sâmbătă, decembrie 5, 2020

… „Realitatea virtuala” – un oximoron periculos pentru intreaga omenire

SINTEZA: Dragă Alin, trăim în continuare, vremuri interesante. Știu, tu ești de părere că presa le vede mai interesante decât sunt în realitate. Dar trebuie să recunoști, unele fapte, destul de multe, creează un tablou îngrijorător. O criză pandemică ce a făcut milioane de victime, bolnavi și morți, o criză economică extrem de gravă, guverne aflate la ananghie și populații care reacționează excesiv. Cum vezi tu situația acum?

Alin Fumurescu: Mă bucur că ai început întrebarea cu această expresie – „vremuri interesante”. Exista o vorbă veche (a cărei origine s-ar cuveni s-o caut) care spune ceva de genul: „Să te ferească Dumenzeu de vremuri interesante”. Asta a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Pe vremuri lumea caută stabilitate, predictibilitate. Să știi cum îți faci planurile de viață. Machiavelli spunea, în secolul al XVI-lea, că oamenii îi pot ierta unui prinț crimele, câtă vreme le face o singură dată, dar după aceea regulile există și funcționează previzibil. Suntem „biologic” programați să iubim predictibilitatea – de aceea ne și căsătorim. De ce a ajuns multă lume să accepte și comunismul (fără legătură cu căsătoria!), odată trecută perioada terorii din anii’50? Pentru că prin anii ’70, ba chiar și ’80 devenise … predictibil. Făceai X, se întâmpla Y.

Îmi amintesc cum, prin 1984, mă pregăteam să dau admitere la Medicină. Și, adolescent fiind, încercam să mă gândesc la viitor: Dacă intru la Medicină, termin facultatea, îmi găsesc o poziție de medic undeva, poate (cu pile), chiar în orașul natal, Brad, primesc un apartament, îmi cumpăr o Dacie, mă căsătoresc, fac copii care vor merge la facultate, vor primi apartament (cu pile), își vor cumpăra o Dacie … Adolescent fiind, predictibilitatea asta mă înspăimânta. Acum, dacă stau să mă gândesc, generația mea, cea care era încă în adolescență sau imediat după în 1989, a avut un noroc fantastic! Am fost speriați de predictibilitate la vârstă potrivită, în momentul potrivit. De aceea am ieșit pe străzi în ’89, de aceea am făcut Piața Universității, Revista „NU” ș.a.m.d.

Acum, asistăm la o poveste răsturnată cu susul în jos. O poveste „în oglindă”, în care stânga devine dreapta, susul, jos, și marele, mic. Suntem cu toții, o omenire întreagă, Alice în Țara Minunilor. O omenire adolescentină, așteptând o schimbare nedefinită. Or în zilele acestea, nimic nu mai e previzibil. Iar asta – în ciuda declarațiilor oficiale și vaietelor venite dinspre opinia publică pe toate canalele – undeva, în străfunduri, în rărunchi sau în vintre ne … bucură!

Realizez că aceasta e o afirmație scandaloasă, dar adevărul are această tendință – de a fi scandalos. Adevărul, cred eu, e că omenirea s-a cam plictisit. Nu neapărat pentru că trăiește mai bine (chit că și asta e adevărat), ci pentru că a devenit dependentă de stimuli din ce în ce mai puternici. Noile media ne-au obișnuit cu „breaking news”, ceas de ceas, 24/7, cum ar zice americanul. La astea suntem deja imuni. Fete violate ignorate de poliție, împușcări în masă la vreun liceu din America, uragane devastatoare? Cam câte drame (reale) de genul asta poate un creier normal suporta înainte de a deveni complet insensibil? Suntem „drogați” cu știri. Așa că trebuie mărită doza. Constant. Ceas cu ceas. 24/7.

Simplu spus: Cred că am ajuns la punctul la care ne dorim într-atât de tare crizele, încât ni le creăm singuri, doar pentru satisfacția, ușurel perversă, de-a ne putea văicări ulterior. Dacă viețile noastre și-au pierdut sensul mai înalt, e musai – psihologic vorbind – să ne găsim unul. Drogul, în acest caz, sunt știrile. The News. Din acest punct de vedere, hamsterul care aleargă disperat pe o roată încercând să prindă (fără nicio șansă) morcovul atârnat deasupra capului e, într-un fel, mai norocos. Morcovul, măcar, există. Noi alergăm după un morcov care nu există. Noi alergăm pe o roată după un morcov la care doar visăm.

„Realitatea virtuală” e, probabil, cel mai periculos oximoron cu care s-a confruntat omenirea.

– America are acum statui demolate și magazine devastate, are victime și violențe de stradă. Care sunt după părerea ta cauzele profunde ale revoltei, cărora moartea lui Floyd le-a oferit ocazia să răbufnească?

– Să începem cu statuile, pentru că nu putem pune statuile și jefuirea magazinelor în aceeași oală. Prima oală e cea simbolică – cea pe care ți-o construiești singur, învârtind roata și modelând lutul, oala pe care ți-o formezi singur, la propriu (îi dai o formă) – iar pe termen lung e singura care, cred, contează. A doua oală e cea din care mănânci. Asta (importantă și ea, pentru că olarul care moare de foame nu există) contează doar pe termen scurt. Ideal ar fi să putem cu toții mânca doar din oale simbolice, dar acest ideal este imposibil în această viață. Realitatea nu are cum fi ideală, că de aia e realitate.

America – dar nu doar America – nu are un „război cu statuile” de azi, de ieri, cum nici România nu are. Orice statuie e un simbol. Iar „simbolul” e opusul … diavolului („diabolus”). Primul unește înțelesurile, celălalt le desparte. Pentru doi ani am predat la Tulane University, New Orleans. Pentru a ajunge în French Quarter (un cartier faimos pentru întruchiparea mottoului orașului, „laissez les bon temps rouler”, greu de tradus pentru necunoscătorii de franceză), luam de obicei tramvaiul – găsirea unui loc de parcare era un infern. Tramvaiul, de modă veche, cu banchete de lemn, trecea pe la Lee Circle – o piațetă, în mijlocul căreia se afla un obelisc în vârful căruia trona statuia Generalului Reobert E. Lee, comandantul principalei Armate Confederate. Era, ca și tramvaiul, vechi de când lumea, un simbol al orașului, cum ar fi, să zicem, Turnul Eiffel pentru Paris. Ei bine, statuia a fost dată jos acum câțiva ani, pe motiv că glorifica sclavia. Puțină lume, însă, mai știe că Lee era împotriva sclaviei și a secesiunii, ca și-a eliberat toți sclavii înaintea Declarației de Emancipare, sau că, la începutul războiului, Abraham Lincoln i-a oferit comanda tuturor armatelor Nordului. După o zi de gândire a refuzat din motive… simbolice. A declarat că e american pentru că e cetățean al Virginiei, iar dacă „țara” sa, Virginia, a decis să iasă din Uniune, onoarea îl obligă s-o urmeze, împotriva convingerilor personale. Când însă vine vorba despre simboluri, realitatea nu mai contează.

Magazinele devastate sunt o cu totul altă poveste (facem cum facem și tot la povești ajungem; de povești nu putem scăpa): acolo nu mai e vorba despre „oala simbolică”, acolo este vorba despre „oala cu mâncare”. Și cine nu iubește o „masă” gratuită, un televizor, pantofi de fițe ș.a.m.d. ? Ai însă dreptate când sugerezi că există o cauză mai profundă care unește cele două fenomene – discrepanța dintre realitate și ideal, o discrepanță care tinde să fie ignorată în aceste zile. De ce? Pentru că această discrepanță nu există în „realitatea virtuală”. În realitatea virtuală poți muri și învia de câte ori vrei, poți omorî câți inamici ai chef, îți poți alege un avatar care să te facă să arăți precum George Clooney sau Jennifer Aniston (numele sunt, de bună seamă, aleatorii și pot stârni zâmbete), poți trăi într-o casă de vis, deține un iaht de lux ș.a.m.d. Trăiești… ca-n povești. Atâta doar că, în Povestea Porcului, să zicem, copilul, oricât de captivat ar fi de poveste, știe că, în realitate, porcul nu vorbește și nu construiește poduri de aur. Fără să-i explice bunica, înțelege, știe că acestea sunt povești – metafore. Această cunoaștere, această abilitate de deosebire dintre real și ideal începe să dispară în ziua de astăzi. De aici, un întreg set de probleme. „Realitatea virtuală” e, probabil, cel mai periculos oximoron cu care s-a confruntat omenirea.

– Are America impregnat în ADN-ul ei rasismul, așa cum s-a spus în această perioadă? Cât este vorba de rasism și cât e efectul discrepanței sociale sau alte cauze mai puțin vizibile?

– Să îți răspund cu o întrebare: Sunt ardelenii rasiști când fac bancuri cu olteni? Oltenii, când fac bancuri cu moldovenii? Da! Și nu. Un evreu poate râde la bancurile cu evrei – asta nu îl face antisemit. Fiind și oltean și ardelean, râd cu poftă și la bancurile cu olteni, și la cele cu ardeleni – cu o singura condiție: să fie bancuri bune! (Aș râde și dacă n-aș fi.) Departe de mine gândul de a sugera că rasismul – în America sau aiurea – e doar o glumă. A existat, a fost dramatic, și încă mai există. Mai este, însă, dramatic, mai ales în Statele Unite, unde sunt atât de mulți imigranți și atât de multe minorități? Nu aș fi la fel de sigur. Cum am încercat să explic și-n ultima carte, apărută iarna trecută la Cambridge University Press, Statele Unite sunt o națiune „politică”, nu etnică, nu rasială, nu religioasă. Citiți Declarația de Independență și veți vedea că toate aceste „rădăcini” comune – rasă, religie, limbă ș.a.m.d. nu mai contează când vine vorba de politică. În America, ceea ce contează (sau ar trebui să conteze) este doar dacă ești cetățean sau nu. Atât. Însă lumea nu mai știe carte, deci nici istorie. Facebook și „book” nu sunt același lucru.

Uitați-vă la Imperiul Roman: În trei pagini din Noul Testament, Apostolul Pavel se autoidentifică în trei feluri. Care e ultimul? Cetățean roman! Fericitul Augustin e un alt bun exemplu. Și-a scris autobiografia cu detalii foarte amănunțite, începând de la furatul de pere în copilărie până la copilul „din flori”. Un singur lucru n-a precizat – dacă era alb sau negru (fiind din nordul Africii, e foarte posibil să fi fost negru, după cum apare și în unele icoane). De ce n-a precizat? Pentru că nu interesa pe nimeni! Era cetățean roman.

– Ce ar trebui făcut în materie de politici sociale pentru diminuarea discrepanțelor sociale sau ce eficiență au avut cele de până acum? Ce n-a funcționat?

– Acesta e un subiect la care nu mă pricep, așa că ezit sa-mi dau cu părerea. Iese din aria mea de expertiză. După cum atrăgea atenția și Max Weber, există o diferență între „politici” și „politică”. Eu mă ocup mai mult de politică. Pentru „politici” există departamente speciale. Ceea ce pot spune însă e că „discrepanțele sociale” – sau de orice altă natură – nu au cum să dispară complet. Nici măcar într-o lume ideală n-ar mai fi amuzant să fim toți la fel, fără „discrepanțe”. Nici șah nu poți juca dacă ai aceleași piese, de aceeași culoare, pe o tablă cu pătrățele la fel, că nu mai vezi nici măcar pătrățelele! Tot aud cât de nedreaptă e America și cât de corupt sistemul capitalist american. Așa o fi, dar eu chiar am ajuns în America cu o sută de dolari (de fapt, am plecat spre America cu o sută, am aterizat în America cu 180, mulțumită unui amic), am crescut trei copii, făcut școală, și trăim, zic eu, binișor. Iar asta nu e o metaforă. Ce vreau să spun? Multe nu funcționează cum ar trebui, dar scenariul nu e nici pe departe atât de dramatic precum se vede din România. Daca ar fi, ar trebui să vedem valuri de imigranți americani sau europeni luând cu asalt China. Eu încă n-am văzut.

– Ce rol a jucat și joacă președintele Trump în toată povestea aceasta? Va profita sau va pierde în perspectiva alegerilor viitoare?

– Din nefericire pentru toată lumea, nu doar pentru americani, tare mi-e teamă că Trump va profita de pe urma ultimelor evenimente. Iar aici revenim încă o dată la diferența dintre realitate și mediul virtual. În mediul virtual, un președinte ca Trump nu ar fi existat. În realitate, există. Iar realității nu-i poți da „reset”, că nu e joc pe computer.

– Mișcările de stradă poartă o umbrelă, Antifa, dar care nu este o organizație cu o existență definită, formal asumată. Atunci, ce este? Avem și la Cluj mesaje pe ziduri semnate astfel, mesaje anticapitaliste, desene cu pumni ridicați, așadar, pare destul de răspândită. Dar este ea o mișcare puternică? Cum crezi că va evolua?

– Mișcările de stradă nu poartă umbrela Antifa – sau nu au purtat-o până nu le-a dat-o … Trump! Facem cum facem și revenim în același punct – virtualul a avut dintotdeauna tendința de a se transforma în realitate. Odinioară, însă, virtualul (sau idealul) însemna o lume mai dreaptă, abolirea sclaviei, drepturi egale pentru femei, copii ș.a.m.d. Pentru asta se făceau revoluții, se murea, se tăiau capete la ghilotină. Acum granițele dintre real și virtual s-au amestecat într-atât de mult, încât orice actor poate profita de acest „joc al oglinzilor” pentru a împinge realitatea în direcția dorită. Antifa sau Boogaloo – sau orice altă mișcare de acest gen, promovată pe rețelele de socializare, de la Anonymous la Al Qaeda, și de la Balena Albastră la Tea Party, Occupy, etc (pumnul ridicat era un simbol și în timpul Războiului Civil din Spania) – nu sunt decât aceleași Mării cu alte pălării. Nu neg nici bunele intenții și nici puritatea intențiilor multora dintre suporteri. Reamintesc doar că drumul spre iad e pavat adesea cu bune intenții și că întotdeauna se vor găsi idioți utili pentru cauze mai puțin nobile.

– Revoltele din SUA au dus la reacții în mediul cultural-artistic. Un film celebru a fost oprit de la difuzare pentru a-i fi redefinită prezentarea. Acest lucru a stârnit un val de indignare generală, ce-i drept, mai mult în afara Americii. Ce ecouri crezi că va avea acest tip de „cenzură culturală” în Europa?

– Filmului cu pricina îi zice „Pe aripile vântului” – am ajuns să ne fie teamă până și să îi pronunțăm numele? Îmi ceri să fiu un soi de Mafalda, iar la asta nu mă pricep. Dar, dacă Tocqueville avea dreptate – iar el a fost un soi de Mafalda, pentru că s-a dovedit corect în mai toate pronosticurile făcute pe la 1835, toamna, până acum, America pentru Europa servește rolul buzduganului zmeului din poveste: anunță ce va veni. Iar asta mă îngrijorează. Pentru că orice acțiune are și-o reacțiune. Îți mai amintești de tiribombele copilăriei (acum sunt yo-yo sau așa ceva)? Cu cât mai tare trântești tiribomba într-o direcție, cu atât mai tare va reveni în direcția opusă. Aici deja nici măcar nu mai vorbim de ceva subtilități de filosofie politică. Aici vorbim despre mecanică.

Orice interferență a politicului în universitate e imorală din start. Statul nu poate decide nici că doi plus doi fac patru sau cinci, nici că Pământul e rotund sau plat, că se învârte în jurul soarelui sau invers.

– În același timp, la capătul estic al Europei, Senatul României a votat zilele trecute un proiect de lege prin care se interzice instituțiilor de învățământ «activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași». Ești profesor universitar, tu cum vezi acest lucru?

– Am fost și-n anii 90 (când nu eram profesor), sunt și acum un suporter al autonomiei universitare – de modă veche. Moda Evului Mediu, cea care a creat universitățile ca pe niște sanctuare ale libertății de gândire și nu numai (te puteai „refugia” într-o universitate, condamnat de crime fiind, iar „statul” nu avea dreptul să te „salte” de acolo; cam ca într-o ambasadă în zilele noastre.) Prin urmare, consider nu doar ilegitimă și imorală, dar și complet inutilă orice încercare a politicului de a dicta academiei orice (și subliniez apăsat aici, „orice”, nu doar acest subiect). De ce ilegitimă? Pentru că fie există autonomie universitară, fie nu. Legea nu depășește, nu are voie să depășească logica binară – ești vinovat sau nu. Tertium non datur. Or nu poți fi vinovat pentru o părere. O doxa. De ce imorală? Pentru că orice interferență a politicului în universitate e imorală din start. Statul nu poate decide nici că doi plus doi fac patru sau cinci, nici că Pământul e rotund sau plat, că se învârte în jurul soarelui sau invers.

Pe vremea când făceam un masterat la Nisa, un profesor de drept constituțional, evreu, bătrân, s-a revoltat împotriva legii de-abia apărute prin care negarea Holocaustului se pedepsește în Franța cu închisoarea. Avusese rude ucise la Auschwitz, dar susținea că această lege deschide poarta „adevărului științific de stat”: statul ne spune dacă Pământul e rotund sau plat, care e viteza luminii, sau dacă există sau nu o diferență între sex și gen. E același principiu, indiferent de subiect. Tocmai de aceea, la autonomia universitară trebuie ținut, ca să spun așa, „cu dinții”, indiferent de păreri.

De ce inutilă? Pentru că nu trebuie să fii John Stuart Mill sau teolog pentru a observa ceea ce știu toți părinții – că există o plăcere a fructului interzis: când nemții au interzis Mein Kampf, după război, mai mulți s-au apucat să-l citească decât înainte. Natura umană nu se schimbă decât în „realitatea virtuală”, în care îți poți alege oricând alt avatar. Astălaltă realitate, de modă veche, tinde să fie încăpățânată. Că ne place, că nu ne place, în realitatea asta trebuie să mai mergem și la toaletă.

– Revenim la vechea distanță între Vest și Est, Vestul se luptă cu ultraprogresiștii și Estul cu ultraconservatorii. Cum vezi evoluția politică / ideologică a României? Există opinii conform cărora terenul ar fi propice, vulnerabil la orice, iar lucrurile pot să o ia în direcții greu de controlat. Din punct de vedere politic, ce poate veni nou? Ce lebădă neagră poate apărea?

– Felicitări! Dacă prin Vest și Est înțelegi Vestul și Estul Europei, cred că ai radiografiat binișor situația. (Daca vorbim despre Statele Unite, aici avem și Est, și Vest; vorba cântecului, „noi aici avem de toate/ și prea mult și nu se poate / și noroi și stele”. În definitiv, SUA e „doar” un altfel de Europă.) Zilele acestea e greu să fii Mafalda, pentru că orice se poate întâmpla. Personal, trebuie să-ți mărturisesc că m-am săturat până peste cap de lebedele negre. Tânjesc după una albă. După puțină normalitate. După vremuri ceva mai puțin interesante, ca să încheiem ciclic, precum romanele lui Rebreanu.

NOTA: Interviul a aparut initial in revista SINTEZA:

https://www.revistasinteza.ro/alin-fumurescu-profesor-de-stiinte-politice-in-sua-america-pentru-europa-serveste-rolul-buzduganului-zmeului-din-poveste-anunta-ce-va-veni

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Cetățeanul este prada unei necontenite spălări a creierului. Televiziunea, radioul, ziarele, Internetul, cinematograful, muzica ușoară sau teatrul vehiculează zi de zi, în materie de istorie, idei false, erori, prejudecăți, locuri comune și absurdități care pe cunoscători îi exasperează. Însă aceștia, înecați de val, asistă neputincioși la naufragiu.

    Istoria nu este o religie. Istoria nu este morala. Istoricul nu are rolul de a exalta sau de a condamna, el explică. Istoria nu este sclava actualității. Istoricul nu aplică realității SCHEME IDEOLOGICE CONTEMPORANE și nu introduce în evenimentele de odinioară SENSIBILITATEA DE ASTĂZI. Istoria nu este memoria. Istoria ține seama de memorie, ea nu se reduce la memorie. ISTORIA NU ESTE UN OBIECT JURIDIC. ÎNTR-UN STAT LIBER, DEFINIREA ADEVĂRULUI ISTORIC NU ESTE ATRIBUȚIA NICI A PARLAMENTULUI ȘI NICI A AUTORITĂȚII JUDICIARE.

    Jean Sévillia INCORECTITUDINEA ISTORICĂ

    • „ISTORIA NU ESTE UN OBIECT JURIDIC.”
      Un pic de nuanta nu strica, daca luam in considerare existenta conceptului de „despagubire de razboi”.

  2. Este vremea iluziilor deșarte și a…. Panarhiei! = Pan+Anarhie. Anarhiștii greci, Vestuțele Gălbioare franțuzoaice, stângiștii stângaci fără vreo teorie, botezați Antifa de Trumpishor… răzmerițele englezești (astea au rădăcini străvechi, de la Lordul Protector încoace, dacă nu chiar de pe vremea Magnei Carta).
    Un alt articol revelatoriu este acesta: https://www.marginaliaetc.ro/john-gray-filozof-politic-contemporan-adeptii-culturii-woke-nu-au-nicio-viziune-despre-viitor-la-fel-ca-in-procesele-inscenate-orchestrate-de-stalin-sau-in-sesiunile-de-umilire-publica-ale-lui-mao/

    • „S-a implementat” o sintagma: reactii disproportionate.
      Daca in box, reactiile boxerilor ar fi proportionale, nu am avea un cistigator. Unul dintre ei, in unele cazuri, se folosesc fara retineri de reactii disproportionate.
      Cu cine joaca murdar, se spune, de multe ori trebuie sa folosesti armele lui.
      La aberatii le raspunzi pe masura.

      • Oare asta e o reactie disproportionata? atenteaza la dreptul de „exprimare”?
        „”Am autorizat Guvernul Federal să aresteze pe oricine vandalizează sau distruge orice monument, statuie sau orice altă proprietate federală în SUA, cu pedepse la închisoare de până la 10 ani. Această măsură devine efectivă imediat, dar poate fi folosită și retroactiv pentru distrugerile și vandalismul deja provocate. Nu vor fi excepții”, a scris Trump pe Twitter.”

        • @Victor,

          Are si Trump limitarile lui. Vorbeste doar monumentele in proprietate federala. Insa in prostia lui nu observa ca monumentele afectate sunt in proprietatea comunitatilor locale. deci ordinul lui nu are dinti din start. Nu poate fi aplicat la nici un fel de domeniu altul decat cel federal.

          Nu stiu daca statuia lui Andrew Jackson din parcul Lafayette este in proprietate federala. Mai degraba este in proprietatea orasului Washington, devreme ce este langa biserica de langa Casa Alba, si ea proprietate privata. In privinta asta, consiliul orasului poate decide mutarea sau demolarea statuii dupa bunul lor plac, chiar sub nasul lui Trump.

          Halal lege si ordine la Trump!

  3. Crearea de false probleme, pentru care solutia este tot la tine si gasirea unui vinovat pentru anumite miscari sociale. Dupa cum ati spus si in interviu, plictiseala este cel mai mare dusman al omenirii. Cele mai „interesante” idei se nasc din plictiseala. Insa, asa sunt oamenii inteligenti, plini de idei. Nu putem sa trecem prin viata, precum „gasca (lebada neagra) prin apa”.

  4. Predictibilitatea este extrem de utila –
    ea a adus 30 de ani de crestere constanta si relativ multa pace in intreaga lume.

    Nu este insa intotdeauna posibila predictibilitatea dar asta nu inseamna sa nu o cauti.

    Pe de alta parte este firesc, orice om normal cred ca asa procedeaza, sa invete sa traiasca si in vremuri exceptionale. Cei mai rationali, mai cerebrali reusesc mai repede sa invete a trai in noile conditii, chiar vad si sensurile noi ale acestor vremuri exceptionale.

    Dar exceptionalismul consuma enorm din resursele umane si nu numai.
    Daca sensul haosului nu este desprins precis si descris pentru tot fraierul de rand de abia atunci intervin marile probleme.

    Trump – instabil –
    a dat in Justitia din America pana nu a putut. Nu el, cica Barr.
    a dat in cooperarea internationala pana a ucis orice speranta cu astia mai mici care acum…
    a dat cu NATO de toti peretii – fara mila – parca este in contra-naturii..
    Este un exceptional – dar zic ca trebuie sa ramana la mama lui si atat.

    Cu rabdare poti trece marea/oceanul si personal il voi trece!

    PS
    Rasism exista peste tot in lume, zic sa nu ne ingrijoram de ceea ce se intampla in USA.
    Acolo cel putin cand apare o problema este analizata in termen rezonabil si cazul rezolvat.
    In 5 ani de zile americanii au documentat si au luat si masurile necesare dupa 9/11. Romanii nici acum nu stiu cine a tras in noi in Dec. 89… Ani lumina…

  5. Nu am veleitati de lingusitor dar gasesc, vorba lui, articolele lui nea Alin interesante. Nu as vrea sa le compar cu penibilitatile aruncate de multii scoliti, doctoranti si doctorati la Bruxelles.

    O teza a mea privind situatia actuala bate cumva cu ipoteza lui ca lumea s-a plictisit de bine, dar as zice si ca lipseste conflictul. Atita timp cit meciurile de fotbal aveau spectatori, tinerii intelectuali se puteau intilni si se puteau lua la bataie cu entuziasm.

    Eram student, intr-o cabana de munte unde s-a incins o bataie, nu stia nimeni cine contra cui. Ne-am repezit si noi sa dam un pumn, dar nu am recunoscut tricourile si am dat in ai nostri.

    Mi se pare penibil cum incearca politicienii sa explice multele explozii de revolta, distrugeri, randale, huliganism prin probleme sociale, lipsa perspectivei etc. Absolul aiurea, in grupurile de huligani sunt, de multe ori, baieti cu scoala, cu viitor, care vor sa-si consume energia.
    Cind eram copii la mahala, ne bateam aproape zilnic cu copiii de pe strada vecina. Nu vroiam sa schimbam sistemul politic, nici denumirea strazilor, nici sa-i cucerim, nici sa-i gonim dupa strada lor, ci era doar cheful de a ne bate, de a ne arata care e mai tare.

    As propune organizarea unor activitati huliganice pe stadione, in care sa se intilneasca grupuri si sa se cafteasca in voie.

    • Nota :Generatia parintilor mei, copii mici in timpul primului razboi mondial a fost o generatie care se pplictisise de binele din anii 1925-1930 si tinerii discutau intre ei ca si un razboi ar fi mai bun decat starea de spleen pe care o resimteau si… l-au avut si s-au cait amarnic.

  6. STAT UILE, la propriu si la figurat, nu sunt doar simboluri ci REPREZENTARI a cuiva, ceva… demn de aceasta, intru amin tire, in semn de pretuire, aducere aminte – depinde si unde pe pui, asezi in spatul intim sau pu bic!
    Ca sa faci glume, sa fii comic, sa spui bancuri ai nevoie de SPIRIT si chiar de har, e necesar sa ai o oarecare cultura si sa intelegi psihologia umana – e o mare diferenta intre Amza Pelea si Toma Caragiu, n-asa? -, caci una e sa denigrezi un grup generic si alta e sa razi de itzig. Adica, exista o anumita igiena/ deontologie, caci nu poti sa razi cu RAUTATE de un grup, sa injosesti in MASA cum faceau comunazi… decat daca suferi de boli psihice, ai alte PLANURI/ urmarest ceva si atunci nimeni nu are de ce rade la „GLUMELE” tale.
    (sarcasmul si ironia NU se aplica la grupuri generice/ diverse/ neomogene… si Teritoriale, chiar daca se pot aplica indivizilor, cu anumite caracteristii/ insusiri considerate reprezentative, in afara de faptul in care esti in razboi TOTAL cu TOT judetul VASLUI, ceea ce este in sine o NEBUNIE)

  7. Pentru cei care au citit acest flamboaiant interviu sperind sa inteleaga ceva din ceea ce se intimpla in zilele astea in America si, evident, nu au inteles nimic altceva decit ca Machiavelli, si Revista „NU”, si Alice în Țara Minunilor, si Prima oală, si A doua oală, si Povestea Porcului, si George Clooney sau Jennifer Aniston, si Apostolul Pavel, si Fericitul Augustin, si Max Weber, si Tocqueville, si oximoron, si John Stuart Mill, si… si… si…

    …si ca, una peste alta, nu e o mare brinza chestia cu statuile (stati linistiti la locurilii voastre!), o sugestie: cititi si acest text (de arhivat si de recitit):
    Tucker Carlson: The real reason mobs across the country are tearing down American monuments

    Tucker Carlson e un tip cu picioarele pe pamint, lucid si inteligent, care e capabil sa exprime CLAR ceea ce are de spus fara sa simta nevoia sa faca parada de eruditie sau contorsiuni intelectuale pentru impresie artistica. Nu l-a vazut nimeni niciodata cersind atentia sau admirindu-si buricul.

    Analiza lui Tucker Carlson e impecabila: situatia in SUA e extrem de grava si efectele s-ar putea sa fie planetare.

    Si, dragi tovarasi neomarxisti, spre uimirea voastra, Tucker Carlson ii spune clar CHIAR si lui Trump ca a gresit grav cind a raspuns cum a raspuns intrebarii lui Vince Coglianese:

    On Friday, Vince Coglianese of „The Daily Caller” interviewed Donald Trump in the White House. Coglianese asked the president why he hasn’t sent federal troops to stop the chaos in cities like Seattle. Here’s what the president answered: „Right now, I think it’s great sitting back and watching this catastrophe.”

    • Nu faceti idoli din jurnalisti….o sa va dezamageasca.
      Eu mi-l amintesc pe Tucker Carlson de la CNN….there was no difference.
      Sa-l luam „sub beneficiu de inventar”.

    • @ igoloamster Cu siguranta ati avut o zi proasta! Cu siguranta va lipseste ceva: poate „organul” cu care sa digerati opinia unui erudit si „organul” cu care sa gustati si alte stiluri de exprimare? Poate va lipsesc politetea si bunele maniere? Poate minima intelepciune de a accepta si alte opinii decat cele personale? Poate va lipseste cultura, subtilitatea si un dram de umor? Poate coerenta? Sau poate ati fost coleg de clasa/vecin de cartier cu dl Fumurescu si gasiti ca aici e locul sa va eliberati de vreo ura personala din trecut? Poate va faceti timp sa ne luminati („lucid si inteligent”, – vorba dvs) despre ce intelegeti prin „parada de eruditie sau contorsiuni intelectuale pentru impresie artistica”?

  8. Epigrafica e educativa, inspirationala, cum ar zice unii ca se spune azi. Pe o statuie in picioare si inca pe soclu sta inscriptionat: “Existenta unui popor nu se discuta, ci se afirma”. Cu discutia ajungi sa poti ca zice ca “Existenta unei natiuni nu se discuta, ci se afirma”, oarecum acelasi lucru. De-aci pina la “existenta unei notiuni nu se discuta, ci se afirma” e doar un pas. Un pas mic pentru fonologie, un salt urias pentru… Daca luam, la intimplare, notiuni ca iluminism, colonialism, marxism-leninism, democratie populara, boom sau beat generation, emancipare, post-adevar, black lives matter , identitate de gen etc. etc., intre discutie si toate formele posibile de afirmare e cam toata istoria umana.

  9. Interesant starneste interesul, la ce sa intampla de multe ori iti vine sa inchizi ochii si urechile, saturatia de tampenii fiind maxima.

  10. „Realitatea” e o notiune pur subiectiva, unii o simt cand sunt cu picioarele pe pamant, altii cu capul in nori sau cu ochii pe ecrane, dupa posibilitati…
    Asa cum „adevarul” nu-i doar unul, de obicei devenind insesizabil si departandu-se, atunci cand e considerat unic sau absolut, la fel si realitatea, reprezinta doar un punct de vedere, altfel spus, vederea dintr-un punct. Nimic mai mult, nimic mai putin.
    Toata lumea are dreptate!
    Cand vom accepta sa respectam pe toti si pe oricine, neconditionat, nu vom mai pierde timp si energie sa ne razboim ca sa ne demonstram dreptatea, ea fiind implicita, ci vom cauta solutii de convietuire in care sa fie garantata demnitatea fiecaruia.
    Or, stiut fiind ca nu gasim decat ceea ce cautam… fix asta vom gasi, spre disperarea fabricantilor de arme, a politicienilor verosi si a manipulatorilor din toate extremele…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

The Winter Is Coming

Am scris despre Karabah! Da, da. Nu e nicio glumă: în 2005 am făcut o lucrare de master pe tema războaielor din...

Scurt interviu cu Valeriu Nicolae, despre ”secta impostorilor”

Portretele politicienilor actuali, realizate de Valeriu Nicolae și adunate într-o carte ”Nu tot ei!”, publicată la Humanitas, pot părea grăbite sau nedrepte...

“Omul multilateral dezvoltat”

Recitind, adunate în volum, textele domnului Valeriu Nicolae pe care le-am parcurs întâia dată pe Facebook, m-a uimit adevărul enunţat de domnul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.