marți, mai 21, 2024

Regele, comuniștii și sângele roman: spune ceva despre noi un imn național schimbat de un număr record de ori?

De la recunoașterea oficială ca stat independent, în cca 100 de ani România a avut cinci imnuri naționale diferite. Șapte, dacă le mai socotim și pe cel de pe vremea lui Cuza și pe cel pe care Nicolae Ceaușescu l-a promovat înainte de „Trei culori” (vezi aici). În aceeași perioadă, Ungaria a avut un singur imn, neschimbat. Alte țări din jur au schimbat poate două, trei imnuri – în special când au trecut la comunism sau au ieșit de sub el. Niciuna însă n-a schimbat cât am schimbat noi. Sigur, când ne uităm la ce imnuri am avut, ni se pare normal că le-am schimbat. De la Cuza rămăsese un „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor” care nu mai mergea după ce România a devenit condusă de un Rege nu de un Prinț Domnitor. Apoi, în 1948 când am devenit republică sub stăpânire sovietică, sigur că imnul „Trăiască regele” trebuia schimbat. Dintr-acestea li s-au întâmplat și altor țări. După aceea însă vine partea când ne deosebim de vecinii noștri din „blocul țărilor comuniste”, pentru că trecem să schimbăm imnul în ritm alert. În 1953 (moartea lui Stalin) am trecut de la „Zdrobite cătușe” (în care stăteam cuminți și construiam „republica populară”, pomenind o singură dată „România” și niciodată „românii”) la un mai naționalist „Te slăvim, Românie!” – dar în care tot anunțam că suntem „frați” cu poporul sovietic și „Leniniști”. Nicolae Ceaușescu în anii `70 a vrut și mai multă independență și a și schimbat numele țării din „republică populară” în „republică socialistă”, așa că a venit cu „Trei culori” – un imn complet fără sovietici și fără Lenin, dar tot cu socialism și comunism. La final, în 1989 Revoluția era poate firesc să aducă un alt imn, fără comunism și mai ales unul care să nu fi fost ales de fostul dictator acum condamnat pentru genocid.

Așa cum se explică oficial (vezi aici), „Mesajul imnului „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent în toate imnurile naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze. Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest „acum ori niciodată” concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum..”. Pe de altă parte unii (vezi de exemplu aici sau aici) sunt, din contră, nemulțumiți că imnul nostru ar fi prea trist, demobilizator, deprimant: că ne plângem prea mult de tirani și de somnul de moarte, că nu suntem mai constructivi și mai veseli etc.

Cât de trist sau de mobilizator e imnul nostru comparativ cu altele? Cât de actual? Cât de constructiv? Cât de…? Avem opiniile experților, unele contrazicându-se cum am spus mai sus, dar niciuna punând cantitativ unul lângă altul imnul nostru cu altele. De curând, o serie de 3 articole în reviste de specialitate (vezi mai jos) oferă o asemenea comparație cantitativă. Primul studiu analizează toate imnurile actuale din lume, comparativ, numărând felurile de subiecte abordate de acestea și grupându-le pe categorii subiective. Al doilea studiu examinează din nou toate imnurile, de data aceasta abandonând complet unghiul subiectiv și recurgând la pachete de software care fac analiza automatizată de text. Al treilea studiu profită de comparațiile de mai sus pentru a analiza în detaliu cazul României. Iată câteva dintre ideile principale rezultate:

Folosind o analiză cu un software specializat în evaluarea sentimentului pozitiv vs. negativ transmis de un text (vezi aici), imnul nostru actual are scor de sentiment „neutru”, la limita de sus către „pozitiv”. Din contră, la majoritatea țărilor din jur și nu numai, sentimentul evaluat cu același instrument software este „pozitiv” (excepție spre exemplu Ungaria, cu un dramatic scor „negativ”). Din așa tendință, criticii precum Andrei Pleșu au dreptate să vadă imnul nostru nu neapărat ca „negativ”, dar măcar ca „mai puțin pozitiv decât al altora”. Dar… dacă ne uităm la scorurile de sentiment ale celorlalte patru imnuri ale României din 1881 încoace, trei sunt chiar foarte pozitive: primul (1881-1948, „Trăiască regele), al treilea (1953-1975, „Te slăvim, Românie!”) și al patrulea (1975-1989, „Trei culori”). Doar imnul adoptat pe vremea lui Stalin (1948-1953) avea scor de sentiment „neutru”. Așadar, sentimentul imnului României a oscilat odată cu schimbarea puterii politice, dar în general a fost pozitiv.

Într-o altă analiză (aici) – de data aceasta nu automatizată, dar încă semi-cantitativă urmărind tipurile de subiecte atinse în text – imnul actual al României a ieșit în evidență cu un exces (comparativ cu media internațională) de noțiuni legate de exaltare, luptă și agresiune, respectiv o lipsă (tot comparativ cu media) la capitolul de noțiuni pozitive.

Din punct de vedere al noțiunilor centrale din imn, analiza automatizată arată că imnul de la 1881 era centrat pe două concepte – organizarea socială (în jurul noțiunii de Rege, desigur) și mediul (cu referiri la soare, țară și ceruri – sigur, ultima cu înțeles mai degrabă religios). Apoi, primul imn comunist păstrează sistemul social ca temă centrală (anunțând desigur că nu mai suntem regat ci republică), dar adaugă (în ordinea importanței măsurate ca frecvență în text) munca, timpul, agricultura și lupta/armata. Al doilea imn comunist are grupul social ca temă centrală, urmată în ordine de oameni, politică, pământ și viață. În al treilea imn, analiza automată identifică doar două teme majore – lupta și timpul. Paradoxal aparent, trecerea apoi la imnul post-comunist nu aduce o schimbare așa de mare: rămânem tot cu două teme centrale, dintre care una e tot lupta; cealaltă, desigur, e corpul omenesc (sânge de roman, brațele înarmate, a noastre piepturi etc).

Din punct de vedere al sintaxei/gramaticii, analiza automată relevă două schimbări notabile. Una: distinct mai puține adjective subiective în imnul actual decât în cele trecute. Cealaltă: o schimbare a pronumelor folosite: trecem de la un predominant „el” în 1881 (el, conducătorul, Regele – și esențialmente deloc „eu”, „tu”, „noi”, „voi”, sau „ei/ele”)… la esențialmente zero „el” în imnurile următoare. În schimb, odată cu comunismul apare mult mai des „noi” în imn – iar din 1989 ca schimbare majoră apare dominant și „tu” alături de „noi”.

Toate aceste schimbări (și altele descrise în studiul citat) vorbesc desigur despre schimbări sociale majore și poate despre trăsături care rămân comune în trecerea de la un imn la altul. În studiu se argumentează că probabil însă ele nu reflectă schimbări în mentalitatea românilor în general, ci mai degrabă schimbări în mentalitatea elitelor – a celor delegați să aleagă imnul.

Ca să aibă sens astfel de comparații, cele trei articole analizează comparativ toate imnurile naționale actuale din lume– abia în al treilea studiu venind rândul analizei detaliate asupra României. Cei interesați sunt invitați să le parcurgă pentru mai multe detalii. Spre exemplu, în studiul al doilea (vezi aici) imnurile grupate pe regiuni geografice par să aibă unele trăsături comune. Cele africane evită să folosească pronumele individuale „eu”, „el/ea”, sau să vorbească de „luptă”. În schimb, preferă să folosească verbe exprimând starea sau posesia și pluralul „noi”; de asemenea, raportul dintre referirile la sentimente și referirile la „stat” e foarte mare în Africa. În America Latină, noțiunile prezente peste medie sunt cele legate de luptă, libertate, comportament, sentimente – iar cele sub medie sunt religia și numele țării. Pentru America Latină, media scorului de sentiment e de asemenea notabil mai puțin pozitivă decât media mondială. Imnurile din Asia Centrală și de vest excelează prin sentimente pozitive, folosirea de „tu”, de verbe exprimând starea și posesia, respectiv de o proporție mare a noțiunilor legate de „stat” în raport cu cele legate de sentimente (exact opusul a ceea ce se vede în Africa). Apoi, central-asiaticii folosesc mai rar în imnurile lor verbe exprimând acțiunea, sau noțiuni legate de libertate, corp, pământ, sau numele țării. Oarecum în contrast, imnurile din Asia de sud-est folosesc în exces „eu” comparativ cu alte imnuri. De asemenea, ele folosesc mai rar decât altele adverbe de timp, sau „tu”, sau subiecte religioase. Imnurile din Balcani au peste medie comparații, negații, respectiv referiri la „tu” și la luptă – mai puțin „noi”. Ca și cele latin-americane, au un scor de sentiment sub media internațională. Imnurile latine din Europa excelează prin referiri la persoana întâia singular, la luptă și la comportament. În același timp, ele vorbesc mai rar de „tu”, de numele țării sau de pământ – și au un scor de sentiment sub media internațională. Imnurile slave ies în evidență prin sentimentul pozitiv, excesul de verbe exprimând starea sau posesia, dar și prin referirea mai rară la religie, luptă, corp sau la prenume de persoana a treia singular „el/ea”. Imnurile de limbă germanică (înțeles în sensul restrâns din Europa, fără engleză) au un scor de sentiment pozitiv peste media internațională. De asemenea, au cel mai mare raport între noțiunile legate de stat și cele legate de sentimente și folosesc în exces numerale – timp ce sunt mult sub medie cu negațiile, adjectivele subiective, sau referirile la sentimente, libertate sau grupuri sociale.

Multe dintre observațiile citate mai sus (și altele din cele trei studii) se potrivesc evident cu ideile noastre preconcepute sau cu ce știam din alte feluri de surse. Poate pentru unii nu e nicio surpriză că germanii și rudele lor nu prea vorbesc în imnurile lor de sentimente sau libertate, dar le place să numere și să construiască (scorul „pozitiv”). Sau că în Asia centrală și de vest se vorbește mai rar de libertate decât în Europa sau în America. Sau că latinii și balcanicii sunt bătăioși (scandalagii?). Sau că africanii au de vorbit mai mult de sentimente decât de „state”. La urma urmei, la final se poate ca majoritatea lucrurilor scrise în cele trei studii să nu fie o noutate pentru cei cu instincte bune sau pentru profesioniștii care știu face o analiză calitativă serioasă. Partea de notat e că acum avem niște valori numerice care pot fi atașate analizelor calitative. Că, adică, am măsurat într-un fel obiectiv, adăugând astfel la analizele subiective de până acum. Cele trei studii nu merg foarte departe cu interpretarea, ci oferă mai degrabă un set de date numerice cu care se poate opera mai departe de către specialiști mai potriviți (care anume? E mai complicat, fiindcă subiectul poate invita abordări lingvistice, sau de comunicare, sau de istorie sau…). În forma curentă, ele sunt publicate nu în reviste dintre cele mai bune din domeniu și sunt scrise de un specialist în științe experimentale și computaționale și nu, cum ar fi fost de dorit, de unul în științe sociale și umaniste. Autorul a recurs poate la această transgresiune de domeniu din cauza modului în care discursul public de la noi pe teme sociale/umaniste/naționale e dominat prea des de subiectivism, agende acut personale sau acut politice, tabloidizare și pseudo-știință – adică de opusul a ceea ce ar trebui să ne guverneze și să ne ajute să lucrăm împreună ca societate.


Surse studii:

Silaghi-Dumitrescu, Radu. The king, the communists and the roman blood: an automated analysis of the Romanian national anthems. Proglas, 2023, 32(2), 147-157. https://doi.org/10.54664/GGAE2354 (revistă indexată ERIH PLUS)

Silaghi-Dumitrescu, Radu. Trends in the texts of national anthems: a comparative study. Heliyon, 2023 e19105. https://doi.org/10.1016/j.heliyon.2023.e19105 (Q1 în domeniul revistelor multidisciplinare cf. Scimago/Scopus)

Silaghi-Dumitrescu Radu. Topics in national anthems. Journal of Language and Literature, 2020, 20(2), 288-306, http://dx.doi.org/10.24071/joll.v20i2.2541 /

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Interesant.
    Imnul de stat actual este o preluare a unui imn de pe la 1848, și are ca idee Speranța într-o devenire națională în Viitor. În general, echivalarea momentelor 1848 și 1989 este corectă, sentimentul de Speranță este adecvat situației respective, unul revoluționar (dar în gamă muzicală minoră….), un amestec dintre Speranță, o Istorie minoră și un Viitor/Destin „mare”. Eu cred că „Deșteaptă-te române!” încă poate fi reprezentativ pentru statul și poporul român fiindcă dă o direcție.
    Problema actuală e alta. Și anume, în globalism, noțiunea de STAT-NATIONAL este din ce în ce mai atacată. Iată, Europa vrea să devină o Federație (ca SUA, Rusia, etc), deci NU mai sunt necesare Imnurile naționale, doar Imnul Europei…
    NB. Eu sper ca Imnurile naționale să existe în continuare. În definitiv, ce mai vrea și Europa asta? Nu a făcut destul rău Lumii?

  2. ”Imnurile de limbă germanică (înțeles în sensul restrâns din Europa, fără engleză) au un scor de sentiment pozitiv peste media internațională”

    Mai ales prima strofă din imnul Germaniei, aceea care a fost interzisă după WWII 😀

    Genul ăsta de ”sentiment pozitiv” e tipic pentru națiuni invadatoare, nu e nimic de laudă în asta. Iar melodia de la imnul Germaniei a fost scrisă din start pentru „Gott erhalte Franz den Kaiser”.

    P.S: Stima de sine a românilor nu poate fi compromisă cu asemenea ”argumente”, iar ”Deșteaptă-te Române” e un îndemn mai necesar azi decât era în urmă cu 15-20 de ani, de exemplu.

    • ” ”Deșteaptă-te Române” e un îndemn mai necesar azi decât era în urmă cu 15-20 de ani ” – Da, asa este! Dar, din nefericire, se pare ca indemnul e inutil! O buna parte a romanilor refuza sa se „destepte”, poate le e necesara auditia din 5 in 5 minute, cu toate ca chiar daca ar fi asa am mari rezerve in ceea ce priveste „desteptarea” unei majoritati consistente a românilor in viitorul apropiat!

  3. Germania a ramas cu acelasi imn dar cu textul schimbat. Cel initial era o oroare pentru agresivi si betivi.
    https://www.britannica.com/topic/Deutschlandlied

    Franta a ramas cu Marseieza modificata si ea. Versiunea initiala a textului era o chemare la genocid.
    https://www.britannica.com/topic/La-Marseillaise

    Asta este referinta pentru omenirea care si-a pierdut compasul cultural.
    Plus moral, democratic si de buna guvernanta.
    https://www.britannica.com/topic/God-Save-the-King-British-national-anthem

    Tarile-huiduma (Rusia, Germania, Franta) din Europa continentala inca fac rau locuitorilor Europei.

    • Iata mai jos versurile imnului Regatului Unit, urmate de versurile imnului Regatului României.
      Asta pentru ca am remarcat o asemănare tematică şi stilistică.

      Amandouă abundă de referințe la Dumnezeu, şi la Rege, desigur, dar ca instrument al lui Dumnezeu, nu ca dictator autonom care face ce vrea el, sau politician democrat care comercializează votul meltenilor contra măsuri populiste…
      Asta releva un spirit incompatibil cu spiritul vremurilor, dominat încă de ideologiile de sorginte marxistă în Europa continentală.

      Asta arată de ce UK nu a fost prea compatibilă cu Europa (în sens politic suprastatal) şi a decis să iasă, iar România face eforturi permanente şi serioase să se autoconvingă şi să convingă că este în Europa, inclusiv apelând la automutilare culturală, ca un adolescent goth care cerşeşte atenție machindu-se strident în negru.

      God save our gracious King,
      Long live our noble King,
      God save the King:
      Send him victorious,
      Happy and glorious,
      Long to reign over us:
      God save the King.

      O Lord our God arise,
      Scatter his enemies,
      And make them fall:
      Confound their politics,
      Frustrate their knavish tricks,
      On Thee our hopes we fix:
      God save us all.

      Thy choicest gifts in store,
      On him be pleased to pour;
      Long may he reign:
      May he defend our laws,
      And ever give us cause
      To sing with heart and voice
      God save the King.

      Trăiască Regele
      În pace și onor
      De țară iubitor
      Și-apărător de țară.
      Fie Domn glorios
      Fie peste noi,
      Fie-n veci norocos
      În război, război.
      O! Doamne Sfinte,
      Ceresc părinte,
      Susține cu a Ta mână
      Coroana Română!
      Trăiască Patria
      Cât soarele ceresc,
      Rai vesel pământesc
      Cu mare, falnic nume.
      Fie-n veci el ferit
      De nevoi,
      Fie-n veci locuit
      De eroi, eroi.
      O! Doamne Sfinte,
      Ceresc Părinte,
      Întinde a Ta mână
      Pe Țara Română!

  4. Ar fi fost interesanta si o comparatie din punct de vedere melodic cu imnurile altor popoare !

    De exemplu cu imnurile Frantei, Italiei, Statelor Unite, Marii Britanii (nu ! nu e vorba ca erau tarile in care visau romanii sa emigreze pe vremea comunismului ci doar ca sunt mai frecvent auzite in mass-media in diverse ocazii) !

    Linia lor melodica este o adevarata incantare (mai ales imnul Italiei) pe cand imnul nostru este un adevarat … mars funebru …

    Nici “Trei culori” nu era mai breaz …

    Inteleg ca imnul unei tari trebuie sa aiba o anumita “tinuta” dar nici asa ca al nostru …

  5. Nu inteleg. E bun imnul? Nu e bun? E bine ca l-am schimbat de sapte ori? Nu e bine? Care ar fi numarul corect? Ce inseamna ca l-am schimbat de atatea ori? Probabil ca ne-ar trebui un imn fara cuvinte ca cel Spaniol. Vorbim prea mult oricum. Ca spaniolii. Nu mai e nevoie sa si cantam imnul.

    La Multi Ani România latinā cu suflet de dac neîmpācat.
    Ah… Dacii aveau imn? Cā Roma Imperialā nu a avut. Strabon (sper ca mi-amintesc corect ) povesteste cā Dacii cântau, petreceau si se bucurau la trecerea cuiva in nefiintā si erau sobri la nasterea unui copil. La Romani era pe dos. Probabil, de-aici tonul „mai putin pozitiv” al imnului din moment ce in imn e pomenit doar ocupantul, cu mândrie, in schimb cei ocupati ( doar 168 de ani de ocupatie si numai pe vreo 15% din teritoriu) nu sunt pomeniti. Ciudat. Dacā i-am pomeni si pe Daci in imn, probabil ar fi mai vesel. Mmm ..nu?

  6. Versul sase al imnului Britanic celebreaza eliminarea prin lupta, a scotienilor rebeli „rebelious scots” … So, mai incet cu moralitatea imnului britanic … In ceea ce priveste partea democratica a imnului eu unul, am rezerve serioase. Regele, ca sef al statului, cu depline puteri constitutionale, nu e ales democratic si Britanicii au inceput sā mârâie. Numarul republicanilor e in continuā crestere. UK e singura monarhie care nu are regalitate doar de fatada. Chestia cu buna guvernanta in UK e o aiureala de om neinformat. UK a schimbat in ultimii 3 ani patru prim-ministrii si in Mai 2024 (dupa cum se zvoneste) va fi numit (in urma alegerilor, dar aprobat de rege !) al cincilea … UK e intr-o budā totalā. Trust me mate, I know that first hand.

    • Traiesti (locuiesti, lucrezi) in UK? Daca da si daca UK nu-ti place, pentru ca „chestia cu buna guvernanta in UK e o aiureala de om neinformat” si pentru ca „UK e intr-o budā totalā”, de ce nu te intorci in Romanica natala sa beneficiezi de „democratia” organizata si practicata de fel si fel de scursuri provenite din zona securisto-comunista, plus gasca de trogloditi cu diplome obtinute aiurea la varste inaintate, care umplu institutiile Romaniei, beneficiiind de votul unei majoritati de imbecili nevindecabili?

      • @LS
        :)) Inteligentule, Ia o pauza, respira, altfel crăpi in timp ce postezi pe-aici …
        Si zici ca-s „dacopat” :)))))) ?

        Incapacitatea unor luptători de la tastatură de a identifica sarcasmul unui text banal arată cât de redusi mintali sunt. Trist, mon-cher.

  7. Eu n-aș număra și imnurile comuniștilor, astea nu sunt imnurile noastre ci ale ocupantului. Care poa’ să cânte ce-i place, că de aia e ocupant, ba dacă vrea să se dea popular poate să se prefacă și că îi plac ale noastre… În altă ordine de idei, după mai bine de 100 de ani, „Deșteaptă-te” a funcționat la fel de bine ca prima dată, în circumstanțe similare, mi se pare chiar spectaculos.

    • Domnule Badici, mie mi se pare ca ocupantul ROSU e inca prezent! Si a fost prezent zilnic incepand cu 22 dec 1989…fara incetare! Exista dovezi!….televizate!

      • Bun, ocupanții ca indivizi (și ca mentalitate) sunt evident printre noi dar nu mai au puterea necesară ca să își impună ideologia. Ei practic îmbogățindu-se construiesc capitalismul :) Sistemul a picat „a doua zi” după ce s-a văzut că Armata Roșie stă liniștită în cazărmi ( și așa s-ar fi întâmplat și în ’56, și în ’68 dacă ar fi stat în cazărimi) ceea ce demonstrează simplu că erau un regim de ocupație. Ceea ce a urmat după e mai complicat, persoanele au rămas dar sistemul politic nu, mai puțin contează amănuntele, au trecut prin niște alegeri, lucrurile s-au schimbat. E greu să mai contești legitimitatea puterii actuale, chiar dacă s-a constituit printr-un evident abuz de încredere, câtă vreme ăsta e jocul nu prea avem ce face decât să-l învățam și să fim mai buni ca ei…

  8. Din analiza acestor aritmetici elementare lipsește aproximarea cantitativă a virgulelor și punctelor (din respectivele texte imnice). Ceea ce n-ar fi mai puțin irelevant decât este numărarea de cuvinte (eventual silabe și de ce nu litere). Nu tre să fii niciun fel de altfel de specialist ca să știi, și să ții de-adevăratelea cont, că un poem (oricât de mare sau prost) nu e alcătuit din cuvinte. Adică nu din cuvinte individualizabile, decontextualizabile, în totală ignorare a poveștilor/istoriilor la care versificarea se referă-n chip comprimat și poetic, așadar imaginar, irațional, emotiv. Vorbele DOAR fac imagini mai mult sau mai puțin vagi, țintesc la stări de spirit (bașca istoriografii), așadar numai sugerează și subînțeleg. Cam tot ce e „cheie” într-un imn este idiomatic, adică de-nțeles profund numai și numai de către naționalii respectivelor limbi (și situații/istorii) vernaculare, de către trăitorii țărilor respective – deci aspecte esențiale, foarte adesea total ratate prin traduceri. Iar „sentimentele” (ireductibile la simplistul „pozitiv/negativ”!) nu sunt corect apreciabile/evaluabile de cei ce habar n-au de istoria sensibilă/emoțională (!) din spatele vorbelor. Dar mai presus de toate/orice, și imnul (ca orice cântec!) „contează” maximal prin muzica lui, și mai ales de însuși faptul cântării sale. Entuziasmul, emoția, exaltarea și atașamentul față de imn țin de faptul că-l auzi în ocazii deosebite, ca și de faptul că oricine, toată lumea (în frunte cu afonii) au ocazia de-al urla-n forte. Tocmai acest detaliu „face toți banii”, deoarece creiază experiența psihică a exaltării și euforiei – care-i tot ce contează. Așadar, cuvintele unor cântece și cântări de popularitate importă dinspre infim spre (aproape) deloc. Fetișizarea vorbelor (atât izolate, cât și neluate în contextul experienței sensibile/idiomatice, de strictă cultură și emoție/încărcătură emoțională și memorie națională), constituie o eroare fundamentală. Iată și de ce ea anulează valoarea oricărei strofocări simplist-tehniciste, mai ales când e vorba de una omenească. Iar când operațiunea e una de mecanicismul (încă tembel) al softului de-așazis IA, treaba e și mai trist de futilă.

    • forta argumentelor prezentate de dumneavoastra „face toti banii”…si nici macar nu ati amintit ca imnul nu este votat democratic si nici nu este considerat reprezentativ pentru un popor (argumentat de Dl Mihai Badici) atata timp cat este in primul rand un instrument politic…in fine, mergand pe firul logic al argumentatiei dvs speculam ca urmatorul imn va fi complet instrumental? Propun alta directie:
      Sarbatori Fericite si sa dea Domnul ca 2024 sa fie un an mai bun pentru romani!

    • Într-adevăr, statistica propusă este futilă. Nu este însă nici prima şi nici ultima idee neserioasă oferită publicului din România în ultimii ani.
      Şi dacă tot s-a pomenit despre comunişti, în titlu şi în textul încropit sub acesta, ne putem aminti despre o statistică la fel de neserioasă din Epoca de Aur şi tratată ironic pe scenă de celebrul actor Mircea Crişan. Acesta povestea că Nicolae Ceauşescu se lăuda la congresul partidului cu producţia de oţel obţinută în România şi Bulă l-a întrerupt cu o întrebare: Tovarăşe secretar general, noi cât obţinem pentru un evreu trimis în Israel? Deranjat de intervenţia inopinată şi de întrebare, Ceauşescu a răspuns: Tovarăşe Bulă, noi discutăm despre probleme serioase! Personajul de poveste a repetat însă întrebarea şi liderul P.C.R. a spus, iritat: 5.000 de dolari. Satisfăcut de răspuns, Bulă a pus imediat o altă întrebare: Tovarăşe Ceauşescu, nu ar fi mai bine să producem evrei în loc de oţel?

  9. Vad ca va pricepeți toți,persoane sau computere,la imnuri naționale. Dar,nimeni nu tine seama de cel mai important aspect:imnul este o melodie,,care,de celemai multe ori este cantâta,fără text.Ca urmare,primul lucru care atrage(sau,ar trebui sa atragă atentia)este melodia și carenta ei.Ori,cum spunea acum mai bine de 20 de ani,domnul Mădălin Voicu,melodia actuala este(ca imn,desigur),,de porc”.
    Ca fost muzician,va spun și de ce:un imn trebuie sa fie maiestuos,,lucru ce nu se poate nicidecum despre cel actual,care,fiind scris în tonalitate minora,are,auditiv,un aspect plângăcios,de vaicareala.Puneti computerele de care vorbiți,sa caute și sa stabileasca numarul imnurilor scrise în tonalități minore.Sunt extrem de puține.Mai este și aspectul carentei în care poate fi cantata melodia.Ori,imnul României se canta șters,fără accente,deci fără a fi maiestuos,lucru foarte important,pentru o melodie ce se vrea mobilizatoare.Ultimul aspect de semnalat este textul,despre care nu am de zis nimic,ca poezie.Dar sa indemni,prin imn, poporul sa se destepte,e ca și cum i-ai spune ca,încă e prost și e cazul sa facă ceva,pentru a se emancipa.Ceva,cam ca la răscoala din 1907.Deci,imnul actual e cel ma nepotrivit,dintre cele posibile.Mult mai potrivit,sub aspect melodic a fost,,Trei culori”Putea fi făcut un concurs de texte,ales unul adecvat și aveam un imn comparabil cu cele ale SUA,Marii Britanii,Germaniei,Austriei,Tarilor de Jos,Finlandei,etc.
    Dar,
    asa se întâmplă când ultimul cuvânt îl au,nu profesioniștii,ci,amatorii ghidați de principiul,,noi muncim,nu gandim”
    Cu stima,
    Luncasu

    • Foarte buna argumentatia.
      Dar…
      da, actualul „imn” chiar se adreseaza majoritatii care este… needucata.
      Si nici c-ar putea fi…

      Nu doar imnul este … nepotrivit.
      Cam toate statele din lumea aceasta au drept zi nationala
      data la care si-au obtinut independenta.
      Logic si firesc. Precum un certificat de nastere.
      In schimb Romania, prin hotarare p*litica, isi serbezeaza „nasterea” la onomastica.

      Celor care au decis aberatiile nu le-as spune „amatori”.
      Principial, acele persoane chiar sunt scuzabile.
      Si sunt cateva exemple, chiar publice, despre cum si-au recunoscut greselile.
      Insa cei care „muncesc, nu gandesc” merg si cu tigara aprinsa pe sub apa.

      • A fost respins din nou proiectul de lege privind autonomia Ținutul Secuiesc, asta doare de fapt. Nu imnul, nu perioada când s-au creștinat românii și nu data sărbătorii naționale a României.

        Psihologic vorbind, e o modalitate ineficientă de abordare, întrucât nu rezolvă frustrările de după Mohács și nici pe cele de după Trianon. Doar le întreține.

        • Cum spuneam, pana la un punct, amatorii pot fi scuzati.
          Dar insistenta impunerii unor solutii de forma pentru probleme de fond…
          denota… „naivitate”. Patologic (si indeosebi ereditar) vorbind.

      • Totusi 10 mai mi se pare o zi mai potrivita decat 9 mai. Romania este una dintre putinele tari care nu si-au proclamat ziua independentei ca zi nationala.

        De cate ori citesc strofa de mai jos din imnul actual, de atatea ori mi se zburleste parul – este un blestem foarte puternic:
        De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa,
        Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
        Cand patria sau mama, cu inima duioasa,
        Va cere ca sa trecem prin sabie si foc!

        Ca imn, prefer „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” de Mihai Eminescu.

  10. Pentru momentul actual, ”Deșteaptă-te române” este tardiv și inutil. Imnul ar trebui să fie o manea la modă… și îmicer scuze, nu sunt la curent cu manelele ca sa pot face o sugestie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Silaghi-Dumitrescu
Radu Silaghi-Dumitrescu
Profesor Universitar Universitatea Babeș-Bolyai , Cluj-Napoca (România) Predare chimie bioanorganică, materiale și procese bioanorganice / chimie bioanorganică avansată, biochimie avansată, biochimie aplicată, chimie computațională, enzimologie clinică și imunologie, cercetare Director al Centrului pentru Strategie Universitară al UBB, din 2020

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro