miercuri, decembrie 8, 2021

Răzbunarea UDMR. Primele victime: Monica Macovei și Noua Republică

UDMR trece la represalii. Bazându-se pe faptul că majoritatea parlamentară stă în voturile sale, UDMR amenință, șantajează și se răzbună pe cine apucă.

Nu reiau toată istoria opoziției UDMR la legile și prevederile anticorupție și modernizare a României: (aici) UDMR se opune publicarii declaratiilor de avere, UDMR se opune infiintarii DNA, UDMR se opune modificarii Constitutiei, UDMR se opune votului prin corespondenta, UDMR se opune regionalizării țării, UDMR se opune reducerii numărului de parlamentari, UDMR se opune remanierii vreunuia dintre ministrii sai, UDMR vrea conflictul de interese sa fie de facto dezincriminat, demnitarii (parlamentari, ministri, primari etc) sa fie eliminati din categoria celor care răspund pentru infractiuni de serviciu (e.g. luare de mita, trafic de influenta, abuz in serviciu, delapidare etc.). UDMR se opune la tot.

Alte explicatii găsiti: Romania Libera, aici, Laura Stefan, și în multe alte locuri.

Mai nou, prin Legea Lustratiei, UDMR reușește performanța unică de o lustra pe …Monica Macovei.

La art. 1 litera g) din Legea amintită:

„g) persoana care a exercitat funcţia de preşedinte sau preşedinte al unei secţii a Tribunalului Suprem, de procuror, procuror general sau procuror general adjunct în cadrul unităţilor de procuratură, precum şi persoana care a îndeplinit funcţia de secretar de partid în oricare dintre instanţele judecătoreşti.” Autori  amendam. Dep. Mate Andras Levente si Mircea Grosaru.

Calitatea de procuror (simplu), a fost impusa de UDMR printre lustrabili, la înghesuială, sub amenințarea că nu mai votează alte legi ale coaliției.

Nu este în regulă faptul că o întreagă categorie profesională, nu politică, este lustrabilă. Poate unii procurori  s-au ocupat doar de hoți, violatori, infractori, de ce sa fie lustrați, adică de ce să nu aibă dreptul de a fi numiți în funcții de procurori? Or fi și unii procurori care au anchetat în cauze cu substrat politic. Dar  îi putem pune pe toți în aceeași oală?

Ei bine, autorii amendamentului nu și-au pus astfel de intrebări. Obiectivul lor era s-o lustreze pe Monica Macovei, creatoarea DNA și ANI, ministrul care i-a adus pe Daniel Morar și Codruța Kovesi în fruntea instituțiilor care luptă împotriva corupției. Să nu care cumva să mai ocupe în viitor posturi în care să fie numită. Ministrul justiției, de pildă. Sau, să-l inlocuiască pe Daniel Morar la cârma DNA in vară, când expiră mandatul acestuia.

Oooo, ce coșmar, ce oroare! Macovei la cârma DNA! Nici în cele mai negre vise nu pot accepta corupții așa ceva. Corrado Cattani pe urmele lor. Orice, numai asta nu!

Dacă Daniel Morar era doar cu un an mai în vârstă, era si el lustrabil, conform aceleiași legi.

Partea și mai întunecată  este că deputații PDL au acceptat cu seninătate acest joc murdar. Nici lor nu le cade bine intransigența Monicăi Macovei, vicepreședintă PDL și adjunctă la comisia de etică a partidului. O țin în vitrină doar să dea bine la public și la partenerii europeni. Au participat senini la mazilirea ei din pozițiile executive pe care le-ar fi putut ocupa în viitor.

Rămâne să vedem poziția președintelui Băsescu. Care poate întoarce legea, cu explicația clară că nu poți lustra, în bloc, o întreagă categorie profesională. Subliniez, profesională, nu politică.

Și mai rămâne să vedem reacția Monicăi Macovei, la umilința la care a fost supusă. O luptătoare anticorupție cu recunoaștere europeană, pusă la rând cu secretarii PCR și torționarii securiști de către proprii colegi de partid. Mare ți-e grădina!

Cine sunt liderii UDMR, care au de plătit polițe? Să-i reamintim: (aici)

1. Derzsi Akos – deputat UDMR de Bihor Are 21 de contracte încheiate prin firma Europrint SRL cu instituţii ale statului in valoare de 291.511 lei.

2. Edler Andras Gyorg – deputat UDMR de Covasna are 11 contracte încheiate prin firmele Edler Laszlo Gyorg PFA şi Unit Prest SRL deţinute de Edler Laszlo Gyorg, tatăl deputatului, in valoare de 105.249 lei.

3. Attila Korodi – deputat UDMR de Harghita Are şapte contracte cu instituţii ale statului încheiate în 2009

4. Lakatos Petru – deputat UDMR de Bihor Are un contract încheiat în 2008 prin firma Sprinkler 2002 SRL cu Teatrul de Stat Oradea,

5. Mate Andras Levente, deputat UDMR de Cluj Are două contracte de asistenţă juridică încheiate în 2005 de Cabinetul de Avocatură „Mate Andras” cu Agenţia Domeniilor Statului, în valoare de 26.000 euro.

6. Olosz Gergely, deputat UDMR de Covasna Are opt contracte încheiate în 2009 şi 2010

7.Frunda Gyorgy. Doua dintre firmele detinute de sotia sa, SC Marmed si Ortoprofil Romania SRL, incaseaza anual milioane de euro de la casele judetene de asigurari de sanatate, conform www.romaniacurata.ro aici

8. Verestoy Attila In declaratia de interese, senatorul UDMR spune ca in 2010 a derulat trei contracte cu institutii ale statului, prin firma Junior Com SRL Odorheiu Secuiesc.

A doua victimă a răzbunării UDMR este Asociația Noua Republică. Care a dorit să închirieze o sală din clădirea în care se află Muzeul de Artă, a primit acceptul inițial, dar a fost refuzată la semnarea contractului, pe motiv că într-o instituție a statului nu se face politică. Posibil la intervenția directă a Ministrului Culturii.

În primul rând că Noua Republică nu este, încă,  o formațiune politică, este doar o asociație civică. Subiectele discutate ar fi fost politicile fiscale, un concert al lui Grigore Leșe și, aici s-a rupt filmul, ar fi avut-o ca invitată pe Monica Macovei.

În plus, unii membri ai Asociației Noua Republică și-au permis să critice UDMR pentru obstrucționarea funcționării instituțiilor anticorupție și  modernizării României.

In ciuda faptului că și alte partide, inclusiv UDMR, își țin întrunirile  în săli publice, că și statul are nevoie de bani care altfel merg la companii private, răzbunarea care, nu-i așa, e arma prostului, și-a spus cuvântul și în acest caz. Rezervarea inițială a fost infirmată de conducerea Muzeului de Artă și Noua Republică își va schimba locația, achitând contravaloarea unei săli private.

Bomboana pe colivă, UDMR vrea învățământ medical superior în limba maghiară. De aici amenințări din partea lui Marko Bela, că dacă nu li se satisface cererea de a înființa o secție în limba maghiară la UMF Târgu Mureș, părăsesc coaliția de guvernare. Ignorând faptul ca un medic școlit în limba maghiară va fi evitat de pacienții de naționalitate română, de frica de nu se plânge de ceva, iar medicul să le taie altceva, că s-au mai văzut cazuri. Dar de, când e vorba de obsesii, judecata nu mai contează.

Așteptăm următoarele victime ale răzbunării UDMR. Probabil coaliția de guvernare sau, de ce nu, România.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. aha!deci ungurii e di vina!?shtiam io ca pina amu or vrut Ardealu si amu au ce au cu macovei.trebuie sa scapam de ei.sa i trimitem in tzara lor.
    imi place demascarea!asha trebuie procedat

  2. Da, si pe mine m-a amuzat dibacia remarcabila cu care au configurat legea.
    Atata doar ca nu cred ca e vb doar de UDMR si nici de santaj la PDL. Cred ca s-au inteles si au conlucrat perfect, in deplina armonie. UDMR au faultat-o pe MM, iar la schimb s-au uitat in partea ailalta cand suavul domn Mircea Toader a mangaiat pe crestet utecistii si diplomatii PDL-ului, din motive mult prea evidente ca sa le mai mentionam aici.
    Si-a iesit o lege de mare caracter. Niciun primar, sef CJ, parlamentar, nemaizicand de presedinte, nu e atins nici c-o floare, ca-s functii alese. Utecistii si personalul diplomatic si consular nu-s nici ei lustrabili.
    Pare sa rezulte ca e legea (anti) Monica Macovei si ai sai baieti care si-au cam luat nasul la purtare. Se leaga bine si cu urecheala pe care le-a tras-o presedintele acum vreo doua luni, nu?
    Ar trebui sa-i lustreze si pe cei care au trait mai mult de cinci ani consecutivi in strainatate, ca sa rezolvam si cu panarama asta de Nicusor Dan, care n-a avut nici macar bunul simt sa fie si el vreun sefulet UTC, ca atatia alti mari barbati ai natiei….
    O tara vesela.

  3. Cum puteti vorbi despre „razbunarea” UDMR, cand este vorba despre o coalitie care functioneaza asa de bine, cum ne asugura de fuecare data Dl Boc ?!
    Asa este intr-o coalitie, nu spuneati Dvs asa cand venea vorba despre UDMR?!

  4. Ca sa treci podul te faci frate si cu udmr. Numai ca la urma joci cum canta ei!
    Desi sunt anti psd, tare as vrea sa vad un guvern fara unguri. Sper sa nu ii mai vad din toamna in ministere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro