vineri, aprilie 19, 2024

Recomandare de lectură: Alain Besançon, utopia încarnată şi actualitatea sovietologiei

Regimul totalitar care a stat la putere in Romania intre 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989 a fost unul de tip sovietic. Daca nu intelegem acest lucru, ne ratacim intr-un labirint de alibiuri, mituri si mistificari. Sigur, intre 6 martie 1945 si 30 decembrie 1947 comunistii nu au putut sa instituie teroarea, la nivel national, care avea sa urmeze, dar au pregatit-o sistematic, metodic, diabolic. Dupa Declaratia din aprilie 1964, PMR a obtinut o relativa autonomie in raport cu Kremlinul, dar a ramas pana la capat fidel stalinismului national. De-sovietizarea a fost de fapt argumentul PMR/PCR pentru a evita de-stalinizarea. Nu spun ca n-a existat de-sovietizare (de-rusificare), spun doar ca finalitatea nu era una reformatoare. Ar fi putut sa fie, dar n-a fost. Iugoslavizarea nu s-a intamplat in Romania unde dogmele leniniste au ramas intacte. Comunistii romani au ramas pana la capat devotati modelului sectar, ultra-birocratic, autoritar-militarist de tip bolsevic. Asemeni lui Stalin, Ceausescu era convins ca nu exista fortareata care sa poata rezista asaltului comunist.

Unul dintre istoricii cei mai profunzi, subtili si informati ai leninismului este Alain Besançon. Pentru el, leninismul nu este (utilizez deliberat timpul prezent) doar o teorie a partidului de avangarda, a unei secte mesianice care pretinde sa izbaveasca umanitatea, a unei „comunitati de alesi”, ci, mai ales, una a pastrarii cu orice pret a puterii. In acest sens, Putin este un leninist. Contributiile lui Besançon apartin celei mai rodnice si durabile traditii a sovietologiei, alaturi de scrierile unor Seweryn Bialer, Franz Borkenau (cu al sau fascinant volum „World Communism”), Karl-Dietrich Bracher, Archie Brown, Zbigniew Brzezinski, Abraham Brumberg (vreme de decenii editorul si sufletul revistei “Problems of Communism”), Hélène Carrère d’Encausse, Stephen Cohen (cu ale sale iluzii, dar si cu biografia lui Buharin), Robert Conquest, Robert V. Daniels, Herbert G. Ellison, Merle Fainsod (unul dintre fondatorii Centrului de Cercetari Ruse la Universitatea Harvard), Iring Fetscher, Charles Gati, Abbott Gleason, Mikhail Heller, Paul Hollander, Ghita Ionescu, Ken Jowitt, George Kennan, Leo Labedz (ani de zile editorul exceptionalei reviste “Survey”), Wolfgang Leonhard, Moshe Lewin, Martin Malia, Alfred Mayer, Jules Monnerot, Norman Naimark, Aleksandr Nekrich, Boris Nikolaevsky (mensevicul care a publicat celebra „Scrisoare de la un Vechi Bolsevic”, text esentiual al sovietologiei in prima ei etapa, in anii ’30), Richard Pipes, Peter Reddaway, Alfred Rieber, Henry Roberts (fondatorul Institutului de Studii Comuniste de la Universitatea Columbia, autorul unei carti clasice despre Romania), Alvin Z. Rubinstein (mentorul meu la University of Pennsylvania), Leonard Shapiro, Robert Service, Boris Souvarine, Robert C. Tucker, Adam Ulam, Bertram Wolfe. Apoi, generatia de mijloc, George Breslauer, Caterina Clark, Timothy Colton, Karen Dawisha, Amy Knight, Bruce Parrott, Ilya Prizel, Karl Schlogel (autorul acelei istorii totale a funestului an 1937), Stephen Sestanovich, Angela Stent, Viktor Zaslavsky. Despre “scoala revizionista”, cu alt prilej. Unii si-au reconsiderat pozitiile din anii 70 si 80 (intre acestia, J. Arch Getty, chiar Sheila Fitzpatrick), altii mai putin.

Despre multi dintre cei mentionati am avut prilejul sa scriu. Pe unii i-am cunoscut personal, am stat de vorba indelung cu ei. Primii mei ani la Philadelphia, incepand din septembrie 1983, au insemnat, in mare masura, bucuria de a citi sovietologie. Citeam fara ragaz, seara de seara, adeseori in weekend-uri, am devorat colectiile unor reviste precum „Encounter’, „Commentary”, „Survey”, „Problems of Communism”, „Dissent”, „The New Leader”. Am devenit eu insumi contributing editor la ORBIS si am scris in „Problems of Communism” si „Survey”. Am avut marele noroc sa lucrez la Foreign Policy Research Institute (impreuna cu Nils Wessel, Michael S. Radu, Alan Luxenberg, John Maurer) si sa predau la University of Pennsylvania, sa citesc in doua biblioteci formidabile, sa particip la dezbateri cu personalitati precum Moshe Lewin, Mihajlo Markovici (un marxist disident din Iugoslavia, ulterior devenit, din pacate, suporter al lui Milosevici), Elliott Mossman (specialist in Pasternak), Alvin Z. Rubinstein, Robert Strausz-Hupé (de-acum octogenar cand l-am cunoscut, ambasador in Turcia, unul din influentii ganditori conservatori americani). De Richard Pipes m-am apropiat prin fiul sau, Daniel, director al FPRI. Am recenzat in „Philadelphia Inquirer” cartea sa „The Russian Revolution”. Cu Adam Ulam am stat de vorba cand a venit sa tina o prelegere la Philadelphia. In 1988, impreuna cu AZR, am mers sa-l ascultam pe Boris Eltin, invitat de „World Affairs Council” din Philadelphia. Regretatul Viktor Zaslavsky a participat la conferintele pe care le-am organizat incepand din 2007, cu sprijinul universitatii mele, al ICR si al lui Woodrow Wilson Center. De Karen Dawisha, ani de zile colega mea la University of Maryland, azi directoarea Centrului Havighurst de Studii Ruse de la Miami University (Ohio), ma leaga o veche, incasabila prietenie. Pomenesc aceste lucruri pentru a accentua ca nu e vorba aici de o lista aleatorie de nume, ci de rezultatul unor decenii de lecturi, intalniri, dialoguri, pe scurt de o pasiune. O fac si pentru ca nimic nu ma bucura mai tare decat sansa de a-mi exprima public admiratia pentru acei intelectuali care au stiut sa reziste ispitei totalitare.

Din generatia mai tanara, i-as aminti pe Anne Applebaum, Leon Aron, Jörg Baberowski, David Brandenberger, Michael David-Fox, Orlando Figes, M. Stephen Fish, Igal Halfin, Stephen Hanson, Jochen Hellbeck, Catriona Kelly, Stephen Kotkin, Michael McFaul, Catherine Merridale, Jan Plamper, James Ryan, Simon Sebag Montefiore, Yuri Slezkine, Timothy Snyder, Françoise Thom, Vladislav Zubok, Amir Weiner, Nicolas Werth. Visez o colectie intitulata “Biblioteca de sovietologie” care sa includa carti ale autorilor amintiti, dar si ale atator altora. Sovietologia, un demers multidisciplinar, a avut cel putin doua functii: sa exploreze natura sovietismului si, in egala masura, sa lupte impotriva tendintelor de a prezenta totalitarismul bolsevic, mai ales dupa moartea lui Stalin, drept un autoritarism relativ benign. Cred ca si-a atins ambele obiective.

Ceea ce as numi noua kremlinologie, mostenind traditia celei care a trait clipele ei de glorie in tulburii si riscantii ani ai Razboiului Rece, trebuie (in sensul de urgenta strategica si morala) sa se ocupe cu analiza “democratiei administrate” care este putinismul, deci o pseudo-democratie, si sa convinga fortele de decizie si de autoritate simbolica din Vest ca nu este vorba doar de personalism si de autoritarism benign.

Cum poti intelege in adancime universul mental al unui Vladimir Putin fara a citi, sa spunem, “The Soviet Political Mind” de Robert C. Tucker? Nu cred ca exagerez cand spun ca, la nivelul exlusivismului, xenofobiei si intolerantei, Putka este urmasul lui Koba.
Cum poti intelege efortul sau de a resuscita mitocratia sovietica fara a citi cartile unor Besançon, Conquest, Malia, Pipes si Ulam? Cum poti intelege declinul bolsevismului fara a-i citi pe Jowitt, Kotkin si Reddaway? Am incercat, impreuna cu colegii mei, sa sustinem racordarea cercetarii din Romania la aceasta linie intelectuala. Din nefericire, efortul nostru a fost rapid abandonat dupa ce premierul Ponta a decis numiea echipei Dinu Zamfirescu-Andrei Muraru in fruntea IICCMER. Am vrut sa fim sincroni, ni s-a raspuns: “Sunteti inutili”. In spatele deciziei sale au stat deopotriva marunte interese politice si o imensa, vasta ignoranta.

Recomand aici cartea lui Alain Besançon despre utopia incarnata aparuta zilele acestea la Editura Humanitas. Mi se par cat se poate de graitoare cuvintele lui Gabriel Liiceanu:

„Stafia care, în imaginarul politic al lui Marx, bântuia Europa n-a avut parte niciodată de un corp care s-o preceadă. Ea a fost şi a rămas o stafie chiar şi după ce a fost proclamată întruparea ei. Ce s-a întâmplat însă cu oamenii care au fost puşi să trăiască într-o economie ireală şi irealizabilă şi care au experimentat pe pielea lor încarcerarea într-o utopie? Cum poţi angaja popoare întregi, pornind de la o fantasmă politico-economică, în construirea planificată a neantului? Nici un autor nu a descris, într-o manieră mai concisă şi mai limpede ca Alain Besançon, o realitate care, încălcând toate legile economiei, s-a declarat a fi economia însăşi, «socialismul real». Cartea lui Alain Besançon răspunde aşadar la întrebarea «cum e cu putinţă ceva care nu e cu putinţă?». Ea e anatomia unei societăţi care nu poate genera nimic pentru indivizii care o alcătuiesc, ci doar pentru economia de război menită să apere partidul care deţine puterea. Şi care, paradoxal, trăieşte pe spezele societăţii pe care îşi propune s-o distrugă («capitalismul»). Un ţel care, odată atins, ar reprezenta şi propriul ei sfârşit. O carte obligatorie pentru noile generaţii cărora le place să viseze în anticamera unui coşmar pe care părinţii lor l-au trăit.“

http://www.humanitas.ro/humanitas/anatomia-unei-stafii

Despre actualitatea traditiei sovietologice:

http://www.washingtonpost.com/opinions/why-america-doesnt-understand-putin/2014/03/14/81bc1cd6-a9f4-11e3-b61e-8051b8b52d06_story.html

https://www.contributors.ro/cultura/un-mare-sovietolog-lectia-lui-adam-ulam-1922-2000/

http://www.revista22.ro/robert-c-tucker-mentor-model-prieten-in-memoriam-8698.html

https://www.contributors.ro/cultura/fantasme-utopice-si-delir-diabolic-sase-decenii-de-la-moartea-lui-stalin/

PS: Multe din ideile si numele mentionate in acest articol pot fi regasite in volumul pe care l-am scris impreuna cu politologul Marius Stan, „Dosar Stalin. Genialissimul generalissim”, in curs de aparitie, in colectia „Constelatii”, la editura Curtea Veche. Marius si cu mine multumim cordial platformei „Contributors” pentru sustinerea acestui „Dosar” despre cel numit de Osip Mandelstam „plăieşul urcat în Kremlin” si „potcovar de ucazuri” (citez din minunata traducere semnata de Emil Iordache):

http://literaturadeazi.ro/content/poetul-%C5%9Fi-dictatorul-osip-mandel%C5%9Ftam-despre-stalin

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Spuneti, domnule Profesor, ca „Visez o colectie intitulata “Biblioteca de sovietologie” care sa includa carti ale autorilor amintiti, dar si ale atator altora.” Nu sunt nici pe departe familiar cu managementul editorial dar imi folosesc bunul simt. Una din conditiile aparitiei unei astfel de colectii cred ca o constituie introducerea acestor titluri ca lecturi obligatorii la facultatile de istorie, sociologie, stiinte politice, filozofie si chiar psihologie. Mi-e teama ca in Romania, in conditiile in care sefii de catedra (inca mai exista!) sunt un fel de warlords ai specialitatii, acest lucru mi se pare putin probabil. Nu vad, de asemenea, ca cei scoliti afara sa aiba vreun gand a preda in universitatile noastre cu scopul de a schimba curicula si sparge buboiul nepotismului securistic. O alta conditie ar fi ca statul, in dorinta de a educa noua generatie in ceea ce priveste tragedia tiraniei comuniste, sa subventioneze un astfel de proiect. Sunt absolut convins ca la o astfel de propunere zambetul lui Ponta se va uni cu cel al Iliescului iar mistocareala numaratorului de oua de la Jilava (sau Rahova, sau unde dracu o fi) va produce hahaituri grotesti in randul celui mai cinstit guvern si printre membrii revolutiei bunului simt. Poate incercati la Antena 3 ca tot au urlat impotriva tortionarului de trista amintire Visinescu :).
    Din aceste considerente cred cu tarie ca ce au facut Gabriel Liiceanu cu Humanitas si Patapievici cu ICR sunt pur si simplu minuni. Daca reusiti atunci voi fi nevoit sa consider o a treia minune.

    • Exista, de-acum, colectia „Istorie contemporana” pe care o coordonez, impreuna cu Cristian Vasile, la Humanitas. Dar, evident, aici vorbim despre una specializata pe sovietologie, cu autori dintre cei mentionati in text (departe de a fi o „lista” exhaustiva, avem acolo, cred, numele mari). Imediat dupa revolutia din decembrie 1989, la Facultatea de Filosofie, se introdusese un curs de sovietologie. Il tineau, daca imi amintesc bine, sociologii Calin Anastasiu si Alin Teodorescu. Exista politologi si istorici din generatiile tinere care ar putea tine cursuri stralucite pe acest domeniu. Deci sunt increzator in sansele acestei minuni :) Ma gandesc ca „Biblioteca” ar putea porni cu cateva titluri foarte atractive, sa spunem biografiile lui Lenin, Stalin si Trotki de Robert Service. Plus, sa zicem, „Tanarul Stalin” de Simon Sebag Montefiore si „Sociologia comunismului” de Monnerot. Tocmai a aparut o noua carte despre Rusia revolutionara a lui Orlando Figes. Am in vedere, asadar, o combinatie de istorie, sociologie, politologie.

      http://us.macmillan.com/revolutionaryrussia18911991/OrlandoFiges

      • Am plecat din Romania in 2002 si stiam foarte bine sistemul universitar la timpul acela. O colcaiala de neaveniti si multi chiar psihopati. Nepotismul si clientelismul erau regula functionarii si perpetuarii incompetentei. Cei buni, cativa de-i numarai pe degete, au supravietuit intr-un fel sau altul dar important e ca intr-un fel acestia au reusit sa fie cu adevarat profesori in ciuda adversitatii. E posibil ca lucrurile sa se mai fi schimbat desi din informatiile ce le am din tara lucrurile nu sunt deloc imbucuratoare. Cazul recent de la Facultatea de Drept este unul de referinta, acesta fiind mediatizat si dezbatut chiar pe contributors daca nu ma insel. In orice caz, eu va doresc din tot sufletul sa reusiti si-mi voi tine promisiunea sa o consider o minune. Sa stiti ca nu am glumit cu termenul folosit. Sa duci o editura in spate printre transeele criptocomuniste din ’90 incoace sau sa transformi o institutie a Securitatii intr-una emblematica si recunoscuta mondial, mi se par chiar minuni.

  2. Nu am citit acest volum, dar aveti dreptate in legatura cu Besancon – Imaginea interzisa… si Originile intelectuale ale leninismului sunt carti profunde si bine documentate.

    Cat despre sincronizare, din pacate, istoria Romaniei este plina de exemple in care personalitati bine intentionate si informate au incercat sa o impuna, insa s-au lovit intotdeauna de insi marunti si meschini care au facut orice a fost in puterile lor sa o stopeze. Ponta&co. nu sunt diferiti…

  3. 1) ” Am incercat, impreuna cu colegii mei, sa sustinem racordarea cercetarii din Romania la aceasta linie intelectuala. Din nefericire, efortul nostru a fost rapid abandonat dupa ce premierul Ponta a decis numiea echipei Dinu Zamfirescu-Andrei Muraru in fruntea IICCMER. Am vrut sa fim sincroni, ni s-a raspuns: “Sunteti inutili”. ”

    Efortul nu poate fi abandonat decit de catre cei care l-au initiat. Efortul respectiv nu se materializeaza (sau nu ar trebui) exclusiv prin IICCMER. Numirea respectivei echipe s-a facut la schimbarea de majoritate in Parlament , potrivit principiului „rotatiei cadrelor”. Schimbarea de natura administrativa cu motivatii politice (si nu ideologice) nu implica ,obligatoriu, si abandonul unei linii de cercetare de catre cei ce au initiat-o. Nu s-a spus : „sinteti inutili ” ci doar „acum e rindul altora , pina la urmatoarea rotatie de putere”.

    2) ” … putinismul, deci o pseudo-democratie, si sa convinga fortele de decizie si de autoritate simbolica din Vest ca nu este vorba doar de personalism si de autoritarism benign ” Poate ca Vestul de care vorbiti ar face bine daca ar vedea caracterul MALIGN al puterii ilegitime si ilegale de la Kiev. Pentru ca o putere ce trimite armata sa traga in propriul popor , ce manifesta pasnic (asa cum a facut acu’ cateva momente Kiev-ul) se descalifica in ochii oricui , se decredibilizeaza si trebuie tratata nu cu chemoterapie ci cu surgery – cit mai repede , pt. ca a curs mult singe nevinovat azi in estul Ukrainei.

    • Efortul nu a fost abandonat, dovada chiar articolul pe care il comentati. Istoria IICCMER este un pic mai complicata, dar nu e cazul sa o reluam hic et nunc. E vorba insa de imbratisarea unui asemenea demers de sincronizare de catre o institutie precum IICCMER. Nu voi polemiza cu Dvs pe tema Ucraina, Rusia, Putin si putinism. In mod evident, avem pozitii antipodice.

      • Va multumesc pt. raspuns. Re. punctul 2 nu era intentia mea sa polemizez cu Dvs. sau cu oricine aici, pt. ca nu asta e topicul – am scris despre Kiev en passant , pt. ca ati sugerat revigorarea vestului versus Rusia mai ales in aceste zile (vom vedea ce iese din Consiliul de Securitate peste cateva ore) . In fapt am observat ca ati adaugat „actualitatea sovietologiei” la titlul original al articolului , asa cum apare pe blogul Dvs. Nu vad de ce as polemiza pe acest subiect – si eu vad necesitatea acestei „actualitati ” (actualizari – reactualizari) , dar din alta perspectiva http://glurl.co/dHL

        • Bravo domnu H.L.!
          Nu polemizează dl Tismăneanu, polemizez eu!
          1.Păi domnu H.L ce legitimitate a avut Ianukovici când îşi împuşca concetăţenii?
          2.Ianukovici a cerut intervenţia ruşilor în Ukraina, asta îl face trădător şi pasibil de pedeapsa capitală!
          4.Ilegitimii de la Kiev sunt legitimi, aleşi în Parlament prin alegeri libere!
          5. Poporul ăla din est este format din komandouri de ruşi, inamici ai Ukrainei şi este legitim oriunde să fie reprimaţi!

          • Era vorba de reactualizarea sovietologiei si doar en passant de evenimentele Maidan, dar fie :

            1) Yanukovici nu si-a „impuscat concetatenii ” , precum spuneti. Demonstranti erau in Maidan de saptamani. E bine de vazut cronologia si evenimentele colaterale pt. a judeca. Atata timp cit s-a demonstrat pasnic nu au fost tulburari. Au mai fost adunari acolo si in alti ani, pe subiectul gazelor. In 2014 Ianukovici a avut de ales intre propunerea UE (afiliere si pachet subtire de ajutor) si propunerea Rusiei (nealiniere UE si pachet de 15 miliarde , o parte deja livrate plus pret preferential, sub 50% la gaze) A ales Rusia , pt. ca oligarhii din East-Ukraine se temeau pe buna dreptate de punerea pe butuci a imperiilor lor de catre FMI (s-a mai vazut si in alte
            parti :wink: ) Refuzul acceptarii „ajutorului” UE si FMI a determinat nemultumorea concernelor din West care , prin guvernele pe care le controleaza si serviciile aferente au trimis in Ukraina agenti de destabilizare si provocatori in Maidan. S-a creeat tensiune si a venit Sikorsky sa medieze. S-a semnat un armistitiu GARANTAT de externi (la 27.2) ca agitatorii se linistesc, iar in schimb vor fi alegeri in decembrie PLUS Ianukovici retrage politia in unitati .Omul s-a tinut de cuvint dar opozitia , avind cale libera , a calcat agreement si a navalit peste sedii . Politia a fost prinsa la mijloc , nu au putuut nici sa se apere . Asa a reusit o mana de batausi sa se instaleze la putere. Sub teroare au obligat parlamentarii sa voteze demiterea lui Ianukovici si celelalte. Asta numiti Dvs. legitimitate ? Pina si Min.Externe al Lituaniei a admis ca batausii au tras in civili nu politia. Urmariti cronologia :Ianukovici nu a tras nici in 2009, nici in 2011 (cind au mai fost chestii in Maidan) nici in 2013-2014, atata timp cit a fost , pasnic , doar protest . Nu armata sau politia au tras in oameni – n-aveau nevoie de scandal international care sa-i decredibilizeze.

            2) cind a cerut Ianukovici interventia rusilor ? In ce calitate ? Daca a fost DUPA plecarea (fuga) din Kiev nu e demers al unui Presedinte . Verificati cronologia cu surse oficiale ,

            3) ?

            4) e adevarat ca parlamentarii de la Kiev au fost alesi, demult, prin alegeri libere , dar in februarie –martie 2014 sub amenintarea armelor au votat cum au votat. SI Dascalescu a „anuntat demisia guvernului” cind Dan Iosif i-a pus pistolul in coasta.Asta e voinat libera ? Parlamentarii din MAN nu fusesera alesi liber ? Ei l-au demis pe Ceausescu ? I-a intrebat cineva ? No wonder ca Dr. Tismaneanu numeste „Revolutia Romana” un puci pseudo-militar (adica armata si politia se da la o parte si face loc mobului) si la fel acum scrie despre „Revolutia Ucraineana ” (cu majuscule scrie Domnia Sa) – cind in fapt e aceeasi derulare : anestezierea fortelor de ordine pt. a face loc mobului

            5) ” Poporul ala din est ” cum ii numiti Dvs. e format din fiinte umane , ca mine, Dvs. sau Dr. Tismaneanu , prinsi la mijloc intre interese geopolitice ale concernelor multinationale . Au suferit si continua sa sufere pt,. ca suferinta lor sa fie subiect si obiect al politicienilor , media , analistilor, etc. din westul „civilizat’ . La fel si romanii si ceilalti din East Europe la finele anilor ’80 . Sint multi care mananca o paine calda din tragedia ucaineana – iar oamenii mor si vor muri in zilele ce urmeaza. Daca ati trai acolo ce ati face ? In loc de gloante nu e mai bun un referendum despre federalizare ? De ce estul sa aduca bani (si taxe) care sa fie risipiti la Kiev de tot felul de paraziti ?
            ––––––––––––––––––––––––––––––
            Tismana si Horezu sint locurile mele de suflet in RO. F.f. rar merg in RO dar cind o fac acolo merg intai. Si daca tot sint in zona , poate bem o cafeluta prin Gavana II …. :wink: Dar sa-l invitati si pe …Inspecteur Clouseau http://glurl.co/dIh

            • Nu, nu glumesc deloc. Dl. Negut invoca legitimitatea parlamentarilor de la Kiev . Si am sugerat aplicarea acelorasi unitati de masura in situatii oarecum similare. Pt. ca nu puteti , Dr. Tismaneanu , sa considerati demiterea lui Ianukovici ca fiind de jure (eu o consider de facto) and on the same token sa considerati demiterea lui Ceausescu de o mana de actori (nici macar artisti) ca fiind la fel de „de jure”. Nu avea dreptate Ceausescu cind spunea „raspund in fata MAN ! ” prin asta invocind statul de drept , de care Dvs. faceti atata caz in numeroase ocazii ? Carevasazica, atunci cind o majoritate parlamentara, de oameni alesi liber decid , tot liber , tinerea unui referendum (Ro2012) Domnia Voastra , cu argumentul expertizei, numiti asta „lovitura de stat” – iar atunci cind o mana de batausi profita de anestezierea fortelor de ordine si dau navala peste parlamentari , tot Dvs. numiti(cu argumentul aceleiasi expertize) ” Revolutie Ukraineana ” :roll: La fel si bolsevicii , cind au intrat pe ascuns in Palatul de iarna momind garzile , au descris apoi chestia ca „Marea Revolutie Socialista din Octombrie” :lol:
              E usor a jongla cu termenii si conceptele in politologie , dar mai exista rigoare , ca de aia se numeste political SCIENCE. Dvs. ati folosit cu maiestrie un aparat stiintific destul de complex in elaborarea Raportului Tismaneanu , de ce nu il aplicati cu aceeasi rigoare la evenimente in curs de desfasurare ? Nu e un repros, doar o intrebare nevinovata :lol:

            • Ceausescu nu invoca statul de drept, acest concept nu exista in vocabularul sau in imaginatia sa politica, ci un stat care, in Constitutia sa, codifica monopolul puterii in mainile unui partid condus chiar de catre el el. Leninist fiind, Ceausescu era convins ca statul socialist reprezenta „puterea clasei muncitoare”. Stiti foarte bine ca „legalitatea socialista” era o minciuna sfruntata. Cum am mai spus, la capitolul revolutiei de la Kiev parerile noastre sunt antipodice. Ceea ce nu inseamna ca le resping aprioric pe ale Dvs si ca refuz sa le discut. Banuiesc, vreau sa sper, ca nici Dvs nu le respingeti aprioric pe ale mele. Ceea ce mi se pare a lipsi din analiza Dvs este masacrul protestatarilor organizat de fortele lui Viktor Ianukovici. In locul unor alegeri anticipate, Ianukovici a ales carnagiul. Dar as zice ca discutia aluneca intr-o directie, veti fi de acord, diferita de tema articolului.

  4. H.L. „nevinovații” din estul Ucrainei despre care vorbești tu au ocupat de câteva zile sedii guvernamentale, cu arme în mână (armament militar modern de producție rusească, care nu se găsește niciunde în Ucraina). Nu îi fugărea nimeni pe stradă să-i omoare sau să le facă altceva până în acel moment.

    Acum că guvernul, după o lungă perioadă de inactivitate a decis să îi scoată de acolo înseamnă că „trage în propriul popor”. Problema este că acest „propriu popor” încartiruit în clădirile guvernamentale ale Ucrainei, este alcătuit din câteva zeci de persoane ce se comportă suspicios de asemănător cu trupe speciale ale armatei ruse.

    • 1) Ati citit stenograma teleconferintei lui Ceausescu din dupa-amiaza 17.12.1989 ? Si el spunea asa precum comentariul Dvs. Va amintiti care a fost reactia lumii „civilizate” la carnajul din Timisoara ?

      2) si Milosevici a trimis trupele sa faca „ordine” in Kosovo – va amintiti reactia lumii „civilizate ” de atunci ?

      Ceea ce am incercat sa spun e ca vor muri oameni zilele astea , chiar foarte multi , si e pacat.
      Kievul actioneaza dupa un sablon trasat de West , la fel precum albanezii din Kosovo au facut in ’99 , si atat de multe alte exemple. Are nevoie Kievul de acele cladiri acuma cum am eu nevoie de Levitra :lol:

  5. „sa convinga fortele de decizie si de autoritate simbolica din Vest ”
    Vestul nu poate fi convins. Vestul nu vrea sa vada. Evenimentele din Ucraina sunt ultimele, dar nu singurele.
    Spre deosebire de domnul Tismaneanu, pe care-l doare (de) Ucraina, pe mine ma doare-n /// de Ucraina: tot ce poate apare acolo e inca un dictator, tot ce poate iesi de acolo e inca un pogrom. Acestea fiind zise, tarul Putka (definitie superba) se comporta acolo, ca Hitler in Sudeti; iar Vestul (care e semnat, ca si Rusia, pe acorduri care garanteaza integritatea teritoriala a Ucrainei) ameninta: daca faceti ceva, o sa vedeti!!! Luati-l de pe mine, ca-l omor.
    Ca si in cazul lui Hitler, pe care Occidentul l-a suportat pana cand aceasta a dus la declansarea razboiului mondial – si acum va urma un razboi mondial, dar cu arme atomice si cu miliarde de victime.

  6. In cazul „comunismului ” romanesc din era Ceausescu s-a discutat prea putin despre transformarea unui partid considerat de avangarda ( vezi disputele dintre bolsevici /.mensevici incepand din 1905 privind calitatea de membru de partid ) intr-un „partid de mase”, cu peste patru milioane de membri in 1989, al treilea ca marime dupa PC(b)US si PC Chinez, cu niste consecinte caricaturale, nu credeti ?
    Despre sansele „putinismului”, in conditiile in care Rusia nu mai e ce-a fost si lipseste sprijinul miscarii comuniste mondiale structurate se poate discuta. Singura sa sansa este riposta excesiv de moale si lipsita de imaginatie a USA. Obama de azi imi aminteste de Carter in criza iraniana …

  7. Nu un comentariu ci o întrebare: Poate Dl Prof Tismaneanu sau unul din Bloggeri sa recomande o publicatie/publicatii care sa explice mai pe larg cauzele dezastrului economic al comunismului. Sigur, am citit destul despre lipsa dreptului de proprietate, lipsei de competitie si incentive si alte generalitati. Ma interseaza ceva detailat, cu date, citatii etc. Trebuie sa existe, dar nu am reusit sa gasesc.

    Multumiri, Monel

  8. @ H.L.

    (…)”vor muri oameni zilele astea , chiar foarte multi , si e pacat”, scrieţi Dvs. Eu, unul, vă cred, dar numai dacă adăugaţi salivând: „Câtă risipă, ce păcat!”… Eh, asta-i viaţa, domnule H.L., nu le poţi avea chiar pe toate. :lol:

    De ce vă servesc „delicatesa” de mai sus? Simplu: pentru că la pct. 1 puneţi pe picior de egalitate „un regim ilegitim şi CRIMINAL” (sublinierea mea) cu un regim democratic neconsolidat care se exprimă la ora de faţă printr-un guvern provizoriu, interimar, rezultat din voinţa manifestă a unei părţi semnificative (nu spun majoritate, nu spun minoritate, spun parte semnificativă) a societăţii ucrainiene; acest segment, grup, parte – cum vreţi să-i spuneţi – va deveni majoritate sau minoritate prin alegeri parlamentare; deci, să ne calmăm şi să lăsăm şi prestidigitaţia retorică.

    La pct. 2 „ecuaţia” e mai complexă, dar Dvs. încercaţi s-o rezolvaţi tot ca… Iozefini ! Regimul lui Miloşevici a fost tot criminal, chiar dacă legitim, exact ca regimul lui Hitler, legitim şi criminal. Două regimuri ce şi-au făcut cheie de boltă din ideea şi practica purificării (etnică, unul, rasială, celălalt), neezitând să uzeze, pentru atingerea scopurilor, de arma CRIMINALĂ a războiului (împotriva unei minorităţi din propria ţară şi unor naţiuni din societăţile post-yugoslave – Miloşevici; împotriva unei minorităţi din propria ţară şi, ulterior, din ţările ocupate şi împotriva majorităţii naţiunilor din toată lumea – Hitler). Nu întâmplător avem de-a face cu doi criminali, definiţi ca atare judiciar, istoric şi moral.

    Dvs. ce faceţi, dle H.L., puneţi semnul egalităţii între Ceauşescu, Hitler şi Miloşevici, pe de o parte, şi preşedintele interimar ucrainian Iaţeniuc, pe de altă parte. Nu e cam mult, ce credeţi? – asta ca să nu fiu rău şi să spun „Numai atâta puteţi?, hai, că puteţi mai mult”… Ca să nu mai zic că puneţi semnul egalităţii între revoluţionari autentici, cum au fost cei din Maidan (vă spune ceva Declaraţia din 4 Iulie 1776?) şi „spetsnazii” din Donetsk & Co., „demni” urmaşi ai lui Otto Skorzeny în slujba ţarului Putin (cu ce arme kalaşnikov sunt dotaţi „spetsnazii” cu pricina?, aud?!).

    Mă aşteptam (în definitiv, nu ştiu de ce) la o lectură mai riguroasă a actualităţii, din partea lui H.L. Constat, însă, că la Dvs. salivaţia scuză mijloacele. Şi pentru că tot o admiraţi, după cum mi se pare, vă doresc în farfurie o „mână de fier” de toată frumuseţea ! :lol:

    • Domunle Chirovici,
      Nu am idee cat ati urmarit dvs. comentariile pe contributors si in speta ale lui H.L. Chestiunea e veche, poate mai bine de un an. Omul e informat si e evident ca e profesionist pt. ca timpul necesar documentarii necesita norma intreaga. Asta n-ar fi deloc o problema ci din contra. Chestia e ca omul nostrum dezinformeaza insa o face selectiv si iregulat. Metodele sunt cele uzuale si ca orice dezinformare nu e greu s-o depistezi daca ai ceva timp. Chestia e ca pe asta se si bazeaza H.L., lipsa noastra, a amatorilor comentatori, de timp pt. a cerceta informatiile postate aici. Credibilitatea si-o creeaza atasandu-si postarile cu cele ale lui VT, de multe ori continand informatii detaliate si corecte, pastrand grijuliu monotonia stilului cu care scrie in ambele cazuri, adica si cand spune adevarul si cand dezinformeaza. Acum, din cate-l cunosc, va invoca dreptul la opinie si faptul ca acest comentariu reprezinta un atac la persoana. Nimic mai fals. Am mai spus-o si o mai spun o data: interventiile mele in acest caz sunt pur sanitare folosindu-mi cunostintele de retorica si analiza de text, atata tot.

      • Vă mulţumesc pentru precizări, distinse domn/doamnă. Intru sporadic pe Contributors (evident, nu atât cât aş dori – stau prost cu timpul „liber”, pe care, oricum, mi-l gestionez catastrofal, de când mă ştiu). Când intru, de regulă o fac la dl. profesor Tismăneanu şi la dl. profesor Aligică; şi la alţi autori, dar mai rar, desigur din lipsă de timp. Iar de comentat, o fac şi mai rar decât intru. Comentariile Dvs. le citesc întotdeauna când intru, pentru că le apreciez şi îmi fac plăcere. În ceea ce-l priveşte pe – să-i zic aşa – „canibalul cu morgă” H.L., am intuit vag ceea ce Dvs. descrieţi exact şi atât de convingător. Nu ştiu de ce l-am abordat acum, cred că m-a iritat grosolănia disimulată a manevrei, a „prestidigitaţiei” sale şi, în plus, mi-a atins şi sensibilităţile care se zbârlesc când vine vorba de Imperiul Răului.
        Cu preţuire. Vă doresc toate cele bune.

  9. Cei care au trait evenimentele durerose au vazut crimele fasciste si cele comuniste si au experienta practica cu calitatea de obiect al opresiunii va pot spune cit de indepartata este teoria si reflectarea in povestea istoriei si scrieiri de realitatea cruda traita.

    La fel urmarile acelor evenimente ci si a asa zisei eliberari de sub regim totalitar si trecerea la un sistem asa zis democratic si la stat de drept cu respectarea drepturilor omului sunt numai speculatii si sloganuri festiviste.

    Oamenii inteleg ca in spatele evenimentelor stau mari puteri, iar victimi sunt poparele.
    Ce auzim si vedem si ce citim sunt povesti idilice menite sa spele mintile oamenilor.
    Vitata este acolo la fata locului si nu transferata prin optica deformanta.

  10. „Cum e cu putinta ceva care nu e cu putinta?” – este o intrebare care-mi displace, pentru ca interfereaza in libertatea mea de gandire prin enuntarea unei prestabilite certitudini (conditionare a priori) „…ceva care NU E cu putinta”…Trecand peste acest detaliu, si pentru ca-l apreciez pe A.Besançon, voi citi cu mult interes aceasta carte, multumesc pentru recomandare.
    Relativ la ceea ce numiti kremlinologie sau putinism, n-as fi la fel de categorica in enuntarea unei unice concluzii, si anume ca in Rusia este o pseudo-democratie!
    Eu cred ca orice tiran, orice dictator sau orice democrat are nevoie, ca sa-si concretizeze ideile, de sustinerea (libera sau impusa) propiului popor, adica a acelui „dêmos” care-si exercita puterea, „kratos”! Asta face ca „gradul de democratie” a unui stat, care-si desemneaza liderii prin sufragiu universal, sa nu poata fi calificabil independent de poporul respectiv…!?
    Revenind deci la Rusia lui Putin, nu cred ca suntem in prezenta unei „pseudo-democratii” ci a unei democratii specifice unui popor ale carui valori, noi (Occidentul) nu le impartasim si nici nu le aprobam, dar care sunt ale lor!!! Ca au dreptate sau nu, raspunsul, nostru sau al lor, nu poate fi altfel decat subiectiv! Intrebarile la care ar trebui insa sa gasim raspunsuri, urgent, ar fi, poate,altele: „Putem sa ignoram Rusia? Marginalizarea si sanctionarea Rusiei rezolva problemele din zona, sau le extinde si catre tarile noastre? Suntem in masura sa castigam un razboi contra Rusiei, fie el doar economic?”
    In eventualitatea unor raspunsuri negative, singura solutie pare ca ramane diplomatia…cu care trebuia sa se inceapa (!!!)…dar nu este prea tarziu…
    „Cel care regreta URSS nu are minte, iar cel care nu regreta URSS nu are inima”, spune Putin, si acest paradox reprezinta fundamentul unei mentalitati complexe, imposibil de inteles pentru multi dintre noi…DAR absolut firesca pentru majoritatea rusilor…

  11. @ela
    Ce aberatii! Dupa logica asta si ceausismul era o democratie specifica poporului roman, ca doar si Ceausescu era votat de nouazeci si nu stiu cat la suta din populatie. Auzi, „paradoxul lui Putin”… Doamne fereste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro