Referendumul risca sa doboare democraţia românească nu numai pe Băsescu

În săptămânile din urmă, am auzit o mulţime de argumente din partea noului guvern şi susţinătorilor săi cu privire la motivele pentru care Preşedintele Traian Băsescu trebuie suspendat. S-a discutat despre încălcările constituţionale ale lui Băsescu (în cea mai mare parte, însa, în termeni foarte generali), despre nevoia de a depăşi „blocajul instituţional”, despre legitimitatea democratică a majorităţii parlamentare (obtinuta de altfel conjunctural prin jocurile elitei politice nu prin vointa alegatorilor). Dar, judecând după discuţiile pe care le-am avut cu oameni de rând, optiunile lor se reduc mai mereu la simpatia sau antipatia personala faţă de Traian Băsescu. Desi această atitudine este pe undeva de înţeles şi a fost în mod repetat alimentată de USL şi aliaţii săi din mass-media, este totuşi fundamental eronată.

Înainte de a încerca să explic această afirmaţie şi de a prezenta cateva interpretări alternative (nu neapărat noi), as vrea să clarific că acest articol nu este o pledoarie pentru Traian Băsescu sau PDL. In cei aproape opt ani de preşedinţie (şi în ipostazele sale anterioare, ca ministru al transporturilor şi lider de partid), Băsescu a avut o capacitate unică de a-si instrăina foştii aliaţi si suporteri, prin stilul său adeseori agresiv şi nu întotdeauna fair-play. Iar transformarea PDL dintr-un partid “social-democrat”, cu rădăcini în FSN-ul post-comunist, intr-un partid anti-comunist de centru-dreapta după 2005, s-a desfasurat cu o usurintă şi o lipsa de dezbateri interne, care ridică întrebări fundamentale cu privire la platforma ideologică şi politică a acestui partid atat inainte cat si după 2005. In multe din problemele fundamentale cu care tara s-a confruntat in ultimii ani – în special in privinta crizei economice şi a luptei împotriva corupţiei – Băsescu şi guvernele PDL au avut o traiectorie mixta, cu unele realizări clare umbrite de destule inconsecvenţe în aplicarea măsurilor anti-corupţie şi un eşec clar in eforturile de a comunica şi justifica reformele economice altminteri imperios necesare în contextul crizei economice globale.

Ca urmare, scăderea semnificativă popularitatii preşedintelui Băsescu cât şi a PDL este normala, şi, face parte dintr-un trend european mai larg, incepand cu Franţa şi Germania, pana la Grecia şi Serbia, în care cei aflati la guvernare au fost pedepsiţi la urne pentru eşecurile eforturilor lor de a solutiona efectele negative ale crizei economice. România insa iese în evidenţă (cel puţin în rândul democraţiilor europene) prin faptul ca liderii USL nu sunt dispusi să aştepte alegerile pentru ca aceasta „corecţie” democratică sa aiba loc. În schimb, ei se folosesc de actuala lor majoritate în Parlament – o instituţie care potrivit sondajelor nu se bucură in randul cetatenilor de un sprijin politic cu mult mai mare decât Preşedinţia – pentru a promova un serie de manevre politice pripite si dubios efectuate menite sa elimine orice opoziţie impotriva agendei lor politice din partea instituţiilor democratice ale ţării noastre.

Astfel, prima şi cea mai importantă întrebare care va fi decisă în acest referendum nu este soarta politică a preşedintelui Traian Băsescu, ci soarta instituţiilor democratice din România, in frunte cu justitia. În cazul în care referendumul va confirma suspendarea lui Băsescu, alegătorii români ar susţine, în esenţă, viziunea cinica a coaliţiei USL drept care instituţiile pot fi schimbate, intimidate şi chiar eliminate, dacă acestea nu se conformeaza voinţei majorităţii politice dintr-un anumit moment. Orice am crede despre constituţionalitatea manevrelor actualului guvernului in privinta Curtii Constituţionale şi a legii referendumului – şi există o serie de critici serioase din partea de unor experţi şi instituţii internaţionale – echipa Ponta-Antonescu a demonstrat foarte clar că soluţia lor pentru depasirea „blocajului instituţional” cu care se confruntă ţara este fie înlocuirea persoanelor din anumite institutii-cheie care se opun agendei politice USL, fie – în cazul în care aceasta opţiune este prea lenta sau problematica politic – reducerea competentelor acestor institutii (ca in cazul Curtii Constitutionale sau a CNATDCU, care urma sa investigheze cazul plagiatului lui Ponta). Aceste incidente constituie a fost doar o avanpremiera a unui “stil de guvernare” care a continuat in ultimele săptămâni si care probabil ne asteapta în cazul în care USL reuseste sa controleze toate pârghiile puterii dupa referendumul din 29 iulie. De aceea, întrebarea nu este dacă îl vrem sau nu pe Băsescu preşedinte, ci dacă, pentru a-l îndepărta de la putere, suntem dispuşi să sacrificăm separarea puterilor in stat care este necesară în orice democraţie pentru a evita inevitabilele abuzuri care apar când o tabara politica controleaza intreaga puterea politica. Fără o astfel de separare, ţara noastră riscă să degenereze fie într-un regim semi-autoritar de genul Ucrainei in ultimii doi ani, fie într-un sistem populist tip sud-american, în care majorităţi adeseori conjuncturale si instabile calcă in picioare instituţiile si procedurile democratice (cel mai recent exemplu este Paraguay…)

Ca o paranteza, acest al doilea efort al coaliţiei PSD-PNL de a suspenda prin referendum un preşedinte ales în mod direct de catre popor (si reconfirmat in referendumul din 2007), ar trebui sa ne dea de gandit dacă dorim ca astfel de manevre sa devina o practică politică comună ori de câte ori popularitatea unui preşedinte scade sub un anumit prag (fiindca pretexte politice se pot gasi aproape oricui). Având în vedere faptul că preşedinţii români sunt arareori alesi cu o majoritate clara (mai ales daca tinem cont de rezultatele din primul tur), şi că adesea popularitatea lor scade după luna de miere post-electorala, rezultatul actualului referendum poate fi un factor decisiv in a “normaliza” folosirea referendumului ca o armă politică. Având în vedere costurile acestor referendumuri şi instabilitea politica pe care o produc, nu vad cum un astfel de rezultat poate fi favorabil pentru ţara noastră.

A doua întrebare este despre genul de decizie cu care se confruntă alegătorii români în acest referendum. Guvernul USL a reusit deocamdata sa defineasca referendumul ca fiind despre deficientele morale şi incalcarile juridice ale lui Traian Băsescu (şi, judecând după publicitatea politică recentă a taberei anti-Băsescu despre nemulţumirea generală a multor români cu situaţia lor economică). Totusi, ar trebui să fie de acum clar pentru toată lumea faptul că alegerea este între Băsescu şi Ponta-Antonescu, atât în perioada imediat următoare referendumului cat şi (cel mai probabil) după alegerile parlamentare din octombrie. În România – şi în Europa de Est în general – astfel de comparatii tind sa favorizeze opozitia, deoarece, de obicei, guvernantii si-au demonstrat slabiciunile destul de clar în timp ce au fost la putere. Iar Ponta şi Antonescu au avantajul suplimentar de a fi relativ nou-veniţi in eşaloanele de varf ale vieţii politice. Dar dacă evolutia lor în ultimele săptămâni este reprezentativa, s-ar putea ca (contrar zicalei engleze) diavolul pe care nu-l cunosti sa fie mai rău decât cel pe care il stii. Ceea ce este deranjant la Ponta nu este doar plagiatul şi masteratele inventate, ci nonsalanta cu care a încercat să depaseasca criza prin minciuni şi intimidări. Politicienii nu sunt in general cunoscuti pentru onestitatea lor, dar portofoliul de minciuni acumulat de Ponta in ultimele saptamini este “remarcabil”, chiar si comparat cu standardele scăzute ale clasei noastre politice (ca de exemplu in cazul interviului din El Pais, în care a afirmat că va demisiona dacă este dovedită vinovatia de plagiat, pentru ca dupa putine zile sa nege afirmatia în ciuda dovezilor incontestabile). În acelaşi timp, în noua sa calitate de preşedinte interimar, Antonescu a reuşit să acumuleze încălcări constituţionale intr-un ritm alarmant, inclusiv participarea la un miting politic USL la Timisoare, care este în flagranta contradicţie cu rolul său constitutional de arbitru impartial (si care a fost unul din capetele de acuzatie impotriva lui Basescu). Având în vedere acest palmares, nu este clar pe ce autoritate morală se bazeaza Ponta şi Antonescu în eforturile lor de a-l suspenda lui Băsescu.

În final, pare din ce in ce mai clar ca acest referendum va fi important in a decide pozitia României în Europa şi în lume. Reacţia clar negativa a mai multor instituţii si personalitati politice importante la recentele schimbări constituţionale au prejudiciat deja serios reputaţia noastră internaţională şi ne-au adus înapoi la statutul de „ţară problemă” de la începutul anilor 90, compromiţand astfel a mare parte a progresului lent dar constant de normalizare al ultimilor 10 -15 ani. La fel de ingrijorătoare este reactia vehementa si imatură a echipei Ponta-Antonescu la aceste critici. In parte au răspuns cu schimbări politice abrupte (de exemplu in cazul eforturilor de a înlocui judecătorii Curţii Constituţionale), care sugerează o strategie prost gândită in cazul unor probleme politice fundamentale şi compromite astfel credibilitatea actualului guvern. În paralel, Ponta, Antonescu si o serie de alti grei din USL au recurs la o retorică naţionalist-populistă, care aminteste de Vadim Tudor sau in cel mai bun caz de perioada Iliescu-Văcăroiu. Iar dacă noul model al „liberalului” Antonescu şi al „social-democratului” Ponta este guvernul conservator-naţionalist al lui Viktor Orban in Ungaria, si lideri USL vorbesc despre legături mai strânse cu Rusia şi China, atunci situatia devine îngrijorătoare. Chiar daca o buna parte din aceasta retorica este de “uz intern” in context electoral, ecourile se vor resimti o buna bucata de timp mai ales cand provin de la noii lideri politici de la Bucuresti. UE este in impas iar integrarea europeana nu ne-a rezolvat toate problemele, dar modelul european este în continuare pe departe de cea mai bună opţiune pentru Romania. Mai ales atunci când alternativele sunt „democratia suverana” de tip rus, capitalismul autoritar de tip chinez sau orice versiune „social-liberală” vor născoci Ponta şi Antonescu în urmatoărele luni (eventual sub îndrumarea ctitorului “democratiei originale romanesti”, Ion Iliescu). Vorba lui Winston Churchill: “Democratia este cea mai proasta forma de guvernare, in afara de toate celelelate forme care au fost experimentate din cand in cand.”