luni, mai 23, 2022

Rachete. Competitia preturilor

Statele Unite au lansat o cerere preliminară de informații referitoare la înlocuirea motoarelor rachetelor Atlas 5, fabricate până acum de ruși. Sancțiunile la adresa Rusiei au dus deja la încetarea vânzării acestor motoare către americani și probabil că au identificat și o vulnerabilitate în modul de aprovizionare a armatei, care se bazează pe furnituri de la fostul inamic, devenit, în urma politicii de dupa anii ‘90 prieten.

Nu numai americanii au recurs la tehnologia rusească; ESA are de asemenea o colaborare cu ei pentru folosirea lansatoarelor Soyuz la centrul de lansare din Guyana Franceză ( tocmai ne-am reamintit acest lucru cu ocazia eșecului lansării a doi sateliți din programul Galileo). Ieftine și fiabile, rachetele rusești proiectate în anii ‘50 începuseră să devină pe piața spațială ceea ce produsele chinezești au devenit deja în domeniul bunurilor de larg consum. Agențiile spațiale care contează dezvoltă propriile programe în continuare, cu fonduri… după buget, dar când vine vorba de lansat sateliți, operațiune de rutină, apelează la un Soyuz. Mai ales lansat din Guyana, unde din cauza apropierii de ecuator consumul per kg e mult mai mic decât în Kazahstan.

Se pare însă că aplicarea economiei de piață în domeniu a dus la un impas. După cum știm pe propria noastră piele, Rusia nu face niciodată comerț fără politică. Economia de piață funcționează acolo unde sunt suficienți jucători pentru a putea evita monopolul  sau cartelurile, ori, în domeniul spațial, avem trei “granzi” finanțați de la buget și câțiva jucători care abia au început să experimenteze: India, China, plus doua firme private americane. Eventual, pentru amatorii de exotism, Coreea de Nord.

Incă destul de puțin pentru a forma o piață liberă, mai ales că noii intrați sunt lipsiți de experiență și nu prea îți vine să experimentezi pe sateliții proprii.

Americanii au însă avantajul că tot programul lor spațial s-a bazat pe colaborări cu firme private. Se poate spune că marea majoritate a know-how-ului este deja în proprietatea celor cățiva contractori printre care Lockheed Martin și Boeing au format “baza”. Chiar dacă probabil vechile planuri tehnice sunt acoperite de praf și paianjeni, perspectiva unor contracte serioase îi va determina să  mobilizeze urgent resurse în domeniu.

Ce ar fi de observat (și de luat exemplu pentru noi) este modul în care Air Force procedează. Mai întâi lansează această cerere de informații, pentru a investiga ce variantă ar fi mai bună ( ar fi mai multe variante, de la cumpararea licenței pentru respectivul motor până la adaptarea unuia vechi sau proiectarea unuia nou) . Cum generalii știu despre rachete doar unde e butonul de lansare, au inițiat o discuție în care cer părerea industriei. Din această discuție pot rezulta lucruri interesante, pentru că fiecare firmă va căuta să propună o variantă care să îi asigure eventual și o dezvoltare ulterioară; din păcate economic vorbind nu e un moment perfect, dar oricum e mai bine ca în anii trecuți, așa că ar putea fi o oportunitate pentru a da un impuls și programului spațial american, și el în mare suferință.

Prin contrast, la noi se trece direct la licitație; instituțiile noastre fiind de drept divin, ele sunt atotputernice și atotștiutoare, așa că soluția tehnică nu mai trebuie discutată, ea apare prin revelație divină direct în caietul de sarcini, dictată de porumbelul sfânt în persoană.

Revenind însă la rachetele noastre, chiar dacă “privatizarea” domeniului a fost văzută ca o soluție rapidă de a rezolva constrângerile bugetare, se pare că încă sectorul privat nu e “copt”. Deși pe unele segmente lucrurile evoluează nesperat de bine ( am scris deja despre asta mai demultișor) sunt zone care încă nu pot fi acoperite, în special cele care se referă la misiunile cu echipaj uman. În plus, în domeniul apărării se vede treaba că e bine să ai grijă de la cine cumperi gloanțele dacă vrei să ai cu ce să tragi în caz de conflict.  Surprinzător, tocmai Air Force a blocat un megacontract acum câțiva ani pentru că a fost câștigat nu de o firmă americană, ci de Airbus. Rușii au fost ceva mai norocoși, pentru că acel contract a fost semnat oarcum în ideea de a da o reprezentare concretă deschiderii.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. „Prin contrast, la noi se trece direct la licitație; instituțiile noastre fiind de drept divin, ele sunt atotputernice și atotștiutoare, așa că soluția tehnică nu mai trebuie discutată, ea apare prin revelație divină direct în caietul de sarcini, dictată de porumbelul sfânt în persoană.”

    Chiar nu e adevarat. La noi, cine trebuie sa cistige licitatia face si caietul de sarcini, iar institutia statului chiar nu intervine deloc. Sa mai ziceti ca industria nu-si da cu parerea ….

    • Firmele mari de IT au un departament de pregatirea ofertelor si unul de pregatirea caietelor de sarcili. La rachete nu ma pricep (nici macar la cele de tenis), stiu doar ca nu as instala vreo aplicatie Microsoft pe ele, nu de alta dar poate primesc mesajul „Security update is under way. You can continue to bomb as usual while installation runs in the background”… Sau ceva pe-acolo, ca eu am trecut la OS X de ani buni. :)

  2. Vă mulţumesc pentru descrierea pe scurt a problemelor din acest domeniu. Subiectul este foarte interesant şi merită studiat în detaliu.
    Dacă tot aţi amintit despre exotismul nord-coreean, nu s-ar putea găsi un miliardar excentric în România care să-l instaleze pe Victor Viorel Ponta drept copilot pe o navă spaţială şi să-l lanseze în Cosmos ca pe Laika? Şi să se tot ducă …

    • Fiind copilot, ar insemna ca e cineva pilot, si in afara de Bruce Willis nu vad pe nimeni dispus sa salveze omenirea in asemenea conditii :)

      • Îl poate lua pe Călin Popescu-Tăriceanu, ca pilot. Care ar fi diferenţa dintre o motocicletă şi o navă spaţială, din moment ce nu se oferă bilet de întoarcere? :)))))))))))))))))

  3. Situatia nu este chiar asa de dramatica. USA are licenta de productie pentru RD-180 care este motorul pentru Atlas V dar considera pregatirea productiei prea scumpa. Pratt & Whitney are o societate mixta cu NPO Energomash inca din 1997 (RD Amross) pentru productie si distributie, dar nu au produs niciun exemplar. De altfel nici nu au nevoie – pe 20 august au primit de la rusi inca doua RD-180 noi noute (http://spaceflightnow.com/news/n1408/20rd180delivery/#.VAIDDqOmxX8). Ce vreti, dusmani, dusmani dar contractele sint pe bani (ca si incalcarea lor)! Oricum nu este ceva nou – Opel, care este controlata total de General Motors inca din 1931, a produs componente de tancuri si avioane pentru Germania pina in 1945.

    • Comparatie fortata si nefericita (Opel fiind o firma germana cu sediul si fabricile in Germania, GM nu avea cum sa se opuna), dar totusi relevanta – din know-how-ul furat din fabricile Opel din Germania de Est de catre rusi a rezultat Moskvitch 400.

      Cu sau fara RD-180, SUA se va descurca, dar problema cea mai mare este transportul personalului de pe ISS… doar China si Rusia avand momentan navete capabile de asa ceva – Shenzhou, respectiv Soyuz. Pare destul de clar in acest caz ca atuul rusilor nu este de ordin tehnologic. Pe americani i-a invins coruptia – numita si ‘lobby’ in state – in timp ce Rusia a reusit sa tina costurile scazute in propriul program spatial.

      • Nu e vorba doar de productia uzinelor ci si de fluxurile financiare care au continuat toata perioada razboiului fiind intermediate de … J.P. Morgan. Ca sa nu credeti ca am ceva cu OPEL si Ford a facut aceleasi lucru la fabrica din Koln (ba chiar a produs si componente pentru V-2). Dupa razboi au primit compensatii de la guvernul USA pentru ca fabrica a suferit niste avarii in timpul bombardarii Koln-ului. Asa ca relatiile comerciale sint mai importante decit razboaiele. Cine are timp poate sa caute si alte exemple. Cit priveste know-how-ul – invingatorii au carat ce au putut si i-a interesat. Nu degeaba racheta Saturn construita de von Braun are radacini in programul nazist V-2. CIOS va spune ceva (prietenii stiu de ce)?

      • Pe tema echipajului ISS am scris ceva mai demultisor, nu am mai reluat ideile. De fapt… cate echipaje umane au transportat chinezii? Singura alternativa viabila sunt navele rusesti, restul e cam … ruleta ruseasca … Mie mi se pare mai rezonabil sa construiasca o naveta noua dupa modelul celor pensionate, un nou vehicul ar necesita ani de teste pana sa rivalizeze cu acestea.

  4. E .. e… e vorba de motorul RD-180 .. care are alta „filozofie” decat motoarele americane.. Cestie de „scoala” .. A da rusii mai au un motor extra : NK-33 !! Tot cestie de „Scoala” ca rusii chiar visau la spatiul cosmic (poa o fi ceva in legatura cu „mesianismul” de care sunt acuzati !)
    Asa ca in momentul de fata rusii nu pot fi inlocuiti nu numa din cauza banilor si „economiei de piata” (de fapt in faza de proiectare motoarele astea au avut destui „critici” si in URSS… Dar se pare ca tov Brejnev si KGB ul erau mai „ineficienti” decat directorii de la diverse firme occidentale!! Ca in SUA cine avea idei din astea – tehnice! – ajungea sa vanda masini de ocazie!)

    Insa va asigur ca unii generali stiu despre rachete mai mult decat stiu ingineri de calculatoare despre calculatoarele pe care le monteaza (de ex germani de la Simens care monteaza Fujitsu. Ca niponii zic „da Geldu ia piesa si in rest” cam nimic!) Nu generalii de infanterie desigur. Aia de aviatie -ca e domeniul lor .

  5. De fapt alta e problema,tehnologia ruseasca de fabricare a rachetelor cu circuit inchis a fost considerata de americani imposibila,americanii ar putea incerca sa o copieze dar va dura cativa ani si cateva miliarde de dolari sa faca o copie dupa rd 180.Inca un domeniu unde rusii sunt mai avansati ca americanii dupa spionaj,motoarele de racheta,yankeii se pot oftica cat vor dar asta e.

  6. Ar mai fi de mentionat si SpaceX care are deja la activ 4 lansari catre ISS (fara echipaj) si cativa sateliti in orbita GTO cu Falcon 9. Ce-i drept, sunt finantati indirect de statul american si au esuat pana acum sa livreze contractele acordate de USAF pentru ca nu le iese inca Falcon Heavy-ul, dar in ritmul asta au sanse destul de mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro