vineri, martie 29, 2024

Redevenţele petroliere şi statul de drept (sau despre cum îşi pierde statul român respectul de sine)

O bună parte a mediului politic şi mediatic din România continuă să promoveze sau să persiste în confuzie atunci când vine în discuţie problema beneficiului statului român din activităţile petroliere, popular cunoscut că „regimul redevenţelor petroliere”.

Nimeni nu a reuşit să identifice până în prezent un argument logic, legal şi economic, o adevărată “notă de fundamentare” a interesului public în baza căreia se promovează iniţiativele de revizuire a sistemului fiscal aplicabil petroliștilor.

Ideea care a fost cea mai vehiculată este aceea că “redevenţele actuale au expirat la 31 decembrie 2014, deci trebuie adoptat un nou sistem de redevențe”. Şi, desigur, cotele acestor noi redevenţe trebuie să fie mai mari… Să vedem însă ce prevede legislaţia aplicabilă în „statul de drept” România.

Actul normativ care este vehiculat în susţinerea campaniei de modificare a cadrului de prelevare a veniturilor statale din activităţi petroliere este Legea nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom – S.A. Bucureşti, intrată în vigoare la 9 decembrie 2004. Articolul 10 din această lege prevede, la alineatul 2, că:

Până la data de 31 decembrie 2014, cu excepţia cerinţelor contrare ale legilor sau reglementărilor general aplicabile în Uniunea Europeană, care devin aplicabile României, regimul de impozitare aplicabil activităţilor de explorare şi producţie ale societăţii (n.n. Petrom) şi filialelor sale nu va deveni, indiferent sub ce formă, mai oneros pentru societate, inclusiv prin majorarea ratelor impozitelor aplicabile ori prin introducerea de noi impozite cu privire la explorare şi producţie.”

Alineatul 4 al aceluiaşi articol stabileşte că:

Prevederile alin. (1), (2) şi (3) se aplică, pe întreaga perioadă în care sunt aplicabile societăţii şi celorlalte societăţi care întreprind activităţi de explorare şi exploatare petrolieră şi de gaze naturale în România.”

În primul rând trebuie clarificat că prin „regim de impozitare” trebuie înţelese toate impozitele şi taxele aplicabile companiilor petroliere din sfera activităţilor de explorare şi producţie, exceptând redevenţele care nu pot fi asimilate impozitelor, acestea având o natură juridică asimilată mai degrabă chiriilor.

Textul de lege enunţat mai sus nu poate fi înţeles în sensul că la 31.12.2014  regimul de impozitare aplicabil companiilor petroliere din România ar fi „expirat”, iar activităţile petroliere ar rămâne astfel nereglementate fiscal. Textul în cauză pur şi simplu oferă o garanţie că sistemul fiscal aplicabil la data adoptării legii respective nu va fi modificat, cel puţin până la data limită, într-un sens mai dezavantajos pentru operatorii petrolieri. De asemenea, nu se poate susţine că odată trecut termenul limită, ar exista vreo obligaţie sau necesitate de a revizui sistemul fiscal respectiv sau de a se introduce noi impozite şi taxe.

Dar oare politicienii avocaţi ai majorării fiscalităţii aplicabile companiilor petroliere, şi guvernele României din 2004 încoace şi-au respectat această obligaţie de a nu modifica cadrul fiscal până la 31 decembrie 2014?

În mod regretabil pentru credibilitatea lor, nu. Introducerea impozitului de 60% asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale prin Ordonanţa nr. 7/2013, deci în perioada garanţiilor fiscale date prin legea nr. 555/2004, reprezintă evidenţa ipocriziei în politică românească de reglementare a sectorului petrolier.

În ceea ce priveşte redevenţele, art. 15 din legea respectivă stabileşte că:

„(1) Pe o perioadă de 10 ani de la data finalizării vor fi menţinute nivelul procentual, bază şi modalitatea de calcul al redevenţelor datorate de societate conform contractelor individuale de concesiune încheiate de aceasta, aplicabile la data intrării în vigoare a prezenţei legi.

(2) Până la data de 31 decembrie 2014, prevederile alin. (1) se aplică, la cerere, tuturor titularilor de acorduri individuale de concesiune în domeniul explorării şi exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, încheiate cu ANRM.”

Şi aceste prevederi trebuie înţelese în sensul unei garanţii legale, nicidecum a menţinerii nivelului redevenţelor până la un termen limită după care acesta a “expirat” şi trebuie, vrând-nevrând, modificat. Şi dacă ar if să acceptăm teoria “expirării” redevenţelor, oare cum se explică că după cei 10 ani operatorii au continuat să plătească redevenţe şi statul să încaseze? Prin simpla realitate că redevenţele sunt valabile în temeiul contractelor de concesiune, pe întreaga perioadă a derulării acestor contracte. Mai mult, pentru ceilalţi concesionari petrolieri, alţii decât Petrom, legea stabileşte, în alin. 2, opţiunea acestora (şi nu obligaţia) de a beneficia de respectiva garanţie legală. Iar dacă redevenţele, în cazul societăţii Petrom, sunt datorate „conform contractelor individuale de concesiune încheiate”, oare nu este necesar, ca în cazul oricărui contract, ca pentru modificarea acestora, după cei 10 ani, să fie necesar acordul Petrom?

Prin urmare, „redevenţele” nu au „expirat”.

Asemenea prevederi legale s-au dorit ca o reflecţie a standardelor internaţionale în domeniul (atragerii şi garantării) investiţiilor străine pe termen lung, realizate în sectoarele cu investiţii de capital intensiv şi ridicat, cum ar fi, industria extractivă, infrastructură, utilităţi sau în finanţările de proiecte strategice. Unii specialişti vorbesc de altfel despre o ramură de drept internaţional de sine stătătoare, respectiv, lex petrolea.

Legislaţia românească a preluat această practică internaţională în domeniul petrolier, astfel încât la orice moment din ultimi 25 de ani aceasta s-a fundamentat pe principiul stabilităţii în contractele de concesiune petrolieră, după cum se poate vedea în cele ce urmează:

Art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 160/1999 privind instituirea unor măsuri de stimulare a activităţii titularilor de acorduri petroliere şi subcontractanţilor acestora, care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă de peste 100 metri:

„Titularii de acorduri petroliere şi subcontractanţii acestora, care desfăşoară operaţiuni petroliere, în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă de peste 100 metri, beneficiază de următoarele măsuri de stimulare a activităţii:

a) pe perioada derulării acordului petrolier vor fi aplicabile reglementările fiscale existente la data semnării acestuia;”

Art. 5 din Legea nr. 66/1992 privind acordarea unor facilităţi pentru atragerea de capital străin în domeniul explorării şi exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze:

“Facilităţile care se acordă investitorilor străini, potrivit prezenţei legi, se stabilesc, pentru fiecare contract în parte, pe întreaga durată a contractului, care nu poate fi mai mare de 30 de ani.”

Legea petrolului nr. 134/1995:

“Art. 13: Prevederile acordului petrolier rămân valabile pe toată durata acestuia, în condiţiile existente la data încheierii.

Art. 42: Prevederile acordurilor petroliere, încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezenţei legi şi aprobate de Guvern, rămân valabile în condiţiile în care au fost încheiate pe întreaga lor durată.”

Legea petrolului nr. 238/2004:

„Art. 61 (1): Prevederile acordurilor petroliere aprobate de către Guvern rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate.”

Se poate conchide că principiul stabilităţii legislative în sfera concesiunilor petroliere este consacrat, în mod expres, prin legea romană. În spiritul aceleaşi practici internaţionale favorabile investiţiilor străine, marea majoritate, dacă nu chiar toate concesiunile petroliere încheiate de statul român conţin clauze de stabilitate.

Clauzele de stabilitate reprezintă un standard intens uzitat în contractele dintre state şi investitori privaţi, prin care se reglementează problematica schimbărilor legislative pe durata derulării obiectului contractului. Din perspectiva statului, clauză de stabilitate este de natură să atragă investiţii străine şi transfer de tehnologie, oferindu-le acestora garanţia stabilităţii cadrului legal. Din perspectiva investitorului privat, raţiunea acestei clauze este de a obţine garanţii împotriva riscului ca acţiunea unilaterală a statului (prin adoptarea de legi sau politici subsecvente) să nu afecteze echilibrul contractual şi condiţiile investiţiei.

În practică, clauzele de stabilitate îmbracă trei forme: (i) clauze de tip „îngheţare” (engl: „freeze”) prin care cadrul legislativ existent la data încheierii concesiunii este „îngheţat” pe toată durata proiectului, (ii) clauze de asigurare a echilibrului economic contractual care prevăd un cadru flexibil de negociere între investitor şi stat în scopul adaptării contractului şi a menţinerii echilibrului contractual raportat la noi modificări legislative, şi, (iii) clauze de tip hibrid, reprezentând o combinaţie a primelor două tipuri.

Practica arbitrală internaţională (ICSID) recunoaşte caracterul legal şi obligatoriu al unor asemenea clauze de stabilitate ca parte a dreptului internaţional şi ca expresie a principiilor pacta sunt servanda (contractul are putere de lege între părţi) şi al executării cu bună credinţă a obligaţiilor contractuale. A nu se înţelege că prin clauză de stabilitate este afectată capacitatea de exercitare a suveranității statale, de pildă, prin adoptarea de acte normative. Clauzele de stabilitate stabilesc însă obligaţia statului de a acţiona cu bună credinţă şi, în cazul în care clauza este nerespectată, să acorde despăgubiri investitorului (vezi cauzele Liamco v Libya, Aminoil v Kuwait, Revere Copper v OPIC). În speţă Parkerings v Lithuania, instanţă arbitrală a reţinut că:

Este dreptul şi privilegiul de netăgăduit al oricărui stat să îşi exercite suverantitatea legislativă. Orice stat are dreptul şi discreţia să adopte, să modifice sau să abroge o lege. Exceptând atunci când există un contract încheiat ce conţine o clauză de stabilitate sau o clauză similară, nu este nimic de obiectat în legătură cu modificarea cadrului legislativ existent la momentul la care un investitor a decis să efectueze o investiţie. De fapt, orice om de afaceri sau investitor este conştient că legile vor evolua pe parcursul timpului. Ceea ce este însă interzis este ca un stat să acţioneze injust, nerezonabil sau inechitabil în exerciţiul puterii sale legislative.”

Într-o altă speţa care privea existenţa unei clauze de stabilitate fiscală, Burlington v Ecuador, instanţă arbitrală a reţinut că:

în cazul unei modificări a sistemului de impozitare sau al introducerii sau eliminării unor impozite ce nu au fost prevăzute în contract (n.a. contractul cu investitorul), şi care au impact asupra economiei contractului, un factor de corectare va fi aplicat procentelor de împărţire a producţiei, astfel încât să se absoarbă creşterea sau reducerea fiscală.”

De asemenea, Curtea Supremă din Estonia a decis în decembrie 2013 că este neconstituţională o modificare legislativă a guvernului estonian din anul 2011 referitoare la mărirea taxelor pentru extracţia de resurse minerale înainte de expirarea perioadei de stabilitate prevăzută de legislaţia existentă. În legea adoptată în anul 2009 era prevăzută o perioadă de 5 ani până în anul 2015 de stabilitate a taxelor pentru extracţia de resurse minerale.

În practica internaţională există numeroase exemple când schimbările de regim al redevenţelor petroliere s-au aplicat numai la concesiunile noi, respectând astfel stabilitatea concesiunilor existente (ex. SUA concesiunile federale offshore, Irlanda, Noua Zeelandă, Grecia, Africa de Sud, Canada-Newfoundland).

Deşi este preferabil ca să fie respectată stabilitatea contractuală, în cazul în care totuşi au fost adoptate impozite pe sectorul upstream care afectează nefavorabil titularii de concesiuni petroliere, este necesară implementarea unor soluţii contractuale care să restabilească echilibrul financiar al concesiunii. Un exemplu din regiune în acest sens este Albania, unde compania Transatlantic Petroleum poartă discuţii cu guvernul albanez pentru a neutraliza impactul negativ a unui impozit pe extracţia de resurse minerale.

Nerespectarea stabilităţii regimului fiscal pentru concesiunile existente şi impunerea unui regim de redevenţe/fiscal neatractiv pentru investiţii are consecinţe negative asupra ţării respective pe termen mediu şi lung, întrucât duce la diminuarea investiţiilor sau descurajarea investiţiilor noi şi posibile litigii cu operatorii afectaţi. Un exemplu în acest sens este Ucraina care a modificat negativ regimul redevenţelor pentru concesiunile existente, ceea ce a dus la diminuarea semnificativă a investiţiilor şi la litigii cu operatorii (ex. JKX Oil & Gas).

Despre tratatele internaţionale de protecţie a investiţiilor care instituie obligaţii în sarcina statului român de tratament echitabil, nediscriminatoriu la adresa investitorilor şi de respectare a contractelor încheiate cu aceştia, am mai scris şi nu voi mai reveni aici.

Important de reţinut este că atunci când statul român doreşte, la modul înţelept şi serios, să reconsidere sistemul de impozitare şi redevenţe aplicabile sectorului petrolier, acesta va trebui să ţină cont de:

–        Propria legislaţie privind stabilitatea în contractele de concesiune petrolieră;

–        Contractele de concesiune pe care le-a încheiat şi care conţin clauze de stabilitate;

–        Tratatele bilaterale de protejare a investiţiilor;

Impunerea unui nou sistem de impozitare şi redevenţe în domeniul petrolier va atrage în mod cert, cel puţin din punct de vedere legal, răspunderea statului român. Efectele negative în planul încrederii investitorilor în mediul investiţional românesc vor fi, de asemenea, semnificative. Posibilul „exit” al unor operatori petrolieri ca urmare a impactului negativ al noului cadru de fiscalizare, va transforma „independența de importuri” a României într-o anecdotă sezonieră.

De-a dreptul ilar este că o modificare a regimului fiscal şi al redevenţelor aplicabil concesiunilor existente ar oferi opţiunea legală concesionarilor petrolieri să considere că această modificare nu le este aplicabilă (practic, ne aflăm în faţa unei clauze de stabilitate de tip hibrid), în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul concesionării bunurilor proprietate publică, respectiv, a articolului 54:

„(1) Raporturile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii între drepturile care îi sunt acordate concesionarului şi obligaţiile care îi sunt impuse.

(2) Concesionarul nu va fi obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de execuţia obligaţiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urmă:

a) unei măsuri dispuse de o autoritate publică;

Prin urmare, cu preţul de a îşi încălca propria legislaţie, obligaţiile contractuale asumate prin contractele de concesiune petrolieră şi obligaţiile derivând din tratate internaţionale, statul român ar da naştere unei situaţii prin care noile sale măsuri fiscale să nu aibă finalitate în privinţa operatorilor petrolieri existenţi.

Considerăm că respectarea Constituţiei României, în special articolul 56 alineatul (2) care prevede că “Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”, presupune respectarea următoarelor principii în definirea oricărui impozit suplimentar asupra profiturilor (“ISP”) operatorilor upstream:

1. ISP poate fi aplicat în cel mai rău caz numai asupra părţii din profit care reprezintă câştiguri extraordinare peste randamentele normale din această industrie, în cazul în care există asemenea profituri.

Aplicarea ISP asupra părţii de profit reprezentând randamente normale pentru această industrie contravine Constituţiei care prevede o impunere justă a contribuabililor din toate sectoarele cu aceeaşi cotă de impozit pe profit.

Practica internaţională cunoaşte următoarele instanţe care asigură că ISP se aplică numai la aceste profituri extraordinare:

  • Deducerea imediată la momentul înregistrării în contabilitate a costurilor de explorare, inclusiv cele capitalizate contabil;
  • Deducerea imediată, la momentul înregistrării în contabilitate, a costurilor cu investiţiile;
  • Acordarea unor deduceri suplimentare pentru baza de calcul a ISP sau a unor credite fiscale;
  • Indexarea pierderilor pentru ISP.

În acest sens, merită menţionată decizia Curţii Constituţionale din Italia din februarie 2015 care a declarat că neconstituţional un impozit suplimentar pe profitul companiilor din sectorul energetic. Argumentele Curţii s-au referit inclusiv la faptul că acest impozit suplimentar se aplică asupra întregului profit în loc să fie aplicat numai asupra părţii din profituri reprezentând câştiguri extraordinare faţă de nivelul normal de rentabilitate pentru această industrie.

2. În cazul când ISP se va aplica şi asupra concesiunilor existente, nerespectându-se stabilitatea acestora, pentru a se asigura respectarea principiului justeţii, că profiturile impozabile realizate începând cu data intrării în vigoare a ISP să fie determinate cu aceleaşi reguli, indiferent dacă sunt realizate pe baza investiţiilor efectuate înainte sau după intrarea în vigoare a ISP.

Considerăm că o eventuală stabilire a unor condiţii mai favorabile pentru investiţiile noi la calculul ISP (ex. deducere mai rapidă sau deducere suplimentară mai mare) ar fi neconstituţională în sensul că ar discrimina investitorii care au realizat investiţii până la data intrării în vigoare a ISP comparativ cu noi investitori.

3. În cazul când viitorul regim va menţine atât ISP cât şi redevenţe, considerăm că este necesar ca redevenţele să fie deduse din ISP printr-un mecanism de credit fiscal (sau ISP să fie scăzut din redevenţe) pentru a nu realiza o dublă impunere a operatorilor sau chiar triplă, având în vedere impozitul pe profit aplicabil tuturor contribuabililor.

În cele mai multe jurisdicţii care au un regim de ISP nu sunt aplicate redevenţe, sau acestea prezintă o cotă mică ori sunt scăzute din ISP datorat.

Soluţia raţională și legală este ca statul român să angajeze discuţii transparente, argumentate şi directe cu companiile petroliere pentru a identifica soluţii în avantajul ambelor părţi (şi nu prin așa-zisa „dezbatere publică” a unui proiect de lege, care, o ştim cu toţii, a devenit un exercițiu superficial și pur formal). Cu alte cuvinte, deşi concesiunile petroliere româneşti conţin clauze de stabilitate de tip freeze, Guvernul român trebuie să demonstreze pragmatism şi viziune şi să urmeze mecanismul specific unor clauze de „echilibrare economică”.

De asemenea, Guvernul român trebuie să reflecteze asupra capacităţii sale administrative şi politice pe termen lung, având în vedere că este foarte posibil să ajungem la aplicarea unor regimuri juridice variate funcţie de legislaţia sub imperiul căreia au fost încheiate diferitele concesiuni petroliere. A stabili noi impozite şi redevenţe acum, pentru a fi modificate din nou în câţiva ani, funcţie de zbaterile politice şi electorale sau incapacitatea administrativă, va eroda până la cota de avarie credibilitatea mediului investiţional din România.

Continuând abordarea hazardată, superficială şi politicianistă a problematicii „redevenţelor”, inclusiv prin încălcarea propriei legislaţii şi a unor obligaţii contractuale asumate, statul riscă să îşi piardă respectul de sine.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Daca acest articol este lobby pt. pastrarea redeventelor la nivelul curent cred ca ar trebui clar marcat ca atare.
    Sunt de acord ca este gresit a se merge pe cresterea imprevizibila a redeventelor. In pretul benzinei pe care o consumam, aproximativ 70% sunt deja redevente, accize, taxe, impozite, contributii care se duc la buget si doar 30% sunt bani pe care-i dam pe benzina in sine.

    • E imposibil ca taxarea benzinei la pompa in Romania sa fie numai 70%. Sa va explic de ce. In SUA, in statul meu, gallonul de benzina era aseara $2.10. La fiecare pompa scrie ca 60% din pretul galonului se duce in taxe. $2.10 se traduce la cursul de azi de 3.9RON/$1 in 2.16 lei pe litrul de benzina. Deci daca benzina din Romania ar fi produsa si vanduta la costurile mainii de lucru din SUA si ar fi taxata cu 60% ar trebui sa coste 2.16 lei. Uitati-va cat costa benzina la pompa in Ro si puteti deduce nivelul real de taxare. Dumneavoastra probabil ca ignorati taxele indirecte,,,

      • daca, rezultat al concurentei producatorilor si dinamicii pietei libere, la dvs. in state barilul de petrol cocheteaza cu cifra de 40$, la costurile de productie si concurenta scazuta din Ro, situatia nu este neaparat similara si nu prea vad cum autoritatea de reglementare ar putea obliga operatorii autohtoni sa vanda titeiul brut sub propriile costuri ridicate de productie, la nivel de cotatie bursiera externa; cum petrolistiii controleaza intreg lantul productie-rafinare-distributie, ma tem ca in structura de pret a benzinei din Ro cotatia materiei prime e semnificativ mai mare decat cea afisata pe gardurile marilor burse internationale; in Ro trendul e mentinut ridicat de operatorii-producatori din zona pontico-caspica, incat palida concurenta bazata pe importurile alea USA/OPEC ieftine, nu are decat sa se alinieze specificului pietei locale, speculand oportunitatea obtinerii unor profituri consistente si transferarii acestora, mascate in preturi de import umflate, catre companiile-mama

  2. Poate ar fi cazul sa prezentati si cealalta parte a medaliei. Implicarea (presupusa) a companiilor petroliere private gen Petrom-Omv in lobby-ul administrativ statal in Romania. Fatidicul an politic 2012 care a costat contribuabilului roman si in general Romaniei ratarea unor obiective importante-intrarea in spatiul Schengen, n-ar fi fost asa de fatidic daca lobby-ul OMV n-ar fi sprijinit spatiul USL.
    Tocmai se descoperisera niste zacaminte de petrol in Marea Neagra …si nebunia politica a inceput..Una dintre primele vizite in strainatate a dlui Ponta a fost la Viena, sediul OMV.
    Statul si-a piedut respectul de sine in momentul in care a permis unor companii private sa dicteze politicile interne care afectau 22 milioane de cetateni in favoarea unui grup minoritar care profita de resursele publice.
    Bineinteles campania de PR a grupului OMV -Gazprom a functionat foarte bine. O donatie pe aici pe acolo prin comunitatile locale, mici burse personale tintite strategic pe persoane resurse la stanga si dreapta spectrului politic .
    Si bineinteles, ratiunea de a fi a companiilor este profitul.
    Si a avocatilor, protejarea intereselor clientilor.
    Dar, totusi nimic despre mediu(interes public pe termen lung) nimic despre redistribuirea echitabila a profitului pe niste resurse, nimic despre tranzitia organizata politic la tehnologiile care vor inlocui cel mai probabil petrolul si care exista pe piata. Masinile electrice sunt o realitate, in curand reactoare nucleare de dimensiunea unor camere.
    Dumneavoastra, de partea cui va situati dle Pachiu? Clienti sau concetateni?

  3. Statul roman s-ar putea ca in curând sa nu mai aiba ce redevente sa incaseze pentru ca pe OMV Petrom scrie din ce in ce mai vizibil „FALIMENT”. Grupul OMV nu are capacitatea sa reziste cu actualul pret al petrolului, si daca situatia de prelungeste bye bye redevente.

    • Daca OMV Petrom ar mai taia din contractele pe care le face anume numai cu alte companii prestatoare de servicii din Austria, poate ca ar fi si profitul mai mare. Numai daca s-ar uita cineva mai atent la cursurile/deplasarile platite de Petrom Romania la care participa angajati OMV Austria, ar iesi mai multe la iveala … Si s-ar putea mari si redeventele.
      Ar fi nevoie ca sa apara cuvantul „lobby” la inceputul titlului acest articol.

    • Lumea nu incepe si nu se termina cu OMV. Daca da faliment, sa-i fie de bine. S-or gasi altii. Asta e esenta capitalismului: Cine nu face fata da faliment si vin altii mai buni ca el. E extrem de simplu.

      Daca OMV da faliment atunc iseamna ca Petrom nu-si poate plati darile catre statul roman si deci in mod normal ar trebui sa se treaca la preluarea activelor Petrom/OMV din cota de 51% pe care au austriecii acum. Considerand penalitatile si toate celelate, datoriile vor depasi rapid valoarea celor 51%. Altfel spus statul roman nationalizeaza Petrom si o poate scoate din nou la vanzare. De data asta in conditii mult mai bune decat a facut-o Nastase pentru suma penibila de jumatae de miliard. O companie petroliera de talia Petrom valoreaza azi cam de 15-20 de ori valoarea meschina de vanzare din vremea lui nastase. Iar cumparatori mult mai mari si mai seriosi ca OMV se var gasi garla pentru o companie petroliera din UE.

      Un faliment OMV nu e nimic mai mult decat o oportunitate remarcabila pentru Romania. Sigur ca in buna traditie nationala toate astea se pot duce pe apa Sambetii usor daca treaba e gestionata asa cum sunt in general gestionate afacerile publice in Romania (caiete de sarcini cu dedicatie, comisioane, etc.). Oricum ar fi si oricat de prost s-ar gestiona a doua privatizare a Petrom, Romania oricum va iesi in castig din cauza ca practic imposibil sa se mai semneze inca odata un contract la fel de prost ca si cel din vrema lui Nastae.

      Si apoi la urma urmei OMV e practic o companie de stat austriaca (statul austriac detine cel mai mare pachet de actiuni de peste 31%, urmat de un fond de investitii din Emirate). De ce ar trebuie contribuabilul roman sa-l menajeze pe cel austriac sau pe camilarii din Emirate?! Redeventele trebuie crescute fara mila pana se atinge gradul de suportabilitate. Afacerile se fac pentru profit. Punct.

      • „Un faliment OMV nu e nimic mai mult decat o oportunitate remarcabila pentru Romania””, Josef Svejk ai pus punctul pe „i”.

      • @ Josef Svejk – asta sunt povești bune pentru forumuri. Falimentul e în primul rând o procedură judiciară în lumea civilizată. Procedură în care deciziile aparțin judecătorului sindic, nu ia statul ce crede el. O companie românească nu intră în ”receivership” ca în State.

  4. taxele sunt inca prea mici la noi,
    trebuie crescuta redeventa,

    daca barilu` este mai ieftin de 5 ori la noi insemna ca toate companiile ce prelucreaza acel baril si ajung la cele mai mari preturi la motorina din UE sunt impotente intelectual sau autoritatile nu fac nimik ca a primit malaiu` cine trebuia;
    in urma cu ceva timp se vehicula prin presa ca kaz ar fi platit suma de aproape 100 mil dolari unor prieteni cu ghita pt. prelungirea pana la pastele cailor a datei platii datorilor petromidia catre bujet;
    se intampla ce stim toti: companiile fixeaza ce pret vor iar autoritatile publice de reglementare si control in acest domeniu se prefac ca nu stiu nimik;
    lukoil la fel cu gaura de 2 mld. ieuro;
    pai io zic ca ar trebui pus sechestru si confiscate toate proprietatile astora: dai greu pt. comunishtii sa ramana fara tavarasici

    iubesc tradarea, dar urasc pe tradator.

    • Da, e plin de companii germane și britanice care vin să vândă benzină în România, e clar că taxele sunt prea mici la ”voi” :)

  5. referitor la art. 15 din legea 555/2004, nu credeti ca prin ordinul ANRM 57/2007 a fost modificata modalitatea de calcul a redeventei….. adica Ordinul ANRM 98/1998? …. chiar s-a diminuat valoarea redeventei platite de operatori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laurentiu Pachiu
Laurentiu Pachiu
Laurentiu Pachiu este Managing Partner, coordonator al grupului de practica Oil & Gas al firmei de avocatura Pachiu si Asociatii si membru al think-thank-ului Energy Policy Group, avand peste 22 de ani de experienta in avocatura de business, mediul academic si diplomatie. Este absolvent al Academiei Diplomatice a Ministerului de Afaceri Externe din Germania si a fost diplomat in cadrul Ministerului de Afaceri Externe al Romaniei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro