vineri, ianuarie 27, 2023

Regele e gol! Si ce daca?

Discutia urmatoare e reala.

-Cit?

-Prea putin. Nu-l injur pentru banii aia. Peste o suta de milioane, ma mai gindesc.

Personajul care a refuzat aceasta oferta, un ziarist cu experienta, nici macar nu a tresarit cind mi-a povestit aceasta negociere. Trustul care ii facuse oferta nu e greu de banuit. Antena 3, sa nu existe dubii. Care va sa zica, jurnalisti platiti de trusturi ataca persoane publice. Ce e nou? Comisia Europeana arata cu degetul aceasta practica. Ca in povestea cu regele e gol, nu da insa solutii. Da, striga copilul, e gol. Ce trebuie facut? Povestea nu spune. Ii dai o haina monarhului, il tragi de pe strada ca sa nu mai fie vazut, ii spui- frate, esti dezbracat, pune ceva pe tine ca racesti.

Reglementari din interiorul breslei, mai aud. Adica sa spuna curatul ziarist X ca magaoaia la care cu onor presteaza ii cere sa atace pe venerabilu`. Pai si daca venerabilu` miine trebuie pupat in dos, el ce mai face?

Rate, rate, dupa pohta ce-a pohtit, expunere cit nu visa, saru`mina ca bine le ziceti seara la ciocoi, mai rar asa voce obiectiva.

Mai oameni buni, colegilor, Comisia Europeana nu ataca libertatea de expimare, nu are nici o treaba cu meseria noastra. Avem toata libertatea sa ne-o facem. Ca nu prea mai avem unde, asta cred ca e ingrijorarea exprimata in acest raport de iarna.

Fie subiecte si abordari tabloide, fie atacuri bine orientate. Din cind in cind, cite un interviu adevarat realizat de un profesionist. Sau un reportaj pe o televiziune generalista. Sau o emisiune in care nu se tipa, exista schimb de opinii iar moderatorul e echilibrat. Dar e programata simbata sau duminica dimineata. In loc sa aruncam asadar cu piatra in Comisia Europeana mai bine am cere CNA-ului sa aplice legea. Aia care e.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. cand justitia va arde buzunarele unui calomniator va incepe trezirea. Nicaieri in Europa n-ar fi posibila o campanie de presa contra lui X, cu murdarirea familiei, a colegilor de gradinita, a vecinilor de cartier etc.

    • Aveti exemple de persoane publice onorabile calomniate pe nedrept de presa, in loc sa faceti teoria chibritului, stimate domn? Respectiv de oameni politici sau demnitari ai statului? Va referiti concret la A3, inteleg, cum ramane cu documentele oficiale emanate de la organe ale statului,pe care acelasi post le proiecteaza pe ecran, tot calomnii sunt? Dumneavoastra comiteti un silogism perfect (de generalizare!) plecand de la un exemplu cu un ins fara identitate (care poate fi foarte bine o plasmuire a dv sau a altcuiva!) ca sa trageti concluzia devastatoare, A3 calomniaza la comanda pe bani multi! E corect?

      • Nu exista calomnie pe drept – Calomnia e calomnie si atat! Am dubii ca ati citit mai mult de un abecedar, si acela la fara frecventa!

      • Pai, tov. Dimache, in sedinta BOB s-a stabilit clar ca-l injuram si il desfiintam pe judecatoru’ Danilet, prin atacarea familiei sale. Si acu’ dumneata arunci paie pe foc? Le aduci oamenilor aminte de chestia asta? Ia sa te vad in urmatoarea sedinta cum iti faci autocritica constructiva si vii cu niste procpuneri noi ( nu gen Haineala, ori ejusdem farinae) de borhotit in noile emisiuni pe care le vom programa la Sinteza zilei. Nu uita sa semnezi de prezenta, tovarase!

  2. Si care e problema daca il ataca pe nu stiu cine, pe bani sau fara? Exista doua posibilitati: spune adevarul sau nu. Daca nu (deci calomniaza) banuiesc ca exista justitie, despagubiri intr-un proces civil etc.

      • De unde stiti atunci ca respectivul e calomniat sau demascat? Dupa impresii persoale, simpatii, perceptii, apartenenta politica, sex, etc?

    • Tu glumesti cu despagubirile, nu? Uite, sa luam in considerare un exemplu tipic. Mircea Badea se ia de unul. Pune o poza cu respectivul si incepe sa rada. „Uitati-va ce fata de tampit are!”, spune marele realizator. „Astuia ii dam banii nostri sa-i administreze! Va dati seama? Ii curge scuipat din gura”. Stii prea bine ca scena pe care o descriu s-a petrecut nu o data, nu de doua ori ci de cateva zeci de ori. Cel apostrofat astfel a incercat sa mai protesteze, sa mai dea in judecata dar emisiunea e un pamflet si trebuie luata ca atare, nu? Nu conteaza ca acolo nu este vorba de ironie, nu este vorba de gluma este pur si simplu un atac la persoana foarte dur plecat de la aspectul respectivei persoane adica, de fapt, ceva total nerelevant pentru subiectul in cauza dar cu impact la public. A doua zi, il gaseste si Gadea pe respectivul. Are o gramada de invitati „independenti”. Daca exista o voce care nu e de acord cu el, nu el ci invitatii pun vocea respectiva la punct. Un ziarist „independent” spune ca respectivul e tampit (cam in acelasi ton cu Mircea). Adauga curajos „sa ma dea in judecata”. Eu am auzit afirmatia ca X e tampit de nu stiu cate ori la teve. Nu am auzit sa fie condamnat vreun ziarist pentru ea. Pe urma, X este acoperit total de noroi, i se ia toata istoria la puricat, ce a facut in anul I de facultate, cu cine s-a imbatat, ca si cum nu toata lumea se imbata in anul I de facultate. A scris el un articol stupid cand avea 25 de ani si articolul respectiv e dezgropat si facut sa arate important… Si tot asa.

  3. Cum-cum? ne interzice ” Comisia Europeana nu ataca libertatea de expimare”. Peste poate.
    Pai, daca il cititi pe scriitorul Cristian Teodorescu pe Voxpublica o sa vedeti ca gresiti.
    Pe el il asculta Basescu la telefoane, iar Comisia Iorpeana ii deranjeaza tastatura.
    Sariti, striga fictionarul adresindu-se Parlamentului Ioropean, sariti ca ai vostri vor sa ne sugrume, sa nu mai putem spune porcarii, asa cum ne-am obisnuit pe la iRealitati :P

  4. Cei calomniati trebuie sa-si ia dreptatea in propriile maini si sa actioneze in instanta pe ziaristul calomniator si trustul la care acesta lucreaza. Apoi judecatorii trebuie sa aplice legea si sa dea pedepse aspre (a se citi despagubiri scumpe – de 10 ori mai scumpe eventual decat sumele care se dau pentru a calomnia) si atunci am rezolvat problema. Nu mai deschidem discutii despre inchiderea unor trusturi de presa, ingradirea libertatii de exprimare samd.

    Nu, corect e sa ai libertate de exprimare cat incape dar sa stii ca daca spui minciuni si calomnii asta genereaza consecinta. Adica daca cel lezat te actioneaza in instanta si tu nu poti dovedi cu probe afirmatiile calomnioase pe care le-ai facut la adresa lui sa platesti sute de milioane de lei noi. Si atunci data viitoare tu ca ziarist te vei gandi de doua ori daca mai vrei sa calomniezi. Simplu. Iar daca ai probe despre ceva fapte nerusinate atunci nu se cheama ca calomniezi ci se cheama ca informezi, deci si daca vei fi dat in judecata tu te duci frumos cu probele, arati judecatorului ca ce ai spus e real si dovedit si gata povestea.

    • @adi. Foarte OK. Nu exista autoritate (dreptul de a zice ceva despre careva) fara responsabilitate (sanctiuni pecuniare pt. zoaie). Cat timp la noi taxa de timbru si termenele de 3-4 ani in justitie franeaza ponderarea zbieratorilor vom mai fi admonestati de C.E…..

  5. Cam complicat. Ori interzici totul, inclusiv presa de scandal si „pozele de la mort”, ori nu interzici nimic si lasi piata sa regleze totul. Asta inseamna inclusiv pornografie la ora 19:00 seara, cine doreste se uita, cine are copii n-are decit sa-i pazeasca. Presa din Romania are demult un nivel suburban, e greu sa mai faci ceva cind deja are un public captiv semnificativ. La urma urmei, daca facea ceva ilegal, de ce nu s-au luat masuri pina acum?

  6. Avem legi impotriva acestor practici, dar nu se aplica sau atunci cand se incearca aplicarea lor – prin procese pentru calomnie – dureaza atat de mult incat uita si cel care a intentat procesul care era motivul.

    In fond, nu asta era scopul MCV? – justitie functionala?

  7. Dar ma intreb daca nu cumva persoana lezata nu s-ar putea adresa, in afara justitiei unde drumul este lung si anevoios, si Clubului de presa – o fi pe acolo vreo comisie de etica – sau poate CNA-ului???

  8. Acuma nu fiti si voi absurzi.
    Sa dai in judecata un pamflet(ar) e ridicol.

    Eu pe Gadea l-as da in judecata, ca asta nu face pamflete. Dar politicienii romani sunt atat de idioti ca nici sa dea in judecata nu se pricep.

  9. Noroc ca nu s-a intrebat nimeni daca informatiile din „articol” au vreo legatura cu realitatea.

    Dar poate te vor intreba avocatii celor de la A3 direct in instanta. :D

Dă-i un răspuns lui Alexandru Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dragos Ghitulete
Jurnalist, a realizat de emisiuni la RFI Romania si Radio Romania. Talk-show-urile gazduite de el au fost premiate in 2007 de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, iar in 2008 de Clubul Roman de Presa. "Gluma ruseasca" este ultima sa carte, publicata la Cartea Romaneasca.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro