Raportul OECD pentru România în 2024 pe subiectul educației naționale este o lucrare de aproape o sută de pagini în care, în stilul birocratic cunoscut, rece, neutralizant, aseptic, se analizează plusurile și minusurile sistemului de educație românesc. Asemenea rapoarte se scriu și se actualizează anual. Ele constituie un indicator probabil credibil și științific a ceea ce merge bine sau mai puțin fericit în școlile românești.
În general, nu altfel decât în cazul celebrelor teste PISA, între 40-50% din elevii români nu au abilități medii la matematică sau în înțelegerea unui text semiformal și a vocabularului științific de bază adiacent, alături de toate noțiunile implicate. 15,6% din elevii români nu au terminat la timp ciclul gimnazial. Suntem cu 20-25% sub media europeană în termeni de competențe și abilități deprinse corespunzător în școlile noastre. Mediul rural este responsabil pentru aproximativ 84% din aceste rezultate slabe. Abandonul școlar este printre cele mai mari din Uniunea Europeană. Din 5,901 de școli publice, 22% au înregistrat anual rezultate slabe și foarte slabe. Inspectoratele și direcțiunile școlilor nu sunt evaluate în funcție de aceste performanțe reale din teritoriu, ci omogenizate prin centralizarea administrativă practicată ierarhic. Inspecțiile generale la nivelul școlii se petrec rar, în termeni de decenii, deși legea prevede un interval de maxim 5 ani pentru fiecare unitate școlară în parte.
Deși Legea învățământului preuniversitar Nr. 198/2023 prevede atribuții sporite pentru ARACIP, care preia multe din funcțiile inspectoratelor, acestea continuă să existe în forma și organizarea internă de dinaintea legii, transparența și validitatea criteriilor de selecție a corpului național de inspectori fiind, de dinainte de pandemie și până în 2024, cel puțin obscure și criticabile. Nu s-a mai organizat un examen de inspectori de cel puțin cinci-zece ani, deși nici atunci examinarea nu a fost una concurențială și corectă, ci mai degrabă un simulacru cu voie de la partid.
O atentă gestionare a personalului și a resurselor existente în inspectoratele județene cu rate mari de eșec școlar nu există. În ciuda examenului de directori și directori adjuncți din 2021 și 2022, calitatea reală, testabilă și măsurabilă a conducerilor unităților de învățământ lasă de dorit. Cursuri specifice și în temă nu s-au realizat, dincolo de pachetul educațional CRED și multitudinea de cursuri în vederea creșterii gradului de digitalizare din sistemul public. O opoziție mută se simte stând la pândă în sistem, care se conservă în pofida oricărei opoziții declarative emise de sus. Orice studiu sociologic serios stabilește o corelație ridicată între școlile cu rezultate scăzute și procente ridicate de abandon școlar și cele mai sărace județe ale României sau cele mai subdezvoltate zone dintr-un județ oarecare. Unde există dezvoltare și acumulare financiară, așa inegal distribuită cum este, școlile românești sunt peste standardele OECD.
Accentul pus pe ARACIP ca instituție reformatoare uimește prin luciditatea propunerilor, dar și prin imposibilitatea lor imediată de a fi aplicate întrucât inspectoratele sunt spații politizate și clădite pe rețele de nepotism. Odată cu trecerea, amânată până dincolo de 1 ianuarie 2025, a misiunii inspectoratelor în sarcina ARACIP, putem oare să ne așteptăm la un alt val de politizare a ARACIP-ului însuși, în cazul în care această instituție temută devine, într-adevăr, activă în sensul noii legi a învățământului preuniversitar? Politicile educaționale românești vor capota în deadend-ul intereselor de partid și ale unor reprezentanți slabi, promovați în taină sau pe față dincolo de orice profesionalism și integritate aparente. Lupta pentru putere între inspectoratele județene și ARACIP va continua în forme ușor de bănuit, fără ca nodul gordian să fie tăiat de nimeni în următoarea perioadă, intens vascularizată electoral. Stabilitatea, adică păstrarea status quo-ului, este noul cuvânt cheie când războiul bate la ușa din est a Uniunii Europene.
De asemenea, în plus față de cele amintite mai sus, raportul OECD scoate în evidență costul per elev scăzut în comparație cu alte state europene. Aproape un milion de elevi studiază în școli rurale cu profesori nu întotdeauna calificați la cele mai înalte standarde și, cu siguranță, sub cei de la oraș în ceea ce privește pregătirea profesională continuă. Bursele sociale au crescut ca pondere națională din 2020 până în 2023, dar sunt, în continuare, insuficiente pentru asigurarea unei subzistențe oarecare a unui membru de familie.
Retrasarea rețelei școlare va conduce la comasarea școlilor, așa cum s-a întâmplat în perioada 2000-2010, când o mulțime de unități școlare din mediul rural au dispărut pur și simplu pe fondul picajului demografic și a emigrației în Occident. De atunci încoace numărul de rapoarte și situații de la nivelul secretariatelor școlii s-a mărit de câteva ori, în pofida avantajelor digitalizării, nu întotdeauna ieșite din comun în materie de eficiență a fluxului informațional.
Directorii de școală românească nu sunt atât manageri, cât furnizori de documente birocratice în valuri și la foc automat. Este vorba de o muncă de secretariat prelungită, stufoasă, pierdută în irelevanță, fără mize clare, în afara celor de a justifica volumul de muncă al angajaților din inspectorate. Datele trimise din școli nu ajung de multe ori nici măcar în paginile unor rapoarte interne ale sistemului.
Raportul OECD menționează că între salariile existente, în funcție de vechime, grad, gradație de merit, spor de doctorat, plata cu oră, nu există o armonizare în materie de calitate care să se vadă în educația elevilor și a cetățenilor români. În continuare, salariile sunt modeste, situate valoric între Chile și Estonia la nivel global. Se dorește ca mentorul școlar, profesorul cu experiență, să devină legătura epistemică de bază din sistem. Un nou grad profesoral, cel de profesor emerit, se vrea a fi impus în unitățile de învățământ.
În stilul generos și globalist al OECD-ului, intervin sfaturi culese din exemplul comparativ al altor sisteme de învățământ: cel neo-zeelandez, scoțian, irlandez, sârb, galez, portughez, chilian, american, olandez, columbian, norvegian, slovac, austriac, danez, francez și finlandez. Întâi de toate că aceste țări nu au o tradiție similară cu cea românească, cu excepția Serbiei și a Slovaciei, care au trecut prin experiența comunismului. În al doilea rând, fiecare din aceste sisteme educaționale naționale se confruntă cu propriul set de probleme apărute în ultmele decenii, în proporție directă cu contractarea procentuală a clasei de mijloc, și nu sunt obligatoriu exemple de urmat. În al treilea rând, politicile educaționale românești nu sunt ușor compatibile cu nivelul de trai preconizat de cele din țările dezvoltate sau subdezvoltate ale lumii.
Trecând peste toate acestea, ceea ce raportul uită să menționeze sunt exemple de bune practici din sistemul educațional românesc. Aici avem partea nevăzută a lunii. În ciuda criticilor aduse învățământului preuniversitar românesc, cele mai multe indubitabil justificate, ne bucurăm de școli și licee de elită în România. De fapt, aceste unități de învățământ sunt singurele pe care Ministerul Educației și instituțiile din subordinea să le ia în seamă în momentele festive când ne împăunăm politico-administrativ cu rezultatele educației publice. Așa cum 40-50% din absolvenți dovedesc carențe grave la un nivel de cerințe între elementar și mediu, tot la fel, la antipozi, putem enumera lista de medalii internaționale pe care loturile restrânse de olimpici la matematică, informatica, fizică, robotică, geografie, limbi străine etc. le obțin aproape anual. 45% de semianalfabeți îi salută în arena vieții școlare pe cei 0,1% – patricieni și senatori olimpieni. Dacă pe raza județului Ilfov nu se poate vorbi de un liceu valoros și cu rezultate măcar decente, cu toate că populația cea mai avută a României are rezidența în acest județ, primele colegii naționale din București sunt pepiniere de studenți la cele mai prestigioase universități globale. Unii dintre profesorii acestor licee de prestigiu sunt excelenți dascăli, de multe ori în afara orarului școlar. Într-un ocean de submediocritate și practici didactice modeste, câteva insule de excelență se ridică din adâncuri în cele mai bogate centre urbane. Întrebarea pe care ar fi indicat să ne-o punem mai des se poate formula astfel: nu cumva dezvoltând mai mult sau mai puțin conștient un elitism la un capăt, compus din munci suplimentare extenuante și din rezultate în folos personal (pentru portofoliu, gradație de merit, pentru îndestularea orgoliului etc.), pentru copii și adolescenți din medii sociale deja avantajate, neglijăm cerințele medii și întoarcem spatele celor mai multe categorii sociale de venit din România? Dar care România, mult segregată, deja serios divizată intern, ruptă în fâșii de mentalități antagonice? Școala românească este mai ales despre veniturile și gradul de educație al părinților, despre accesul la cele mai înalt cotate unități de învățământ din marile orașe, despre profesori pasionați și superior pregatiți, ancorați într-un orar de muncă paralel orarului școlii și, desigur, despre ceilalți, lăsați pe dinafară de sistem. Acești ceilalți sunt cei mai mulți membrii titulari ai demosului românesc, chemat să voteze din când în când, căci așa o cer regulile democrației reprezentative. Tempora mutantur, nosque mutamur in illis.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cele mai prestigioase licee din capitala sunt pepiniere de material de lucru pentru cabinetele psihologice, practicand un bullying sistematic la adresa elevilor. Cei care obtin rezultate la olimpiade sau studiaza la universitati din afara tarii o fac pentru ca se pregatesc in particular sustinuti financiar de familiile lor. De cele mai multe ori profesorii de la liceu nu au nici un merit, in afara de acela de a-i face pe copii sa isi doreasca cu adevarat sa plece din tara.
Profesorii buni, da sunt multi profesori buni in sistem, sunt sufocati de marea masa a celor pentru care sistemul educational este un loc in care isi asteapta pensia si din care nu pot fi inlaturati pentru ca sunt titulari. Profesorii buni sfarsesc prin a fi inlaturati din sistem, fiind blocati ani la rand pe pozitii de suplinitori si asteptand sa mai iasa la pensie titularii.
Sunt parintele unui copil care a invatat foarte mult pentru a ajunge la unul din liceele de elita descrise in articol, care 4 ani de zile s-a luptat cu toanele si ifosele unor profesori incompetenti si rau voitori, lipsiti de orice fel de conexiune cu copiii pe care ii aveau in fata. Un copil care a fost olimpic si care acum invata la una din universitatile acelea prestigioase mentionate in articol. Un copil care a ales acel liceu pentru ca ii placea chimia si a ajuns sa nu isi mai doreasca sa auda de chimie pentru ca doamna profesor stia doar sa le spuna ca sunt toti niste incapabili. Un copil caruia ii placea biologia, dar in liceu profesorul de biologie era preocupat doar de a-si recruta elevi pentru meditatii. Meditatii pe care le facea online, cu cate 9 copii simultan, profesor care era si inspector in acelasi timp …
Un liceu de prestigiu in care profesorul de istorie le ofera copiilor discursuri interminabile despre neajunsurile Uniunii Europene si despre patriotismul eroului Antonescu.
As fi curios sa aud ce zie azi despre educația primită la liceu si la UB de către Simion-AUR, chiar de la profesorii sai de istorie…
(Off-topic) Vina pentru alegerea liceului și pentru cei patru ani ulteriori aparține familiei, părinților în primul rând.
TOATE instituțiile internaționale asta ne spun: România trebuie să treacă de la o dezvoltare CANTITATIVĂ (tip capitalism sălbatic) la o dezvoltare CALITATIVĂ, axată în principal pe sistemele de învățământ și sănătate (unde stăm foarte prost). Aș adăuga aici și clasamentele ONU ale Indicelui Dezvoltării Umane(HDI) unde România, deși clasificată „very high human developement” pe poziția 53, de vreo 10 ani bate pasul pe loc. De ce? Din cauza tocmai a sănătății (speranță de viață la naștere) și a învățământului (abandonul școlar).
În legătură cu sistemul învățământ-educatie-instructie trebuie să recunoaștem că habar nu avem ce vrem. Doar constatăm, dar nu știm/vrem/putem să facem ceva. Asta se numește IRESPONSABILITATE, CHIAR CRIMĂ.
Analiza OECD este clara si la obiect. Dar pentru Ro nu conteaza decat Ro educata restul este dat la gunoi. Pentru a evolua pozitiv avem nevoie de : 1. Contracte de munca pt.dascali de doi ani, ai performante inca doi ani, nu ai se trece la alta meserie. 2. Fara grade didactice inutile, ai bune rezultate la clasa, dupa doi ani se cere un salariu marit. 3. In rural, in comune mari cu potential economic, create internate cu casa, masa, biblioteci si lectii cu pedagogi. Ca toti copiii din satele izolate si sarace sa mearga la scoala pana la 15 ani. Acasa doar in vacante. 4. In o clasa doar 14 copii ca un dascal se ocupe atent de toti. 5. Multiplicarea scolilor profesionale si relatii stranse cu firme private, cu burse. Nu toti trebuie sa faca un liceu daca nu sunt in stare. 6. Manualele scuturate de balast si memorare infinita. Mai aerisite si logice. Metode mai atractive si fara exces de tablete si calculator.
De ani buni sustin aceste aspecte dar ministerul invatamantului si guvernantii nu ii intereseaza decat functiile lor si o masa simpla de votanti. Daca scoala se ridica prea mult, atunci guvernantii de azi ajung la groapa istoriei.
mda, nebunia cu liceul obligatoriu trebuie sa inceteze!
si copii ceilalti lasati cu 8 clase + 2-3 de profesionala DACA vor; altfel, 8 clase;
ar mai trebui si licee vocationale; liceele „teoretice” reduse la 25% din numarul liceelor;
suntem multi care gandim asa;
dar ce folos? Politrucii vor altceva; si ei isi impun fanteziile; daca pot…..
Vedeti cate lucrari de licenta si doctorate sunt plagiate.
Vedeti cati absolventii de studii superioare stiu sa faca un text cu aparat critic.
ETC.
Iata ca e nevoie de crize (pandemie, incendii, razboaie), ca sa constientizam cat de prost stam, de fapt, la mai multe capitole, la mai bine de 30 de ani de cand se presupune ca s-a schimbat drumul Romaniei in lume…
Popor needucat si neinstruit, in mare parte, care „pune botul” la vrajeli populiste, nationaliste, suveraniste, anti-democratice etc., care apreciaza golaneala si voteaza in consecinta.
„Elite” politice de slaba calitate profesionala si umana, care sunt usor de cumparat de diversi actori statali oculti si neprietenosi.
Drumuri rapide lipsa, care ingreuneaza deplasarea rapida si eficienta de trupe si tehnica militara la granita estica a NATO, in caz de ceva.
Autoritate bisericeasca politizata si infiltrata de te-miri-cine.
Sistem de sanatate precar si aproximativ (cu exceptia sistemuluui medical de urgenta, as zice).
Administratie locala inepta, ineficienta si fara viziune (cu cateva exceptii izolate), aservita puterii centrale.
Corp profesoral vlaguit, minimalizat si deprofesionalizat de amestecul constant al politicului.
Presa si mass-media subordonate, in mare parte, unor interese care nu sunt cele ale Romaniei.
Milioane de romani ce traiesc si produc in strainatate, pentru alte tari.
Iar toate „tumorile” astea si cate altele au fost pornite, intretinute si crescute de oameni fara caracter, cocotati sau numiti in functii de conducere, de-a lungul timpului.
Isi mai aduce cineva aminte de „Punctul 8 de la Timisoara”?
Politicienii nostri nu cred ca sunt corupti de altii; sunt santajati. Atit de prostovani sunt, incit se lasa antrenati in cele mai prostesti curse si apoi santajati; pe linga faptul ca unii erau dinainte de a ajunge in functii, agenti straini.
Nu cred ca punctul 8 ar fi rezolvat problema. Nu poti ridica o clasa noua de politicieni, din nimic; trebuie sa fie formati, educati pentru ceea ce va veni. Sensibilitatea la „agenturili” straine ar fi fost la fel sau si mai si. Dar serviciile secrete ar fi trebuit epurate. Si legea functionarii lor ar trebui modificata.
Punctul 8 ar fi provocat un razboi civil. E bine ca am evitat si nebunia aia. Dar ne-a produs alte rani. In primul rind, subiectivismul penetrarii pe listele electorale. Supervizate doar de ei… In al doilea rind, nebunia promovarii in profesii si administratii doar a celor autorizati de ei. In al treilea rind, controlul „cadristic” al aparitiei noilor patroni(mai ales in mass-media, dar nu numai).
Avem multe neajunsuri din cauza neaplicarii punctului 8, dar e mai bine decat daca am fi avut un razboi civil. Nu realizati ce nenorociri ar fi fost. Pe linga economia distrusa (oricum distrusa de loazele ajunse in posturi), ar fi fost si o pierdere umana imensa. Si ginditi-va ca „revolutionarii” erau foarte „apropiati” de o anumita capitala fosta mare imperiu, ce se doreste -inca- mare imperiu… Nu mai intram noi in NATO si UE 1000 de ani.
Romania se afla intr-o perioada de tranzitie o perioada ce arde etapele cu repeziciune .Ceea ce altii au facut in sute de ani Romania nu poate face doar in ciitiva zeci de ani .Suntem in razboi .Daca pina acum totul era legiferat si totul era supus verificarilor de competente acum ne este imposibil a incerca sa facem comparatii .Masura lucruirilor devine cu totul alta .Romania a inteles cel mai bine care sunt posibilele alternative ale viitorului .Contrar tuturor nemultumirilor fiecare etapa de existenta a Romaniei a fost extrem de bine gestionata .Intrarea in NATO si UE (Romania nu avea alta alternativa asa cum vedem la vecinii nostri maghiari sau sirbi ), raspindirea cetatenilor romani in intrega Europa acolo unde au fost creeate comunitati mari ce participa la viata cetatilor vechiului Occident .Protejarea resurselor energetice in asteptarea unor noi tehnologii spre a putea beneficia la maximum de rezultatele si de punerea in valoare ale acestora .Inarmarea si protejarea natiunii prin aparitia parteneriatelor Strategice .Jocul economic total ce a permis unor categorii de cetateni sa poata acumula plusvaloare materiala .Cresterea extraordinara a PIB ului .Profitabilitatea dusa spre maximul posibil atunci cind Ucraina a fost atacata .Visatorii care inca mai spera in aparitia in Romania a unor Universitati de prestigiu nu inteleg cu ce ne confruntam .Am fost o tara comunista sau socialista multilateral dezvoltata asa cum ne placea sa spunem sau ii placea sa spuna conducatorului suprem .Europa intrega este si ea alaturi de noi in razboi .alatul din Versailles sau Domul Invalizilor nu mai este pe gustul unora .Multi , tot mai multi dintre noi , cred ca ceea ce ii inconjoara li se cuvine .Multi ,tot mai multi, inca viseaza ,neintelegind ceea ce acum se intimpla .Drepturile omului nu sunt acum respectate ne arata unii cu degetul .Libertatile nu mai sunt ca acum 20 de ani in urma zic altii .Oameni buni suntem in razboi .„En temps de guerre, les ressources et moyens sont très souvent limités et il faut faire avec le peu de moyens disponibles pour les tâches de la vie courante. Donc, en cas de situations critiques, il faut faire avec ce qui disponible et ne pas compter sur une aide extérieure ”este adevarul momentului .Cine nu intelege diferenta si inca spera sa revina la o veche normalitate se inseala singur .
Aveti obsesia razboiului !!! Daca este razboi nu trebuie sa facem nimic, asta este ce scrieti. Sa ne lasam mintiti, furati si sa fim corupti prin cei care ne conduc. Halal logica!!!!