luni, mai 27, 2024

Război în Orient. Dimensiunea politică

Ceea ce a fost până săptămâna trecută doar un subiect de discuţii politico-diplomatice sau o temă de reflecţii academice, pare să devină o sumbră realitate în teren. O miză de viaţă şi de moarte. Este din nou război în Orient, în teritoriile palestiniene.

După lecţiile amare ale „primăverii arabe” din 2011 şi eliberat de constrângerea politică a alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, Israelul se arată hotărât să-şi definească rapid un nou profil şi o nouă relaţie de putere în raport cu lumea arabă, la rândul ei înnoită prin căderea unor longevivi dictatori din regiune. Campania din Gaza e doar începutul acestei noi orientări politico-militare, nu sfârşitul proiectului israelian, după cum a sugerat chiar ministrul Apărării, Ehud Barak. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că Israelul a fost profund nemulţumit de evoluţiile din zona MENA (Middle East and Northern Africa) şi a avertizat Washington-ul în mod repetat asupra pericolelor care pândesc în spatele unei aşa-zise „primăveri arabe”, lipsită însă de alternativa reală a democraţiei liberale şi de soluţii de guvernare, altele decât cele militare sau islamiste, singurele la îndemână pentru această etapă a dezvoltării politice locale. Scenariul cel mai sever, cel al ciocnirii civilizaţiilor de care vorbea în anii 90 Samuel Huntington, pare acum mai probabil ca oricând în Orientul Mijlociu, unde Israelul este o insulă a democraţiei şi dezvoltării moderne înconjurată de o mare arabă, în care Islamul cunoaşte o neaşteptată consolidare în ultimul deceniu, inclusiv sau în primul rând la nivelul generaţiei foarte tinere.

Ştim, de asemenea, că în Israel vor urma alegeri generale anticipate pe 22 ianuarie 2013, pentru al 19-lea Knesset. Unii comentatori, chiar occidentali, încearcă să acrediteze ideea că ofensiva „The Pillar of Defense” este o simplă strategie electorală a cabinetului Netanyahu. Ar fi, desigur, îngrozitor de cinic şi inacceptabil de simplist să asumăm o asemenea ipoteză, că acolo mor oameni pentru ca cineva să câştige alegerile. Dar o dimensiune politică a conflictului există, fără îndoială. Nu e vorba numai de o confruntare militară cu Hamas, nu e în joc numai eliminarea unor ţinte care au legătură cu terorismul, e vorba de o reaşezare a echilibrelor de securitate în zonă, după ce Israelul s-a văzut lipsit de minima siguranţă pe care i-o conferea regimul militar al lui Hosni Mubarak, controlat de americani, sau ameninţat de ascensiunea islamiştilor în Egipt, Libia, de influenţa Hezbollah în Liban, de războiul civil înfiorător din Siria, de incertitudinile politice legate de succesiunile la tron în Arabia Saudită sau în alte monarhii din Golf, nu în ultimul rând de deteriorarea relaţiilor cu Iranul şi, mai nou, cu Turcia. Faţă de toate aceste provocări din regiune, Israelul doreşte să arate că poate înfrunta singur sfidările duşmanilor, că poate să-şi joace cartea şi fără susţinerea militară directă a Americii, că este pregătit şi nu se teme de război. Faptul că premierul Recep Erdogan, liderul unei ţări puternice ca Turcia, membru al N.A.T.O. şi vechi aliat al Statelor Unite, declară că „Israelul va da socoteală” mai devreme sau mai târziu pentru ofensiva din Gaza este desigur un semnal politic îngrijorător pentru situaţia din Orient. Este, de asemenea, primul test politic internaţional major al preşedintelui reales Obama.

Pentru moment, reţinem declaraţia preşedintelui american făcută duminică, după aterizarea în Tailanda: „Este dreptul Israelului să se apere de rachetele trase asupra teritoriului său!” Pare o compensaţie diplomatică post-electorală, pregătită în prealabil, pentru anii de tăcere din primul mandat, pentru lipsa de inspiraţie sau de interes în politica externă, pentru neimplicarea şi ezitările administraţiei Obama şi ale Departamentului de Stat în raport cu crizele din Orientul Mijlociu şi, respectiv, faţă de ascensiunea islamiştilor la guvernare în câteva ţări din zona MENA. Se aşteaptă alte reacţii politico-diplomatice, după ce Liga Arabă a condamnat, previzibil, acţiunea Israelului. Uniunea Europeană ca actor în relaţiile internaţionale nu mai e demult o voce clară, autoritară şi ascultată, care să conteze pe scena politicii globale, chiar dacă Londra şi Parisul au reacţionat prompt în nume propriu, încercând să calmeze spiritele şi să nu încurajeze trecerea la faza următoare, ground invasion. Armistiţiul nu pare însă iminent, câtă vreme Tel Aviv a fost ţintit sâmbătă de o rachetă trasă din Gaza, probabil de fabricaţie iraniană (Fajr-5, cu rază de acţiune de 75 de km.), distrusă de sistemul interceptor israelian Iron Dome.

Israelul are de purtat o imensă bătălie strategică în aceşti ani, atât pentru a-şi garanta securitatea proprie şi regională, cât şi pentru recâştigarea simpatiei occidentale, a societăţii civile şi a opiniei publice din democraţiile nord-atlantice. Dacă pentru primul obiectiv avioanele, tancurile şi bateriile de rachete performante pot face ceva (deşi nici acest lucru nu e sigur), bătălia în planul imaginii va fi incomparabil mai complicată. Bombardamentele din aceste zile categoric nu solidarizează opinia publică internaţională cu Israelul, aşa cum nu a făcut-o ofensiva din 2008-2009, şi aproape obligă liderii politici occidentali (vezi declaraţia ministrului britanic de Externe, William Hague) şi organizaţiile cu vocaţie universală să facă un apel imediat la stoparea violenţei şi agresiunii împotriva civililor. Din această perspectivă, Israelul poate părea izolat. Nu are cum să aibă susţinători expliciţi ai unei invazii terestre anunţată ca posibilă, chiar dacă prima declaraţie a lui Barack Obama poate părea încurajatoare, fiind în principiu pro-Israel. Lobby-ul evreiesc din Statele Unite va fi, ca de obicei, copleşitor dar nimeni, niciun guvern din lume nu se poate declara în favoarea unor bombardamente care ucid civili şi copii, acest principiu este esenţial. Pe de altă parte, experienţele sinistre ale terorismului alimentat şi implementat de fundamentalismul islamic vor menţine multă vreme de acum înainte neîncrederea justificată a democraţiilor occidentale faţă de ascensiunea politică a islamismului şi faţă de capacitatea liderilor acestor mişcări de a fi parteneri responsabili în relaţiile internaţionale.

Probabil, confruntarea militară între Israel şi Hamas se va opri în decembrie. Este o opinie personală, chiar dacă acum semnalele sunt de continuare şi chiar de intensificare a campaniei. Oricum, se va opri înainte de votul din 22 ianuarie 2013 şi de inaugurarea noului mandat al lui Barack Obama, programată cu o zi înaintea alegerilor pentru Knesset. Vor rămâne însă o serie de dosare complicate care îşi aşteaptă soluţionarea: chestiunea statului palestinian, tranziţia în Siria (şi evoluţia politică viitoare de acolo, deocamdată imprevizibilă), relaţia explozivă cu Iranul (şi la Teheran va avea loc curând un transfer de putere într-o direcţie încă greu de anticipat), dialogul cu Egiptul condus de preşedintele Morsi, provenit din partidul Frăţiei Musulmane, (re)acomodarea cu Turcia guvernată de islamiştii moderaţi, devenită un fel de rising star în Orientul Mijlociu. Relaţia cu Turcia, până nu demult relativ bună, s-a deteriorat după uciderea unor cetăţeni turci în raidurile aeriene israeliene din 2010 împotriva unui convoi de vase cu pretinse ajutoare umanitare, care forţau spargerea blocadei maritime impuse de Israel în fâşia Gaza.

La ceas de cumpănă, lumea priveşte încă o dată spre America. Ce soluţie va putea genera administraţia Obama? Există oare o soluţie pe termen scurt sau mediu pentru pace şi dezvoltare în nefericitul Orient Mijlociu? Cât de departe poate să meargă Israelul? Poate fi eliminat terorismul? Cât de sigură mai este lumea în care trăim? Câţi civili inocenţi şi copii vor mai muri în acest never-ending conflict? Pot eşua politica şi diplomaţia internaţională într-un război de proporţii, într-un clash of civilizations sau rămânem cu speranţa că e vorba de escaladări de scurtă durată, aşa cum au mai fost în trecut, de deterrence şi manevre politice? Sunt interogaţii grave, cu consecinţe de viaţă şi de moarte, cărora cei care au privilegiul dar şi povara uriaşă a deciziilor politico-militare cruciale trebuie să le găsească un răspuns.

PS. Felicitări pentru articolul „Operaţiunea Pilonul Apărării” (semnat Theophyle) din 16 noiembrie a.c., o excelentă analiză tehnico-militară a campaniei din fâşia Gaza, cu multe detalii interesante pentru public.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Multumesc dle Profesor,

    Din nefericire toate optiunile adeversarilor indica totusi o confruntare apropiata. Daca ieri credeam ca exista o sansa de armistitiu, astazi sunt mult mai pesimist.

  2. Nu inteleg de ce folosim romgleza in articole. Toate conceptele in cauza au expresie in romana, daca nu chiar forme consacrate. Pentru clarificare se pot da expresiile englezesti intre paranteze.

  3. D-le Naumescu , imi caut cuvintele care sa exprime tot ce asi fi vrut sa spun dupa ce am citit articoluL. Pur si simplu sunt stupefiat de profunzimea analizei. Stupefiat deoarece de 22 de ani de cand sunt in israel nu am citit niciodata o astfel de analiza atat de pertinenta in legatura cu orientul mijlociu si cu situatia israelului. Stup[efactia mea e una pozitiva si ea vine de la faptul ca in toti acesti ani nu am citit ( in presa din romania )decat comentarii a la chicireac (care se da un mare specialist in probleme internationale si care de fapt nu e decat o hahalera respingatoare ) ) . Doar o observatie am : vorbiti de victimele colaterale ( urasc acest cuvint ) din fisia gaza . cu toata durerea pe care o resimt nu uitati ca in irak au murit peste 100 de mii de civili( unii spun 200 de mii ) iar in cecenia ce sa mai vorbim . amintiti-va si de belgianul leopold ! o sa imi spuneti ca erau alte vremuri si ca lumea s-a schimbat . ok . israelul s-a retras total din liban dupa care a primit o rapire de soldati si ca urmare 40 de zile de razboi 9 orasul in care locuiesc a primit 350 de rachete .infiecare zi de 10- 20 de ori alarma dupa care bubuituri . l;inga casa mea au picat cel putin 30 de rachete . din gaza ne-am retras total de multi ani . in schimb am primit mii de rachete .unde dracu sa ne mai retragem !!? in cisiordania 80 la suta din populatia palestiniana nu mai e sub ocupatie israelieana de peste 15 ani……. inca o data imi exprim toata admitatia pt articolul d-voastra .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro