marți, martie 28, 2023

Războiul Nordului? Puterile arctice se pregătesc pentru marea miză a deceniilor viitoare

Idei şi puncte cheie:

  • Miza Nordului devine de la an la an o temă strategică, politică, economică, ştiinţifică şi comercială (posibil, în viitor, chiar şi militară) de interes major, nu numai pentru puterile arctice, dar şi pentru alte puteri interesate să obţină acces la noul „Far West” al planetei;
  • Puterile arctice (Statele Unite, Rusia, Canada, Norvegia, Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda) dar şi China, Uniunea Europeană în ansamblu, India sau Japonia ca puteri non-arctice îşi profilează tot mai pregnant şi în felurite moduri prezenţa, interesele şi strategia de acţiune dincolo de Cercul Polar, iar tensiunile rezultate din ciocnirea acestor interese şi strategii concurente cresc pe măsura confirmării imenselor oportunităţi care apar în regiune;
  • Deschiderea „Pasajului Nordic” între Atlantic şi Pacific, posibilă în condiţiile încălzirii globale şi a topirii parţiale a calotei glaciare, nu numai că ar face traseul vaselor comerciale transcontinentale în emisfera nordică mai scurt şi mai profitabil (există deja companii care promovează ruta arctică de transport maritim, cu rezultate încă modeste dar oricum în creştere în ultimii ani) însă ar deschide o poartă generoasă, insuficient reglementată, spre un bazin de resurse foarte promiţător, cu statut internaţional deocamdată controversat;
  • Chestiunea drepturilor teritoriale asupra Dorsalei Lomonosov[1] (reper important al teritorialităţii în Oceanul Arctic, care traversează practic Polul Nord) opune Rusia Canadei şi Danemarcei, fiecare din cele trei state pretinzând, conform Convenţiei asupra Dreptului Maritim din 1982, că această creastă submarină este o prelungire a propriului teritoriu continental;
  • Se estimează că Arctica ar deţine circa 13% din rezervele de petrol şi 30% din resursele de gaze la nivel planetar[2], ceea ce ar putea schimba substanţial, în condiţiile exploatării rentabile a acestora, tabloul mondial al intereselor şi influenţelor în domeniul energiei. Alte resurse minerale sunt de asemenea prospectate (cărbune, fier), pentru a nu mai vorbi de extinderea zonelor de pescuit oceanic, aşa cum rezultă din analiza Foreign Policy in Focus, din noiembrie 2014;
  • Relansarea recentă a temei „luptei împotriva încălzirii globale”, de către preşedintele Barack Obama, pare să fie vârful icebergului unei strategii mai ample de abordare a politicii globale a Americii în secolul XXI, inclusiv cu referire la zona Nordului;
  • „Arctic Strategy”, anunţată de Pentagon în 2013[3], este doar sâmburele politicii Statelor Unite cu privire la mizele Nordului, cel puţin din perspectiva intereselor de securitate, iar menţinerea a nu mai puţin de 27000 de militari în bazele din Alaska indică fidel dimensiunea impresionantă a acestui interes strategic (spre comparaţie, în tot flancul estic al NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, sunt rulaţi maxim 5000 de militari americani[4]);
  • Rusia pare, la rândul ei, hotărâtă să nu piardă această nouă mare competiţie geostrategică, arătându-şi ca de obicei „muşchii”, acum şi dincolo de Cercul Polar, după cum China, ca putere non-arctică, arată o surprinzătoare şi deosebit de percutantă implicare în misiunile exploratorii şi comerciale din regiune;
  • Canada îşi afirmă energic interesele prioritare în regiunea arctică, fiind de ani buni în situaţia de a-şi deteriora sever relaţiile cu Rusia, pe tema drepturilor suverane asupra zonei;
  • Summiturile Consiliului Arctic sunt din ce în ce mai tensionate[5], deşi cele opt puteri arctice membre susţin la unison că zona ar trebui să fie una a păcii şi colaborării ştiinţifice (da, dar aparţinând cui?);
  • Uniunea Europeană şi puterile arctice europene, non-EU sau EU (Norvegia, Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda), deşi teoretic motivate pentru această competiţie şi având argumente geografice, economice şi ştiinţifice importante, par deocamdată actorii cei mai puţin asertivi şi cei mai paşnici în ecuaţia de putere a Nordului, lăsând impresia că ar putea pierde startul cursei pentru influenţă şi control asupra Arcticii.

*

Recent, fiind invitat să susţin o prelegere la Şcoala internaţională de vară a NATO pentru tineret, am avut ocazia să port o conversaţie informală cu un ofiţer belgian de la Academia Militară Regală din Bruxelles, care a afirmat fără nicio ezitare că „ceva major se va întâmpla în Nord, în următorii cinci-zece ani”.

Desigur, când auzi din gura unui ofiţer de rang înalt, din categoria celor care de regulă vorbesc puţin pentru că ştiu multe (spre deosebire de jurnalişti, unde e invers), că „ceva important” se va întâmpla într-o anumită regiune a globului, te poţi gândi la tot felul de lucruri interesante, dar probabil nu la vernisajul unei expoziţii de pictură. Şi nu pentru că aceasta din urmă nu ar putea fi interesantă.

Lumea îşi împinge spre limitele ei geografice orizontul de cunoaştere şi mai ales interesul de exploatare, profit şi putere. Multă vreme subiect de romane ale copilăriei şi filme de aventuri, Arctica se pregăteşte să devină noua linie a frontului în Războiul Global pentru Resurse. Abordările şi argumentele marilor puteri sunt însă diferite.

Rusia invocă tradiţia îndelungată a preocupărilor sale ştiinţifice şi întinsa sa vecinătate cu mările îngheţate ale nordului, dar nu ezită să sugereze că ar putea folosi forţa militară pentru a-şi apăra interesele. China ar cumpăra tot, dacă totul ar fi de vânzare. Statele Unite, pe baza argumentului geografic dat de Alaska, a celui legat de capacitatea ştiinţifică ridicată şi a interesului faţă de politicile globale pentru protecţia mediului, se vor angaja puternic în regiune, coalizând probabil Canada şi unele ţări europene membre ale NATO, precum Norvegia sau Danemarca. Dealtfel, ultimul dintre demnitarii americani care a vizitat insula norvegiană Svalbard, cel mai nordic punct locuit cu adevărat de cetăţeni obişnuiţi (nu de militari, meteorologi sau cercetători), este influentul senator republican John McCain[6].

Cu ocazia exerciţiului militar planificat şi anunţat în prealabil, Arctic Challenge din mai a.c., derulat sub conducerea Norvegiei de un grup de state din spaţiul euro-atlantic (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Elveţia), Rusia a răspuns imediat, cu contra-manevre militare de amploare neanunţate, provocând mai multe incidente aeriene în spaţiul aerian al ţărilor scandinave, cu risc crescut de confruntare militară[7].

Aşa cum am arătat şi în preambul (vezi, de exemplu, Arctic Strategy), mobilizările de resurse militare atât de masive pentru teritorii practic nelocuite indică interesul marilor puteri în menţinerea controlului asupra unor zone cu rezerve identificate sau potenţiale uriaşe. Din punct de vedere geopolitic, Polul Nord este interesant şi din perspectiva întâlnirii a trei continente (America de Nord, Europa şi Asia), fiecare reprezentat în această competiţie de asumare a influenţelor de mari puteri ale ordinii internaţionale actuale (Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană, Rusia şi chiar China, deşi aceasta din urmă pare că nu e la locul ei în teritoriile îngheţate ale Oceanului Arctic – dar ce mai contează, când China pare că devine prima putere în Africa?!).

Jocul politic e complicat suplimentar de schimbările climatice care afectează Arctica. Ceea ce sperie „environmentaliştii” din întreaga lume, îi bucură pe investitori. Groenlanda deja a înverzit. Oceanul Arctic devine din alb, albastru. Vasele vor putea traversa pe la nord, dinspre Atlantic spre Pacific şi invers, în perioade din ce în ce mai lungi ale anului. Resursele de hidrocarburi vor deveni accesibile. Potenţialul de afaceri, interesele strategice şi lupta pentru putere vor schimba curând Nordul îngheţat, din zona liniştită a expediţiilor cu sănii trase de câini şi a eroilor aventurieri, într-un imens laborator de făcut bani. Instituţia reprezentativă, Consiliul Arctic, înfiinţată în 1996, pare astăzi depăşită de viteza, amploarea şi complexitatea schimbărilor din regiune. Deşi majoritare, cele cinci state europene nu reuşesc să se impună, iar Rusia oricum nu e genul de putere care să pară că ţine cont prea mult de dreptul internaţional şi de deciziile organismelor reprezentative globale sau regionale, oricare ar fi acestea.

Preliminariile Războiului Nordului, fie el Rece sau Fierbinte (vom vedea în cei „cinci-zece ani” de care vorbea ofiţerul de la Bruxelles), au cuprins deja cancelariile din capitalele marilor puteri. Echilibrul de forţe al emisferei nordice ar putea depinde în mare măsură, în deceniile viitoare, de deznodământul acestei competiţii emergente. Nu ştiu unde este România pe această hartă care se naşte acum, a alianţelor, strategiilor şi intereselor nordice. Să nu întrebaţi ce treabă avem noi cu Oceanul Arctic, căci ar trebui atunci să ne amintim de sondele de foraj româneşti din deşertul Orientului Mijlociu, de acum câteva decenii. Aş vrea să cred însă că există undeva, într-o instituţie guvernamentală sau academică, măcar un mic colectiv de specialişti care încearcă să articuleze informaţiile tot mai interesante care ne vin dinspre Nordul „tot mai cald”, punându-le apoi la dispoziţia strategilor şi decidenţilor naţionali.

Dacă fondatorul geopoliticii moderne, Halford Mackinder, credea acum mai bine de o sută de ani că cine va controla Heartland-ul (aproximativ Europa de Est, în înţelegerea actuală) va controla lumea, de ce nu am crede noi astăzi că cine va câştiga Arctica va deţine cheile dezvoltării emisferei nordice în secolul XXI?

_______________________

N O T E


[1] http://www.agiweb.org/geotimes/aug07/article.html?id=WebExtra080107.html

[2] http://fpif.org/big-chill-tensions-arctic/

[3] http://www.nytimes.com/2013/11/23/world/pentagon-releases-strategy-for-arctic.html?_r=0

[4] http://www.globalresearch.ca/russia-threatens-response-to-us-military-buildup-in-eastern-europe/5456304

[5] http://www.nytimes.com/2015/04/25/us/politics/arctic-council-meeting-russia.html

[6] http://www.newsinenglish.no/2015/08/17/senators-highlight-svalbards-role/

[7] http://www.defensenews.com/story/defense/international/europe/2015/05/31/russia-nato-nordic-tensions-exercise/28076027/

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Nu există denumirea Pasajul Nordic. De două secole s-a încetăţenit expresia „Pasajul de Nord+Vest” sau „Trecerea de Nord+Vest”. Asta dacă te referi la trecerea de la nord de Canada. Cea de la nord de Rusia nu prea are sens în contextul dat

  2. „Uniunea Europeană şi puterile arctice europene, non-EU sau EU (Norvegia, Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda), deşi teoretic motivate pentru această competiţie şi având argumente geografice, economice şi ştiinţifice importante, par deocamdată actorii cei mai puţin asertivi şi cei mai paşnici” – e eronat.

    Rusia, Canada, SUA, au revendicari rezonabile asupra platoului continental, cuprinse intre zonele lor economice exclusive si Polul Nord. Adica nu se deranjeaza una pe cealalta.

    Adevarata problema e Danemarca. Ea revendica dorsala Lomonosov pornind din Groenlanda si trecand mult peste Polul Nord, pana la Zona Economica Excusiva a Rusiei! – asa cum se vede din harta.
    http://www.bbc.com/news/world-europe-30481309

    Va iesi scandal.

        • „Rusia si pretentii rezonabile” suna haios, dle @ Dan T
          Nu te chinui cu desenele, caci pretentiile rezonabile ale Rusiei te vor obliga sa desenezi tot globul :P

          • buna observatia, tovarasului dante (dan.t) ii va fi greu sa deseneze harta plana a globului cu pretentiile ”rezonabile” ale rusiei, care nu stie sa-si gestioneze problemele interne decit prin agresiuni externe,si asta de vreo trei sute de ani incoace, ca sa nu zic de la ivan cel groaznic.
            De recitit si lectura obligatorie pentru toti ofiteri si politicienii din tarile nato, the long telegram a marelui george f. kennan.

    • @ DanT – NATO și UE își exportă modelul social-politic, exact cum a făcut și Rusia când era pe cai mari. Numai că Rusia a folosit tancuri pentru a impune regimuri satelit în Europa de Est.

      Teoria ta (și a lui Kennan) pleacă de la ideea că Ucraina aparține ”de drept” Rusiei, ceea ce e inacceptabil. Ucraina poate adopta modelul social-politic occidental dacă dorește și nu e treaba Rusiei să-și dea cu părerea despre asta, chiar dacă se simte amenințată.

      Problema reală e alta: regimul Putin e cel amenințat, nu Rusia ca țară. Rusia actuală e un stat profund disfuncțional și va adopta ea însăși modelul occidental în următoarele decenii. Însă în acest model nu e loc pentru un regim ca al lui Putin, de aceea el va continua să se opună până când va fi înlocuit. Sau până când Rusia se va scinda … sau până când va izbucni un război civil … etc. etc.

      • Mai omul lui Dumnezeu, cand am sustinut eu, explicit sau implicit, ca Ucraina apartine „de drept” Rusiei?
        Imi atribui teorii pe care nu le-am sustinut si apoi le combati? Te certi singur?
        Kennan avea doar partial dreptate in privinta extinderii NATO.
        El se opunea si aderarii fostelor tari comuniste (Polonia, Ungaria, Romania etc). Gresea. Admiterea acestor tari si a Tarilor Baltice a fost un lucru bun. Rusia s-a opus doar la nivel de declaratii.
        Dar Kennan avea dreptate opunandu-se aderarii Moldovei, Georgiei si mai ales a Ucrainei. Aici Rusia a tras linie si se va opune cu armele. Inclusiv nuclear, daca e cazul.
        Sigur ca Ucraina poate sa adopte pe plan intern ce model economic si politic vrea. Cu aderarea la NATO (si la UE) e altfel. Nu ajunge sa ai dreptul, trebuie sa ai si posibilitatea. Ocuparea Donbasului e doar un avertisment, pentru ca Ucraina si Occidentul sa inteleaga ca Rusia vorbeste serios. Daca se merge inainte cu procesul de aderare, Rusia va ocupa Kievul.
        Si la ce ne va folosi atunci sa blestemam Rusia sau sa ne lamentam ca Rusia „nu avea dreptul” sa faca asta?

        • @ Dan T – se pare că tot nu înțelegi peisajul: Rusia n-are decât să se opună, însă NATO va continua să se extindă, incluzând fostele republici sovietice.

          Chiar nu ești capabil să înțelegi ceea ce susții? Că reacția vehementă a Rusiei trebuie acceptată și extinderea NATO oprită? Rusia e liberă să aibă ce reacții dorește, însă odată ce națiunile din acele republici au înțeles că NATO se deschide pentru ele, decizia le aparține. Lor, nu Rusiei.

          Ți-ai fi imaginat în 1985 că Polonia și Cehoslovacia vor fi membre NATO?

        • @ Dan T – iar cu amenințările nucleare ești liber să mergi la Vocea Rusiei sau la Russia Today. Scopul armamentului nuclear nu este acela de a fi folosit, iar a încerca să-l folosești într-o chestiune atât de trivială cum e aderarea Ucrainei la NATO e pur și simplu ridicolă. Putin va ajunge înlăturat de la putere chiar de către ai lui, dacă mai insistă în direcția asta.

          Cu amenințarea nucleară poți speria moșnegii de la țară care stau pe bancă în fața porții. Adică poți încerca (la un mod destul de naiv) să creezi anumite curente de opinie în societate. În realitate, după cum s-a văzut, Putin a provocat doar un război civil în regiunile de frontieră ale Ucrainei cu Rusia.

          • Agitat mai esti, frate. Sigur te simti bine?
            Rusia se va opune prin forta aderarii Ucrainei la NATO. Si daca incepe razboiul, e posibil sa atace Tarile Baltice, punctul slab al NATO. Si un razboi Rusia – NATO poate degenera intr-un conflict nuclear.

            Putin a provocat doar un razboi in regiunile de granita (nu e doar un razboi civil, implicarea Rusiei e clara) pentru ca doar de atat are nevoie deocamdata pentru a impiedica aderarea Ucrainei la UE si NATO.
            Daca va fi nevoie sa faca mai mult, va face.

            Aici nu e vorba doar de Putin, ci de interese fundamentale ale Rusiei.
            In Polonia si Cehoslovacia nu erau implicate interese vitale ale Rusiei. E firesc ca au intrat in NATO. Ciudat e ca au fost timp de 45 de ani in sfera de influenta a URSS. Daca americanii ar fi fost hotarati in 1945, Polonia si Cehoslovacia ar fi ramas libere.
            Dar rusii considera Ucraina (si Belarusul) ultima lor linie de aparare in fata Occidentului. De data asta vor lupta. Deja au inceput.

            • Well, atunci nu le putem dori rușilor decât mult succes, iar ție la fel :)

              Prin urmare, e vina americanilor faptul că Polonia și Cehoslovacia au fost ocupate după WWII de trupe rusești, la fel cum și situația actuală din Ucraina e tot vina americanilor. Sintagma ”disonanță cognitivă” îți spune ceva? :)

            • Sigur ca nu e vina americanilor, n-aveau nici o obligatie fata de Europa de Est.
              Dar daca au refuzat sa intervina in 1945 pentru a opri sovietizarea Poloniei si Cehoslovaciei (Stalin s-a retras din Iran in 1946 ca urmare a reactiei ferme a americanilor, adica se putea), conform carei logici americanii se incapataneaza astazi sa obtina retragerea Rusiei din Donbas, aflat la aproape 2000 km. est de Praga?!
              Care sunt sansele sa obtina asa ceva? Si care vor fi consecintele daca SUA vor continua presiunile, sa zicem prin inarmarea Ucrainei? Cat e de intelept sa-l pui cu spatele la zid pe unul care are o armata puternica si ditamai arsenalul nuclear?

            • @ Dan T – îți ofer un pont gratis, poți să obții și un bonus pentru el, dacă îl traduci în rusește și te duci cu el la coordonatorul tău:

              în cazul unei invazii rusești în Țările Baltice, soluția NATO va fi exact cea aplicată în cazul invadării Kuwait-ului de către Irak. Tancurile M1 Abrams vor folosi proiectile cu uraniu sărăcit, dar asta va fi singura componentă ”nucleară” a conflictului. Elicopterele AH-64 Apache vor face restul. Niciun tanc rusesc nu poate riposta eficient în fața unui AH-64, pentru așa ceva tancurile ar avea nevoie să se afle la jumătatea distanței de la care elicopterele trag deja în ele.

            • Fii domnule serios, nici uraniu ca lumea sa nu-si mai permita americanii, de-au ajuns sa foloseasca din ala saracit?! :)

    • @ Dan T – George Kennan face aceeași greșeală ca și Putin, rămâne blocat în logica Războiului Rece, când URSS-ului i se recunoștea dreptul la un ”spațiu vital”, ca să zicem așa. Adică URSS era o super-putere care trebuia blocată, dar nu anihilată.

      În secolul XXI lucrurile s-au mai schimbat, indiferent ce cred Vladimir Putin și George Kennan. Soarta rezervată URSS este aceeași cu a Yugoslaviei: dezintegrarea, urmată de includerea pe rând în UE și NATO a părților componente, pe baze net diferite de cele ale fostelor imperii, iugoslav, respectiv sovietic.

      Spre finalul secolului XXI, între UE și China nu va mai fi loc de o Rusie tampon sau aliat nesigur al ambelor părți. Locul Rusiei va fi în UE, chiar dacă trebuie dezintegrată bucată cu bucată pentru asta.

  3. Da, Zona Arctică este adevăratul clou al mișcărilor din ultimii 10 ani.
    Și, în pregătirea clipei în care ”licitația” va deveni publică, puterile interesate se străduiesc să-și slăbească reciproc influența. Până acum, doar UE pare a fi devenit bezmetică și paralizată în parteneriatele sale estice, nordice sau mediteraneene.
    Dacă acesta este Interesul Adevărat al întâmplărilor din ultimii ani, iar aceste întâmplări au doar valoare tactică, nu ar trebui să ne trezim și noi la realitate și să procedăm cu ceva mai multă inteligență și cu mult mai multă responsabilitate?

  4. Imi place textul!

    Altfel, chiar acum cateva zile subiectul a fost introdus in campania democrata de catre Hillary Clinton. Are o pozitie in avantaj, care satisface si pe ecologisti, dar si aripa realista a democratilor, spunand ca „SUA trebuie sa preia controlul (militar) asupra Nordului, tocmai pentru ca zona este prea importanta pentru omenire incat sa se sfarseasca totul cu foraje”.

  5. Aici ar putea sa inceapa sa se aplice principiile Caii a treia la nivel global .Este o buna ocazie. Altfel, cum am mai spus razboiul abia asteapta, el si cu ce-i poate urma.

  6. De ce-ar fi Suedia si Finlanda PUTERI arctice, iar UK nu?!
    (respectivele nu au nici macar tangenta cu Oceanul Arctic, abia daca le-am putea considera impreunate adiacente la Marea Nordului = Germania mai interesata de subiect decat cei din baltica)
    Resurse si noi rute de transport interesante pentru China si Japonia – neinteresante pentru India, Australia si chiar Indonezia – de interes pentru Canada, Panama si USA.

  7. De fapt cea mai importantă caracteristică a zonei Arctice este poziția ei strategică.
    Poate că nu este evident pe o hartă a Europei, dar privind globul de sus in direcția
    axei de rotație ve-ți observa că distanța cea mai scurtă din Rusia (din multiple zone
    de altfel) spre America de Nord trece peste zona Artică. Această zonă reprezintă
    exact deasupra căruia ar putea trece rachetele balistice (în ambele direcții). Ambele
    puteri cunosc acest lucru, după modul în care și-au dispus bazele de rachete, dar
    și sistemele de alertă balistică Americane, triunghiul Alaska – Thule în Groienlanda
    – Fylingdales în UK este special conceput pentru a acoperi zona nordică. De fapt
    declarațiile Rusiei că baza de la Deveselu ar fi îndreptată împotriva Rusiei sunt
    prostii, deoarece această stație ar fi optimum plasată ca să intercepteze un atac
    rus asupra Africii de Vest sau a Braziliei!

    Istoric vorbind neamurile de origine vikingă au fost cu mult înaintea Rusiei în zonă – Danezii
    în Groienlanda și Canada acum 1000 de ani, Norvegienii au atins Peninsula Kola și Marea Albă în
    sec. XII.

    Deși au fost discuții la nivel internațional de a se crea o zonă neutră în Oceanul Arctic,
    după modelul Tratatului Antarticii, Rusia a manifestat de mult timp un interes acaparator
    asupra acestei zone. Aceasta poate unde nu prea au reușit să îndeplinească testamentul
    lui Patru cel Mare, și anume să se existindă până la Oceanele cele Mari, eșuând în
    a controla și minimal Oceanul Pacific sau Atlantic. Rusia a făcut totul pentru a acapara
    zona Nordului, deși s-ar zice că vânzarea Alaskei a mers contrar acestei politici, sau poate atunci Rusia se gândea mai degrabă cum să ajungă la Oceanul Indian – avansul lor spre Oceanul Indian a fost oprit de Imperiul Britanic încă din sec. XIX în Marele Joc (The Great Game).
    Pe lângă `revendicările` recente asupra Polului Nord prin plantarea unui steag rus, făcut din titanium, pe fundul Oceanului Înghețat în locul unde se află Polul Nord, Rusia (URSS) a făcut următoarele în Sec. XX:
    – A preluat ieșirea Finlandei de la Oceanul Arctic (unde era și un mic port finlandez) în urma războiului de iarnă din 1939-1940
    – După războiul WWII au început o politică de presiune asupra Norvegiei și au impus acesteia
    demilitarizarea Insulelor Svalbard. Ba mai mult au impus o colonie rusească acolo constând
    în mineri de cărbune, deși această exploatare nu a fost rentabilă economic niciodată – colonia
    este aproape pustie și constituie numai o curiozitate, alături de urșii polari, pentru vizitatorii
    zonelot Arctice Norvegiene. Aceste presiuni explică și convingerea cu care Norvegia este
    parte integrantă în NATO, deși nu au vrut niciodată să facă parte din UE.
    – Rusia este singura putere nucleară care a efectuat experimente nucleare pe scară largă
    în zonă – în special în insula Noul Ținut (Novaya Zemlea).
    – Rusia este singura țară care întreține o serie de baze militare orientate spre Oceanul Arctic
    (Murmansk, Arkhangelesk printre altele).

    Interesele Chinei sunt de natură foarte pragmatică și aș spune că nu prea a acționat în
    vreun fel până acum. China ar fi interesată săși transporte mărfurile prin Pasajul de Nord-Est,
    la Nord de Siberia și a Pasajului de Nord-Vest la Nord de America de Nord. Ambele căi de access
    ar furniza rute care ar reduce semnificatic distanțele parcurse de transportoarele gigantice de
    containere chinezești prin canalele Suez și Panama.

    Căt despre Polul Nord, acesta ar trebui să aparțină în mod normal Groienlandei, adică Danemarcei care este puterea suzerană în zonă. Și aceasta nu numai din cauza
    existenței munților subacvatici Lomonosov, dar deoarece se vede clar de pe hartă
    că Groienlanda reprezintă masa cea mai mare de uscat aflată în aproprierea Polului Nord.
    Canada ar putea deasemeni avea argumente pentru revendicare pe aceeași baze.
    În același timp teritoriile rusești sunt mult mai departe, și nici nu au forme de viață umană,
    cel puțin în Novaya Zemlea unde terenul este contaminat nuclear și mai este declarat
    și zonă interzisă de guvernul rus.

    • „Căt despre Polul Nord, acesta ar trebui să aparțină în mod normal Groienlandei, adică Danemarcei”- sa nu confunzi Polul Nord, un punct abstract pe harta, cu regiunea revendicabila din Oceanul Arctic.
      Aceasta regiune se afla dincolo de Zonele Economice Exclusive ale statelor riverane (limita de 200 mile) si are vreo 2-3 milioane km. patrati.
      Daca ea ar fi impartita pe criteriul echidistantei fata de tarmuri, Danemarca ar primi un teritoriu mic, dar care s-ar intinde ce-i drept la 100 km „dincolo” de Polul Nord. Apartenenta Polului Nord la zona daneza ar aduce doar un castig de prestigiu.
      Pe principiul echidistantei Rusia ar obtine insa aproape jumatate din zona libera, deoarece are o deschidere larga la Oceanul Arctic si punctele ei extrem-nordice nu sunt mult spre sud fata de ale Danemarcei si Canadei. Asta e in linii aproximative revendicarea Rusiei.
      In stabilirea limitelor Zonelor Economice Exclusive si a platoului continental nu conteaza asezarile umane. Se spune doar ca in delimitare nu se tine cont de „stanci”. Insulele, chiar nepopulate, sunt luate in calcul.

      • In concluzie „In stabilirea limitelor Zonelor Economice Exclusive si a platoului continental nu conteaza” decit parerea dlui @ DanT ;)
        Devenit avocatul celei mai pasnice tari, rezonabile in acapararea de teritorii.
        ” – Bula, cu cine se invecineaza URSS?
        – Cu cine vrea!”

        • Mai omule, astea sunt lucruri elementare din United Nations Convention on the Law of the Sea – UNCLOS
          http://www.un.org/depts/los/convention_agreements/texts/unclos/unclos_e.pdf

          Article 121
          Regime of islands
          1. An island is a naturally formed area of land, surrounded by water,
          which is above water at high tide.
          2. Except as provided for in paragraph 3, the territorial sea, the
          contiguous zone, the exclusive economic zone and the continental shelf of an
          island are determined in accordance with the provisions of this Convention
          applicable to other land territory.
          3. Rocks which cannot sustain human habitation or economic life of
          their own shall have no exclusive economic zone or continental shelf.

          In harta postata de mine poti vedea ca Zonele Economice Exclusive sunt deja delimitate, tinandu-se cont de insule.
          Se pune problema impartirii spatiului liber din centru.
          Din harta se poate vedea clar ca Rusia, SUA si Canada au revendicari rezonabile, iar Danemarca are revendicari exagerate.
          Dar tu o tii una si buna ca Rusia nu poate avea revendicari rezonabile in Oceanul Arctic deoarece, nu-i asa, stim noi cum sunt rusii…
          Parca esti taranul care se uita la girafa de la Zoo si zicea: „Asta e ceva care nu exista!”

          • Dar eu nu despre harta Ta scriam.
            M-a socat convingerea ta ca Rusia are pretentii rezonabile. Si aI sarit ca un orasean cind am spus altceva asezonat cu o gluma.
            Lumea constata ca Rusia nu este deloc rezonabila de multe ori, dl @ DanT este oripilat.

            • In articol si in comentariile mele e vorba despre pretentiile din zona Oceanului Arctic, nu de alte pretentii.
              Si convingerea mea ca Rusia are pretentii rezonabile IN ZONA OCEANULUI ARCTIC se bazeaza si pe studiul unor harti cum e aceea pe care am postat-o.
              In loc sa abordezi serios aceasta chestiune, sau sa-ti vezi de treaba, te-ai bagat in seama prin niste glume ieftine.

      • LUNA apartina americanilor, deoarece si-au infipt steagul pe ea?
        Evident ca Polul Nord GEOGRAFIC si Oceanul Arctic n-ar trebui sa apartina nimanui din zona si tuturor locuitorilor planetei ca si AntArctica.

  8. Romania nu are ” decidenti nationali”. E guvernata de mafioti, de obicei agramati sau cu diploma furata. Romania nu are oameni de stat in adevaratul inteles al expresiei.

  9. Rusia pare, la rândul ei, hotărâtă să nu piardă această nouă mare competiţie geostrategică, arătându-şi ca de obicei „muşchii”, acum şi dincolo de Cercul Polar,

    E ciudat cum se privesc lucrurile. Ca şi cum nu Rusia ar fi cea mai veche putere din zonă, avînd cel mai lung litoral la Oceanul de Nord, cel mai larg teritoriu dincolo de Cercul Polar şi nu ar domina Pasajul de Est pe toată lungimea lui (să nu uităm că şi Alaska a fost cîndva rusească).

    Rusia nu „pare” hotărîtă să nu piardă „competiţia”. Rusia este hotărîtă să nu o permită de fel! Cu atît mai mult dacă aşa cum sugerează autorul articolului invocîndu-l pe Halford Mackinder: „că cine va controla Heartland-ul (aproximativ Europa de Est, în înţelegerea actuală) va controla lumea, de ce nu am crede noi astăzi că cine va câştiga Arctica va deţine cheile dezvoltării emisferei nordice în secolul XXI?” Heartlandul nu este Europa de East (nici în înţelegerea actuală, nici în cea a lui Mackinder), ci aria cuprinsă între Volga şi Yang-Tze, Himalaia şi Oceanul Arctic! Siberia cu alte cuvinte. Nu se mai învaţă geografia în şcoli?

  10. Postez si aici caci m-am referit la o problema de proprietate pe resursa naturala:

    Accesati linkul urmator pentru a confirma semnatura dumneavoastra:

    http://www.petitieonline.net/petitie/44953153/semneaza?sign=c879856aeeda06c52e2497190cb7a628

    Accesati linkul de mai sus pentru a confirma si finaliza semnarea petitiei „CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! – Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi”. In cazul in care linkul de mai sus nu functioneaza, copiati-l direct in browser folosind copy/paste.

  11. Inca o pretentie rezonabila ruseasca:
    „Rusia, care are o suprafata de peste 17 milioane de kilometri patrati, si-a extins teritoriul, printr-un decret dezvaluit sambata, cu inca 50.000 de kilometri patrati, in Marea Ohotsk, in sudul extremitatii sale orientale, spre marea nemultumire a Japoniei, relateaza Le Parisien, citat de Mediafax.”

  12. Citesc si ma minunez! Parol de-onoare, ca sa zic asa! Un user (DanT), incearca mai bine sau mai putin bine sa analizeze o situatie. Bineinteles ca toti politrucii neoconi sar ca arsi. Argumentatiile voastre imi aduc aminte de cele ale politrucilor comunisti! La aia daca incercai sa analizezi ceva dintr-o pozitie care nu era „pe linie”, indiferent de faptul ca analiza ta se incerca a fi neutra, erai categorisit imediat drept „vandut vestului”. Din seria „tot ceea ce este vestic este periculos”. Iar aici, tot ceea ce tine de Rusia este agresiv si periculos. Doua fete ale aceleiasi medalii!
    Userul Dan scrie „Altfel, chiar acum cateva zile subiectul a fost introdus in campania democrata de catre Hillary Clinton. Are o pozitie in avantaj, care satisface si pe ecologisti, dar si aripa realista a democratilor, spunand ca “SUA trebuie sa preia controlul (militar) asupra Nordului, tocmai pentru ca zona este prea importanta pentru omenire incat sa se sfarseasca totul cu foraje”. Bineinteles ca vi se pare absolut normala o declaratie de genul „“SUA trebuie sa preia controlul (militar) asupra Nordului”, nu a sarit niciunul sa critice asa ceva! Ca dna. Clinton a completat declaratia asta ca sa-i mai taie din agresivitate, e irelevant. Relevanta este declaratia „SUA trebuie sa preia controlul militar asupra Nordului”. Deci SUA are dreptul imuabil de a prelua controlul militar asupra unei zone, hai sa-i spunem neutre, si toti politrucii sunt de acord. Ia sa fi spus un oficial rus asa ceva! Sa vezi ce repede s-ar fi iscat sfanta manie legata de agresivitatea rusa! Pe drept, de altfel! Problema nu este, se pare, faptul ca un stat are pretentii hegemonice. Problema este care dintre state are „dreptul” sa aiba astfel de pretentii! Right?
    Ca sa n-o mai lungesc! Am invatat ca agresivitatea si argumentele care tin strict de ideologie nu sunt apanajul unui curent politic anume.
    Voi va cititi, domnii mei? Realizati cat de inchistati in gandire puteti fi? Cat de unilaterali, cat de orbiti de ura impotriva altora sunteti? (in cazul asta Rusia, cunosc si opiniile putinistilor, sunt la fel ca voi: agresivi, inchistati intr-un model de gandire de genul „daca nu e cu noi e impotriva noastra”).
    Recititi-va! Fara patima, fara idei preconcepute! Puteti? Sunt sigur ca nu!

    Sa traits’! ;)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Din 2015, expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) şi consul general al României la Toronto (2008-2012). Printre cele 17 cărţi publicate: The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Politica marilor puteri în Europa Centrală şi de Est: 30 de ani de la sfârşitul războiului rece (Humanitas, 2019), România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018 (Polirom, 2018), Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în Era Trump (Trei, 2017), Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge Scholars Publishing, 2014).

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro