luni, octombrie 7, 2024

Raspantii insangerate: Stalin, politia secreta si intelectualii

Regimurile comuniste au fost obsedate de statutul și rolul intelectualilor. Resurse imense au fost mobilizate pentru a asigura înregimentarea totală a acestora și transformarea lor în „artiști de stat”. Lenin, el însuși având studii în drept, disprețuia profund intelighenția, dar, în același timp, încerca să ademenească și sa obțină adeziunea cât mai multor oameni de știință și ingineri de partea puterii sovietice. La rândul lui, Antonio Gramsci a descris avangarda leninistă drept un intelectual colectiv. Excelenta carte a Cristinei Vatulescu se concentrează asupra destinului intelighenției creative neînregimentate din Rusia lui Stalin și din România stalinizată. Ea analizează interacțiunea dintre creația artistică și supravegherea, represiunea și persecuția poliției politice. Bazându-se pe arhivele poliției secrete din Rusia și România, acest volum profund original și superb documentat surprinde destinele tragice ale unor importanți artiști prinși în ceea ce Lionel Trilling a numit răspântiiile insangerate (bloody crossroads) unde politica și literatura se întâlnesc.

Cristina Vatulescu , Police Aesthetics Literature, Film, and the Secret Police in Soviet Times – 2012, Stanford University Press

Teza cărții de față este formulată cât se poate de clar: „dosarul de securitate a apărut și a devenit extraordinar de important exact în momentul în care autoritatea textelor literare era într-o criză profundă” (p. 7). Volumul cuprinde capitole despre natura dosarelor de securitate, conținutul lor și conexiunea cu cele două etape, cea de supraveghere și de investigare; despre legăturile invizibile și deseori misterioase dintre opera de artă, în cazul de față Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, și dosarul de securitate al autorului; despre rolul filmelor și regizorilor (precum Dziga Vertov) în transformarea realizărilor lor profesionale în instrument de control social al criminalității („kino policing”); despre reprezentările cinematografice ale Gulagului realizate în colaborare cu poliția secretă (NKVD, GPU) și anexarea artei de către un vorace complex represiv-propagandistic; și despre înstrăinare ca și concept interpretativ pentru înțelegerea relației dintre teoria literară și poliția secretă.

De fapt, așa cum demonstrează Cristina Vatulescu, dosarele de securitate au fost corespondentul secret al biografiilor reale și a creațiilor veritabile. Acestea constituiau contra-narațiuni inspirate de demonologia oficială. Ofițerii de securitate au devenit co-autori ai unor asemenea „capodopere” ascunse. Isaac Babel, de exemplu, a fost transformat într-un fel de spion al agenturilor străine, a fost forțat să își admită presupusa vinovăție, fiind apoi executat fără nici măcar un proces spectacol. Principala sa „vină” a fost o asociere „imprudentă” cu Evghenia Ejova și nefericitul ei salon literar. Alți membri ai acestui grup parca blestemat nu au fost arestați, dar au fost fără îndoială urmăriți îndeaproape de o rețea extinsă de informatori. Interesele și opțiunile literare personale ale lui Stalin au jucat un rol important: acest lucru ar putea explica de ce „cosmopolitul” Ilya Ehrenburg a reușit să supraviețuiască, în timp ce alții, mult mai puțin implicați în relațiile cu Occidentul, au dispărut în timpul valurilor succesive ale terorii, incluzând aici și procesul Comitetului Evreiesc Antifacist.

Un motto din Vladimir Nobokov apare la începutul introducerii și surprinde în mod tulburător ceea ce autoarea definește drept zonele de intersecție între literatură, film și poliția secretă în context totalitar: „istoria Rusiei … poate fi analizată din două puncte de vedere: primul, ca evoluție a poliției … al doilea, ca dezvoltare a unei fantastice culturi”. Cristina Vatulescu formulează ipoteze provocatoare privind cultura sovietică în timpul stalinismului, inclusiv în ceea ce privește rolul artelor vizuale în construirea discursurilor de legitimare a lagărelor de concentrare. Cu alte cuvinte, în anumite cazuri, înainte de a deveni zeki, unii intelectuali au fost dispuși să justifice Gulagul prin intermediul propriei opere. Aducând în discuție și cazul românesc și explorând personalități remarcabile precum Constantin Noica și N. Steinhardt (ambii importanți gânditori, arestați și încarcerați, apoi aflați sub continuă supraveghere a Securității), cartea de față reprezintă o contribuție crucială la analiza comparativa a supraviețuirii intelectualilor în comunism.

În 1960, Noica și Steinhardt au fost inculpați într-unul dintre cele mai faimoase procese instrumentate de partidul comunist împotriva intelectualilor români. Primul se afla pe banca acuzaților pentru că scrisese o carte despre Hegel, pe care apoi a încercat să o scoată din țară trimițând-o filosofului E. M. Cioran, aflat atunci la Paris. Steinhardt, un nonconformist, expert în constituționalism și strălucitor critic literar, a refuzat să coopereze cu Securitatea și a fost acuzat de complicitate în „acțiuni subversive anti-statale”. Noica a fost singurul membru proeminent al grupului de intelectuali strălucitori interbelici, numit deseori drept „generația ‘27”, care a rămas în România după 1944, spre deosebire de prietenii săi Cioran și Mircea Eliade. După ce au fost eliberați în 1964, Noica și Steinhardt au fost urmăriți permanent de Securitate. Steinhardt a refuzat să colaboreze, și-a scris memoriile, „Jurnalul fericirii”, o capodoperă literară și de ordin moral. Atunci când prima versiune a acestora a fost confiscată de Securitate, Steinhardt le-a rescris cu neabătută tenacitate. Noica s-a autoiluzionat că dialogul cu securiștii pe teme culturale ar putea cumva să îmblânzească politicile draconice ale regimului. A vizitat Parisul, unde a încercat sa convingă importanți emigranți anticomuniști că implicarea culturală în România era cea mai bună strategie de supraviețuire. În mod evident, el a subestimat perfidia Securității într-un dialog total inegal. Aceste conversații au devenit stenograme care apoi unii le-au interpretat ca dovezi ale concesiilor făcute de Noica regimului comunist. Cristina Vatulescu pare să împărtășească această interpretare. În ceea ce mă privește, am rezerve asupra colaborării lui Noica cu Securitatea. Atât el cât și discipolii lui (printre care filozoful Gabriel Liiceanu și istoricul de artă Andrei Pleșu) au fost de fapt considerați drept indivizi posibil subversivi. Unul dintre vizitatorii occidentali ai lui Steinhardt a fost profesoara americană Katherine Verdery, care la rândul ei era obiectul unei intense supravegheri a Securității. În lucrările sale, Verdery a analizat metafizica noiciană și impactul său asupra ideologiei naționaliste din timpul perioadei Ceaușescu. Din anumite puncte de vedere, statutul lui Noica în România lui Ceaușescu este similar cu cel al lui Lev Gumiliov (fiul Annei Ahmatova) în Uniunea Sovietică post-stalinistă.

Cristina Vatulescu stăpânește ireproșabil teoria politică și literară. Titlul volumului provine dintr-un citat din cartea lui Osip Mandelstam Zgomotul timpului. Prin formula „estetica poliției”, autorul se referea la festivalul ritualic al uniformelor, decorațiilor, medaliilor din Rusia țaristă. Profesoara Vatulescu folosește acest concept într-un sens mai larg și actualizat. El reflectă „observațiile extraordinare ale unor artiști precum Mandelstam, Babel, Șklovski și Steinhardt privind estetica poliției cât și încercarea de a înțelege rolul crucial, de multe ori nerecunoscut, al poliției secrete în formarea unei culturi vizuale și literare în acei ani” (p. 23). Autoarea consideră că „înstrăinarea artistică, care o lungă perioadă a fost condamnată drept apolitică, a fost gradual politizată și în mod radical transformată odată cu întrepătrunderea ei cu înstrăinarea provocată de interacțiunea cu poliția secretă” (p. 25-6). Consider extrem de folositoare analiza definiției inițiale a lui Viktor Șklovski a termenului (ostranenie), a reformulărilor acestui din lucrările autobiografice, și a relevanței acestuia pentru experiența carcerală și pentru epifania lui Steinhardt în sistemul concentraționar comunist din România, așa cum aceasta apare în Jurnalul fericirii. Problema Diavolului ca prezență cotidiană și instituțională în universul totalitar deține un rol central în scrierile lui Bulgakov și Steinhardt. Precedentul sovietic, din punctul de vedere al persecuției politice și a esteticii confesiunii dezvoltată de poliția secretă, este fundamental pentru înțelegerea cazului românesc (sau polonez, maghiar, cehoslovac și est german). Departe de a fi o prelungire artificială a analizei cazului sovietic, incursiunea Cristinei Vatulescu în cel românesc are un real potențial empiric/euristic.

În analiza ei pertinentă și provocatoare a confesiunilor scriitorilor arestați, Cristina Vatulescu accentuează logica internă a încercărilor bolșevicilor de a realiza o mutație antropologică. Prizonierul nu este pur si simplu un deținut ci un potențial candidat la o convertire lăuntrică fundamentală. Scopul anchetei este de a transforma sinele individului, de a distruge ceea ce poetul polonez Aleksander Wat a numit „omul lăuntric”: „împărțirea sinelui într-o multitudine de criminali/dușmani, care uneori se exclud reciproc, este caracteristica definitorie a confesiunii” (p. 45). Pedagogia poliției secrete a avut așadar menirea de a restructura întregul cosmos mintal al acuzaților, a avut ca scop să-i facă pe aceștia să-și piardă orice speranță, să se alieneze în mod inexorabil, deschizând astfel drumul metamorfozarii acestora în Omul Nou comunist.

Personajele cărții de față merită atenție deosebită. Printre ele se află regizori faimoși care au servit de bunăvoie scopurile utopice ale poliției secrete; procurori, precum renumitul Lev Șeinin, prieten cu Babel și Vasili Grossman, care a scris romane polițiste extrem de populare în timp ce participa la pregătirea proceselor spectacol în calitate de principal asistent al procurorului șef al lui Stalin, Andrei Vîșinski, la sfârșitul anilor patruzeci; și romancieri izolați precum Bulgakov, care au oferit indicii privind trăsăturile diabolice ale sistemului prin intermediul introducerii Diavolului însuși printre personaje principalele ale ficțiunilor care descriau atmosfera delirantă din Moscova anilor treizeci. Eliminarea rațiunii critice a culminat cu afirmațiile nesăbuite ale lui Maxim Gorki legate de originile de clasă ale criminalității. Odată ce condițiile vechi urmau să dispară, Gorki credea (sau pretindea că este convins) că criminalitatea urma să fie ușor eliminată. Șklovski, în Călătoria sentimentală, a remarcat că, în pofida credinței lor în miracole, bolșevicii erau de fapt incompetenți în astfel de realizări de factură magică. Nu știu dacă Steinhardt l-a citit pe Șklovski, dar putem observa similitudini puternice între interpretările celor doi legate de ambițiile milenariste ale comunismului și motivele eșecului acestuia. Cine vrea să înțeleagă relațiile infiorator de complicate și profund tragice dintre biografie, artă și istorie în epoca terorii staliniste va beneficia enorm ca urmare a lecturii indispensabilului volum al Cristinei Vatulescu.

Cristina Vatulescu, Police Aesthetics: Literature, Film, and the Secret Police in Soviet Times (Stanford, CA: Stanford University Press, 2010) recenzie-eseu de Vladimir Tismăneanu în Kritika: Explorations in Russian and Eurasian History , vol. 14, no. 1 (Winter 2013), pp. 196–200. (Traducere de Bogdan C. Iacob)

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. jigodia si prostul fac un duo redutabil. includem ciomagul (forta bruta) in tagma prostului.
    daca aplicam statistica si legea repartitiei uniforme, vom constata ca omul vertical cu principii morale, in cel mai fericit caz poate insuma o treime.
    am ajuns asadar la „jocurile de putere” si „aliante”.
    cine i mai persuasiv ? si care combinatie e cea mai probabila ? :)

  2. Pentru cei ce se afla departe (adica RO sau , in cazul meu, Asia) : azi la ora 19 (ora RO) se poate vedea aici prezentarea pe care Prof. Tismaneanu o face la NED –si discutiile ce urmeaza , binenteles :

    http://www.ustream.tv/channel/ned-events

    E buna modestia, domnule profesor, dar e bine totusi sa stie oamenii, poate sint interesati de subiect. Felicitari !

    Pe.Se.–- am pus linkul gindindu-ma ca poate A. Marga , C. Musat sau Cristea doresc sa scoata notite !

    • Va spun sincer ca nu stiam. Multumesc ptr felicitari. Saptamana viitoare, pe 5 martie, prin webcast, la ora 12 (ora DC), lansarea volumului lui Robert Gellately, „Stalin’s Curse: Battling for Communism in War and Cold War” (Knopf and Oxford UP, 2013). Voi fi moderatorul evenimentului. Sigur, ca fost bursier NED si Wilson Center (ambele cu recomandari primite si din partea mea), dl Marga ar putea sa se uite :)

      O recenzie interesanta la „The Devil”:

      http://antanassileika.ca/?p=894

      Ganduri bune.

      • Intr-o lume normala , nu eu , de aici, de la mama dracului, ar trebui sa fiu cel care pune link-ul , si inca in subsolul rezervat comentariilor, pe o platforma ….

        Intr-o lume normala , ar trebui ca pe pagina ICR , la sectiunea „Anunturi” ( acolo unde apar rafuielile lui Marga) sa apara acest link. Nu e eveniment sponsorizat de ICR , nu se baga nici un leu , dar e un act de cultura (cultura politica) in centrul caruia se afla o lucrare a unui profesor roman („emigrant” apud Marga) si promovarea de catre ICR macar printr-un link mi se pare normala , fata de misiunea sa reala.

        Intr-o lume normala , ar trebui ca pe pagina IICCMER sa apara acest link . Pentru ca topicul tine si de misiunea institutului –cea reala. Si cred ca cercetatorii de acolo ar avea ce invata …

        Intr-o lume normala , ar trebui ca pe pagina web a Observatorului Cultural sa apara acest link. Pentru ca acolo apar tot felul de recenzii la lucrari ale unor politologi sau istorici, mai mult sau mai putin calificati , iar evenimentul de la NED e mult mai mult decit o simpla recenzie …

        Dar ce mai e normal in ziua de azi ? :oops:

  3. Ca un intelectual tolerant si dezinteresat de luptele de culise ce sunteti, abia astept o recenzie la obiect, fara epitete infame, la cartea aparuta la Polirom a lui Gabriel Andreescu. Si aceasta are in centru „intelectuali”.

    Stiu ca au aparut recenzii in revista culturala pe care o atasati Tricolorului vadimist, dar ma astept si la o parere „avizata”. Si poate nu stergeti nici acest comenatariu: nu de alta, dar lumea stie ce fel de pareri cenzurati pe acest site (da, nu va displace cenzura). Acelea care NU va convin, NU va plac, Nu va lauda si NU va tin isonul.

    • Nu e vorba de cenzura, ci de adecvarea comentariului la tema articolului, precum si de stilul in care este scris (ori absenta acestui stil). Cum am mai scris, „Contributors” este un portal moderat, nu sunt eu responsabil pentru tot ce apare ori nu apare aici. In rest, indraznesc sa va rog sa fiti mai putin nervos. Deocamdata, hic et nunc, ma ocup de fenomenul Stalin. Daca editura Polirom si/sau dl Gabriel Andreescu imi vor trimite cartea despre care vorbiti, in masura timpului, o voi citi si, poate, o voi comenta. Din pacate, nu este disponibila la libraria „Politics and Prose” si nici TLS nu mi-a solicitat o recenzie :)

  4. Chiar daca e in afara subiectului-demult tineam sa va intreb ceva. Ca unul care, alaturi de regretatul profesor Ghita Ionescu, aveti, probabil, cea mai inalta expertiza in studiul istoriei comunismului romanesc. Stiti, m-am gandit de multe ori daca nu cumva lipsa de cadre cu bagaj ideologic mai diversificat si mai amplu,- cu cateva mici exceptii-, a facut ca PCR sa imbratiseze, practic, numai stalinismul. Timp de 45 de ani. Anemia sa congenitala, lipsa fermentului ideologic, asa cum el exista in alte tari comuniste, n-a dus cumva la repercusiuni pe care le-am trait cu totii dupa ’90? Imi pare ca dupa revolutie a trebuit sa recuperam aceasta intarziere, parcurgand un fel de perestroika, un dezghet politico-ideologic, din care nu stiu daca am iesit inca. Partidele inca sunt deficitare cronic la nivelul doctrinei, fiind doar niste grupuri de interese dotate cu niste hartoage numite programe, poliloghii stufoase, concepute, parca, la „Stefan Gheorghiu”, pe care nu da nimeni doi bani. Nici politicienii, nici alegatorii.
    Boala aceasta cronica nu-si are radacinile in lipsa totala de viata partinica, atat cat se putea, dinainte de ’89? In interbelic, dar si inainte de Primul Razboi, cu toate tarele sistemice, partidele aveau, totusi, viata proprie. Vorbesc de cele care contau. In cei 23 de ani ai celei de-a doua republici vad doar doua-trei realizari majore-faptul ca alegerile au fost libere, cu toate minusurile pe care le doriti, dar rezultatele nu au fost afectate decisiv de fraude. E pentru prima data in istoria Romaniei cand s-a petrecut asta [ inainte de 38 doar alegerile din ’37 se pare ca au fost neviciate grosolan, restul fiind niste parodii democratice ]; intrarea in NATO si in UE-dar asta fara ca Romania sa merite, dupa parerea mea. Faptul ca partidele si politicienii nu accepta, de fapt, jocul democratic, vrand doar sa-si anuleze adversarul mi se pare ca vine tot din mostenirea comunista. Poate doar UDMR sa evolueze altfel-cu riscul de a supara pe unii, dar mi se pare cel mai european partid de la noi!
    Imi cer scuze daca v-am inoportunat cu mica mea digresiune. Va multumesc

    • Tema este cat se poate de interesanta. A existat intr-adevar o debilitate teoretica in PCR. Nu s-a coagulat un curent critic precum in Ungaria, Polonia si Cehoslovacia. Parte din explicatie tine de contractul national-stalinist, adica neutralizarea preventiva a oricarei tendinte de autonomie prin invocarea obsesiva a imperativului unitatii partid-clasa muncitoare-natiune. Dar a contat, negresit, traditia anti-intelectuala din PCR, mai pronuntata decat in alte partide leniniste.

  5. o referinta, poate interesanta = LA PAROLE RESSUSCITEE – Dans les archives littéraires du KGB – Vitali CHENTALISKI – Ed Robert Laffont 1993.
    cu stima
    C Lupe – Montpellier, FR

  6. Domnule Tismaneanu,
    De cate ori trebuie sa postez o intrebare pentru a putea fi acceptata ?
    In interventia anterioara ma intrebam si in acelasi timp intrebam de ce sunt atat de putine comentarii la acest articol fata de altele scrise de dumneavoastra ? Nu prezinta interes atitudinea intelectualilor fata de regimurile totalitare ? Inregimentarea lor a devenit atat rusinoasa incat nici macar nu se mai poate comenta pe acest subiect sau s-a ajuns la saturatie si nu mai merita nicio discutie ?
    Daca aceste intrebari vi se par indecente, inafara subiectului, atac la persoana sau sunt utilizate expresii de neacceptat atunci cenzurati-le in continuare.

  7. Referitor la C. Noica afirmati: „În mod evident, el a subestimat perfidia Securității într-un dialog total inegal. Aceste conversații au devenit stenograme care apoi unii le-au interpretat ca dovezi ale concesiilor făcute de Noica regimului comunist. Cristina Vatulescu pare să împărtășească această interpretare. În ceea ce mă privește, am rezerve asupra colaborării lui Noica cu Securitatea”.
    Acum nu pot decit sa intreb: ati vazut in mod direct sau indirect, sub forma unor copii, dosarul de urmarire informativa al lui C. Noica? Va intreb nu de alta, dar realitatea de multe ori arata mult mai sinistru decit ne place noua sa o vedem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro