Cartea The paradox of power. Sino – American strategic restraint in an age of vulnerability a apărut în 2011, fiind o lucrare realizată de David Gompert și Phillip Saunders sub auspiciile editurii Universității Naționale de Apărare din Statele Unite. Cartea are 226 de pagini și este structurată în 8 capitole.
Subiectul central al cărții sunt noile forme de putere și modul în care ele modelează relația dintre Statele Unite și China. Prin noi forme de putere înțelegem: bomba atomică, sistemele de luptă satelitare și armele virtuale. Acest subiect este esențial pentru dinamica relațiilor globale și pentru poziția din viitor a lumii occidentale în special în raport cu țările grupului BRICS. O decădere sau erodare a statutului Statelor Unite, anunțată de multe voci, va ajunge în cele din urmă să afecteze stilul de viață al fiecăruia dintre noi. Un asemenea eveniment se poate produce numai prin formele de putere menționate mai sus și tratate în această carte, în special puterea virtuală. Din cauza acestor considerente, cartea tratează un subiect relevant pentru toți cei pasionați sau care au un interes profesional pentru acest domeniu.
Premisa de la care cei doi autori pleacă este că o creștere a puterii nucleare, spațiale și cibernetice nu reprezintă automat și o consolidare a stării de securitate, ci mai mult decât atât, ea generează o creștere la nivelul vulnerabilităților respectivei țări. Autorii consideră că factorii care generează puterea modernă – avansul tehnologic și integrarea economică – cresc și expunerea în fața riscului. Mai mult decât atât, încă din primele pagini, autorii creionează diferențele dintre Statele Unite și China, în sensul în care Statele Unite au capacități strategice mult mai dezvoltate decât China (armament nuclear și sateliți), însă China se dezvoltă din punct de vedere economic într-un ritm impresionant, lucru care le permite să investească din ce în ce mai mult capital financiar și uman în tehnologie și programe militare.
O altă consecință a lumii moderne, observată de autori: atacul este mult mai ieftin decât orice sistem conceput pentru apărare, iar acest lucru este demonstrat prin prezentarea unui grafic, în sunt tratate costurile unei invazii militare, bombardament, lovitură nucleară, război orbital și război informatic, costuri asociate cu pierderile de vieți omenești.
Tehnologia oferă pentru prima dată posibilitatea utilizării unor metode non-violente în plan strategic. O previziune conturată spre finalul cărții, arată că un atac cibernetic strategic asupra Statelor Unite ar produce pagube între 3.7 și 6.9 trilioane de dolari, iar pierderile de vieți omenești nu s-ar ridica la nivelul unei invazii terestre.
După ce sunt fixate aceste noțiuni introductive, urmează două capitole în care este prezentată viziunea americană și cea chineză în ceea ce privește natura puterii strategice, a vulnerabilităților și a constrângerii strategice. Autorii afirmă că mulți americani văd în China pe cineva care vrea să marginalizeze poziția Statelor Unite, însă în egală măsură mulți cred că scopurile regionale ale Chinei sunt benigne. Din punct de vedere militar atenția Statelor Unite se îndreaptă către Orientul Mijlociu, iar acest lucru este suținut de autori prin prezentarea bugetului oferit de Pentagon pentru comandamentul Orientului Mijlociu – 60%, în timp ce bugetul comandamentului pentru China primește doar 20% din fondurile totale. În ceea ce privește perspectiva chineză, toate acțiunile lor au fost realizate sub cupola conceptului dezvoltării pașnice. Din punct de vedere doctrinar, China susține principiile coexistenței pașnice, bazate pe câteva principii esențiale: respect mutual pentru suveranitate sau egalitate și beneficii mutuale.
Urmează apoi prezentarea succesivă a capacităților nuclare, satelitare și cibernetice ale celor două state, modul în care ele se influențează reciproc, iar cartea se încheie cu un capitol de recomandări. În ceea ce privește arsenalul nuclear există o diferență esențială. În timp ce Statele Unite încearcă să-și mențină capacitatea de a lovi primii cu arma nucleară, China și-a format un arsenal flexbil, redus, care să le permită să răspundă rapid la un posibil atac nuclear. Din punct de vedere cantitativ raportul între capacitățile nucleare ale celor două state la momentul realizării cărții era de 30 la 1 în favoarea SUA. Dacă vorim despre spațiul extraterestru, armata chineză a anunțat că s-a implicat în operațiuni unificate tocmai pentru a obține dominanța în spațiul extraplanetar. Și în acest sector Statele Unite domină: dacă până acum, China a cheltuit 10 miliarde de dolari în programe spațiale și au 47 de sateliți pe orbită cu o medie de 7 sateliți noi pe an, Statele Unite au cheltuit 60 de miliarde, având 201 sateliți și 17 lansări pe an. Și nu în ultimul rând spațiul virtual este esențial pentru dezvoltarea ambelor state. De exemplu, 450 de milioane de chinezi folosesc sub o formă sau alta internetul, iar dintr-o perspectivă strategică, China dorește să diminueze capacitatea inamicului de a apela la C4ISR ( Comandă, Control, Comunicare, Computere – Intelligence, Supraveghere si Recunoaștere) în regiunea de influență delimitată de Beijing.
La nivelul de recomandări, autorii consideră că dialogul este obiectivul final al relației dintre China și Statele Unite: întâlniri regulate la nivel înalt menite să întărească măsurile de creștere a încrederii, îmbunătățirea înțelegerii mutuale, înțelegerea acestor domenii și discutarea noilor elemente apărute, grijilor precum și participarea unor entități terță.
Ipoteza lucrării este justificată și demonstrată de autori în permanență. Ea este cumva în strânsă legătură și cu teoria societății riscului care ne spune că orice activitate umană este generatoare de riscuri, precum și dilema securității, care explică în sine acest paradox: orice creștere a puterii statului A va duce la o scădere a sentimentlui de securitate a statului B și la percepția unor vulnerabilități amplificate, și în consecință, statul B va reacționa prin programe menite să-i dezvolte propria putere din respectivul sector.
Puterea nucleară este aici ca să rămână, iar statele care aspiră la un anumit statut vor încerca mereu să dezvolte programe nucleare. Deținerea bombei atomice te introduce într-un club select, însă șansele care Statele Unite sau China să se angajeze într-un război nuclear sunt extrem de mici la ora actuală. Umbrelele nucleare vor continua să să protejeze anumite spații atâta timp cât nu vor exista alte arme capabile să producă pagube mult mai mari în comparație cu o lovitură nucleară. Acele arme și acel orizont de timp a început să se manifeste deja – aici intră în discuție armamentul orbital și cel din spațiul cibernetic. Armele virtuale vor reprezenta în viitor cea mai periculoasă metodă de confruntare. Viața noastră tinde să devină din ce în ce mai integrată cu tehnologia. Statele Unite au experimentat atacuri cibernetice cum ar fi virusul Titan Rain, probabil că și ținte chineze au fost lovite, însă regimul de la Beijing nu e foarte transparent în ceea ce privește aceste aspecte.
Dacă ești o superputere în lumea fizică, cum sunt Statele Unite, nu înseamnă automat că ești o superputere în spațiul virtual. O eventuală decădere a Statelor Unite ar putea fi generată cu ușurință din această lume virtuală. Pentru mulți ani de acum încolo Statele Unite își vor menține supremația în ceea ce privește cheltuielile militare, numărul de portavioane, drone și trupe speciale, dar America trebuie să fie atentă la capabilitățile cibernetice ale Chinei. Virusul Stuxnet ale cărui ținte au fost în proporție de 52% din Iran ne-a oferit o mică imagine a unei viitoare confruntări din spațiul virtual – și trebuie să știm un lucru, Stuxnet nu este echivalentul bombei atomice din lumea reală, pentru că în spațiul virtual nu există nici o limită care poate fi impusă unei arme cibernetice.
Pornind de la ideile exprimate în această lucrare, Statele Unite trebuie să-și construiască un brand în ceea ce privește capabilitățile lor cibernetice și satelitare. Dacă brandul este o imagine pe care un consumator o asociază unui produs sau serviciu, SUA trebuie să genereze o imagine a unei țări care va răspunde prin mijloace soft și hard la atacuri provenite din exterior.
Destinul Americii este legat de spațiul cibernetic. Președintele Obama spunea că prosperitatea Americii în secolul XXI depinde de securitatea cibernetică. Luând în considerare validitatea ipotezei de la care pleacă această carte, am putea spune că viitorul este unul plin de paradoxuri: un viitor în care cele două țări trebuie să învețe să coopereze, dar și să intre în competiție fără a face gesturi agresive, să negocieze și să arbitreze, să tempereze atitudinile aliaților și să își protejeze aliații. China nu va lăsa niciodată o cortină de fier peste aliații săi pentru că liderii de la Beijing au înțeles importanța interdependenței economice globale, deci dacă vom avea un Război Rece 2.0 acesta va fi purtat după o altă logică – cea a paradoxului și a complexității sistemice.
_____________________________________________
Nota redactiei: Ii incurajam pe cercetatori si pe studenti sa ne trimita recenzii la carti recent aparute, relevante pentru stari actuale de lucruri.
Cartea The paradox of power are si lipsuri. Compara doua entitati. Dar SUA are aliati care sint legati prin tratate si interese. Daca adaugi europa si japonia echilibrul este rupt. China este un jucator in devenire dar viitorul este legat de politica aliantelor. Lumea se schimba atit de repede ca cea ce parea ieri relevant astazi este lipsit de sens. Analiza priveste la internet ca la o arma dar ingineria genetica va fi si ea o arma peste cinci ani. Este mai ieftin sa distrugi dar distrugerea este epidemica si riscul de a o declansa costa prea mult.
Despre cyberwarfare am scris succint aici http://www.contributors.ro/media-tech/epoca-cyberwarfare-noile-amenintari/
Cateva observatii succint.
Rusia a operationalizat conceptul de arma spatiala. Singurele nave spatiale capabile sa transporte oameni spre SSI sunt rusesti la ora actuala.
India a trimis prima misiune spre Marte.
China a aselenizat azi.
Domeniul de confruntare nu e cantitativ- numar vs numar, este vorba de cunoastere complexitate- manipulare complexitate,
Parteneriate intre resurse umane specializate(arhitectura umana cercetare-productie de knowledge dar si arhitectura difuzarii in societate pe scara larga), infrastructura tehnologica pe masura si finantare generoasa.
Buna dimineata!
Sigur ca , ins aasta era vizibil din anii ’90!
Concret, citeam intr-o revista prin 1992, unde era analizat Razboiul Golfului, ca americanii au pus la punct un sistem de razboi electronic: puls alectromagnetic care sa distruga computerele inamiciului, infliltrarea celor ramase cu virusi si troieni, etc.
Dar care ar fi acel inamic?
Un astfel de razboi neconventiuonal ar fi devastator pentru o tara avansata, dezvoltata informatic de exemplu Franta (au fost printre primii in lume cu Minitel-ul si crdurile cu cip),
Ar avea foarte putin efect in cazul unei tari innapoiate, precum Irakul lui Saddam, sau chiar fosta URSS de atunci, unde penetrarea calculatoarelor este foarte redusa.
Ce sa virusezi, daca nu exista PC-uri? Cui ii pasa de pulsul electromagnetic, daca dusmanul are un milion de infanteristi echipati doar cu AK-47 si cu grenade, si 100.000 de tancuri care nu au nici statie radio?!
Nu aveam pe atunci conceptul de „arma cibernetica”, poate doar in povestirile SF, dar imi era clar ca o tara, cu cit este mai avansata, cu atit e mai VULNERABILA la acest gen de razboi!
Nu mai vorbim ca in caz de conflict, UE si SUA au mai mult de pierdut decat CHina sau Federatia Rusa.