marți, martie 19, 2024

Reacții la articolul despre plăcuțele stradale (cu video)

Au trecut zece zile de cînd am publicat primul meu articol pe Contributors, platforma generalistă care încurajează experții să se exprime. Ca orice autor, sînt măcinat de neliniști: a plăcut sau n-a plăcut? Și iată că a sosit momentul bilanțului – viața acestui tip de conținut este scurtă (practic cîteva zile). Dacă sînteți curioși, am făcut o analiză a reacțiilor primite pe Contributors.ro, social media, și în viața reală.


Reacții în breaslă

S-a vorbit foarte frumos despre propunere la conferința Dialog Stradal #1, din jurul expoziției Stradal (parte a Romanian Design Week). Am asamblat, pentru cei grăbiți, un colaj video de 5 minute.

 Dacă sînteți interesați de design informațional în spațiul public, în București dar nu numai, vă încurajez să urmăriți înregistrarea integrală pe pagina Local Design Circle.


Reacții pe Contributors

Articolul a avut – în zece zile – peste 5270 de accesări (corect e să le scădem pe cele vreo 70 ale mele), și 66 de comentarii (19 îmi aparțin). Grosul acestor activități a avut loc în primele două zile, cînd articolul a fost promovat pe Hotnews.ro, a fost partajat pe Facebook, a intrat în fluxul de știri zilnic. Cu alte cuvinte, la cîteva luni investite în muncă, am cîștigat două-trei zile de expunere. Este normalul “zilelor noastre”, cînd corul informațiilor este copleșitor, și competiția pentru atenția limitată a publicului e crîncenă (“sînt interese mari la mijloc”).

Comparativ, cei mai populari autori publicați pe Contributors sînt – ochiometric – Lucian Boia (România lui “ca și”, 86.305 accesări/149 comentarii) și Gabriel Liiceanu (“Turul doi fără PSD”, 63.907 accesări/272 comentarii). La cealaltă extremă, autorii mai “de nișă” recoltează doar cîteva sute de vizite iar lumea nu pare să aibă ceva de comentat, nu se înghesuie să chibițeze.

De aceea, tind să cred că 5000+ de vizionări înseamnă un mic (sau poate mare?) succes, pentru o temă relativ minoră, inexistentă pe agenda publică, în competiție cu restul articolelor din săptămînă, care tratează subiecte de politică internă și externă, economie, istorie, social, cultură, pandemie, și alte teme serioase.

Reacții pe Facebook

Am colectat, la 5 postări mari și late (Contributors, Graphicfront, grupul Zeppelin + cîțiva prieteni), 268 de reacții, 29 de distribuiri și 89 de comentarii.

La reacții, pe categorii, avem: 239 de Îmi place, o singură Tristețe, una bucată Furie, și 27 de Ador (recunosc că 2-3 din ultimele sînt ale mele; totuși am dat și cîteva like-uri, nu doar inimioare).

Din cauza setărilor de intimitate, e posibil să-mi fi scăpat cîteva, neafișate. Pe de altă parte, am făcut tot ce am putut pentru a nu le număra ca Pristanda, însă interfața acestei platforme e un păienjeniș. În tot cazul, cam pe aici sînt cifrele, more or less. Sau parcă era altfel, Less is more, ceva de genul ăsta?

Comentarii

Reacțiile oamenilor față de propunere, articulate în comentarii (66 pe Contributors, 89 pe Facebook, 155 în total), ar putea fi grupate în cîteva categorii:

1. Scepticii

  • “Ce frumos arată. Clar nu se potrivesc cu București.”
  • “Super initiativa. Dar…nu ai cu cine”
  • “Mi se pare naiv să credem că genul ăsta de probleme se pot rezolva de unul sau doi oameni care au fost în city breakuri și gata am văzut cum tr făcut!“

2. Nemulțumiții

  • “Apa calda nu, gunoaie, da, si acuma placute??“
  • “Bătaie de joc de bani. Sa nu uitam ca multe străzi nu au asfalt“
  • “Nelizibile si nenecesare la ce gauri zic ca sunt in buget. Sa ne revenim!”
  • „Sunt urate cu spume cele actuale, dar macar scrisul e mai mare. Pe de alta parte, repet, ar fi o cheltuiala inutila, demna de dna Firea. Credeam ca am depasit nivelul.”

3. Entuziasmații

  • “Articolul despre tăbliţele stradale este o reală delectare.”
  • “Arată foarte bine. Mă bucur că v-ați gândit și la degetele năzdrăvane, foarte puțini fac asta. Succes!”
  • “Extraordinar! Chiar ma gandeam de mult daca se gandeste cineva la asa ceva.”
  • “Da, evident ca exista „probleme mai mari” / vor exista mereu / dar asa m-as bucura de inca o farama de bun gust”
  • “Foarte buna prezentarea a ce inseamna kitsch-ul care ne asalteaza la fiecare colt de strada (literalmente, prin semnele stradale) si cum cu putin bun gust si un design corect gandit putem sa schimbam „spiritul locurilor”, si un pic din Zeitgeistul Bucurestilor…”
  • “Buna ideea cu codul QR, asa aflam cine sunt personajele din spatele numelui.”
  • “Mă simt acum de parcă am mâncat cea mai bună prăjitură de când mă știu!”

4. Oamenii extrem de bine informați

  • “Uite un font mai bun: DIN 1451 (alte-din-1451-mittelschrift-font)”
  • Nu am reușit să capturez la timp comentariile unei doamne, dar puteți deduce afirmațiile după răspunsul meu: ”Doamnă, de ce mă bănuiți de intenții dubioase? Să știți că e destul de neplăcut să muncești din pasiune, pe timpul și banii tăi, încercând să schimbi ceva în bine, și să fii numit găinar, șmecher care cîștigă o groază de bani. Începi să te întrebi dacă merită efortul (că nu se fac singure). Prefer să discutăm pe propunerile din material, nu pe speculații.” După care și-a șters comentariile, m-a blocat și s-a ascuns. A fost, totuși, singura acuzație de acest fel.

Comentarii pe Reddit

  • “Sunt elegante. Imi plac.”
  • “Foarte bine scris si demonstrat.”
  • “Arată super bine. „Simplitate” e cuvântul cheie.”
  • “Astea actuale zici ca-s plăcuțe pariziene comandate de pe Wish. Îmi place inițiativa.”
  • “In sfarsit, unul care e de acord cu mine ca placutele astea pariziene” sunt urate si kitschoase.” De acord.

Aș spune chiar că e vizibil un spirit de echipă incipient: cîtorva oameni le-a plăcut ideea, i-au luat apărarea, au explicat, au sugerat chestii. Firește, le mulțumesc pentru efort!

Iată și cîteva din răspunsurile mele la comentarii, în care încerc să detaliez:

  • Un prim pas realist ar fi un proiect pilot, într-o zonă mică din București, în Centrul Vechi, de pildă,(sau în Cartierul Creativ, zona din jurul Universității de Arte, ca să avem și bulevarde și străduțe, o zonă în care se mai experimentează și alte idei interesante) unde să testezi regulile de amplasare și informație, de conținut pe plăcuțe. E păcat să băgăm bani în actualele modele, reprezentative pentru anii 2000 – altă epocă. Suntem mai prosperi și mai maturi ca atunci și ar fi încurajator să se vadă de pe stradă, în atenția la detalii.
  • Dacă ești primar înțelept, te apuci, alături de urgențele „mari” și de îmbunătățiri mai mici, care nu sînt costisitoare dar sînt vizibile și demonstrează cetățenilor că îți pasă. Succesele primăriei, fie și mici (dar relativ ușor de obținut) sînt bune, pentru că sînt încurajatoare, ne motivează pe toți.
  • Nu e o soluție la cheie (nici n-ar fi posibil, de acasă din fotoliu, există constrîngeri pe care nu le cunoști, n-ai cum să rezolvi problema în vid, îți trebuie informații). Ce poți face la nivelul ăsta e să le stârnești oamenilor imaginația, să încerci să-i inspiri un pic.
  • N-aș fi prea strict în privința coerenței vizuale a plăcuțelor din epoci diferite, cred că e loc și pentru ele. Sînt interesante, niște comori, capsule ale timpului, autentice. Stârnesc imaginația și admirația că au rezistat, povestesc cum simțeau oamenii pe vremuri, sînt relevante cultural. La un moment dat vor fi furate sau vor disparea pur și simplu, și cu ce le vom înlocui, cu plăcuțele gândite pe vremea lui Oprescu (nu sînt sigur), ca să cheltuie rapid bănetul? Nu propun ca iar să le schimbăm pe toate, ca bordurile, să mai dăm un tun. Dar care e modelul cu care le înlocuiești pe cele degradate/dispărute? Ăsta cu Arial deformat? E trist.
  • Sigur că da, fonturile din familia DIN ( Deutsches Institut für Normung, Institutul german de Standardizare) sînt legendare și influente și azi. E o soluție sigură, nu dai greș (dacă nu intenționezi să le deformezi, desigur). Doar că mă gîndeam că designerii români sînt deja, la ora asta, suficient de competenți ca să genereze o soluție locală la nevoia unui font pentru orientarea publică. Să ne facem fontul nostru, croit pe contextul nostru cultural. DIN e într-un fel, rezolvarea simplă și fără bătăi de cap, evident preferabilă distorsionării lui Arial. Țări europene mai mici ca noi reușesc asta, să evite uniformitatea unui look standard, chiar dacă competent.

Work in progress

Am avansat la automatizarea layout-urilor. Iată 300 de plăcuțe medii din București, (40x30cm) în ordine alfabetică, cu date luate din .csv-ul de pe site-ul Guvernului, generate de iMac-ul meu din 2016 în mai puțin de un minut. Nu sînt toate perfect compuse; e clar că mai e de destul de muncă, însă direcția e promițătoare.

Apropó de tipul de literă Triumf Strada. Din articolul inițial lipsește (dintr-o eroare) următorul paragraf: “Sau hai să testăm un font pe care l-am creat special pentru acestă întrebuințare. Acum cîțiva ani, observînd că nimeni nu încercase încă, am desenat fontul Triumf, inspirat de literele de pe Arcul de Triumf din București. Pentru acest proiect am schițat Triumf Strada, mai îngust, cu aceeași aromă de inscripție lapidară, ușor solemn, cu serife stabile, evazate. Păstrăm, în detalii, un strop din arhaismul sursei, modernizînd în același timp scheletul literelor, cu intenția de a avea un melanj de vechi și nou, familiar localnicilor și inedit pentru turiști.”

Despre compatibilitatea cu legislația existentă: iată două versiuni de plăcuțe (una mai îndrăzneață și alta mai reținută) respectînd la literă HCGMB nr. 31/6 februarie 2003, care cere – în cazul arterelor cu nume de personalități – să fie menționate profesia, data nașterii și a decesului.


Sîntem în 2021. În oferta de design de pe piața locală există talent și competență profesională, care dacă ar fi exploatate, ar putea ridica semnificativ standardele vizuale ale administrației, ajutîndu-ne să ne ridicăm – un pic – pe noi toți.

Expoziția Stradal a dezvăluit cochet gleznele și claviculele, și a picurat un strop de parfum la decolteu, într-o tentativă de a atrage atenția publicului și autorităților locale. Rămîne de văzut dacă vreun primar va ridica măcar o sprînceană.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Este pentru prima oara cand vad, pe o platforma de comunicare publica, o asemenea salutara analiza post-articol (sa-mi fie iertat barbarismul). Trag doua concluzii: interes public major pentru o tema (aparent minora, dar numai aparent!) care tine de civilizatia urbana, dar si de (ne)atentia manifestata in materie de catre administratiile locale, intretinute pe banii contribuabililor; dlui Bogdan Dumitrache chiar îi pasa de opiniile exprimate de cititori, nu s-a multumit (cum fac multi altii…) doar sa-si etaleze ideile si, apoi, sa ramana impasibil si opac fata de alte „voci”. Iata motivele pentru care sper ca va continua, aici sau/si in alta parte.

    • Cele peste 5000 de citiri ale articolului sint pe buna dreptate motiv de satisfactie: subiectul ,,prinde”, exista interes, felicitari autorului cu convingerea ca nu va fi singura sa aparitie.
      Ar fi insa de dorit ca aceste ecou sa fie benefic si pentru interesul public, pentru acea cauza invizibila si neglijata a aducerii Bucurestiului in Europa. Dar ce pot produce cinci mii si ceva de oameni entuziasmati? Sigur, o furtuna intr-o piscina. Dar cum ramâne cu publicul bucurestean care zilnic ca robotul pe lînga dezordinea de tara in razboi civil a Bucurestiului? Cei carora nici nu le trece prin cap cît de grav caricaturizat e orasul, daramite sa creada pe cineva care pledeaza pentru ,,niste fonturi”!

    • Corect, revenirea cu un raport dupa o actiune e salutara, cu atat mai mult cu cat e inexistenta la noi, unde nu exista asa ceva nici dupa politici publice cu bugete importante, unde ar fi obligatorii conform legii. Tradeaza un mod de gandire si actiune diferit fata de cel actual, mai responsabil fata de publicul caruia ii dai socoteala, fie ca sunt cititori sau votanti.

  2. Foarte buna aceasta informare si documentare explicita. Nu toti am putut vedea expozitia realizata.Personal dintre cele doua placute cu Dinu Lipatti prefer pe prima, din stanga este mai explicita si pentru vizitatori si turisti. Va doresc mult succes in tiate demersurike dv.!

  3. Foarte bine că ați lansat acest articol, generat în completarea primului! Acest gest vă caracterizează în sens pozitiv. Empatie și onestitate! Prin această replică scrisă în mod sigur stabiliți diferențe și vă definiți prin însușiri rare.
    Vă mărturisesc că mă aflu și eu în domeniul debutului în această platformă formidabilă, de altfel. Însă în ceea ce privește perimetrul statisticii, mă îndoiesc că se pot genera interpretări concrete care să ducă la evaluări adevărate.
    De exemplu, pentru mine cuvântul domnului Liiceanu valorează însutit comparativ cu cel al domnului Boia. Și sunt mulți oameni care îmi vor susține afirmația. De ce statistica este însă diferită? Pentru că cititorii reacționează emoțional – majoritatea făcând parte din acel plan social în care generarea schimbării nu este o preocupare de primă intenție – cum, din contră, funcționează oameni precum noi doi, dacă îmi permiteți o alăturare camaraderească în sensul ce descrie stimularea reformelor, utile și necesare.
    Așadar cititorul intră pe un articol, în baza a doi stimuli. Pe de o parte cunoaște personalitatea autorului și pe de altă parte resimte instantaneu un stimul puternic sub forma unei curiozități de moment, greu de stăpânit. Deschide articolul și îl frunzărește. Îi place tema și trece mai departe.
    În acest fel cifra accesărilor nu poate cuprinde note ample de evaluare. Mai ales că ”intrarea” nu are consecințe – cititorul nu lasă un Like în Facebook, nu expune un comentariu inteligent și nu distribuie. Așadar, pentru mine aceste trei gesturi sunt mult mai importante decât gestul accesării unui articol.
    Așadar, ar fi mai mult decât firesc să urmărim articolul domnului Liiceanu, în exemplu oferit. Pentru că dacă am acționa social în expresii predate și oferite de către domnul Liiceanu – am genera o societate aparte, intens umană, evolutivă și competitivă – în timp ce acționând la stimulii domnului Boia – rezultatul ar fi unul periferic primului. Faptul că autorul Boia intră în graficul acesta înaintea filosofului Liiceanu, nu ne transmite chiar nimic. În mod evident cei doi sunt diferit evaluați în social, pe paliere care nu se întâlnesc. Dacă ar fi să aleg, nu aș ezita, rolul domnului Liiceanu în formarea mea, din studenția bucureșteană încoace – este uriaș și nu se poate altfel evalua, în comparații stârnite întâmplător.
    Concluzia este aceea că adesea ceea ce scriem noi aici este poate cu mult mai bine înțeles în legațiile străine, decât în societatea noastră. Ne expunem și cine dorește să ne cunoască, o poate face lesne, fără de obstacole. Citiți printre cuvinte această frază.
    În plus, cei care sunt vizați, înțeleg însă nu pot evada din cutumele politice ale contemporaneității – situație în care rezolvarea diferitelor anomalii s-ar putea produce numai prin reforma propriului scaun – lucru mai rar întâlnit pe aceste meleaguri.
    Vreau să ne amețim, însă cu un vin de calitate și nu cu apă rece.
    Una peste alta mi-a plăcut enorm intervenția dvs. Ați ieșit în mod neîndoielnic din comun. Ați devenit unic și mai mult, sunt sigur că ați recapitulat gestul informațional al primului mesaj. Această intenție practic dublează scopul inițial. Oamenii care citesc aici nu vor recepționa însă această FORMIBAILĂ ieșire din pluton. Și asta pentru că în societatea românească există un blocaj, vechi, postdecembrist – ce se alcătuiește ca o consecință a comunismului.
    Câtă cultură s-a pompat în Sibiu în ultimul deceniu, și totuși, societatea sibiană a rămas într-un fel închistată în cutume. Poate că un soi de sofisticărie există, însă din unele puncte de vedere, deschiderea oamenilor se face tot în evantai incomplet desfășurat.
    La fel și aici în Contributors vă așteptați ca autor la o percepere integrală a temei prezentate într-un mod autentic și suficient, însă din păcate, mesajul trece fără să înregistreze cel puțin un efect pe măsura prezentării.
    Așa este alcătuită comunitatea noastră urbană postdecembristă. Vă voi explica în termeni biologici, păstrând metafora activă. Oamenii par foarte frecvent înconjurați cu o membrană care le oferă o protecție față de mediul înconjurător. Se tem, este evident – însă se doresc extravaganți. Din păcate nu au mijoace utile unei să-i zicem neuropercepții, prin care să și simtă cu adevărat sensul mesajului pe care aici unii autorii îl expun precum o faceți și dvs.
    Organismul uman locuiește într-o alcătuire internă specială, conexiunile fiind cu atât mai complexe cu cât societatea în ansamblul ei generează comunicări în ”unde” potrivite. Dacă receptorul lipsește, logica este de pomană! Dacă însă receptorul există – atunci oamenii sunt salvați – găsindu-și fiecare interlocutori apropiați – măsura generării unor reforme fiind direct proporțională cu numărul celor capabili să recepționeze anumite mesaje.
    Nu vă amăgiți așadar! Raționarea corectă vine atunci când mesajul este integral receptat – adică înțeles. Îmi este teamă că adesea mesajele sunt prea puțin înțelese. Acestea trebuie servite pas cu pas, urmărind și reacțiile, pentru a afla dacă ”receptorii” sunt porniți, sau mai rău, dacă există.
    Societățile avansate au produs totuși deraieri cumplite în istorie, cu toate că zonele de vârf se alcătuiseră cu greu, an după an, deceniu după deceniu, secol după secol. Discrepanțele între vârf și medie și între medie și vulg sunt și astăzi cumplite – singurele formule ce par a funcționa fiind educația primară și legile bune, disciplina valorilor pe posturi și universitățile de top.
    În concluzie – eu cred că încă orgoliile bântuie puternic comunitatea noastră și mai mult, încă nu am atins o minimă zonă de contact cu ceea ce însemna societatea românească a regalității – oriunde am arunca ancora – să zicem la 1932. Credem că mai păstrăm o continuitate cu acel trecut, însă ne amăgim. Anii 40, apoi 48, dictatura, post-comunismul fără o lege a lustrației și chiar un proces al comunismului – ne-au adus astăzi într-o regiune …, nu știu cum să zic mai bine …inadmisibilă.
    De aceea noi scriem. Și sperăm. Și ne dorim să fie și aici bine. Însă contează mult și restul…
    Revenind în temă, cu precizarea că nicio informație aici expusă nu a fost întâmplătoare, vă rog să-mi permiteți să vă admir cu sinceritate și să mă bucur că există încă oameni ca dvs. Sunteți un european și un cetățean cu adevărat inteligent. Baftă în viitor!

  4. Mă refer doar la ultima poză, cea cu indicatorul pentru strada Dinu Lipatti. Îmi place ideea.
    Fontul nu cred că e neapărat un capăt de țară, că e prea retro sau altceva de genul. Cât e lizibil, e OK. Dacă e să fim cârcotași, ne putem lega și de fond, și de culoarea literelor, și de faptul că poate ar trebui ca ele să fie fosforescente, ca să le vezi mai ușor noaptea… Dar cred că funcționalitatea ar avea câștig de cauză, și ne putem descurca cu orice font care e ușor de recunoscut.
    Apoi, dintre cele două poze, cu siguranță aș alege-o pe prima, cea cu codul QR. În primul rând că are și acele indicații de capete de stradă, într-o parte strada Garibaldi, în cealaltă Bach, sau orice punct de reper ca să ajute la orientarea rapidă. Dacă nu știi zona, indicațiile alea te pot ajuta. Iar în al doilea rând, codul QR. Acesta poate face legătura către o pagină Wikipedia, sau ceva în legătură cu numele străzii, istoric etc. Ideal ar fi ca Primăria să aibă un site cu toate informațiile astea, dar deja visez cai verzi…

    Îmi place ideea. Sper s-o văd pe străzi.

    • Fontul exemplificat la „Dinu Lipatti” este plăcut și are, într-adevăr, ceva vechi și nou, așa cum susține autorul.
      Totuși, nu știu cat de lizibil este. Privit printre pleoape, aduce a cod de bare. Fiind vorba de două cuvinte, rămâne lizibil oarecum, dar același font folosit la „Mărășești” și „Mogoșoaia” trebuie să arate diferențe sesizabile fără a te obliga să treci strada ca să citești plăcuța. Ceva mai mult spațiu intre litere sau un bold, eventual și un serif mai accentuate ar putea înlătura acest posibil neajuns.

  5. „Mai frumoz?!” Asta a fost replica lui Ismail din romanul lui Radu Tudoran atunci când Anton Lupan l-a înștiințat că nu vor mai picta numele „Speranța” pe prova goeletei, ci îl vor turna în bronz. Poate că ar fi o idee, măcar pentru centrul vechi. Parcă merge mai bine patina temporală pentru Lipscani, Copaci, Sepcari, Doamnei. Zic și eu!

  6. Domnule Dumitrache, vă urez succes!

    Aș vrea să încerc să anticipez evenimentele și pentru blocul ruină în care am apartament în cartierul fost exclusiv Dacia să comand o astfel de plăcuță. Oare aveți vreo posibilitate încă de pe acum pentru confecționare? Mulțumesc!
    Strada Suvenir 4
    https://maps.app.goo.gl/6AJARN2rBrs5x2Jp7

    • Și eu sînt nerăbdător să le văd pe un zid, prin oraș, să le pot evalua ca orice trecător. Mi-am pus una în balcon (etajul 1), orientată spre stradă, dar nu e aceeași perspectivă, trebuie montate la nivelul ochilor ca să te lămurești cum funcționează și ce poți ajusta sau schimba. Am produs cele 13 piese pentru expoziție (după alte două de test de culoare și materiale) la un producător de numere auto și plăcuțe, găsit pe net. 85 de lei plăcuța 40x30cm, 1050 de lei în total. După asta le-am mai prelucrat un pic: am mărit diametrul găurilor de fixare, am rotunjit colțurile cu o rază mai mare și am ambutisat colțurile, depresiunile din jurul găurilor, contra 2 beri Carlsberg la cutie, „șpagă” (am fost instruit ce să fac, dacă mai vreau aceste servicii vreodată, să las loc de bună ziua). Pe de altă parte, am aflat că e ilegal să instalezi plăcuțe de capul tău, dai găuri, distrugi proprietatea, e vandalism, ai nevoie de aprobare. Plus că mă gândesc (sper, de fapt), că la cît de chipeșe sînt, ți le fură în câteva zile :) Dar dacă, cu toate astea, vă încumetați, da, am putea face o plăcuță pentru strada Suvenir, dacă ați finanța o bere tehnicianului de la Universitatea de Arte (care are, printr-o minune, o matriță cu diametrul de 2cm și adâncimea de câțiva milimetri, perfectă pentru acest proiect), plus 85 de lei producția. Sînt curios cît timp rezistă la intemperii, cu stickerul ăsta reflectorizant (sau testăm altă tehnologie, că-s mai multe opțiuni, inclusiv email vitros).

      • Multumesc! Sa luam legatura dupa 4 iulie. Daca vreti, experimentam email vitros pentru placa Suvenir. E clasic si as merge pe o varianta mai durabila (e la moda :-) )
        P.S. Sint nerabdator sa vandalizez proprietatea. Probabil ca numai prin vandalizare mai reusim sa le mai dregem aspectul deplorabil. [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Dumitrache
Bogdan Dumitrache
Bogdan Dumitrache este un designer și programator din București, specializat în identitate de brand, UI/UX, typography și design de obiect. A lucrat pentru clienți precum Președinția Sloveniei, Elan, Citroën, Dedeman, Albalact, Petrom, Dacia, CEC Bank, Bitdefender, Uniunea Salvați România și Muzeul Cotroceni.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro