vineri, martie 29, 2024

Reforma statului- iluzii şi rapacitate politică

Reforma statului este una dintre acele expresii pe care le auzim în momentele în care elita politică vrea să proiecteze imaginea de respectabilitate a viziunii şi decenţei. În aceste clipe, situate cu precădere în proximitatea alegerilor, este nevoie de un discurs care să mobilizeze şi să genereze optimism. Şi ce poate fi mai seducător decât acest proiect de viitor, capabil de a oferi României un parcurs al bunei guvernări?

Dincolo de această faţadă a cuvintelor mari, care se cer rostite ritualic, se află nivelul unei complicităţi transpartinice în evitarea autenticelor teme care ar putea fi legate de regândirea poziţiei statului şi a misiunii sale. În cele din urmă, iar acest lucru este un truism care se cere repetat, instituţiile statului sunt singura materie din care poate fi hrănită energia rapace a propriei clientele. De la votantul asistat social, dependent de autoritatea locală, până la oligarhii legaţi ombilical de contractele publice, statul, ca distribuitor de resurse, este un reper esenţial în strategia de supravieţuire.

Creşterea gradului de transparenţă,limitarea abuzurilor şi repartizării arbitrare de poziţii şi recompense ar însemna, pe termen scurt şi mediu, dispariţia partidelor politice, aşa cum se înfăţişează ele acum. Căci partidele sunt, la o lectură lipsită de iluzii şi de naivitate, antreprize de traficare de voturi suprapuse pe reţele clientelare şi structuri subterane economice. Ceea ce le defineşte nu este angajamentul ideologic sau fidelitatea militanţilor, ci vocaţia de a parazita statul, în favoarea segmentului pe care îl reprezintă, în propria lor manieră viciată.
Guvernarea PSD de astăzi este expresia închegată şi matură a acestei linii de evoluţie. Poziţia proeminentă a unui ministru ca Liviu Dragnea, natura bizară şi suspectă a marilor proiecte de infrastructură evocate , ( acel megalomanic tren de mare viteză), accentul pus pe consolidarea satrapiilor judeţene,toate acestea sunt semnele indiferenţei politice în raport de exigenţele minimale ale guvernării transparente şi eficiente. În acest peisaj, Bucureştiul lui Sorin Oprescu este un autentic studiu de caz în patologie publică, un model de administrare ce sfidează logica urbană elementară şi consolidează o birocraţie disfuncţională şi coruptă.
Reforma statului este, în acest context, o sintagmă elegantă şi inofensivă, neutralizată de potenţialul de manipulare şi de control al elitelor politice. Ofensiva împotriva justiţiei independente este semnul că un stat eliberat de patronaj este capabil de a acţiona raţional, în vederea eficientizării sale. Reforma statului este subminată de partidele ce îşi refuză propria reformare. În absenţa schimbării regulilor jocului, alegerile nu vor fi decât ocazii de a asista la schimbarea grupurilor ce îşi valorifică dreptul conferit electoral de a dispune, suveran şi netransparent, de stat şi de instituţiile sale. Iar subdezvoltarea democratică va fi viitorul pe care aceste partide ni-l rezervă. Restul nu este decât exerciţiu de comunicare şi demagogie, mai mult sau mai puţin rafinată.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Cat timp este jumatate din populatia Romaniei se scalda in saracie, iar politicienii stiu bine sa alimenteze aceasta saracie sa nu ne asteptam la nici o modernizare.
    Cat timp vor mai exista inca generatii de oameni saraci si nescoliti care voteaza faina, malaiul si sticla de ulei in judetele sarace ale Romaniei eu nu vad nici o posibilitate de schimbare..
    Inca vreo 30-40 de ani ca o noua generatie sa voteze fara ulei, faina si malai….
    Saracia nu face casa buna cu partidele democratice preocupate de modernizare, evolutie, schimbare si alte farafasttacuri demne de lumea civilizata cu adevarat.
    Civilizatia este contrariul saraciei, civilizatia duce bogatie, aduce minti luminate si deschise.
    In Teleormanul dlui Dragnea 90% din populatie intra la saracie votanta cu malai, ulei si faina.

    • Oricât de săraci ar fi românii, asta nu înseamnă ca legea electorală să le permită corupătorilor să alerge cu arcanul după ei și să le smulgă votul… liber exprimat (?).
      În loc de mobilizarea corupătorilor transformați în însoțitori, de parcă votanții ar fi încadrați în gradul maxim de handicap electoral, împotriva democrației originale aș introduce în legea electorală un antidot original: carantina corupătorilor direct interesați (primari, consilieri, șefi de consilii județene, alți devotați cauzei, inclusiv interlopi de serviciu sau diverși reformați la școala de corecție și pușcărie), adică izolarea lor cel puțin pe durata desfășurării alegerilor, fie nominalizați în prealabil în lege, fie surprinși cu arcanul în mână (banii, uleiul, zahărul, găleata) la locul faptei înainte de votare.
      În loc să progreseze cetățenii în exigențe electorale, le permitem ciudaților de teapa lui Dragnea să evolueze la exerciții liber-impuse votanților în ziua scrutinului, adică să urmărească periodic circulația și colectarea voturilor în scopul reglării dozelor de intervenționism fraudulos (în funcție de necesități).

      • Am citit acum pe Hotnews: unor judecători din Oradea le-a sunat ceasul… cu cuc. :)
        După atâta amar de vreme iluzorie, ar fi momentul să le sune ceasul, ca apa-n cap, corupătorilor performanți în fraudele electorale nenumărate și să dispară recompensa de partid în funcție de amploarea hoției electorale.

  2. „alegerile nu vor fi decât ocazii de a asista la schimbarea grupurilor ce îşi valorifică dreptul conferit electoral de a dispune, suveran şi netransparent, de stat şi de instituţiile sale. Iar subdezvoltarea democratică va fi viitorul pe care aceste partide ni-l rezervă”

    Corect..si este explicatia de baza pentru care din nou la toate scrutinurile programate anul acesta prezenta la vot va fi undeva in jurul a 40 %…
    Cetateanul se simte total deconectat de actul democratic – participativ al votului, notiune golita de orice sens in fata zidului de hotie, incompetenta si netransparenta ridicat de toate partidele.
    Pur si simplu nu conteaza daca votez sau nu …baietilor si fetitelor ce sunt la butoane le va merge doar din bine in mai bine…..asa ca nici nu mai are sens nu doar votarea uneia sau alteia din gastile de partid..ci insusi acele 30 de minute nu le mai investesc intr-o duminica oarecare sa ies din casa si sa pun undeva pe cineva o stampila – fie local, national sau european.
    Cu o singura asertiune din articol am o mica problema>>
    „justitia independenta” – chiar e independenta? sau doar sub masca independentei serveste acum o parte din mafia de partid, urmind ca dupa alegeri sa se realinieze in spatele unei alte haite de hoti, impostori si acaparatori de functii, averi si putere?
    Ramine de vazut…daca in timpul guvernarii partidului/mandatului presedintelui X justitia va fi suficient de independenta sa judece si condamna membrii ai aceluiasi partid X…iar acest trend sa continue mai multe legislaturi/mandate la rind….
    Daca da..atunci in 5 sau 10 ani putem spune ca avem o justitie independenta, pina nu vedem aceste rezultate, imi permit o severa lipsa de incredere si suspiciune justificata si fata de justitie …..

  3. Ați articulat extraordinar adevărul despre minciunile reformatoare.

    Câtă vreme nu se va schimba radical atitudinea față de valoarea votului liber exprimat de cetățeni – printr-o lege electorală simplă, clară și riguroasă, inclusiv cu sancțiuni drastice în vederea aplicării obligatorii – sintagma “reforma statului” va rămâne delicatesa permanentă de campanie, servită credulilor în democrația originală.

    Partidele cu vechime în trafic – “antreprize de traficare de voturi suprapuse pe reţele clientelare şi structuri subterane economice”, prin vocația lor “de a parazita statul, în favoarea segmentului pe care îl reprezintă” , de fapt pentru satisfacerea propriilor interese de partid – timp de peste două decenii, prin modalități concertate în armonie și complicitate transpartinice, au cultivat și întreținut “reguli” electorale de conservare a dominației în circuit închis prin denaturarea necesității alegerilor corecte și mai ales prin păstrarea aparențelor competiționale dintre mecanismele de bulversare a democrației cu voturi cumpărate/măsluite/fardate/furate.
    De fiecare dată, înaintea oricărui scrutin electoral anterior, ciclul perpetuu de fabricație a voturilor traficate ne-a demonstrat că este prea târziu și chiar neconstituțional pentru modificări revoluționare în extremis ale legilor electorale. Altfel ar fi prea devreme, niciodată oportun și oricum nu s-ar renunța la dilema veșnică “de ce acum?”, mai sigur nicicum.
    *
    “În absența schimbării regulilor jocului, alegerile nu vor fi decât ocazii de a asista la schimbarea grupurilor ce îşi valorifică dreptul conferit electoral de a dispune, suveran şi netransparent, de stat şi de instituțiile sale. Iar subdezvoltarea democratică va fi viitorul pe care aceste partide ni-l rezervă”.
    *
    Subdezvoltarea democratică ne-a fost rezervată de idealurile revoluționare de sorginte nomenklaturistă, din aproape în aproape, din 5 în 4 patru ani și mai des. Dezideratul primordial al lui Ilici nu se dezminte și ne minte tot înainte.

    Cred că există o singură soluție: o nouă rezoluție europeană, atrasă de doi-trei europarlamentari cu vână forte și impusă cu literă de lege statului român.
    Ar fi calea extremă de deconspirare și stopare a iluzionismului din prea uzatul joben electoral românesc, de unde scamatorii inepuizabili ai neamului nu pierd nicio ocazie să scoată neschimbata formă în reluare – „reforma statului” – din nou… ca nouă, încă două-trei decenii.

  4. De-a lungul istoriei, de fiecare dată când un partid de genul PSD a întâmpinat crize a părut că se va îndrepta, ispitind astfel oamenii să-şi facă iluzii în ceea ce-l priveşte. Fără excepţie, iluziile au fost întotdeauna deşarte. Partidele de genul acesta urmăresc beneficii pe termen scurt, iar pentru a realiza acest lucru regizează un show de prosperitate economică – determinându-i din nou pe oameni să-şi facă iluzii.

    “Pentru cei care pretind că sunt satisfăcuţi de standardul de viaţă îmbunătăţit – nu sunt ei preocupaţi în principal de stabilitatea lor? Care este factorul cel mai important care asigură stabilitatea socială? Moralitatea. O societate cu o moralitate degenerată nu poate asigura nici un fel de securitate.” (din cartea “Noua Comentarii despre Partidul Comunist”)

    Cum se face că numai atunci când socialismul a atins punctul în care oamenii nu mai aveau ce mânca şi când economia ţării era în pragul colapsului, apare politica de deschidere şi reforme?

    E clar un pas dat inapoi, cum vedem acum ca face si Partidul Comunist din China, pt a se salva de la distrugere. În ziua de azi singurul scop al cultului malefic al PCC este menţinerea puterii şi evitarea decesului.

    Cu cât se apropie mai mult de moarte, cu atât îşi accelerează ritmul corupţiei şi al degenerării.

    http://epochtimes-romania.com/news/teapa-de-14-miliarde-usd-capul-fostului-tar-al-securitatii-chineze-cu-capul-pe-butuc-china-se-cutremura-din-temelii–214984

    După ce a apucat frâiele puterii, Partidul Comunist din China a iniţiat: „reforma agrară” pentru a elimina clasa proprietarilor de pământ, „reforma socialistă” în industrie şi comerţ pentru a elimina capitaliştii, „campania de eliminare a reacţionarilor” pentru a extermina religiile populare şi pe oficialii care deţineau funcţii înainte de venirea comunismului la putere, Campania „Anti Dreapta”, pentru amuţirea intelectualilor şi „Marea Revoluţie Culturală” pentru a eradica cultura tradiţională chineză.

    Limbajul popular şi termeni de genul „guvernarea legii”, „piaţă”, „pentru popor” şi „reformă”, au fost şi sunt încă folosiţii sunt pt a încurca minţile oamenilor. Un Partid Comunist nu-şi schimbă natura sa malefică, ticăloasă, chiar dacă se îmbracă într-un „costum în stil vestic”. În Ferma Animalelor a lui George Orwell (1945), porcii au învăţat să stea şi să umble pe două picioare. Îndemânarea obţinută a dat porcilor o nouă imagine, dar nu le-a schimbat adevărata natură de porci.

    “Dacă vă imaginaţi că ce a fost a fost şi că maleficul cult al PCC, înflorit prin crime, care a condus naţiunea cu minciuni, va începe acum să se reformeze şi să devină benevolent şi să fie cu adevărat doritor să „înapoieze drepturile oamenilor”, vă înşelaţi din nou.” (tot din “Noua Comentarii despre Partidul Comunist”)

    Comuniştii au spus că “lucrurile care ar trebui schimbate, trebuie să se schimbe, altfel apare deteriorarea; cele care n-ar trebui schimbate, trebuie să rămână neschimbate, altfel apare autodistrugerea”, însă lumea ştie că hotărârea spiritului comunist de a-şi menţine interesul major şi dictatura nu se schimbă niciodată.

    Însă conflictele fundamentale dintre interesul partidului şi cel al poporului fac ca falsa prosperitate să nu dureze. „Reforma” pe care o promite PSD are un singur scop: să-i menţină dominaţia.

    Este o reformă neconvingătoare, o schimbare la suprafaţă dar nu în profunzime.

    Exemplu: „Forma mă mulţumeşte, conţinutul nu-mi creează foarte multă mulţumire…”, Dragnea despre descentralizare.

    Despre Putin scrie dl Prof. Tismaneanu, in “Ţarul Putka si fantoma lui Elțîn: Conspirații, mesianism, paranoia”, ca “Este șeful unui grup infracțional de tip mafiot, a unei tagme de escroci și experți în manipulare… “, iar Partidului Comunist Chinez i se cunoaşte originea de grup de borfaşi şi proletari lumpeni, care n-a ştiut decât să jefuiască, ca ulterior, temându-se de răzbunarea celor jefuiţi, să-şi ucidă victimele, stergând astfel de pe faţa pământului orice sursă de necazuri.

    Eforturile de reformare din interiorul unor partide de genul acesta s-au dovedit neadecvate şi lipsite de succes deoarece ideologia „rolului conducător absolut al Partidului” n-a fost respinsă în totalitate.

    Exemplu: „Partidul va decide, şi el, e opţiunea lui… “, Iliescu despre candidatura lui Ponta la Cotroceni.

    Dealtfel Iliescu a mai spus nu de mult că dezbaterile Consiliului Naţional al PSD „sunt foarte importante pentru orientarea vieţii…”, cum si Mao Zedong spunea despre o “reformare a lumii”… dezvăluind viziunea în ceea ce priveşte lumea – intenţia de modificare a ei.

  5. Solutia este simpla, si se numeste vot cenzitar: atata timp cat scopul alegerilor este acela de a decide cine (si in ce scop) va dispune de sumele pe care fiecare dintre noi le incredinteaza – in mod fortat – spre gestionare statului, este normal ce cei care contribuie mai mult sa aiba o pondere mai mare in procesul de decizie.

    Desigur, cei cu vederi de stanga vor contesta aceasta idee (doar suntem toti membri cu drepturi egale ai societatii) iar „globalistii” vor obiecta ca acest gen de democratie nu se aplica si in alte tari (de parca ar exista o identitate, sau macar o similitudine, intre conditiile socio-economice din Germania si cele din Romania).
    Pentru edificare, in perioada de maxima dezvoltare a societatii romanesti s-a practicat votul cenzitar… Dar asta este una dintre realitatile pe care guvernantii actuali nu doresc sa le aflati, ca nu cumva „sa va vina idei”!

    • Votul cenzitar ar fi o „soluție”, dar nu-i deloc simplă deoarece este inaplicabilă cât timp se raportează la Constituția în vigoare (ar fi considerată discriminatorie); ar necesita revizuirea constituțională, apoi legiferarea cu circ și pâine pentru toți, aplicarea discutabilă, iar în final partidele cu putere mare a cumpărare a voturilor își vor diversifica întrecerea socialistă în corupție pentru bani electorali, adaptată la mercurialul voturilor de cumpărat după principiul echității comuniste: „De la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi”.

      PS. „Apciza” abia așteaptă să-i recompenseze echitabil pe transportatorii turismului electoral și să aranjeze după noile posibilități de primăvară alte categorii socio-electorale… după nevoi.

      • Apropos de „apciză” și majoritatea parlamentară necesară adoptării legilor, un exercițiu de viitor:
        Toate variantele următoarele nu sunt păcăleli: :)
        1. Parlamentul a adoptat astăzi, 1 aprilie, legea de respingere a OUG privind acciza la carburanți.

        2. După alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, se va forma o majoritate parlamentară anti-PSD, capabilă de orice; va fi în stare să nu acorde votul de încredere unui eventual guvern format de candidatul de premier din partea PSD, declanșând alegeri parlamentare anticipate după două trânte consecutive, ar fi în stare să dărâme guvernul lui Ponta dacă nu candidează/câștigă la alegerile prezidențiale, toate deoarece aceeași aglomerație minune ar fi în stare să-i coopteze în noua majoritate pe toți UDMRiștii, PPDD-iștii, reprezentanții minorităților și mai ales PNL-iștii lui Tăriceanu.

        3. La europarlamentarele din mai 2014, nu există nicio cale posibilă pentru ca UDMR-ul să treacă pragul electoral de 5% cu ajutorul intervențiilor PSD-ului; UDMR își dorește să cadă sub prag, ca să nu-i rămână îndatorat lui Ponta și astfel să iasă cu fruntea sus din actuala majoritate parlamentară.
        .

      • Aspectul interesant al votului cenzitar este acela ca cei care doresc mai multa putere de vot ar trebui sa-si declare veniturile… Nu de alta dar ponderea votului s-ar baza pe media sumei platite ca taxe si impozite in ultimul ciclu electoral.

        • Într-adevăr, interesant! Nu mai știu exact situația acum, dar în urmă cu câțiva ani vedeam că 20% persoane dețineau 80% din venituri (idem în rândul pensionarilor).
          Cin’ să fie, cin’ să fie? :)
          Mă îndoiesc de involuția lor în timp; cenzitarul ar crea unui nucleu electoral super-dur… mai tare ca oțelul călit după 1989 din idealurile revoluționare. Oțelul roșu. :)

          • Rezultatul nu trebuie sa ne placa ci doar sa fie corect: daca nu contribui la bugetul statului, nu poti decide cum trebuie sa fie folosit.
            Sau „dura lex, sed lex”!

            • Ne ducem de-a dura lex când o minoritate (cei circa 20% sau chiar mai puțini) ar deține din start majoritatea voturilor (atribuite proporțional cu veniturile privilegiaților postdecembriști, cu valoare de certificate de revoluționar), astfel încât orice fel de alegeri la nivel național nu-și mai au rostul (ne-am alege cu aceiași câștigători din echipa „Oțelul roșu”).
              Dacă eu aș obține venituri de milione euro anual prin muncă onestă (fără statut de privilegiat postdecembrist al lui Iliescu), dar sunt în același timp parte din minoritatea celor anti- „Oțelul roșu”, ar fi o prostie să mă mândresc cu certificatul de votant multiplu (să zicem de 100 de ori mai multe voturi decât un votant obișnuit, redus la o unitate): ponderea redusă a categoriei mele ar reprezenta excepția care nu poate răsturna majoritatea celor care obțin per total 80% din veniturile cumulate la nivel național și implict peste 50% din voturi la orice viitor scrutin electoral.
              Un sistem cenzitar adoptat acum ar porni cu un handicap nerecuperabil pentru majoritatea românilor cu drept de vot actual sau viitor.
              Normal, nomenklaturiștii profitori ai tranziției confiscărilor postrevoluționare și descendenții lor ar vedea în votul cenzitar o nouă găselniță legislativă în frontul de salvare națională.

            • Mai bine zis, handicapul nerecuperabil ar fi al majorității co-vâr-și-toa-re a românilor cu drept de vot ( mult peste 70%) Dacă admitem prin absurd că un sfert din cei 20% n-au nicio legătură cu mulțimea privilegiaților tranziției, atunci restul de 15% – dependenți de doctrina confiscărilor interminabile – ar acoperi din senin circa 60% din voturi; ceilalți români cu drept de vot ar constitui majoritatea covârșitoare de circa 85% (inclusiv sfertul neputincios de 5% din cei cu certificate inutile) care poate să-și exprime opțiunea doar pe diferența de 40% din voturi. Majoritatea covârșitoare – blocată în perpetuum imobile – nu poate fi considerată una de handicapați dependenți de cei 15% însoțitori deștepți. Or fi unii mai slabi de înger și mai ușor de convins cu zăhărelul (și celelalte oferte electorale deștepte), dar nici să exagerăm „dreptul de a decide cum trebuie sa fie folosit” bugetul statului în mâna recidiviștilor reformați la fel de două decenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro