joi, iunie 19, 2025

Radicalitate și contemporaneitate

Am citit cu nedezmințit și crescut interes profesional cartea Corpuri radicale în spectacolele contemporane, apărută în anul 2021 la editura Vellant, ca parte a unei colecții intitulate Studii performative pe care, pesemne, are de gând să o susțină Centrul Național al Dansului din București. Cartea este versiunea revizuită și amplificată a tezei de doctorat susținute în 2013 de criticul, animatorul și profesorul de teatru Mihaela Michailov. Care, în Cuvântul înainte, afirmă, cu desăvârșită îndreptățire, că în cele peste 200 de pagini ale volumului, pagini în care găsim și o relativ bogată iconografie, a întocmit un “un ghid analitic” ce ‘’își propune să identifice și să exploreze momente importante din istoria teatrului și dansului contemporan, vizitând unele dintre cele mai relevante și controversate performance din anii ’70, ’80, ’90, cu accent pe reprezentări ale corpului expus în contexte care îi radicalizează prezența’’.

Când spun că am făcut cu interes lectura și, mai ales, că am decis continuarea și ducerea ei până la capăt, nu avansez deloc o amabilitate gratuită. Cartea fiind tipărită cu litere criminal de mici, parcurgerea solicită un efort al lecturii pe care jur că nu l-aș fi depus dacă ea nu s-ar fi înscris în categoria eforturilor utile.

Ghidul de lucru propus de Mihaela Michailov e alcătuit dintr-o o suită de câteva zeci de fișe care dau seama, sintetic, în cuvinte bine găsite, cu o bine cumpănită concizie, despre revoluțiile pe care le-a suferit tot mai intensa și mai plină de sensuri reprezentare și întrebuințare a corpului. A  corpului surprins dar și generând acțiune (utile, în context, referirile la teoriile azi pe nedrept uitate ale actelor performative datorate lui Austin) în arta spectacolului secolului al XX lea.

Cele câteva zeci de fișe sunt organizate de Mihaela Michailov în trei capitole. Purtând titluri semnificative. I. Corpuri care protestează. Teorii și practice regizorale, II. Corpuri în pericol. Performance și Body Art și III. Corpuri interogative. Formate fluide în dansul contemporan.

În primele pagini se fac referiri la poetici regizorale revoluționare și inovatoare. Precum acelea ale unui Meyerhold ( aceasta văzută nu chiar atât de la antipozi cu aceea a lui Stanislavski), Artaud, Grotowski, Eugenio Barba, Pippo Delbono, Romeo Castellucci, Rodrigo Garcia ca și și  ale mai puțin cunoscuților pe plaiurile mioritice Kornél Mundruczó sau Angelica Liddell. Iar dacă povestea spusă de Mihaela Michailov începe în primii ani ai secolului al XX lea, eu mi-am îngăduit să merg cu gândul la perioada de începuturi ale (re)descoperirii corpului în teatru, perioada ce corespunde măcar în parte cu aceea a inventării profesiei de regizor. Sau, mai corect spus, de director de scenă. O epocă despre care avem o excepțională mărturie în superba carte a lui George Banu, Spatele omului. În ultimele pagini ale sus-menționatului capitol sunt amintite câteva experiențe românești. Toate de seamă. De la aceea a lui Ion Sava, cu al său mitic sau mitologic Macbeth cu măști la spectacolele unui Silviu Purcărete, Mihai Măniuțiu, Radu Afrim, Radu Apostol, David Schwarz și cele extrem contemporane semnate de Sinkó Ferencz, Leta Popescu, Robert Bălan, Eugen Jebeleanu.

Cel de-al doilea capitol explorează, descrie, încearcă să ne lămurească asupra nu doar a curajului, a nemilei pentru propria ființă ci și a artisticității unor performances ce pun la încercare limitele fizice ale corpurilor performerilor. De la Marina Abramovič  la ORLAN, Gina Pane, Gillermo Gómez-Peňa, Ana Mendieta. Și aici se identifică origini în futurism, în dadaismul de la Cabaret Voltaire. Ni se explică cum corpul ne este înfățișat în plină suferință (de aici referirile la Austin ca și la Derrida, acesta din urmă pus recent la zid de Gabriel Liiceanu în cartea Impudoare), operațiunea devenind acțiune performantă. Se detaliază relația dintre corp, spațiu, artist și spectator.  Exemplele românești sunt luate din domeniul mai recent denumitelor arte vizuale. Sintagma trebuind privită în distribuție contrastivă (hopa, am comis-o!) cu aceea de arte plastice. Se fac referire la creațiile unor artiști precum Ion Grigorescu, Geta Brătescu, Paul Neagu, Ana Lupaș, Alexandru Antik, Lia și Dan Perjovschi. Aș menționa că pe această temă, a durerii, mai avem în biblioteca românească a domeniului o carte intitulată chiar Durerea. Dincolo de teatru, scrisă de Octavian Saiu și apărută în anul 2020 la editura bucureșteană Nemira.

Tonul și perspectiva se reîmblânzesc, oricum nu mai e vorba despre sânge, chinuri autoasumate, suferință produsă cu de la sine vrere, în cel de-al treilea capitol al cărții. Cel intitulat Corpuri interogative. Formate fluide în dansul contemporan. Unde, firește, este vorba despre spectacolele unor Pina Bausch, Sasha Waltz, Maria La Ribot, Vera Mantero, Iva Dimchev, Jérôme Bel, Xavier le Roy. Încă din primele rânduri ale capitolului este amintit (et pour cause) numele extraordinarei doamne Miriam Răducanu cu ale sale miraculoase Nocturne produse între anii 1968 și 1973 la Teatrul Țăndărică. O experiență cvasi-inimaginabilă în cenușiul României comuniste. Mi-ar fi plăcut să se detalieze nițeluș povestea și să ni se spună limpede dacă sistarea Nocturnelor are legătură cu tot mai categorica punere în practică a devastatoarelor Teze din iulie 1971. Este, desigur, înfățișată și experiența românească de după Revoluție . Despre care ni se spune că ar fi cunoscut un rinascimento din anul 2000 încoace. Mi se pare totuși cam ciudată amnezia care face să nu fie amintite experiențele și experimentele trupei Contemp  condusă de Adina Cezar sau spectacolele de teatru-dans (începând cu Dama cu camelii sau Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să te ascult!) ale lui Răzvan Mazilu.

Honni soit qui mal y pense!

Mihaela Michailov- CORPURI RADICALE ÎN SPECTACOLE CONTEMPORANE, Editura Vellant, București, 2021    

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro