vineri, aprilie 23, 2021

Putinism pentru eternitate?

Devenită celebră datorită cărții consacrate Limbii de lemn, carte tradusă și în limba română și apărută până acum în două ediții, prima în 1993, cea de-a doua în 2005, Françoise Thom a publicat în 2018 în Franța un nou  volum intitulat Comprendre le putinisme (A înțelege putinismul).

 De ce a înțelege putinismul? Fiindcă așa după cum demonstrează în carte autoarea, aducând în acest sens noian de argumente, foarte adesea regimul Putin a fost perceput de intelighentsia occidentală, chiar de marile cancelarii în care se decide politica externă a Lumii, într-un mod greșit. Mult prea favorabil, excesiv de optimist,  aceste percepții fiind prada unei false dialectici. Mulți au văzut în Putin și în regimul lui o etapă de tranziție a Rusiei de la comunismul dur  sau chiar de la gorbaciovism, foarte adesea în antiteză cu regimul Elțin la democrația liberală.  Nimic mai fals. Iar Comprendre le putinisme demonstrează acest lucru.

Cartea scrisă de Françoise Thom a fost tradusă în românește de Adina Arvatu și a apărut în ultimele luni ale anului 2020 în colecția Istorie contemporană a editurii bucureștene Humanitas. Editorii români au preferat să îi dea cărții  un alt titlu decât cel al ediției franceze. S-a optat pentru Putin și putinismul cred că și pentru a sublinia esența cercetării. Fostă și strălucitoare elevă a lui Alain Besançon, bună cunoscătoare a Rusiei imperiale, vorbitoare de limba rusă, remarcabil familiarizat cu istoria și esența  perestroikăi  și a glasnost-ului lui Gorbaciov ca și a primilor ani ai istoriei Rusiei post-sovietice  din vremea în care la Kremlin s-a aflat Boris Elțin, Françoise Thom fructifică toate aceste achiziții anterioare în avantajul urmăririi originilor, a începuturilor și a substraturilor istorice  și de mentalitate ale unui veritabil fenomen istoric. Care nu începe însă nicidecum la finele ultimului deceniu al  secolului trecut, atunci când Elțin anunță, uluind nu doar Rusia ci și întreaga Lume, că a decis să îl numească pe un cvasi-necunoscut,  fost ofițer KGB, în postul de prim-ministru. Acest mediocru fost kaghebist avea să devină în scurt timp  chiar succesorul lui Elțin la Kremlin, sprijinit fiind nu doar de Elțin, ci și de oligarhi. Oligarhi cu care Vladimir Vladimirovici avea să aibă în timp o relație și agitată, și contradictorie, foarte adesea chiar antagonică- cu unii va duce o luptă pe viață și pe moarte- tocmai din cauza faptului că aceștia nu au agreat și nici nu au fost avantajați de stilul lui de conducere absolutist.  Lui Putin avea să-i fie sprijinită ascensiunea și de FSB. Pentru FSB Putin nu a fost niciodată un fiu răcitor, ci un om al lui.

Nu-i mai puțin adevărat că, așa după cum subliniază Françoise Thom,  a fost o dragoste la prima vedere între ruși și Putin. Dragoste care, în pofida faptului că lunga domnie a lui Putin nu le-a asigurat  pe toată durata ei supușilor o oarecare prosperitate, pierdută în timpul președinției lui Elțin, a rămas măcar o vreme relativ constantă. Autoarea cărții detaliază și explică fenomenul. Nu, nu e vorba doar despre faptul că, profitând de contexte economice favorabile, îndeosebi de creșterea prețurilor hidrocarburilor, noul președinte le-a ameliorat supușilor săi, pentru o vreme, nivelul de trai. Ajuns la un nivel insuportabil în vremea lui Elțin.  Putin a știut să le stimuleze rușilor nostalgiile imperiale.  Indiferent  că a fost vorba despre imperiul țarist ori de imperiul sovietic. Putin le-a repetat rușilor până la sațietate că destrămarea Uniunii Sovietice la sfârșitul anului 1991 a însemnat cea mai mare catastrofă a secolului al XX lea.  Așa că Putin și oamenii lui s-au antrenat într-o pretinsă operațiune de recuperare.

Regimul Putin s-a angajat în tot felul de conflicte externe care au fost la originea a ceea ce Françoise Thom socotește a fi „un război psihologic împotriva Occidentului”.  Două fiind “originile intelectuale ” ale putinismului- absolutismul țarist și dictatura stalinistă. Noul țar de la Moscova mers până acolo încât s-a comportat și se comportă “ca un tâlhar pe scena internațională’’. Putin  a anulat de facto orice formă de libertate, nu se sfiește să își anihileze, în disprețul oricărei legi adversarii, (arestarea duminică seara lui Aleksei Navalnii e relevantă în acest sens), recurge la intimidări pe față, la crime, a pus între paranteze o minimă urmă de libertate (Thierry Wolton susține în volumul al treilea al Istoriei mondiale a comunismului că perioada Elțin a fost singura din ultima sută de ani în care rușii au avut parte de libertate), sfidează democrațiile occidentale.  Regimul lui s-a situat într-o linie de continuitate și tocmai de aceea este și falsă, și imposibil de trasat o linie de demarcație între un Putin bun (cel din primele două mandate) și un Putin rău (cel de azi).  Acel coup de foudre inițial înseamnă de multă vreme istorie, creditul intern al lui Vladimir Vladimirovici este deja de multă vreme epuizat, dezvrăjirea s-a produs numai că, din păcate, tot mai mulți ruși (mai cu seamă cei europenizați) văd soluția izbăvirii personale eminamente în emigrare.

S-a ajuns până acolo încât în societatea rusă a prins deja cheag ideea că putinismul nu se va încheia odată cu disparița fizică a lui Vladimir Vladimirovici Putin, că nu e deloc exclus ca putinismul să-i supraviețuiască actualului lider de la Kremlin.

Se va putea oare vorbi nu doar despre un stalinism pentru eternitate (sintagma îi aparține lui Vladimir Tismăneanu) ci și de un putinism pentru eternitate ?

Françoise Thom –PUTIN ȘI PUTINISMUL ; Traducerea : Adina Arvatu ; Editura Humanitas, București, 2020

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. ” cu unii va duce o luptă pe viață și pe moarte”.
    In aceasta lupta moartea se intrupeaza doar in sintagma „cu unii”.
    Vestul Europei a mai cazut prada admiratiei si pentru Lenin ori Stalin.
    Nici acum unele tari vestice nu isi pot ascunde admiratia pentru Putin.
    Carti ca ale autoarei Françoise Thom apareau si in perioada cind „lagarul comunist” era in floare, dar Vestul dormea.

  2. Nerenuntand la puțin și putinism presupunând că poate face acest lucru pașnic sau violent,Rusia e condamnată la izolare și rămânere in urma atât în privința nivelului de trai cat și tehnologic.Ca urmare ,cu tot arsenalul ei nuclear uriaș ,Rusia e condamnată să devină o putere regională între alte puteri regionale.In deficit acut de modernizare și civilizare,Rusia e un contraexemplu de ceea ce poate ajunge o țară mare,imensa chiar datorita unei ideologii desuete promovată de dictatori temporari și depasiti de evenimente și de timp pt că ei vin din alta epocă istorică.

  3. Mă cutremur de frica imperialismului țarist cu groase tușe staliniste, dar albesc la propriu când mă uit în ograda noastră la mediocri noștri veniți parcă din evul mediu timpuriu. Și mă apucă groaza când văd că nu se ridică oameni cinstiți, curați, cu caracter și cu noblețe sufletească care să spună: ajunge! Până aici! Nu se mai poate așa. Aceeași sri-ști, sts-iști, aceeași politicieni grobieni și ariviști. Se prăbușește țara sub impostura netrebnicilor și pe noi ne sfâșie problema Rusiei țaristo-stalinisto-putiniste. E chiar așa greu să găsim printre noi un Jean Valjean care să urnească căruța asta numită România din nămolul în care au băgat-o, timp de treizeci de ani, semidocții noștri vremelnici conducători?

  4. Este amuzanta abordarea unora dintre comentarii… „ne bucuram de schimbarea unui regim nedemocratic, dar de guvernări democratice prelungite (si sunt oferite drept exemple Germania si Franța) nu ne putem plictisi?

    Raspunsul dramatic este ca da, exista pericolul plictiselii de viata prospera si pașnica .

  5. Ma amuza cei care cred ca daca Putin nu va mai fi Rusia isi va schimba atitudinea.

    Oricat nu le-ar place unora acest lucru Rusia a fost ,este si va fi o mare putere pentru ca nu accepta sa-i dicteze altii comportamentul .
    Reminiscente ale fostei puteri imperiale.
    Acelasi gen de reminescente care au determinat si votul majoritar al englezilor in favoarea iesirii Marii Britanii de sub „dictatura” UE.

    Poate ar fi fost o speranta pentru imblanzirea „scorpiei” daca Rusia ar fi fost acceptata in NATO atunci cand a cerut prin anii ’90 ( ani de mare deschidere in politica ruseasca) acest lucru dar cererea nu i-a fost acceptata.
    De ce ?…pentru ca in felul acesta ar fi disparut un „inamic” de care avea mare nevoie complexul militaro-industriala al Americii pentru a justificata cheltuielile militare enorme sustinute din banii contribuabilului american.

    Ce a urmat este ceea ce se vede azi.
    Rusia trateaza NATO ca un inamic potential si a inceput sa se reinarmeze prilej cu care propaganda vestica a intrat in actiune gasind tot felul de argumente pentru a o blama.
    La randul ei propaganda ruseasca,mai rafinata decat in trecut, sapa la temelia democratiilor occidentale.
    Cercul vicios straluceste pe firmament.

    In ceea ce il priveste pe Navalnyi tocmai stimularea nostalgiilor imperiale din partea lui Putin a facut ca rusii obisnuiti sa nu-i acorde credit acestuia la alegerile de anul trecut cand nu a obtinut decat 2% voturile lor.
    BTW,pentru cei care nu stiu,Navalnyi a fost de acord cu anexarea Crimeii dar nu prea i-a folosit acest lucru.

Lasă un răspuns la victor L Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Apocalipsă amânată: Modelele climatice actuale supraestimează semnificativ viitoarele creșteri ale nivelului oceanic. Câteva considerații despre credibilitatea lor

Narațiunile apocaliptice actuale despre Armagedonul climatic conțin mai multe scenarii de groază, dintre care topirea ghețarilor și creșterea nivelului oceanic ocupă un...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Distrugerea ICR. Final de drum

Ce veste proastă - și ăsta e un understatement. De fapt, e o veste oribilă: s-a ajuns la cel mai prost scenariu...

Deocamdată avem două stele la impactul cu Europa. Și o intrebare de la Bruxelles: Voi nu aveți nicio ambiție?

Printr-o ciudată potrivire, miercuri 14 aprilie, taman când mașinăria noastră politică intra pe contrasens, de undeva de pe lângă Bruxelles ne venea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro