vineri, decembrie 3, 2021

”Puțină știință ne îndepărtează de Dumnezeu; (mai) multă știință ne apropie de El”

Formula de mai sus îi aparține lui Louis Pasteur, unul din cei mai mari savanți ai secolului XIX, microbiolog, inventatorul pasteurizării (grație căreia putem conserva o serie de alimente), creatorul vaccinului antirabic (împotriva turbării) și, nu în ultimul rând, un om religios. Pentru Pasteur știința nu era incompatibilă cu credința; progresul (care – pe atunci – nu era un termen peiorativ) își avea locul său în logica Creației.

            Probabil rațiunea acestui lucru se află în faptul că majoritatea cercetărilor lui Pasteur vizau lucruri cât se poate de concrete: fermentația, motivul pentru care vinurile se oțetesc, bolile viermilor de mătase, mușcătura câinilor turbați și alte asemenea. Credința savantului era aceea că rezolvând – pe cât îi e cu putință unui om – asemenea probleme (sau deschizând calea altora pentru rezolvarea lor) face ceva folositor  pentru semenii lui și aduce o fărâmă de Bine în lume. Încă un lucru: cele mai multe din temele pe care le-a studiat au ținut de comenzi ale (pe atunci) tinerei industrii franceze, nu de ”cercetări fundamentale” ale unui ”lunatic” pasionat de ciudățenii ininteligibile celorlalți. Pasteur e un exemplu admirabil de savant aflat la interfața dintre știință și inginerie: majoritatea lucrurilor pe care le-a descoperit el – inclusiv faimosul vaccin – au fost industrializate (adică produse pe scară largă) aproape imediat. Și, într-adevăr, au ameliorat viața oamenilor.

            Căci aceasta a fost marea transformare pe  care a presupus-o ”revoluția (da, revoluția!) științifică”: accentul s-a deplasat, progresiv, de pe forța brută a omului (înlocuită de forța motrice a mașinilor) pe cunoașterea lui (cea care controlează, programează și crează mașinile). Faptul că (cel puțin în parte) tehnologia preia corvezile istorice la care omul se considera condamnat e o formă de eliberare, care face putință – între altele – participarea civică a tuturor la viața cetății. Cu toată dislocarea – la scară europeană (probabil similară marilor migrații) – pe care o generează industrializarea la jumătatea secolului XIX, deja, la finele lui, ea începe să-și producă efectele: speranța de viață la naștere devine mai mare decât la începutul veacului, alimentația omului comun se diversifică, condițiile de locuire se ameliorează, apar beneficiile medicinei sociale și – cum e de așteptat – populația crește într-un ritm susținut. Nu susțin idealizarea perioadei cunoscute sub numele de La Belle Époque și sunt convins de faptul că prosperitatea pe care o aducea producția de masă a fost împărțită foarte inechitabil, însă – cred – trebuie să recunoaștem faptul că dezvoltarea capitalismului industrial, cu urbanizarea, școlarizarea, salarizarea, medicalizarea, începuturile asigurărilor și a asistenței sociale pune bazele lumii contemporane, așa cum o cunoaștem noi. Pentru cei mai mulți oameni din Europa vestică și din America de Nord lumea se schimbă între 1850 și 1950 mai mult decât se schimbase în întregul mileniu anterior.

            Și asta, în bună măsură, datorită științei. Generalizarea educației – deja medii – în Occident, diversificarea posibilităților de lucru (pe măsura multiplicării tehnologiilor) și succesul (material și social) al celor capabili să stăpânească noii multiplicatori de forță au ca efect creșterea încrederii în știință. Ne-o mărturisesc deopotrivă Turnul Eiffel și romanele lui Jules Verne, ori cele ale lui Arthur Conan-Doyle. Astăzi știm că încrederea aceasta și-a avut doza ei naivitate și că, în scurt timp, a fost – radical – pusă în chestiune de Primul Război Mondial (care a fost și primul război al tehnologiilor și, dincolo de ele, al economiilor). Cu toate acestea, știința a continuat să fie creditată, datorită capacității ei de a ameliora – grație derivatelor tehnice – condiția omului contemporan. Radioul, apoi televiziunea, în cele din urmă tehnica de calcul și internetul, dar – poate și mai radical – automobilul, avionul, frigiderul, mașina de spălat și antibioticele ne-au schimbat tuturor viața. Ele sunt dovada cea mai bună a eficienței științei; a faptului că ”motorul” ce pune în mișcare lumea noastră este cunoașterea specializată. De nimic nu depindem atât de mult ca de inovația științifică: noile tehnologii 5G, care vor permite accelerarea și multiplicarea transmiterii de date la mare viteză, medicina bazată pe ”editarea genetică”, crearea interfețelor dintre sistemul nervos și suporturile tehnologiei de calcul, ”internetul obiectelor”, utilizarea mai eficientă a resurselor și reducerea poluării sunt lucruri care vor avea asupra fiecăruia dintre noi un impact mai mare decât tot ceea ce se dezbate în politicile naționale ale fiecărui stat.

            Întrebarea e: cum ne raportăm noi – aici – în Estul Europei, la toate acestea? Iar răspunsul, destul de simplu, e acela că o facem, ca-ntotdeauna-n istoria noastră, cu spaimă. Pe noi schimbarea ne zguduie și zguduirea aceasta ne aruncă în lungi rătăciri (pe care le numim, generic, ”tranziții”, fără a fi clar spre ce duc acestea). Schimbarea – cum a bine a văzut-o Joseph Schumpeter – e, în esența ei, zguduitoare: pentru a crea, ea distruge. Ceea ce e vechi se surpă sub asaltul inovației și dispare sub presiunea modelor. Cu cât cadența schimbărilor este mai mare, cu atât forța disruptivă a inovației e mai puternică și, ca atare, cu atât e mai dramatică criza (in)adaptării la nou. Modernitatea tehnico-științifică a ajuns foarte târziu în lumea noastră și a reușit – cu greu – să se impună unei minorități studioase. Pentru cei mai mulți a rămas o bizarerie, o ciudățenie ascunsă sub strălucirea ofilită a produselor primite din străinătate, a celor de second-hand sau a chinezăriilor de unică folosință. Pentru noi, derivatele tehnice ale științei sunt simple obiecte; cel mai adesea nu avem nici o percepție cu privire la cunoașterea încoroprată în ele. Și asta dintr-o rațiune simplă: economia noastră – câtă e ea – nu produce acel tip de cunoaștere care, integrată în produs, îi crește (uneori exponențial) valoarea.

            Noi ne-am modernizat tardiv – cu un decalaj de peste două veacuri – în raport cu Occidentul. Iar atunci când am dat de Modernitate – după 1829, parte din cauza liberalizării prețului la cereale (în urma tratatului de la Adrianopol), parte pe filiera ofițerilor ruși franțuziți din armatele de ocupație a Principatelor – în loc de-a progresa, am regresat. Căci am căzut în capcana forței de muncă masive și ieftine care, pentru a fi pusă la lucru, nu are nevoie decât de presiune (în speță de bătaie și de foame). O mare disponibilitate de brațe de muncă slab calificate și mulțumindu-se cu foarte puțin e, din păcate, una din premisele subdezvoltării. Modernitatea s-a născut (în pași succesivi: după Marea Ciumă, după Războaiele Religioase și după cele napoleoniene) din nevoia de a crea multiplicatori de forță care să suplinească absența mâinii de lucru umane decimată de boală sau de confruntările militare. Lumea primei noastre Modernități, care durează (într-o succesiune de episoade) până în 1948 este una slab industrializată, producătoare – prin exploatarea directă a muncii manuale – de materii prime (care se vând în afară la prețuri mici) și importatoare de produse finite (care încoroprează cunoaștere și costă mult). E o lume în care câștigul se distribuie unei elite sofisticate și nu profită aproape deloc celor care-l produc.

            Lucrurile care s-au făcut în acel timp pentru a schimba condiția majorității productive – legate în bună măsură de numele lui Spiru Haret – au reușit să se sedimenteze destul de puțin până la finele interbelicului. Spiru Haret n-a fost un geniu; a fost doar un om care a înțeles pe ce lume trăiește. Prima dată a ajuns Ministru al Educației la mai puțin de un deceniu de la Răscoala din 1888 și ultima dată chiar în timpul celei de la 1907. Una din cauzele răscoalelor (poate cea mai importantă) era cea legată de ”învoielile” (contractele) dintre țărani și arendași. Sigur că aceștia din urmă căutau să profite cât mai mult de munca primilor, impunându-le corvezi tot mai grele – în logia unei exploatări maximale – și, nu în ultimul rând, profitând de neștiința lor de carte. Căci verbal ”învoiala” era într-un fel și-n actul scris – pe care țăranul ”îl semna” cu o cruce (dar, neștiind citi, nu-l putea verifica) – era altfel. Dar actul, nu cuvântul, avea valoare legală. Asta a înțeles Haret: că dacă țăranii aceia fac cele patru clase elementare și învață să scrie și să citească, măcar unul din motivele înșelării (și al exploatării) lor poate fi înlăturat. Spiru Haret a organizat tot învățământul nostru, dar rămâne mai întâi ca cel care a generalizat educația primară în Vechiul Regat.  

            Numai că nu toți au înțeles lucrurile așa ca lucidul matematician. Poate că țăranii au văzut beneficiul celor patru clase, mai ales pentru băieți, căci ei făceu ”învoielile” (decalajul de educație dintre sexe rămânând semnificativ, mai ales în zonele sărace), însă mai mult decât atât li se va fi părut zadarnic. La ce bun să faci școală dacă tot la plug și la vaci ajungi? Cuvântul rusesc pentru știință – nauka – la noi a dat substativul ”năuc”: omul cu ”prea multă carte” e un neajutorat în viața de zi cu zi; cel ce poate să-ți facă totul pe hârtie se lovește cu ciocanul peste degete și spiritele delicate sfârșesc sau în rândul tuberculoșilor, sau în cel al săracilor cu duhul. E bine să știi să te iscălești, ”să scrii carte” (scrisoare) din armată, dar – dacă te ții de școli – una din două: ori ajungi un neadaptat la sat, ori îl părăsești pentru lumea (îndoielnică a) orașului. ”Omul tradițional” nu respectă cunoașterea și vehicolele ei – cartea și școala –, ci se teme de puterea lor magică (căci ele sunt atributele stăpânilor și ale stăpânirii). Lumea lui e un underground al miturilor și credințelor creștinate superficial, al jocului (dansului) cu cântecele lui (adesea de un gust îndoielnic), cu muzica ba săltăreață, ba lălăită (semănând mai mult – horribile dictu – cu manelele) și cu disprețul (camuflat în slugărnicie) pentru ”domnișorul” sau ”domnișoara” ce calcă pe greblă și e lovit de coada ei. Mitologia națională a clasicilor secolului XIX, ideologia statului național de după Marea Unire și puritanismul rural al ceaușismului ne-au făcut să vedem în ”creația populară” un soi de ”cultură” cu nimic mai prejos decât cea a mediilor studioase. În fapt, lumea populară e profund antiintelectuală: își bate joc de cunoașterea celor care (agronomi, zootehniști, veterinari) pretind că înțeleg ce se întâmplă în lumea ei și vor s-o ajute, iar cunoaștințele specializate (necesare carierelor urbane) n-o ating aproape deloc, deoarece – până astăzi – viața locuitorilor ei e foarte puțin diferențiată ocupațional.

            Nu cred că-l poate acuza cineva pe Ion Simionescu (1873 – 1944, geolog de formație, dar mare popularizator al științei și creator de colecții de carte accesibilă în mediul rural) de faptul că nu cunoștea, nu înțelegea sau era ostil lumii noastre ”tradiționale”. Iată ce spune el despre apucăturile acesteia în sinteza ”Țara noastră” (publicată în 1940, la Fundațiile Regale):

La aceste rele (bolile epidemice – în particular tifosul, parazitozele, subalimentarea, alcoolismul cronic – nota mea) mai vin în joc și superstițiile adânc înrădăcinate. Baba nu este numai vrăjitoare, cât mai ales ‘doftoroaia satului, chiar pentru boli sifilitice. Ea e pretudinteni căutată (…), (chiar) și în județele bogate.” ”Cu toată străduința începută în Vechiul Regat de către Spiru Haret pentru a răspândi mai intens cultura în mulțimea satelor (…), România face parte din țările cu un număr  mare de analfabeți (43% în 1930). (…) La sate procentul știutorilor de carte e scăzut la 51%, femeile chiar la 38,7 %.” ”Sub numele de analfabeți, oficial se înțelege toți cei care n’au trecut prin o școală primară.” ”Indiferența părinților, faptul că copiii sunt folosiți măcar pentru paza vitelor cât și condițiunile economice, au ca urmare nu numai că numărul celor înscriși este cu mult mai mic decât copiii de vârstă școlară, dar numărul celor care frecventează regulat școala este mult inferior celor înscriși.” ”Pe lângă analfabetismul integral, fără știință de carte, mai întins este cel cultural. Mulți absolvenți rămași în sat uită să scrie și să cetească.” ”Credințele, descântecele, farmecele sunt singurele îndrumări, ținute în viața de toate zilele. (Femeile) între ele lămuresc fenomenele sociale și economice, Dumineca, la poarta vecinei, unde stau grupuri-grupuri (…)

Cum spunea titlul unui celebru album din anii ’90 : ”Eterna și fascinanta Românie”!

            Comuniștii au venit, de la bun început, cu proiectul industrializării, dat fiind că acesta – cum bine a observat Gregor von Rezzori – crea proletariat (adica baza partidului). Industrializarea presupunea urbanizare, diversificarea și specializarea profesiilor, adică, implicit, școlarizare. În ciuda celor care o regretă astăzi, școlarizarea comunistă nu a fost neapărat mai bună decât cea de acum, ci doar a avut o componentă mai mare de instrucție – în sens militar – în funcționarea ei, ceea ce dus la o mai mare disciplină (individuală, dar mai ales socială). Și s-a bazat deopotrivă pe aportul unor generații mai vechi (formate în interbelic) care au fost în stare să conceapă programe și să facă manuale care au durat decenii și pe contribuția (și entuziasmul) fiilor de țărani care – grație facultăților – au acces dintr-o dată și la o meserie burgheză (cea de profesor) și la statutul de intelectual (democratizat de represiunea primului deceniu de comunism). Pe de altă parte (în bună măsură din rațiuni ideologice – combaterea ”obscurantismului” și propaganda de Partid), mijloacele puse la dispoziția educației, a culturii, a nivelului superior de producție (cel al inginerilor), al medicalizării (mai ales rurale) și al cercetării în acei ani rămân incomparabile cu tot ceea ce s-a făcut deopotrivă înainte de 1948 și după 1990. Eradicarea analfabetismului, generalizarea educației secundare (mai întâi de gimnaziu, apoi de liceu), prevenția (inclusiv prin vaccinare a) bolilor, înființarea în fiecare sat a dispensarelor medicale (uneori a ”caselor de nașteri”), a bibliotecilor și, adesea, a librăriilor, trimiterea în zona rurală a ”pachetelor” de intelectuali (profesori, doctori, ingineri, agronomi) a avut efecte incontestabile în dezvoltarea – destul de rapidă – a unei lumi arierate. A unei lumi care nu devine idilică decât în retroproiecțiile celor care-au părăsit-o pentru totdeauna.

            Comunismul se vrea ”științific”, dar tocmai acest lucru va face ca știința lui să fie ambivalentă: cea de fabrică (și, în amonte, de Politehnică) devine și rămâne credibilă, cea de ședințe, din ”planuri și raportări” e desconsiderată inclusiv de cei fac carieră pe seama ei. Cercetarea – atâtă câtă e – e și ea împărțită în două: cea mai interesantă trece rapid la ”secretul de stat”, deoarece vizează proiecte militare, obiective ambițioase ale lui Ceaușescu ori simplul export. Cea de uz intern e bruiată de birocrație, de haosul ”schimbării directevelor” și de adaptarea ei aproximativă în producție. Până la urmă, industriile lui Ceaușescu funcționează – mai ales în deceniul sărăciei (1981 – 1989) – bazându-se, la fel ca economia antebelică, pe enorma mână de lucru foarte ieftină, școlarizată sumar (în Liceele Industriale), plătită anapoda (în ”acord global”) care abia articulează câteva elemente ale unei producții primare pentru export și produce rebuturi pentru uzul intern. E drept, comunismul a ridicat ștacheta: am trecut de la analfabeți la absolvenți de liceu (deși, cel mai adesea, cu cunoștințe foarte precare), de la lucruri manufacturate la produse industriale și de la munca în gospodărie la cea salariată. Dar paradigma rămâne aceeași: producția sub licență (de la Dacia la Pepsi-Cola), lucruri slab industrializate (mobilă, haine, mâncare, mai puțin instalații industriale) ce presupun un efort fizic mare și care, vândute afară, aduc relativ puțină valută. Saltul tehnologic al anilor ’80 e ratat tocmai de decizia de a limita masiv importurile (inclusiv cele de licențe) și contactele intelectuale cu străinătatea (care au ca efect fie deprofesionalizarea în țară, fie exodul creierelor).

            Lipsa de informație actuală îi determină pe oamenii de atunci să idealizeze trecutul; interbelicul devine mitologic și – fără nici o percepție a nuanțelor (și cu o slabă cunoaștere a adevărului istoric) – sfârșește ca opusul ”epocii Ceaușescu”. Supusă presiunii economisirii și raționalizării (în speță, tăierilor de curent) tehnologia – inclusiv cea domestică – regresează. Oamenii ascultau Europa Liberă, între altele, pur și simplu pentru că o puteau urmări la radioul cu baterii, care nu depindea de curent, precum televizorul (la care se uitau mai curând la posturile ”țărilor vecine și prietene”). Sărăcia, frigul, obligativitatea promovării contingentelor întregi de elevi și mecanica memorării pentru admiterile din facultăți, penuria din spitale, transportul public la limita colapsului și întunericul omiprezent sunt nu doar limite ale dezvoltării acelui timp, ci și mărturii ale eșecului ”luminilor”, al căror ultim avatar s-a vrut a fi comunismul. În anii lui de declin înfloresc practicile magice: de la spiritism (fascinant pentru că trimitea la interbelic) la literatura religioasă (interesantă mai întâi pentru că nu se găsea decât ”pe sub mână”), de la Yoga (cu nostalgia unui departe inaccesibil) la extratereștri (cu teoria complotului statal subiacentă) și de la ”rețetele bunicii (utile atunci când nici Alimentara, nici dispensarul nu mai au nimic) la mitologia de consum a filmelor din ”nopțile de video”. Culturalizarea științifică pe care a încercat-o comunismul în anii lui de ”deschidere” s-a dovedit a fi foarte superficială.

            Oamenii de știință ai acelui timp, la fel ca cei ai interbelicului, erau respectați, chiar dacă puțin înțeleși (mai ales în afara domeniului). Unii dintre ei – mai puțini decât ne imaginăm – erau adevărați scholar-și, care performau la nivelul colegilor lor din Occident și care înțelegeau că domeniul lor de activitate, cu cât e mai tehnic, cu atât e mai ferit de ingerința politicului. Dincolo de nume, n-au lăsat urme în mentalul public. Puțini ar putea (și ar fi putut, inclusiv atunci) să spună cu ce s-a ocupat Racoviță, sau Coandă (cei mai cunoscuți în epocă), Arseni ori Nenițescu. Până la urmă, ca-ntr-o parodie sinistră, tuturor li s-a supraordonat ”academician doctor inginer” Elena Ceaușescu care, prin simpla ei prezență (și corul de adulatori ce o însoțea) a sfârșit prin a batjocori ideea de știință, așa cum o promova comunismul autohton.

            Ce-a urmat după 1989 a fost și mai trist: dezindustrializarea a însemnat – inevitabil – și deprofesionalizarea. Științele tari s-au văzut, dintr-o dată, marginalizate de noile științe sociale, economice și juridice, din absolvenții cărora s-a constituit – vreme de două decenii – aparatul de stat. Descoperirea memoriei traumatice a comunismului mai întâi, apoi a interbelicului, a făcut ca atenția publicului să se orienteze preponderent spre trecut și să fluctueze – cu inflamări și dezamăgiri – între idolatrii și demitologizări. Căzute în afara interesului direct (legat de posibila carieră a viitorilor bacalaureați), materiile științifice au încremenit în formule – și manuale – fixe, profesorii lor au îmbătrânit, au încetat să se mai țină la curent cu noutățile domeniului lor și au căzut în apatie, cei tineri ”s-au descurcat” cum au putut (într-o lume în care nimeni nu mai e dispus să sponsorizeze ”consumabilele” unui experiment), elevii au înțeles repede că pot face altceva la orele în cauză și puțina știință a școlii noastre s-a dezagregat iremediabil. Dacă se mai fac (foarte adesea studenții îmi spun că, mai ales în liceu, nu mai fac – efectiv, nu mai fac! – orele de științe /fizică. chimie, biologie, geografie/ din programă), ele se predau într-un ritual trist de formule și de scheme din care nimeni nu înțelege (și nu e interesat să înțeleagă) mai nimic. Marile teorii ale științei moderne, cu aventura lor, cu mizele lor, cu confruntările și aplicațiile pe care le-au generat, n-au ajuns în școala românească. Practic, în învățământul românesc nu se (mai) face știință. Faimoasele ”metodologii” din facultăți nu sunt – adesea – decât un soi de teorie a chibritului menită să învăluie în nori de fum banalele platitudini ce urmează.

            Întorși la ”producția în lohn” sau la munca de șoferi și paznici, văzând cum dispar – una după alta – fabricile, centrele de calcul, puținele institute de cercetare, nici părinții acestor elevi nu (mai) pun nici un preț pe știință. Puțina la care ajung e încoroprată în niște minunății tehnice lucioase care – aproape întotdeauna – vin ”de afară” (cel mai adesea ca second-hand-uri) și care îi pasionează mai ales pe copii. Oamenii comuni nu au de-a face cu știința în viața lor cotidiană; cei care interferează cu ea o tratează – cel mai adesea – ca pe o simplă mașină de făcut de bani. Partea științifică a proiectelor, fie a celor mici (de grup de cercetare), fie – mai ales – a celor mari (”de infrastructură”, cu faimoasele ”studii de (pre)fezabilitate”) a ajuns subiect de bătaie de joc. Toți știu că, de fapt, acolo e un lung nimic, agrementat cu statistici și felii de tort, al cărui scop nu e decât sifonarea banului public și/sau a celui european. Știința nu e nicăieri. Dacă vrem expertiză, o cumpărăm – cu kit-uri, și cu specialiști cu tot – din Occident. Sau mergem la ea acasă.

            Practic, cu excepția puseului din anii ’60 – ’70 ai comunismului, noi am trăit într-o lume ce s-a mișcat în afara științei, iar cunoașterea nu a fost niciodată un multiplicator al dezvoltării. Ca orice societate înapoiată, noi mizăm pe autoritarism (în speță pe ”liderul providențial”, care-i va pedepsi pe ticăloși și va face dreptate amărâților între care ne regăsim), nu pe expertiză; pe schimbarea bruscă (bazată pe convertirea lăuntrică și radicală a celor ”umiliți și obidiți”), nu pe transformarea organizată și etapizată și, ca fundal al întregii noastre lumi, pe mântuire, nu pe dezvoltare. Noi nu vrem să schimbăm, tenace și ireversibil, ceva, apoi – la fel de determinați – să trecem la pasul următor; nu, noi vrem să rezolvăm totul dintr-un singur pas. Or, această dorință subconștientă e, în esența ei, magică, ca tot ceea ce ține de trasformarea lumii (și a omului) într-o clipă și la un semn. Știința e exact opusul acestui vis: e tentativa lentă și riguroasă de a înțelege lumea parcelând-o, identificarea problemelor, căutarea răspunsurilor, verificarea lor, elaborarea aplicațiilor, eficientizarea lor – toate  făcute de grupuri de oameni funcționând împreună, colaborând și crezând în faptul că lumea poate fi ameliorată. Știința nu prinde în lumea noastră pentru că noi nu avem disponibilitatea de-a ne ocupa de știință: sărăcia pe de-o parte, parvenitismul pe de alta, ne împing pe scurtături: noi vrem diploma; nu ne interesează cunoașterea care-o acoperă. Cine te angajează, la diplomă se uită; nu te întreabă nimic, pentru că – între altele – adesea nici el nu știe nimic. Noi vrem titluri, pentru că ele te lauzi și ajungi în politică, nu vrem verificarea egalilor pe care ele o presupun în lumea lor. Noi vrem hainele de aparat a marilor ceremonii tocmai pentru că am rămas niște copii săraci, cu pantofii stâlciați și cu mânecile prea scurte.

            Și ne imaginăm că lumea savanților – oameni și ei – e exact la fel precum cea de la poarta vecinei: stăm de vorbă despre toate (la câte-o masă plină), ne dăm și noi cu părerea (că nu costă), o pomenim pe bunica (fie iertată!) cu rețetele ei și – dacă cineva ne obiectează că nu se potrivesc – ne oțărâm la el: Da’ ce, eu n-am voie să-mi spun părerea; nu e democrație? De unde știi tu, mă nene, că ce zici tu e bine? Păi ai sute de cazuri de cazuri de reușită; da, da’ ai și unu’ ce nu merge. Păi de ce nu merge? Pă’ de ce nu știi? Ce știință-i aia că nu știi? Lasă-mă dom’le cu povești din astea! Să-ți spun io cum stau lururile: că bunica era țărancă, nu cunoștea decât Biblia, da’ știa! Dom’le: știa! Și io știu de la ea. Ce zici matale-s povești! Cam asta e știința noastră; cum spunea Liuben Karavelov despre compatrioții lui: ”Bulgarul știe două lucruri: ce l-a învățat mama lui și ce l-a învățat bunica lui.” Mama și bunica, adică ascendența noastră matrilineară. Timp de milenii, cunoștințele cele mai importante – căci decisive pentru supraviețuire – au fost cele transmise în trib. Și noi la trib ne întoarcem mereu pentru că, în această lume bulversată de tot, problema noastră eternă e aceea a supraviețuirii. A unui ”mâine” pe care nici o știință nu-l poate îndrepta, căci oamenii îl strică mereu.

            ”Teoria conspirației” e reversul medaliei. Aversul ei e impostura. Sau, la fel de bine, le putem numi pe cele două: necredința și minciuna. Iar medalia însăși e făcută din tinicheaua sărăciei și-a înapoierii. Care nu mai e clar dacă e cauză sau consecință.

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. Da, ştiinţa multă ne apropie de Dumnezeu, dar nu acesta a fost gândul lui Augustin (când Sfânt, când Fericit), cu atât mai puţin al lui Tertulian. Dar nu pot crede într-un dumnezeu, într-un tată care mă umileşte şi-mi încurajează umilinţa, nu este tatăl meu cel care mă vrea doar în genunchi şi nu-i al meu acel dumnezeu sadic al lui Iov. Dumnezeu ori este în mine, ori nu este de loc. Şi nu l-aş crede nici pe fratele Daniel (prea fericit şi el) care, repetând pe alţii la fel de interesaţi, o să mă sâcâie cu zisa lui că mântuirea e numai prin Biserică. Acestora ca el le voi spune că respect credinţa celui care-mi respectă necredinţa. Şi ce te faci cu lumea în care dumnezeul celuilalt e, axiomatic, un eretic? De care dumnezeu ne apropie ştiinţa, ştiinţa multă?
    N.B. Nu cred nici eu în „conspiraţie”… Pot crede doar în conspiraţia care vrea să mă ţină viu, dependent de sistem, fidel pieţei fie de bunuri, fie de medicamente pentru că eu, aşa cum par lipsit de mijloace, doar să mă mai bucur de clipă, voi găsi să-mi plătesc taxele şi impozitele, să-mi cumpăr pâinea şi aspirina, să plătesc abonamentul la telefon şi internet, aşa să pot sta de vorbă (măcar) în iluzie cu lumea. Cum să nu conspiri, ca stat, să ţii în viaţă pe acest cetăţean?

  2. Va propun un mic studiu de caz – statia portabila de hidroliza a apei care reduce consumul de carburant cu 50% si nici nu polueaza.

    https://www.youtube.com/watch?v=SeyyEFUZ2nY&t=408s

    Care e ideea? Pui in portbagaj un recipient cu apa. In timp ce masina merge, hidrogenul rezultat in urma hidrolizei apei aleia merge la ardere, iar oxigenul merge direct in galeria de evacuare. Nimic mai simplu. Reducerea consumului vine din arderea hidrogenului aluia care ajuta foarte mult combustibilul obisnuit. Oxigenul pur, odata obtinut, il arunci in atmosfera, ca n-ai ce sa faci cu el. Am un prieten care era atat de incantat de idee incat se gandea ca poate sa-si puna in portbagaj un generator electric (!) ca sa faca si mai multa hidroliza => mai mult hidrogen => consum mai mic. Ecologic, economic, garantat 500,000 de km.

    Uitati-va cu atentie la film, daca aveti timp, si aruncati o privire si la comentarii.

    Intrebarea mea este urmatoarea: sunt toti oamenii astia impotriva ideii de stiinta?

    In mod evident nu. Vorbim de electroliza, formula apei, putere calorica etc. nu de paranormal, vraji si duhuri rele. Oamenii vor solutii ce tin de termodinamica, nu de magie.

    Ei nu resping ideea de stiinta. Ei resping altceva, si anume ideea de „mainstream”. In cazul asta, mainstream-ul ar spune ca toata ideea este, din mai multe puncte de vedere, o aberatie de proportii, o monstruozitate la care nu stii daca sa razi sau sa plangi. Dar oamenii aia nu asta vor sa auda. Iar asta se intampla si in cazul pandemiei. Eroii lor sunt cativa MEDICI care resping linia oficiala si propun tratamente minune pe care marile companii farmaceutice care au creat virusul vor sa ni le ascunda. Ei nu resping ideea de medicina moderna, ci doar ideea de medicina „mainstream”. Prefera sa ia „preventiv” antiviralul minune produs in Rusia decat sa faca vaccinul recomandat oficial, asa cum cineva lua tot preventiv hidroxiclorochina acum ceva timp.

    Disputa intre stiinta moderna si superstitii nu prea mai exista. Toate aberatiile posibile se vor si ele a fi tot stiinta moderna, in frunte cu creationismul si terminand cu negarea incalzirii globale. Daca este vorba de cei 3% din oamenii de stiinta care se opun celorlalti 97%, deja lucrurile sunt mult mai usor de acceptat, pentru ca, nu-i asa, nici Einstein n-a fost acceptat de la inceput (cum ne explica un alt autor).

  3. Textul dumneavoastră, altfel apreciabil începe însă cu o aluzie la un mit: catolicismul lui Pasteur și dictonul „Quand on a bien étudié, on revient à la foi du paysan breton. Si j’avais étudié plus encore j’aurais la foi de la paysanne bretonne.” Realitatea istorică este cu totul alta: Pasteur era nepracticant și adept al unei spiritualități personale. Nepotul său, Pasteur Vallery-Radot, scria: « Mon père a toujours eu soin, et ma mère également d’ailleurs, de dire que Pasteur n’était pas pratiquant. Și vous ouvrez la Vie de Pasteur, vous verrez que mon père parle du spiritualisme et non du catholicisme de Pasteur. Je me souviens parfaitement de l’irritation de mon père et de ma mère, quand quelque prêtre, en chaire, se permettait de lui attribuer cette phrase qu’il n’a jamais dite : « J’ai la foi du charbonnier breton. » (…) Toute la littérature qui a été écrite sur le prétendu catholicisme de Pasteur est absolument fausse. »

  4. Frumos spus, domnule!
    Acum vorba dvs, nici eu nu stiu daca astfel de texte – vaicareli, sau analize – depinde de perspectiva, devine dupa facultati, sunt premisa obligatorie de la care sa pornim vreo iluzorie reconquista, pardon, constructie a unei societati romanesti moderne, pe urmele Occidentului pierdut deja la orizont in postmodernism, sau e doar simptomul unei neputinte organice, vorba dvs, cauza sau consecinta, nu mai conteaza.

  5. Cum sa mai crezi in supranatural, cand BOR e cea mai ticaloasa institutie din Romania? BOR nu produce nimic, nu ajuta la nimic, propaga minciuni si stoarce bugete pentru aroganta liderului. Religia nu ne ajuta pe noi, romanii, la nimic, ci dimpotriva, ne face sa credem ca meritam sa fim sclavii baronilor pana murim. Trebuie sa-l aruncam pe „Dumnezeu” la gunoi, unde ii e locul si sa ne asumam ca e tara noastra si este ce facem noi din ea.

  6. Clar, concis, revelator, sclipitor de inteligent și mai ales pe înțeles pentru cît mai mulți!
    Mulțumesc domnule Maci!

  7. Super! Adevărurile dor şi nu sunt acceptate de cei marcaţi ideologic şi de naivi. Aţi reuşit să comunicaţi autentic despre trecut, prezent şi viitor. Păcat că nu sunteţi politician. Mai bine că nu sunteţi politician.

  8. Admirabila analiza, comparativa si sintetica dintre trecutul recent si ceea ce traim astazi. Felicitari, Dle Maci ! Este rodul unei munci de idei si logica, interpretare de cateva luni. Concluzia mea este ca inainte de 1947, policienii si intelectualii romani au fost mai implicati in dezvoltarea societatii dar timpul lor a fost prea scurt pentru a reduce decalajele dintre rural si urban, dintre vestul si estul european. Din pacate, comunismul si toata perioada post comunista a adancit aceste disparitati economice, sociale si culturale, chiar daca pe alocuri au fost facute si progrese, prea putine si prea lente.

  9. Eu am multi prieteni violonisti si din discutiile cu ei am ajuns la termenul de complexul violonistului. Acesta ar insemna ca numai vioara e adevaratul intrument, toate celelalte fiind menite a o acompania.

    Asa e si in stiinta, uneori. Exista oameni de stiinta care au incredere numai in domeniul lor, sunt convinsi ca doar ce fac ei e adevarata stiinta si toti ceilalti sunt mai mult, sau mai putin, impostori.

    Si acum pe bune, eu nu-mi pot imagina ca cineva ar fi in stare sa inteleaga cum e virusul si sa fie in stare sa faca si un vaccin impotriva. Mi se pare, pur si simplu, o minune de la Dumnezeu. Deci mai degraba am incredere in Dumnezeu, decit in stiinta.

    • ..acest virus e genial de simplu și eficient.. Genomul nu e mare filosofie (doar vreo 30.000 de nucleotide). Antigenul se știe, e proteina Spike (țepii). Se cunoaște în amănunt și mecanismul de infectare-replicare.

      Și s-a trecut la treabă contra-cronometru. Din păcate, practica te doboară și abia după vreo 2 ani de Covid și un an de vaccinare, s-a constatat că imunitatea celulară, bazată pe limfocitele cu memorie, e mai eficace decât cea umorală, bazată pe anticorpii stimulați prin vaccinare.

      Va urma deci un nou tip de vaccin, țintit pe imunitatea celulară, care va bloca transmiterea virusului la celulele învecinate, chiar dacă acesta trece de bariera de anticorpi. În plus această imunitate va fi a-la-long (pe ani de zile).
      Testele serologice (pentru titrul de anticorpi), la modă în prezent, vor deveni în curând istorie.

      La aceasta se adaugă tratamentele, tot mai eficace, anti-Covid apărute deja pe piață, care administrate din timp elimină boala. Pastila de la Pfizer, blochează proteaza, enzima crucială pentru multiplicarea Sars-Cov-2.

      De notat că există un mare număr de persoane cu imunitate celulară naturală, care nu dezvoltă Covid, chiar expuși la mediu încărcat cu virioni. Poate de aici și legendele conspiraționiste.

      Har Domnului că ne-a dat minte să descoperim cele de mai sus și că a făcut posibilă apariția medicinei.. Multă sănătate !

  10. Si ne mai miram ca oamenii nu se vaccineaza si nu inteleg vaccinul… Dar, din pacate Romania a creat incomepetenta de-a lungul timpului. Politicienii au vazut aici un „teren” perfect pentru a se imbogati si pentru a-si bate joc de oameni, mai ales dupa 90, si nu au nici un interes ca intregul popor sa fie educat. Un popor educat este un popor periculos pentru clasa politica, insa noi baltim in aceasta zona gri de 30 de ani. Cel mai bine se observa ruptura intre popor si clasa politica in aceste zile, in care nimanui nu-i pasa de sutele de morti sau de situatia economica aproape de colaps. Politicienii sunt lasati sa-si faca jocul lor ipocrit, sa negocieze guverne ca si cum nimic nu se intampla, sa se „mufeze” la banii europeni si cei ai statului, in timp ce poporul este incapabil sa vada imaginea de ansamblu sau sa protesteze. Aparitia partidului AUR arata ca gradul de educatie a scazut si mai mult in Romania, din moment ce acei polticieni vorbesc „aceeasi limba” cu o foarte mare parte din poporul roman. Teorii ale conspiratiei si mesaje anti-vacciniste au existat si in spatiul occidental, insa au fost foarte putini cei care le-au dat curs, dovada cea mai buna fiind ca, in medie populatia vaccinata atinge un nivel de 70-80%. Aici a intervenit educatia popoarelor si increderea in adevaratii experti (medici, cercetatori, virusologi, etc).

  11. Domnule filosof,
    Aș dori să vă propun altfel de interpretare a medaliei din ultima frază: în loc de necredință ar fi lipsa de încredere, iar, în loc de minciună ar fi încrederea infatuată. Tinicheaua ar fi vanitatea autosuficientă. Cum să am încredere în opiniile unui jurist pe digitalizare, ale unui istoric pe energetică, ale unui filolog pe topologii… și exemplele pot continua mai mult decât vreau să relatez.
    În aspect critic, ca formă, ați scris o propedeutică fără prolegomene, cu accente lirice, de m-am străduit să întrezăresc ce a vrut să spună poetul, dar, ca fond, am rezonat cu cele relatate… ca parabolă a proiecțiilor din peștera lui Platon.
    Îmi place glossa lui Eminescu, dar e cazul să nu o mai dăm după tufă: deși nu asigură clickbait, un minim de rigoare poate fi pozitiv în restrângerea cazuisticii conspiraționiste mind boggling.
    E pur si muove!
    Aproape tot ce ați scris are conotații epistemologice, iar aspectele patologice trebuie expuse ca atare.
    Dacă și pe Dvs. vă deranjează astfel de patologii puteți clipi mai explicit, căci viața-i scurtă și plină de uscături. Keep it up! Mulțumesc

  12. O anamneză corectă privind maladia națională. Lipsește contribuția ideologiilor dominante pentru fiecare episod. Ar trebui să urmeze precizarea diagnosticului pe baza căruia să se poată prescrie tratamentul și să se poată stabili prognosticului pentru fiecare situație:
    1) pacientul urmează tratamentul;
    2) pacientul nu urmează tratamentul.

  13. ..ca de obicei, excepțional..

    Probabil că bătrânul Pasteur înțelesese că legile naturii sunt de fapt legile Creatorului.
    Iar Creația include și evoluționismul lui Darwin, ca atribut fundamental. Nici vorbă de adversitate.
    Iar Epicur a fost doar un mic cârcotaș, iubitor de paradoxuri..

    Îmi permit să mai adaug doar o glumiță (cam veche..) dar care pare a se potrivi contextului :

    Când omenirea a reușit să construiască un super-computer gigant, mare cât universul,
    a pus întrebarea care ne roade : Există Dumnezeu ?
    Răspunsul mașinăriei : Acum, da.

    Apropo, marea grijă a celor care se ocupă de rețele neuronale artificiale autodidacte, e să impregneze AI (până nu e prea târziu..) cu empatie față de om.

  14. Bine punctat! Va multumesc!
    As adauga ca e poate si faptul ca sintem la rascruce de drumuri si au trecut pe aici toti migratorii si au lasat si ce aveau mai bun si ce aveau mai prost.
    Din totdeauna poporanul a luat in deridere „invatatul” – o alta forma de ura asupra ceea ce nu intelegi.
    Creanga in povesti avea culeasa aceasta zicere:
    „Logofete brinza-n cui,
    Lapte acru-n calimari
    Of si vai prin buzunari”
    Asa vedea poporanul rezultatele invataturii – el personal era interesat de burta plina si atit, sa-si bata altii capul cu prostii. Si astazi poate 80% din popor, din majoritatea popoarelor, gindesc la fel.
    Atita doar ca in Est, la noi si in Orient, mai e o problema – in povestile populare daca prostul satului gaseste o comoara, devine print; o vrea de nevasta pe fata imparatului (la banii lui una din popor nu se cade) si deja „cirmuieste cu intelepciune”! In povestile populare la Vest de noi daca prostul satului gaseste comoara devine cel mai bogat om din sat si lumea il insoara cu o fata mai iute de minte ca sa il indrume prin viata.
    Si asta e o diferenta ca de la cer la pamint.
    Daca Napoleon spunea ca „orice soldat are in ranita bastonul de maresal” la noi e sigur ca orice prostovan ajuns poate sa conduca tara! Cu cit e mai tembel si mai analfabet cu atita are mai putine inhibitii!
    Democratia are marele dezavantaj ca oferita celor prosti cade in populism/anarhie/dictatura.
    Ceea ce uita politicienii cind mizeaza pe voturile prostilor e ca „cu prostul sa nu te intovarasesti nici la cistig”
    Dar cine sa mai tina cont de ceva cind important e doar sa dai navala la bani, ca altfel ti-o ia altul inainte.
    PS: credinta incepe de acolo de unde se opresc cunostintele. Si asta din orgoliu. Fiindca e mai bine sa te raportezi la o divinitate atotputernica decit sa iti recunosti limitele.

  15. Corectă caracterizare zonală cea cu mama și bunica. A avea tăria să recunoaștem că-i valabilă în anumite zone și la nou, iar în altele e vehement respinsă – nu de vreo independență, ci de înlocuirea cu soția!

  16. Dupa cele intamplate in Romania pe urma vaccinarii nu se prea potriveste cu titlul textului, mai putina stiinta si mai multa apropiere de Dumnezeu a-si spune.
    Dupa trecera in revista a trecutului istoric romanesc, al meandrelor dezvoltarii tarii , la ce concluzie putem ajunge in afara de cea ca suntem ramasi in urma. ramasi in urma fata de cine ?
    Daca ne raportam la occident, da, insa occidentul are un avantaj de cateva sute de ani care nu poate „sarit” intrat de usor dupa cum am dori.
    Nu ajunge sa dispui de technolgie avansata daca capul, mentalitatile, obiceurile nu s-au acomodat si ele.
    Daca ne raportam la orient stam ceva mai bine, la nivel de mentalitati si obiceuri suntem mai aproape, asa cu tara asta balama, la rascrucea intre occident si orient.
    Inainte sa ne lamentam poate ar fi mai intresant sa incercam sa gasim oportunitatile acestei pozitii pe care n-am reusit s-o fructificam decat intr-o masura destul de mica.
    Aici spre exemplu orientalii, arabii din zona Golfului au inteles mult mai bine care sunt sansele, deh, alta poveste, ei au gaz si petrol, au bani, noi nu avem nimic in afara de pamant extraordinar de fertil si pe care nu suntem in masura sa-l fructificam la maxim, in multe locuri sta in paragina, ungurii fiind ceva mai inaintea noastra, acolo se sanctioneaza cel putin daca pamanturile nu sunt folosite.
    Dezindustrializarea a fost un fenomen in fata caruia, fara resursele necesare, nu ne.am putut feri, schimbarile au fost prea bruste, lucrurile s-au precipitat prea repede, dinamica schimbarilor prea puternica, oamenii s-au trezit din caruta in BMW.
    Ce se poate face de acum inainte, trecutul a fost, sa-l lasam, nu ne aduce nimic, invocarea sa, nu schimba cu nimic lucrurile.
    Pana intradevar reusim sa formam expertii necesari e bine sa cumparam expertiza, e scump dar inainte sa stricam treburile cu toate consecintele financiare datorita lipsei acestei expertize este mai ieftin s-o cumparam, n-avem incotro.
    La acest capitol avem insa o problema de mentalitate, ne credem prea destepti si acceptam cu greu parerile si sfaturile altora, credem ca le stim a face mai bine.
    Daca mai reusim sa ” furam si ceva meserie” la ceace ne pricepem, n-ar fi rau.
    Treburile trebuie privite pragmatic, nu putem avea pretentii unde nu avem cu ce le satisface, unde nu este nici Dumnezeu nu cere.

  17. Excepțional material domnule Maci (bine ”comme toujours”). Mare păcat de scăderea interesului pentru educația științifică, cu consecințele care se văd (curentele antivacciniste).

  18. bravo domnule Maci, cam asa i! cei mai buni ingineri, matematicieni, fizicieni, medici romani profeseaza cu succes in tarile ce stiu sa i aprecieze. inainte de 89 pleava lipsita de inteligenta (sa nu mi spuna cineva ca un individ ce nu poate intelege lucruri elementare din stiintele exacte poate deveni „geniu calauzitor”) umplea facultatile economice (ase urile), stiintele sociale / juridice unde capacitatea de memorare (am cunoscut oameni ce scanau si reproduceau virgulele dintr o pagina fara sa inteleaga ceva). ei bine, astia populeaza administratia statului roman. adaugati si academiile de militieni ( aia cu sepci cu boruri late si snururi dese pe piept dupa model nord corean de ti e scirba sa i privesti) ce scot la foc automat „doctori” in orice si atunci starea actuala a natiei isi gaseste explicatia.

    • Scandalos sa prezinti adeverinta medicala care atesta starea se sanatate, sper sa nu se prezinte nimeni in aceste conditii aberante

  19. „am rămas niște copii săraci, cu pantofii stâlciați și cu mânecile prea scurte…”

    După cum am mai spus, nu există popoare „bune” și „rele”, iar dacă autorul, om de știință, ar fi prezentat și studiile sociale pe care se sprijină afirmațiile domniei-sale cu privire la poporul romțn, ar fi fost nu doar elegant pentru expozeu, dar și credibil.

    Că și alții sunt oameni ca și noi, adică oameni pur și simplu, eu am exemplificat cu întâmplări din Germania. Alții, cu fapte de prin alte locuri. https://republica.ro/z-e-stricat-eu-am-bagat-bani-de-una-si-au-cazut-patru-romanul-si-japonezii-in-fata-unui-automat-stricat

    Ce avem noi și nu au mulți alții este un președinte care a fost de curând distins cu premiul Carol cel Mare și sub îndrumarea căruia România a pornit pe o potecă alunecoasă care duce într-o prăpastie.

    • @Constantin

      Afirmatia ta: «nu există popoare „bune” și „rele”» – reprezinta o lozinca (deci o manipulare). Ca orice lozinca, acesta afirmatie CARICATURIZEAZA realitatea complexa care este specifica fiecarui popor. Aceasta realitate nu poate sa fie perceputa folosind O SINGURA „UNITATE DE MASURA” – „BUNATATEA”. In plus, „bunatatea” nu poate sa fie definita fara echivoc – deci nici nu poate sa fie cuantificata. Un singur exemplu (concludent): pentru talibani, un popor „bun” este un popor care respecta cu strictete legea islamica, „Șaria”. Pentru acestia, popoarele crestine sunt niste popoare „rele” (formate din „infideli”).

      Am avut şansa să-l cunosc, în 2008, pe Abdelwahab Meddeb, scriitor francez de origine tunisiană, autor a numeroase cărţi de poezie, musulman iluminist, curajos eseist antislamist, care primea cu stoicism ameninţări de la coreligionari pentru a fi vorbit deschis în cărţile sale şi cu voce tare pe platourile de televiziune din Franţa despre islamul bolnav şi barbar: „Cum să fii modern, dar să rămâi în acelaşi timp musulman? Nu putem fi moderni dacă nu suntem «infideli»“ îmi spunea scriitorul într-un interviu, cu 8 ani în urmă.

      https://bit.ly/31QFFXu

      Oare cat de „modern” este poporul roman? „Cum sa fii modern dar sa ramai in acelasi timp … ?”

      Cat de „bun” este poporul roman in demersul de a „construi” o tara care sa ofere conditii de trai „bune”, astfel incat sa nu se mai emigreze in masa din Romania?

      Voi prezenta niste „studii sociale” si sondaje (facute de niste institutii respectabile) din care se desprinde concluzia ca majoritatea cetatenilor romani nu sunt „contemporani” (din punct de vedere al mentalitatilor) cu secolul in care traiesc (cu consecinte negative asupra nivelului de trai) – in plus, nu sunt nici „buni” cu concetatenii care nu fac parte din cercul lor apropiat (familie, prieteni).

      ***

      1. In Romania avem un procent urias de „analfabeti functional”:

      «42% dintre elevii din Romania sunt analfabeti functional.

      Copiii analfabeti functional de astazi vor deveni adultii asistati social de maine. 42% dintre elevii din Romania nu inteleg ceea ce citesc si nu pot face rationamente simple. Acestia risca sa devina o povara pentru societate daca sistemul de educatie nu ii salveaza la timp.»

      https://bit.ly/3lA5L7j

      Este evident faptul ca elevii care sunt analfabeti functional au parinti care, la randul lor, sunt tot analfabeti functional. Nu cred ca un parinte educat poate sa se complaca in situatia in care copilul lui este un analfabet functional.

      Conform datelor de la recensământul din 2011, dimensiunea medie a gospodăriei în România este de 2,7 persoane per gospodărie. Modelul familial cel mai răspândit este cel al cuplurilor cu un copil, peste jumătate dintre familii fiind de acest tip.

      http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/164922

      Rezulta ca pentru fiecare elev analfabet functional exista un numar (MULT) supraunitar de adulti analfabeti functional.

      Este foarte probabil ca numarul adultilor analfabeti functional sa fie MULT mai mare decat cel al elevilor analfabeti funtional, deci MULT mai mare de 42% (probabil ca „analfabetii functional” adulti sunt majoritari in Romania – pacat ca nu avem niste teste internationale si pentru adulti, nu doar pentru elevi).

      ***

      2. Deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc este unul dintre cele mai mari din Europa. „Tarile mai bogate au o cunoastere stiintifica mai buna.” Studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania:

      «”Deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc este unul dintre cele mai mari din Europa si nu pare sa se imbunatateasca.

      Citatul provine dintr-un studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania si ale carui rezultate au fost publicate in 2010: Proiectul STISOC – Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii.

      In comparatie cu alti europeni, romanii detin un stoc de cunoastere stiintifica mai scazut, fiind deci mai putin ‘alfabetizati’ din punct de vedere stiintific„, spune acelasi document.

      Una peste alta, concluziile autorilor raportului nu sunt incurajatoare: „Publicul romanesc prezinta unul dintre cele mai mari deficite de cunoastere stiintifica a publicului in context european : doar 1 din 7 romani dispune de o cultura stiintifica consolidata si activa„.

      „Chiar daca sunt majoritari cei care raspund ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui (52%), este remarcabil faptul ca pentru 42% dintre romani Soarele se invarte in jurul Pamantului„, comenteaza autorii raportului».

      Dar, dincolo de aspectul fascinant, din punct de vedere antropologic, al modului in care romanii de azi vad si inteleg lumea, dintre multele informatii cuprinse in raport una pare cu deosebire tulburatoare si ne loveste drept intr-un punct nevralgic.

      Tarile mai bogate au o cunoastere stiintifica mai buna.

      Se poate observa o relatie direct proportionala intre nivelul de dezvoltare economica al unei tari , masurat prin PIB pe cap de locuitor, si nivelul stocului public de cunoastere stiintifica al populatiei.

      http://tinyurl.com/mhfsnoy

      Dupa cum sugestiv se exprima dl. Radu Silaghi-Dumitrescu (Profesor Universitar Universitatea Babeș-Bolyai), romanii sunt „orfani de stiinta” ( https://www.contributors.ro/orfani-de-stiinta/ ).

      Deci, 86% dintre romani sunt „orfani de stiinta” – „doar 1 din 7 romani dispune de o cultura stiintifica consolidata si activa” (vezi studiul de mai sus).

      Este evident pentru orice om de buna credinta (si care nu este „analfabet functional”) ca cei „42% dintre romani” care cred ca „Soarele se invarte in jurul Pamantului” sunt REFRACTARI LA ARGUMENTE STIINTIFICE – la acestia adaugandu-se o buna parte din restul celor 86% dintre romanii „orfani de stiinta” care (totusi) stiu ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Acesta este unul dintre principalele motive care fac ca Romania sa fie la coada UE din punct de vedere al nivelului de trai („tarile mai bogate au o cunoastere stiintifica mai buna„).

      ***

      3. In Romania avem „fenomenului credinţei, la graniţa cu misticismul”:

      «Reporterii Digi24 va prezintă o radiografie a fenomenului credinţei, la graniţa cu misticismul.

      Andrei Pleşu, eseist şi filosof: „Eu mă tem puţin şi am tot spus-o: aş vrea ca Biserica să acţioneze corector. Există o tendinţă de alunecare spre magie. Minuni, profeţii… Văd tot timpul în ziare: „O nouă profeţie despre sfârşitul lumii”, „Părintele monah Cutare a spus că se va întâmpla”, ori nimeni nu ştie când va fi. Văd mereu minuni anunţate făcute de icoană, de nu ştiu ce. …”

      Mirel Banică, specialist în sociologia religiilor: „Asta arată totuşi cât de puternice sunt în straturile profunde ale poporului român aceste teme şi motive religioase ancestrale. …”

      https://bit.ly/3lWU1Nv

      Acest „fenomen al credinţei, la graniţa cu misticismul” este cu atat mai periculos cu cat in Romania avem un procent de 76% dintre adulti pentru care religia (deci si misticismul – pentru multi dintre credinciosii romani) joaca un rol important in viata de zi cu zi:

      În perioada 2008-2009, un sondaj Gallup a adresat în mai multe țări întrebarea „Este religia importantă în viața dumneavoastră de zi cu zi?„. Tabelul de mai jos (selectie) arată procentul de persoane care au răspuns „Da” la întrebare:

      Suedia – 17%
      Danemarca – 19%
      Norvegia – 21%
      Romania – 76%
      Turcia – 82%
      Moldova – 88%

      http://tinyurl.com/kga7o8v

      Dupa cum putem observa, in Romania procentul celor care sunt „orfani de stiinta” (86%) este apropiat de procentul celor pentru care „religia este importanta in viata de zi cu zi” (76%). Aceasta REALITATE ne arata ca majoritatea cetatenilor romani nu sunt „contemporani” (din punct de vedere al mentalitatilor) cu secolul in care traiesc (sunt „orfani de stiinta” intr-un secol caracterizat de dezvoltarea exponentiala a stiintei).

      ***

      4. Romania este in topul tarilor UE cu cele mai mari inegalitati sociale. Sa vedem ce spune dl. Valentin Lazea, economist sef al BNR:

      «În România, la fel ca în întreaga lume, polarizarea socială a atins valori potențial explozibile (și este orb cine neagă aceasta). … România este, alături de Bulgaria, Letonia și Lituania, printre cele mai inegale societăți din cadrul peer group, dar cu tendințe de înrăutățire a situației (cum doar Bulgaria și Ungaria mai au).»

      https://bit.ly/3G1vS0q

      Nivelul de INECHITATE SOCIALA nu este doar despre economie si politica, ESTE SI DESPRE MENTALITATI (despre „bunatate” – sau lipsa acesteia). Acesta reprezinta UN BAROMETRU AL LIPSEI DE EMPATIE, SOLIDARITATE SI ALTRUISM DIN SOCIETATE. Aceste defecte morale ale romanilor se datoreaza SI unui sistem de invatamant ne-reformat, sistem care trebuia sa isi asume SI responsabilitatea de a corecta acele „mosteniri culturale” care perpetueaza mentalitati distructive pentru o societate.

      Oare cum poate sa fie „bun” un popor care este in topul tarilor UE cu cele mai mari inegalitati sociale – ADICA UN POPOR CORIGENT LA „CAPITOLELE” EMPATIE, SOLIDARITATE SI ALTRUISM?! O intrebare, evident, retorica.

      • Ceea ce faceți dumneavoastră aici este echivalentul unui rechizitoriu de tip nazist la adresa unui întreg popor. Și nu este o întâmplare, din contră, o acțiune sistematică (vreți să pun linkuri pe contributors cu topurile infame ale națiilor născocite de o pseudoștiință aiuritoare pe care o etalați mândru, ca pe o virtute?). Nu aveți niciun strop de empatie, solidaritate, altruism față de semenii dumneavoastră, doar un tupeu nemăsurat, de dumnezeu wannabe, de a apostrofa pe ceilalți de ceea ce vă lipsește cu desăvârșire. Nu aveți milă, nu aveți niciun imbold de a vă ajuta aproapele, nicio strădanie in a înțelege mizeria și de a nu condamna moral (cel puțin) omul căzut in ea. Nici vorbă de vreo tentativă de a oferi sprijin moral celui trântit la stâlpul infamiei ca analfabet funcțional, de a-l învăța ceva (dacă aveți și ce), de a-l îndruma prin vorbă bună (nu există vorbă bună la dumneavoastră și la o ceată întreagă de anonimi dezgustați de apartenența la poporul român) . Pentru dumneavoastră răul din români este un dat:
        «nu există popoare „bune” și „rele”» – reprezinta o lozinca (deci o manipulare). Ca orice lozinca, acesta afirmatie CARICATURIZEAZA realitatea complexa care este SPECIFICĂ fiecarui popor. ”

        însă România, ca stat modern european, are și ea niște legi ce protejează cetățenii de asemenea acțiuni ostile și degradante. și are și instituții, care, la o adică, se pot pune in mișcare. Una din aceste legi este articolul 369 din Codul Penal:
        „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”*

        In opinia mea, dumneavoastră incitați la ură împotriva acelor români lipsiți de educație științifică, practicanți ai religiei creștine, mistici și superstițioși, dar, din fericire (pentru dumneavoastră) e posibil să nu înțelegeți natura și consecințele acestui verbiaj vitriolant pentru că e tare probabil să fiți analfabet funcțional (din moment ce ați trecut prin același sistem de învățământ „ne-reformat”). Din fericire (pentru dumneavoastră) aveți parte de un public foarte tolerant, educat și bun la suflet care nu vă reclamă derapajele la limita rasismului, nu vă admonesteză și nu vă reproșează contribuția la instalarea unei stări de lehamite in societate, a unei demoralizări intense ce conduce, printre altele, la părăsirea țării de către o mulțime de tineri educați ce au avut ghinionul să dea, in familie sau in școală, peste elitiști și „progresiști” românofobi de teapa dumneavoastră. Căci țara asta a fost mult mai săracă, mai înapoiată, mai amărâtă ca-n zilele astea și cu toate astea nicicând nu a fost părăsită in masă de tinerii ei. Cum se întâmplă de 14 ani încoa.

        *articolul 369 e citat in speranța că ilustrarea juridică a unei școli de gândire europeană, cât se poate de modernă și progresistă, ar putea să vă zdruncine oleacă pornirile belicoase la adresa românilor ‘retrograzi’.

    • @Constantin

      ERATA

      Acest comentariu reprezinta o mea culpa cu privire la eroarea pe care am comis-o in comentariul anterior, care incepe astfel:

      Afirmatia ta: «nu există popoare „bune” și „rele”» – reprezinta o lozinca (deci o manipulare).

      Am citit (poate superficial) comentariul tau si am ramas cu ideea eronata ca tu sustii exact contrariul a ceea ce ai afirmat de fapt. Am ramas cu impresia (falsa) ca tu sustii ideea ca EXISTA popoare „bune” si popoare „rele” – asta in ciuda faptului ca am copiat afirmatia ta de mai sus in comentariul meu!?

      Am constatat eroarea doar dupa dupa ce am postat raspunsul – in momentul in care am recitit comentariul tau.

      ***

      P.S. Nu afirmatia ta de mai sus m-a determinat sa iti raspund, ci faptul ca tot comentariului tau a fost in dezacord (ne-argumentat) cu imaginea poporului roman reflectata in articolul domnului Mihai Maci („exemplificarile” punctuale nu reprezinta argumente valide). Astfel, urmatoarea ta afirmatie exprima fara echivoc aceasta pozitie:

      «Dacă autorul, om de știință, ar fi prezentat și studiile sociale pe care se sprijină afirmațiile domniei-sale cu privire la poporul român, ar fi fost nu doar elegant pentru expozeu, dar și credibil.»

      In afara de eroarea prezentata mai sus, sustin tot ce am postat in comentariului meu anterior – incepand cu urmatoarea fraza:

      «Voi prezenta niste „studii sociale” si sondaje (facute de niste institutii respectabile) din care se desprinde concluzia ca majoritatea cetatenilor romani nu sunt „contemporani” (din punct de vedere al mentalitatilor) cu secolul in care traiesc (cu consecinte negative asupra nivelului de trai) – in plus, nu sunt nici „buni” cu concetatenii care nu fac parte din cercul lor apropiat (familie, prieteni)

      „Studiile sociale” si sondajele prezentate in continuarea comentariului „sprijină afirmațiile domniei-sale (domnului Mihai Maci) cu privire la poporul român”.

      • @euNuke

        In primul rand, puteai sa dai dovada de putina decenta si sa iti postezi comentariul DUPA ERATA mea.

        ***

        I. A prezenta niste REALITATI reflectate in studii si statistici, facute de institutii respectabile, NU inseamna a face un „rechizitoriu de tip nazist la adresa unui popor”. Atunci cand te privesti intr-o oglinda de calitate, imaginea reflectata de acea oglinda nu reprezinta un „rechizitoriu”. Studiile si statisticile prezentate in comentariul meu reprezinta o oglinda care reflecta imaginea POPORULUI ROMAN. Romanii ar face bine sa accepte realitatea si sa incerce sa o corecteze. Primul pas pentru rezolvarea unei probleme este admiterea faptului ca acea problema exista.

        Si eu „fac parte din din poporul roman” si ma doare faptul ca suntem pe ultimele locuri in UE la toate capitolele care conteaza: educatie, sanatate, speranta de viata, nivel de trai, inechitate sociala, etc. Tocmai acesta este motivul pentru care imi pierd timpul (dupa cum mi se pare acum, citind comentariul tau) comentand despre problemele Romaniei, pe care autoritatile le ignora cu cinism de 32 de ani.

        ***

        II. Imi reprosezi: „nu aveți niciun strop de empatie, solidaritate, altruism față de semenii dumneavoastră”.

        Sa fiu in locul tau, mie mi-ar fi rusine sa vorbesc despre empatie, solidaritate si altruism. Acestea sunt niste calitati care tie iti lipsesc intr-o mare masura. Oricine poate sa verifice adevarul acestei afirmatii, citindu-ti comentariile pe care le-ai facut de-a lungul timpului pe Contributors. Voi da un singur exemplu, reproducand mai multe FRAGMENTE dintr-o conversatie pe care ai avut-o cu mine la articolui domnului Teodor Baconschi, „Cele două Românii : o schimbare de tactică” – articol publicat in plina „epoca Dragnea”, atunci cand destinul european al Romaniei era in pericol.

        https://www.contributors.ro/editorial/cele-doua-romanii-o-schimbare-de-tactica/

        Din acesta conversatie se vede foarte clar care dintre noi da dovada de „empatie, solidaritate si altruism fata de semeni”.

        In articolul „Cele două Românii : o schimbare de tactică”, dl. Teodor Baconschi spunea:

        «România pro-occidentală e divizată între câteva milioane de profesioniști marginalizați în țara lor (prin industrializarea imposturii academice) și alte câteva milioane, refugiate civilizațional în ”Occident”.

        Cealaltă Românie, inerțial nostalgică, pe tipare național-comuniste, puternic manipulată mediatic, slab educată și captivă într-o rețea de prime electorale periodice, deține puterea politică, dar nu știe să acționeze decât pentru statu quo.

        Trebuie să reflecăm și să acționăm împreună pentru reconcilierea acestor două Românii, nu de dragul unor scadențe festiviste (”Centenarul Marii Uniri”), ci pentru a debloca proiectul național și a-i reda o dinamică istorică adecvată»

        In primul meu comentariu, spuneam:

        «Dl. Baconschi a sesizat gravitatea situatiei si a propus solutii corecte (realiste) … Aceasta abordare realista a dost desfiintata de catre comentatori „eruditi”, care nu reusesc „sa vada padurea de copaci”.

        In acest moment, riscul ca Romania sa devina un stat totalitar este unul major. PSD se foloseste in mod cinic de instrumente specifice unei democratii (libertatea de exprimare si alegerile libere) pentru a aboli democratia si statul de drept.

        Intr-o Romanie in care:

        • Cea mai ridicata incidenta a saraciei …
        • Starea de saracie in aceasta perioada s-a mentinut la cote ridicate …
        • In anul 2016, din totalul persoanelor ocupate, cele aflate sub pragul de saracie au reprezentat 18,9% (n.m. deci aproape 1 din 5 cetateni romani care muncesc sunt saraci – adica muncesc degeaba !), cu 7,3 puncte procentuale mai putin decat in cazul persoanelor care nu au desfasurat nicio activitate economico-sociala.
        • „Daca in anul 2016 nu s-ar fi platit pensiile si celelalte transferuri sociale, aproape JUMATATE DIN POPULATIE (49,6%) s-ar fi situat sub pragul saraciei relative”.

        https://tinyurl.com/ybkpwwon

        „razboiul rece” nu poate sa fie castigat doar de o minoritate educata si pro-europeana, cu mijloace democratice. „Razboiul civil rece” poate sa fie castigat de catre pro-europeni doar in urma un unui „acord de pace” ECHITABIL, adica prin COEZIUNE SOCIALA, prin masuri si programe care sa tina cont de realitatea economico-sociala din Romania si nu de dogme ideologice „de dreapta” (care sa fie „predate” unei POPULATII PAUPERE, cu intentia de a o „educa”, sau de a o manipula impotriva propriilor INTERESE EXISTENTIALE – evident, fara sanse de reusita). Aceste masuri si programe trebuie prezentate si sustinute intensiv – mediatic si „pe teren”, „la firul ierbii” – de politicieni onesti, SOLIDARI si EMPATICI cu nevoile a peste 50% din populatia Romaniei (si prin aparitia unui partid autentic, modern, de stanga). Aceasta abordare va diminua suficient bazinul electoral al PSD-ului, rupand cercul vicios al politicii acestuia, bazata pe „ideologia”: „spre dictatura prin democratie”.

        La acest comentariu, tu mi-ai raspuns astfel:

        Domnule Cetățean, nu mai bine îl aducem pe tovarășul Ion Ilici Iliescu să ne învețe cum e cu consensul social, cu coeziunea socială, cu armonia socială și alte lucruri minunate sociale și să pășim împreună, cu bucurie și elan pionieresc, în Europa multilateral-dezvoltată?

        Uite cum românul, după 28 de ani de socialism luminat, european, nu se mai satură! încă mai vrea egalitarism și distributivism și vrea ca toată lumea să înghită aceeași porcărie cu aerul că papă progres pe pâine! ba ne și amenință că vine dictatura dacă nu dăm iarăși asistență și ajutoare sociale. Fenomenal. :)

        Raspunsul meu la discursul tau a fost:

        Aceasta este atitudinea iresponsabila care a adus Romania de astazi pe marginea prapastiei. Lozincile neoliberalilor au contribuit masiv la propulsarea la putere a PSD-ului. Daca facem, insa, abstractie de lozinci (de dogme sau manipulare), statistica (adica „oglinda realitatii”) ne arata ca Romania a avut (de-a lungul anilor) guvernarea cea mai de dreapta din UE. Mituirea saracilor cu scop electoral de catre PSD (un partid populist si corupt) nu reprezinta politica „de stanga” si este nesemnificativa ca procent din PIB, asa ca sintagma „egalitarism si distributivism” reprezinta o noua manipulare neoliberala.

        Argumente ca PSD nu este un partid de stanga:

        a. Trecerea contributiilor sociale de la angajator la angajat, Romania fiind singura tara din UE in care un partid a indraznit sa ia acesta masura de extrema drepata.

        b. In 2015, Romania a avut coeficientul de inegalitate sociala 8,3 ocupand ULTIMUL LOC in UE (media UE fiind 5,2 – Islanda avand coeficientul cel mai mic din Europa = 3,4). PSD a contribuit masiv la aceasta REALITATE caracteristica unei guvernari de dreapta.

        c. Romania are cota unica de impozitare (politica „de dreapta”), asta in conditiile in care are cel mai mare coeficient de inegalitate sociala din UE. In Germania (coeficient de inegalitate sociala = 4,8) „veniturile anuale sub 7.664 Euro nu se impoziteaza. Celelalte venituri sunt impozitate cu 15-45% – impozit progresiv.” (valabil pentru 25.02.2018, cand am scris comentariul)

        d. Procentul din PIB alocat de PSD protectiei sociale (in anul 2015):

        France – 33.9
        Denmark – 32.3

        Valoare Medie – 23.84

        Hungary – 20.2
        Romania – 14.6

        Se pare ca „dreapta” romaneasca (o buna parte a ei) este irecuperabil IRESPONSABILA. Scriam in iulie 2012, intr-un comentariu pe „hotnews”, ca PSD nu este un partid modern de (centru) stanga. PSD a fost la origine (FSN-ul de dupa Revolutie) o „barca de salvare” pentru fostii nomenclaturisti comunisti si fostii securisti, care si-au aparat astfel privilegiile din timpul comunismului (suferind o metamorfoza spectaculoasa, transformandu-se peste noapte din comunisti „de frunte” – care „infierau cu manie proletara capitalismul decadent” – in capitalisti „de frunte”). PSD-ul de azi este un FSN „reformat” („aceeasi Marie, cu alta palarie”). Romania chiar are nevoie urgenta de un partid autentic, modern, de (centru) stanga. Fara o alternativa reala de (centru) stanga exista riscul ca, la un moment dat, PSD sa ia toata puterea, punand in pericol democratia si statul de drept din Romania.

        La aceste argumente, tu ai raspuns astfel:

        Știm dragilor, binenteles că PSD a întinat nobilele idealuri ale stângii. PSD e de dreapta, un cal troian al neoconilor americani în Internaționala Socialistă!

        Avem nevoie de un socialism pur, dur, european, parafat de Bruxelles, nealterat de putinism, hillarism ori tonyblairism si complet dezideologizat! așa să ne ajute Marx! Hai, la școală, că’și așteaptă universitățile doctoranzii în științe mai mult decât sociale! Iar voi, dreptacilor, derbedeilor, lăsați copchii să vină la USR!

        Intr-un comentariu ulterior, spuneai:

        «Domnule cetățean, din păcate lucrurile stau mult mai urat decât va așteptați aici, în sânul dreptei radicale. O să va dezvălui câte ceva din oculta neoliberală românească, știu, nu ar trebui să fac asta, dar deh, ispita lăudăroșeniei e prea mare.

        Întâi trebui să vă mărturisesc că eu sunt cel mai blând, cel mai calm și cel mai dispus la dialog dintre neoliberalii fanatici ce sălășluiesc [încă] în România. Toți ceilalți -și’i cunosc personal pe majoritatea- sunt de un extremism ieșit din comun.»

        Intr-un alt comentariu, spuneai:

        «Deci, în opinia mea de dreptaci trădător, de libertarian extremist, egoist și dogmatic, de hater care nu vrea să împartă bogăția lui cu nimeni, social-democrații nu sunt numai socialiști -adică așa cum își zic chiar ei când se bagă intr’o organizație infamă ce se cheamă Internaționala Socialistă-, ci și neo-marxiști de dulap, globaliști trotzkisti, comuniști resapati, ecologiști de duminică, haimanale oportuniste, bandiți și găinari puși pe căpătuială prin rapt instituționalizat sub forma mecanismelor de redistribuire a avuției private naționale.»

        In concluzie, nu inteleg cum poate „un libertarian extremist, egoist și dogmatic … hater care nu vrea să împartă bogăția lui cu nimeni” sa imi reproseze urmatoarele: „nu aveți niciun strop de empatie, solidaritate, altruism față de semenii dumneavoastră”?!

        ***

        III. Spui ca: «In opinia mea, dumneavoastră incitați la ură împotriva acelor români lipsiți de educație științifică, practicanți ai religiei creștine, mistici și superstițioși, dar, din fericire (pentru dumneavoastră) e posibil să nu înțelegeți natura și consecințele acestui verbiaj vitriolant pentru că e tare probabil să fiți analfabet funcțional (din moment ce ați trecut prin același sistem de învățământ „ne-reformat”).»

        Dupa cum spuneam si la punctul I., a prezenta niste REALITATI reflectate in studii si statistici, facute de institutii respectabile, NU inseamna a „incita la ura”. Atunci cand te privesti intr-o oglinda de calitate, imaginea reflectata de acea oglinda nu reprezinta un afront, ci un feedback care te ajuta sa iti corectezi tinuta. Studiile si statisticile prezentate in comentariul meu reprezinta o oglinda care reflecta imaginea poporului roman. Romanii ar face bine sa accepte realitatea si sa incerce sa o corecteze. Primul pas pentru rezolvarea unei probleme este admiterea faptului ca acea problema exista.»

        ***

        IV. Mai spui ca: «România, ca stat modern european, are și ea niște legi ce protejează cetățenii de asemenea acțiuni ostile și degradante. și are și instituții, care, la o adică, se pot pune in mișcare. Una din aceste legi este articolul 369 din Codul Penal: „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”*»

        Interpretarea ta data „libertatii de exprimare” este similara cu cea a islamistilor radicali:

        Am avut şansa să-l cunosc, în 2008, pe Abdelwahab Meddeb, scriitor francez de origine tunisiană, autor a numeroase cărţi de poezie, musulman iluminist, curajos eseist antislamist, care primea cu stoicism ameninţări de la coreligionari pentru a fi vorbit deschis în cărţile sale şi cu voce tare pe platourile de televiziune din Franţa despre islamul bolnav şi barbar.

        https://bit.ly/31QFFXu

  20. ” Saltul tehnologic al anilor ’80 e ratat tocmai de decizia de a limita masiv importurile”
    Fals.

    Comunismul a înlocuit :
    – concurenta cu planificarea .
    – promovarea pe merit ( meritocrație ) cu promovarea pe pile relații , cunoștințe.

    Ambele au produs cumulat aceleași efecte negative în toate țările comuniste. Diferența negativă a fost diversa de la stat la stat în funcție de cît de multilateral raspindita/ implementată au fost cele două reguli ” sfante” enumerate.
    In Romania nici o ramură industrială nu era creata pentru export masiv.
    Ca urmare achitarea datoriei a fost făcută de decidenți cretini prin reducerea forțată , la ordin a consumului intern.
    De ce cretini ? Deoarece am avut cel mai mizerabil partid comunist din est Europa.
    Cu o nomenclatura de analfabeți functionali care chiar cu doar 4 clase primare au bătut oricare record in parvenire. ( diplome și grade cu grămada )
    Spiru Haret nu a prevăzut/ crezut/ imaginat că se poate ajunge general , președinte cu doar 4 ani de școală elementară sau academician de renume mondial tot cu 4 clase.
    Comunismul a transformat imposibilul ( la alții ) in realitate.
    Nici acum nu suntem departe de aceasta grava boala națională. Parvenirea.

    • „Lenin nu vedea pentru proletariat cel mai mare pericol în moşierimea şi burghezia pe care o înlăturase de la putere în Rusia într-un mod sângeros. Cel mai mare pericol pentru proletariat era, în viziunea lui, burghezia care se va ridica din rândurile acestuia.”
      Astfel s-au intamplat treburile in Romania.

    • ” Saltul tehnologic al anilor ’80 e ratat tocmai de decizia de a limita masiv importurile”
      ..n-aș zice că e fals.

      Decizia de a nu mai importa aproape nimic s-a extins și la ruperea de progresul tehnologic occidental. Am rămas în urmă, izolați și înapoiați. Vorba lui Brâncuși..
      Dacia a devenit Logan sau Duster, abia după ’89.
      Fericiți cei ce prindeau la coadă niște portocale gălbui sau măsline (de Crăciun..)

      Iar industrial produceam tot mai prost, și pentru că ne mai având voie să aduci nicio componentă sau materie primă de-afară, trebuiau găsiți musai înlocuitori, cu forțe proprii.
      N-au băut românii la nechezol de-aproape au uitat gustul cafelei ?
      Marile realizări erau mai apoi raportate cu mândrie revoluționară..

      Calitatea proastă a devenit în felul ăsta „marcă înregistrată”, subiect de bancuri..
      Un pix sau o sacoșă colorată aduse de-afară, devenind astfel trofee de invidiat..

      De acord, Comitetul de Stat al Planificării a girat obedient catastrofa economică Ceaușistă.
      Dar nu poți avea succes fără un plan de afaceri și nu te poți dezvolta coerent fără un plan de țară.

      De acord că pilăraia de partid și impostura au fost profund nocive.
      Mă tem însă că politrucii de azi și-au schimbat doar părul..
      Iar meritocrația rămâne un tramvai (era să scriu metrou..) numit dorință..

  21. Frumos prezentat firul istoric, si imi place mult observatia ca „mizam pe […] ‘liderul providential’, care-i va pedepsi pe ticalosi si va face dreptate amaratilor intre care ne regasim, […] pe schimbarea brusca […], nu pe transformarea organizata si etapizata […] pe mantuire, nu pe dezvoltare.”

    Insa legat de stiinta, cred ca problema mare azi e nerespectarea stiintei nu de catre omul de rand, ci de catre „experti” si autoritati.

    Stiinta nu e o chestiune de experti, ci o chestiune de metoda. Pe experti se bazeaza pseudostiintele: ai un guru care transmite discipolilor. Stiinta se bazeaza pe dovezi si pe analiza logica a acelor dovezi. Altfel nu era acceptata in veci o idee a unui oarecare functionar de la biroul de patente din Berna care contrazicea fundamentele fizicii puse de marele expert Newton. Insa ceea ce a contat a fost nu credentialele autorului, ci faptul ca lega cu o logica imbatabila dovezile existente la acel moment.

    Dar stiinta presupune ca pui pe masa toate dovezile relevante si incerci sa cauti explicatiile cele mai plauzibile. Iar daca nu ai destule dovezi, recunosti deschis lucrul asta. Insa, vizibil de vreo 10-20 de ani, chiar in vest, si extrem de vizibil de cand a inceput covid-ul, este alt comportament: faci o afirmatie, dupa care scoti in evidenta doar acele dovezi care pot fi interpretate ca o sustinere a acelei afirmatii si negi sau minimizezi orice dovada contrarie. Asta in cel mai bun caz, pentru ca si mai des argumentul este „asta zic expertii”. Iar daca cineva spune altceva, i se taie „microfonul”, se afirma ca nu e expert (sau nu e expert adevarat), sau e etichetat in fel si chip. Si apoi ne miram ca nivelul de incredere a cetateanului in experti (medicali sau din alte domenii) a coborat la nivelul de incredere in stirile de la Telejurnalul dinainte de 1989. Dar e mai usor (si mai placut orgoliului) sa vezi paiul din ochiul conspirationistilor, antivaccinistior, Mamei Omida si analfabetilor functionali decat barna din propriul ochi de om educat, dar extrem de vulnerabil in fata propriilor pareri si orgolii.

    Stiinta, precum si dezvoltarea umana in general, cred ca necesita existenta unor oameni deschisi la nou care sa exploreze, si a unei societati care, pe de o parte sa accepte individualismul, pe de alta parte sa ofere cadru legal stabil, astfel incat sa le permita exploratorilor culegerea roadelor explorarii stiintifice, tehnice, organizatorice. Cred ca problema Romaniei a fost si este spiritul colectivist, in care individul este vazut doar ca o rotita in angrenaj, in care copilul exista ca sa aduca bucurii parintilor si nu parintele ca sa-si sustina copilul, in care un copil sau un elev independent, in loc sa fie bucuria suprema a parintelui sau dascalului, este (subconstient) o amenintare a autoritatii sale. Similar, un subaltern capabil, in loc sa fie considerat de sef ca un sprijin de nadejde, este vazut ca o amenintare. Intr-un sistem liber si individualist, succesul se obtine, in primul rand, aducand pe piata ceva mai valoros decat concurentii. Intr-un sistem colectivist, singurul succes posibil e dobandirea de putere (control) asupra celorlalti.

    Insa, in momentul de fata, in loc ca noi sa putem invata libertate si individualism de la vest, vestul „urca in zbor” spre colectivism. Si face asta cu statul tatuc, care, in incercarea de a proteja omenirea de toate pericolele (reale sau inchipuite), ii impiedica din ce in ce mai tare sa-si traiasca si sa-si valorifice viata.

  22. Învățământul a fost distrus de introducerea religiei în școală. Atitudinea față de știință are aceași cauză.

    S-a ajuns ca un profesor de religie să facă presiuni asupra profesorului de matematică, cerându-i să nu mai învețe copii că lungimea cercului este 2*pi*R pentru că aceasta contrazice textul Sfintei Scripturi, care în 3 Reg 7:23 ne învață că lungimea cercului este de 3*D (D=Diametru).

    Nu-i vorba doar despre abuzuri ale unor profesori. Dau în lung citat din manualul Religie, Cultul Ortodox, clasa a XI-a, ed. Corint, București, 2006, pg.11-12, existent pe site-ul /www .manuale .edu.ro/, în care sunt numeroase teze anti-științifice.

    Ziua a III-a. Dumnezeu creează uscatul; prin retragerea apelor se formează oceanele și mările. Tot în această zi apare vegetația. Sfinții Părinți evidențiază apariția vegetației înaintea soarelui pentru a accentua că întreaga lume își are originea și susținerea în Dumnezeu. Întreaga vegetație ce împodobește pământul nu-și datorează existența luminii solare, nici ostenelii omului, ci puterii creatoare a lui Dumnezeu.

    Sf. Ambrozie al Milanului arată că soarele a fost făcut după apariția vegetației pe pământ: „Fie ca pământul să odrăslească înainte de a primi întăritoarea îngrijire a soarelui, spre a nu se da prilej de sporire omeneștii rătăciri. Fie ca toți să știe că nu soarele e pricinuitorul creșterii plantelor (…) Cum ar putea soarele să dea putere vieții plantelor crescătoare, când acestea au fost mai înainte făcute să crească de dătătoarea de viață putere ziditoare a lui Dumnezeu, înainte ca soarele să fi început a lua parte la viețuire? Soarele e mai tânăr decât mugurii, mai tânăr decât ierburile”.

    Ziua a IV-a. Dumnezeu a făcut luminătorii: soarele, luna și stelele. Astfel au apărut și anotimpurile. Teoriile științifice presupun apariția soarelui înaintea pământului, așa cum cere logica aparentă. Dar zilele creației nu pot fi înțelese exclusiv prin intermediul legilor cunoscute din științe. Știința are competență doar în studierea lumii observabile de după căderea în păcat. Zilele creației ne arată că întreaga lume trăiește în mod vizibil prin Dumnezeu. Tendința de a considera soarele ca sursă a vieții de pe planeta noastră constituie o încercare de explicare naturalistă a lumii. Atât în lume, cât și în împărăția lui Dumnezeu lumina vine de la Dumnezeu. Vorbind despre cetatea lui Dumnezeu, textul Apocalipsei arată inutilitatea luminătorilor naturali: „Și cetatea nu are trebuință de soare și nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21, 23).

    Ziua a V-a. Dumnezeu a făcut viețuitoarele din apă și din văzduh. Printr-o interpretare forțată, evoluționismul consideră că speciile derivă unele din altele, inclusiv omul, care provine dintr-un anumit strămoș comun cu maimuța. Sfinții Părinți insistă asupra felurilor vietăților. Ei arată că fiecare fel de viețuitoare s-a făcut deodată și acest fel îți păstrează firea. Nu poate fi vorba de o trecere a viețuitoarelor dintr-un fel în altul. În schimb, pot exista mai multe variații în cadrul aceluiași fel.

    De obicei Sfinții Părinți înțeleg prin „fel” acele făpturi care sunt capabile să reproducă urmași fertili. Fie că e vorba de plantă sau animal, fiecare „fel” îți păstrează caracteristicile. Sf. Ambrozie spune: „Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde fiecare zidire din alcătuirea lumii (…) Leul zămislește leu; tigrul, tigru; bivolul, bivol; lebăda, lebădă și vulturul, vultur. Ceea ce s-a poruncit o dată devine în fire un obicei pentru totdeauna”.

  23. Un text bun care mi-a adus aminte de o vorba din bătrâni: e trista tara in care munca este truda si știința este năuca.
    Vorbiți de Joseph Schumpeter cu a sa distrugere creativa, ma tem insa ca teoria lui nu se aplica de-a valma azi. Avem tehnologi care nu pun nimic in loc si nu au nici o folosința, ba dimpotrivă sunt nocive.
    Am avut multi colegi, unii educați pe la Stanford, care încercau sa ma convinga ca fesibucii (sau cum s-o mai numi acum) sunt o disrupting technology. Aveau dreptate, lipsea insa un cuvant tax disruption technology.
    Vorbiti de rămânerea in urma a României observata de reacția fata de vaccinul anti Covid. Reacția fata de vaccin a românilor este datorata tocmai acestor disrupting technologies. Toate rudele din tara care nu s-au vaccinat au făcut-o pentru ca așa au citit pe feisbuci. Cand romanii erau informați de învățătorul din sat credeau mai degrabă in beneficiile vaccinării.

    • La ce sunt oare bune toate aceste noi tehnologii ? poate este o intrebare prea generala sau altfel formulat, pot fi toate aceste noi technologii intradevar pasi inspre o viata mai buna si lipsita de griji ? doar asta face omul de cand exista, incearca sa-si amelioreze traiul zilnic prin inventarea si gasirea metodelor necesare care sa-i permita acest lucru.
      Daca acesta definitie a fost valabila pana acum , poate fi fi ea valabila si in viitor ?
      Imi este teama ca suntem pe cale as depasim aceste dorinte, vrem mai mult.
      Ce sa fie acest mai mult ?
      viata fara de moarte, depasirea stadiului de fiinta umana catre altceva mai bun si mai mare, catre transumanizarea speciei umane, catre o eficientizare , optimizare si rentabilizare, toata lumea vorbete de ele, a speciei noastre ?
      Char daca totul suna a SF, acum 200 de ani zburatul tot SF a fost, aceste lucruri se vor implini si omul va ajunge sclavul acestor masini , aplicatii, algoritmi daca nu cumva cineva va apasa inainte butonul rosu care sa ne catapulteze inapoi in epoca de piatra.

  24. Acest text este probabil cel mai slab articol publicat de domnul Maci pe contributors (și sunt grămadă din care puteți alege). Pe lângă fatalismul tipic anti-românesc -prezent in majoritatea compunerilor maciste, de data asta avem și un pronunțat caracter anti-științific și anti-rațional. Este o rușine că un filozof a putut publica așa-ceva și incă o rușine și mai mare că atâția oameni, altfel inteligenți dar, iată, tare debusolați, aplaudă ca focile.

    Iată ce viziune infantilă asupra științei găsim aici:
    „grupuri de oameni funcționând împreună, colaborând și crezând în faptul că lumea poate fi ameliorată.”
    Deci asta e Știința in ochii plânși ai filozofului rumân: un laborator de Hollywood unde niște oameni de bine in halate albe produc un device ca să salveze omenirea de un asteroid sau măcar o pastilă care să o scape de propriile vicii, metehne sau poate chiar defecte genetice. Ameliorarea poate fi și genetică, nu-i așa? Chiar și rasială. Doar că nu mai este știință, ci instrumentalizare politică/ideologică a științelor.

    Apoi, circumstanțierea și profilarea etnică a științelor, halucinantă prin expresia ei irațională:
    „Știința nu prinde în lumea noastră pentru că noi nu avem disponibilitatea de-a ne ocupa de știință”

    Se pune întrebarea de ce mama naibii mai avem oameni care se ocupă cu științele in România, profesori, cercetători, laboranți etc. Că cică nu prinde la noi, sau așa pretind unii care efectiv sădesc semințele discordiei, disprețului și depresiei in rândul elitelor științelor exacte. Dar oare filozofia prinde? Logica prinde? Că nu prea văd disponibilitate pentru logică, rațiune și studiu temeinic, bazat pe experimente și dovezi obținute empiric in rândul filozofilor (închipuiți că deh, au patalama de filozof) de maidan virtual băștinaș. Numărul filozofilor rumâni ce se supun in gura mare decretelor unui guvern autoritarist, ba mai și apostrofează cu aer suveran-științific prostimea, e inspăimântător de mare. Și culmea e că dup-aia poți auzi un discurs de genul:
    „Ca orice societate înapoiată, noi mizăm pe autoritarism (în speță pe ”liderul providențial”), nu pe expertiză;”
    Ca orice societate înapoiată, și cea a filozofilor rumâni nu a auzit de pildă de Declarația de la Barrington și nu a găsit de cuviință să obiecteze la aberațiile fascistoid-sănătoriste ale guvernului providențial (autoproclamat ca mântuitor și exterminator al pandemiei) și să se organizeze in sensul dezgropării expertizei de sub molozul împins de organele de propagandă și cenzură peste oamenii de știință ce s-au pronunțat critic vizavi de măsurile tâmpite, unele inumane, luate de hoardele de politruci imbecili ce au uzurpat știința medicală. Filozofii rumâni au mizat pe autoritarism. In ideea că astfel vor fi scutiți atât de bătăi de cap cât și de responsabilitate morală. Răzvrătiții au fost condamnați, la unison, drept conspiraționiști. Orice obiecție, orice contrargument, orice opinie critică au devenit erezii căci se opuneau Științei făcută cu Bagheta/Nuiaua Magică, respectiv Zeama/Pilula Miraculoasă.

    „”Teoria conspirației” e reversul medaliei. Aversul ei e impostura. Sau, la fel de bine, le putem numi pe cele două: necredința și minciuna.”

    Și nu-i de mirare că acei oameni de știință sceptici -adică exprimînd o atitudine cât se poate de firească pentru un om de știință- sunt anatemizați astăzi de niște filozofi anti-științifici, ce ridiculizează știința (prin portrete ridicole de nivelul ‘cutezătorii’), fiind etichetați ca necredincioși. impostori și mincinoși. Pasămite s-ar găsi in aceeași oală cu cei ce caută omuleți verzi pe coclauri, cu detectivii amatorii ce investighează asasinarea lui JFK, cu dacii liberi ce scormonesc după tunelurile strămoșilor.

    Uite așa se ajunge la fericita și totala obediență a intelectualului față de despotul binefăcător: prin adoptarea pe nesimțite a dictonului „crede și nu cerceta!” Când intelectualul public devine convins că cârmuitorul trimis de pronie e un savant* de renume mondial, academician plin de „expertize”, capabil să scurteze procedurile legale și protocoalele științifice de testare a unui produs farmaceutic la 9 luni, in loc de 10-15 ani ca alți nătărăi de odinioară, și să prevadă că omuletele neaoș are nevoie de 6,67 doze din acel produs ca să scape de o răceală, atunci merită -nu-i așa?- să se implice brusc in viața cetății și să facă totul ca să-i determine pe înapoiați, pe îndărătnici, pe proști să se lase salvați de El. In numele Științei!

    „Iar medalia însăși e făcută din tinicheaua sărăciei și-a înapoierii”
    Și era musai ca in final să mai insultați incă o dată poporul. care oricum nu vă aude, nu vă citește. Altfel, eu cred că medalia scepticism/șarlatanism este un semn de progres civilizațional, că doar societățile evoluate, prospere iși permit luxul îndoielii, spargerea monopolului cultural, evadarea din paradigmă, ruperea monoteismului totalitar (chit că așchiile se intrupează in secte și superstiții caraghioase), speculațiile cu credințe populare, ponderarea dogmatismului, ridiculizarea și monetizarea marotelor și spaimelor. Faptul că suntem capabili, ca societate, să plătim 120 de milioane de țepe de tinichea la preț de aur arată că, cel puțin economic, am crescut foarte mult. La fel și nivelul de toleranță a evoluat. Tolerăm destul de bine o extraordinară monetizare a fricii de către niște șarlatani guvernamentali. Nu numai că-i tolerăm, dar se găsesc mii de antreprenori de imagine ce cred că punctează ceva dacă fac figuri de conformiști virtuoși pe marginea unor comunicate/instigări oficiale. Acești băieți de cor nu ar fi existat in nicio societate înăpoiată și săracă. Chiar și in evul mediul posturile de bufoni și trepăduși erau tare limitate.

    *grea misiune când savanții din fruntea țării arată ca niște gheorghițe, vasilici, lenuțe, dacieni, marcei, tătari și parafați din ultima bancă, la a treia restanță, la studii politice, la seral.

    • Vă mulțumesc pentru obiecții. Întrucât nu sunt sigur că le-am înțeles bine, o să le rezum (și dacă nu le-am înțeles, vă rog să mă corectați): ideea d-voastră este aceea că eu ca persoană mă comport – inclusiv în ceea ce scriu – total neștiințific, mizând pe autoritatea statală (care, la rândul ei, se inspiră de la un grup – unul singur de specialiști /cu sau fără ghilimele/) și condamn paușal, ca fiind premodernă și antiștiințifică, atât reacția oamenilor lucizi (care așteaptă confirmarea tratamentelor propuse), cât și reacția naturală a oamenilor comuni (care, neștiind ce să creadă, preferă să aștepte și să supraviețuiască cum știu ei). Altfel spus, avem pe de o parte logica statală – tentată să universalizeze prin forță (sau amenințarea cu forță) o soluție (iarăși, cu sau fără ghilimele) și, de cealaltă parte un soi de scepticism al bunului simț (care, la limită, se decantează în dubiul științific ce ia distanță față de instrumentalizarea oficială a unor teorii/tehnologii). Iar eu – condamnând scepticismul bunului simț, etnicizându-l (cum spuneți d-voastră) ca pe o formă de înapoiere, mă situez de partea autorităților, a căror acțiune e, întotdeauna, bazată pe putere, nu pe judecată. În felul acesta, deși mă pretind filosof (iarăși, cu sau fără ghilimele), în fapt nu sunt decât un trepăduș care refuză să gândească (adică să aibă dubii) și-și deghizează osanalele aduse puterii (”acestei lumi”) în texte cu pretenții, dar lipsite și de valoare și de morală. Cam asta este ceea ce am înțeles eu din observațiile d-voastră).
      Acum, o să încerc să le iau pe rând: nu sunt un apologet al puterii și cred că textele mele de pe această platformă – așa slabe sau mediocre cum sunt ele – o dovedesc. Ca orice om, încerc să gândesc și eu, cât pot. Sunt lucruri care țin de limitele gândirii mele și pe care încerc să le asum ca atare. Tocmai de aceea – vă asigur cu toată onestitatea – învăț de la cei care îmi fac obiecții. Pe de altă parte, s-ar putea să fiu un ”idiot util”: unul care s-a intoxicat cu o formă de îndoctrinare și chiar crede în ea. Mi-e greu să spun dacă e sau nu e așa: fiecare dintre noi are un set de credințe – câteodată dincolo de cele pe care le asumă – care pot funcționa (cel puțin pe moment) ca o barieră a înțelegerii de sine. Tocmai de aceea știința e un proces interpersonal care presupune nu doar chestionarea, ci și verificarea (la asta se referă primul pasaj din textul meu pe care d-voastră l-ați citat).
      Acum, în ceea ce privește conținutul: ne place sau nu, o epidemie e (și) o problemă socială. Ca atare ea presupune nu doar o medicație punctuală (precum bolile de care suferim fiecare), ci și una de masă, care nu poate exclude statul și vehiculele sale. Repet: ne palce sau nu ne place. Sigur, putem invoca oricând argumentele eugeniei sau ale rasismului, în care statul (din anumite țări) a preluat unele ”teorii” medicale și le-a generalizat – cu tragicele consecințe care se cunosc. Întrebarea e: în aceste cazuri, care a fost problema? ”Teoriile” în cauză? Noi, astăzi, știm că nu au fost științifice. dar o știm post-factum. Contraargumentul e acela că peste nu-știu-cât timp vom putea afla că nici actualele teorii nu sunt tocmai științifice. Că nu sunt absolute – o știm, tocmai deoarece le pretindem, pe acestea, de acum, științifice. Pe de altă parte, avem anumite criterii care ne permit să decidem dacă o teorie e științifică sau nu. De pildă, verificabilitatea: dacă o teorie – sau un derivat al ei, tehnic (inclusiv vaccinul) – dă rezultate identice în contexte de experimentare diferite, înseamnă că ea/el se susține. Un alt criteriu e coerența: dacă o teorie se bazează pe o mulțime de date formulate de alte teorii și le integrează într-o structură explicativă mai largă, ea e mai pertinentă decât una care face apel la mai multe ipoteze care nu au încă o confirmare. Mai sunt și altele. Ceea ce mie mi se pare problematic în discuțiile de la ora actuală – asupra virusului sau a vaccinului – este faptul că se pune în discuție nu pertinența unei teorii (de pildă cea a ARN-ului modificat), ci a științei însăși. De vreme ce rezultatele ei nu sunt valabile 100%, înseamnă că ea nu e valabilă deloc. Or, noi știm bine că nici un produs uman – fie el teorie, fie el obiect – nu e total fiabil; oricare dintre ele își are doza lui de imperfecțiune și tocmai aceasta stă la baza (re)punerii în discuție a teoriei și/sau la ameliorarea obiectului (și, da, în ambele cazuri e vorba de o viziune melioristă).
      Și, totuși, rămâne ceva în suspensie: statul. Dacă statul intervine în favoarea unei teorii care nu e valabilă 100%, el nu doar că dezechilibrează balanța cunoașterii (deformând-o cu ”gravitația” sa) ci, dacă luăm în calcul erorile teoriei, propagă un anumit tip de disfuncționalitate (a înțelegerii și/sau a acțiunii) care – în anumite condiții – poate avea consecințe fatale. În acest caz, întrebarea e: cum ar trebui să acționeze statul? Și nu doar în chestiunile legate de medicină, ci și în cele legate de economie, educație, industrializare, politică externă sau orice mai doriți. Dacă e mai bine să nu acționeze nicicum, atunci care mai e nevoia statului? Să fie garant al ordinii sociale? Dar și asta e asta e tot teorie, și ”ordinea socială”, tot printr-un set de teorii se definește. Până la urmă, în situația dată – cea a pandemiei – statul (peste tot în lume, nu doar la noi) a luat ca criteriu de conduită opinia majorității specialiștilor din domeniile epidemiologiei/virologiei/imunologiei. Opinia aceasta – o știm – nu e adevărul absolut (și ea poate fi revizuită), dar, la ora actuală, ea permite cel mai eficient tip de acțiune publică. Da, aceasta are disfuncții: și din cauza limitelor teoriei și a tehnologiei derivate din ea (vaccinul), și din cauza organizării publice a prevenției/tratării epidemiei (ce implică statul și instituțiile sale) și din rațiuni umane (ale funcționarilor, medicilor, comercianților de pe traseu, mediei, oamenilor înșiși). Dar, cu toate acestea ea creează o eficiență mai mare decât alte tentative de a remedia problema. E, dacă vreți, răul cel mai mic. Și, încă odată – cu riscul de-a vă părea un progresist incurabil – orizontul ei e unul meliorist.
      Dacă îmi permiteți analogia, într-un asemenea caz, statul acționează ca un judecător: intervenția lui e asemeni verdictului omului legii – întotdeauna bazată doar pe date parțiale (pentru că imaginea definitivă a unei situații nu ne e accesibilă la scară umană; de unde și posibilitatea revizuirii proceselor) și – cel mai adesea – nefăcând dreptate absolută niciuneia dintre părți. Și totuși, așa imperfectă cum e ea, justiția ne permite să ținem sub control violența socială care – lăsată liberă, în căutarea dreptății cu majusculă – are potențialul de a ne distruge pe toți.
      Asta nu înseamnă că trebuie să ne supunem pasivi autorității statale și nici că trebuie să acceptăm – fără a(-l) cerceta mainstream-ul ideologic/științific al momentului. Ci doar că trebuie să fim atenți la care sunt lucrurile cărora se cuvine să le rezistăm și cele pe care se cuvine să le urmăm. A încălca regulile circulației rutiere pe vremea comunismului nu era o formă de rezistență față de statul totalitar. La începutul pandemiei s-a vorbit, vă mai amintiți, de ”furtuna de citokine”: era vorba de acele molecule, cu rol imunitar, menite a sesiza agresiunea unui corp străin – în acest caz a virusului – asupra organismului. Se spunea atunci că, în anumite situații, aceste molecule se aglomerează, își amplifică semnalele și declanșează o ripostă disproporționată a organismului care, finalmente, colapsează. Ei bine, s-ar putea să fim – la nivel societal – victimele unei ”furtuni de citokine”: tocmai mecanismul nostru de apărare publică – dubiul, critica și diversitatea opiniilor să se amplifice într-atât încât să ne doboare. În concluzie: nu sunt împotriva spiritului critic, dar cred că – din ce în ce mai des – o critică a pornirilor critice ne-ar fi și ea utilă.

      Vă mulțumesc încă odată pentru criticile pe care mi le-ați făcut. Și mai adaug un lucru: nu sunt nici anti-român, nici anti-cei ce nu citesc această platformă. Fac parte dintre cei care au avut ocazia de rămâne în străinătate (într-o vreme în care faptul de a ajunge acolo nu era chiar ușor) și am ales să mă întorc aici. Cred că alegerea aceasta mă reprezintă. Cât despre oamenii care își văd de treabă, fără a citi asemenea texte, am copilărit printre ei. Și amintirea lor e singurul paradis pe care mi-l imaginez.

      Cu toată considerația,

      Mihai Maci

      • Și eu vă mulțumesc pentru replica amabilă și plină de răbdare, chit că începeți cu o răstălmăcire a comentariului meu. Nu intru in discuție asupra interpretării dumneavoastră, nu intenționez să vă determin să vă răzgândiți și fiecare forumist poate interpreta cum dorește cuvintele mele. Acum, asupra ideilor importante ce apar in restul replicii pe care mi-o oferiți (și e păcat că ele nu apar mai clar expuse incă din articol), pornind de la această interogație:

        „În acest caz, întrebarea e: cum ar trebui să acționeze statul? ”

        1) E exact întrebarea de la care ar fi trebuit să pornească orice polemică onestă, civilizată. Dar a trecut 1 an jumate de regim sănătorist abuziv și arbitrar și nu o văd pusă nicăieri in lumea intelectualilor publici (nu, nu se pune la socoteală subsolul acestei pagini!). Ca atare, eu am trecut la următoarea întrebare, zic eu firească:

        2) „in contextul acestui conflict societal (ce opune un guvern racordat la un nou curent global-etatist unor grupări naționaliste/autonomiste), cum ar trebui să reacționeze cetățeanul obișnuit, agresat in continuu de măsurile acestui regim și mai puțin de retorica pasămite dușmănoasă, înapoiată și ineptă a unor grupuri izolate de sceptici și ‘antivaxxeri’?” Ce ar trebui să fac eu, intelectualul public, acum incapacitat in urma numeroaselor cedări pe altarul sănătății publice, fără niciun efect in sănătatea publică, căci virusul a prosperat și morții s-au înmulțit, in fața noilor atacuri statale pretins științifice la adresa virusului dar care ne vizează pe noi (sper că nu ați uitat: suntem in război declarat de autorități impotriva unui virus, iar eu susțin că acest război e o acțiune statală de o stupizenie ieșită din comun)? Dumneavoastră pare că aveți răspunsul pregătit la această intrebare și ați ieșit public să ne avertizați: intelectualul public ar trebui să cauționeze acest executiv ratat, dovedit incompetent, pe considerente pretins umanitare, căci doar Statul, cu instrumentele de care dispune, poate combate această pandemie. Ar trebui ca intelectualul public să închidă o vreme ochii la abuzurile și tâmpeniile acestui guvern, să-și suspende spiritul critic, pentru a permite acelei părți pozitive a autorității -formate din strategi, manageri de spitale, medici din prima linie (de front, adică)- să lupte mai eficient cu boala. Dacă nu o face, dacă nu pactizează, temporar măcar, cu autoritatea salutară, chit că potențată prin acte guvernamentale ilegale/neconstituționale, intelectualul public devine țintă, iar dumneavoastră deja i-ați atacat pe toți ce nu se supun acestei gândiri pro-autoritariste (căci permite, oferă guvernului o licență de a acționa in afara legilor, in disprețul declarat al Constituției, in afara procedurilor normale de achiziție de bunuri/servicii publice). Deci, să nu vă mai șocați dacă descoperiți că mulți intelectuali ce nu aderă sub nicio formă la dogma sănătoristă emisă aici de dumneavoastră vă vor ataca la rândul lor. Atunci când ne puneți la stâlpul infamiei lângă șoșoci, dacopați, antivaxxeri și alte lighioane -căci asta ați făcut, ați criminalizat ORICE discurs critic, indiferent de conținut, de context, de rațiune și de știința emițătorului, ridiculizînd astfel TOȚI oamenii de știință ce se opun acestor măsuri aberante- să nu vă mirați că avem incă uneltele la noi și putem construi, la rândul nostru, un alt stâlp al infamiei. Nu eu am căutat această antagonizare, citiți-vă bine elucubrațiile pline de generalizări, de împăunări sforăitoare in detrimentul dialogului pe care pretindeți că-l căutați in timp ce instigați la linșarea mediatică a oponenților. Și uite așa am ajuns la răspunsul meu pentru întrebarea numărul 2: cetățeanul obișnuit, inclusiv intelectualul public ce ține la autonomia sa de gândire, ar trebui să lupte din răsputeri cu acest regim, reacționînd permanent la abuzurile lui, participînd la fiecare dezbatere ce se ivește, rostind și amintind celorlalți toate fărădelegile săvârșite de acești indivizi ce au încălecat Statul și Științele (corupîndu-le și slâbind increderea oamenilor in ambele), avînd grijă să nu care cumva aproapele să uite, să le lase pe tânjală, să tolereze, să accepte această scrânteală și regimul de teroare ca lucruri normale. Din păcate, spre dezolarea mea, mult prea mulți intelectuali (din fericire foarte puțini oameni de știință printre ei) au devenit (prin căi misterioase) susținători ai acestui regim, ba chiar combatanți ce atacă public masele de ‘îndărătnici’ ce refuză să se supună și să se încreadă in Strategie, militanți ce participă la ostracizarea acelor puțini opozanți relevanți, inclusiv a celor de peste hotare (cunoscuți sub numele de „teroriști”).

        Iar acum ne întoarcem la întrebarea 1. Cine și-o pune abia acum, după ce s-a lăsat luat cu arcanul in oastea de sănătoriști, cred că nu mai are niciun dubiu asupra acțiunii statale. Nu are cum. Și, sper că se înțelege, nici nu mai are vreun cuvânt de spus. Din momentul in care i-a lăsat pe alții să judece și să decidă in locul lui asupra unei chestiuni grave de sănătate publică, practic a fost dez-articulat. Ei pot întreba altceva: „boss, eu ce fac mai departe? să-mi programez doza șapte? să-i urăsc pe toți in-compleții sau doar pe cei cu doza 3 și 4? să atac Jurământul lui Hipocrate că-i înapoiat, reacționar și ne-științific?”.

        Ceilalți -toți cei ce au chestionat de la bun început măsurile anticovidiene luate de diverse guverne, caracterul lor științific/rațional, toți cei ce s-au îndoit permanent de eficiența acestor măsuri- sunt in plină dezbatere. Dar nu aici. Nu in subsolul paginii unui soldat atât de înverșunat incât a ajuns să profileze etnic știința:
        „Știința nu prinde în lumea noastră pentru că noi nu avem disponibilitatea de-a ne ocupa de știință”
        Această frază nu poate fi ștearsă, nu mai poate fi uitată. Este cea mai urâtă și nedreaptă sentință emisă de dumneavoastră, domnule Maci, la adresa românilor (și sunt destule emise cu mare voluptate). Noi, românii, nu avem pasămite disponibilitate pentru știință, nu-i de nasul nostru. Probabil cu excepția românilor geniali ce populează guvernul covideniei galbene.

      • ..pentru unii medicina e_o_Nucă cu coaja tare, impenetrabilă pentru incapacitați.. Norocul ciorilor care, ajutându-se de gravitație și de cioc, știu s-ajungă la miez..

        • „..pentru unii medicina e_o_Nucă cu coaja tare, impenetrabilă pentru incapacitați.. ”
          Da. Așa cred și eu, tocmai de aceea nu intru in dialog pe teme de medicină cu oameni care nu au deloc studii/lecturi serioase in domeniu dar, culmea, vorbesc ca și când ar fi nu știu ce specialiști, explicînd publicului larg (întotdeauna acești oameni se cred ridicați la tribună) cu aer didactic și ifose de savanți niște dume produse de niște impostori in halate albe dar cu funcții executive.

          Am spus și o repet: dezbaterea științifică este imposibilă in subsolul unui forumaș dedicat politicii intre niște diletanți și habarniști, dar ar fi putut fi organizată chiar și pe contributors -dacă exista voință- de la bun început, in urmă cu 1 an jumate, cu invitați dintre medici/cercetători consacrați, nu numai din România, selectați dintre cei cu bună reputație (stabilită in afara presei de scandal) in domeniile lor. Politica trebuia evitată cu orice preț, dată fiind poziția de forță arogată de acest guvern asupra mediilor profesionale din sănătate.

          Am mai spus și o repet: eu nu pierd vremea citind opinii/sfaturi medicale ale unor pafariști ce nu au nicio tangență cu medicina. Vracii wannabe, salvatorii de maidan cu medicina făcută la seral, post-covidenie, cu profesorii Gheorghiță, Tătaru și Cercel/Rafila, e musai să fie ignorați de orice om ce prețuiește știința. când dau de un astfel de text pur și simplu derulez. Nu citesc/studiez DECÂT opinii ale unor personalități consacrate in știința medicală. Nu mă informez in privința naturii virusurilor, specificității lor, metodelor de combatere a unei epidemii virale nici din surse guvernamentale -prin definiție politizate, colportînd informație viciată și falsuri interesate- nici din presa plătită de guvern să-i ridice morții la fileu (deci de oamenii, foști jurnaliști, ce s-au lăsat corupți și dezinformează in mod cotidian filtrînd informațiile după o grilă prestabilită politic).

          Ok? luați cu lâmâie nuca asta. să nu vă pice greu..

  25. ”Puțină știință ne îndepărtează de Dumnezeu; (mai) multă știință ne apropie de El”

    Pe mine, cred ca m-au îndepărtat de Dumnezeu (de acum vreo 35 ani) simțurile.
    În baza lor rațiunea și-a putut construi și o pledoarie, ce și cum.

    • Dumnezeu va fi depasit si inlocuit, se lucreaza deja intens la acest plan totul fiind rezultatul ratiunii, digitalizarea, privirea individului ca pe un algoritm a inceput.
      Cum va fi acea lume, sunt extrem de preocupati, nu ii intereseaza, sunt interesati doar de profitul din prezent.

  26. Deseori ma întreb cum s-o adapta Dumnezeu cel real cu miile de religii pămîntene, care îl privesc (într-un mod mai mult diferit).
    Asta ar fi un motiv pentru care nu sînt prieten religiei.
    Iar ca Dumnezeu prin cer, pentru mine, pot spune ca nu îl simt, acolo sus.
    Si nici pe pamint.
    Îmi pot simți frici existențiale, mai mult ori mai puțin grozave (dar totuși fleacuri pe lingă ce o veni în preajmă morții), dar nu simt sa aibă legătură cu vreun Dumnezeu.

    Nu mi se face parul măciucă acceptînd ca cele din jur nu au vreun (așa-zis) rost.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro