Una din marotele apărătorilor ortografiei cu î din a este pretenția că cea cu î din i (în vigoare din 1953, rafinată în 1965 și invalidată în 1993) ar fi opera comuniștilor și că ar fi fost impusă de aceștia, însă realitatea este un pic diferită! Reforma ortografică propusă de Sextil Pușcariu Academiei încă din 1926, care conținea la punctul al cincilea generalizarea scrierii cu î, demonstrează absurditatea acestei pretenții. Nu numai că a fost propusă, dar în ședința din 8 iunie 1926 propunerea aceasta s-a votat cu 19 voturi pentru, 5 contra și o abținere!
Cele 7 propuneri au fost:
- Suprimarea accentului grav;
- Suprimarea parțială a u-ului final;
- Scrierea cu ș în loc de ci în obișnui, veșnic, pașnic;
- Scrierea cu s în loc de ss în rasă, masă, casă;
- Generalizarea scrierii cu î (inclusiv în romîn și familia sa de cuvinte);
- Formarea genitivului articulat la feminine prin adăugarea unui i la forma de plural (cu excepția femininelor terminate în -ie);
- Generalizarea scrierii cu z în loc de s intervocalic (pronunțat tot z);
Poate părea curios faptul că Mihail Sadoveanu a declarat că „reforma scrierii pretutindeni a lui î din i se impune s-o facem înainte de a fi forțați s-o acceptăm din afară”, dar prin „din afară” trebuie înțeles doar „din afara Academiei”: la ora aceea o mulțime de personalități scriau cu î practic împotriva normelor Academiei, și, în plus, tocmai apăruse primul volum din monumentalul Dicționar enciclopedic ilustrat al lui Aurel Candrea care folosea deja scrierea cu î!
În ședința din 9 iunie, în ciuda votului din ziua precedentă, s-a propus și acceptat ca deciziile din ziua precedentă să nu mai fie luate în considerare, iar procesul reformării ortografiei să se reia în viitor…
Este imposibil să nu remarcăm că la începutul ședinței din 8 iunie 1926 era clamată urgența nevoii unei ortografii clare și precise, iar la finalul ședinței de a doua zi se găseau motive pentru a se tergiversa reforma!
Abia în 1932 s-a reușit finalizarea reformei, dar într-o formă destul de diferită de propunerile inițiale ale lui Sextil Pușcariu – vezi și aici. Este o tristă ironie a sorții faptul că în 1993 regulile pentru scrierea cu î din a în interiorul cuvintelor au fost numite „regulile Sextil Pușcariu”, deși acesta era adeptul scrierii cu î din i!
Articol aparut pe blogul autorului
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In ziua de azi, nici nu se mai folosesc diacritice. Ne uitam pe acest site, meniurile, logo, banda din dreapta cu descrierea cartilor, navigarea pe site, nu exista diacritice.
Asta a fost încă una din tiribombele pretins anti-comuniste cu care ne-au amețit după ”revoluție”. Vorba lui Lenin: ”Dacă nu-i poți lămuri, atunci ZĂPĂCEȘTE-I !”
Problema nu e scrierea cu î din i sau din a, problema e ca se folosesc doua litere pentru acelasi sunet. Argumentele pentru doua litere pentru un sunet sint izvorite din complexele de inferioritate ale unora care vor neaparat sa se traga din Traian. Bine totusi ca nu sintem ca grecii care au si trei (daca nu patru) litere pentru acelasi sunet, in functie de pozitia in cuvint, de literele vecine, o stiinta intreaga.
Amicu, amice, chiar trebuie sa-ti reamintesc ca basarabenii erau invatati in scolile lor ca limba moldoveneasca e un dialect al limbii ruse? A spune ca era limba romana, nu era permis. Dupa desprinderea din Uniunea Sovietica, Republica Moldova a decretat schimbarea grafiei din alfabetul rus la cel latin. Asa de important a fost acel act, incat la Chisinau exista o strada ce se cheama Bulevardul Grafiei Latine. Romanii nu au complexe de inferioritate, dar istoria noastra e clara. Tara noastra a fost candva parte a Imperiului Roman, incepand cu imparatul Traian. Dovada cea mai clara ca limba noastra e o limba romanica esta insasi numele limbii, al natiunii si al patriei noastre. Preferinta mentinerii literei A si nu a literei I din cuvantul ROMAN/ROMANIA este concordanta cu istoria natiunii noastre. Restul cuvintelor romanesti ce au acelasi sunet ar putea proveni in egala masura din cuvinte latine ce-l contineau pe A, I sau E, iar distributia lor in limba romana ar fi cam la fel: Ventus> vant sau vint, RANCIDUS> ranced sau rincid. RIPA > RAPA sau RIPA. Nu consider intentia de a ne mandri cu o origine prestigioasa ca Limba Latina, ca fiind motivul de a avea acelasi sunet, reprezentat exclusiv prin A si nu prin I in interiorul cuvintelor.
@Daniel,
Disputa cu limba romanica sau nu nu mai exista de multe decenii si nu va mai reaparea. Cocosul limbii române nu cinta pe gardul altcuiva, asa ca am face bine sa lasam lingvistica in afara doctrinelor si ideologiei si sa o organizam dupa principii strict stiintifice si nevoi ale celor care o vorbesc, adica teoria cunoasterii/ ambitie de a indeplini criterii cognitive si nu nationale.
Pe masura ce ajungem a ne cunoaste mai bine sporesc motivele de intristare. Inconsecventa ne caracterizeaza.
Foarte potrivit articol! Pe dexonline.ro se poate citi si pledoaria unui lingvist suedez:
Alf Lombard – Despre folosirea literelor î și â
https://dexonline.ro/articol/Alf_Lombard_-_Despre_folosirea_literelor_%C3%AE_%C8%99i_%C3%A2
P.S. Eu scriu numai cu î.