Reformă administrativ-teritorială, dezvoltare regională şi securitate

Preşedintele şi guvernul susţin că reorganizarea administrativ teritorială va duce la un aparat administrativ mai suplu şi mai eficient şi favorizează absorbţia fondurilor comunitare destinate dezvoltării regionale.

Este adevărat? Este important? Opoziţia spune ca aşa cum am funcţionat cu 40 de judeţe până acum, putem funcţiona la fel în continuare. În plus costă, e complicat şi avem alte priorităţi. Şi ei nu doresc schimbare, ar vrea sa vadă proiectul dar nu neapărat ca să contribuie.

Dacă te iei după Caragiale , nu ne plac schimbările sau mai bine zis le acceptăm cu condiţia să fie formale şi să nu producă efecte. Suntem ţara schimbărilor pe hârtie şi în declaraţii, dar schimbările reale ne sperie. Cu toţii vrem schimbare dar altfel când vine vorba să se schimbe ceva, devenim cu uşurinţa contestatari fără să analizăm critic cu adevărat sau să contribuim cu propriile idei.

Dezvoltarea regională – o chestiune de securitate?

Teritorialitatea este esenţială în definirea şi funcţionarea unui stat. Statul nu există în afara teritoriului şi nu funcţionează bine cu un teritoriu insuficient dezvoltat. Forţa şi stabilitatea expansiunii romane s-a bazat în mare măsură pe expansiune teritorială însoţită de dezvoltare (regională) prin aplicarea unei cunoaşteri şi tehnologii superioare în construcţia de drumuri, poduri, apeducte dar şi cetăţi. Forţa Germaniei de astăzi se bazează pe un teritoriu dezvoltat echilibrat printr-un network de oraşe cu zonele lor de influenţă, pe cea mai dezvoltată reţea de transport la nivel european dar şi pe forţa reîntregirii istorice.

Aspecte notabile de securitate se leagă de teritoriu – atât la nivelul a ceea ce se numeşte infrastructura critică dar şi într-o înţelegere extinsă a securităţii umane care se referă la aspecte legate de bunăstare, distribuţia bogăţiei în teritoriu dar şi aspecte legate de sărăcie şi grija zilei de mâine.

România este un stat tânăr. Marea Unire ne găseşte cu un teritoriu suburbanizat, ocolit de revoluţia industrială. Statul este prea puţin prezent cu căi ferate, drumuri moderne sau edificii care să ateste coeziunea administrativă. Regiunile istorice diferă ca nivel de dezvoltare, disparităţile majore fiind prezente în zona Moldovei.

Precum se vede – aceleaşi probleme sunt la fel de actuale azi chiar după trecerea perioadei comuniste – a cărei industrializare demodată tehnologic şi urbanizare forţată nu produce efectele pozitive în ciuda promisiunilor ideologice ale unei vieţi mai bune pentru toţi.

Ultimele două decenii măresc, prin lipsa de acţiune, decalajele dintre România şi restul Europei.

O bună parte din energia electrică sau termică se produce cu cărbune, de cogenerare nici nu poate fi vorba. Ici şi colo apar răzleţe câteva eoliene dar nici vorbă de energie geotermală, solară sau produsă din arderea deşeurilor, deşi există potenţial notabil pe toate segmentele. Căile ferate rapide lipsesc iar o bună parte din cele existente nu sunt electrificate. Autostrăzile aproape că lipsesc şi ele iar drumurile naţionale sunt în stare medie sau proastă, de drumurile judeţene nu mai vorbim. Otopeniul tocmai ce a primit un terminal nou – dar cu o floare nu se face primăvară. Porturile la Dunăre sunt în stare proastă şi puţin utilizate. Decalajele urban-rural sunt semnificative iar calitatea vieţii scăzuta atât la sat cat şi la oraş. De zone metropolitane sau larger city area nici nu poate fi vorba. Cursurile de apă sunt prea puţin amenajate la fel şi versanţii care la precipitaţii accentuate se prăbuşesc. Sistemul de irigaţii, dacă a existat vreodată este nefuncţional.

Toate aceste vulnerabilităţi ţin de amenajarea (dezvoltarea) teritoriului . Ele afectează performanţa economică, calitatea vieţii,coerenţa socială, dar şi calitate mediului. În esenţă aceste vulnerabilităţi sunt interne şi se pot transforma în anumite condiţii în ameninţări.

În acelaşi timp, pe plan extern trăim o epocă fără precedent. România este membru al UE, şi în acelaşi timp bine integrată în structurile de securitate internaţională şi cu o relaţie consolidata cu Statele Unite. Chiar cu tumultul din zona de sud a bazinului Mediteranei, ameninţările externe sunt reduse, mai ales într-o epocă în care lumea globalizată pare mai îndreptată către prosperitate iar securitatea internaţională încearcă să se bazeze pe prevenţie şi colaborare.

Care este relevanţa amenajării teritoriului?

Spuneam în introducere că un teritoriu bine amenajat conferă funcţionalitate şi stabilitate. Economia depinde esenţial de transport, comunicaţii dar şi de mobilitatea forţei de munca şi a produselor. Nu întâmplător calea ferată a fost unul din ingredientele principale ale revoluţiei industriale .O legătură bună între oraşe şi zonele lor de influenţă dar şi între regiuni creează premisele prosperităţii, dar şi a unei vieţi mai comode, acces la facilităţile oraşului – educaţie, servicii medicale şi administrative, dar şi accesul oraşului la produse şi forţă de muncă locală. O dezvoltarea echilibrată contribuie la un mediu social coeziv, contribuie la siguranţa vieţii prin acces facil la slujbe, educaţie sau relaxare. Mediul natural dar si cel cultural poate fi mai uşor valorificat prin turism, iar fenomene naturale ca inundaţii sau alunecări de teren pot fi prevenite.

Care sunt slăbiciunile României la nivelul dezvoltării teritoriale?

Deşi geografic şi politic-administrativ suntem cu totul în UE – din punctul de vedere al amenajării teritoriului ne aflam intr-o poziţie de relativă excluziune. La nivelul reţelei de transporturi sunt vizibile diferenţele de dezvoltare cele mai mari, dar există şi aspecte mai greu de perceput cum sunt :

• Relaţia în teritoriu între oraşe şi zonele lor de influenţă – stadiul administrativ şi teritorial se opune situaţiei naturale în care oraşele şi zonele ce le înconjoară sunt legate economic şi social
• Disparităţi majore între urban şi rural la nivelul echipării edilitare dar şi a calităţii locuirii şi accesului la servicii publice de bază (educaţie, sănătate) sau locuri de muncă bine plătite
• Vulnerabilităţi legate de amenajările de mediu şi de protecţie – discutam aici de prevenirea alunecărilor de teren şi inundaţii
• Lipsa de integrare a patrimoniului natural cu reţeaua de localităţi şi transport astfel existând premisele dezvoltării unui turism de calitate şi care să promoveze valorile locale

Care este natura proiectelor de dezvoltare teritorială?

Proiectele de amenajare a teritoriului sunt proiecte cu întindere şi impact regional sau naţional (uneori transnaţional)  – ce tranzitează adeseori geografic mai multe judeţe(actuale) sau localităţi. Indiferent de întinderea fizică, au caracter strategic şi impact direct sau indirect asupra unor aspecte critice legate economie, societate, mediu. Gradul de complexitate tehnică variază de la mediu la ridicat .Bugetele implicate sunt mari sau foarte mari iar sursele de finanţare sunt de regulă mixte (fonduri naţionale, fonduri locale, fonduri europene, finanţări private). Prin prisma actorilor şi intereselor diverse (european, naţional, regional,local) contextul instituţional este de complexitate maximă.

Exista piedici pentru dezvoltarea regională?

Context instituţional – nivelul slab de integrare administrativă – practica arată că structura administrativă îngreunează derularea proiectelor. Fiecare actor vede lucrurile în mod firesc din perspectiva proprie – guvernul se întreabă ce aduce proiectul ţării şi regiunii, preşedintele de consiliu judeţean este interesat strict de judeţul propriu iar primarul de localitate are o perspectivă de regula locală. Aceste perspective diferite dau uneori o depărtare mai ales în zona locală-regională faţă de obiectivele mai largi şi ca urmare aceştia acţionează uneori contrar acestor obiective. În plus responsabilităţile tind sa devină colective şi prin urmare difuze, fiind greu de identificat actorul care este responsabil de proiect.

Planificare şi design – Un sprijin teoretic slab şi un aparat de design şi planificare învechit moral – atât în domeniul amenajării teritoriului cat şi a urbanismului – ce utilizează tehnologie de design bazată pe concepte prea vechi şi neadaptate cerinţelor şi complexităţii lumii de azi. Proiectele au pronunţat caracter de normare teritorial, sunt neprospective şi prea puţin interdisciplinare – politicile teritoriale sau de urbanizare se bazează prea puţin pe analiză şi măsuri cu referire directă la aspecte legate de economie, societate, mediu .

Contractare,monitorizare execuţie – performanţe slabe în contractare,execuţie şi monitorizare – astfel de proiecte nu se pot derula fără un management competent şi eficient exercitat de autoritatea publică contractantă , inclusiv monitorizarea la nivel de buget şi calendar şi aplicarea de masuri corective în timp util, nu când deja s-a ieşit din termen şi buget iar proiectul e doar pe jumătate realizat. Chiar dacă acţiunile unui ministru ca dna Boagiu sunt admirabile, directe şi dovedesc curaj şi rezoluţie , ce se va întâmpla când va avea în paralel 100 de şantiere majore ce trebuie urmărite îndeaproape? Va fi prezentă în persoană la fiecare dintre acestea?

Efemeritatea politică a proiectelor – planuri mari se risipesc odată cu modificările în contextul politic. Guvernele şi administraţiile noi evită adeseori proiectele moştenite, unele chiar dovedindu-se în timp ca sunt daruri otrăvite.

Este dezvoltarea regională favorizată de reorganizarea administrativ teritorială ?

În principiu o entitate cu teritoriu mai mare, buget agregat,o societate mai numeroasă are acces mai uşor la proiecte . Contextul României de azi – este unul în care colaborările publice inter-instituţionale se dovedesc dificile . Orice simplificare aici nu poate decât să contribuie pozitiv la promovarea proiectelor de dezvoltare regională – naţională. Tot această agregare administrativă facilitează gestiunea şi coordonarea la nivel naţional. Agregarea teritoriului simplifică premisele strategice şi favorizează o mai bună planificare şi concepţie premergătoare implementării dar şi aspecte practice legate de legalitate, avizare locală, exproprieri de utilitate publică dar şi alte operaţiuni fireşti de execuţie ce însoţesc proiecte de amploare.

Doar o premisă?

Tezele exprimate de preşedinte şi primul ministru,chiar dacă generale, sunt valide – reorganizarea administrativ teritorială reprezintă un bun punct de plecare pentru o mai bună gestiune a teritoriului. În acelaşi timp, pentru faptul ca avem 8 judeţe în loc de 40 nu înseamnă că brusc drumurile vor deveni mai bune, oraşele vor avea zone metropolitane, vom produce mai puţine deşeuri şi mai multă energie verde.

Este clar că securitatea, bunăstarea şi siguranţa vieţii, dar şi şansa de a trăi mai bine, în oraşe şi sate moderne, de a călători mai uşor, sau de a ne bucura de o natură protejată şi de moştenirea noastră culturală şi istorică, depind esenţial de modul in care se va face dezvoltarea regională.

Importanţa strategică legată de siguranţă, securitate, justifică faptul că aceste obiective se află atât pe agenda preşedintelui dar şi a guvernului. Având in vedere natura acestor operaţiuni, autoritatea centrală este cea mai în măsură să le orienteze şi gestioneze. Pe acelaşi principiu al celui mai competent – ieşirea comunelor de sub influenţa judeţelor şi includerea în aria administrativă a oraşelor de proximitate respectă principiul dependenţei şi relaţiei naturale-fireşti între aceste entităţi. Astfel, practic se realizează şi premisele unei descentralizări administrative efective şi a unei colaborări mai simple între central şi local – unde centralul se ocupa de ansamblu, de aspecte legate de teritoriul mare iar localul se ocupă de detaliu de aspecte legate de viaţa localităţii.

Există alternative?

Dezvoltarea regională nu poate fi evitată. Iar chestiunea are caracter urgent, cu fiecare zi pierdută costurile directe şi indirecte vor deveni mai mari. O întârziere prea mare riscă sa ne facă izolaţi, necompetitivi, săraci si în esenţă nefericiţi. Nu aş evita menţiunea  autorespectului naţional în declin sub noianul capitolelor la care suntem codaşi.

Metoda reformei prin restructurare şi consolidare administrativă pare să fie o alternativă rapidă de asigurare a unei baze interne solide de plecare într-o operaţiune majoră de reconstrucţie naţională dar are slăbiciunea dependenţei de contextul politic.

Care sunt totuşi alternativele in cazul in care aceasta metodă  nu funcţionează?

Cum ajungem să avem cu adevărat dezvoltare regională?

Este cunoaşterea mai bună a subiectului o cale?