regimului putinist, caci toti fac parte din ramura indo europeans a slavilor. Pana la urma se va produce o federalizare a Ucrainei.

            • Rusia kieveană nu avea nimic de-a face cu Rusia de azi. Rusia de azi are o importantă moștenire mongolă, atât culturală (manifestată prin comportament that is) cât și genetică. Rusia de azi încearcă să se legitimeze istoric prin presupusa legătură cu Rusia kieveană, dar asta e doar o mistificare. Pe care o promovați cu un entuziasm demn de o cauză mai bună.

              Rusia kieveană reprezintă moștenirea ucrainenilor de azi, nu a rușilor de azi. Bucovina și Maramureșul sunt pline de ucraineni, care n-au dus-o nici ei mai bine decât românii, în perioada comunistă. Trupele sovietice de ocupație erau compuse din ruși, nu din ucraineni.

              După anexarea Crimeii, peste 2 milioane de ucraineni au ajuns în Polonia, iar un număr semnificativ a ajuns și în România. Rușii nu vin în România, ucrainenii vin în România. Nu în ultimul rând, abilitățile dvs de comunicare necesită unele actualizări. În lumea civilizată nu sunt tolerate manifestările dominatoare rusești în conversație.

  8. Factorul China. Sau de ce Rusia nu va invada militar Ukraina in 2022?. De aproape 70 de ani politica externa a Chinei a urmat principiile non-interventioniste anuntate de Zhou Enlai in cadrul Conferintei de la Bandung. Aceste principii raman valabile in continuare, numai astfel putand explica abtinerea Chinei fata de rezolutia ONU impotriva Rusiei din 2014. Desi Rusia ramane principalul aliat al CHinei , o invadare a Ukrainei, pe care CHina o recunoaste ca sat suveran, nu va putea fi acceptata oficial de CHina. Probabil, China va invinovati USA pentru invazie dar va fi greu de justificat in cadrul societatii chineze o astfel de masura agresiva. Mai mult in ultimul trimestru a anului va avea loc Congresul Partidului Comunist CHinez, in care Xi Jinping va prelua un nou mandat , renuntand astfel la politica limitarii la cel mult 2 mandate. Se pare ca opozitia din partid fata de Xi a inceput sa creasca, in paralel cu incetinirea cresterii economice din China. Este evident ca XI nu poate sa-l sutina pe Putin pentru o solutionare militara a Ukrainei in acest moment. In aceasta cheie, a relatiilor ruso-chineze, trebuie citit eseul istoric a lui Putin despre Ukraina din iulie 2021. Putin a incercat sa prezinte Ukraina ca un „Taiwan” al Rusiei pentru care Rusia este dispusa la masuri militare, similar cu politica chineza a suveranitatii chineze asupra Taiwanului.

  9. Rusia vrea sa isi mentina sfera de influenta cu forta. Ce conteaza ca majoritatea Ukrainienilor vor influenta Occidentala? Ce conteaza democratia pt dictatori si asasini?

  10. Pana la urma ne intoarcem in istorie. Imperiul Tarist a avut si Belarus si Ucraina. Toti sunt slavi cu un fond lingvistic comun. Dupa WW2, crearea URSS a pus pe harta o noua impartire teritoriala, proasta cu efecte negative pe termen lung. Pactul Ribenttrop Molotov a deschis cutia Pandorei demult. Adevarata Ucraina a fost cantonata pe cursul mijlociu al Niprului. Cu Putin ori fara, scopul final va fi reunirea slavilor, mai devreme ori mai tarziu Nationalismul efervescent va duce la conflicte regionale. Exemplul Gemaniei este edificator fata de alte state care au preferat impartirea- Cehia si Slovacia, in fosta Jugoslavia, etc.Asa cum problema Siriei, Irakului, Afganistanului nu au fost rezolvate de altii, nici a Ucrainei nu va fi dezamorsata de sanctiuni dure si nici de altii. NATO si UE poate doar sa incerce sa amane acest proces.

    • Mutatis mutandis, Imperiul Roman a avut și Franța și Spania. Toți sunt latini cu un fond lingvistic comun. Există reunificarea latinilor ca scop comun? :)

      Statele și frontierele dintre ele sunt niște aranjamente politice. Însă e de dorit ca aceste aranjamente politice să aibă acoperire în realitatea de pe teren. Cehoslovacia și Iugoslavia au fost niște imperii în miniatură, care în 1918 au fentat aplicarea principiului statelor naționale, însă istoria le-a forțat să-l respecte chiar și după 70 de ani. Oamenii nu acceptă să fie conduși de străini, asta duce inevitabil la conflicte. A bon entendeur, salut! :)

  11. In mare sunt de acord cu analiza autorului, totusi eu cred ca aii e vorba de MULT mai mult decat Ucraina. E vorba de SFERE de influenta si PIETE de desfacere. Rusia vrea sa-si extinda sfera de influenta nu numai asupra Ucrainei, ci si asupra Europei si o face prin conducte de gaz si santajul energetic. Dar si SUA vrea acelasi lucru. Sua a observat ca Rusia face cu ochiul Europei si ca si Europa face ochi dulci Rusiei, ba chiar unele state importante din UE ar fi vrut sa inlocuiasca SUA cu Rusia. Totusi SUA nu vrea sa piarda influenta in UE, dar pentru asta trebuie sa scoata Rusia de pe piata de gaz a UE. Iar ca sa scoata Rusia de pa piata de gaz europeana e nevoie sa o prezinte dornica de cuceriri, imperialista, pe scurt un imperiu al raului ce amaninta intreaga UE. Si a pornit o propaganda in acest sens care a prins destul de bine la multi europeni, mai ales cei din est, cei din apropierea Rusiei. Ba chiar a reusit sa intarzie pornirea NS2 si acum se straduiesc sa-l si opreasca definitiv. Iar navele americane pline cu gaz lichefiat din sist vin tot mai multe spre Europa. Daca americanii ii scot pe rusi de pe piata UE de gaz, atunci influenta rusilor in UE va fi zero iar a americanilor va fi maxima. Dar odata cu cucerirea PIETEI de gaz a UE vor cuceri si PIATA de arme, care e si ea semnificativa. De aceea americanii vor continua sa-i prezinte pe rusi imprevizibili, irascibili, dornici de invazii, de cuceriri, etc etc. Cel mai mult ei se lupta cu Germania ca sa o convinga sa renunte la NS2 si gazul rusesc si sa treaca pe gaz american. Deci aici e o miza mult mai mare decat saraca Ucraina si necazurile ei. E vorba de o lupta de reimpartire a sferelor de influenta si a pietelor de desfacere pentru energie si arme. Iar starea de panica si conflict le serveste de minune la impunerea acestui scop: vanzarea de arme si gaze.

  12. Păcat că informații atât de consistente sunt accesibile doar românului care a învățat să caute informația, nu să se lase luminat de experții în orice, mereu aceiași, ai televiziunilor.
    La armele de azi, nu se poate obține mai multă securitate pentru Moscova nici măcar din anexarea Ucrainei, Moldovei și Țărilor Baltice. În schimb, crește deja dependența Rusiei de China lui Xi. Toată politica lui Putin e un cerc vicios, cât urmărește doar menținerea veșnică la putere a unui grup de interese. Rusul și-ar dori și el să trăiască precum canadianul, în condiții geografice aproape identice. Or, cu un pib cât al Țărilor de Jos, a întreține chiar și numai atâta tehnică militară câtă a fost imprudent etalată, e ruinător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro