vineri, martie 29, 2024

…read my lips*: Obama va castiga viitoarele alegeri datorita/din cauza Tea Party!

… aseara, presedintele Obama si-a indeplinit datoria constitutionala (Articolul II, sectiunea 3) de a informa Congresul si, implicit, poporul american despre „starea natiunii” („state of the union”). Aceste interventii anuale sunt – surprinzator, considerand dezinteresul americanului „statistic” pentru politica – nu doar intens mediatizate ci si populare. Asemanarea cu popularitatea de care se bucura discursul Reginei Angliei (Speech from the Throne), tinut de obicei la inaugurarea unui nou cabinet nu se opreste aici (de altfel, aceasta asemanare a constituit si motivul pentru care Thomas Jefferson a preferat sa-si indeplineasca obilgatia constitutionala trimitand Congresului o scrisoare). Ambele ceremonii sunt atent orchestrate, se bazeaza pe o invitatie formala, etc. Procedural si simbolic vorbind, diferenta fundamentala dintre cele doua discursuri e reprezentata de locatie. Daca, in cazul parlamentului britanic, reprezentantii camerei inferioare sunt invitati sa li se alature lorzilor pentru discurs, in cazul SUA, discursul in fata celor doua camere reunite, i.e., Congresului, are loc in Camera inferioara (a Reprezentantilor).

[Nota: Discursul prezidential nu este despre „starea natiunii„, ci despre „starea Uniunii„. Ceea ce pentru un european pare putintel deplasat, pentru un american e perfect normal. In fapt, problema uniunii intre state a fost (este?) mai importanta decat formarea unei natiuni. Prioritatile sunt usurel diferite peste ocean.]

Cateva observatii, pe fuga, „la cald”, lipsite de pretentii:

– Spre deosebire anul trecut, sub conducerea lui Nancy Pelossi, congressman-ii n-au mai fost nevoiti sa sara de pe scaune pentru a aplauda la fiecare minut – cel putin jenant pentru cineva care isi mai aminteste discursurile lui Ceausescu in fata Marii Adunari Nationale. Joe Biden e mai lenes sau mai greu de impresionat. Chiar daca aplauda cand trebuie – cum, spre meritul lui, a facut-o si John Boehner, noul speaker al Camerei Reprezentantilor – nu se lasa intotdeauna suficient de impresionat pentru a tasni de pe scaun, fortandu-i pe ceilalti sa faca la fel.

– Obama a avut un inceput in forta. A „profitat” din plin atat de tragedia recenta din Tucson, Arizona (in care reprezentanta Gabby Giffords a fost impuscata in cap, supravietuind miraculos, spre deosebire de altii, mai putin norocosi), cat si – dupa cum anticipam (ca  nu ma pot abtine :) – de rezultatele alegerilor midterms, pentru a transmite un mesaj de unitate (de asta data intre oameni, republicani si democrati) si unul de impartire a responsabilitatii. De acum, atat democratii cat si republicanii sunt responsabili pentru orice intarziere sau blocaj legislativ (asa se explica in buna masura si succesele legislative din ultima „lame-duck session”).

What comes of this moment will be determined not by whether we can sit together tonight, but whether we can work together tomorrow. I believe we can. I believe we must. That’s what the people who sent us here expect of us. With their votes, they’ve determined that governing will now be a shared responsibility between parties. New laws will only pass with support from Democrats and Republicans. We will move forward together, or not at all – for the challenges we face are bigger than party, and bigger than politics.”

– Tonul general a fost axat pe doua mari teme – politica interna (mai exact, crearea de locuri de munca – 9.4% somaj in US e revolatator desi in UE cifra pare de-a dreptul idealista) si … viitorul: in reforme struturale, tehnologie, educatie, etc.

„What we can do – what America does better than anyone – is spark the creativity and imagination of our people. We are the nation that put cars in driveways and computers in offices; the nation of Edison and the Wright brothers; of Google and Facebook. In America, innovation doesn’t just change our lives. It’s how we make a living.”

capitolul politica externa, mai cu seama (dar si increderea in energiile alternative – un milion de masini hibrid pana-n 2015?) a fost marcat de un optimism nejustificat: dupa cum a demonstrat-o si Bush, a declara ca ai castigat razboiul din Irak (sau din Afganistan) nu costa mare lucru: doar un speechwriter. Realitatea, la fata locului, e ceva mai complicata.

a tras presul de sub picioarele republicanilor la trei capitole: (1) Health-care: asteapta imbunatatiri (adica nu repeal). E o lege perfectibila. Cum ar fi zis Churchill dupa El Alamein, „acesta nu e sfarsitul, nu e nici macar inceputul sfarsitului, dar poate fi sfarsitul inceputului”. (2) Reforma guvernului – „ceea ce nu s-a mai intamplat de pe vremea televizorului alb-negru”. Dupa ce-a dat mai multe exemple de agentii si departamente care se suprapun birocratic (vezi faza cu somonii in apa sarata, apa dulce si … afumati), Obama a promis un plan de reducere drastica a numarului agentiilor (vast sujet, cum ar fi exclamat De Gaulle!). Aici republicanii n-au putut decat sa aplaude. (3) reducerea deficitului, taierea costurilor – o alta tema draga republicanilor (si pe buna dreptate). Pronosticul meu? Va reusi partial sa treaca prin Congres cate ceva din toate astea. Cat? Ramane de vazut.

– finalul a fost la fel de inspirational ca si inceputul. Bine acordat. (Nota mea: de la mijloc, mi-a placut partea depsre educatie, dar poate sunt subiectiv.)

– replica (traditionala) a opozitiei, i.e., republicanilor, a fost rostita anul acesta de catre Paul Ryan (obiceiul e sa i se acorde aceasta sansa unui politician promitator). N-a prea fost cazul. Ryan are sarm, dar sarmul unui prezentator de aspiratoare minune la vreun infomercial. Alta e insa marea problema a republicanilor – Tea Party! In premiera absoluta, dupa discursul oficial al republicanilor, a mai urmat unul – discursul Tea Party. Pentru un partid care pretuieste disciplina, asta e semn rau. Cititoarea (ca altfel nu pot sa-i spun) discursului, reprezentanta Michele Bachmann (altminteri la fel de prezentabila precum Sarah Palin – isi cunosc oamenii bazinul electoral!)  a facut o greseala „tehnica” de natura sa-i ruineze impactul: a stat in permanenta cu ochii lipiti de telempropterul situat undeva in partea dreapta (unde era, din cate inteleg, camera pentru transmisia directa Tea Party), in vreme ce camera principala se afla in directia in care gesticula. Tare mi-e teama ca aceasta greseala „tehnica” e emblematica pentru una mai de substanta: in goana dupa voturi „fara cap”, miscarea Tea Party si-a luat nasul la purtare si risca sa compromita Partidul Republican.

Ca simpatizant republican, ma aflu in situatia „un ochi rade, unul plange„. Unul rade, pentru ca, in felul lor naiv, suporterii Tea Party obliga establishmentul republicans sa iasa, de bine, de rau, din amortire si sa se re-pozitioneze/re-inventeze. Si-un ochi plange, pentru ca, pana la aceasta ora, republicanii mainstream inca nu au un mesaj clar in afara de „jos Obama” (va suna cunoscut?) si nu dau semne ca stiu cum sa procedeze cu aceasta miscare crescuta si alaptata la san care incepe sa devina din ce in ce mai tupeista.

In fine, ar mai fi multe de spus – si mai bine decat am facut-o eu acum, pe fuga. Dar n-au intrat zilele-n sac. Deocamdata, ramane cum ne-am inteles: starea Uniunii e buna. Sau va fi.  Se putea si mai rau.

* Nadajduiesc ca pentru „read my lips” – si ceea ce a urmat, cititorii Contributors nu au nevoie de un desen. Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga!

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. De ce nu am intilnit eu pina acum pe cineva de dreapta (din Ro sau educat in Ro) care sa vorbeasca de bine initiative care vin de jos, de la pu**me? Sint intr-o confuzie sau se pleca, fara exceptie, de la premisa ca doar „prezentatori de aspiratoare minune” pot face regulile de joc? Mai ales in Ro….

    A. F, in ce conditii/cind/cum ar fi Tea Party o miscare acceptabila? Poate fi exportata?

    • Prietene, in Romania „tea party” e un non-sens. La noi e paranghelie cu mici si bere. Numa fraierii bea ceai.
      Si acuma serios, tea party, prin chiar numele ei, e o miscare bazata pe simbolurile, pe valorile americane traditionale. Care e echivalentul acestor simboluri in Romania? Nici macar nu avem un „tea party” in istoria nationala, decat, poate, Revolutia din 1989…

    • pentru un tea party in Romania e nevoie de oameni care sa gandeasca liber, care sa nu aiba mentalitatile manjite de etatism, si care sa isi doreasca libertatea autentica, fiind gata de orice sacrificiu pentru asta

    • @ Tio – daca pleaca intr-adevar de la p…e, i.e., de la mase isterizate si fara un program clar, o miscare n-are sansa decat s-o sfarseasca prost. Daca pleaca insa de jos, dar articulat, cu un program dezbatut, optiuni clare, etc – atunci e alta poveste.

  2. Apropos de comentariul despre „starea uniunii” vs „starea natiunii” – mereu mi s-a parut a fi mai… semantica, mai puternica in simbol, folosirea termenului de unitate in „Statele UNITE ale Americii” decat in „UNIUNEA Europeana” ;)

    • @ ampersand – observatia e corecta. Aici insa mai intervine ceva: unitatea Europei e diferita de Unitatea SUA – si mi se pare bine ca e asa. In fine, discutia ar fi mai lunga…

  3. Stimate domn Fumurescu,
    Cred ca gresiti profund. Nu stiu daca Obama va pierde sau va castiga, 18 luni este o vesnicie in politica americana. Nu va castiga din cauza Tea Party si nici nu va pierde din aceasi cauza. De multe ori frazele se termina daca nu sunt insotite de fapte si populismul nu tine de foame si nici de sete. Faptul ca a crescut peste 50% din 43% cat avea in decembrie nu-i asigura nici o victorie. Obama pierde numai din cauza echipei pe care o are, sau poate din cauza lipsei acesteia.

    • @ Teophyle – Stimate Teophyle, expresia „read my lips” a fost intrebuintata, dupa cum stiti, cu mare succes in perioada campaniei de catre aspirantul pe atunci la presedintie, Bush Sr. Contextul era asta: „Read my lips: I will NOT increase the taxes!” Evident, odata ajuns la Casa Alba, le-a marit. Sper ca aceasta precizare sa contextualizeze mai bine titlul.

    • @ ion – cu placere. Din nefericire, n-am mai avut timp si pentru traduceri, Mai trebuie sa si dorm la rastimpuri.

  4. Sa intelegem noi, bieti semidocti dreptaci ce ne aflam, ca faptul ca respectiva doamna nu are „joc scenic” devine un argument forte in favoarea inadecvarii Tea Party? Va rog sa explicati in ce fel expresia unui curent, fie ea chiar stangace, pierde din valoarea ei obiectiva doar pentru ca e stangace… Sau poate reprezentantii in practica politica a ideilor Tea Party care vor ajunge sa se lupte pentru a ajunge adversarii lui Obama devin astfel mai tristi, mai neatractivi?

    Nu inteleg in ce fel lipsa de expresivitate a purtatoarei de cuvant respective devine un argument pentru evolutia receptivitatii cetatenilor americani la ideile Tea Party… Nu inteleg si pace, domnule Fumurescu.
    Intrevad insa din textul dumneavoastra un oarecare iz de condescendenta fata de „tipul Sarah Palin”, care am eu impresia ca va „atarna” un „oarecare bias” in chestiunea evaluarii evolutiei curentului Tea Party.

    • Probabil fiindca este comparabila cu tipul Palin = „imagine fara continut”. Odata ce nu ai in spate nici o gandire politica proprie, nici o realizare cu care sa te justifici, nici macar o consecventa in aplicarea ideilor sustinute, atunci IMAGINEA este singurul lucru cu care te poti prezenta ca „lider” in fata alegatorilor. Iar cand pana si la punctul asta o sfeclesti, atunci cum sa te mai poti numi candidata credibila??
      Boborul alegator, fie ca ne place sau nu, judeca mult prea putin dupa programe politice si prea mult dupa imagine. O fi mai bine in USA decat in Romania dar totusi e prea putin.

  5. Ca deobicei: placerea dlui Fumurescu e sa se catere pe Statuia Libertatii: „* Nadajduiesc ca pentru “read my lips” – si ceea ce a urmat, cititorii Contributors nu au nevoie de un desen. Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga!”
    Si din titlu ne spune ca o depaseste pe mama Omida.
    Greu e sa te dai profet a doua natiuni.
    Noroc intr-o concluzie de oarece bun simt: „In fine, ar mai fi multe de spus – si mai bine decat am facut-o eu acum, pe fuga.”

  6. Nea Aline, nu te vad bine, daca cel mai mare specialist in istorie, politica internationala si nationala, medic, militar de frunte, te critica nu mai ai sanse.

    P.S Baiatu nu vine niciodata singur, el are echipa.

  7. da, ascultat indemnul. citit si disecat: te-ai oparit odata cu zeama de buruieni si oparit ai ramas. abia de poti sa-ti mai ascunzi satisfactiile marunte provocate de recenta crestere in sondaje a icoanei obamiene. ba chiar tii sa intaresti impresia cititorului de buze oparite etalandu-ti inca o data dispretul fata de gaina decapitata a politicii americane…iaca…o oratanie tot mai tupeista care ia cuvantul desi nu i-a cerut nimeni parerea. e singurul lucru inteligibil in tot articolasul dumitale.

  8. „Ca simpatizant republican…”

    Domle, da ce-i contributors.ro, filiala romaneasca a partidului republican? Maine parca vad ca o sa inceapa evanghelisti neoprotestanti sa scrie articole :).

    Dar serios, care e ideea? Ce rost are sa aburiti romanii ca republicanii-s ok? Ati putea sa va concentrati pe americani, cred c-ar fi mai multi bani in joc :).

    • Nu e nici o surpriza. Peste 90% din imigrantii din tarile fost comuniste (fie ca se gasesc in America, in Israel, in Anglia, Franta sau in Suedia) sunt „de dreapta”. Lucru care se explica sociologic. Dar de dreapta sau de stanga, oamenii se impart intre cei care stiu sa dezbata, sunt rezonabili si accepta ca se pot insela iar oponentii nu sunt neaparat idioti corupti (si eventual violatori de copii), si ceilalti. A.F. se situeaza printre ceilalti.

  9. Cred ca „read my lips” a fost introdus doar ca asigurare, „to hedge the bet”. Fiindca mie imi place articolul fara.

    Cred ca democratii au o sarcina dificila iar republicanii una schizofrenica, ceea ce ne promite un spectacol interesant pana la capat.

    Democratii au sarcina sa convinga populatia ca esecul de a termina criza (atentie, nu spun ca putea fi facut, dar sigur lumea se astepta la acest lucru) se datoreaza… republicanilor. Si pierderea camerei a fost de fapt „du pain béni” pentru ei. Iar Tea Party, cu Sarah si Michele (un fel de Elene Udrea, dar neoxigenate, mai frumoase si mai prostute – da, da, se poate!), cred ca ilumineaza multe seri triste lui Barack si compania.

    Pe de alta parte, drepta trebuie sa se lamureasca daca vrea sa lupte sa-si pastreze/mobilizeze baza sau sa castige electoratul de centru, neafiliat. Si nu, tichetul castigator nu este un amestec intre apa si ulei, intre John si Sarah. Cred ca daca sondajele le dau binisor peste 52-53% vom vedea foarte des politiciene sexy si vom avea dreptul la multe ceaiuri dansante. Daca nu, vom vedea mai des politicieni cu parul alb, care stiu sa priveasca in camera care trebuie, ba chiar si la audienta in acelasi timp (da, si asta se poate, cand esti politician!) si care ne vor vorbi despre „reaching across the aisle”.

    Pentru cateva comentarii, as avea si eu o zicere de Confucius (scuze, in eng): When the wise man points at the moon, the idiot looks at the finger.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro