vineri, martie 29, 2024

Radicalizarea jurnalistului. Mălin Bot pe YouTube

Lansarea cărților scrise de Dan Voiculescu și Adrian Năsatase la Târgul de carte Gaudeamus a pus în discuție publică repere ale democrației și unele repere ale jurnalismului. În numele democrației și al libertății de exprimare se îngăduie multe în România. Depărțite de principiul responsabilității, ele sunt folosite pentru a submina tocmai fundamentul pe care au fost construite. Editura RAO,Voiculescu, Năstase și însoțitorii lor, câțiva recent scăpați din pușcărie, ceva artiști cununați cu politica și niște coriști deghizați în jurnaliști, s-au acoperit cu plapuma largă a libertății de exprimare, cu drepturile omului etc. propagând confuzie și indignare. Directoarea editurii Humanitas și membră a Asociației Editorilor din România și-a prezentat demisia în semn de protest declarând într-o scrisoare deschisă că în discuție e moralitatea. Mai există și așa ceva pe lume. În numele cenzurii morale, noi nu umblăm goi pe stradă… Nu-mi fac iluzia că gestul meu va schimba foarte mult lucrurile, dar îl prefer lipsei de reacție și tradiționalului <să-nchidem ochii>”. Mai mulți tineri de la mișcarea #rezist au protestat și ei, iar Casa Pariurilor Literare a ținut standul închis pe durata lansării. Despre lansarea care face parte dintr-un scenariu al revanșei au vorbit mulți.Cristian Tudor Popescu a dat glas, în felul său, relativismului moral, cuplat cu un tip de resemnare postdecembristă, care justifică aproape orice:„Nu poţi să interzici apariţia acestor cărţi. E vorba la urma urmei de sindromul Hitler. În societatea democratică au dreptul şi lichelele, şi canaliile, şi foştii puşcăriaşi. Au dreptul să vorbească, să se exprime. În ţara noastră liberă, acum, şi democratică, poţi să fii coleg de raft cu tot felul de personaje. Asta este”.

În acest context, cele mai aprige controverse au fost iscate de dialogurile corozive provocate la fața locului de jurnalistul Mărin Bot cu ”autorii-infractori” și postate pe YouTube. Până în 4 decembrie, discuția cu Adrian Năstase înregistrase aproape 230.000 de vizualizări, iar dialogul cu Voiculescu a fost văzut de peste 210.000 de persoane, cifre mari pentru subiecte politice. Instantaneu, modul de a „face” jurnalism al lui Mălin Bot a fost denunțat de unii colegi de breaslă, ca fiind neconform cu standardele meseriei. Interceptarea live a unor personaje din lumea politică de vârf și înghesuirea lor cu întrebări dure a fost calificată ca „talibanism de presă”, activism civic, acțiune de agitator, iar jurnalistul a fost stigmatizat ca exaltat, pătimaș, paranoic etc. Mălin Bot nu a rămas dator, intrând într-o polemică acidă cu foști colegi de redacție de la România liberă, Evenimentul zilei ș.a. apărându-și baricada etichetată insurgent ca #rezist#insist#exist cu argumentul jurnalismului civic de efect. „Un câine care doar se preface că latră și schelălăie când hoțul intră în curte e un câine ineficient”, spune el, accentuând nocivitatea personajelor vizate (moguli, politicieni influenți, lideri etc.), dar și lipsa de coeziune a breslei.

Polemica în jurul redefinirii jurnalismului va mai continua, dar întrebarea este de ce acest fel de jurnalism (”jurnalism de răcorire”, cum l-a ironizat cineva), atrage un public entuziast. Forumurile și comentariile de pe pagina de Facebook a jurnalistului au fost favorabile demersului său de a-i scoate pe politicienii arogați și malefici ”din zona lor de confort” și de a-i pune în fața unor întrebări necruțătoare, ceea ce i-a adus 38.320 de urmăritori pe pagină, propulsându-l în timp scurt printre influencerii media. Starcom definește influencer-ul ca persoana cu o audiență online consistentă care prin informatiile publicate de-a lungul timpului și-a câștigat încrederea publicului. Pentru o activitate jurnalistică de durată și activă pe rețelele sociale pe subiecte politice, Dan Tapalagă are 46.310 followers, Andrei Gheorghe 44.282, Sorina Matei 31.379, Mircea Marian 29.885, Cristian Pantazi 12.913, Sabin Orcan 11.070. Utilizând medii încrucișate, radio, televiziune, blog etc., alți jurnaliști care abordează teme sociale și politice au obținut audiențe notabile: Moise Guran are 260.190 de urmăritori, Cătălin Tolontan 187.726 și Lucian Mândruță 156.588. Mălin Bot, rămas repetat fără redacție, a ales să stea cu smartphone-ul în calea politicienilor considerați vinovați de mari derapaje. Cazul lui seamănă cu notorietatea polițistului Godină (peste 84.500 de followers) care a îndrăznit să critice din interior erorile mediului său profesional și a câștigat încrederea oamenilor. Ca și Godină, Bot deranjează, deci este hărțuit, i se blochează contul, primește amenzi etc.

De ce îl încurajează publicul? De ce preferă jurnalismul ”exaltat” în detrimentul jurnalismului ”așezat”? Explicația de fond stă în ipocrizia majoră a jurnalismului românesc actual. Agenda editorială a fost cedată politicienilor, mogulilor care domină azi patronatul, sau subiectelor de senzație, aducătoare de rating. Subiectele grave, relevante pentru comunitate, presa le scaldă. De prea multe ori. Același subiect apare alb într-o parte și negru în celalată. Încrederea în presă a scăzut constant de-a lungul anilor concomitent cu abandonarea de către jurnaliști a misiunii și eticii profesionale. Poartă ilegitim eticheta de jurnalist indivizi care servesc orice altceva în afara interesului public. Aflăm cum guriștii Antenelor (caz recent, Radu Tudor, Bogdan Chirieac, Răvan Dumitrescu plătiți indirect de TelDrum, caz mai vechi Victor Ciutacu), sau redactori ai diverselor publicații sau televiziuni sunt concomitent și consilieri „de comunicare” pe la partide, poziții incompatibile care afectează independența jurnalistului. ”Servesc mogulul!”, este deviza lor. Ipocrizie este și formatul talk-show-urilor, unde se simulează dezbateri, cu invitați inacceptabili: să îl chemi pe Adrian Severin sau pe Andrei Marga să analizeze politica externă a României, în numele liberei exprimări, indică absența oricărui standard jurnalistic. Să faci rubrici, site-uri sau emisiuni de „anchetă”, de conivență cu parlamentarii și miniștrii penali, pentru a le servi interesele antijustiție, cum fac Evenimentul zilei, DCNews, RTV, Antena 3, LuJu corodează enorm încrederea publicului rațional în presă, dar creează și public captiv. Se pot da sute de exemple. Acest fel de a mistifica rolul presei, implică riscul de a-l întoarce pe dos: în loc să creeze solidaritate în jurul valorilor, presa ajunge să scindeze și să stimuleze frica de semeni, visul regimurilor autoritare. Nu doar agendele editoriale sunt confuze, infestate de subiectele false induse de mediul politic corupt, cum este aiureala „statului paralel”, ci și garnitura de formatori de opinie. Diverși penali, secondați de ”maeștri” uzați ai presei comuniste, reinventați în democrație, sunt folosiți în campanii dubioase și plătiți pentru capacitatea lor de a întoarce oricând armele, ca Ion Cristoiu, care a găsit de cuviință să îl jgnească recent pe profesorul centenar Mihai Șora, personalitate exemplară a lumii noastre. Puzderii de site-uri diversioniste au fost puse la treabă pentru a difuza campanii denigratoare la adresa celor care au refuzat compromisul. Tot ele transmit pachetele de fake news livrate prêt-a-porter. S-a putut vedea zilele acestea la România la raport pe RTV cum europarlamentarii Monica Macovei și Cristian Preda au fost călcați în picioare în absență, fără o tresărire din partea celor care au asistat. Apoi declarațiile defăimătoare au fost multiplicate de mediile complice. Se citează postările pe rețele ale unor penali, se participă la evenimente create de ei (vezi lansările recente de la Gaudeamus), li se dă voce în forul mediatic, în loc să fie o vreme izolați fiindcă au afectat societatea. Presa abolește astfel decența și consacră nerușinarea. Par să fi dispărut, ca atitudine în interiorul breslei, indignarea și distanțarea. Rar s-au văzut repudierile necesare pentru a limpezi apele. S-a încercat o delimitare atunci când în peste 600 de jurnaliști au protestat în 2014 împotriva derapajelor Trustului Intact și a degradării jurnalismului din România. Apoi s-a produs acomodarea. Toate acestea descriu un tablou dezolant, al lipsei de intransigență, care o reflectă pe cea a societății. Excepțiile, prea puține, primesc astfel o aură eroică.

Există o așteptare din partea cetățenilor, ca jurnaliștii să fie onești și angajați în misiunea de interes public, așteptare sporită după protestele din iarnă. Seamănă contextul cu anii ’90 ai jurnalismului militant, când oamenii așteptau de la presă să iasă în forul public împotriva confiscării valorilor Revoluției de către criptocomuniști. Radicalizarea unor jurnaliști, cum e cazul lui Mălin Bot, e alimentată de o exasperare mai generală căreia jurnalistul a ales să îi dea formă. Comentatorii profani spun că nu știu care sunt regulile jurnalismului, dar simt că demersul îi reprezintă. Mulți vorbesc despre „curaj”. În mediul oportunist în care ne scăldăm, cu mai mulți impostori pe metru pătrat decât au fost vreodată, cu transformarea presei în instrumentar politic, poate fi vorba de curaj să ieși în calea satrapilor de la vârful politicii. La vizibilitatea acțiunii se adaugă caracterul spectaculos, posibilitatea de a transmite live, YouTube fiind canalul unui public tânăr, uneori rebel, dar și al oamenilor educați, calificați în utilizarea noilor tehnologii, care nu mai înghit falsele dezbateri de la televiziune și manipularea din presa tradițională.„Problema mea nu e că publicul crede că Mălin Bot este ziarist. E ziarist de o factură mai specială. Ziarist activist.Marea problemă este că o parte consistentă de public crede că ar trebui să facem toți ca el. Iar dacă n-o facem, pentru că nu e stilul nostru, suntem lași/acoperiți/plătiți de statul paralel etc. Ăsta e bolşevism curat!, se lamenta un jurnalist cu experiență în timpul polemicii lansate de postările lui Bot. Nu e obligatoriu ca jurnaliștii să adopte forma și tonul radical al demersului, însă e obligatorie servirea adevărului, apărarea democrației și a libertății de exprimare în esența lor nealterată: tranșant, clar, fără agendă ascunsă, fără bani pe sub masă.

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. „Agenda editorială a fost cedată politicienilor, mogulilor care domină azi patronatul, sau subiectelor de senzație, aducătoare de rating.”

    Subiectele de senzație aduc ratingul pentru ca acesta să fie utilizat ulterior ca instrument, pentru a crește eficiența demersurilor politicienilor și mogulilor cărora le-a fost cedată agenda editorială. Cele două acțiuni se conjugă în scop manipulatoriu, nu se exclud.

  2. Foarte la obiect articol, dar cred ca este important si contextul

    Cu putine exceptii (evenimente cataclismice gen razboaie) schimbarile intr-o societate se produc, sau in orice caz sunt facilitate, de jos in sus: ceea ce ajunge in straturile superioare, vizibile, ale societatii – politica, justitie, si da, presa – este rezultatul unui siaj dinspre populatia mai mult sau mai putin activa social spre top. Hitler nu a preluat puterea cu forta, nici bolsevismul nu s-a instaurat din nimic: toate au avut un motor social. In Romania, tranzitia dinspre comunism spre „democratie” s-a produs insa brusc, cataclismic, iar societatea nu a apucat nici pana acum sa schimbe directia.

    Rezultatul este ca avem o clasa politica care gandeste dupa tipare vechi, o justitie care actioneaza dupa tipare vechi si o presa cu apucaturi in esenta tot vechi. Dar cel mai nasol este ca avem o societate care nu isi intelege rolul principal: acela de a sanctiona derapajele tutoror puterilor care emerg din ea ! Cum acest lucru nu se intampla pe cale democratica (adica la vot), cei mai activi social au iesit in strada – lucru foarte natural si OK. La fel, si Malin Bot este, practic, „iesirea in strada” a presei: este reactia de urgenta a unei parti a societatii (presa) de a repara o defectiune din propriul interior.

    Pentru ca demersul sau sa fie mai mult decat un act de frustrare si radicalism, Dl. Malin Bot ar trebui sa faca „video bombing” si cu D-na Kövesi, si cu judecatorii de la Curtea Suprema si oriunde exista suspiciuni. Atata timp cat planeaza indoieli care pot fi speculate si intretinute de televiziuni controlabile si atata timp cat e scindata, societatea nu are sanse sa ajunga la un echilibru sanatos.

    • Cred ca faceti, din neatentie, aceeasi greseala pe care o fac, interesat insa, multi dintre „clientii” lui Malin si ai celorlalti cativa, prea putini, veritabili jurnalisti – „da’ de ce te iei de mine, ca, uite, si ailalti au furat/mintit/sunt corupti etc., pe-aia de ce nu-i vezi… e clar ca esti platit de adversarii mei” etc. Exact acelasi discurs care este frecvent folosit si pentru discreditarea justitiei, procurorilor etc.
      Aveti asteptari si pretentii foarte mari de la Malin Bot – „Dl. Malin Bot ar trebui sa faca “video bombing” si cu D-na Kövesi, si cu judecatorii de la Curtea Suprema si oriunde exista suspiciuni.” Chiar oriunde si cu oricine?!? Cu toti deodata, sau pe rand?
      Pe un ton mai relaxat, asta ar insemna si ca Malin Bot ar trebui sa fie – ca sa aiba un minimum de credibilitate – un fel de expert universal, priceput la orice (pentru ca, altfel, cum sa scrii ceva mai de Doamne-ajuta despre un subiect la care nu te pricepi?).
      Adica exact lucrul pe care-l detestam la multi dintre politicienii romani.
      In opinia mea, Malin Bot face bine – nu perfect, nu fara sincope si derapaje uneori, dar de regula bine – ceea ce face. Sa nu-i cerem mai mult. In orice caz nu mai mult decat cerem de la noi insine.

      • Cred ca totusi m-ati inteles gresit, in nici un caz nu sugerez logica „si aia fura, de ce ma intrebi pe mine”. Spun doar ca datoria unei prese independente sa puna intrebari incomode in toate taberele politice in mod critic, chiar daca – sau poate cu atat mai mult – una din ele este in mod evident cea in care avem cele mai multe probleme.

        • Stimate domn, articolul (si discutia) nu este despre presa independenta. Este despre un om, un singur om, numit Malin Bot.
          Face si el ce si cat poate; cu siguranta mult mai mult decat mine, de exemplu. Dvs. nu stiu cine sunteti, asa ca nu exclud posibilitatea ca sunteti mult mai activ si mai eficace decat Malin Bot si stiti cum poate un singur om sa se imparta in 1001 de directii.

  3. Numarul imens de accesari / vizualizari ofera satisfactie morala atat domnului Malin Bot , cat si noua, celor care ne bucuram de noul jurnalism pe care il practica.Ar trebui gasita totusi o modalitate prin care eforturile sale sa fie rasplatite si financiar. M-ar interesa de exemplu sa directionez 2 % din impozit catre o organizatie – poate o Fundatie ? sau alta entitate pentru societati deschise ? – care sa sustina tocmai astfel de experimente.

    • Nu e nou acest fel de jurnalism la Malin Bot. De cand il stiu eu, de-acum 15 ani si mai bine, de cand era un tanar zurbagiu si incomod pe la diverse gazete timisorene, tot cam asa era (desi d-na Armanca are dreptate, in ultima vreme parca s-a mai radicalizat), Malin Bot tot acest gen de jurnalism angajat facea.
      Vad acum ca a ajuns la 41 de ani si continua sa aiba multe pacate, dar si cel putin o calitate rarisima in media autohtone, mai ales printre jurnalistii „fara spate”, asa cum sunt mai toate vedetele media autohtone (inclusiv cei care acum se preteaza la atacuri veninoase impotriva unui coleg de bvreasla) – omul este realmente curajos.

  4. M-a dezamagit Cristian Tudor Popescu cu afirmatiile facute privind lansarea acelor carti de catre penali. Am impresia uneori ca l-a faultat Nadal cu o minge lansata cu 220 km/h si isi pierde sirul gandurilor. Ok, intr-o democratie cartile unor penali pot sta pe acelasi raft cu cartile lui Nietzsche , insa nu era cazul ca tocmai CTP sa afirme acest lucru.
    Acesti penali ar trebui poate sa-si faca editurile lor si sa publice acolo, iar marile edituri ar trebui sa le refuze cartile. Oare cum m-as simti sa vad ca langa Philip K. Dick se afla o carte cu Voiculescu? Doar gandindu-ma la asta ma apuca greata.

  5. Cred ca o lume politica care mimeaza democratia , are nevoie si de un jurnalism care si el foloseste mijloacele democratiei pentru a spune fatis lucrurile.
    Nu poti la infinit sa raspunzi ticalosilor cu eleganta , daca nu vrei , in fond, victoria lor !

  6. Malin Bot se apropie cel mai mult de jurnalismul veridic, cel care numeste lucrurile cu adevaratul lor nume, adica numele care este relevant pentru esenta fenomenelor actuale.

  7. „Există o așteptare din partea cetățenilor, ca jurnaliștii să fie onești și angajați în misiunea de interes public” . – a incetat sa existe prin 94-95 …

  8. Malin Bot si jurnalistii de la site-uri de investigatii trebuie sprijiniti ( abonati-va la canalul de youtube al lui Bot , distribuiti postarile ) , ceilalti asa zisi jurnalisti sunt doar niste actori prin gura carora vorbeste omul care i-a angajat !

  9. Malin Bot apare mai radical decat e in realitate, pentru ca o buna parte din cei care se intituleaza jurnalisti si-au pierdut busola si nu au curajul opiniei, atunci cand e vorba sa denunte abuzurile Puterii.

  10. Dar despre cărțile având ca autori fotbaliști (unii semianalfabeți), pe care aceștia nu numai că nu le-au scris, ci nici măcar nu le-au citit sau le pot citi, ce ziceți?
    Și când Mihaela Rădulescu publică la Polirom sau descoperiți pe raftul librăriei pe Andreea Raicu lângă Salman Rushdie, cum este?
    Dintotdeauna au fost negrii care-au scris, iar pe hârtie n-au ajuns doar perlele literare și adevărurile. Să boicitezi Editura RAO pentru c-a scos (pe bani și nu puțini, că altfel nu cred) seamnănă cu demersurile bolșevicilor care voiau să dărâme gările și să demonteze căile ferate pentru că erau țariste.
    N-ar fi mai bine ca unii ca dstră să vă învingeți greața, să citiți producțiunile tipărite de cei doi ipochimeni și să ne dați o critică a conținutului?

    • Cat de exact! Si cat de isolat este acest comentariu…dezolant de izolat.
      Lipsa criticii dedicate operelor antisamizdate (autorii la sertar, operele se invart prin librarii) ascunde goliciunea vorbelor aparatorilor culturii si educatiei din Ro. A nu se uita ca operele stiintifice ale papuscariasilor au avut girul atator edituri si atator exegeti de marca. Atatia oameni cu O-mare dupa zabrelele din Ro si atat de putini laureati Nobel (…cu o-mic, sic!)
      P.S.
      Pentru criticii de istorie a literaturii si a comunicarii publice: in Ro a aparut deconstructcivismul, ati remarcat prioritatea in domeniu?

    • Atata paguba!
      Cine naiba ar da bani pe o carte a Mihaelei Radulescu? Sau chiar si a Andreei Raicu…
      Astea le regleaza piatza. Peste cativa ani, cand ele nu vor mai fi „vedete”, credeti ca va mai exista vreo carte de-a lor in librarii? :D

  11. Doamna Armanca, revin cu sugestia/rugamintea pe care v-am mai adresat-o in urma cu doi-trei ani:
    – Abordati si punctual cazuri de manipulare si demontati-le in detaliu, chiar cu riscul de a fi apoi linsata mediatic de cei demascati de dvs. ca manipulatori profesionisti.

  12. De ce e Malin Bot altfel?
    Pai, Malin Bot este altfel doar prin sinceritatea sa, aproape copilareasca prin gradul de idealism.
    In esenta, insa, Malin este doar o voce care striga din toti rarunchii incercand sa contrabalanseze asurzitoarea fanfara A3, chintesenta mass media din Ro. O lupta ca intre David si Goliath…
    In esenta, insa, sub masca jurnalismului profesionist, mass media din Ro sunt complet invadate de voci partinice care numai jurnalism nu fac, arondate fiind intereselor financiare sau politice ale unor proprietari (v)(p)enali, complet dezinteresati de menirea esentiala a presei: nvestigare, analiza si INFORMARE a publicului. Eu chiar nu mai vad nicio televiziune si niciun ziar centrale lipsite de microbul partinirii, mascate doar de o subtire aparenta de obiectivitate. Daca in cazul mercenariatului din presa demonstratia nici nu e necesara, este de observat ca de “partea cealalta”, presa si elita “progresiste”, lipsite de inteligenta necesara analizei, au inlocuit faimoasa “echidistanta” (care s-a substituit fraudulos obiectivitatii – tocmai din cauza lipsei puterii de analiza- si a permis aducerea in prim plan a suficientei) printr-o opozitie fanatica/gaunoasa la fel de daunatoare si ineficienta.
    Moderatorii emisiunilor “politice” (ca insesi televiziunile care ii gazduiesc) si “analistii politici” (ca si ziarele care le intretin rubrici) au inlocuit azi investigatia cu speculatia/fabulatia, analiza cu parerea/obsesia/sarcina si INFORMAREA cu manipularea (ciudatul concept de “formator de opinie” este definitoriu pentru parerea presei despre publicul sau).
    In concluzie, eu as spune ca Malin este imaginea din oglinda in care se uita presa din Ro. Doar jurnalistul care vede simultan obiectul si imaginea poate ajuta la restabilirea echilibrului stanga-dreapta, hotie-cinste, minciuna-adevar.
    …”Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?” Numai ca piticii din poveste erau uriasi in raport cu cei autohtoni si aveau si un proiect comun de cabana (de la Dedeman). Toti piticii nostri aduc cu U(SL)raciosul.

  13. Pai NORMAL ca canalul lui Bot e plin de laude la adresa lui – pentru ca individul cenzureaza comentariile, copios (asa cum facea si pe forumurile institutiilor media unde era angajat!) :P

    Hai, pe BUNE, acu’: n-ati gasit alt contraexemplu fatza de presa de doi bani si mercenara decat tot un asa-zis „jurnalist”, care face tot presa de doua parale si tot mercenar si el? Acu’ astept cu interes sa vad daca macar o sa-mi apara acest comentariu!

  14. Eu cred că problema se pune aşa: înainte de a fi jurnalist ( inginer, sculer-matriţer, femeie de serviciu etc) fiecare este mai întâi om. Nu poti să îţi practici meseria făcând abstracţie de condiţia ta umană ( sau poţi, dar o cam pierzi…) . Am mai dat în discuţii cu prietenii exemplul ăsta: campionatul naţional de fotbal este o colcăială de infractori în care doar câteva meciuri nu sunt aranjate. Dacă vrei să fii jurnalist sportiv, ai două variante: să scrii totul ca şi cum meciurile ar fi „pe bune”, ştiind că de fapt mimezi, sau să te apuci să faci anchete, dealtfel cu şanse minime de a fi publicate, fiindcă oamenii cumpără ziarul să vadă rezultatele etapei…. Şi nici nu poţi să scrii despre fiecare meci din fiecare etapă că e un blat, devine plictisitor :)
    Sau te laşi de meserie. Cam asta cred că e şi dilema lui Mălin Bot: dacă nu ar face ce face ar trebui să scrie analize politice în care să îi trateze pe „alde” Dragnea şi compania ca pe nişte politicieni, ceea ce nu sunt…..Pe scurt, jurnalismul sportiv, ca şi cel politic nu sunt posibile în peisajul local actual. De asta nici nu există :)

  15. 1.Fara indoiala ca atitudinea morala fata de autori este una si probabil ca asa trebuie sa si fie.Fata de continutul si calitatea lucrarilor trebuie sa fie insa cu totul alta.Angrenat fiind in studiul dezvoltarii economice si industriale rapide, nu fac abstractie de situatia actuala a d-lui Nastase, dar in ce ma priveste, lucrarea sa ,,Romania Europeana” este o lucrare fundamentala pentru social-democratia romaneasca, dincolo de limitele sale postcomuniste, care abunda nu doar in 2007 la stinga romaneasca ci si in actiunea liberala din viata economica nationala.Aceasta lucrare este una de referinta pentru dobindirea unei viziuni realiste asupra situatiei generale a tarii la 2000 si a unor invataminte asupra calitatii si evolutiei institutiilor europene, inexistente in alte publicatii economice.Ea n-ar trebui sa lipsesca din biblioteca nici unei persoane conexata cu activitatea poltica, economica, sociala sau culturala din Romania!
    2.Nu este locul potrivit de a aduce laude unei lucrari economice care le merita pentru multe alte analize sau concluzii de pionerat asupra economiei si reindustrializarii.Speram doar ca alaturi de tratarea ,,economistului Nastase” ca proscris politic, in paginile Contributors, macar din partea comentatorilor sa apara analiza ori prezentarea tarelor lucrarilor sale, care sa justifice un exclusivism ideologic absolut.Cu privire la situatia data, ma refer doar la lucrarile si ,,subiectul Adrian Nastase” (si numai daca pagina de fata suporta si opinii contrare celor ale autorului…).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro