Trecutul nu este o alta tara. Eram anul trecut, in luna iunie, la Chisinau, participam la o conferinta internationala despre totalitarism organizata de Fundatia Soros din Republica Moldova si de grupul de istorici din Comisia pentru analiza dictaturii comuniste din acea tara. Am fost invitat, intr-una din seri, impreuna cu istoricul basarabean Igor Caşu, la o emisiune de televiziune, moderata de cunoscuta jurnalista Natalia Morari. Ne-am trezit fata in fata cu doi nostalgici ai bolsevismului, doi autentici dinozauri leninisti, negationisti lipsiti de orice urma de jena, ranjind obraznic, gata sa justifice ororile deportarilor in masa si sa jigneasca memoria celor cazuti victime unui regim barbar intemeiat pe o ideologie a resentimentului, a exclusivismului si a exterminismului social, cu certe implicatii de etnocid, deci de genocid. Cand noi vorbeam despre represiunile in masa, despre deportarile menite sa duca la „purificare sociala”, cei doi ne replicau invocand pretinsele abuzuri ale”Romaniei burghezo-mosieresti”. Este vorba de lozinci scoase de la naftalina, de placi de gramofon stricate, utilizate ad nauseam pentru a sustine pozitii de un cinism netarmurit. Igor si cu mine le-am raspuns fara a ne pierde cumpatul, desi, trebuie sa recunosc, era o teribila incercare a rabdarii noastre. Nu vorbeam pentru ei, acei oameni erau surzi din punct de vedere etic, ci pentru cei care urmareau emisiunea, pentru cei care reproba si desfid obscenitatea elogierii bolsevismului, in oricare dintre incarnarile sale. In Republica Moldova, anticomunismul nu este o iluzie, cum nu este nici in Romania.
Ofensivele unor personaje de acest gen, ale formatiunilor care ii reprezinta si pe care le reprezinta, timiditatea clasei politice din Republica Moldova, rivalitatile locale, absenta unei vointe politice la cel mai inalt nivel, similara deciziei lui Traian Basescu, pentru ca a lui a fost decizia, de a pronunta discursul din 18 decembrie 2006, au dus la absenta unui moment cu o asemenea incarcatura simbolica la Chisinau. Ceea ce nu inseamna ca aceasta clipa a despartirii apelor nu va veni. I-as indemna pe scepticii de serviciu din Romania sa aplece urechea catre ceea ce au de spus istoricii de la Chisinau in privinta rezistentei fortelor cripto, neo si pro-comuniste la efortul de condamnare a dictaturii. Vor intelege atunci ca, dincolo de rezervele unora si altora, in Romania s-a castigat o mare batalie. Cei care spun ca nu s-a realizat mare lucru in urma Raportului Final n-au calcat prea des prin Arhivele Nationale in anii din urma spre a vedea ce inseamna democratizarea acestora. Nu mai vorbesc de avalansa de dosare care au ajuns, dupa 2006, la CNSAS, de predarea istoriei comunismului in scoli, de eforturile de memorializare, de initiativele educationale si cate altele.
Comisia condusa de istoricul Gheorghe Cojocaru a avut propria istorie, comparabila pana la un punct cu aceea a Comisiei Prezidentiale din Romania. Despre aceasta din urma scriu acum o carte care va apare, in engleza, la o cunoscuta editura universitara. Numitorul comun al atacurilor din Republica Moldova, ca si in Romania, era si ramane respingerea necesitatii unei asumari oneste a trecutului traumatic, romantizarea si minimalizarea experientelor totalitare, negationismul impertinent, ignoranta sistematic cultivata si indiferenta scandaloasa in raport cu victimele. In timpul conferintei, un grup de tineri mobilizati de PC al Moldovei, au manifestat in fata hotelului unde se desfasurau lucrarile, acuzandu-ne de „fascism”. A vorbi despre crimele comunismului, a le documenta de o maniera riguroasa, a deschide arhivele atata amar de vreme secretizate, a explora ramificatiile pe lunga durata ale distrugerii statului de drept, ale eliticidului organizat cu morbida patima, a genera un probatoriu istoriografic, credeau acesti demonstranti lobotomizati, inseamna a sustine fascismul. Se recurgea la acelasi tip de manipulari semantice ordinare precum cele utilizate in Europa de Est si Centrala in anii de dupa al II-lea razboi mondial, cand lideri democratici precum Iuliu Maniu ori Dinu Bratianu erau acuzati de simpatii fasciste. Orice ar crede diversii anti-anticomunisti, justitia morala este un imperativ al consolidarii democratice. Ea poate fi sabotata, dar nu poate fi interzisa. Constiinta istorica europeana nu poate ramane scindata la infinit. Catastrofa comunista trebuie cunoscuta si condamnata la fel ca si aceea fascista.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cu sprijinul Konrad Adenauer Stiftung, împreună cu Fundaţia Soros România organizează dezbaterea Comisiile de analiză a trecutului comunist în Republica Moldova şi România, în data de 25 octombrie 2011, începând cu orele 17:30, în sala de conferinţe a IICCMER (Str. Alecu Russo, nr. 13-19, etaj 5, ap. 11).
La eveniment vor participa istoricii Igor Caşu şi Sergiu Musteaţă, membri ai Comisiei pentru Analiza şi Evaluarea Regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova, şi Cristian Vasile şi Adrian Cioflâncă (membri ai Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România şi ai conducerii executive a IICCMER). Vorbitorii vor discuta provocările procesului complex de documentare şi asumare a crimelor unor regimuri totalitare în ţări în care nostalgia faţă de comunism este încă endemică, chiar şi în rândurile generaţiilor care nu au avut exprienţa directă a acestui teribil trecut. Discuţia va fi moderată de Bogdan Cristian Iacob, secretar al Consiliului Știinţific al IICCMER. Dezbaterea va fi deschisă de Dr. Holger Dix, director al reprezentanţei KAS din România şi Republica Moldova.
În cadrul dezbaterii, se lanseză volumul „Fără termen de prescripţie. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa”, editat de Sergiu Musteaţă şi Igor Caşu, volum care reprezintă raportul comisiei pentru studierea comunismului din Republica Moldova, însoţit de un demers ştiinţific comparativ privind investigarea crimelor comunismului în alte foste ţări comuniste. Nu voi osteni sa o repet, impreuna cu toti cei care cred in demnitate, onoare si libertate: crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„Cei care spun ca nu s-a realizat mare lucru in urma Raportului Final n-au calcat prea des prin Arhivele Nationale in anii din urma spre a vedea ce inseamna democratizarea acestora. Nu mai vorbesc de avalansa de dosare care au ajuns, dupa 2006, la CNSAS, de predarea istoriei comunismului in scoli, de eforturile de memorializare, de initiativele educationale si cate altele.”
Se implinesc in decembrie, pe 18, 5 ani de cind presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist, in fata camerelor reunite ale Parlamentului. Nu-i musai sa fii istoric sau politolog pentru a intelege importanta condamnarii comunismului si pentru a admite ca s-a facut atunci un mare pas inainte. Cu toate astea, in mod evident, e imediat de admis ca un proces al comunismului ar fi cu mult mai important. Mai cred ca nu politicienii erau sau sint cei chemati sa-l faca, mai ales ca o buna parte dintre ei ar trebui sa dea socoteala.
Tine mai degraba de noi, de societatea civila sa pastram interesul maxim pentru acest fenomen social si istoric in care s-ar constitui un asemenea proces: avem un munte de fapte si altul de intuitii si stim deja demult ca, „doar” faptele si intuitiile nu duc direct la ceea ce numim intelegere, nu pot alcatui in mod spontan stiinta.
Abia atunci cind justitia ar intra masiv in acest teritoriu al nimanui ar incepe sa se vada ce anume sta in picioare din esafodajul juridic al statului modern. Abia atunci s-ar putea vedea ce anume s-ar putea repeta (sau s-a repetat chiar) fara consecinte legale/penale, fie si in mic, din experimentul comunist, si cum anume ar trebui completat tabloul legislativ al oricarui stat modern. Abia atunci s-ar putea face o despartie a apelor in ceea ce priveste politica moderna: s-ar putea vedea ce anume e ideologie goala si ce nu. Abia atunci s-ar vedea cine si-a insusit lectia de istorie, cine e pregatit pentru viitor si cine nu. Abia apoi am putea desprinde invataturile si adresa viitorului, educatiei; am putea sti care e locul nostru in Europa si care ar fi contributia noastra la un viitor mai bun.
Azi dimineata Regele a vorbit in Parlamentul Romaniei ! „E un moment pe care nu credeam ca il voi apuca in cursul vietii mele” mi’a spus tatal meu. Si e drept ca nici eu nu credeam ca voi fi martorul acestui eveniment.
8 Noiembrie 1945 de Sf. Arhangheli Mihail si Gravril romanii au iesit in strada. Regele era speranta lor. Represiunea a fost extrem de violenta. Nu aveau pe atunci camere de filmat ca astazi… dar interogatoriile brutale au inlocuit mijloacele de informare de azi. Noul regim isi arata treptat fata.
Acum un secol exista o distinctie intre „om de stat’ si „politician”. Politicianul era vazut mai degraba drept o capusa care isi hranea propriile instincte egoiste in vreme ce „omul de stat” era acela care privea spre idealurile inalte ale tarii sale. Cu astfel de oameni de stat s’a facut Romania. Cu astfel de politicieni s’a distrus Romania. E o diferenta de regn. Acum… de ceva vreme diferenta nu a mai prea fost folosita. Asta si deoarece oamenii nu prea mai stiu altcineva inafara politicienilor. Acesti politicieni intra in partide, isi fac partide, doar pentru folosul propriu. Stirile abunda in tot felul de informatii despre politicieni locali nemultumiti de politica de la centru care ii priveaza de cutare pozitie sau cutare privilegiu. Nu conteaza nici macar ideologia ci doar buzunarul. Apar noi si noi formatiuni si platforme… Cenusareasa, Fat-frumos din Lacrima etc… tot doar pentru a ingrosa randuriel politicienilor. I cauta sa „atraga”… ce frumos cuvant…
Astazi natiunea a putut sa vada in fine aceasta diferenta de regn, diferenta intre vertebrate si nevertebrate. Insasi notiunea de demnitate suna atat de diferit cand este folosita de cinve demn.
Cam pe aici este povestea regimurilor nelegitime si criminale.
Un regim criminal este si un regim care distruge sperantele unui popor. Asa au fost toate noile republici de dupa ’48. Toate au distrus sistematic sperantele poporului desi tot toate s’au numit populare.
Tot un regim criminal este un regim care aduce discordie. Exista lideri care se simt mult mai bine in astfel de circumstante. Este vorba despre o tactica veche de cand lumea, a tapului ispasitor. Dupa ce ai dezbinat lumea ce solidaritate mai facila poate exista decat aruncare intregii vini pe cineva sau ceva. Ce formula mai facila poate fi pentru a distrage atentia oamenilor de la probemele guvernarii, de la ineficienta guvernarii, de la ilegitimitate si injustitia guvernarii, de la incalcarile flagrante ale principiilor politice stabilite. Asa au facut toti!
Dupa 20 de ani… acest discurs ne poate face sa ne intrebam de ce am ajuns aici. Cum am ajuns aici ? Nu este decat rezultatul transformarii socialiste a tarii. O contraselectie amplificata de coruptie si nepotism de la cele mai de jos straturi pana sus la varf. O contraselectie amplificata si de populism. Toti acesti falsi profeti au fost populari la un moment dat. Au stiut sa seduca gelatina maselor pentru ca oameni dintr’o bucata nu se mai gaseau decat in inchisori sau in exil.
Are monarhia vre’un viitor in Romania ? Nu cred. Are insa Romania vre’un viitor ? Nici asta nu cred. Nu mai are cu cine! Materialul din care erau facuti oamenii acelor vremuri a disparut. Au aparut hahalerele pe sticla si ne bantuie spatiul public. Cum ziceam: pe vremuri au existat oameni care si’au pierdut averea in numele idealului in care credeau. Azi sunt oameni care fac avere in numele idealurilor pe care le mimeaza. E o diferenta de semn.
Reiau aici Comunicatul IICCMER publicat pe site-ul Insitututului.
Regele Mihai I la 90 de ani
Destinul Majestăţii Sale Mihai I se confundă, în cei nouăzeci de ani de viaţă, cu încercările şi tragedia unei naţiuni al cărei şef de stat a fost. Semnificaţia personalităţii sale nu poate fi separată de anii de după 23 august 1944, atunci când, alături de conducătorii Partidelor democratice antitotalitare, Regele Mihai s-a opus dictatului stalinist şi comunizării naţiunii. Manifestaţia de la 8 noiembrie 1945 este proba legăturii simbolice dintre Suveran şi cauza apărării regimului constituţional şi pluralist în Regatul României.
Lovitura de stat comunistă de la 30 decembrie 1947 a fost un act brutal al procesului de transformare totalitară. Detronarea marca, simbolic şi constituţional, finalul intervalului ce debutase odată cu edificarea monarhiei constituţionale, la 1866. În deceniile de până în decembrie 1989, Majestatea Sa a menţinut, în exil fiind, flacăra credinţei în libertate, vorbind şi acţionând, cu curaj şi demnitate, în favoarea valorilor democraţiei, pluralismului şi demnităţii naţionale. Conduita sa a fost reperul care a dat speranţă românilor care, ascultându-I mesajele radiodifuzate în noaptea de Anul Nou, participau la un moment de speranţă, având în minte imaginea unei Românii eliberate de tirania comunistă.
Omagierea Majestăţii Sale la 90 de ani devine, astfel, ocazia de a onora memoria celor care şi-au dedicat existenţa, în ţară sau în exilul democratic, proiectului de renaştere a unei Românii independente şi europene.
Conducerea IICCMER
http://www.crimelecomunismului.ro/ro/evenimente/arhiva_evenimente/arhiva_evenimente_2011/regele_mihai_la_90_de_ani/