joi, ianuarie 26, 2023

Referendumul de astăzi, dinspre mâine

Cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată în viață au fost femeile însărcinate și cele care tocmai au născut. Este, acolo, pe fața și în jurul ființei lor o lumină pe care nu o vei mai vedea niciunde pe lume…

Da, nu este vorba aici despre dive și concursuri de frumusețe pline de minuni care defilează, nici despre sex, ci despre ceva mai adânc, mai rafinat, dar la-ndemâna oricui: trebuie doar să privești…

Poate că uneori, mai rar, și tatăl se molipsește de lumina aceea, nu știu. Indubitabil însă că prezența tatălui sporește lumina de pe chipul mamei. În natură jocul feminin-masculin presupune îndeobște prezența demonstrativă a femininului conjugată cu prezența discretă a masculinului – dacă sunt corect rostuite pe verticala acestei lumi.

…Cândva, cam pe când România va aniversa două centenare, bună parte din progresiștii de astăzi – inclusiv homosexuali! – vor fi devenit conservatori. Pentru că în acel viitor disputele vor fi altele: unii se vor lupta pentru valabilitatea căsătoriei unui om cu un robot/android, a omului cu o clonă umană, a omului cu o ființă umană profund modificată genetic ori, cine știe, a omului cu un extraterestru mai mult sau mai puțin umanoid. Ș.a.m.d. Alții vor pleda pentru ca unul singur sau o pereche ori chiar o tripletă de roboți/androizi, de clone umane, de ființe umanoide modificate genetic, de extratereștri etc. să poată înfia un copil de om…

În fond, o gonflabilă-robot posesoare a unui „creier” de 10.000 de ori mai performant decât cel al omului cu inteligență medie, un fel de sclavă & secretară bună la toate, care însă nu-ți cere socoteală de ce ai întârziat acasă, de ce aia, de ce cealaltă, va fi de preferat, comparativ cu o femeie obișnuită, pentru unii dintre bărbații viitorului. Ori poate că o femeie va dori să-l cloneze pe actorul visurilor ei și, pentru o taxă anume, acesta va accepta, chiar dacă nu se cunosc. Clona va fi crescută/dezvoltată accelerat într-un laborator special, al unei firme care a profitat astfel de o industrie prosperă. Apoi, femeia – care-l va educa așa cum va dori – poate că va vrea să se și căsătorească cu bărbatul-clonă, căci îi aparține și doar se iubesc… Unde să fie problema, suntem, vom fi, într-o societate liberă, nu-i așa?!?

Transumanismul, ființa postumană vor fi atunci realități din ce în ce mai palpabile și mai dure.

Și atunci, când toate acestea nu vor mai fi un banal film SF – chiar dacă, în stadii primare, unele dintre aceste entități sunt posibile și astăzi prin anumite laboratoare –, ci incredibil de reale, vor exista oameni care-și vor aminti de un punct de inflexiune, de o referință (legislativă, morală, spirituală) petrecută undeva la început de veac XXI, atunci când în mai multe țări europene s-a participat la referendumuri pentru o definiție simplă a căsătoriei, anume (în varianta românească): „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Referendumul de azi, ca și cele de peste un veac, nu obligă pe nimeni să fie sau nu homosexual, android, clonă umană ori om modificat genetic. Drepturile civile ale tuturora sunt și vor fi respectate, în măsura în care va mai exista civilizație și noțiunea de societate democratică ori un echivalent rezonabil al acesteia. Ci, în această speță, și în viitor se va vota poate tot pentru definiția căsătoriei, așa cum se votează și astăzi – independent de dezbaterile și mizeriile politice, de ideologii, ba chiar, pe alocuri, independent și de credința religioasă…

Progresiștii ori conservatorii vor vota pentru căsătorie care în cazul optim, dacă este fertilă, rodește – de unde și întregul: mamă-tată-copil. Și, unii, care încă mai sunt sensibili la umanitatea noastră profundă – de sorginte divină? – vor reuși să sesizeze acea frumusețe de neînchipuit, caldă, unică. Alții o vor căuta în surogate, anume, în funcție de maturitatea fiecăruia: de la binomul om-cățel la binomul om-robot etc.

Lumina despre care vorbesc nu locuiește în surogate. O vei găsi mult mai aproape de tine: nu trebuie decât să privești în jur. Indiferent de înclinațiile tale sexuale ori de principiile de viață, independent de credința ta religioasă, acea frumusețe încă o poți vedea uneori – căci este o realitate antropologică – în ochii mamei care te-a născut, în ochii și pe fața unei femei însărcinate, în ochii și pe chipul mamelor care-și plimbă pruncii într-un căruț, în parc. Da, pare o frumusețe din altă lume, poate că așa este, și ar trebui să te întrebi: de ce?

Sau, poate că lumea în care trăim este și astfel.

Merită s-o mai apărăm?

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. Referendumul ăsta „despre familie” sau „despre căsătorie” (nici CpF nu ştie diferenţa, deci cu aşa oameni se schimbă Constituţia…) nu mai are o relevanţă de când CCR a publicat decizia care întăreşte prevederile Constituţiei legate de căsătorie, familie şi viaţă privată. Întăreşte şi Codul Civil, pe cale de consecinţă. Nu a fost nicicând despre vederile romantice ori religioase ale unora despre familie ori despre principii. Totul era deja lămurit, iar CCR a declarat negru pe alb: „Rămâne cum am stabilit!”. Adevărata miză este laboratorul de fraudă electorală, care se pregăteşte. Hai să apărăm statul de drept şi apoi ne putem îngrijora dacă virgulele din Constituţie au dimensiunile potrivite, ca să le vadă toată lumea.

    • PSD e pe duca si asa, dar familia va fi atacata inca multa vreme. PSD ar muri mai repede daca progresistii nu l-ar lasa sa acapareze temele conservatoare. Singurul lucru care l-ar avea de facut progresistii ar fi sa repete si sa se demonstreze ca PSD nu e nici conservator, nici traditionalist. Dovezi sunt destule. PNL face bine ca nu se plaseaza impotriva a 80% din alegatori.

  2. Frumos… Ca in versurile nu stiu cui (rusine mie) recitate de Claudiu Bleont: „… caci pe genunchii ei s-a leganat o lume!”.

  3. /

    Un gay sau o lesbiană nu sunt surogate umane, așa cum se sugerează în finalul textului, ci oameni care nu pot iubi altfel decât o fac. Dacă vreți să îi pedepsim pentru asta, asumati-va, cu subiect și predicat, acest lucru.
    Cu definiția pe care doriți să o impuneți, astăzi un homosexual ar putea lua în căsătorie un heterosexual de sex biologic opus. E căsătoria asta mai „împlinită” decât cea pe care si-ar fi dorit-o?

      • Sunteti pe lungimea de unda a autorului acestui articol, adica voroava holografica si înselatoare a unei logici retorice absente.

      • Nevazatorul nu poate obține un permis de conducere pentru că prezintă un efort pentru siguranța publică. Se poate răni pe sine și pe altul, inclusiv pe tine.

        Ce fel de pericol pentru siguranța publică poate pune căsătoria unor LGBT, sau chiar a ta personală? Că scrie la Biblie legal nu se pune.

        Argumentul ăsta e răsuflat de multă vreme și nu mai demult decât oblozincă.

        • Legitimarea „casatoriei” homo face „educatia” homosexuala legitima in scoli. In tari ca si Canada, Olanda, Suedia sau Franta agresiunea LGBT-ee asupra copiilor incepe de a prescolari. Familia firesca dintre un barbat si o femeie in care s-au nascut acesti nenorociti devine ceva nefiresc, daca nu de-a dreptul monstruos. La varsta maximei vulnerabilitati li se baga in cap faptul ca familiile lor sunt denaturate, daca nu au parintii macar trevestiti si ca sexul lor (la varsta la care habar nu au ce e aia) e o chestie ce musai trebuie sa se modifice de cateva ori de-al lungul vietii.. Vorbim de tari (ca si Romania) cu invatamntul apropae exclusiv in ghearele statului unde parintii pur si simplu nu au cum sa-si apere copiii genul asta de „experiemente”.

          Cred ca agresarea copiilor e ceva mai periculoasa ca un orb la volan.

      • Nu se sugereaza ca un homosexual este un surogat uman, ci ca „casatoria homosexuala” este un surogat de casatorie.
        Nu se poate vorbi de o casatorie implinita sau neimplinita, de vreme ce ce isi doreste acel homosexual nu e casatorie. Implinirea relatiei lui sta cumva intr-o hartie de la stat?

        • Oh, exemplele prin care „surogatul casatoriei” este relevat sunt totusi, fie fantastice, fie obiecte, jucarii performante sau clone dupa gustul cumparatorului, dar toate surogate. Echivalenta care se doreste a fi stabilita cu homosexualul de azi este mult prea stravezie, pentru a fi negata.

          • E vorba de actiuni, nu de persoane. E limpede ca intr-un caz e vorba de doua persoane iar in altele doar de una, dar in toate cazurile e vorba de sex.

      • E un sofism. Faceţi confuzii logice grave între discriminare şi regulă.

        Pe nevăzători nu îi discriminează nimeni, în ce priveşte dreptul de a conduce. În acest caz, niciun nevăzător nu are carnet de şofer şi, esenţial, niciunul nu a reclamat o discriminare în acest sens. Nici tinerii sub 18 ani nu au voie să conducă automobile. Sunt discriminaţi?

        • De unde stiti ca nici un nevazator nu a reclamat lipsa acestui „drept”?

          Sigur ca si tinerii sub 18 ani sunt „discrirmati”. Fiul meu mai mare s-a simtit extrem de discrimat cand am fost acum doi ani in Romania si a realizat ca in pofida faptului ca avea permis legal de conducere in SUA si mai avea si masina lui, in Romania el nu putea totusi conduce din cauza ca era doar cu putin peste 16 ani.

          Revenind la casatorie, fraele si sora nu se pot casatori. De ce oare atata „discrimanare”?!

          Csatoria, asemenei permisului de conducere, are o aplicabilitate limitata. Nu e deloc vorba de „dicriminarea” celor la care nu are aplicabilitate.

          • Dar sa stiti ca nu-i chiar departe de realitate.
            In Romania s-au dat permise de conducere si la orbi … in fine, unora care aveau certificat de nevazator, nu stiu daca asta inseamna exact orb, adica in exprimarea PC.
            Cred ca tot de pe la Pitesti.

  4. Dacă tot o dăm în SF, pentru adepții ideilor „progresiste”, recomand ca lectură Joe Haldeman „Razboiul etern & Pacea eternă”. Mai vorbim după lectură…

  5. „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”

    atentie la partea a doua, la indatoririle parintilor, mare atentie. Ce inseamna cresterea, educatia si instruirea? Se poate intampla sa puna o taxa zdravana pe invatamant sau sa spuna oricand ca nu il educi sau instruiesti cum trebuie.

    • Eu am observat si altceva, anume ca nu se cere „procreere”, „rod al casatoriei” sau „productie de noi cetateni”, adica exact argumentul in jurul caruia este construit intregul text.

      • Nu, intr-adevar „nu se cere”, pentru ca sunt situatii in care familia nu produce copii. Insa marea majoitatea a familiilor prodiuc copii. Familia este mediul propice de crestere si dezvoltaea a copiilor.

        „Familiile” homosexuale nu produc copii deci evident ca e inutil si nejustificat ca ele sa beneficieze de avantajele familiilor normale. „Casatoria” homosexuala e acelasi gen de frauda ca certificaele de revolutionar imprastiate cu generozite prin locuri pe unde n-a fost neam de revolutie.

  6. ”Un gay sau o lesbiană nu sunt surogate umane, așa cum se sugerează în finalul textului, ci oameni care nu pot iubi altfel decât o fac. Dacă vreți să îi pedepsim pentru asta, asumati-va, cu subiect și predicat, acest lucru.”

    Si le-a interzis cineva sa iubeasca ? Oameni buni, nimeni nu ii opreste sa faca ce vor cu viata lor. Chiar si azi, daca vor, se pot duce inclusiv la notar sa-si reglementeze chestiuni de natura juridica, cum fac si alti oameni. Si stati linistiti ca vor primi si parteneriat civil. Chiar Dragnea a spus-o cu subiect si predicat, ca dupa referendum se va discuta legea parteneriatului civil. Asa ca nu le mai plangeti de mila, ca pe-afara, in tarile alea ”democratice” de le admiram iti ia copiii numa’ daca refuzi sa-i inveti despre fluiditatea genului. Pana acolo s-a ajuns.

  7. „Și, unii, care încă mai sunt sensibili la umanitatea noastră profundă – de sorginte divină? – vor reuși să sesizeze acea frumusețe de neînchipuit, caldă, unică. „– Poate ca tocmai credinta intr-o divinitate mai poate impiedica transformarea umanitatii intr-un surogat. Atunci cand lumea va fi dominata de clone umane, androizi, roboti, fiinte modificate genetic, conceptul de divinitate si credinta vor dispare si s-ar putea termina aceasta lume asa cum o cunoastem acum. In acel moment am aluneca din timpul si istoria noastra, intr-o alta istorie si alt timp pe care nu as dori sa le traiesc.

  8. „…Cândva, cam pe când România va aniversa două centenare,..”

    Un minunat articol din categoria/genul „PSD/Dragnea/oligarhia nu este veșnică”.

    Problema nu este dacă în urma evoluției civilizației pe Pământ se va întâpla ceea ce anticipează autorul textului. Foarte probabil să se întâmple. Problema este că pe Pământ vor exista (cum există și astăzi) insule de subdezvoltare. Or, România riscă să devină o națiune eșuată, căreia îi sunt necesare mai multe „centenare” pentru a-și reveni, ori ar putea apărea decalaje de netrecut față de alte state.

    Lupta actuală pentru resurse există de când există lumea vie și va continua până la dispariția ei. Problema este că unele state au și vor avea un acces mai ușor la resurse, iar cetățenii lor trăiec și vor trăi mai bine, iar alte state au un acces mai dificil.

    Exemplul Africii, unde bogăția resurselor este la dispoziția altor cetățeni, de pe alte continente, este elocvent. Ori cel al României, care exportă forță de muncă și resurse primare la prețuri modice, pentru a importa tehnologie (ori aluat congelat!) la prețuri mari. Despre asta este vorba, nu despre persoana d-lui Dragnea. .

    • Singurii obsedati de Dragnea sunt boicotistii. Sa-i vad boicotand cand PSDul va impinge parteneriatul civil, sa le faca pe plac socialistilor europeni. Sa-i vad atunci revoltati ca Dragnea ne fura tara in timp ce ne scoate ochii cu o tema falsa.

  9. Foarte frumos si foarte fals in acelasi timp.
    Nimeni nu a pus sub semnul intrebarii relatia dintre un barbat si o femeie. Oricine va fi de acord ca un astfel de cuplu, binecuvantat cu un copil sau mai multi, este frumos prin ceea ce semnifica el. Sunt sigur ca si un homosexual este de acord cu asta.

    Problema este ca astazi ne manifestam (pre)judecata – atentie dragi crestini ca a judeca pe altul este un pacat grav, poate mai grav ca cel pe care vreti sa-l condamnati prin votul vostru – fata de niste oameni.

    Astazi sunt homosexualii. Dar daca tot ne-am facut antrenamentul, cine va fi maine? Poate ca oamenii cu barba intr-o prima ipostaza. Iar poimaine, de ce sa nu votam democratic ca cei care au alta opinie decat guvernul, sa fie tinuti intr-o rezervatie (lagar de concentare/exterminare), pentru ca strica armonia noastra cea de toate zilele in care toti suntem fericiti? E doar spre binele societatii, nu-i asa?

    • Pentru dvs. ziua Z.0. pare să fie „astăzi” când, de fapt, istoria consemnează mii de alte furtuni trecute în paharele de apa ale existenţei „umane”.
      Omenirea are probleme grave, venite de la un narcisism fărâmiţat (sau întărit) de o „educaţia tradiţională” deficitară.
      „Azi” va trece, ca întotdeauna, la fel de dispreţuitor faţă de artefactele inutilităţii noastre aferate.

      • Posibil sa fie în paharul de apa. Dar și contemporanii vitrinelor sparte și arderii cărților în piață publica din anii 1930 au zis la fel, și s-au trezit într-o tragedie cu vreo 60 de milioane de morti. Mustață e sigur un numitor comun.

  10. Bun text! Poate cateva mentiuni suplimentare merita facute…
    In primul rand, institutia matrimoniala (casatoria) in sensul clasic, de sorginte iudeo-crestina, se indreapta spre extinctie lent, dar sigur. Ii iau locul diferite parteneriate, conventii civile etc. De ex., in societatile avansate, cu etici liberale si fluide gen SUA sau vestul UE, formele de convietuire se diversifica sub forma triadelor (polyamory), parteneriate multiple sau, din contra, a sologamiei (casatoria cu sine insusi/insasi!),
    Eeh, si cat priveste subiectii actului matrimonial, realitatea este si mai interesanta. In India si alte tari din zona este acceptata si chiar oficiata casatoria cu…animalul din ograda, de regula ierbivor. Pe alt plan, deja SFul a devenit realitate, prin suava prezenta a lui Harmony sau a Emmei, sexboti feminini care pot fi acum comandati de clienti, iar lista de asteptare este de peste 6 luni. Ca atare, suntem deja in viitor…
    Poate nu ne place, unora chiar deloc, dar mergand pe principiul „adapt or die”, ceea ce azi pare scandalos si inacceptabil, maine (aproape la propriu) va fi realitate curenta, infima parte a unui continuu proces de reumanizare.

  11. Aiurea.

    In anul 2118, Romania va fi un avanpost NATO cu cateva afaceri care exporta produse peste hotare, oamenii liberi vor fi emigrat de mult inspre Vest si Nord. Captivii PSD isi vor blestema zilele care le-au mai ramas.

  12. Superb text, felicitări autorului! Mă bucur să constat că mai sunt intelectuali responsabili care încearcă să se opună valului ideologiei neomarxiste ce presează să devină noua religie a progresiştilor, mai întâi şi apoi a omenirii. În nebunia ce ne împresoară tot mai mult, încă mai există şanse de normalitate. Dar pentru asta fiecare dintre noi trebuie să-şi aducă contribuţia.

  13. Marii scenaristi si realizatori pe care-i cunosc eu, mai poseda, pe langa talent, si unele calitati umane care-i impiedica sa se creada specialisti in toate…probabil ca sunt suficienti de lucizi ca sa faca diferenta dintre lumea imaginata de ei, si cea reala,
    In RO acestor zile, intelectualii pro-referendum, indiferent de domeniile lor de specializare, se intrec in stabilirea cu maxima precizie si detalii „milimetrice”, a viitorului natiei, in functie de 1 singur element : rezultatul din 6,7.10!
    Determinismul atinge cote ingrijoratoare : daca nu trece referendumul, familia romaneasca e in pericol iminent de extinctie! Daca nu se modifica textul Constitutiei, copiii vor fi, ori transformati in homo, ori in transgenders ce vor face coada la clinicile de schimbat sexul, clinici care vor prolifera in RO, ca sa faca fata cererilor! „Logic”, demografia va scadea dramatic si natiunea se va stinge…femeile si barbatii hetero vor disparea, sau se vor „razgandi”, si astfel, desigur, natia va pieri…
    Nici mai mult, nici mai putin!
    Din fericire, lumea va vota DA, si va asigura astfel viitor de aur tarisoarei si copiilor.
    Nici mai mult, nici mai putin!

    .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Vasileanu
MARIUS Vasileanu este jurnalist şi profesor de istoria religiilor. Ultima carte publicată: „Recurs la generozitate. Întrebări despre limitele antropologiei creştine” (Editura Eikon, 2011).

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro