vineri, ianuarie 27, 2023

Reforma Curtii Constitutionale (II) -Vocatia constitutionalismului

Sustineam in interventia precedenta ca reforma Curtii Constitutionale, pe care am prezentat-o ca necesara, trebuie precedata de o analiza lucida a cauzelor situatiei constitutionale actuale. Descriam aceasta situatie ca pe una in care Curtea nu a devenit un exemplu de deliberare si reflectie asupra relatiei dintre cetateni si stat in Romania post-decembrista. Una dintre cauzele acestui esec este perceptia deciziilor Curtii ca fiind politizate, perceptie ce sugeram ca ar putea fi atenuata cel putin partial prin modificarea jurisdictiei Curtii de control anterior (inainte de promulgare) al constitutionalitatii legilor.

In aceasta interventie voi discuta influenta, sau lipsa influentei, principiilor constitutionalismului in sfera publica din perioada post-decembrista. Una dintre cauzele persistentei in spatiul public a unui discurs grobian, agresiv si netemperat este lipsa diseminarii principiilor constitutionalismului. Valorile la care ma refer sunt cele ale unui anumit tip de discurs – echilibrat si rational, insa in acelasi timp vibrant si viu – despre rolul statului si raporturile dintre indivizi in societatea romaneasca. Intereseaza mai putin aici succesul unei anume teorii politice – spre exemplu, a statului minimal sau a statului interventionist -, cat felul in care romanii discuta problemele societatii romanesti. Aceasta deliberare presupune (si genereaza) un limbaj prin care, discutand despre problemele vietii publice, participantii ajung sa se cunoasca intre ei si sa inteleaga ca de ei depinde viitorul societatii in care traiesc. Iesind din comunism, romanilor le lipsea un asemenea vocabular. Hannah Arendt a remarcat singuratatea celor care traiesc intr-un sistem totalitar. Singuratatea in comunism a fost efectul, printre multe altele, a confiscarii unui asemenea vocabular.


Proiectul reconstructiei statului nu poate fi unul de succes fara (re)construirea acestui vocabular si discurs. Discursul justitiei constitutionale ar fi putut exemplifica in societatea romaneasca acest tip de dezbatere. Intr-adevar, una dintre mizele centrale pe termen lung ale constitutionalismului romanesc a fost, sau ar fi trebuit sa fie, exemplificarea unui asemenea discurs si, prin el, diseminarea in societatea romaneasca a principiilor constitutionalismului. Mai mult decat alte institutii intr-o democratie constitutionala, deciziile curtilor constitutionale sunt analize principiale, ancorate in context, a tensiunilor inerente dintre drepturile fundamentale ale indivizilor si interesele majoritatii. Deciziile de constitutionalitate pot reprezenta un exemplu de echilibru si maturitate a gandirii publice pe care in general discursul politic sau comentariul politic, chiar si cel de calitate, nu le pot suplini. Din nefericire pentru intreaga societate romaneasca, Curtea Constitutionala a ratat adevarata vocatie a constitutionalismului.


* Relatia dintre cetateni si stat in perioada post-decembrista

Institutiile statului roman post-decembrist nu au retinut nimic din efervescenta si solidaritatea sociala din timpul Revolutiei. Disipat rapid la inceptul anului ’90 ca urmare a politicilor regimului Iliescu de salvgardare a intereselor garzii a doua a esalonului partidului comunist si a aparatului de securitate, sentimentul de solidaritate nu a fost reconstituit decat la nivel de grup sub regimul noii republici. Prin urmare, mecanismul adaptarii sociale prin separare pe care romanii il perfectasera in timpul comunismului a continuat sa fie util la inceputul perioadei de tranzitie. Doua decenii mai tarziu, acel moment din istoria Romaniei ne apare ca o perioada in care membrii cercurilor afluente si-au creat structura de putere economica si institutionala care sa ii imunizeze in fata schimbarilor pe care societatea romaneasca, in masura in care avea sa se dezvolte democratic, urma sa le experimenteze. Succesul lor a fost aproape total. Desi esentiale in istoria democratiei post-decembriste, alternanta la putere si presiunile externe (inclusiv procesele integrarii in NATO si UE) s-au lovit constant de coruptia generalizata in stat ce isi are originile in anii ’90. Ramane antologic momentul in care, dupa preluarea puterii, presedintele Constantinescu a recunoscut in fata electoratului ca statul devenise incapabil sa isi exercite autoritatea de reglementare si control in sfera economica.


Aceasta istorie este bine-cunoscuta. Importanta pentru analiza mea este relatia dintre cetateni si stat. In orice democratie constitutionala aceasta relatie este complexa. Diversitatea de viziuni si interese ancorata in diferente legitime dintre oameni liberi face ca institutiile publice sa nu poata satisface constant toate cerintele cetatenilor unei societati pluraliste, asa cum sunt toate democratiile constitutionale. Prin urmare, raportarea cetatenilor la stat este in mod inevitabil nuantata. Si totusi, cetatenii se vor recunoaste in institutiile statului in masura in care sunt tratati cu respect si egala consideratie, cand oficialii statului decid politicile publice pe baza de proceduri impartiale si explica motivele pe care se bazeaza deciziile lor, si cand acele politici respecta drepturile nenegociabile ce le sunt garantate indivizilor de catre constitutie. Intr-o democratie constitutionala recunoasterea cetatenilor in institutiile statului nu este facultativa, ci o conditie a guvernarii colective si una dintre dimensiunile esentiale ale libertatii.


Ambivalenta romanilor fata de evolutia post-decembrista a tarii, asa cum o arata sondajele de opinie recente, este explicabila partial si prin faptul ca institutiile statului nu au castigat respectul cetatenilor. Esential este insa ca acesta este esecul – adevaratul esec – al constitutionalismului post-decembrist.


Principiile constitutionalismului nu au mediat relatia dintre romani si statul lor dupa revolutie. In ce ii priveste pe cetatenii cei mai vulnerabili, pentru care demnitatea vietii cotidiene a continuat sa depinda nemijlocit de politicile de moment ale Guvernului, relatia cu statul a ramas una bazata pe frica. Pentru romanii independenti economic, relatia fata de stat a devenit una de indiferenta dublata de exasperare cand interactiunea cu institutiile publice nu poate fi evitata. In ambele cazuri, relatiei cetatean/stat nu s-a complexificat. Nerespectandu-le demnitatea, statul roman nu si-a tratat cetatenii cu respect si egala consideratie, asa cum o cer principiile constitutionalismului. Vulnerabile la influentele grupurilor interesate – economic, politic etc. -, tratamentul prefential aplicat de stat acestor grupuri a devenit adanc intiparit in imaginarul colectiv. Aceste institutii au fost percepute ca incompetente, corupte si prin urmare incapabile sa le asigure conditiile guvernarii democratice a Romaniei.


Vocatia constitutionalismului

Esecurile post-decembriste sunt doar la un nivel superficial pur politice. In realitate ele reprezinta disfunctionalitati de structura institutionala si discurs public. Spre exemplu, cauza primara a lipsei reformei in justitie nu este efectul existentei unor grupuri profesionale si politice/economice ce s-au opus constant reformei. Ea este consecinta organizarii institutionale a statului intr-un fel ce a permis acestor grupuri sa isi exercite influenta in definirea politicilor tarii. La fel, propagarea in Romania post-decembrista a discursului toxic nationalist nu este efectul inevitabil al libertatii de exprimare sau a pluralismului politic, ci consecinta ignorarii de catre actorii politici si judecatorii constitutionali a prevederii constitutionale ce interzice acest tip de discurs. Similar, subordonarea mass-mediei grupurilor de interese politice si economice nu este efectul necesar al libertatii presei, ci a incapacitatii statului de a anticipa si contrabalansa, cu respectarea principiilor de libertate de expresie si libertate a presei, efectele intereselor economice pe piata media.


Toate societatile au vocatia constitutionalismului, asa cum toti oamenii au vocatia libertatii. Romania nu este o exceptie. Insa actiunile si inactiunile statului roman in perioada post-decembrista denota lipsa internalizarii principiului esential al constitutionalismului, potrivit caruia toti cetatenii sunt egali in demnitate, drepturi si libertati si trebuie sa fie tratati de institutiile statului cu respect si egala consideratie. In fapt, aceste principii sunt pilonul central pe care se intemeiaza relatia dintre cetateni si stat in toate democratiile avansate. Judecatorii constitutionali in toata lumea, din Statele Unite pana in India si Israel, din Ungaria pana in Africa de Sud, Canada sau Brazilia, le interpreteaza si aplica in diversele domenii ale vietii respectivelor societati. Oricat ar fi de eficiente economic sau indiferent de suportul politic si popular pe care il au, politicile publice nu au putere de lege, intr-o democratie constitutionala, decat in masura in care se conformeaza acestor principii constitutionale.


Vocatia constitutionalismului inseamna insa mai mult decat aplicarea unei legi, chiar si atunci cand aceasta lege este Constitutia. Constitutionalismul presupune articularea unui discurs public in care cetatenii sa reflecteze asupra intrebarilor caracteristice democratiilor constitutionale. Este nediscriminarea sinonima cu egalitatea de sanse? Care principii constitutionale reglementeaza rolul religiei in scoli? Cand poate fi limitat dreptul la libera expresie in numele sigurantei nationale? Care sunt limitele libertatii persoanei? Ar trebui accesul la dosarele fostei securitati sa fie recunoscut ca drept fundamental intr-o societate cu trecutul recent al Romaniei? Are statul dreptul de a impune asociatiilor voluntare de cetateni interdictii de discriminare – si daca da, pe ce criterii? Cand incalca legiferarea moralei libertatile persoanei intr-o societate pluralista?


Pe terenul acestor intrebari dificile se formeaza discursul public de care depinde viitorul democratiei pe termen lung. Este important ca un asemenea discurs se formeaza pe teme specifice, ca atare nu poate fi limitat la o discutie generala despre valori. Chiar valorile centrale ale liberalismului constitutional – demnitatea, libertatea, egalitatea – trebuie interpretate in cazuri concrete, iar diversele interpretari sunt ancorate in diferite conceptii politice si morale legitime, desi contradictorii, ce trebuie sustinute prin argumente. Pentru a se maturiza, reflectia publica trebuie centrata pe intrebarile ce nu au mereu un raspuns corect. Chiar atunci cand, din punct de vedere legal, judecatorii constitutionali au ultimul cuvant in cazurile concrete, maniera lor de deliberare poate prezenta un exemplu in viata publica despre cum se dezbat aceste teme de moralitate politica. In acest proces, membrii unei societati invata sa asculte si sa se cunoasca intre ei. Reabilitarea societatii romanesti depinde de acest proces.


Este un destin tragic, acela de a iti trai toata viata intr-o societate nedreapta. Promisiunea Revolutiei din decembrie 1989 era ca Romania se va schimba si ca romanii vor putea trai o viata demna intr-o societate libera. Aceasta sansa exista inca, oricata dezamagire s-a acumulat in noi in ultimele doua decenii. Insa nu ne vom putea tine acea promisiune, pe care ne-am facut-o noua insine acum mai bine de douazeci de ani, daca nu descoperim vocatia constitutionalismului. Aceasta este adevarata miza a reformei Curtii Constitutionale si a structurii institutionale a statului.

Va urma

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Ca simplu cetatean, insist sa afirm ca prima institutie care trebuie reformata din temelii e insasi constitutia gaunoasa( afirmatia apartine d-lui Iosif Boda ,fost consilier prezidential si unul din nanasii ei) Pe care putem cladi ulterior si celelalte legi.Putem de asemeni pastra toate articolele de lege utile si in acord cu noua constitutie.Problema de fond , e pe ce principii vom construi propozitiile legislative si cum le vom formula.Mai clar, in locul actualului cotet legislativ, avem nevoie de un edificiu in concordanta cu principiile legislative ale altor tari din U E si nu numai. O zi buna!

  2. Înainte de a vorbi despre, citez: „sentimentul de solidaritate nu a fost reconstituit decat la nivel de grup sub regimul noii republici.”, ar trebui să vă întrebaţi (să ne întrebăm) despre care „nouă republică” este vorba? Ruptura reală cu republica instaurată de Gheorghiu-Dej în 30 decembrie 1947 se putea/poate face doar printr-o consultare plebiscitară (referendum), prin care instituţia şefului statului (preşedinţie sau monarhie) să devină LEGITIMĂ! Până şi perioada monarhică a statului român, ante-1947, s-a bazat pe două decizii ce au la bază votul popular: fie indirect, în 5, respectiv 24 ianuarie 1859, când Adunările Elective ale Moldovei, respectiv Ţării Româneşti l-au ales ca domnitor pe colonelul Cuza, fie direct, în 1866, când cetăţenii cu drept de vot au aprobat, printr-un plebiscit ca principele Carol I să devină domnitor al Principatelor Unite (numele de România a fost acceptat, oficial, pe plan internaţional, abia după Războiul ruso-româno-turc din 1877-1878). După depunerea jurământului de către principele Carol, Parlamentul a aprobat Regulamentul prin care se stabilea în ce fel se face succesiunea la tronul ţării, act rămas în vigoare până în decembrie 1947. Precizez că, indiferent de drumul politic urmat în perioada postbelică, în 1946, atât statul democratic italian, cât şi viitorul regim comunist bulgar, au organizat referendumuri prin care s-a instituit forma republicană de guvernământ. La noi, nici în 1946, 1947, nici în 1989 sau după n-a fost vorba de aşa ceva. În acest fel, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu sunt continuatorii, întru funcţie prezidenţială ai primului preşedinte al (RS) România, Ceauşescu (funcţia a fost creată în martie 1974).
    Şi, fiindcă vorbeam de comunism, avea dreptate comunistul vechi şi nou, Constantin Rotaru, şeful PCR (fost, până în 2010, Partidul Alianţa Socialistă) să ceară (nu întâmplător, PSD!) să fie serbată, oficial, „ziua republicii”, la 30 decembrie. Zi pe care NIMENI, după ştiinţa mea, nu a anulat-o, ca sărbătoare, după 1989, dar, de jenă, de RUŞINE, TOŢI SE FERESC SĂ O MARCHEZE într-un fel!
    Aşa că… după o asemenea consultare populară, poate o să mai putem vorbi şi despre relaţia (mai mult decât penibilă, în privinţa statului) între stat şi cetăţean! Deşi această constituţie (pe care nu o recunosc, n-am votat-o deloc, nici în 1991, nici la revizuirea din 2003 – când prezenţa la vot peste 50% a fost discutabilă! – însă, dacă aşa s-a decis, o respect!) vorbeşte despre obligaţia statului de a asigura fiecărui cetăţean un trai decent (art 47, alineatul 1), statul ori se poartă cu cetăţenii de parcă ar fi duşmanul lor, ori face tot ce poate spre a le înlesni plecarea din ţară! Instituţiile statului le copiază pe cele occidentale, funcţionând „româneşte”, adică, ori prost, ori deloc! Ca să nu mai vorbim despre faptul că „aleşii”, indiferent că sunt aceiaşi de acum 20 de ani sau alţii, vin la putere, în cvasitotalitatea lor ca să ne fure 4 ani, apoi când vin noile alegeri ne dau mici, bere şi manele, pachete electorale (o mică parte din ce au furat de la fraierii de cetăţeni), ca să-i realegem spre a continua să ne fure alţi 4 ani! Soluţia – schimbarea COMPLETĂ a clasei politice româneşti cu români simpli, oneşti, competenţi, care să se respecte pe ei înşişi, dar să-i respecte şi pe semenii lor, şi munca acestora! Acestea cer, fiindcă vorbeaţi de „solidaritate”, implicarea a cât mai mulţi intre cetăţeni şi un spirit civic autentic, pe care nu prea îl mai vezi la românul care „bălteşte”, aşteptând „să i se facă”, „să i se dea” sau „să se bage”… Deşi mă întreb, în ce măsură vor fi „solidari” acei indivizi care se bucură că le-a scăzut salariul cu 25% bugetarilor, că unii dintre ei au fost daţi afară, că s-a umblat în sens negativ la indemnizaţia pentru creşterea copilului? Şi ar mai urma alte (multe) întrebări, dar mă opresc doar la a-i interoga pe aceştia: cu ce le este viaţa mai bună bucurându-se de suferinţa altora (care, ca mai toţi dintre oamenii simpli, au viaţa grea, cu copii de crescut, cu rate, facturi, poliţe, etc)?Le creşte lor salariul din banii tăiaţi altor categorii de cetăţeni? Sunt astfel mai fericiţi???…
    Scuze, dacă m-am „lungit” şi am mai (cam) „divagat” de la subiect!

  3. Da, frumos teoretic. Practic insa ne vom lovi de doua obstacole:
    1. Lipsa oamenilor de calitate. Cum am putea sa ne asteptam la vocatie constitutionalista de la oameni care pana atunci au avut maximum profesional ca jurist de intreprindere. E doar un exemplu. Niciunul din membrii curtii nu au nimic care sa ii recomande pentru aceasta pozitie inalta. Si daca privim in afara, in magistratura sau zona juridica vom vedea ca nu prea avem de unde alege oameni cu vocatia constitutionalista. Greselile de logica elementara care au fost imbratisate in ultimii ani de o parte importanta a magistratilor (aici pot sa elaborez mult si bine), pe mine personal m-a ingijoreaza profund.

    2. Mecanismul numirilor si nu ma refer deloc la faptul ca sunt numiti politic ci la tipologia persoanelor numite. Cine (presedinte, partid) va risca sa numeasca un om cu cap ce ar putea sa nu raspunda la comanda politica in timp ce toti ceilalti competitori politici merg pe aceasta formula perversa. Un fel de dilema a prizonierului (in cel mai bun caz in care presupunem ca ar exista acest obiectiv comun de reforma a curtii).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vlad Perju
Vlad Perju este doctor in drept la Harvard, profesor invitat de drept european la Harvard Law School (2011-2012) si profesor de drept constitutional american si comparat, drept european si filozofia dreptului la Boston College. Incepand din vara anului 2012, Perju este directorul Centrului pentru Studiul Democratiei Constitutionale la Boston College. Inainte de studiile doctorale in SUA, a obtinut doua licente in drept, la Universitatea din Bucuresti si la Sorbonna. Perju este profesor invitat de teorie a statului la Academia Europeana de Teorie a Dreptului din Bruxelles si este asociat al Centrului de Studii Europene de la Universitatea Harvard. A conferentiat si predat la universitati precum Princeton, Yale, Harvard, NYU, EUI- Florence. A fost membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Regimului Politic si Constitutional din Romania. Mai multe detalii gasiti pe site-ul http://www.bc.edu/schools/law/fac-staff/deans-faculty/perjuv.html

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro