Fac mai jos un rezumat al reacțiilor ulterioare Apelului venind din partea câtorva scriitori importanți.
1. Nicolae Manolescu a reacționat, declarând la Radio Iași că e scandalizat de faptul că 30 de poeți s-au coalizat împotriva unui alt poet. Nu, domnule profesor: așa cum spune textul scrisorii, protestul nostru privește ce a făcut juriul. Nu poți face, în disprețul oricăror criterii valorice, lucruri atât de nedrepte și să te aștepți ca nimeni să nu reacționeze. E uimitor (și, cumva, întristător) că ați crezut că toată lumea o să tacă mâlc. Există scriitori cu nervul moral încă intact.
Altfel, cred că declarația urmărește doar să deturneze discuția de la fondul ei real, inventând o situație în care 30 de poeți invidioși se coalizează împotriva laureatului. Lucrul e evident fals:
1) Așa cum spuneam, ajunge să citești protestul pentru a vedea că el se adresează juriului, nicidecum laureatului;
2) Cei 30 (care-s de fapt mai mulți, dar passons) nu sunt doar poeți, ci și prozatori și critici – e greu de înțeles în ce fel ar putea niște critici precum Paul Cernat, Alex Goldiș sau Andrei Terian, de exemplu, să invidieze premiul lui Gabriel Chifu.
Pe scurt, declarația domnului Manolescu se încadrează în definiția de manual a unei fumigene.
Declarația integrală a domnului Nicolae Manolescu, aici:
http://radioiasi.ro/…/exclusiv-nicolae-manolescu-acuzat-ca…/
2. Florin Iaru a pornit o investigație care urmează să apară în Cațavencii – anunțată deocamdată pe Facebook după cum urmează: „ne aflăm, v-o spun acum, cu siguranță, în fața celei mai mari manipulări din istoria USR. Cei care i-au blamat pe membrii juriului, un pas înapoi. E doar un singur membru care a făcut nașparlia.”
Putem lesne intui ce membru al juriului ar fi avut și poziția, și interesul de a modifica rezultatul votului. Rămâne să vedem probele prin care Florin Iaru își susține ancheta & afirmația.
Până atunci, țin să precizez că „cei care i-au blamat pe membrii juriului” nu au de ce să facă „un pas înapoi”. Reacția noastră a plecat de la informații publice & comunicate oficiale – în care faptele arată așa cum le știm cu toții. Și tocmai disparitatea stridentă dintre acele fapte, pe de o parte, și admirația noastră pentru Ion Pop, Mircea Martin, Alexandru Cistelecan, pe de alta, a dus la reacția aceasta.
Care e, de fapt, un exercițiu de admirație vulnerată.
3. Dorin Tudoran, într-un text de pe blogul său numit Un software numit natura umană, observă:
„Un premiu nu are nici pe departe mandatul pe care — în mod stupefiant pentru mine – i-l atribuie Radu Vancu: de a pune un semn de egalitate valorică între câștigătorii edițiilor sale”.
Firește că are dreptate: nici eu nu mi-am închipuit vreo clipă că dl Chifu e într-adevăr egalul lui Mircea Ivănescu sau al lui Gellu Naum. Era, așa cum de altfel observă Dorin Tudoran mai jos, doar o „șarjă polemică”, menită să îngroașe tușele pentru ca nedreptatea să fie evidentă și pentru cei străini de fenomenul literar. Dorin Tudoran găsește șarja „fermecătoare”, dar inutilă. Având în vedere reacțiile & comentariile, îmi permit totuși să cred că mica șarjă polemică a avut efect.
Apoi, dl Tudoran observă:
„Tot ce se poate aștepta de la un premiu – fie el Nobelul pentru literatură, fie el Premiu Național de Poezie “Mihai Eminescu” – Opera Omnia – este să fie plauzibil. În lipsa plauzibilității, mecanismul premiului este avariat.”
Perfect de acord. Și, cum nu e deloc plauzibil ca Gabriel Chifu să ia un premiu în fața lui Mircea Cărtărescu sau Aurel Pantea (sau…, sau…), rezultă că „mecanismul premiului e avariat”. La această situație de avarie am reacționat și noi.
4. Bogdan Crețu, în rubrica lui din Ziarul de Iași, publică un text numit Cum se poate strica un premiu. Și pentru ce?, care se încheie după cum urmează:
„De data aceasta, spus simplu şi simplist, s-a mai stricat un premiu. Dar nu orice premiu, aici e durerea. Ci unul dintre puţinele repere ale vieţii noastre literare. Iar durerea şi mai mare este că la compromiterea premiului au pus umărul exact cei care au şi ţinut, până nu de mult, ştacheta sus. Mie unuia mi-e greu, dacă nu imposibil, să ghicesc miza în toată această poveste. Pentru că a-l premia, încă o dată, pe dl Gabriel Chifu, vicepreşedinte al USR şi mâna dreaptă şi, presupun, apropiat şi complice al dlui Nicolae Manolescu, preşedintele USR aflat, în urma modificării abuzive a statutului, la al treilea mandat, mi se pare o miză de tot măruntă.”
Iată, așadar, încă un critic de vârf din generația tânără care se raliază observațiilor din Apel. Să admitem că poeții pot fi mai pasionali în reacții; însă ce se mai poate spune atunci când destui dintre cei mai respectați critici aflați în jurul vârstei de 40 de ani au reacții la fel de tranșante ca ale poeților? În locul domnului profesor Nicolae Manolescu, aș reflecta mai mult la întrebarea aceasta.
5. Rita Chirian postează, pe blogul ei, un text tranșant, numit Minutul de anarhie sau cât de urâtă e nemurirea, căruia-i citez finalul:
„Iată, domnule Manolescu, nu coalizarea a 33 de scriitori ar trebui să vă scandalizeze, ci tot ce șade dincolo – nu în subteranele – acestei reacții.
Sunt membră a USR din 2010. În 2013, întâmplarea & un fel de entuziasm crescut sub clopot de sticlă au făcut să devin președinte al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România. Se prea poate ca toată energia pe care am irosit-o atunci să fi fost catalizată de simpatia mea pentru Ioan Radu Văcărescu și pentru scriitorii pe care-i aveam în preajmă, unii – membri ai Uniunii (precum Andrei Terian), alții vocali împotriva ei (ca Radu Vancu).
Îmi arăt astăzi, la capătul a mai mult de un an, dezgustul și siderarea. Eșecul. Sunt prea tânără pentru rinocerizare, iar fibra belicoasă, ca și cea oportunistă sunt străine de mine.
Sunt convinsă că, foarte curând, Comitetul filialei va propune Adunării Generale recuzarea din funcția de președinte și excluderea mea din Uniune. Sunt, firește, un corp străin în această organizație care nu-mi reflectă principiile.”
E, după știința mea, prima dată cînd un președinte de filială USR are o asemenea reacție publică. Ceea ce arată două lucruri:
1) că, de data asta, lucrurile chiar au ajuns prea departe;
2) că Rita Chirian e nu doar un poet excelent, ci și un om pentru care etica nu se negociază (nici măcar cu ierarhia USR).
Chapeau.
P.S. Cei care vor să semneze Apelul pot să trimită un e-mail pe adresa [email protected]
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
domnul manolescu ar fi trebuit sa aduca alte argumente ,asa se descalifica mai mult
Domnilor protestatari – care il injurati, de obicei, pe Eminescu, in fond ce va pasa cine ia premiul Eminescu? Daca acest nume tot nu inseamna nimic pentru voi.
Si nu-l mai tot bagati in fata pe Cartarescu – a declarat demult ca nu-l mai intereseaza poezia. Azi e un prozator.
Cum desigur stiti, poezia nu se bazeaza pe argument (ca filozofia), pe experiment (ca stiinta), ci, asemeni altor arte, pe intuitie; evaluarile legate de intuitie sunt relative.
Mie iimi place cum scriu si Gabriel Chifu, si Nicolae Prelipceanu, si alti poeti din aceasta generatie care nu a uitat ce e misterul (The most beautiful emotion we can experience is the mysterious , spunea Albert Einstein).
Scrieti in continuare si incercati sa va traiti viata si altfel decat aruncand cu noroi in colegi de breasla.
Doamnă Grete Tartler, reacția dumneavoastră mă întristează.
Cine aruncă, dintre semnatari, cu noroi în Eminescu?
Sunt poeți, prozatori, critici literari de primă mărime, din toate generațiile; au scris deseori despre Eminescu cu prețuirea meritată de minunatul scriitor; unii au scris chiar cărți întregi despre el.
Cu părere de rău, sunt nevoit să constat că dumneavoastră „aruncați cu noroi în colegii de breaslă”, învinuindu-i de lucruri pe care nu le-au făcut. În vreme ce lucrurile urâte făcute de alți colegi ai dumneavoastră, mai bine situați în funcții, nu vă impresionează.
Felul în care procedați nu vă face cinste.
da doamna tartler;chiar nu ma intereseaza cine l ia !
io doar am citit pe aci,poate fi inteleasa ca o lupta interna ca atitea acolo in tara aia in tranzitie,dar atunci cind cineva cauta sa ma duca de nas cu” a reacționat, declarând la Radio Iași că e scandalizat de faptul că 30 de poeți s-au coalizat împotriva unui alt poet. ” imi zgirie judecata doamna !
e multi prosti da nici atit
În 2001, talibanii au început revendicările de întinerire a puterii politico-religioase cu distrugerea statuilor lui Buddha. Erau în patrimoniul UNESCO. N-a avut nicio importanță. Voiau puterea. Ce mai contează…„un brad bătrân”…! Ori… UNESCO era miza?
Nuca-n perete.
Există mai degrabă ceva decât nimic…în orice demers…Uneori pare chiar o „nucă-n perete”. Dar nu e.
„Pentru că a-l premia, încă o dată, pe dl Gabriel Chifu … mi se pare o miză de tot măruntă” – nu si pentru un „alergator de pluton”. Pentru el, orice hartie pe care o are la mana si arata ca e de fapt peste medie, e un scop in sine.
si eu il pretuiesc mult pe dl. Nicolae Manolescu, dar nu mi se pare incorecta pozitia dvs.
dimpotriva.
pentru sanatatea vietii noastre literare cred ca gestul dvs. este chiar salutar,
desi nu imi pot face mari iluzii, mai ales pe termen scurt, intr-un reveriment al obstii.
cel putin ati dat un semn ca nu se poate trece cu vederea orice, ca nu merge, totusi, oricum (si asa )…….
Vă mulțumesc pentru solidaritate.
E important că și de la dumneavoastră lucrurile se văd tot astfel.
Grete,
Cred ca te inseli. Ca Mircea Cartarescu a declarat ca nu-l mai intereseaza poezie e treaba lui. „Treaba” noastra este ca ne intereseaza poezia lui Mircea.
Nici nu implinise 21 de ani, cand pe Rimbaud a incetat sa-l mai „intereseze” poezia. Pe mine, unul, poezia lui ma intereseaza – si inca foarte mult – chiar si astazi.
Nu compar nume, valori etc. Tot ce spun este ca nu conteaza can un poet socoteste ca nu-l mai intereseaza sa scrie poezie; conteaza daca a scris cu adevarat candva poezie. Si, slava Domnului, e cu prisosinta cazul lui Miircea.