joi, mai 6, 2021

Radu Jude: „Andrei Rus vs. conspirația mediocrilor”

Am primit de la Radu Jude spre publicare textul de mai jos. E o reacție la un abuz pe cât de primitiv, pe atât de cras: fără nici un preaviz, fără a fi parcurs pașii prevăzuți de lege (avertisment verbal, scris, reținere din salariu etc.), UNATC a declanșat procedurile de desfacere a contractului de muncă al lectorului Andrei Rus, vinovat de a fi încercat să normalizeze o instituție condusă de oameni cu o gesticulație simultan paseistă, feudală, homofobă, sămănătoristă și eurofobă.
De la încercarea de concediere a poetului Ștefan Manasia de la revista Tribuna, din motive similare, n-am văzut ceva mai revoltător. Poate că reacția breslei (pe care Radu Jude o reprezintă superlativ) va determina conducerea UNATC să ia măsurile necesare pentru oprirea acestui abuz. (Radu Vancu)

Îl cunosc pe criticul de film Andrei Rus din 2005, cînd era proaspăt student al secției de Comunicare Audio-Vizuală a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică. Seriozitatea, pasiunea  și talentul său critic erau impresionante. În anii care au urmat, am observat cu  admirație cum Andrei a început să creeze cîteva lucruri esențiale pentru filmul românesc. Le voi aminti, foarte pe scurt. A organizat întîi o retrospectivă cu filmele lui Alexandru Tatos, unul din cei importanți cineaști români. Devenit între timp cadru didactic la UNATC,  a înființat și coordonat revista studențească Film Menu, cu siguranță cea mai importantă revistă de critică și teorie de film care a existat vreodată în România (ediția online poate fi consultată aici: https://filmmenu.wordpress.com). Pe lîngă această revistă (care a devenit un reper absolut pentru toți cei interesați în mod serios de arta filmului), Andrei a organizat, ani de zile, proiecții gratuite de film la UNATC (unde se vizionau și dezbăteau opere fundamentale din istoria filmului), a organizat proiecții cu filmele românești recente unde studenții se puteau întîlni și discuta cu realizatorii, a coordonat apariția în premieră națională a unor cărți esențiale de teoria filmului (Robert Bresson și Andre Bazin). Pe scurt, a făcut muncă de pionierat și operă de educație publică, asta într-o țară unde cultura audio-vizuală și cinematografică lipsește cu desăvîrșire. Adaug, deși nu e esențial, că Andrei a făcut toate aceastea fără să fie remunerat.

“Dar cînd ești bun, suporți consecințele”, spune un banc cinic românesc. De cîteva luni urmăresc, cu stupoare, cum împoptriva lui Andrei Rus s-a dezlănțuit o adevărată conspirație a mediocrității (nu zic “a imbecililor”, deși e primul lucru care îți vine în minte). Mai întîi, în mod nejustificat, rectorul Adrian Titieni a încercat să înjumătățească tirajul revistei și a provocat redacției Film Menu diverse alte mici mizerii despre care puteți citi aici (https://filmmenu.wordpress.com/2015/03/16/scrisoare-publica-a-redactiei-film-menu-catre-rectorul-unatc-adrian-titieni/ ) și față de care am luat poziție printr-un text trimis presei (http://agenda.liternet.ro/articol/19586/Radu-Jude/Scrisoare-deschisa-a-regizorului-Radu-Jude-Revista-Film-Menu-e-in-pericol.html ). Îmi amintesc cum domnul Titieni m-a sunat revoltat să îmi spună că nu e adevărat, că domnia sa nu vrea să suprime revista etc. A mai adăugat ceva aparent insignifiant, dar care, la nivel simbolic spune multe: domnia sa era foarte supărat pe faptul că Andrei Rus nu îl salută destul de respectuos atunci cînd se întîlnesc pe culoare! Las la o parte faptul că Andrei e unul din cei mai politicoși oameni pe care îi cunosc și subliniez doar ideea principală: pentru rectorul UNATC nu competența unui profesor contează, ci slugărnicia lui.

În timpul acestui scandal, Andrei Rus și criticul de film Andrei Gorzo au amintit celor care nu știau un fapt arhicunoscut de cei care activează în industria de teatru și film din România: faptul că proferorii din UNATC fac meditații pe bani grei cu unii candidați, iar apoi fac parte din comisiile de examen de la admitere (unde probele sînt eliminatorii). Fapt care explică, poate, de ce, din sutele de absolvenți care au terminat acea facultate în ultimi douăzeci de ani, cineaștii valoroși și profesioniști pot fi numărați pe degetele de la o mînă. (Textul lui Gorzo poate fi consultat aici: http://agenda.liternet.ro/articol/19629/Andrei-Gorzo/Despre-afacerea-Film-Menu-din-interior.html ). În plus, Andrei și alți studenți au denunțat o serie de texte antisemite, rasiste, xenofobe și homofobe pe care profesori aflați în conducerea Universității le postau pe facebook (asimilat, în justiția de la noi, spațiului public). Mai precis, e vorba de domnii profesori Sergiu Anghel, Doru Ana și Florin Zamfirescu. Despre textele astea a scris cîte ceva Iulia Popovici: http://adevarul.ro/cultura/teatru/rasismul-antisemitismul-ni-s-traditiile-1_554ef630cfbe376e3508a60a/index.html și aici:  http://adevarul.ro/cultura/teatru/rasismul-antisemitismul-ni-s-traditiile-1_554ef630cfbe376e3508a60a/index.html )

Evident că, dacă în ceea ce privește revista, mai treacă-meargă, acuzele astea i-au enervat foarte mult pe cei în cauză. Astfel că Andrei Rus a fost supus la presiuni de tot felul, care mai de care mai mizerabile. Întîi pe facebook, unde actorii (și profesorii) Florin Zamfirescu și Doru Ana l-au înjurat, insultat și calomniat în mod repetat – dovedind, încă o dată, că talentul artistic nu ține loc de moralitate, inteligență, bun-simț și cultură. Apoi, Andrei a fost chemat în comisia de etică a UNATC, urmarea fiind că s-a propus desfacerea contractului său de muncă, invocîndu-se “prejudicii de imagine” aduse Universității. Prejudiciile fiind, repet, denunțarea unor ilegalități și abuzuri ale unora din conducere sau din corpul profesoral. Înțeleg că același lucru i se pregătește și lui Andrei Gorzo, cel mai important critic de film din România, profesor și el la UNATC.

Sper că domnul rector Adrian Titieni și ceilalți vor reveni asupra acestei decizii. Mă bazez pe “irizațiile de umanitate” pe care le invoca domnia sa lăcrămînd la recenta gală UNITER. Și mai sper că acest abuz va scandaliza opinia publică (vorbim de o instituție de învățămînt superior, totuși) și că alți colegi cineaști se vor solidariza public cu Andrei Rus. Îi invit să o facă.

Recent, am primit un email oficial din partea conducerii Facultății de Film prin care sînt invitat să conduc un atelier de regie de film cu studenții. Într-o instituție unde cineva de calitatea umană și profesională a lui Andrei Rus este supus unor asemenea abuzuri nu am ce căuta.

Radu Jude, cineast

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. noi muncim ,nu gindim
    viata i scurta; lumea ii mare; cautati va rostul in alte parti; acolo stapinesc originili sanatoase si nu intrevad perspective de schimbare

  2. Radu Vancu: am vazut ca ai tradus cantos-urile (e drept cele de dinainte de marsul catre Roma). Nu stiai de vorbirile ulterioare de la Radio Roma? Stiai, desigur – si atunci de ce ;l-ai tradus pe Pound cand acum ceri excluderea unor artisti de la UNATC pentru afirmatii mult mai benigne decat cele „romane” ale lui Ezra?.
    radu jude si dan alexe de ce au voie sa scuipe pe romani? jude l-a pus pe clovnul sandu bindea (actorul nu are nici o vina) sa-si bata joc de romani si de Biserica Ortodoxa si acum e sensibil ca altcineva le spune tziganilor tzigani asa cum fac 99% dintre romani? Nu va temeti de efectul bumerang cand puneti pumnul in gura altora?

    • 1. Inexact: am tradus poezia lui Ezra Pound dintre 1908 și 1920. O să urmeze și Cantos-urile – și cele dinainte, și cele de după emisiunea de la Radio Roma.
      2. Cantos-urile sunt operă artistică, n-au nimic de-a face cu prelegerile de la Radio Roma; și, de altfel, nu văd nimic scandalos în a traduce chiar și acele prelegeri – de vreme ce s-au tradus Mein Kampf și Manifestul Partidului Comunist, să zicem. E la fel de lipsit de sens să blamăm traducerea Cantos-urilor cum ar fi să blamăm traducerea lui Celine sau Hamsun.
      3. Radu Jude și Dan Alexe n-au scuipat pe români. Nu mai mult decât a făcut-o Cioran, de exemplu.
      4. „Aferim!” e, la rândul lui, operă artistică. De ficțiune. Nu e text științific sau legislativ, nu pune pumnul în gura nimănui.
      5. Reacția dumneavoastră, mai degrabă, e de genul „pumn în gură”. Vă creditez cu bune intenții, dar amestecul de planuri & confuzia între ficțional și real pot produce efecte periculoase.

      • Am crezut ca e vorba de Cantos pentru ca nu am dat pana acum de carte in vreo librarie. La ce editura e publicata? Desigur traducerea textelor de la radio Roma ar intregi cunoasterea lui Pound, dar si investigatia sa psihiatrica de dupa ww2.
        „Aferim” e un film foarte bun ca arta cinematografica, cred ca e cel mai bun film romanesc de dupa 89. Cioran cand spunea „neant valah” si „neam de slugi” o facea din iubire disperata pentru romani, pe cand jude introducand ca nuca-n perete scheciul cu Bindea in film a facut-o ca sa fie pe placul celor care dau premii servind programul bine-cunoscut de distrugere a identitatilor nationale si a Crestinismului. Din fericire majoritatea romanilor pricep asta – vezi cei doar 57 mii de spectatori ai lui „Aferim” de pana acum. Pacat de talentul lui jude care nu face filme si pentru majoritatea romanilor care i le platesc din impozitele lor.

      • Inseamna ca nici filmele de propaganda comunista din anii ’50 nu sunt de blamat, pentru ca si ele nu erau altceva decat „opere artistice”. Ce impartanta are ca promovau ura de clasa si justificau crimele impotriva unor intregi categorii sociale, la urma urmelor nu era decat fictiune…

      • “His [Eliot’s] virulent anti-Semitism, in the age of Hitler’s death camps, never abated and dangerously fused with his devotional stance of neo-Christianity. I dismiss the exegetes who defend him and Ezra Pound; at best they are misguided, at worst they participate in murderous attitudes toward Jews and Judaism. (…) I at last weary of his [Pound’s] sprawl and squalor”

        Harold Bloom, The Daemon Knows: Literary Greatness and the American Sublime, Spiegel & Grau, New York 2015.

  3. Se pare că Dumnezeu le-a dat unora har și talent iar altora nu le-a rămas decât mediocritatea. Acuma, na, ce să facă și ăștia din urmă, trebuie să dea din coadă cumva să răzbată acolo sus, că dorința de afirmare e mare și la unii și alții. Face fiecare ce poate, vai,vai…

    • @ Radu Popescu ???
      Ernu? Vasile Ernu? E oare posibil ca Vasile „na, ce sa faca, fiecare cit poate” Ernu s-a deghizat pe Contributors? Nooo. Tocmai gogoasa umpluta cu mania gradorii, un tinar brebanozaur sa apara aici sa ne spuna ce-i cu mediocritatea pompoasa si omniprezenta, omul cu cele mai excentrice laute, sectantul? Nooo. Cel cu misteriosii filozofi germani, cu BASul in regim de na-ti-o tie da-mio mie. Nooo.
      Desi, dupa cum se exprima, e posibil.

  4. Nu ştiu de ce autorul nu a folosit termenul care a fost consacrat în limba română, „Conjuraţia imbecililor”, e titlul sub care a apărut cartea lui Toole şi sensul primar al maximei lui Swift.

  5. Daca cele povestite sint exacte si personal n-am motive sa ma indoiesc, sintem in fata unui abuz incredibil, primul de acest fel dupa cele intimplate la ICR-ul condus de Marga. Un profesor universitar (titular? cu un post obtinut prin concurs?) este dat afara din universitate. Solidaritatea se impune, altfel, usa este deschisa abuzurilor de acest tip, probabil unice in UE. Ca unii si altii considera ca Radu Jude si Dan Alexe „scuipa pe romani”, in timp ce nu se simt deranjati de mult mai gravele afirmatii ale profesorilor Zamfirescu et comp, este o chestiune adecdotica, de tip „poneiul roz”, dar daca acest tip de consideratii semidocte vor trece drept opinii onorabile, se va ajunge incet, dar sigur, la ce s-a ajuns si in cazul ICR. Repet: daca un profesor universitar cu postul obtinut prin concurs este dat afara ilegal, e caz de revolutie…

  6. Interesant… Cand la Universitatea din Sibiu, unde sunteti angajat, Opreanu i-a dat afara pe profesorii E. Popa si C. Lupu (pe motiv ca aduce atingere imaginii univ.; aiurea, il critica pe Opreanu si pe camarila lui – Bandrea et co., care terorizeaza si azi. Ii critica prin documente semnate trimise inclusiv la minister.) ATI TACUT MILC! CHITIC! Acum, cand nu riscati nimic, sunteti mama ranitilor, un aparator al dreptatii!

    Cei 2 profesori universitari au fost reangajati, prin hotarari definitive ale instantelor de judecata. Univ. le plateste salariile retroactiv + daune.

    • Am mai auzit acest repros, e ca si cum ai spune ca daca Vancu nu se ocupa si de incalzirea globala, si de pacea mondiala, tot degeaba. Nimeni nu este haiducul universal. Dar daca va preocupa universitatea, ar fi intelept sa va alaturati acestui protest punctual, initiat cu mult curaj de Radu Vancu, nefiind prima data cind o face, de altfel. Altfel, oricare dintre noi, universitari mai mici sau mai mari, riscam sa ne trezim ca „stricam imaginea facultatii”.

      • @ PROFESOR,
        ba, se pare ca sinteti curajosul sub anonimat care ii tot dati ghionturi dlui Radu Vancu, ceva cunostiinte.
        Daca ati fost/sinteti profesor universitar si nu aveti curajul opiniilor, nici nu meritati alta soarta.
        Vom avea o soarta mai crunta decit a avea un prim ministru plagiator si fost ofiter acoperit.

  7. Iata cum scrie public profesorul Florin Zamfirescu:

    „Dragul meu prieten de pe Facebook, Andrei Rus,

    Citesc postarea ta si nu-mi vine sa cred! Vasăzică despre orientare sexuală este vorba? Eu discutam despre ce discuta orice profesor universitar, adică problemele reale ale Facultății de film – meditații, admitere, acte întocmite superficial, cheltuieli ilegale, posibile furturi, deontologie profesională si in general tot ce poate deregla bunul mers al învățământului artistic, iar tu vorbeai de fapt despre libertatea de a face sex cu orice partener dorești?

    După cum arați, bine făcut si inteligent, admis fără nici o problema la UNATC, nu mi-am închipuit sa ai asemenea complexe! Fac parte dintr-o generație de vârf, care a trăit intr-o vreme plină de interdicții, dar si atunci s-a putut evolua pe baza calităților artistice. Dar acum?

    (…)

    Fiți homosexuali fără Rușine, spui tu. Sesizez ca de fapt te revolți contra „rușinii”. Dacă îți e Rușine e problema ta, nu a noastră. Tipi când nimeni nu te lovește! Ești in stare sa arunci gunoi pe o breasla care te-a primit in sânul ei, vrei sa-i transformi pe toți după chipul si asemănarea ta? Fii cum simți, dar apuca-te totuși de ceeace fac si colegii tai – caută o cale noua in arta, fii revoltat contra a ceeace este șablonat si prăfuit, altfel nu inteleg ce le predai studenților din UNATC. Fiindca dacă le predai ce clamezi, ne putem trezi cu părinții lor la poarta școlii si atunci sa te ții!!!

    Iar nopțile tale, așa rușinos cum ești, crede-ma, nu interesează pe nimeni!

    PS cu regret te anunț ca termenul homofob nici nu exista in dictionar. In schimb exista cuvinte ca perversiune, corupere, etc., care descriu lucruri interzise unui cadru didactic…”

    Va place? Vi se pare normal si adecvat? Mie mi se pare rusinos si trist….

    • Florin Zamfirescu spune exact ce trebuie sa spuna un Dascal: cadrele didactice nu au voie sa faca propaganda homofila, pedofila, zoofila sau necrofila. Pentru protejarea elevilor, chiar daca unii sunt majori. In UNATC singura propaganda admisa este Romeo si Julieta, Tristan si Isolda, Karenina si Vronski, Felix si Otilia, Paolo si Francesca et caetera.

  8. Bineinteles ca nicio instanta nu va da castig de cauza UNATC, pentru ca se pot aduce bine mersi „prejudicii de imagine”, nefiind prevazute de Codul Muncii ca motiv de concediere. UNATC ca si UNARTE este o cloaca de nepotism (se bazeaza de exemplu pe numele diferite ale unui frate fata de sora, fratele aducandu-si sora in aceeasi catedra, s.a.m,d,).De un lucru ma mir; ca d-na Popovici, care infiera cu manie Israelul intr-un articol din Observator Cultural, http://agenda.liternet.ro/articol/11692/Iulia-Popovici/Eretz-Israel-teatrul-ca-politica-nationala.html si-a schimbat putin atitudinea in articolul din Adevarul (probabil c-asa a batut vantul). Peste toate astea, UNATC ramane o institutie prizoniera a unei mafii gretoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Președinte al PEN România. Membru al Grupului pentru Dialog Social. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Redactor al revistei „Poesis internațional”. A publicat douăzeci de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). Împreună cu Claudiu Komartin, a editat antologiile Cele mai frumoase poeme ale anului (Tracus Arte, 2011, 2012, 2013). Ultima carte publicată este "Psalmi" (Casa de editură Max Blecher, 2019).

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Bursa din America – gazda unicornilor

Listarea UiPath a încântat publicul avizat din România, unde s-a comentat în termeni de ”o listare de succes”, ”finanțare de miliarde”, ”avalanșă...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro