joi, martie 28, 2024

Recenzie: Piesa “Teama de băieții deștepți”

Sectorul energetic a dominat teatrul economiei românești din ultimii ani. Însă puține dintre piesele puse în scenă se pot mândri cu consacrarea unei sintagme atât de notorii și longevive precum ”băieții deștepți”. Contractele de vânzare de energie încheiate de Hidroelectrica în perioada 2001-2003 la prețuri sub nivelul pieței sunt vedetele incontestabile de pe scena conflictelor din industria energetică românească din ultimul deceniu. Ele rămân unul dintre elementele de referință, care continuă să asigure justificarea uneia dintre cele mai controversate intervenții ale statului din acest sector: interzicerea încheierii prin negociere directă a contractelor de vânzare-cumpărare angro de energie electrică.

Pentru a pătrunde în culisele acestei piese, este esențial să distingem între două roluri diferite pe care le interpretează statul:  statul-legiuitor, titular al puterii legislative prin intermediul Parlamentului şi Guvernului și, respectiv, statul-acționar, preocupat de profitabilitatea societăților pe care le deține.

Intriga este simplă: statul, în calitate de acționar al Hidroelectrica prin Ministerul Economiei și Comerțului (MEC), constată că managementul Hidroelectrica a încheiat o serie de contracte de vânzare angro de energie la prețuri mult mai mici decât prețul mediu al pieței, provocând astfel pierderi importante societății și, implicit, acționarului ei. Cumpărătorii din aceste contracte – furnizori, traderi şi mari consumatori de energie – sunt denumiți „băieți deștepți” și devin un fel de Godot, a cărui (re)venire, departe de a fi îndelung așteptată de personajele din piesă, planează ca o amenințare continuă, care influențează decisiv intriga și comportamentul personajelor.

Cum s-ar fi derulat acțiunea dacă rolul acționarului Hidroelectrica ar fi fost jucat de un investitor privat?

Dacă rolul statului-acționar ar fi fost distribuit unui investitor privat, am fi asistat la o simplă scenetă: s-ar fi declanșat de urgență o investigație internă; persoanele găsite responsabile de încheierea respectivelor contracte ar fi fost concediate; s-ar fi acționat imediat împotriva responsabililor, pentru recuperarea prejudiciului cauzat societății; ar fi fost modificate procedurile interne de aprobare a contractelor pentru a se evita pe viitor astfel de situaţii.

Cum se desfășoară însă intriga cu statul-acționar?

Având statul în rolul de acționar al Hidroelectrica, asistăm la o piesă în multe acte, a cărei acțiune se întinde pe mai bine de un deceniu.

Contractele vedetă au trecut pe masa tuturor miniștrilor din 2001 până în prezent. S-a discutat îndelung despre ele și despre caracterul lor confidenţial fără ca, până acum câţiva ani, să fie pornit vreun demers pentru tragerea la răspundere a persoanelor responsabile.

În 2004, MEC decide să implementeze o nouă politică comercială în cadrul propriilor societăți producătoare de energie,  care să împiedice managementul să încheie contracte în condiții dezavantajoase de preț: toate tranzacțiile angro de energie trebuie să se deruleze pe piețele centralizate administrate de OPCOM.

Așa că, MEC adoptă Ordinul nr. 408/2004 prin care își mandatează reprezentanții din organele corporatiste ale propriilor societăți să adopte o hotărâre prin care să oblige managementul să încheie toate tranzacțiile angro de energie pe piețele OPCOM. Nerespectarea acestui mandat, mai prevede ordinul, atrage sancționarea reprezentanților MEC, inclusiv revocarea lor din funcție. Nicio astfel de hotărâre nu e adoptată de organele corporatiste ale Hidroelectrica. Nicio sancțiune nu e aplicată de MEC reprezentanților săi.

În 2009 se emite un ordin similar. De data asta, se impune și un termen limită: 31 decembrie 2009. Aceleași sancțiuni pentru nerespectarea mandatului. Din nou, ordinul este ignorat de reprezentanții MEC în Hidroelectrica. Din nou, nicio sancțiune nu este aplicată de MEC.

În lipsa unei hotărâri a organelor corporatiste ale Hidroelectrica prin care să fie interzisă tranzacționarea angro de energie în afara piețelor OPCOM, în 2011, managementul Hidroelectrica prelungește parte din contractele vedetă pentru încă 5 ani.

Într-un decor dominat de presiuni pentru rezolvarea contractelor-conflict din partea mass-media și a altor actori de talie internațională – FMI, Comisia Europeană (aceasta din urmă declanșând o investigație privind un posibil ajutor de stat acordat de Hidroelectrica prin practicarea de tarife preferențiale), intră în scenă celălalt personaj interpretat de stat: statul-legiuitor.

Acțiunea piesei îl găsește pe statul-legiuitor lucrând la o nouă lege a energiei, al cărei scop declarat era să implementeze în legislația națională normele adoptate de Uniunea Europeană prin cel de-al treilea pachet legislativ în domeniul energiei. În mod neașteptat însă, statul include în forma finală a proaspetei legi o prevedere prin care impune tuturor participanților la piața angro de energie obligația să încheie tranzacții exclusiv pe piețele OPCOM.

Cu alte cuvinte, statul-acționar se dovedește neputincios să impună propriilor societăți, prin mecanismele societare specifice acționarilor, politica comercială pe care a stabilit-o ca să contracareze neîncrederea în managementul desemnat. Așa că, pentru a-și controla propriul management, statul se folosește de prerogativele legislative aflate în recuzita celuilalt personaj pe care îl interpretează, statul-legiuitor, și impune prin lege propria politică comercială tuturor participanților la piață, inclusiv celor privați.

Asistăm, așadar, la o interpretare stângace din partea statului a rolului de acționar al Hidroelectrica. În locul personajului puternic și dominant la care ne-am fi așteptat, statul joacă mai degrabă ca o domnișorică cu trac de scenă. Pare că uită și se încurcă în replici.

Prestația slabă a statului-acționar îl determină pe statul-legiuitor să intervină rapid ca să salveze scena, adaptându-și replicile din mers. Nici rolul statului-legiuitor nu este mai inspirat, însă. Intrarea lui în scenă pare că transformă piesa într-un teatru de improvizații ce amintește de absurdul lui Eugen Ionesco. Ceea ce ar fi trebuit să fie o măsură care să asigure un control mai bun al managementului societăților deținute de stat, devine o îngrădire a libertății contractuale a tuturor operatorilor economici din sectorul energiei și perturbă profund regulile pieței libere, provocând grave distorsiuni pe piața de energie.

Piețele OPCOM nu oferă toate instrumentele de tranzacționare necesare și specifice unei piețe libere

Pentru ca o piaţă de energie să fie liberă şi funcţională este esenţial ca participanţii la piaţă să dispună de metode de tranzacţionare variate şi flexibile. Mecanismele pieţei centralizate, deși absolut necesare, nu pot oferi toate instrumentele de tranzacționare necesare și specifice unei piețe libere. Contractele negociate direct sunt esențiale îndeosebi pentru încheierea de tranzacții cu produse non-standard și de tranzacții pe termen lung, care necesită, printre altele, alegerea partenerilor comerciale pe criterii de risc, negocierea clauzelor contractuale (nu aderarea la o formă de contract impusă de co-contractant sau prin lege) și stabilirea de mecanisme de ajustare a clauzelor contractuale în caz de modificare a circumstanțelor avute în vedere la încheierea contractului. Aşa se explică de ce contractele încheiate prin negociere directă sunt instrumente prezente pe toate pieţele europene, alături de platformele de tranzacționare centralizată.

Cu toate că, începând cu 3 martie, va deveni funcţională o nouă platformă OPCOM de tranzacționare a energiei de tip OTC (over-the-counter) care rezolvă multe din inconvenientele celor deja existente (cum ar fi decalajul de timp între lansarea unei oferte și încheierea contractului), această platformă nu poate suplini tranzacţiile negociate direct.

Investitorii în unități de producere a energiei nu mai pot accesa credite pentru astfel de investiții

Pe piețele centralizate administrate de OPCOM pot participa doar titularii de licențe de exploatare a centralelor de producere deja operaționale, nu și dezvoltatorii având doar proiecte autorizate pentru construcție. Așadar, dezvoltatorii de proiecte de producere a energiei (din surse convenționale și regenerabile în egală măsură), nu mai pot încheia contracte de vânzare a energiei, condiţie impusă de instituţiile de credit ca garanţie pentru existenţa unor venituri continue şi relativ constante, care să acopere serviciul datoriei.

Societățile din același grup nu mai pot încheia în mod direct contracte de vânzare-cumpărare de energie

Îngrădirea libertății contractuale este cu atât mai evidentă dacă privim consecințele restricțiilor la tranzacționare asupra societăților aparținând aceluiași grup.

Modelul de business al multora dintre investitorii străini prezenți pe piața de energie din România presupune desfășurarea de activități multiple din sectorul energiei (precum producerea, furnizarea și tradingul de energie), prin intermediul unor vehicule separate. Alți investitori, mari consumatori de energie, investesc prin intermediul unor societăți distincte și în proiecte de producere a energiei, pentru a își diminua astfel costurile cu achiziția de energie. Aceste politici comerciale depind însă de posibilitatea tranzacționării energiei în mod direct între aceste societăți aparținând aceluiași grup.

Nu mai pot fi implementate modele de finanțare a proiectelor de producere de energie prin care acționarii dobândesc o cotă parte din energia produsă

Una dintre metodele de finanțare a dezvoltării proiectelor de producere a energiei electrice (metodă care a fost avută în vedere și pentru construirea unităților 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă) constă în asocierea unor operatori din domeniul energiei electrice și/sau mari consumatori de energie electrică pentru finanțarea dezvoltării unei centrale de producere a energiei electrice, în schimbul alocării unei cote din cantitatea de energie ce urmează să fie produsă de respectiva centrală. Având în vedere obligativitatea tranzacționării energiei pe piețele centralizate administrate de OPCOM, o astfel de schemă de finanțare nu mai poate fi implementată.

Anticipând aceste distorsiuni ale pieței, imediat după interzicerea de către statul-legiuitor a tranzacțiilor angro negociate cu energie, scena este invadată de mulți dintre participanții la piața de energie. Au loc numeroase întâlniri între reprezentanţii organizaţiilor profesionale ale producătorilor şi furnizorilor de energie, cu reprezentanţi ai autorităților, ai Băncii Mondiale și ai Fondul Monetar Internaţional. Este redactat chiar şi un proiect de ordonanţă de urgenţă care să modifice noua lege a energiei, proiect la care participă atât reprezentanți ai industriei, cât și ai guvernului, ANRE și OPCOM. Se întrunește un consens nemaiîntâlnit al tuturor actorilor din piață asupra necesității eliminării restricțiilor de tranzacționare și asupra conținutului acestei ordonanțe de urgență. Teama de “băieții deștepți” revine, însă, în prim-planul scenei. Ba chiar începe să se simtă şi în rândul spectatorilor. Ordonanța este dată uitării.

La un an de la apariția legii energiei, statul-legiuitor încă mai considera restricțiile la tranzacționare drept o intervenție benefică. Doar așa se poate explica de ce, în vara anului 2013, regulile de tranzacționare a energiei sunt replicate și pe piața certificatelor verzi.

Finalul anului 2013 aduce, însă, personaje noi în piesa noastră. Sunt actori de talie internaţională care par dispuşi să ocupe scaune de mult timp goale pe scena sectorului energetic românesc. Discuțiile avansate purtate de Guvern cu investitori străini interesaţi de proiecte aflate de mult pe lista de așteptare a Guvernului – precum proiectul Tarnița – Lăpuşteşti sau unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă – par să provoace statului-legiuitor o schimbare de viziune. Deși Guvernul pare să își reafirme angajamentul față de FMI de a limita încheierea tranzacțiilor angro cu energie doar pe piața OPCOM, declarațiile recente ale ministrului delegat pentru energie îl arată din ce în ce mai preocupat de faptul că interzicerea încheierii de contracte de vânzare a energiei pe termen lung se dovedește a fi un obstacol în atragerea de investiții în sectorul energiei. Pe măsură ce replicile se întețesc însă, teama de ”băieţii deştepţi” cuprinde din nou scena şi spectatorii.

Mă întreb, oare cum s-ar derula piesa noastră dacă și alte politici comerciale ale statului (izvorâte din aceeași neîncredere în propriul management) ar fi extinse de statul-legiuitor asupra societăților private? Poate, legislația privatizării: investitorii privați nu și-ar mai putea înstrăina acțiuni sau active fără respectarea procedurilor de licitație publică impuse societăților de stat. Sau, legislația achizițiilor publice: societățile private nu ar mai putea să achiziționeze niciun bun, serviciu sau lucrare fără să urmeze procedurile competitive impuse autorităţilor publice şi celorlalte entităţi calificate drept autorități contractante. Oare ce actori am mai vedea jucând pe scena economiei românești după asemenea intervenții? Desigur că niciuna dintre aceste măsuri nu se justifică în cazul investitorilor privați care uzează cu succes de mecanismele de guvernare corporativă pentru a-și controla reprezentanții din cadrul organelor decizionale. Așa cum fac, de altfel, și la încheierea tranzacțiilor angro cu energie.

Piesa noastră nu s-a încheiat încă. Și nici nu e una cu final previzibil. Sper însă că, în actele ce vor urma, teama de „băieții deștepți” nu va mai devia atenția personajelor și a publicului de la sursa reală a intrigii: managementul defectuos al societăților de stat. Numai aşa actorul-stat va putea construi două personaje distincte și credibile, cu roluri diferite pe scena sectorului energetic românesc și le va interpreta astfel încât fiecare dintre personaje să-şi folosească recuzita proprie pentru a atinge obiectivele specifice rolului distribuit. Pentru că doar așa, când va cădea cortina, piața de energie va fi una stabilă și funcțională, iar activele statului vor fi administrate eficient.

Nota: Materialul reflectă punctul de vedere al autoarei, opinie pe care şi-a cristalizat-o în urma interacţiunilor repetate cu diverşi jucători din piaţă, lucru ce i-a permis să aibă o bună înţelegere a problemelor cu care aceştia se confruntă. Autoarea a lucrat, totodată, pentru producători de energie, pentru investitori interesaţi să dezvolte astfel de proiecte, pentru furnizori de energie, pentru societăţi de stat. A participat la întâlnirile cu FMI, Banca Mondială şi autorităţile române pentru elaborarea ordonanţei de urgenţă de eliminare a restricţiilor la tranzacționare. În plus, a fost implicată şi în crearea noii platforme OTC.”

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Articolul imi pare a fi oportun si clarificator. Mai ales ca lucrurile sint luate asa cum sint, fara propuneri sau ipoteze extravagante.
    In mod evident, redresarea rapida a Hidroelectrica s-ar produce doar daca societatea s-ar privatiza transparent si fara aminari. Legat de asta, cred ca simplul anunt oficial al demararii procedurii privatizarii ar clarifica multe lucruri. Pe de alta parte, se considera ca domeniul producerii de energie este unul strategic, incit, masurile de privatizare nu sint luate serios in calcul. S-ar putea spune astfel ca dilemele sint de fapt mai multe si ca decurg din observatia comuna ca statul este adesea un administrator slab, incompetent sau (direct) corupt. E drept ca domeniile strategice isi au menirea lor, daca insa tesatura de interese din jurul lor devine mult prea stufoasa, singurul remediu e tot privatizarea, iar daca in conditiile date aceasta intirzie sau nu se face, putem vorbi cu precizie despre un fenomen de coruptie generalizata, mai exact, de capturarea statului de catre grupuri de interese. Aceste grupuri de interese ating, foarte probabil, inclusiv parlamentul care legifereaza si ingaduie aminarea. De fapt, aminarile pe care statul le opereaza sau gestioneaza in domenii asa-zis strategice sint chiar un bun indicator al coruptiei, fiindca in spate nu este teama fireasca de a gresi, ci refuzul de a renunta la resurse importante care alimenteaza direct partide. Vorbim, asadar, de obiective strategice pentru partide, nu pentru economie.

  2. Perfect de acord cu faptul ca obligatia de a tranzactiona competitiv, transparent, centralizat ar trebui sa fie in principal pt companiile de stat si ca e cumva nedrept ca au fost prinse la mijloc si companiile private.

    Insa pe de alta parte, nu putem ignora faptul ca cca 80-85% (!) din energia produsa in Romania este produsa de companiile de stat. Existenta companiilor de stat si coruptia de proportii incredibile, precum si potentialul de a distruge complet piata de energie sunt chestiuni care NU pot fi ignorate. Daca o companie ca Hidroelectrica sau Nuclearelectrica sau Oltenia vor incheia si de acum incolo tranzactii la preturi preferentiale, acest lucru distorsioneaza intreaga piata, pur si simplu nu se mai poate vorbi de „piata” concurentiala daca principalii jucatori joaca dupa alte reguli care n-au nicio legatura cu principii economice. Apoi, daca e sa fim onesti, nici ceilalti 15% nu sunt chiar fara ajutoare si scheme de sprijin: Brazi are un regim special pt gaz, pe care nu l-ar avea niciun investitor nou; regenerabilele au ajutor de stat sub forma schemei cu certificate verzi etc.. De acord cu argumentele ca piata ar trebui sa fie libera, adica sa contracteze toata lumea cum vrea, dar daca e sa fie libera piata atunci sa fim consecventi, nu? :)

    Nu vreau sa fiu absurda, eu as fi satisfacuta cu conditia ca doar companiile de stat sa fie obligate sa vada competitiv etc. Solutia pe care o vad, si pe care o recomanda si Banca Mondiala de prin 2004, si FMI-ul de prin 2011, era sa se dea o ordonanta / lege etc., de aceeasi valoare legala cu OUG 34, prin care companiile de stat din domenii competitive sa fie obligate sa SI VANDA competitiv, asa cum sunt obligate sa si CUMPERE competitiv, prin legea achizitiilor publice. Am vazut cu totii ca nu merge prin ordine de ministru, am vazut ca nimeni nu e interesat ca aceste companii sa se comporte comercial, e nevoie de o lege speciala pt asta sau o ordonanta, data deasupra Ministerului Economiei, la nivel de Guvern.

    Din pacate, nici unul din actorii care se plang astazi ca toate companiile de-a valma, private sau de stat, sunt obligate sa tranzactioneze pe OPCOM si nu pot face contracte bilaterale, n-a sustinut vreodata o asemenea lege. Asta, nu in ultimul rand si din cauza ca marii adversari ai acelui articol din legea energiei sunt tocmai traderii care luau contracte preferentiale de la Hidroelectrica, si care in niciun caz nu si-ar dori sa existe aceasta obligatie pt companiile de stat!

    Pe scurt, problema s-ar putea rezolva simplu: sa se dea intai legea cu companiile de stat care au activitati competitive sa vanda prin licitatie, in oglinda cu legea achizitiilor publice; si apoi, dar numai DUPA ASTA, se va putea modifica si legea energiei. Daca se face asa, toata lumea va fi de acord, si FMI, si Banca Mondiala, si Fondul Proprietatea, si noi la EFOR. Daca nu, nu :)

    Ca o paranteza: consensul de care spuneti la modificarea legii energiei a fost atins doar atata vreme cat la discutiile respective au participat/ a fost invitat numai cine era pro, N-au fost la discutia aceea nici OPCOM, nici noi, nici FMI, nici Banca Mondiala, nici Fondul Proprietatea. Deci nu e vorba de niciun consens, ca de aceea se si imping atat de mult „ordonantele de urgenta”, bagate pe furis si care se aproba inainte sa afle toata lumea despre ele – daca ar exista intr-adevar un asemenea consens, n-ar fi fost nevoie de OUG, se putea dezbate transparent legea energiei de la bun inceput in Parlament, nu?

    Sarind la alta idee: dupa parerea mea, chestiunea contractelor pe termen lung de energie pt finantarea unei centrale ca unitatile 3&4 Cernavoda nu e nici ea chiar asa de clara, chiar daca, sa zicem, cele doua unitati ar fi private. Comisia – DG Comp in general cam stramba din nas la „inchiderea pietelor” prin contracte de acest tip pe termen foarte lung. De pilda, daca un mare consumator de energie ar vrea sa investeasca intr-un producator mare de energie si sa solicite in schimb exclusivitate pt energia produsa o perioada foarte lunga de timp. E o zona „gri”.

    • Stimată Doamnă Nuţu,

      În cadrul discuţiilor purtate pe marginea proiectului de ordonanţă de urgenţă, atât reprezentanţii organizaţiilor profesionale ale producătorilor de energie, cât şi cei ai AFEER au propus restrângerea restricţiilor la tranzacţionare doar cu privire la societăţile producătoare de energie deţinute de stat. Propunerile au fost însă respinse din raţiuni de discriminare între societăţile private şi cele deţinute de stat. Pot să vă asigur şi de faptul că aceşti actori în continuare susţin un asemenea principiu.

      Cât despre soluţie, nu cred că este necesar un demers în 2 paşi. Mult mai eficientă ar fi adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a art. 23 şi 28 din legea energiei în sensul că cerinţele de tranzacţionare centralizată sunt aplicabile doar societăţilor producătoare de energie deţinute de stat.

      În ceea ce priveşte zona „gri” la care vă referiţi, atât Comisia Europeană – DG COMP, cât şi autorităţile naţionale de concurenţă analizează contractele pe termen lung din perspectiva efectelor pe care le generează pe piaţă. O astfel de analiză ar urma să se realizeze de la caz la caz, în funcţie de particularităţile pieţei, de cotele de piaţă ale părţilor, incidenţa unor astfel de contracte pe piaţă, durata efectivă a acestora. Un impact important pe piaţă ar putea interveni în cazul companiilor ce deţin cote de piaţă mari (de exemplu, peste 40%). Totodată, dacă beneficiile pro-concurenţiale depăşesc efectele negative pe piaţă, ne putem afla într-o situaţie de excepţie acceptată de autorităţile de concurenţă. Există reglementări comunitare şi naţionale de concurenţă ce furnizează clarificări relevante pentru o atare analiză. Mai mult, în ceea ce priveşte contractele încheiate între entităţi ce fac parte din acelaşi grup, probleme de concurenţă nu ar putea să apară decât în anumite cazuri în care grupul deţine o poziţie dominantă şi, abuzând de o astfel de situaţie, afectează una din pieţele pe care activează. Aşa că, încheierea de contracte pe termen lung (între societăţi terţe sau aparţinând aceluiaşi grup) nu ar trebui considerată o „sperietoare”, necesitând însă o atenţie mai mare, atenţie pe care companiile ar trebui oricum să o aibă faţă de aplicarea normelor de concurenţă.

  3. Stimata doamna
    Daca cei din sectorul privat de energie, plus echipele lor de lobby, nu au reactionat niciodata fata de proasta guvernare care saracea societatea, iata, ati cazut la pachet victima unor masuri cam brutale si simpliste: desigur, nu e normal ca obligativitatea OPCOM sa se aplice si privatilor. Totusi, sa nu fim ipocriti, companiile de stat reprezinta 80% din productie. Iar restul, primesc de la stat subventii substantiale.
    Daca vreti sa facem echipa pentru un obiectiv clar, cu placere: securizam guvernarea corporatista la SOEs, intarim obligativitatea lor de a vinde competitiv, in full compliance with the spirit of the EU competitive practices – si dupa aceea eliminam restrictiile impuse, cam abuziv, si asupra privatilor. De acord?

    • Stimate Domnule Ioniţă,

      Nu pot fi de acord cu soluţia propusă de dumneavoastră. E ca şi cum statul ar pune un panou cu următorul anunţ: “Societăţile de stat sunt în reparaţii. Pe durata lucrărilor, întreaga piaţă este închisă. Ne cerem scuze pentru inconvenientele cauzate…cam abuziv.”

      Cât despre argumentul potrivit căruia producătorii privaţi primesc de la stat “subvenţii substanţiale”, bănuiesc că vă referiţi la (1) certificatele verzi pe care le primesc producătorii de energie produsă din surse regenerabile şi la (2) bonusul de cogenerare pe care îl primesc producătorii de energie produsă în cogenerare care îndeplinesc anumite condiţii de eficienţă înaltă în procesul de producere. Ambele sunt măsuri de sprijin al investiţiilor în anumite tehnologii scumpe de producere a energiei pe care statul doreşte să le încurajeze pentru a-şi îndeplini anumite angajamente asumate la nivelul UE şi pentru a rezolva anumite „defecte” de piaţă (market failure). Ele se acordă pentru a permite producătorilor să-şi recupereze o parte din costurile de investiţii (costuri mai mari decât costurile de producere a energiei din surse convenţionale) şi, în felul ăsta, să poată să fie competitivi pe piaţă prin comparaţie cu producătorii de energie din surse convenţionale. Totodată, certificatele verzi/bonusul de cogenerare se acordă doar din momentul în care centralele de producere devin operaţionale, astfel încât producătorii îşi finanţează singuri costurile de dezvoltare. Din acest motiv, este important ca producătorii să poată accesa credite pentru a-şi finanţa aceste costuri. Nu văd de ce existenţa acestor măsuri de sprijin justifică restricţionarea acestor producători să tranzacţioneze întreaga energie pe pieţele OPCOM. Şi oricum, vorbim de eventuale raţionalizări post-factum, câtă vreme nu asta a fost raţiunea din spatele restricţiilor la tranzacţionare introduse prin legea energiei.

  4. promit sa va citesc articolul mai tirziu, banuiesc ca i interesant. a propos de baiatul destept (din titlu) : omul obisnuit il vede dar nu poate sa i dea in cap. sintem un stat de drept nu i asa ?
    intrebare :
    dvs ca om al legii, inteligent, pregatit si instruit ce faceti sa l combateti ? (pe el, baiatul destept, sint sigur ca intelegeti la cine ma refer)

  5. Multumesc pentru claritate. In sfarsit o „cronica” pe intelesul „spectatorilor”.
    In prima varianta de distributie in piesa,inteleg ca CA-urile nu ascuta de AGA, reprezentantii AGA nu asculta de MEC, iar MEC nu reactioneaza, pedepsind vinovatii prin taierea capetelor (macar teatral daca nu chiar din schema). Poti pricepe ca insusi MEC doreste ca AGA et comp. sa nu asculte. Regizorul nu reactioneaza la jocul prost, neinspirat al actorilor. Nu-i schimba, ba nici macar nu angajeaza un sufleur…sau angajeaza unul mut. Ce mai conteaza, la niste actori surzi.
    Nu este prima data, si probabil nici ultima. Si in piesa OLT s-a intamplat la fel. Iar in seria CFR doar ultimul regizor a inlocuit actorii. Ce folos, stagiunea se terminase.
    Este o boala veche si cam fara leac. Chiar cu o distributie pe spranceana (teoretic, practic tot actori de mana a doua) daca regizorul este netot, tot degeaba.
    Bun. Inteleg ca regizorul da apoi vina pe scenarist. Hai sa mai lucram pe ici, pe colo, poate scriem un scenariu si pentru actorii nostri surzi, poate facem o piesa in care dau din maini, iar sufleurul le arata niste cartonase.
    OK…in lipsa de mai bine poate ca nu o fi mai rau.
    Dar iese cam la fel. Sufleurul este miop, ba chior de-a binelea, incurca cartoanele, ba le mai arata si pe dos. Actorii bat campii, publicul incepe sa dea cu rosii, huuoooo, bhuuuu si toate cele. Intervine politia si aresteaza publicul. Publicul platitor, de la „cucurigu”, nu si pe cel din primele randuri, abonat.
    Care bate din palme extaziat, piesa este pe gustul lui. De fapt intotdeuna a fost pe gustul lui, doar regizorul este platit de ei, spectatorii abonati.

    • Sigur.
      Sunt convins ca aceasta solutie – facem Hidroelectrica bucati si le-o dam catorva baieti destepti, la pachet cu niste zeci/sute de milioane de euro drept scuze ca i-am necajit putin in ultimele 18 luni – e de departe cea mai buna.
      Ar disparea si obiectul ciorovaielii, nici n-ar mai fi partea de generare majoritar la stat, si-n plus s-ar auzi cuvantul magic, privatizare, care ar da satisfactie tuturor actorilor cu adevarat importanti in Romania cand vine vb de energie: FMI, Banca Mondiala, Fondul Proprietatea, EFOR.
      Cand ar incepe cresterea vertiginoasa a preturilor, cred ca pana si dl. Nita ar fi fericit, ca tot se plange-n ultima vreme ca scad preturile si nu mai au carbunarii domniei sale loc in piata.
      Altfel, nu pot sa nu ma mir cum nu deranjeaza se pare pe nimeni aceasta flagranta incongruenta – aceiasi oameni politici care pe de o parte sunt, vb d-nei Nutu, ori tampiti, ori genii malefice cand e vb de privatizare si administrare competenta, devin ca prin minune deosebit de eficienti, destepti, patrioti, reformisti, cand isi pun pe cap palaria de facatori de legi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihaela Nyerges
Mihaela Nyerges
Avocat asociat la Vlăsceanu, Nyerges & Asociații. Implicată în dezvoltarea de proiecte complexe de investiţii în domeniul producţiei de energie electrică (din surse convenţionale şi din surse regenerabile de energie), precum şi în elaborarea reglementărilor din domeniul tranzacţionării energiei electrice şi promovării producerii de energie din surse regenerabile. Totodată, are o experienţă vastă în fuziuni şi achiziţii, inclusiv în privatizări din sectorul energiei electrice şi gazelor naturale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro