În urma evoluțiilor recente și a apariției scrisorii semnate de Mitropolitul Chișinăului și a întregii Moldove, Vladimir, observăm schimbări semnificative în peisajul politic, social și religios al Republicii Moldova. La aproape un an și opt luni de la începerea războiului pe scară largă al Federației Ruse în Ucraina, Moldova și-a redefinit radical poziția în raport cu regimul dictatorial condus de Putin, dar și cu statul agresor Rusia. Până acum instituția bisericii din Moldova, cea subordonată canonic față de Rusia a încercat să evite o confruntare a realității războiului din Ucraina, iar unii preoți subordonați Patriarhiei rusești au continuat să-l pomenească pe unul dintre cei mai mari susținători ai războiului, Patriarhul Chiril al Moscovei și al întregii Rusiei pentru că aceasta este dogma bisericească.
Aparent, „războiul religios” dintre Rusia și România începe să ia o altă întorsătură prin deja celebra scrisoare scrisă de către Mitropolitul Chișinăului și a întregii Moldove, Vladimir către Patriarhul Chiril, care constată că Mitropolia Moldovei pierde teren din cauza războiului dus de Rusia în Ucraina și aceasta se întâmplă abia acum, la aproape 2 ani de agresiune rusă.
Momentul ales pentru a scrie și apoi publica scrisoarea nu este întâmplător mai ales că zilele acestea, în Ucraina a fost votat proiectul de lege care interzice biserica ortodoxă ucraineană subordonată Moscovei. Prin urmare, mesajul transmis de către Mitropolitul Vladimir trebuie citit în primul rând ca o cerere de acțiune pentru Rusia de a-și intensifica activitatea religioasă în Moldova pentru ca enoriașii cât și preoții să nu mai fie atât de tentați de Mitropolia Basarabiei și România.
Foarte important de menționat este și faptul că scrisoarea a fost publicată de nimeni altul decât de către fostul deputat Vlad Cubreacov, care cunoaștem că are un trecut dubios, fiind mâna dreaptă a agentului Iurie Roșca, dar și în prezent un apropiat al partidului extremist AUR. Faptul că această scrisoare vine tocmai de la el, din start sabotează ideea că această scrisoare vine în sprijinul ideii de a rupe Mitropolia Moldovei de Patriarhia Rusiei. Această conexiune ridică semne de întrebare cu privire la intențiile reale din spatele scrisorii și cui servește aceasta cu adevărat.
Mai mult decât atât, este surprinzător faptul că subordonatul Mitropolitul Vladimir, o persoană foarte apropiată cercurilor de la Moscova își permite să vină cu anumite critici către Patriarhia Rusă și încă nu există un răspuns la acestă scrisoare după mai bine de o lună. Această chestiune poate demonstra și că această scrisoare a fost coordonată cel mai probabil de către cele două structuri (Mitropolia Moldovei și Patriarhia Rusă) și are ca scop, mai mult o vrajbă între enoriașii și preoții din Moldova.
Tot acest conflict la nivel central între Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei, afectează în primul rând unitatea religiosa din Moldova și anume conflictele ce apar între enoriași care pot duce la dezbinarea spirituală sau mai grav la nefrecventarea bisericii. În ajun de alegeri locale, unde cunoaștem care este influența unui preot în localitate ar trebui să atragem o atenție deosebită și la doleanțele slujitorilor bisericii pentru că este firesc ca trendul de a sluji sub Mitropolia Basarabiei să fie în creștere având în vedere apropierea tot mai mare de România.
Pentru a înțelege mai bine această scrisoare, trebuie să o citim printre rânduri și mai mult decât atât ar mai fi nevoie să ne dăm seama că aceasta se adresează către două tipuri de public.
În primul rând este vorba despre percepția cetățenilor din Moldova sau mai bine-zis se adresează către enoriașii și preoții din Moldova care sunt tot mai atrași (pe bună dreptate) de Mitropolia Basarabiei subordonată statului român. Se face referire în primul rând la faptul că preoții afiliați României au salarii lunare de 800-900 de euro, asigurare medicală, pensii și scutirea parohiilor de contribuțiile trimestriale, practic cele mai optime condiții pentru un preot să-și facă meseria. Și să nu uităm că în ultima perioadă (argument semnalat și în scrisoare) se atestă o scădere a încrederii populației în biserică, care a ajuns la 63% și care lasă loc pentru mai multă încredere în instituțiile statului.
În al doilea rând, scrisoarea este scrisă pentru autoritățile și lumea ortodoxă rusă. Pentru a trage un semnal de alarmă câ în cazul în care nu vor mai finanța instituția religioasă condusă de Mitropolitul Vladimir, instituția va intra într-un faliment instituțional. Se cere în mod expres o activitate mult mai pronunțată din partea Rusiei (influență politică și resure financiare) pentru ca statul român și Mitropolia Basarabiei să fie oprite din extinderea sa.
Prin urmare, sunt de urmărit evoluțiile imediat următoare, dar și acțiunile întreprinse de Rusia prin intermediul Patriarhiei Ruse. Exemplul Ucrainei, care s-a distanțat de conceptul „ruskii mir” promovat în special de Biserica Rusă, ar trebui să servească drept avertisment pentru cetățenii și autoritățile Republicii Moldova. Este necesară luarea unor măsuri concrete pentru a ne distanța permanent de interesele rusești și pentru a ne apropia nu doar din punct de vedere energetic, cultural și educațional de România, ci și din perspectivă religioasă și socială. O recomandare în acest sens ar fi așteparea momentului oportun pentru ca majoritatea preoților din Moldova să treacă de partea Mitropoliei Basarabiei în mod firesc și dezinteresat.
O chestiune este certă, Mitropolia Basarabiei, afiliată statului român trebuie repusă în drepturi așa cum s-a întâmplat și cu recenta retrocedare de imobile, dar și cum se întâmplă și cu creșterea considerabilă a numărului de preoți pro-români.
Acest editorial a apărut prima dată pe site-ul publicației din Republica Moldova – Agora.md
Nu e bine și nu e de bine aceasta scrisoare. Dar biserica lui vlădica Vladimir își face treabă ca și pe vremea comunismului, adică să manipuleze turma. Că așa fac duhovnicii care duhnesc a băutură, colivă și scăldătoare de morți. Cred că au o problema cu Scriptura. Consideră că totul se reduce la ruble puturoase. Pentru ei, chiar dacă viața pământeasca are un început și un sfârșit, chiar daca Biserica nu este autoritatea preaimbogatitului KGB-ist Kirill, ci a lui Hristos, totul este dat de „sus”, de la Înalta poartă din Piata Riscată. Adevărul e numai unul. Scrisoarea cu pricina împroașcă subtil cu „blesteme” spre adormirea conștiinței, demonstrand că biserica pastorita de Preanefericitul Vladimir se vrea în continuare sub „autoritatea banului rusesc”, a mafiei rusești, a hoției și a războiului fratricid. Daca aceasta biserica născătoare de minuni parșive mai crede in ceva al Tatălui, apoi trebuie să-și aducă aminte că El nu „bate cu bățul”. Răsplata obrăzniciei va fi una nemiloasă și crunta. Nu la Jedecata-de-Apoi, ci la Judecata-de-Acum. Din fericire, sper, pentru cea mai mare parte a oamenilor, scrisoarea lacrimogenă nu este decât un gest viclean. Iar cel care a publicat-o nu este decât o mica lepădătură intrigantă. Scursura in cel mai înalt grad! Toată șiretenia consta în a declansa in mod abil dușmănia între frati. Într-adevăr, pentru ce scop se minte și se manipulează? Vicleșugul fățarnicilor, ideile posomorate ca iadul fac din aceasta scrisoare o bucată de hârtie care corupe dreapta judecată a firilor…Teroristul Kirill a plasat biserica în rândul grupărilor teroriste si tu, ros de molii și de vicii, vii și plângi ritualic pe umărul lui! Pe umărul Fiarei din Apocalipsa care caută să distrugă umanitatea!
„Prin urmare, mesajul transmis de către Mitropolitul Vladimir trebuie citit în primul rând ca o cerere de acțiune pentru Rusia de a-și intensifica activitatea religioasă în Moldova pentru ca enoriașii cât și preoții să nu mai fie atât de tentați de Mitropolia Basarabiei și România.”
Cred ca ar fi fost mai bine ca autorul sa dea si un link cu forma integrala a scrisorii (l-am postat eu mai jos). Eu cred ca de fapt scrisoarea e foarte bine scrisa si ca Vladimir incearca sa-si salveze biserica (si postul bineinteles) exprimindu-si frustrarea cu privire la neluarea in seama a bisericii sale de catre Kirill. Si-ar dori, intuiesc, o independenta fata de Moscova, adica o situatie ideala pt el, sa continue sa-i serveasca pe enoriasi asa cum doresc ei insa platit in continuare de Moscova. Si asta exprimind clar respingerea de catre moldoveni a „lumii ruse” propovaduita de la Kremlin.
„O altă tendință care preocupă poporul nostru și pe clerici, care într-un procent de 80% dețin cetățenie română – este dorința tot mai persistentă a Patriarhatului Moscovei de a absorbi Mitropolia Moldovei în așa-numita „Lume Rusă”, care este străină aspirațiilor și valorilor noastre naționale. Din nefericire, această tendință reprezintă o continuare a politicii dure de denaționalizare promovată în perioada țaristă și ulterior în perioada sovietică, pe care Biserica Ortodoxă Rusă dorește să o „desăvârșească”. Din păcate, Moscova nu a înțeles până în prezent faptul că poporul din Moldova are rădăcini latine și este perfect normal ca el să aspire să se apropie și să rămână în acest spațiu civilizațional, după veacuri de divizare artificială, fără a trăda Ortodoxia. Desigur, nu putem nega valorile care ne leagă de poporul rus, în special cele exprimate prin credința comună, dar acest lucru se aplică și relațiilor noastre cu popoarele cu care avem convingeri religioase comune precum cel grec, român, bulgar, sârb și altele, iar acest lucru trebuie tratat ca atare și nu poate fi temei pentru nicio intervenție în afacerile noastre interne sau pentru „influențarea” aspirațiilor noastre.
În Rusia, atât autoritățile laice cât și cele bisericești ne-au tratat și ne tratează ca pe un popor periferic și fără coloană vertebrală, lipsit de dreptul de a lua deciziile pe care le consideră necesare pentru bunăstarea și prosperitatea sa.”
Unde cred ca a gresit Inaltpreasfintia sa e in fraza urmatoare, partea cu „interesele rusesti”. In teorie biserica nu trebuie sa slujeasca interesele vreunei tari si scrisoarea ar fi avut de cistigat daca autorii s-ar fi abtinut de la a face legatura intre pozitia bisericii respective si interesele Rusiei ca tara.
„În această situație, vă întrebăm, Sanctitatea Voastră, cum putem evita prăpastia care s-a deschis în urma invaziei ruse în Ucraina, pe de o parte, și creșterea neîncrederii atât din partea preoțimii, cât și a poporului față poziția noastră, care se presupune a fi direct legată de interesele rusești, pe de altă parte?”
https://deschide.md/ro/stiri/social/138147/DOC–Scrisoare-BOMB%C4%82-trimis%C4%83-de-Mitropolitul-Vladimir-Patriarhului-Kirill-%E2%80%9DLumea-Rus%C4%83%E2%80%9D-este-str%C4%83in%C4%83-valorilor-noastre-na%C8%9Bionale.htm
Mitropolia Basarabiei NU este subordonată statului român ci BOR.
Pe de altă parte, Mitropolia Moldovei afiliată BORu este într-o situație fără ieșire, ne mai primind ajutoare nici de la statul Moldova, nici de la statul rus. Ca urmare chițăie de foame și de bani… că popii nu pot cânta cu burta goală….
Problema trebuie rezolvată în interiorul Moldovei, orice intervenție din exterior va aprinde spiritele. Și nimeni nu are nevoie de așa ceva, poate doar Rusia.
1. Autorul: „…enoriașii și preoții din Moldova care sunt tot mai atrași (pe bună dreptate) de Mitropolia Basarabiei subordonată statului român. ”
Sinopsis- 17.02.2019: „Din punctul de vedere al numărului credincioșilor, dominantă este Mitropolia Chișinăului, în jurisdicția căreia se află circa 90% din bisericile și comunitățile religioase ortodoxe și doar 10 procente din enoriașii ortodocși fac parte din Mitropolia Basarabiei (deține circa 130 parohii).
2.- „…în Ucraina a fost votat proiectul de lege care interzice biserica ortodoxă ucraineană subordonată Moscovei.”.
Iata un bun exemplu de urmat si-n Moldova(?!)
Biblia noastră ortodoxa ne spune ca: adevarul ne va elibera.
Scrisoarea mitropolitului rusesc din Basarabia are rolul de a schimba percepția celor săraci cu duhu despre activitatea bisericii ruse in Basarabia, respectiv multele decenii de împliniri mărețe, de păstorire a poporului român din Basarabia de către biserica rusă cotropitoare
Scrisoarea mitropolitului rusesc din Basarabia are scopul sa întoarcă conștiința publică sau să producă o perceptie neadevărată asupra poziției bisericii ruse din Republica Moldova, biserica controlată de puterea asupritoare de la moskva
Ca despre asta este vorba in realitate: poziția bisericii ortodoxe ruse din Basarabia – pământ românesc
O biserica rusa ce a făcut atât de mult rău națiunii române
Și biserica noastră naționala românâ a făcut mult rău natiunii române, in perioada in care puterea a fost deținuta de comuniști – ranile produse nu s-au inchis încă, fostul mitropolit al Banatului fiind singurul mare ierarh care a recunoscut public “binefacerile” regimului comunist si poziția reala a bisericii noastră naționale fata de regimul comunist
Dacă biserica noastră naționala ar fi avut conducători ar fi răspuns scrisorii “publice” a mitropolitului bisericii ruse din Basarabia, răspuns care trebuia ancorat in mârșăviilor si ororile ocupației rusești a Basarabiei
Dar e greu cu conducerea bor din ultimii 35 de ani care a păstrat multe din obiceele trecutului: capu plecat in fata cotropitorilor si trădătorilor de patrie si neam
Cum spune un proverb din Transilvania
Sa fi mare nu-i mirare
Sa fi om îi lucru mare