În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este un globală, cu impact asupra competiției geopolitice cu China
La sfîrșitul lunii iunie Madridul va găzdui ceea ce este descrisă drept o reuniune la vîrf NATO crucială. În condițiile în care Occidentul, spuneau multe voci, a demonstrat o remarcabilă unitate și determinare în contextul agresiunii rusești din Ucraina. Pe fondul unei euforii nejustificate, între timp diminuate semnificativ în urma ultimelor evoluții de pe teren, privind impasul Rusiei în războiul din Ucraina s-a trecut prea ușor cu vederea peste dificultățile structurale din interiorul NATO și faliilor din relațiiletransatlantice, care nu au dispărut peste noapte. Chestiuni abordate într-o analiză extinsă publicată în Foreign Affairs de Edward Lucas. Deși subliniază faptul că s-a parcurs totuși un drum lung față de situația de acum doar 14 ani, cînd o recomandare secretă a alianței, MC 161, interzicea ca Rusia să fie considerată un „pericol militar” („Kremlinul trebuia prezentat drept un partener”, scrie Lucas, „ceea ce îi transforma pe membrii NATO cei mai vulnerabili, Polonia și țările baltice, în aliați de mîna a doua”), provocările interne fundamentale nu au dispărut peste noapte, în ciuda impresiei create de răspunsul relativ unitar față de invazia Ucrainei. În opinia sa, anunțată chiar din titlul articolului, în forma actuală „NATO este depășit și expirat”, așa că ar trebui regîndit și restructurat în acord cu noile realități și provocări.
Responsabile pentru această situație fiind, în bună măsură, enormele diviziuni politice interne. De la opoziția lui Erdogan față de aderarea Suediei și Finlandei și maniera în care Turcia flirtează cu Rusia și China, la Viktor Orban care și el utilizează aceleași două „cărți” în interiorul UE, la felul în care Franța și Germania privesc securitatea pe continent și relațiile cu Moscova. „Grandomania lui Macron și tergiversările cancelarului german Olaf Scholz creează obstacole și distrageri constante”, scrie Edward Lucas. „Slăbiciunile celor doi lideri, expuse glorios de la începutul războiului, au îmbogățit deja limba: Scholzen este un neologism german pentru „dither” (șovăială), în timp ce makronic în poloneză (și echivalentul său în ucraineană) poate fi tradus aproximativ ca „să faci declarații sforăitoarefără nici un efect concret”.
Or, diviziunile politice au un impact direct în plan militar, asupra structurilor de comandă din NATO. Explicația, crede Lucas, este aceea că în ciuda faptului că există o asimetrie enormă între ponderea și forța militară ale Statelor Unite și cele ale celorlalte state, alianța are la bază ficțiunea că aliații europeni ar fi parteneri egali, ceea ce înseamnă că trebuie să primească poziții formale în structurile NATO. Analiza lui Lucas este corectă în principiu, însă majoritatea statelor acceptă rolul dominant al Americii în luarea deciziilor. Probleme apar în cazul unor țări ca Franța, care visează la un statut de putere globală în fruntea UE, sau Germania care e deranjată de faptul că în destule situații interesele sale comerciale (de pildă în cazul Chinei) intră în coliziune cu agenda geopolitică a Washingtonului.
Diferențele fundamentale de abordare care separă puterile occidentale în privința viziunii privind felul în care ar trebui să se încheie războiul din Ucraina nu fac decît să adîncească faliile din trecut, în ciuda aparenței de unitate în contextul crizei ucrainene. Există două mari tabere, scrie The Economist. Una, este „tabăra păcii”, în cadrul căruia regăsim țări ca Germania, Franța, Austria sau Italia, care dorește o încetare cît mai rapidă a conflictului și demararea unor negocieri cu Rusia. Cealaltă, „tabăra justițiară” („etichetele” aparțin politologului bulgar Ivan Krastev) care dorește ca Rusia să plătească scump pentru agresiune. Numai că o astfel de descriere, în principiu factual corectă, nu explicitează motivațiile și agenda geopolitică diferită ale celor două tabere, în principal America și Marea Britanie, pe de o parte, și Franța și Germania, pe de alta.
„A devenit evident în ultimele luni că multor state europene le pasă mai mult de încheierea războiului decît de cine cîștigă”, scrie în Wall Street Journal Ralph Gert Schöllhammer, profesor de științe politice la o universitate din Viena. „Germania, în special, pare să fie interesată să fie păstrată opțiunea de a se reveni la status quo-ul de dinainte războiului din Ucraina”. În mare asta își dorește și Emmanuel Macron, care alături de cancelarul Olaf Scholz, a continuat în toată această perioadă dialogul cu Putin. În opinia președintelui francez o viitoare pace în Europa de Est trebuie să evite o umilire inutilă a Rusiei și ar putea chiar include concesii teritoriale pentru Moscova. Autorul articolului mai scoate însă în evidență un alt aspect interesant, reliefat de opoziția Franței și Germaniei față de propunerea de a acorda Ucrainei statutul de țară candidată UE. În opinia sa, atît Parisul cît și Berlinul, se opun pentru se tem că s-ar putea astfel forma o axă Polonia – Ucraina care ar „intra în competiție” cu axa franco-germană, alterînd distribuția de putere în interiorul UE. Numai că deja datorită războiului din Ucraina, s-a consolidat în interiorul UE un front estic, la care s-au raliat și țările scandinave, apropiat de Marea Britanie și Statele Unite, în disonanță evidentă cu nucleul franco-german.
În ultimul moment am asistat la o schimbare de poziție la Paris unde ministrul pentru Europa a exprimat suportul țării sale față de ideea de a acorda Ucrainei statutul de candidat UE. Există trei posibile explicații: 1. presiunile din interiorul UE, venite mai ales de pe flancul de Est; 2. Rejectarea recentei propuneri avansate de Emmanuel Macron privind crearea a unei confederații care să includă alături de UE țări ca Ucraina, cele din Balcanii de Vest dar și Marea Britanie, ceea ce ar fi pasat chestiunea, oferind iluzii pe post de soluții; 3. Parisul a considerat că acceptarea acestui statut pentru Ucraina nu schimbă de fapt dramatic lucrurile în plan real (vezi situația Turciei și chiar a Serbiei) în timp ce elimină fricțiuni serioase din interiorul UE.
Macron și Scholz au fost criticați pentru opțiunea lor de a menține contactele cu Putin. La Berlin, Norbert Roettgen, un proeminent politician din CDU, a criticat convorbirile telefonice „inutile” și „dăunătoare” ale cancelarului cu Vladimir Putin care dau „falsa impresie” că puterile occidentale ar putea ajunge la un acord cu liderul rus. Într-un interviu pentru Telegraph Edgars Rinkēvičs, ministrul de externe al Letoniei, comenta și el ironic pe aceeași temă. „Avem unii lideri din EuropaOccidentală care au îndelungi convorbiri telefonice cu Putin. Dacă au weekend-uri libere și cred că acesta este cel mai bun mod de a-și petrece serile, încercînd să înțeleagă mentalitatea lui Putin, e foarte bine. Dar ajută acest lucru eforturile noastre comune de a descuraja agresiunea rusă? Nu văd să fi avut vreun impact în ceea ce privește comportamentul Rusiei”. „Sincer, aș spune că nu mi-ar păsa atît de mult cine pe cine apelează, ce mă interesează estesă continuăm să înarmăm Ucraina, cît putem de mult„, a mai adăugat el.
La fel de sceptici în privința ideii de a menține astfel de contacte la nivel de vîrf cu Kremlinul în speranța că oferind Moscovei o serie de concesii s-ar putea ajunge la un acord de încetare a conflictului, sunt și fostul ambasador american la Kiev, John Herbst, dar și cunoscutul analist George Friedman. Acesta din urmă crede, într-o analiză pentru Geopolitical Futures, că „Putin nu poate accepta pacea atîta vreme cîtdă impresia că este incompetent, fie din cauza unei opoziții interne crescînde, fie din cauza felului în care își vede locul său în istorie”. „Oferta de compromisimaginată de Macron pentru Putin este o iluzie. El nu poate ajunge la un acord de pace pînă cînd nu demonstrează, convingător, că eșecurile sale inițiale au fost recuperate”.
Ajungem aici însă într-un alt punct critic, sigur mai important decît chestiunea oportunității dialogului unor lideri europeni cu Vladimir Putin. E vorba de „lipsa de entuziasm”, eufemistic vorbind, a unor țări ca Germania de a livra armament de care, mai ales în această perioadă în care rușii înregistrează progrese în Estul Ucrainei, Kievul are nevoie vitală. Serviciul de informații externe al Germaniei, BND, estimează că Rusia este în prezent capabilă să trimită pe front pînă la 300 de tone de muniții în fiecare zi, avînd astfel la dispoziție o formidabilă putere de foc. În același timp, spune guvernul german, sancțiunile occidentale privind importul de energie rusească nu au avut impactul sever care se sperase.
Așa că așteptările că Moscova va fi sever afectată de sancțiuni și deci ar putea fi astfel determinată să dorească o încheiere a conflictului sunt nerealiste. Nu e clar nici în ce măsură și embargoul în privința pieselor electronice pentru sistemele moderne de armament ar putea avea și acesta un impact semnificativ, în ciuda opiniilor exprimate de unii oficiali din Vest. Există diferite filiere, China dar și lanțuri de aprovizionare subterane, pe care Moscova le poate utiliza pentru a contracara parțial această problemă. Și alte structuri de informații occidentale văd lucrurile în mod similar. Potrivit CIA, Putin se pregătește pentru un război lent și brutal de uzură în estul și sudul Ucrainei.
Meduza, o publicație online din Letonia, bine informată, cu bune contacte la Moscova, care apare în limba engleză și în rusă, scrie că „oficialii de la Kremlin sunt sceptici că națiunile occidentale vor continua să ofere Ucrainei pe termen lung un sprijin financiar și militar consistent dacă războiul se prelungește”. „Mai devreme sau mai tîrziu europenii vor obosi, vor trebui să negocieze livrările de gaze naturale și petrol cînd se va apropia sezonul rece”. În acest context, scrie publicația, surse de la Kremlin iau în considerare un alt asalt asupra Kievului și speră într-o victorie deplină asupra Ucrainei în toamnă. Rămîne de văzut cît de realiste sunt aceste așteptări ale Moscovei. Deocamdată însă, scrie tot Meduza, se fac planuri concrete de anexare a teritoriilor ucrainene și de încorporare a acestora într-un nou district federal al Rusiei. Este un semn că Moscova crede că, la fel ca în cazul Crimeii, din dorința de a vedea că se poate ajunge la o încetare a conflictului, mai ales o serie de țări din Europa de Vest vor presa Ucraina să accepte acest nou rapt teritorial drept un fapt împlinit. Odată marcat acest punct, Moscova se va putea concentra ulterior pe următorul asalt asupra Kievului, cînd un guvern demoralizat va putea cu greu să-i mai facă față. Așteptările Kremlinului nu sunt chiar lipsite de temei. Este clar că mulți decidenți din Europa de Vest nu înțeleg, sau se fac că nu înțeleg, ca obiectivul fundamental al Moscovei nu este ceva de genul „o Ucraină neutră”, motivînd cu temerile sale în materie de securitate, ci absorbția integrală, sau a celei mai mari părți a țării, într-o Rusie care dorește să preia treptat controlul asupra teritoriului vechiului Imperiu Țarist. Și nu e vorba de o speculație ci despre o viziune expusă explicit, chiar recent, de Vladimir Putin.
Or, tocmai în această perioadă critică ucrainenii acuză lipsa de muniții și echipamente militare adecvate, promise în declarații dar nelivrate, care să le permită să facă față mașinii de război a Rusiei care are la dispoziție resurse net superioare. „Este tragic că acum, în cele mai dificile și costisitoare săptămîni pentru Ucraina, aceasta nu se poate aștepta la nimic de la guvernul federal în ceea ce privește livrările de arme de care are nevoie vitală în acest moment”, a subliniat același Norbert Roettgen. Este vorba de o altă critică majoră la adresa guvernului german care evidențiază contrastul dintre retorica combativă a lui Olaf Scholz, care la Davos a condamnat „imperialismul lui Putin”, și dezvăluirile din cotidianul Die Welt, de la sfîrșitul lunii mai, care în baza unor documente oficiale scria că practic nici o livrare semnificativă de armament către Ucraina nu s-ar mai fi făcut din 25 martie. Mai mult, relatează săptămînalul Der Spiegel, citînd de asemenea surse guvernamentale, Berlinul blochează demersul Spaniei de a livra Ucrainei tancuri Leopard 2A4, de fabricație germană, în timp ce Polonia acuză Germania că nu și-ar fi respectat promisiunile de a-i furniza echipamente militare care să le înlocuiască pe cele pe care Varșovia le-a livrat Kievului.
În acest context, sunt interesant de remarcat criticile, unele foarte dure, exprimate chiar de voci din Germania la adresa guvernului de la Berlin. De pildă Sabine Fischer, care face parte dintr-un influent think tank german, scrie că „guvernul german dă prioritate relațiilor comerciale cu Rusia, așa cum a făcut-o întotdeauna, în timp ce pretinde că sprijină Ucraina”. În timp ce Wolfgang Munchau, fost co-editor al Financial Times Deutschland, scrie în The Spectator că pariul Kremlinului cu privire la UE pare să funcționeze. El crede că „mercantilismul german este nesustenabil” susținînd că „fie politica germană va pune capăt acestei abordări, ceea ce nu dă semne că va face, fie se va ajunge la fragmentarea UE”.
Deși Macron și Scholz sunt ținta principală a unor astfel de critici, motiv pentru care probabil ar fi și decis să facă o vizită la Kiev în această lună (înaintea Summit-ului NATO) împreună cu premierul italian Mario Draghi, după cum relatează presa din Germania și Italia, și alți lideri europeni au decis să păstreze liniile de comunicații deschise cu Putin. Precum cancelarul austriac, Karl Nehammer, sau Mario Draghi. Ultimul a motivat că a dorit să-l convingă pe liderul de la Kremlin să nu blocheze în Marea Neagră, livrările de grîne din Ucraina. În realitate, se pare că cei doi șefi de guvern au fost mai interesați să primească asigurări din partea acestuia că livrările de gaze naturale către țările lor vor continua în mod normal.
În general, există un contrast marcant între retorica oficială dintr-o serie întreagă de capitale europene vizavi de Rusia și declarațiile privind sprijinul acestora pentru Ucraina și realitatea de pe teren. După cum relatează The Signal Group, Belgia, Italia și Olanda importă în prezent mai mult fier, cărbune și cereale din Rusia decît dinaintea invaziei Ucrainei. Ceea ce nu face decît să sporească resursele financiare ale Moscovei în condițiile în care europenii cheltuiesc 1 miliard de dolari pe zi pentru a cumpăra petrol, gaze și cărbune din Rusia. Deocamdată, sancțiunile par mai degrabă să acționeze în sens opus celui sperat, reiese dintr-o analiză a lui Wolfgang Munchau. Excedentul de cont curent al Rusiei, care măsoară diferența dintre exporturi și importuri, a ajuns la un nivel record, de 96 de miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decît în aceeași perioadă a anului trecut. În acest ritm, acesta ar putea ajunge la 250 de miliarde de dolari, o sumă care se apropie cei 300 de miliarde de dolari din activele băncii centrale și rezervele valutare înghețate în Occident după invazie.
Principala explicație fiind faptul că în timp ce livrările rusești de petrol și gaze au rămas în mare la fel prețul acestora a crescut considerabil. În principiu, se vorbește despre o reducere a importurilor europene de gaze naturale și petrol din Rusia. Însă acestea vor fi implementate gradual, dacă vor fi implementate în mod semnificativ. Germania, de pildă, este dependentă de Rusia în proporție de 55 procente pentru gazele naturale și 34 procente pentru petrol. „E greu să găsești vreun talk-show TV german în care să nu existe un participant care să argumenteze că Ucraina ar trebui să capituleze pentru ca economia Europei să se miște din nou”, scrie Wolfgang Munchau. În opinia sa, la Berlin se mizează pe faptul că va exista un acord de pace în Ucraina care va prevede ca sancțiunile să fie relaxate. „Vestul trebuie să acționeze plecînd de la convingerea că obiectivul fundamental al establishmentul politic german este restabilirea relațiilor comerciale anterioare cu Rusia”.
În acest context, Putin are la dispoziție destul timp să găsească noi piețe pentru exporturile de combustibili fosili. De pildă India și-a dublat importurile de petrol din Rusia din martie pînă în aprilie. În plus, va cîștiga și din exporturile de cereale și produse alimentare, inclusiv cele aflate în zonele din Ucraina asupra cărora a preluat controlul. O ajută și faptul că în restul lumii, în contrast cu impresia care domnește și la noi și în spațiul occidental, Rusia este de parte de a fi izolată. La începutul lunii iunie, ministrul de externe indian, S. Jaishankar, a ținut să sublinieze la Forumul GLOBSEC 2022 de la Bratislava cît de diferit vede țara sa, în raport cu Occidentul chestiunea războiului din Ucraina: „Europa trebuie să abandoneze mentalitatea că problemele Europei sunt problemele lumii, pentru că problemele lumii nu sunt problemele Europei.” Astfel de declarații și în general atitudinea în bună măsură neutră dacă nu chiar favorabilă Moscovei în afara spațiului occidental subliniază dinamica accentuatelor schimbări și repoziționări geopolitice la care asistăm în prezent. Evoluții care par să fie însă în bună măsură ignorate în Europa de Vest.
Este un rezultat al manierei diferite în care este perceput în interiorul spațiului occidental conflictul din Ucraina. În multe capitale din Europa de Vest este văzut prin prisma impactului său economic și social, și doar pe flancul de est, primordial în cheia de securitate. De unde și dorința ca războiul să fie încheiat cît mai repede, indiferent de rezultatul acestuia. În timp ce Marea Britanie și mai ales Statele Unite privesc conflictul și deznodămîntul acestuia din perspectiva impactului asupra competiției geopolitice, în principal cu China, și al repoziționărilor, deja în curs, din afara spațiului occidental.
Articolul reprezintă o variantă semnificativ extinsă a unuia apărut în Revista „22”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Razboiul din Ucraina divide Occidentul ? „ that is the question „am putea spune daca ne-am raporta intelegerea doar extragind ,din multitudinea de stiri ,cele ce ne sunt favorabile raspunsului afirmativ exprimat .Din fericire nu este asa . Occidentul nu este nici divizat si nici alterat de retorica paguboasa a iliberalismului de oriunde din lumea larga .Occidentul a pregatit cu grija totul si a ajutat Ucraina spre a putea face fata agresiunii Rusei si asta inca de dinainte de anul 2014 .Doar nu ne imaginam ca Ucraina , de una singura , a reusit sa tina piept invadatorilor timp de aproape patru luni .Nu exista nici cea mai mica fisura in deciziile si luarea deciziilor la nivelul SUA si al Uniunii Europene .Cine crede ca decuplarea de Rusia este asa vreo joaca se inseala .Occidentul a decis de mult momentul in care ar trebui sa faca acest pas decizia fiind doar aminata de pierderea surprinzatoare a alegerilor din SUA de catre doamna Clinton .NATO si tarile din NATO ajuta de multa vreme Ucraina .Firmele Occidentale parasesc ,rind pe rind, Rusia (chiar azi Ikea a anuntat inchiderea fabricilor din Rusia ) .Planificarea decuplariii de petrolul si gazele Rusiei este si ea in grafic (chiar azi s-a semnat acordul cu Israel ca furnizor de gaze catre UE prin Egipt ) .Romania a inceput si ea exploatarea unui zacamint din Marea Neagra .Alte natiuni Europene cresc extractia de gaze si petrol la fel ca si Qatarul .Presedintele Biden tocmai ce viziteaza Arabia Saudita . Germania isi poate mari capacitatea de extractie a carbunelui si isi poate redeschide , in caz de nevoie , centralele atomonucleare dar poate decide si aparitia extractiei pe asa numitele gaze de sist .Energia verde isi creste si ea importanta iar Japonia construieste turbine submarine ce produc energie cu ajutorul curentilor marini . .Dupa ce timp de zeci de ani gazul a tot curs din Rusia spre Europa (ne intrebam care este procentul real care a fost platit cu adevarat de catre Occident ) acum Europa se decupleaza total de Rusia , pe mai toate palierele economice , culturale , militare , politice , juridice si altele asemenea .Totul a fost gindit cu mult timp inainte .Acum Occidentul , indiferent de costuri , are timp sa astepte .Nu cred ca cineva isi mai imagineaza cum populatiile , altele decit etnia rusa , mai pot„ CONVIEȚUÍ” impreuna cu etnicii rusi in Dombas .Decuplarea se face si la nivelul populatiilor si a etniei fiecarui locuitor din Ucraina si acelasi lucru se va intimpla in curind si in Rep. Moldova .Separarea va fi totala .Daca tinem minte inceputurile razboiului din Ucraina ,atunci cind invazia in Ucraina a fost explicata de catre Rusia si daca ne amintim acuzele aduse de Rusia Ucrainei ce, vezi bine, si-ar fi dorit refacerea capacitatilor nucleare , am putea constata cu usurinta adevarul . Arsenalului nuclear Ucrainean , a fost cedat Rusiei în anul 1994. Semnarea Memorandumului de la Budapesta, ce prevedea garantarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei ,nu a mai fost respectat de catre unul dintre garantii lui . Pe cale de consecinta anularea acestui Tratat o data cu inceperea razboiului are doua sensuri .Ucraina poate cere acum refacerea capacitatilor nucleare ea nemaifiind beneficiara tratatului de la Budapesta .Se pare ca deja Rusia a cucerit Donbasul. Momentul este de maxima importanta si ne aduce in fata intrebarea : Se opreste Rusia pe acest aliniament si trece in pozitie de aparare ,asa cum pare ca face o data cu distrugerea cailor de acces spre Donbas ,sau initiaza un nou atac dorind sa cucereasca intreaga Ucraina ? Daca Rusia incearca sa intre cu trupe in sud- vestul Ucrainei ,regiune locuita majoritar de etnici polonezi, romani, maghiari ,evrei, s.a.m.d. , lucrurile se complica si putem avea in fata al Treilea Razboi Mondial .Daca rusii se opresc pe aliniamentele deja cucerite si armatele Rusiei si Ucrainei se aseaza in pozitiii de aparare atunci Ucraina va fi impartita iar zonele ,din statul Ucrainean ,locuite majoritar de etnici rusi vor deveni parte a mamei Rusia .Nu excludem nici o victorie a ucrainienilor pe masura ce rusii nu isi mai pot reface capacitatile militare fiind decuplati de la tehnologie .Undeva in partea a doua a anului 2024 razboiul se sfirseste .
„Germania isi poate mari capacitatea de extractie a carbunelui si isi poate redeschide , in caz de nevoie , centralele atomonucleare dar poate decide si aparitia extractiei pe asa numitele gaze de sist.”
Nu stiu in ce masura sunteti informat in politica germana, ecologistii sunt intr-o coalitie guvernamentala, mai bine isi baga unghia in gat decat sa procedeze dupa cum aveti impresia.
Nemtilor le merge inca mult prea bine cu toate vaicarelile, nu le-a ajuns cutitul la os, este vorba de alte tari mult mai sarace, cum vor putea acestea supravietui in conditiile inflatie actuale ?
Realpolitik-ul mizerabil practicat de o parte a UE ne arata limitările deja evidente de mult ale uniunii. Estul Europei a fost primit în UE, dar cumva în scirba și fără o integrare adevărată. Ajutorul dat acum Ucrainei e mai mult de fațada. Grija de a nu rupe interesele economice cu Rusia este mai mare decit singele civililor uciși la Bucea. Iar acceasi uniune ne va tine mai departe lecții și ne va arata cu degetul. Nu vom mai putea avea încredere niciodată în vestul Europei. Acum se pregătesc sa vinda și sa trădeze Ucraina. Urmam noi esticii – România, Polonia, tarile baltice – Germania și Franța au de unde ceda teritorii și influenta, pina sa ajungă rusul la ei. Acum se decide cit gaz valorează Ucraina, și momentul cind vor arunca pe masa verde Rominia, Bulgaria…. Scirba și stupoare, toate tratatele și promisiunile valorează nici cit hirtia pe care sunt scrise.
UE este o comunitate condusa de nucleul franco- german. Tarile dezvoltate din UE au avut si au propriile interese si afaceri stiute si mai putin stiute. Extinderea catre est, cu unele din fostele tari socialiste a fost de extindere a afacerilor prin privatizari sau diferite investitii, piete de desfacere si surse de forta de munca, atragerea de studenti. Programele de fonduri europene nu a dus la o integrare economica a noilor state ci doar o reducere a saraciei si tranzitia catre o forma de capitalism. In fond nu au dorit sa creeze o concurenta puternica venita din est iar acum incep sa se gandeasca sa isi aduca productia industriala in propriile tari.Nu a existat o politica comuna juridica, administrativ-politica, fiscala, energetica, invatamant si sanatate de la bun inceput. Fiecare cu caprariile ei. Relatia cu F.Rusa a fost una speciala si fiecare stat UE a mentinut-o dupa nevoile energetice. Razboiul actual cu Ucraina, slavii intre ei, a aratat in mare ipocrizia si jocul energetic la doua capete. Ruperea energetica de F.Rusa este o imagine de moment si nu una defintiva, dependenta este cu mult prea mare si nu poate fi realizata in cativa ani. UE are multe utopii servite ca idei strategice, dar realitatea bate filmul!
Fals! UE este o uniune voluntară, liber consimțită, condusă in mandatul curent de o majoritate politică formată din fracțiunile PPE, SD și Renew. Pentru că așa au dorit alegătorii. Există mulți parlamentari din Franța și Germania care fac opoziție în PE.
Când ipoteza de la care vă începeți pledoaria este greșită, demonstrația nu poate conduce către rezultate credibile.
Se discuta tot mai insistent la nivel european de introducerea sistemului cu Spitzenkandidaten pe întreg continentul. Foarte probabil votul va fi mixt, cu candidați uninominali în circumscripții transnationale. Vreți să evitați hegemonia ipotetica a vreunui stat în uniune, nu trebuie decât să mergeți la vot. Cu 29% participare, reprezentarea României ar fi sub potențialul pe care-l are.
@Hantzy – alegătorii au fost păcăliți de Merkel cu un Spitzenkandidat care n-a mai fost să fie. Culmea ipocriziei, Merkel a pretins că Macron ar fi refuzat Spitzenkandidat-ul și i-ar fi impus-o pe Ursula în fruntea Comisiei Europene, deși Ursula provenea din guvernele Merkel, nu din altă parte.
În esență, asta e ”democrația” pe care o justifici tu.
Harald, recitește ce am scris! „Se discuta tot mai insistent la nivel european de introducerea sistemului cu Spitzenkandidaten pe întreg continentul. Foarte probabil votul va fi mixt, cu candidați uninominali în circumscripții transnationale.
Sistemul cu Spitzenkandidat este deocamdată neoficial. Se presupunea că, votând o anumită familie politică, voturile sustin si un anumit candidat, dar al carui nume nu apărea explicit pe listă. Când popularii europeni au obținut cu Manfred Weber doar 25%, adică au pierdut peste 5% față de alegerile anterioare, ce însemna asta? Că 75% dintre europeni nu îl voiau pe Weber, dar ideologia pe care o reprezintă rămâne cea preferată pe continent. Rezulta că direcția e definită, dar nu a fost acceptată propunerea inițială a câștigătorilor. Și atunci trebuie ales un altul prin negocieri directe între fracțiunile ce formează majoritatea.
@Hantzy – ”circumscripții transnaționale” înseamnă ca Germania să aibă oficial un cuvânt de spus în Alsacia, iar Ungaria să aibă oficial un cuvânt de spus în Crișana, Austria să aibă oficial un cuvânt de spus în Tirolul de Sud ș.a.m.d. Te asigur că așa ceva nu se va întâmpla, spune-i coordonatorului tău că @Harald n-a fost de-acord :)
Germania o să încurajeze pretențiile Ungariei asupra Crișanei, la fel cum a făcut și data trecută.
Ți-am mai spus că nu fac oamenii lui Putin regulile in UE.
Deocamdată e propunere, dar de venit, vine:
https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/eu-affairs/20220422STO27706/reforma-electorala-a-ue-reguli-comune-si-liste-transnationale
Pledoria nu este gresita. Voluntarismul nu scuza greselile de abordare economica si politica. Partidele si au pierdut mult din credibilitatea de alta data. Intre partide si votanti exista o ruptura tot mai evidenta, una voteaza si alta primesc. Dv.priviti lucrurile in suprafata, dar in profunzime lucrurile stau altfel. Ce a impiedicat Germania sa isi castige independenta energetica de acum 20 de ani! Cea a impiedicat Franta sa isi reduca investitiile in F.Rusa dupa cucerirea Crimeii din 2014 ?!!
Descrieți scenariul prin care Germania și-ar fi căpătat independența energetică de acum 20 de ani. Germania nu are nici gaz, nici petrol, nici uraniu, nici cărbune suficient. Singura opțiune sunt regenerabilele.
Nu doar Franța, dar și alte țări au continuat schimburile comerciale cu F. Rusă după anexarea Crimeei: Polonia, Ungaria, Cehia, chiar și țările baltice. Fiecare după propriile interese. De ce susțineți atunci ca UE ar fi condusă de nucleul franco-german? Căci de aici ați plecat, iar explicațiile oferite nu sunt in măsură sa ofere un răspuns logic.
Susțineți acum că între partide și votanți e o ruptură. Prin ce se manifestă? Majoritatea germanilor vor renunțarea la energie nucleară și cărbune. Guvernul asta face. Vestele galbene din Franța n-au cerut niciun moment sa fie reduse investițiile in F. Rusă. Unde e ruptura deci? Nu cumva considerați, fără un minim control, că propriile dumneavoastră opțiuni sunt ale majorității?
”Majoritatea germanilor vor renunțarea la energie nucleară” pentru că așa au fost dresați să ceară, din 1998 încoace.
Gerhard Schröder și Joschka Fischer au organizat desființarea centralelor nucleare și construirea Nord Stream, nu ”majoritatea germanilor”.
Guvernul asta face pentru că e condus tot de oamenii rușilor, care și-au început cariera în Internaționala Socialistă de Tineret.
Încă din anii 1970 existau in Germania si Austria voci care cereau renunțarea la energia nucleară. După ce in 1978 Austria făcut pasul respectiv, in Germania s-au înmulțit vocile care cereau același lucru. Pe atunci încă nu știa nimeni de Schröder și Fisher.
Da GS a pus la cale Atomausstieg (renunțarea la nuclear). A urmat Merkel care a încercat să oprească programul lansat de cei doi corifei. Încercarea a fost ironic numita de presa Ausstieg vom Atomausstieg (renunțarea la renunțarea nucleară). Au existat proteste și s-a revenit, iar presa a numit momentul Ausstieg vom Ausstieg aus dem Atomausstieg. Traducerea o poate bănui oricine.
Exista tot mai multe voci acum, in condițiile de azi, care ar susține încă un Ausstieg ca prefix la cele trei deja existente. :)
Multumesc pentru explicatii. Daca erati mai intelept nu le scriati, pentru ca demonstreaza inca o data ipocrizia multor state europne in relatia economica cu F.Rusa. A avut UE o strategie energetica comuna, nici vorba, fiecare sa se descurce ! Apoi vedeti in World Atlas ce resurse are fiecare continent si tara si apoi ne mai scrieti de resursele tarilor UE.
In ce consta ipocrizia? Cu subiect și predicat, fără eufemisme și cozi de peste. Altfel consider ca faceți afirmații fără acoperire.
V-am rugat să arătați scenariul prin care încă de acum 20 ani ar fi putut deveni Germania independentă energetic. Ați fi lămurit și problema resurselor. Era argumentul dumneavoastră, nu mă trimiteți pe mine la WA! E obligația dumneavoastră să oferiți și dovezile a ceea ce susțineți.
Și cu această ocazie ați fi constatat, poate, ca UE nu a existat acum 20 de ani, cel puțin nu in formatul actual, iar standardul era “fiecare pe cont propriu”. Doriți mai multă integrare? Și eu. Convingeți euroscepticii, nu pe mine.
Europa de Vest iubește mai mult Rusia decât Ucraina și chiar preferă Rusia decât SUA+UK. Europa de Vest, ca și Rusia, vrea să fie mare putere globală, cel puțin la egalitate cu SUA, China, Rusia. Europa de Vest fără Rusia va cădea în irelevanța globală. Dar modul cum se comportă Europa de Vest este ipocrit, aproape ticalos
@Lucifer
Europenii din Vestul continentului, ii iubesc pe toti (indiferent de origine) care promoveaza valorile democratiei moderne, i.e. pluralism, dreptul la expresie, stat de drept, meritocratie, buna guvernare, samd.
https://www.youtube.com/watch?v=WWDwb8VgCpc
https://www.youtube.com/watch?v=uyXNFML86U8
Geografic, Europa de Vest are toate motivele să aibă o relație de parteneriat reciproc avantajos cu Rusia și să fie în pace cu ea. Nu am spus prietenie, dar o relație normală din care ambele părți sa aiba de castigat cred ca se poate. Pana recent s-a putut iar pe viitor relațiile cu Rusia vor fi din nou normalizate. SUA e departe, si chiar daca din punct de vedere al valorilor Europa Occidentală e mai aproape de SUA, din punct de vedere economic e dependenta de Rusia indiferent cat încearcă să nege această dependență. Este si va fi si in viitor deoarece energia verde este inca o realitate îndepărtată, practic mai este mult pana acolo. Ca Occidentul e ipocrit, e un lucru cunoscut de toată lumea, e in natura Occidentului sa fie ipocrit.
OK, așa să fie. După ce Basarabia va fi reintegrată în România, iar trupele rusești vor părăsi Transnistria, promitem că ”pe viitor relațiile cu Rusia vor fi din nou normalizate.”
Mai mult decât atât ”nu (…) prietenie, dar o relație normală din care ambele părți sa aiba de castigat,” da, chiar se poate și așa ceva. După reunificarea cu Basarabia, promitem să mai cumpărăm gaz rusesc măcar încă 20 de ani. E bine așa?
Ce-ar fi să începem noi relația asta normală cu un calendar clar stabilit al retragerii trupelor rusești din Transnistria? Iar dacă pentru asta trebuie mai întâi înlocuit Putin, then so be it! :)
Ce treaba are Basarabia cu subiectul in discutie? România e una dintre cele mai reținute țări cand vine vorba de condamnarea agresiunii ruse (vedeti Polonia și țările baltice). Chiar credeti ca vom impune noi un calendar la Moscova? Asa, ca fapt divers va intreb. Chiar credeti ce spuneti?
Basarabia este rezultatul concret al unei agresiuni rusești perfect similare cu agresiunea actuală din Ucraina, de asta are treabă cu subiectul în discuție. În 1812, Rusia a anexat teritoriul dintre Prut și Nistru pentru că țările europene i-au permis asta.
Nu vom impune noi un calendar la Moscova, Moscova însăși trebuie să-și stabilească un calendar și să-l respecte.
În noiembrie 1999, la Summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia s-a angajat să-și retragă trupele din Transnistria ”până la sfârșitul anului 2002”, deci au trecut 20 de ani de când își încalcă propriile angajamente. Pe care nu i le-am impus noi, și le-a asumat singură. Anexarea Crimeii și invazia actuală din Ucraina reprezintă noi încălcări ale angajamentelor semnate în noiembrie 1999 la Istanbul.
Putin a fost investit oficial în funcția de prim-ministru în 16 august 1999 de către Duma de Stat, deci conducea deja Rusia în noiembrie același an, când a avut loc Summit-ul OSCE.
Ulterior, Constituția R.Moldova a fost modificată pentru ca președintele să nu mai fie ales prin vot popular, ci de către Parlament. Prin metoda asta, în aprilie 2001 Vladimir Voronin a ajuns președinte impus de oamenii rușilor, după care a declarat că ”retragerea trupelor rusești din Transnistria nu mai reprezintă o prioritate pentru R.Moldova”.
La acel moment (aprilie 2001) Putin era deja președintele Rusiei, încă din luna mai a anului 2000.
Nu prea am priceput ce dorește articolul să transmită. Pare că Occidentul greșește că procedează cum o face, dar dacă ar fi procedat altfel, de exemplu precum India sau China, tot n-ar fi fost bine. Când abordarea primordiala este în cheie de securitate, sunt demonizate energiile regenerabile ca nefiind (încă) competitive economic, când abordarea devine pragmatică, de ce nu e în chirie e securitate? Care ar fi aia, nu se spune.
* … când abordarea devine pragmatică, de ce nu e în cheie de securitate? Care ar fi aia, nu se spune.
Un articol mult mai realist decât multe altele scrise pe aceeași temă de către autori exaltati. Se vede că în ultima timp presa devine mai moderată si prezinta cu mai multa obiectivitate situația de pe teren. Occidentul a început să realizeze intr-un final ceea ce multi analiști politici sau oameni raționali au realizat de la bun început si anume că: 1. Sancțiunile nu pot opri războiul si mai mult, afectează mai degrabă Europa si America decât Rusia si 2. Ucraina nu poate câștiga acest razboi indiferent cât ajutor primeste. Dar cei care făceau astfel de afirmatii de la începutul invaziei erau taxați drept putinisti sau rusofili însă acum au ajuns si acești lideri occidentali la singura concluzie corecta la care puteau ajunge: ca Rusia își va atinge mai devreme sau mai tarziu obiectivele indiferent de cat zgomot se face. Lectia primită este că Occidentul nu este atât de unit si nici dispus să meargă până la capăt pentru Ucraina. Mai mult, lumea nu inseamna doar America si Europa, e mult mai mare de atat. E ciudat cum aceeași lideri care condamnă colonialismul il promoveaza direct prin dorința de impunere a valorilor vestice (care valori mai exact?) si gândirea lumii ca fiind inca sub influenta vestică si depinzand de deciziile Americii. Acest razboi arata ca lucrurile stau destul de diferit in realitate iar lumea este mai complexă decât o credeau acești lideri occidentali. Dacă acum o lună și ceva toată presa mainstream scria ca Ucraina poate câștiga războiul, acum rareori se spune acest lucru, accentul cade pe cat teritoriu mai pot apăra si cat de mari vor fi pierderile. Faptul ca Rusia va obține tot ceea ce si-a propus este de domeniul evidenței acum. Partea tristă e ca se puteau evita pierderile de vieți omenești prin negocieri serioase, dar nimeni in afara de Rusia si cateva state nu au fost interesate de asta.
Un comentariu preluat din New York Times si care spune mult
http://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25623058-cinci-adevaruri-sleau-despre-razboiul-din-ucraina.htm
Mda, divide sau poate ca nu divide Occidentul, depinde cum privim lucrurile. Unii spun ca dosarul ucrainian va fi preluat de europeni, desigur avand sprijin american, in acest caz schimbandu-se doar „liderii de echipa” care vor negocia si vor incerca sa rezolve problema, iar acest lucru este deja vizibil prin vizitele lui Macron in Romania si R.Moldova. Este semnalul care anunta ca Franta, alaturi de Germania si Italia, va deveni vioara intai in aceasta problema. Asadar, dupa unii, Occidentul va ramane unit, doar ca raspunderea va fi pasata europenilor care vor rezolva problema in stilul lor propriu, impaciuitorist, bazat pe negocieri si sfaturi, lipsit de moralitate si acceptand cruda realitate in care Rusia va castiga acest razboi, lucru care deja se intampla. Vizita la Kiev impreuna cu Iohannis nu este intamplatoare, pentru ca Romania, pe langa faptul ca are o importanta uriasa pentru securitatea Europei si a NATO, nu are „stampila” de membru UE care nu respecta statul de drept si in care minoritatile au de suferit, asa cum de pilda are Polonia sau Ungaria. Pana acum, Polonia s-a folosit politic de acest razboi pentru a-si spala imaginea de stat „deraiat” de la valorile occidentale, insa dupa incheierea razboiului Bruxelles-ul isi va aminti de aceste probleme si va pedepsi Polonia. Asadar, pentru Macron, Romania este partenerul ideal de discutii si negociere in problema razboiului din Ucraina. Cred ca este un lucru bun pana la urma faptul ca suntem bagati in seama si acceptati ca partener in acest format cu Franta, Germania, Italia. Acum este momentul pentru ca diplomatia romana sa reprezinte o voce importanta in ce priveste problemele geostrategice din Europa.
Nu cred ca putem vorbi de „tabere” , sunt pozitii diferite intre membri UE si NATO, pozitii care sunt reevaluate daca nu zilinic, cel putin saptamanal in functie de ce se intampla in Europa si la nivel global.
Daca un razboi de anvergura mica ca cel in Ucraina a provocat atata deranj la nivel global, va puteti imagina ce s-ar putea intampla in cazul unui conflict deschis intre SUA si China pe seama Taiwanului ?
Daca cum isi doresc unii, Ucraina ar trebui sa invinga in acest razboi si sa-si recucereasca teritoriile ocupate de rusi, occidentul ar trebui sa treca pe productie industriala de razboi si sa alimenteze non stop armata ucraeniana cu materialul necesar.
Rusii pot fi invinsi numai printr-o superioritate masiva de technica militara conventionala de partea Ucrainei
technica care poate fi pusa numai de tarile occidentale al dispozitie.
Apelurile zilnice ale lui Zelensky in acest sens sunt edificatoare, dupa unii analisti in 4 – 6 saptamani technica militara a ucraenielor fiind epuziata complet , ce poate urma ?
Doreste occidentul intradevar reinarmarea Ucrainei care sa continue acest conflict pe care dupa unii nu-l poate castiga ? ca fiecare razboi si acesta putand fi fiind incheiat numai la masa negocierilor.
Ca va avea Ucraina in 6 saptamani in mana si ce vor avea rusii ?
Vedem bine consecintele conflictului, le simte fiecare in portofel, cat timp vom fi dispusi sa sustinem Ucraina si sa strangem propriile curele ?
Conflictul are loc ” la usa frigiderului si al portmoneului” restul sunt declaratii politicianiste care nu fac altceva decat sa spoiasca imaginea unor politicieni care nu au solutii pt acest conflict asa cum bine declara chiar Macron, UE si NATO nu doresc sa intre in razboi cu poporul rusesc, Quo vadis ? occident.
Hai să mai lăsăm poveștile pe tema Taiwan-ului. Dacă China ar fi fost în stare să schimbe lucrurile acolo, ar fi făcut-o de mult.
Pentru cine nu știe situația strategică de-acolo: în afară de insula principală, Taiwan-ul mai deține câteva zeci de insule mici, super-militarizate, care se află chiar lângă coasta chineză, de partea cealaltă a strâmtorii. China nu poate invada insula principală decât dacă ar neutraliza mai întâi acele insule mici, iar ultima încercare de genul ăsta s-a terminat extrem de prost pentru chinezi, cu portavioane americane defilând prin strâmtoarea Taiwan-ului și cu nave de luptă americane escortând convoaiele taiwaneze care aprovizionau acele mici insule super-militarizate.
Taiwan-ul e doar o sperietoare folosită de postacii Berlinului, la fel ca și ICBM-urile rusești, astfel încât să justifice politica pro-rusă dusă de guvernul german actual. Cam asta-i.
Raspunsul este foarte clar . Divizarea occidentului nu exista . Vizita recenta din Ucraina a celor patru sefi de state,Germania ,Franta , Italia si Romania atrage atentia si altor conducatori Europeni carora li se impune o anumita conduita responsabila eliminind din discursul viitor al acestora balmajeala poltica afisata in interes personal
De exceptie prestatia Presedintelui Romaniei pe tot parcursul anilor de mandat si acum alaturi de cei trei, atit de importanti ,Presedinti Europeni ai Frantei , Germaniei si Italiei . Jocul extrem de inteligent , anticipativ si responsabil , al Presedintelui Iohannis este evident in contradictie cu declaratiile sforaitoare ,dar lipsite de sens ,ale multor Presedinti de tari Europene . Caraghioslicul unora ce se si vedeau cu trupele calare pe Kremlin a contrastat vizibil cu atitudinea extrem de precisa a Presedintelui Iohannis . Cuvintele prin care doamna Harris il numea daunazi „liderul „ pot fi readuse in actualitate .Iohannis este ,in acest moment , de departe , cel mai bun Presedinte pe care l-a avut vreodata Romania .Toate multumirile nostre in fata exceptionalismului si atitudinilor politico – sociale ce au transformat Romania intr-un HUB al bunavointei .
Repetati ca papagalul acestei idei pt.toti autorii care au subiecte pe conflictul actual. KWI ar fi trebuit sa aibe alta retorica in aceasta problema dar osanalele unor si altora ii sunt de ajuns. Cultul personalitatii nu a disparut din Ro.!!!