vineri, martie 29, 2024

Recurs la memorie: Raportul Final, Muzeul National al Dictaturii Comuniste si binele public

Se discuta mult si cu mare pasiune despre propunerea PDL de infiintare a Muzeului National al Dictaturii Comuniste din Romania. Mi se atribuie un rol decisiv in aceasta idee, desi propunerea  a fost formulata cat se poate de clar si categoric asumata de catre dl Teodor Baconschi, prim-vicepresedinte al acestui partid. In interventiile mele (un interviu dat „Romaniei Libere” si emisiunea de pe TVR Info cu Iolanda Staniloiu) am precizat ca ne aflam abia intr-un stadiu incipient, ca nu este o initiativa individuala, ca nu este normal ca la peste doua decenii de la prabusirea dictaturii comuniste sa nu avem in Capitala un asemenea Muzeu, ca este vorba de reluarea unei prea adesea intrerupte conversatii democratice pe acest subiect, ca este loc pentru dialog, dezbateri, polemici civilizate.

Constat, din pacate, ca se recurge din nou la procese de intentie si la ceea ce se numeste character assasination. In loc de a se oferi informatii obiective despre dificultatile financiare si logistice ale unor posibile proiecte mai vechi, ramase in stadiul deziderativ, se lanseaza acuzatii impotriva celor care le-ar fi abandonat. Ideea unui proiect expozitional de tip Kunsthalle este persiflata condescendent, iar deconstruirea propagandei comuniste obsedata de plasmuirea „Omului Nou” este decretata aprioric drept propaganda intoarsa pe dos. Dar n-a fost dictatura comunista un stat al propagandei, al inselatoriei ideologice, al indoctrinarii organizate prin toate aparatele aflate la dispozitia regimului totalitar? Poate ca ar merita ca aceia care emit asemenea judecati sa mediteze la semnificatia expozitiei despre statul national-socialist ca stat ideologic (propagandistic) de la US Holocaust Memorial Museum…

http://www.ushmm.org/museum/press/kits/download.php?content=propaganda&image=prop_7

N-am pus niciodata sub semnul intrebarii imensa valoare morala si istorica a Memorialului de la Sighet. Dimpotriva, in discutia cu Iolanda Staniloiu, am dat glas admiratiei mele statornice pentru acest loc de memorie unic in Romania si pentru exemplara stradanie a celor care l-au creat si dezvoltat. Am fost la Sighet, pretuiesc in cel mai inalt grad ceea ce se face acolo, inclusiv activitatile de cercetare si de pedagogie a memoriei. Intre expertii Comisiei Prezidentiale s-au numarat cercetatorii Ioana Boca si Robert Furtos, ambii asociati cu Centrul de Cercetari condus de dl Romulus Rusan. As mai aminti ca am fost in 2010 la Budapesta, am vizitat Casa Terorii si am purtat o lunga discutie cu istorica Maria Schmidt. Am citit si unele interventii care sustin necesitatea unui Muzeu al Totalitarismului (ori Totalitarismelor).  Nu ma voi pronunta pe larg aici, ideea este nobila si incitanta, dar eu unul cred ca ar fi necesar un Muzeu al Holocaustului din Romania si unul al Dictaturii Comuniste, tot asa cum au existat doua demersuri de cercetare efectuate prin cele doua comisii prezidentiale. La Washington exista Muzeul Memorial al Holocaustului si se incearca infiintarea unui Muzeul Global al Comunismului (deocamdata aflat in forma virtuala).

http://romania.globalmuseumoncommunism.org/

Poate ca merita amintit ca intre membrii Consiliului Stiintific al IICCMER se numara istoricul polonez Andrzej Paczkowski, unul dintre fondatorii IPN (Institutul Memoriei Nationale), istorica Anna Kaminsky dela Fundatia pentru Analiza Dictaturii PSUG si istoricul Janos Rainer, directorul Institutului 1956 de la Budapesta. Mentionez acest lucru pentru a sublinia caracterul international al eforturilor IICCMER, straduinta de a examina alte experiente legate de memorializarea traumelor totalitare ca si a rezistentei in raport cu aceste dictaturi. Nu acesta este scopul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, al Muzeul Yad Vashem din Ierusalim ori al Muzeului Insurectiei de la Varsovia din 1944?

http://www.tvr.ro/articol.php?id=106851&id_media=95078

Ideea Muzeului National al Dictaturii Comuniste din Romania este formulata explicit in propunerile legate de memorializare din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii din Romania (editia Humanitas, 2007, p. 777). Raportul Final  a fost asumat prin semnatura proprie de toti membrii Comisiei (intre care regretatii Constantin Ticu Dumitrescu si Monica Lovinescu, precum si domnii Radu Filipescu, Sorin Iliesiu, N. Manolescu, Marius Oprea, H.-R. Patapievici, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Stelian Tanase, Alexandru Zub, spre a-i numi doar pe cativa). Reproduc asadar propunerea :

„Infiintarea, in colaborare cu Academia Civica, AFDPR, CNSAS, IICCR, Institutul de Istorie ‘A. D. Xenopol’, Institutul de Istorie ‘Nicolae Iorga’, Institutul de Istorie ‘George Barit’, a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Romania. Asemeni Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, acest muzeu va fi in egala masura un loc de memorie si unul al afirmarii valorilor societatii deschise. Muzeul va fi condus de un consiliu stiintific numit de Presedintele tarii. Pe langa Muzeu ar fi necesara crearea unui centru de documentare destinat informatiei publice,cu acces neingradit, in care sa fie colectionate documente esentiale pentru intelegerea fenomenului comunist, a universului concentrationar, a propagandei ca mijloc de constrangere spirituala”.

In legatura cu discutiile privind necesitatea unui asemenea Muzeu National in Bucuresti, iata ce declara Presedintele Traian Basescu in discursul din 18 decembrie 2006, devenit act oficial al statului roman:

„Sustin infiintarea in Bucuresti a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Romania”. Deasemenea, seful statului a propus „organizarea unei expozitii permanente in cadrul Palatului Parlamentului cu documente ilustrative pentru ideea de politie politica, documente care sa fie reprezentative pentru fenomenul incalcarii drepturilor civile fundamentale in Romania comunista” (ibidem, p. 16).

Inteleg obstacolele de ordin financiar, dar cred ca se pot gasi cai pentru a demara in fine actiunile concrete in aceste directii. Tocmai de aceea am salutat propunerea d-lui Teodor Baconschi si sustinerea ei unanima de catre  conducerea PDL. Memorializarea catastrofei comuniste, pedagogia nationala pe care o reprezinta eforturi precum Memorialul de la Sighet, recuperarea ca memorial a Fortului 13 de la Jilava ori acest preconizat Muzeul National nu sunt nicicum chestiuni de ambitie personala ori de avantaj politic pentru pentru o grupare sau alta. Ele transcend zonele orgoliilor personale, ale emotiilor si animozitatilor „umane, prea umane”, ci privesc insasi sansa unei comunitati de a-si salva identitatea prin recuperarea si pastrarea unei memorii nefalsificate. Un asemenea Muzeu, asemeni unui Muzeu al Holocaustului, ar servi neindoios binelui public.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Realizarea unui asemenea muzeu mi se pare o idee nastrusnica si oportunista.

    Nastrusnica, deoarece nici ca la capitolul totalitarism n-am fost cei mai tari si l-am luat in joaca, in ultimii 20 de ani ai perioadei comuniste. As intelege sa faca un asemenea muzeu, cambodgienii, chinezii sau coreenii.

    Oportunista este pentru ca totalitarismul comunist reprezinta o mica parte din totalitarismul intregii istorii romanesti, noi numai de totalitarism am avut parte si ca atare, totalitarismul comunist poate sta la o laolalta cu celelalte la Muzeul de istorie, ca nu se cearta.

    Sau e o chestie de orgoliu? O caramida, pusa acolo strategic si semnata, ar da bine peste ani? Vise, dl Tismaneanu, nu va volosi nimanui decat ego-ului d-vstra.

    • Nu stiu ce ati luat dumneavoastra in joaca in ultimii 20 de ani ai sistemului comunist din Romania. Poate dezvoltati ideea?
      Ati putea face si o paralela intre totalitarismul comunist si celelalte totalitarisme din Romania, mai ales sub aspectul consecintelor (pe termen mediu si lung, daca se poate)?

      • e simplu! in anii 80, un banc – romanesc – spunea ca am reusit sa compromitem pana si comunismul? la noi a fost (si ramane) o mafie apolitica, deloc ideologica, avand interese strict materiale si, cateodata, de orgoliu! anii lui Gheorghiu Dej au fost cruzi pt ca atunci ne dirijau direct sovieticii; Ceasca n-a facut decat sa romanizeze si, prin asta, sa ridiculizeze ideea de comunism; sper ca nu vei aduce ca argument cele cateva sute de persecutati politic in 25 de ani de ceausism cand asa ceva se intampla pana si in statele zise democratice! da, prigoana „incorectilor politic” seamana perfect cu persecutia politica, stimabile! in rest, bere, seminte, fotbal si trai la bloc, asta a insemnat si inseamna comunismul romanesc, nu lagare, executii in masa si alte asemenea; sa nu mai incercam a ne scuza defectele nationale (stravechi) prin efectele totalitarismeului.

    • Nu mi-as ingadui sa plasez intr-un grabit derizoriu istoria democratiei romanesti distrusa prin succesiunea de regimuri autoritare de dupa 1938. N-as privi sub nicio forma constitutionalismul romanesc drept „totalitarism”: exista un sistem multipartid, exista o presa libera, existau sindicate reale, nu „curele de transmisie”, exista o piata libera, exista separarea puterilor in stat, deci nu putem vorbi despre un sistem intemeiat pe partid unic, pe teroare politieneasca, pe distrugerea societatii civile, pe monopolul informatiei exercitat de partidul unic, pe planificare dictata de interesele unei birocratii uzurpatoare si profitocratice. Din cate cunosc et, chiar regimul militaro-fascist al lui Ion Antonescu, cu indubitabile componente totalitare, nu si-a propus sa plasmuiasca „Omul Nou” (dupa perioada ingemanarii cu Miscarea Legionara dintre septembrie 1940-ianuarie 1941). Va marturisesc sincer ca nu vad cum un asemenea Muzeu ar putea servi egoului unei persoane.

      • De acord cu d.Radu D.L. Popescu.

        Despre muzeul dictaturii comuniste se pot spune multe, si sa nu uitam: asa cum Roller a rescris istoria, si inca nu ne-am lepadat cu totul de re-scrierile d-sale, putem si noi sa facem la fel, si sa lasam generatiilor viitoare amintirile noastre, asa cum n-au fost, dar am fi vrut sa fie… Multe falsuri in tara asta, multe de tot.

        Cu stima, al dvs., A

        Antonio Rastrelli.

  2. Mie mi se pare excelenta ideea. Felicitari domnule Tismaneanu pentru intentie. Sa speram insa ca lucrurile nu vor trena prea mult si ca vom apuca sa vizitam un astfel de muzeu.
    Cat priveste afirmatiile d-lui Radu Popescu sunt unele chiar cu totul lipsite de judecata. Nu stiu ce varsat o avea domnia sa, dar cel putin pentru generatiile tinere, o asemenea intentie e bine venita. Nu zic, or fi fost Pol Pot ori Kmi ir Sen „tari” in totalitarism dar nu cred ca „obsedantul deceniu” a fost cu ceva mai prejos in faradelegi si crime.
    Inca o data, felicitari si mult succes d-lui Tismaneanu si intregii echipe care promoveaza acest proiect.

    • da ar trebui facut cat de repede !
      am putea pune in el si relicve vii !
      au murit alde plesita,nicolski,ciolpan,etc,dar daca ne grabim poate mai apucam sa-i punem pe iliescu,voiculescu,vadim si multi multi altii…
      poate suna a gluma ce-am zis mai sus,dar ,ar trebui mentionat numele tuturor activistilor de frunte si al tortionarilor (pe cat posibil) cat sant in viata , ca sa nu plece cu gandul ca le-au fost uitate faptele…
      macar atat,c-a avut grija iliescu ,in loc sa-i judece si sa-i condamne,sa-i ascunda si sa le asigure pensii consistente ca sa-si poata trai linistiti batranetile !

  3. De ce un muzeu doar al CRIMELOR DICTATURII comuniste – deci DUPA 23 august 1944 – si nu un muzeu al CRIMELOR COMUNISMULUI in Romania, deci incepand cu 1 mai 1918 si incercarea de putsch de la Iasi?
    Sunt curios daca mesajul meu „trece”, caci la raspuns evident nu ma astept.

    • Cand se va ajunge la chestiuni de continut, de tematica istorica, sunt convins ca momentele la care va referiti vor fi luate in consideratie. Raportul Final contine si un capitol despre represiunile comuniste din Basarabia si Bucovina de Nord, banuiesc ca Muzeul va reflecta si aceste tragedii. Cum veti fi observat, exista destule rezistente la insasi ideea unui asemenea Muzeu din ratiuni care pot fi examinate separat. Regimul comunist a fost criminal si ilegitim, „preistoria” sa a fost marcata de crime si de ostilitatea viscerala in raport cu statul de drept.

  4. Totalitarismul comunist a fost un regim constant de injosire a individului, de batjocorire a drepturilor omului. In prima perioada a recurs la teroare directa, in cea de-a doua, cand s-a consolidat, a incercat sa dezvolte mecanisme de incluziune, de coruptie generalizata si de descurajare sistematica a gandirii libere. N-as minimaliza actiunile disidente, de la „Apelul” lui Paul Goma si initiativa de formare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania la miscarile greviste anticomuniste din Valea Jiului (august 1977) si de la Brasov (noiembrie 1987). Securitatea si conducerea PCR erau obsedate de aceste actiuni disidente. Au existat numeroase actiuni disidente individuale care sunt mentionate in Raportul Final.

    • „Miscarea grevista anticomunista de la Brasov (1987)”, uau! Am fost acolo, si iaca, n-a fost grevista, nici n-ar fi putut sa fie, indiferent ce povesti s-au spus ulterior. Nu putea fi grevista, pentru ca muncitorii aia au iesit incolonati si organizati, ca sa se duca la vot. Era o zi de duminica, in care uzinele mari lucrau. Ca in mai toate zilele de duminica. Muncitorii aceia n-au incetat lucrul pentru a protesta, deci nu vad de unde greva.

      Nici anticomunista n-a fost, pentru ca n-a avut nici o ideologie in afara de aceea de a striga „jos” cu toti aceia care ne luau mincarea de la gura. Si ne luau, nu gluma, dar dvs. n-aveti cum sa stiti asta decit din auzite. A fost o manifestatie foarte mare, de zeci de mii de oameni, de protest impotriva regimului Ceausescu.

      La marsul tacerii care a urmal in dupa amiaza duminicii respective pina tirziu dupa miezul noptii a participat tot Brasovul, cu mic cu mare, care avea pe undeva pe la cinci sute de mii de locuitori la ora aceea, s-a marsaluit prin tot orasul si mai ales pe la sediul central al securitatii si pe la sediul partidului. Daca asta s-ar fi intimplat in Bucuresti, dvs. istoricii ati fi zis ca vremurile nu ar mai fi avut rabdare (pina in 1989, anul in care s-au innodat dorintele tuturor). N-a fost asa, si indiferenta care a urmat a facut ca brasovenii sa sufere in multe feluri pentru „indrazneala”. No other comment.

    • Domnule Tismaneanu,

      Cineva imi uzurpa numele – NU EU am postat comentariul cu motanul Arpagic. Indiferent daca sint sau nu de acord cu continutul lui metoda mi se pare FOARTE nelinistitoare si complet imorala. Daca nu asi trai in Romania poate m-ar incerca niscai satisfactii ca am devenit „celebru” printre comentatori. Insa tocmai acolo traiesc si ceea ce la prima vedere pare o smecherie, la a doua experienta cistigata sub totalitarism imi sopteste ca poate fi inceputul unei actiuni de defaimare sau alta inventie perversa tipica mintilor strimbe create de acel regim.

      DREPT CONSECINTA ANUNT PE ACEASTA CALE CA NU VOI MAI POSTA NICI UN COMENTARIU.

      Nota editor: Am eliminat comentariul respectiv. Destul de ciudat, cel ce a postat respectivul comentariu va stie si emailul.

  5. foarte tarziu de a face asa ceva,dar bine ar fi find facut odata .
    crimele comuniste a depasit nazismul,dar iata ca inca Romania ii condusa si distrusa tot de aceea criminali de comunisti si stalinisti,cu exceptia unor pe carei numiti ca vreau sa faca,sa faca acel muzeu .

    G Buju.

  6. Un astfel de muzeu al dictaturii comuniste poate fi oportun, dar numai ca rezultat al unui demers privat sau/si al unor ONGuri. Statul are probleme economice stringente de rezolvat si trebuie sa consume eficient banii contribuabilului. Daca se strang, deci, structuri asociative private, fundatii, alte tipuri de ONGuri si se pun de acord cu privire la tematica, structura, finantarea, logistica, administrarea etc. unui astfel de proiect, este ok. Altfel, a imobiliza ACUM resurse publice pentru proiecte personale mi se pare inacceptabil.
    Oricum, sunt cateva probleme de principiu in suspensie: statul a fost socialist, nu comunist, iar regimul a fost autoritarist, nu dictatorial (mai ales dupa 1965). Sigur, ne place noua romanilor sa ne martirizam (milioane de morti, detinuti politici, genocid etc.) pentru a compensa esecurile, erorile si stangaciile din sutele de ani de istorie confuza, dar asta nu insamna ca trebuie sa cream institutii superflue si „resursofage” la comenzi politice externe.
    In plus, acest „muzeu” va fi cu certitudine un produs subiectiv, partizan, intentional, tezist in ultima instanta, avand doar o valoare „vindicativa”, eventual de paleativ moral sui-generis, nicidecum de informare si educare.
    [Nu cred ca mi se va publica acest comment..]

  7. Domnule profesor Vladimir Tismaneanu, pentru cei care v-au citit in articolele trecute opiniile negationiste privind determinismul social si idealul social apare ca o ciudatenie tentativa de a „agata”, acum, in titlu, doua produse ideologice de un concept social. Totusi, binele social este un ideal, la care nu se poate ajunge in mod automat, ci printr-o inlantuire de cauze si efecte, adica printr-un anumit determinism (daca, evident, nu i se opune un contra-determinism, ceea ce face ca determinismul sa nu fie absolut, ci relativ).

    Despre ce sa credem ca este vorba: despre o scapare, o concesie, o criza de argumente, o manevra tactica sau ce altceva…?! Trecand insa peste aceasta inadvertenta ideologica (discurs de dreapta, argument de stanga), care v-ar putea reduce din start sansele de credibilitate (ca om al rigoarei stiti prea bine la ce ma refer), cred ca un muzeu al dictaturii comuniste din Romania este inoportun din mai multe puncte de vedere.

    In primul rand pentru ca, certamente, politicienii nu au vocatia istoriei, datorita partizanatului politic. Nu partidul prezidential, PDL, nici prim-vicepresedintele acestuia, ministrul Teodor Baconschi si nici liderul de facto al partidului respectiv (principalul partid de la guvernare), presedintele Traian Basescu, nu trebuie sa hotarasca intr-o asemenea chestiune, ci istoricii, a caror deontologie se intemeiaza pe adevarul istoric si echidistanta politica. In caz contrar, este clar ca o astfel de istorie ilustrata a comunismului (Raportul Final si Muzeul Dictaturii Comuniste) ar fi un fel de carticica de propaganda a actualului guvern neoliberalist.

    Mi se pare absolut inacceptabil ca un regim politic de dreapta, ale carui derapaje de la democratie sunt binecunoscute, sa recurga la infiintarea muzeului respectiv, in scopuri electorale, pentru ca miza muzeului este, in mod inconfundabil, una ideologica, prin care se tinteste anihilarea alternantei la guvernare, a unei alternative de stanga si, prin aceasta, eternizarea dreptei la putere. Nu cumva statul neoliberalist este tot un stat ideologic?! Nu cumva ” Omul Unidimensional” (sau „Consumerist”) este tot un fel de „Om Nou”? Si, atunci, depre ce vorbim?!…

    Daca va fi sa fie, Muzeul Dictaturii Comuniste ar trebui sa fie o secventa din cadrul istoriei Razboiului Civil European de 77 de ani, 1914-1991 (Neagu Djuvara), amplasat in capitala Europei Unite, ceea ce va oferi o retrospectiva integrata si non-partizana, fara mize ideologice unilaterale, nici pentru stanga, nici pentru dreapta (fata de analiza incompleta a germanului Ernst Nolte, 1917-1945, cea a romanului Neagu Djuvara este una adusa la zi). Daca tot propuneti un recurs la memorie, nu trebuie sa uitam ca „Manifestul” atentatorului din Norvegia pledeaza pentru un nou razboi civil european, in numele anti-multiculturalismului (!). Asa cum ieri vorbeam de „sfarsitul ideologiei” si „sfarsitul istoriei”, sunt sigur ca si „esecul multiculturalismului” este un fals ideologic…

  8. „….ci istoricii, a caror deontologie se intemeiaza pe adevarul istoric si echidistanta politica”

    D-le Antoniade, cam nerealista zicerea dv. Nu toti istoricii nostri dovedesc vreo minima echidistanta. Daca luam in consideratie „echidistanta” lui Razvan Theodorescu, marele akademician rosu, atunci Iliescu ar merita recunostiinta acordata lui Stalin, tatucul popoarelor.

    Deci, acei istorici, (daca tot aruncam corvoada in circa lor), trebuie sa hotarasca, care si-au pastrat coloana vertebrala de-a lungul timpului, indiferent ce culoare politica a avut puterea in Romania.

  9. Este perfect inoportuna si chiar imorala infiintarea unui muzeu al comunismului (sau cum se va numi) la Bucuresti. In favoarea acestei afirmatii aduc urmatoarele argumente:

    1. Este imoral sa construiesti un muzeu in conditiile in care desfiintezi spitale; poate peste cativa ani, cand nu vom mai putea de bine …

    2. Comunismul trebuie privit si analizat din prespectiva istorica; asadar, infiintarea de sali dedicate comunismului in muzeele de istorie DEJA existenete reprezinta nu doar un execelent compromis financiar, dar permite vizitatorului sa intelaga contextul istoric in care Romania a fost condamnata la comunism.

    3. Inca un muzeu in Bucuresti este discutabil din punct de vedere a ceea ce unii numesc „provincie” ? De ce in Bucuresti ?! De ce nu la Timisoara, pentru ca aici a inceput Revolutia ? De ce nu la Cluj, pentru ca si acolo s-a murit ? De ce nu la Brasov, pentru ca fara Brasov 87 istoria comunismului romanesc poate fi inteleasa gresit ? De ce nu la Iasi, pentru ca miscarile studentesti anti-comuniste de acolo sunt putin cunoscute ? De ce nu la Sighet, pentru ca … scuze, acolo exista unul deja, dar nu a fost infiintat de „cine trebuie” …

    Nu cred ca se indoieste cineva ca lupta impotriva comunismului dusa la peste 20 de ani de la caderea acestuia este usor ridicola. Nu cred ca se indoieste cineva ca lupta impotriva comunismului (cand el este deja mort si ingorpat) foloseste sifonarii de bani publici si la gonflarea unor egouri. Nu cred ca cineva se mai indoieste ca lupta fostilor comunisti importriva comunismului de care au profitat la tinerete din plin (atat Tismaneanu cat si Basescu fac parte din aceasta categorie, nu doar Nastase) este usor ridicola si nu reprezinta altceva decat pregatire pentru campania electorala facuta pe banii publici.

    Solutia fireasca, logica si morala din punct de vedere economic care ramane este infiintarea cate unei sali dedicate comunismului in fiecare muzeu de istorie.

    • Completare la pct. 3

      De ce nu in Valea Jiului, mai exact la Lupeni, pentru ca acolo in august 1977 s-au revoltat zeci de mii de mineri? Pentru ca tot a refuzat si continua sa refuze actualul guvern al Romaniei sa le acorde vreo compensatie financiara si/sau materiala; nici macar medalii de „ofiteri”, fie mijlocii sau de „inalt grad” din partea actualului presedinte al Tarii, ca tot se impauneaza cu „condamnarea comunismului”!?

      Asadar, bani pentru „muzeu” si medalii pentru autointitulatii reprezentanti ai victimelor sint, dar pentru victime nu!

      Gata, s-a terminat cu ipocrizia si beneficiul doar pentru „ai nostri”!

      Constantin Dobre, liderul revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977

      • ” Se discuta mult si cu mare pasiune despre propunerea PDL de infiintare a Muzeului National al Dictaturii Comuniste din Romania „.

        Problema este una de principiu si de credibilitate : de ce aceasta propunere trebuie sa vina ( neaparat ) de la un (anumit) partid politic, cand partidele politice existente stim foarte bine ca au un anumit tip de „credibilitate” ? Atunci, teoretic, la fel de bine ar fi putut veni de la PC, PRM, P.P. ,etc…. Nu ar fi fost mult mai simplu ca un institut deja existent sa fie extins si nu sa fie infiintat unul care sa le absoarba pe cele existente ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro