Înainte ca primul glonț sau prima rachetă trase oficial de către Rusia în Ucraina să fi atins vreo țintă umană, ele au lovit ideea de dialog și ideea de decență. Pentru că agresorul care și-a invadat vecinul e un stat membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU și nu vreo țară mică/marginală sau vreo grupare teroristă apatridă. Ideologia zdrobirii complete a „celuilalt”, pe care am crezut-o unii rămasă la periferia lumii moderne la atâția ani de la ultimul război mondial, a revenit acum în prim plan în întreaga lume, vie și imposibil de evitat. Crimele care au urmat, violurile, amenințările cu război nuclear mondial – toate au adâncit acel mesaj teribil.
Din 24 februarie 2022 și cu atât mai mult după fiecare dintre victimele căzute acolo, ura profundă e tot mai acceptabilă. Anihilarea fizică a adversarului e tot mai acceptabilă. Fie pentru că modelul tău e „Putin”, fie pentru că îi percepi pe adversarii tăi ca fiind de felul sau din „tabăra lui Putin”. Cale de mijloc aproape nu mai există. Ce-ai mai putea să le spui pacifist și împăciuitor minorelor violate în Ucraina sub ocupație rusă? Sau civililor omorâți? „E timpul să ne gândim la pacea mondială”? sau „Mai desființați și voi din țara în care trăiți, că uite ce necazuri apar”?
Din viața de zi cu zi, de la cele mai generale probleme până la ce facem la locul de muncă, totul devine mult mai marcat de radicalizare. Spiritul care pare să domine discursul public de azi este că unui adversar nu-i faci concesii, nu negociezi, nu îi oferi înțelegeri. Nu încerci să îi înțelegi argumentele. Nu, pentru că dialogul și împăciuirea sunt iluzii, sunt ale oamenilor slabi, sunt ale naivilor, ale celor care au făcut posibile crimele din Ucraina. Pe adversar trebuie să îl anihilezi, nimic mai puțin. Îl înjuri, îl împuști, îl otrăvești, îi zdrobești orice capacitate de a acționa. Îl incapacitezi, îl reduci la tăcere. Căci altfel… uite ce s-a întâmplat în Ucraina. Și s-a întâmplat tocmai în ciuda (dacă nu și din cauza) nenumăraților negociatori și împăciuitori de până atunci.
La construirea acestui spirit de lipsă de dialog se lucrează de multă vreme și la noi. Mai ales din 2017 încoace, discursul spânzurătorilor în stradă, al crucilor de înmormântare cu nume de oameni vii sau de întregi organizații pe ele, sau cel al „plăcuței suedeze”, a prins aproape unanim în ambele tabere – și loc pentru a treia n-a mai rămas. Să mai cauți dezbateri de idei în acel zgomot? Proiecte de țară? Pacturi pentru sănătatea publică în pandemie? Profesionalism independent de tabere politice? Nu. Moartea adversarului vrem, încolonați în spatele cui s-a așezat mai în față. Corupții și incompetenții siniștri care își regăseau fețele în spânzurătorile fluturate de adversari… mai mult ca sigur chiar celebrau momentul. Și-ar fi făcut și selfie cu ele. Pentru că radicalizarea îi ajuta. Nimeni din propria tabără n-avea cum să îi mai conteste sau să mai pretindă normalitate, decență, echilibru – căci era „război”. Un poet canadian spunea: „there is no decent place to stand / in a masacre”. Iar decența le era/e cel mai teribil adversar. Corupților și incompetenților siniștri de la noi, de la Moscova sau de oriunde altundeva.
Se vede asta și în discuția despre plagiatori. De o parte unii de-acum nu doar că vor plagiatele uitate complet, amnistiate, ci vor zdrobirea celor care le-au adus în discuție. Vezi atacurile imunde și sinistre împotriva Emiliei Șercan. Iar acești „unii” nu-s puțini. Impostura academică a contaminat instituțiile statului pe mai toate direcțiile. Acum 10 ani puteam nutri iluzia că problema ține de câteva persoane sau cel mult de vârfurile vreunui partid politic – și că prin urmare soluția poate fi simplă. Azi se poate vedea că fenomenul a pătruns în esența majorității instituțiilor statului. Între timp, din cealaltă parte vin propuneri tot mai complexe de combatere a plagiatului – cu mesajul principal axat pe măsuri și sancțiuni cât mai publice și cât mai ample. Undeva la mijloc între cele două tabere opuse a fost aparent propunerea „împăciuitoare” sau „non-conflictuală” de a se putea renunța voluntar la titlul de doctor. Asta însemna într-un fel că profiți liniștit de titlul plagiat, iar dacă cineva ți-l scoate la iveală poți închide subiectul ușor, cu doar o cerere de retragere a titlului. Și te justifici eventual apoi public: de fapt îmi retrag titlul nu pentru că aș fi plagiat, ci pentru că evit un scandal. Iată, sunt superior, înțelept, cel mai deștept cedează, mai ieși și erou la final; și au mers deja unii pe calea asta. Cel mai recent, candidatul la CCR, Bogdan Licu. Făcându-i, desigur, pe susținătorii acelei măsuri „de mijloc” cu renunțarea la doctorat să arate îngrozitor de prost – fie naivi, fie complici la perpetuarea fraudei. Și asta arată o față încă și mai tristă a unei bune părți a tagmei plagiatorilor: nu e vorba doar de incompetență, ci de o profundă aroganță, de un profund dispreț față de ideea de competență, față de ideea de corectitudine, față de ideea de a conviețui decent. Dispreț a la Putin.
În contextul de mai sus, eu de câțiva ani încerc să întreb oficialități, parlamentari, pe cine pot: dar dacă am păstra ideea de retragere voluntară a titlului, însă în plus cu obligativitatea confirmării credibile în cererea-tip a faptului că știi că ai încălcat norme de etică? Și cu sancțiuni asociate, să oglindească exact ce s-ar fi întâmplat după un verdict CNATDCU. La întrebarea asta am primit tăcere completă. Din tabăra plagiatorilor e de înțeles reticența. Dincolo de propriul orgoliu al doctorandului, o astfel de cerere ar aduce în discuție tot aparatul din spatele tezei: conducătorul de doctorat, comisia de susținere, comisia de îndrumare. Toți citiseră teza, toți ar fi trebuit să știe că e plagiată. Toți l-au învățat greșit pe doctorand. Iar dacă doctorandul acum are (oroare!) ideea de a face lucrul corect, să zicem pentru că are totuși conștiință (sau măcar vrea să afirme public că ar avea una), atunci acea cerere de fapt ar lovi în profesorii din spatele lui. Și ca să fie și mai complicat, acei profesori sunt adesea din domenii relevante pentru securitatea națională, poate chiar militarizate de-a dreptul. Să-ți denunți așa superiorii ierarhici în asemenea domenii? Tare greu de făcut. Mai ales dacă s-ar întâmpla fenomenul în masă. Una e să își denunțe un doctorand de-al tău teza ca plagiată, alta e s-o facă zeci de doctoranzi.
De cealaltă parte, rămâne însă dorința de a vedea vinovați plătind cu vârf și îndesat. Spun „vinovați” nu „vinovații”, pentru că, spre exemplu, niciun verdict de plagiat de până acum n-a rezultat în sancționarea profesorilor vinovați – ci doar în cea a doctoranzilor. Deși legea ar fi cerut/permis și sancționarea conducătorilor, comisiei de îndrumare.
Nu e așadar, pentru aproape nimeni, acceptabil scenariul în care mergem la o persoană publică și îi arătăm dovezile că a plagiat, iar acea persoană scrie pe loc o cerere recunoscând greșeala și de a doua zi i s-a anulat titlul. Nu, pentru că subiectul/conflictul ar dispărea prea repede din spațiul public. Ba poate ar marșa vinovatul tot pe ideea „da, am semnat că am plagiat, dar numai ca să scutesc prestigioasa mea instituție/organizație de un scandal prelungit; să știți că eu de fapt sunt nevinovat și doar m-am sacrificat ca un martir pentru binele comun”. Apoi, gata. Și parcă vinovatul a scăpat prea ușor. Așa că preferăm procedura actuală, cu știri care permit reluarea subiectului tot la câteva săptămâni, până află toată lumea de el și îl ține minte: despre descoperirea problemei, apoi despre depunerea reclamației, apoi despre luarea în discuție, apoi despre verdictul primei comisii, apoi despre verdictul celei de-a doua, apoi despre prima contestație, apoi despre a doua contestație, apoi despre primul termen de judecată, apoi despre al doilea termen și tot așa. O așa abordare poate fi eficientă ca unealtă de educare a publicului („iată ce pățesc cei care…”), dar numai dacă se aplică pe cazuri puține și de notorietate publică mare. Pentru că altfel, cu prea multe cazuri publice în paralel, s-ar putea dilua/satura atenția publicului. Dar astfel rămâne prea puțin loc pentru discutarea eșaloanele doi, trei etc ale plagiatorilor – riscând ca ele să rămână neatinse. După care ne mirăm că la fiecare nouă schimbare de gardă în instituțiile publice… tot de impostori/plagiatori dăm.
Calea pe care mergem deocamdată în privința sancționării plagiatelor la nivel central nu rezolvă problema sistemică. Educația și reformele poate fac mai mult în schimb. A crescut remarcabil numărul studenților care știu azi ce este plagiatul, cum să-l detecteze, cum să-l evite. Pentru că au învățat la cursuri (de etică dar și altele) despre asta. Dar de aici până la vindecare și implicit la o lume (academică) mai decentă e cale lungă – și mult mai complicată după 24 februarie 2022. Pentru că, încă o data: războiul din Ucraina e în general unul împotriva decenței. E început și perpetuat ca o pledoarie pentru rezolvarea prin forță/violență a problemelor. Iar răspunsul cel mai crunt la acea agresiune este nu doar de a fi clar de partea celor agresați, ci în plus de a rămâne oameni în fața neomeniei altora.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Legatura dintre integritatea in cercetare si conflictul din Ucraina e putin fortata si contine cateva inexactitati. Se putea si fara.
Problema doctoratelor plagiate este o oglinda a sistemului nostru de invatamant universitar care functioneaza prost de foarte mult timp. Atitudinea toleranta fata de plagiat poate fi si o mostenire a perioadei comuniste(in care informatia era foarte rara) dar si un rezultat al unei educatii incorecte(toleranta fata de copiatul la lucrari, teze, examene de bacalureat,etc) si incomplete.
Cel mai ingrijorator fenomen ramane incapacitatea universitatilor romanesti de a transmite studentilor notiunile elementare care sa le permita o navigare mai usoara atunci cand vor fi pusi in situatia de a cerceta ceva:
– cercetare bibliografica
– lectura critica
– integritatea cercetarii(notiuni de baza legate de plagiat, reutilizare text, „authorship”, etica, date si metode statistice, etc…)
Atat timp cat universitatile noastre nu vor implementa programe care sa dezvolte aceste abilitati vom continua sa asistam la scaderea calitatii absolventilor care intra pe piata muncii si la noi episoade din serialul „doctorate plagiate”.
[catalin] legatură a plagiatului cu războiul nu este. În schimb punctam tema comună a agresivității crescânde, care se vede în atitudinea față de avertizorii de integritate sau față de conceptul de integritate în genereral. În rest, de acord și aș pune un accent aparte pe gândirea critică – unde aș adăuga că este acolo și o problemă de maturitate întrucât prima reacție a multora este să nu poată face diferența între lectura/gândirea critică și simpla agresivitate. Iar acea problemă de maturitate se perpetuează la destui dintre noi mult după anii studenției.
„Cate bube , cite rele, toate-n fundul babei mele”ne zicea cindva o veche zicala din popor .Cum o dai cum te sucesti nimic nu ne iese ,nimic nu place , totul ne pute si ne raspute de parca s-ar darima Pamintul .Pandemia ne-a lovit din plin .Alde nichipercea s-au repezit sa conteste vaccinarea de parca le-a dat cineva cu forta matraguna .Cite in luna si in stele nu s-au spus despre vaccinare . Ba ca-i purtatoare de de microcipuri , ba ca-i boala lunga saracia omului , ba ca -i oculta mondiala ce vrea a ne curata pe toti , ba cine mai stie ce alte nenorociri nu au inventat vreounii .Nici nu au trecut bine gargaunii insotitori ai celor ce vor dezbinarea si Rusia , ca un facut , ataca Ucraina .Iaca pozna si cu rusii astia !? Laboratoarele americanilor (alea de cloceau prin Ucraina germenii razboiului )erau gata ,gata,sa faca arma genetica suprema (aia dusa in cele patru vinturi de pasarile migratoare ) ce omoara selectiv etnia rusa sau capacitatile nuclare refacute tot de catre imperialistii americani stau si ele gata, gata, sa decoleoze pe aripile vintului , a fost , pentru o vreme , motivul declansarii agresiunii .Impinsi din spate, de „banba cloanta cotoroanta ” ,rusii au cam luat cafteala prin partile Kievului si acum doresc a ocupa intreg Dombasul ca doara majoritatea cetatenilor de acolo era de etnie rusa . Intre timp , ai nostrii ca brazii , se bat , nevoie mare , pe doctoratele cele purtatoare de non ghilimele si aducatoare de nenoroc alora de le obtinura fara de carte fiind .Si adicatelea de ce sa aiba doar ei doctorate ? .Hai sa fim seriosi . A existat o perioada in care legea nu te obliga sa iti spui(scrii) toate sursele inspirationale (nu ca moralitatea nu ar fi trebuit sa te impinga la a face asta ) atunci cind . minat de marirea numelui de Doctor . ai incercat sa obtii diploma dar cum plagiatul este parte a mileniilor de carte omeneasca nu putem decit sa inchidem ochii si sa o luam , pe cai mai bune , de la capat .Cum plagiatul nu este prezent doar in Tezele de Doctorat el existind mai in toate lucrarile de diploma sau chiar in multe dintre scrierile unor vasnici critici de moment nu putem decit sa zicem : punct si de la capat .Bine ar fi fost daca si in ceea ce priveste razboiul din Ucraina am fi putut face acelasi lucru .Rusia doreste a se revansa si o va face indiferent de costuri daca nu cumva „cineva acolo sus ne iubeste „ mai ceva ca pe P.Newman .Inca asteptam , la post restant , ca Germania sa ia taurul de coarne .Fara capacitatile tehnologice germane Rusia nu poate continua dar Rusia are asul nuclear in mineca si atunci , daca il foloseste ,scapa cine poate .
Înainte ca primul glonț sau prima rachetă trase oficial de către Rusia în Ucraina să fi atins vreo țintă umană, ele au lovit ideea de dialog și ideea de decență.
Exact! Ne amintim cu totii lunile premergatoare invaziei, in care americanii au incercat eroic, dar in zadar, sa dialogheze cu rusii. Ei voiau razboi cu orice pret. Nu pace, nu compromisuri.
… agresorul care și-a invadat vecinul e un stat membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU și nu vreo țară mică/marginală sau vreo grupare teroristă apatridă.
Foarte buna observatia. As vrea doar sa adaug ca e prima oara in istoria ONU cind un stat membru permanent în Consiliul de Securitate recurge la astfel de lucruri care ar trebui sa fie, in cazul lor, de neconceput.
Crimele care au urmat, violurile, amenințările cu război nuclear mondial – toate au adâncit acel mesaj teribil.
O alta observatie foarte corecta: „amenințările cu război nuclear mondial” reprezinta, si acestea, o teribila premiera. Am auzit ca ar avea chiar si un plan secret de distrugere totala, numit „The Samson Option”.
Ce-ai mai putea să le spui pacifist și împăciuitor minorelor violate în Ucraina sub ocupație rusă?
Ce sa le mai spui? Ar trebui mai intii sa le gasesti, fiindca… Ucraina tocmai și-a concediat propriul șef de la Drepturile Omului pentru că a perpetuat poveștile de „violuri sistematice” ale trupelor rusești.
Deputații ucraineni au votat marți, 31 mai, revocarea din funcție a comisarului național pentru drepturile omului, Lyudmila Denisova. Oficialul a fost acuzat că nu și-a îndeplinit atribuțiile și, în special, că a răspândit informații neverificate despre atrocitățile care ar fi fost comise de trupele rusești în Ucraina. Astfel de acțiuni nu au făcut decât să păteze imaginea Ucrainei, au susținut parlamentarii.
„Parlamentarul Pavlo Frolov a declarat că doamna Denisova a fost acuzată, de asemenea, că a făcut declarații insensibile și neverificabile despre presupusele crime sexuale rusești și că a petrecut prea mult timp în Europa de Vest în timpul invaziei”, a adăugat raportul.
Frolov a scris într-o postare pe Facebook în care a anunțat demiterea ei din funcția de cel mai important anchetator al țării în domeniul drepturilor omului:
„Concentrarea activității mediatice a Ombudsmanului asupra numeroaselor detalii despre „infracțiuni sexuale comise într-un mod nefiresc” și „violuri de copii” în teritoriile ocupate, care nu au putut fi confirmate de dovezi, nu a făcut decât să dăuneze Ucrainei”.
Sunteti cam antisemit , precis platit in ruble cu care cumparati gaz. Ati uitat sa mentionati WMD ale Rusiei si uciderea nou-nascutilor din maternitatea aceea dn satul de la granita Ucrainei cu Zanzibar. Si sunteti troll, na, ca uitasem. Sau orc , nu stiu ce e ala dar e la moda. Putin e nazist si genocid. Putin a invadat Ucraina si vrea sa cucereasca Australia. Insa nu va reusi deoarece a fost deja invins . A fost deja demonstrat peer-review de un think tank care a distrus aproape un tank.
Altele sunt problemele importante pentru care a fost votată demiterea „șefului de la Drepturile Omului”. Citez din știrea de pe site-ul asociat cu „Contributors”: „Doamna Denisova şi-a exercitat cu greu (aici probabil s-a tradus „hardly” din engleză, care are sensul că nu și-a dat interesul/ silința) autoritatea de a organiza coridoare umanitare, de a proteja şi de a face schimb de prizonieri, de a se opune deportării oamenilor şi copiilor din teritoriile ocupate, precum şi alte activităţi legate de drepturile omului”, a afirmat Pavlo Frolov, membru al parlamentului din partea partidului preşedintelui Zelenski.
A pedala, în iunie 2022, exact pe temele care convin lui Putin denotă putinism. Nu e clar ce e cu acest „Caraciuc V.”, cert e că e nou pe platforma „Contributors”. Posibil să fi fost trimis să presteze, în stilul „muddying the waters”. Dacă nu, cu părere de rău, cuiva tot îi este util.
Cu Ucraina treaba a început să se cam fîsîie, nu mai curge banu’, biznisul se sufocă, deja se lucrează la ”soluții”, adică Macron face video chat cu Putin pe linia ferbinte, Germania livrează arme la stilul ”luați voi grenada, da’ cuiul rămîne la mine”, Italia are ea un plan în care Putin își ia ce vrea și facem pace, etc. Solidaritatea UE e foarte bună pînă ajungem la bani și afaceri, de restu’ facem poze de grup și stîrpim carbonul pînă stoarcem toți banii de la contribuabil.
Capitolulul plagiate,onoare, securism și militărie nici nu merită deschis fiindcă pute de la distanță. Am tăcut ca proștii că aveam treabă cu dat jos ciuma roșie și cu salvarea justiției și din lucrarea asta a ieșit că ai lui Dragnea sînt la putere și justiția a ajuns pe mîna lui Predoiu care rimează cu Stănoiu, iar în timpul ăsta siguranța națională și enteresu’ naționale și-au făcut loc în fruntea bucatelor. Avem o armată condusă de niște lighioane de generali-doctori care au servit la armele popotă și defilare, iar acum își întind sfielnic gheara peste toată România. Securiștii tocmai s-au apucat să-și scrie legea cu care au să ne încalece legal și pe față pentru că a sosit și momentul mult așteptat. Bre, e război, e inflație, e foamea pe voi, păi, luptați cu astea, că de restul avem grijă noi. Cînd o să vă treziți la realitate, o să vorbiți cu ”permiteți să raportez” și la telefon, în loc de ”alo” o să spuneți ”ordonați!”. Hai, că nu mai e mult, în doi-trei ani se rezolvă și asta!
1. Fond. Problema plagiatului e una intrinseca invatamantului romanesc, introdusa pervers, la nivel de valori chiar. Cand invatatorii ii baga in cap elevului ca nu e bine sa gaseasca alta rezolvare sau alt raspuns decat cel facut cu profesorul, ce iti transmite? ca valoros e doar ce e facut de altii, tu nu esti la nivel decat daca REPRODUCI. Cand la literatura romana esti bine punctat doar atunci cand REPRODUCI „comentariile literare” standard, e tot plagiat. Deci asta e deja o problema. Apoi e urmata de piata de OLX de „redactez licente, lucrari doctorat”, servicii prestate de copy-pasteri. Plagiatul va deveni rapid indetectabil, deja studentii folosesc software de „rephrasing” ca sa copieze texte de pe net care aa fie automat reformulate sa nu mai semene cu originalul. Deci e nevoie de a REABILITA GANDIREA PROPRIE in scoala. Sa reabilitam elevul, sa le spunem ca sunt toti valorosi, fiecare in ritmul lui si sa desfiintam FRICA DE A PUNE INTREBARI STUPIDE.
2. FORMA. orice doctorand, pt a sustine doctoratul intr-o universitate serioasa trebuie sa treaca de 2 instante independente: A. 2 publicatii stiintifice in reviste cu comitet de lectura si un minim factor de impact (majoritatea celor romanesti nu se incadreaza). Aici, daca nu aduci valoare, nu esti publicat. Conditia pune un prag prin validare independenta. O revista de o anumita tinuta nu va publica balarii. Factorul de impact, desi criticat e un scor care arata cat de utile (citite si citate) articolele din acea revista. B. valodarea de catre directorul de doctorat a tezei pentru sustinere: aici daca profesorul lasa sa treaca un doctorat slab sau plagiat, ar trebui sa isi piarda dreptul de a incadra doctorate. PUNCT.
Concluzie:
Doctoratele din Romania sunt 90% masina de tocat informatie fara gandire noua, fara originalitate, lucruri care decurg si din slaba calitate MORALA SI PROFESIONALA a conducatorilor de doctorate care sunt multi impostori stiintifici care au promovat pe baza unor punctaje si grile nerelevante dar tacit aprobate de catre mediul academic.
Se prefera recrutarea pe pincte ce pot fi BIFATE in detrimentul valorizarii credibilitatii publicatiilor si al valorizarii gandirii personale a doctorandului. Doctoratul e azi doar o ucenicie pentru a face cercetare dupa doctorat, nu o validare de valoare a unui senior! e deja o diploma f. raspandita. Doar in Romania e privita ca un prestigiu exagerat. Se sustin zeci de mii de doctorate pe an in lume anual majoritatea fara probleme de plagiat.
Nu știu dacă Rusia a fost vreodată decentă în istoria ei, dar știu că propunerea Occidentului „teritorii pentru pace”( ca în 1938…) este cel puțin indecentă….
Impostura Academică incepe de la grădiniță, odată cu implementarea socialismului de tip sovietic, derivat în ceaușism și postceausimul încă actual.
Fiecare poate da exemple de impostori întâlniți de ei de la cele mai fragede vârste, până la deplina maturitate. Femelele organului, oamenii partidului său ai securității, gravidele de 17-18 ani care ajung profesoare la 30, deoarece au rămas gravide cu cine trebuie, învățătoarele împerecheate cu organul sau cadrul pentru a fata Omu nou, azi cu totul și cu totul nou – cei care fiind ai cuiva găsesc toate scurtăturile pe tarim academic sabotând însuși faptul că suntem făcuți să trăim în societate, nu doar instituțiile statului satanic, barbar, antiromânesc… Pe care-l urăsc și pentru care neam de nemu lor n a făcut nimic deși în parazitează satanic, organizat, având spate politic, încă de la facere…
Dați mi exemple de instituții ale statului care poarta numele vreunui sudist sau ardelean, ignorându l pe Viktor Babish, care n-are legătură cu ortodoxismul antiromânesc și slavii!
Ulici pare a fi ucrainetz la baza.