joi, aprilie 18, 2024

“Reeducarea” prin tortură : Penitenciarul Piteşti 1949 – 50, Piaţa Universităţii 13-15 iunie 1990

O mare parte a opiniei publice cunoaşte ororile petrecute la Penitenciarul Piteşti în anii 1949-50. În cele ce urmează, rememorez pe scurt faptele ca “ martor ocular”.

În anul 1948 conducerea de partid prin intermediul securităţii a decis “să experimenteze” o metodă sovietică de “ reeducare” , iniţiată de “pedagogul” Macarenco. În acest scop, prin torturi şi promisiuni de eliberare, au fost recrutaţi 15-20 de deţinuţi politici ( majoritatea studenţi, foşti legionari )  conduşi de Eugen Ţurcanu , care împreună cu gardienii penitenciarului au aplicat tehnica Macarenco la Penitenciarul Piteşti, începând din luna decembrie 1949.

Relatez cum s-au petrecut  faptele în seria a doua a “reeducării” de care am “beneficiat” şi eu după 20 ianuarie 1950.

În seara zilei de 20 ianuarie am fost transferat în sinistra cameră patru spital a penitenciarului împreună cu alţi 40 de studenţi condamnaţi. Acolo se aflau alţi 50-60 de deţinuţi, care ne-au primit cu aparentă bunăvoinţă. A doua zi de dimineaţă, după un scurt discurs ţinut de Ţurcanu, ni s-a comunicat că s-a format un comitet de  “ reeducare”, care ne va impune şi nouă reeducarea. După aceea, ajutaţi de gardieni, au tăbărât  asupra noastră, lovindu-ne în mod sălbatec, cu bâte pregătite dinainte, timp de câteva ore. A fost o veritabilă baie de sânge, după care victimile zdrobite în bătaie şi năucite de ceeace se întâmplă , au fost aşezate în poziţia de “izolare” ( 16 ore pe zi, aşezaţi pe marginea priciului, cu privirea în jos şi interzicerea oricărei comunicări între noi). Această situaţie a durat cam o lună, timp în care Ţurcanu şi câţiva complici, îi lua la rând pe toţi “izolaţii’ , supunându-I la noi torturi, cum ar fi sute de genoflexiuni şi bine înţeles, noi lovituri cu bâtele. Ni se cerea să “demascăm” în scris ( Ţurcanu avea un birou special pentru demascare)  tot ceeace nu declarasem la securitate. În această perioadă a fost ucis în bătaie tânărul student băcăuan Niţă Cornel, a murit în urma bătăilor studentul Bogdanovici şi s-a sinucis un medicinist bucureştean, al cărui nume l-am uitat.

“Reedecarea “ prin tortură a durat la Piteşti cam 3 luni, după care unii ( inclusiv subsemnatul) am fost transferaţi la Canal, iar alţii la penitenciarul Gherla, unde ororile au continuat încă aproape doi ani.

Despre înfiorătorul  “experiment” Piteşti, s-a auzit în lumea liberă . Posturile de radio din occident , făcând ample relatări despre grozăviile din închisorile româneşti.

Conducerea PCR a înţeles că este mai bine  să înceteze “experimentul” si a aruncat vina asupra celor care il aplicau, de fapt din ordin al Securităţii. S-a înscenat un proces împotriva lui Ţurcanu şi a torţionarilor săi şi, în 1954, au fost executaţi pentru “crime împotriva umanităţii”, 16 foşti studenţi ( inclusiv Ţurcanu).

Mă opresc aici cu relatarea extrem de succintă a fenomenului “Piteşti”, nu înainte de a arăta că el a mai fost aplicat la penitenciarele : Târgşor şi Tg. Ocna precum şi la colonia de muncă silnică Peninsula de la Canalul Dunărea Marea Neagră.

#          #           #

Ideea”reeducării” prin tortură nu a fost abandonată de căpeteniile comuniste, care au aplicat-o în perioada 13-15 iunie 1990, la Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Se cunoaşte faptul că revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, a fost confiscată de un grup de criptocomunişti, care mimând convingeri democratice, au organizat alegerile din 20 mai 1990 ( Dumineca Orbului ). Cripto comuniştii au obţinut printr-o uriaşă fraudă o majoritate confortabilă.

Cei care au luptat în zilele Revoluţiei din 1989, nu s-au descurajat şi au organizat o amplă manifestaţie anticomunistă în Piaţa Universităţii din Bucureşti, aceasta durând mai bine de o lună.

Puterea neocomunistă nu a suportat idea că este contestată şi din ordinul lui Ion Iliescu, a chemat la Bucureşti aproximativ 10.000 de mineri , conduşi de Miron Cosma, care  au aplicat metodele folosite la Piteşti cu 40 de ani în urmă. Bucureştiul a fost terorizat timp de 3 zile, au fost ucişi 5 oameni si arestaţi pentru a fi torturaţi, mai mult de 1000.

Iliescu, flancat de Miron Cosma a mulţumit minerilor pentru “atitudinea civică” , prin care ei au oprit declaşarea unei “ lovituri  de stat ”.

Au trecut 25 de ani de la”reeducarea” din Piaţa Universităţii, nimeni nu a fost învinuit si totul ar fi rămas în ceaţa uitării dacă nu ar fi intervenit Curtea Internaţională a Drepturilor Omului. Astfel,  ancheta a fost redeschisă.

#         #        #

In ziua de 10.03.2015 , la un important post de TV, s-a încercat o analiză a evenimentelor din 13-15 iunie 1990.

Am rămas uluit de faptul că , principalul “analist” care domina emisiunea , nu era nimeni altul decât Miron Cosma, condamnat nu de mult la 6 ani de detenţie, pentru o altă mineriadă. A mai luat cuvântul “tribunul’ Vadim Tudor, care a cerut o amnistie generală pentru evenimentele de atunci.

Generalul Voinea – procurorul care a instrumentat un timp cazul, după care a fost  pensionat, mai mult a tăcut, fiind intimidat de răcnetele lui Cosma şi ale lui Vadim, precum şi de faptul că moderatorul, parcă îi încuraja pe aceştia.

Ca fost deţinut politic anticommunist, torturat în “reeducarea” de la Piteşti 1950 şi ca martor ocular a celor întâmplate în zilele 1315 iunie 1990, îmi exprim indignarea pt. faptul că pot fi organizate asemenea emisiuni. Oare CNA va tăcea ?

Şi oare opinia publică va tăcea şi ea în faţa monstruoaselor minciuni cu care se intoxică tineretul de azi ?

Să dea Domnul să nu fie aşa !.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. daca cna va tacea ? io cred ca da
    unde au fost proteste fara scenariu prestabilit in dec 89 ?
    in tara aia sint mai multi multumiti de regimul comunist ,decit nemultumiti

    • În urmă cu vreo 10 ani sau poate mai mult, apărea într-o carte de Daniel Barbu (Republica Absentă, cred) o analiză destul de credibilă privind faptul că aproximativ 6 milioane de români (dacă mai rețin corect cifrele) au dus-o într-un fel sau altul mai bine datorită regimului comunist, în timp ce numărul celor grav afectați de noul regim era de ordinul a câteva sute de mii.

      Sigur că asta are la bază starea extremă de sărăcie a celor pe care s-a bazat partidul, în timpul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, dar realitatea obiectivă nu poate fi contestată: când un om crescut desculț în noroaie, fără apă curentă și fără energie electrică, primește apartament de la intreprindere, cu Alimentara aflată peste drum si străzile betonate, e de inteles ca acel om apreciaza regimul comunist. Iar elitele care au fost nevoite să emigreze sau au murit în închisori nu mai au oricum niciun cuvânt de spus.

      Ceva similar se întâmplă și azi, chiar dacă nu la fel de dramatic: sute de mii de bugetari au dat șpagă pentru angajarea la stat, iar după ce și-au văzut visul cu ochii, e de înțeles că nu le trebuie niciun fel de reformare a societății românești. Cei cărora nu le convenea această stare de lucruri au plecat oricum din țară, deci ei nu mai au realmente vreun cuvânt de spus la capitolul ăsta.

  2. Dle boldur latescu v-am citit textul si ny stiu ce sa va raspund la intrebare. Probabil ca va tacea. Eu insa imi scot palaria in fata dvs si a zecilor de prieteni care au fost torturati la pitesti. Sunt tanar si am multi prieteni tineri. Majoritatea din ei stiu ce s-a intamplat la pitesti si stiu adevarul despre mineriade. Nu stiu daca conteaza dar am vrut sa stiti.

    • Alegerile din „Duminica Orbului” 1990 au fost furate de Securitate in baza legii electorale de atunci care prevedea ca inainte de a intra alegatorii in sectia de votare sa fie instruiti de 4-6 securisti, numiti atunci „oameni de bine”, sa aplice stampila pe prima casuta unde era tiparit numele lui Ion Ilici Iliescu, pentru ca sa nu vina mosierii sa le fure fabricile si pamanturile alegatorilor. Si toate au ajuns in mainile securistilor.
      In acest mod au iesit cu un numar mai mare de voturi de cati alegatori aveau UDMR-ul, pentru ca se afla pe prima pozitie al buletinului pentru Camera Deputatilor. Fapt este datorat lipsei de cultura civica si manipularii al electoratului din Romania.

  3. Experimentul Pitesti, Piata Universitatii si spirala tacerii

    ” In ziua de 10.03.2015 , la un important post de TV, s-a încercat o analiză a evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
    Am rămas uluit de faptul că , principalul “analist” care domina emisiunea , nu era nimeni altul decât Miron Cosma, condamnat nu de mult la 6 ani de detenţie, pentru o altă mineriadă. A mai luat cuvântul “tribunul’ Vadim Tudor, care a cerut o amnistie generală pentru evenimentele de atunci.
    Generalul Voinea – procurorul care a instrumentat un timp cazul, după care a fost pensionat, mai mult a tăcut, fiind intimidat de răcnetele lui Cosma şi ale lui Vadim, precum şi de faptul că moderatorul, parcă îi încuraja pe aceştia.
    Ca fost deţinut politic anticommunist, torturat în “reeducarea” de la Piteşti 1950 şi ca martor ocular a celor întâmplate în zilele 1315 iunie 1990, îmi exprim indignarea pt. faptul că pot fi organizate asemenea emisiuni. Oare CNA va tăcea ?
    Şi oare opinia publică va tăcea şi ea în faţa monstruoaselor minciuni cu care se intoxică tineretul de azi ?
    Să dea Domnul să nu fie aşa ! ”

    Cand dupa 25 de ani de democratie Miron Cosma , Vadim Tudor , generalul Voinea si Catalin Striblea (cred ) , au tupeul sa vina la „un important post TV” ( daca vedem al cui este avem si explicatia… ) cu asemenea enormitati , ceva nu este in neregula nu cu romanii , ci cu vesnicul „sistem”.

    Nu se va schimba inca nimic , nu pentru faptul ca aceste monstruozitati nu au fost reale , ci pentru ca nu s-a dat inca aprobarea ca ele sa devina reale ( conform unei teze inca valabile la noi , totul devine „real” numai cu aprobare de sus , indiferent de ce au vazut sau au trait oamenii ).

    In plus, mai este ceva cu mult mai grav. Mai jos este prezentata o opinie uluitoare a unui roman din strainatate care in 2006 a descris din afara ce unii din interior nu au avut curajul sa formuleze si anume ca „Experimentul Pitesti” a continuat intr-o forma subtila si mascata si dupa 1989 :

    ” La 2006-07-25 03:35:55, Paul din Ohio a scris:
    Ma refer la prima propozitie. Fenomenul Pitesti nu a fost un moment de virf in incercarea de distrugere a romanilor. El a fost doar un experiment. Acesta a fost extins la scara intregii tari in „epoca de aur”. Frica de care vorbeam de acolo se trage (de la securistii care au devenit „psihologi” si „profesori” si au continuat fenomenul Pitesti si dupa 1989).”

  4. Articolul este foarte interesant si instructiv . *****Probabil din superficialitate eu pastram impresia gresita ca la Pitesti tortionarii erau militienii si securistii. Dl Gheorghe Boldur Latescu are insa dreptate – tortionarii de la Pitesti au fost tot detinuti . Am verificat acum si alte surse si asa este. Numitul Turcanu nu era ofiter dela Interne ci detinut legionar. De altfel majoritatea tortionarilor proveneau din legionari si simpatizanti legionari. Victimele erau si ele in majoritate lor tot de sorginte legionaroida. Cu totii insa si legionarii – tortionari si legionarii – victime se turnau cu sarg unii pe altii – o dovada in plus a fibrei morale profunde a urmasilor Capitanului. **** Paralela cu Piata Universitatii nu prea se potriveste, deoarece minerii ,adusi cu trenurile stim noi cui si dirijati de SRI ul lui Virgil Magureanu , nu erau legionari. Ei ziceau ca vor sa prinda legionari , mai ales pe Marian Munteanu. Intrucat dupa cativa ani Marian Munteanu a devenit candidat la Presedintie din partea unui partid securist condus de Virgil Magureanu se poate banui ca macar din acest punct de vedere , al dispozitiei de a coopera cu Internele dl MM avea abilitati legionare. **** Aproximativ prin 1954 un tribunal comunist din Romania i-a condamnat pe toti tortionarii de la Pitesti la moarte, iar sentinta a fost executata. Despre acel veritabil proces al comunismului facut chiar de comunisti nu se prea vorbeste pentru ca umbreste condamnarea – totusi fara gloante – data comunismului de dl Basescu . PS. Partidul securist al lui Magureanu s-a unit la un moment dat cu un alt partid in care afost absorbit. Este de la sine inteles ca partidul absorbant a fost PD ul condus pe atunci de dl Basescu.

    • Noua etapa a dezinformarii , diversiunii, si manipularii opiniilor

      La capitolul dezinformare, diversiune , jumatati de adevar, trunchieri, rastalmaciri, paralogisme , abilitatea de a afirma ceva si de a sustine in realitate altceva, sunteti campion pentru ca faceti parte din noua generatie de combatanti „undercover” care vorbesc civilizat si politicos, nu mai tutuiesc si nu mai jignesc autorul sau interlocutorii si nu mai practica atacul la persoana , dar totusi nu va este rusine sa mintiti in halul acesta ?

      1. „De altfel majoritatea tortionarilor proveneau din legionari si simpatizanti legionari. ”.

      Minciuna ordinara prin care pur si simplu desfiintati activitatea IICMER . Cu exceptia Pitestiului unde studentii ( simpatizanti legionari sau nu ) au obligati sa se tortureze intre ei dar numai sub presiunea criminala a Securitatii , tortionarii au fost angajati ai Ministerului de Interne si asta o spune un document oficial al statului roman (http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf. ) .

      2. „ Aproximativ prin 1954 un tribunal comunist din Romania i-a condamnat pe toti tortionarii de la Pitesti la moarte, iar sentinta a fost executata . Despre acel veritabil proces al comunismului facut chiar de comunisti nu se prea vorbeste pentru ca umbreste condamnarea – totusi fara gloante – data comunismului de dl Basescu .”

      Dvs numiti „proces al comunismului” (??!!) exact …stergerea urmelor si martorilor, respectiv impuscarea unor detinuti deveniti ( sau mai exact obligati sa devina ) tortionari si folositi ulterior drept tapi ispasitori. Adevaratii comanditari de la nivel inalt ai „ Experimentului Pitesti” ( un medic, fost detinut acolo, a spus ca inchisoarea era administrata de fapt ca un laborator cu cobai umani !!! ) pe care Soljenitin a definit-o drept „cea mai mare barbarie a lumii contemporane” au ramas de fapt , dupa o regula de sistem , neidentificati si nepedepsiti.

      3.” Intrucat dupa cativa ani Marian Munteanu a devenit candidat la Presedintie din partea unui partid securist condus de Virgil Magureanu se poate banui ca macar din acest punct de vedere , al dispozitiei de a coopera cu Internele dl MM avea abilitati legionare ”.

      Faptul ca Marian Munteanu a devenit candidat la alegerile prezidentiale din partea unui partid securist arata ca avea eventual abilitati securiste, nu legionare. Tot despre el s-a aflat ca a devenit ulterior „om de afaceri” dar se ocupa de comertul cu …arme ! ( asta dupa ce mai intai tot el a inventat celebra lozinca „Fara violenta !” ). Diversiunea cu „ miscarea legionara” a lui Marian Munteanu a fost una de sorginte securista cu scopul de a fixa tinta represiunii pe revolta sudenteasca ca sa aiba minerii ce sa bata, exact ca la Pitesti !

      4. „Paralela cu Piata Universitatii nu prea se potriveste, deoarece minerii ,adusi cu trenurile stim noi cui si dirijati de SRI ul lui Virgil Magureanu , nu erau legionari.”

      Tortura a fost aplicata si in „Experimentul Pitesti” unde mai intai studentii ( simpatizanti legionari sau nu ) au fost batuti de catre gardieni ( militieni sau securisti ) iar dupa aceea au fost obligati sa se bata intre ei , si la Mineriada din 1990 unde studentii si populatia Bucurestilului au fost batuti mar sub ochii Europei si ai intregii lumi de catre minerii condusi de securisti deci paralela este perfect valabila doarece nimeni ( cu exceptia dvs ) nu a spus ca minerii erau legionari sau ca erau condusi de legionari ( ati spus singur inca o minciuna ca sa aveti motiv sa o combateti ).

      5. „Cu totii insa si legionarii – tortionari si legionarii – victime se turnau cu sarg unii pe altii – o dovada in plus a fibrei morale profunde a urmasilor Capitanului”.

      Echivalati cu buna stiinta marturisirile obtinute sub tortura ( nici un stat din lume nu le recunoaste drept valabile! ) cu absenta fibrei morale si confundati tot cu buna stiinta niste studenti eminenti si arestati pentru opiniile lor sau pur si simplu in mod arbitrar , cu unii criminali legionari din anii `40.
      Securitatea a vanat si a decimat legionarii intre 1945 si 1989 iar cand nu i-a mai gasit, i-a inventat ca sa aiba „obiectul muncii” exact cum faceti dvs acum.
      La fel ati putea sustine ca poporul roman este lipsit de fibra morala deoarece romanii ( in cele mai multe cazuri prin santaj ! ) …au fost obligati de catre Securitate sa se toarne intre ei . Dar cand aceeasi Securitate obliga pana si …copiii (http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-07-19/reteaua-copiilor.html) sa devina informatori ( o asemenea dementa de sistem nu a existat nici la nazistii lui Hitler ! ) nu mai puteti da vina pe fantomele legionarilor.

      • Punctul 1. Articolul se refera la Experimentul – Pitesti, iar eu m-m referit , desigur, tot doar la tortionarii din acel experiment, nu la tortionarii din alte inchisori. Iar cei de la Pitesti erau detinuti. Punctul 3. Eu nu am spus ca Marian Munteanu era legionar. Am spus ca avea calitatile unui bun camarad – adica , dupa ce a luat bataie de la oamenii lui Magureanu – s-a inscris in partidul lor, al securistilor. Punctele 2,4 si 5 – nu stiu exact ce este IICMER ….banuiesc ca unul dintre foarte , foarte multele institute care cerceteaza perioada de dupa 1944 , initial pana la Revolutie , dar care evident isi vor extinde studiile pana la descalecarea din 2004. Aceste multe institute au publicat carti absolut remarcabile , iar materialele documentare vor fi incetul cu incetul deschise studiului on – line.
        Adica adevarul poate si va putea fi cunosut din ce in ce mai bine. Iar adevarul este asa cum il expun eu. Oricum – greu de afirmat ca adunarea intre copertile zecilor de dosare ale procesului comunismului din 1954 a sute de declaratii de victime si tortionari ar fi fost o ”stergere” a urmelor. Este meritul procurorilor si judecatorilor de atunci ca astazi avem acces la acel material. Altfel cu siguranta ca ispravile detinutului legionar Turcanu si ale celor din echipa lui ar fi fost atribuite dintr-un condei cine stie carui gardian.

        • ” Adica adevarul poate si va putea fi cunosut din ce in ce mai bine. Iar adevarul este asa cum il expun eu. ”

          Chiar asa ?! Ramaneti cu adevarul dvs , dar cititorii au si ei dreptul la adevarul lor in care ii ajuta inclusiv documentele oficiale ale statului roman.

          ” Oricum – greu de afirmat ca adunarea intre copertile zecilor de dosare ale procesului comunismului din 1954 a sute de declaratii de victime si tortionari ar fi fost o ”stergere” a urmelor.”

          Stergerea urmelor aplicata de comunisti prin tactica executarii „tapului ispasitor” se refera la comanditarii „reeducarii ” care nu au fost niciodata numiti, anchetati sau condamnati . Cei din lotul Turcanu au fost impuscati ca sa nu fie denuntati adevaratii comanditari .
          Mai mult decat atat, Securitatea a organizat un al doilea proces in care au incercat sa gaseasca …sabotorii „operei de reeducare(?!) a detinutilor” :

          „În anul 1957 Securitatea organizează al doilea proces al „reeducării” (procesul Vică Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor petrecute în închisorile româneşti asupra mişcării legionare care ar fi organizat întreaga acţiune spre a sabota „opera de reeducare a deţinuţilor”(s.n.). Înscenarea eşuează datorită curajului şi inteligenţei celor acuzaţi pe nedrept, ei arătând, în cursul procesului, că totul a fost organizat din ordinul Securităţii (s.n.). Întregul lot de 8 acuzaţi a fost condamnat la pedepse între 15-22 ani muncă silnică”. p163

          „Varianta oficială asupra acţiunii de ,,reeducare” stabilea drept vinovaţi pentru iniţierea (s.n.) şi desfăşurarea(s.n.) actelor de teroare din penitenciare, foştii studenţi legionari ( s.n.), deşi este evident că într-un stat totalitar, nu se putea acţiona fără aprobarea conducerii centrale, iar reţeaua închisorilor nu putea fi controlată de adversarii comunismului, de legionari” (s.n.).p.274

          http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf

          „Altfel cu siguranta ca ispravile detinutului legionar Turcanu si ale celor din echipa lui ar fi fost atribuite dintr-un condei cine stie carui gardian”.

          Cine sa le atribuie ?! Inchisoarea a fost de fapt administrata si condusa de catre Securitate, nu de catre legionarii care erau detinuti . A sustine teza unui „complot legionar” intr-o inchisoare condusa de Securitate tine de logica absurdului atat de draga sistemului care a ajuns la putere …inversand procentele alegerilor ,s-a mentinut prin teroare si asasinate si a plecat tot prin crime.

  5. Da, opinia publică va tăcea. Romanii de azi sunt oportunisti, needucati, lasi. Nu reactioneaza nici daca pateste ceva, acum, un coleg de-al lor de serviciu sau de scoala. Cu atat mai putin ii intereseaza evenimente petrecute cu mult timp in urma. Acesta este crudul adevar.

    Celor carora le pasa de ceva sunt o minoritate.

  6. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti cei care au murit in chinuri.
    Am 33 de ani si ma bucur ca Internetul are inca resurse de calitate, de pe urma carora cei tineri pot afla si alte pareri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gheorghe Boldur Latescu
Gheorghe Boldur Latescu
Gheorghe Boldur Latescu s-a nascut in 1929 la Botosani, dintr-o familie cu vechi radacini in istoria Moldovei. A facut studile liceale la Bucuresti, dupa care fiind student la Politehnica in anul 1949 a fost arestat si condamnat la 2 ani inchisoare, pentru participarea la miscarea de rezistenta anticomunista. Dupa eliberare si-a terminat studiile si a devenit inginer constructor, lucrand pe diverse santiere. In anul 1964 devine cercetator stiintific, apoi isi ia doctoratul in economie - in anul 1970. Devine Conferentiar Universitar la Facultatea de Cibernetica Economica in 1972. Dupa revolutie, devine Profesor Universitar la aceeasi facultate. Este autorul a numeroase lucrari stiintifice publicate in tara si/ sau strainatate. Dupa 1990 elaboreaza 4 volume intitulate "Genocidul comunist in Romania" din care doua au fost publicate in limba engleza, la o prestigioasa editura din New York. A elaborat numeroase articole de analiza sistemului comunist in Romania, in presa autohtona. Este membru fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si al Aliantei Civice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro