vineri, martie 29, 2024

Regionalizarea Romaniei – catre o forta de munca

În momentul în care la Bruxelles se decide asupra propunerii de buget a Comisiei Europene pentru exerciţiul financiar al Uniunii 2014-2020, România se află poate într-o mai mare confuzie decât la începutul perioadei 2007-2013, când inexperiența cu mecanismele UE putea să-și spună cuvântul în fața ineficienței. Dacă Rezoluția adoptată de Parlament, în detrimentul unei poziții formulate de Președintele în funcție, poate demonstra ceva partenerilor europeni și cetățenilor români, acel lucru este o lipsă și mai mare de viziune comună a forțelor politice.

Nevoia arzătoare a momentului este, fără echivoc, cea a unei viziuni, a unui punct terminal la care România și cetățenii săi să aspire și către care să se îndrepte. În contextul european din care face parte țara noastră, Europa2020 reprezintă un astfel de punct spre care ne îndreptăm. România și-a formulat ținte precise, dar evoluția lucrurilor nu este prea optimistă, după cum ne este prezentat și pe website-ul Comisiei Europene:

„Unele dintre obiective rămân greu de atins. În special pentru investițiile în cercetare și dezvoltare, rata de ocupare, rata de părăsire timpurie a școlii și numărul de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune. România trebuie să își intensifice eforturile pentru accelerarea atingerii obiectivelor strategiei Europa 2020 ca baza pentru orice inițiativă de creștere economică”

Iată deci cum cercetarea și dezvoltarea, rata ocupării locurilor de muncă, procentul cetățenilor bine educați precum și incluziunea socială reprezintă punctul de plecare pentru orice inițiativă de creștere. Iar cum austeritatea fără stimuli de creștere și-a arătat limitele, oricare dintre noile planuri de guvernare vor trebui să prioritizeze nu fiscalitatea sau deficitul bugetar ci piața muncii.

În acest sens, regionalizarea – ca proces instituțional care sprijină piața muncii ca prioritate – este o necesitate.

Cu toată problema deficitului bugetar, al fondului de pensii precum și al creditării de la instituțiile financiare internaționale, regionalizarea pare ultima problemă a românilor. Campania electorală face procesul unei creșteri economice chibzuite și mai greu! Bugetul este tot mai strâmtorat, dar planurile electorale de guvernare îl sugrumă și mai mult. Creearea de noi locuri de muncă nu va putea fi implementată prin urmare decât luând bucăți din alte părți cruciale ale pungii cu bani a Statului. Însă chiar de pe acum, planurile intervenționiste ale politicienilor asupra bugetului sunt tăiate din scurt de specialiștii FMI. Aceștia au stabilit că o majorare, de la cota unică de 16% la o cotă unică de 17%, ar creşte încasările bugetului cu aproximativ 1,2 miliarde lei. De asemenea, o majorare a TVA la 25% (și fără aplicarea cotei reduse de 9% la alimente) ar aduce venituri suplimentare de circa 2 miliarde lei. Cu alte cuvinte, creșteri de taxe! Abordarea FMI contrazice astfel promisiunile electorale de diminuare a impozitelor. Ce le rămâne politicienilor de făcut?

Răspunsul poate sta într-o regionalizare gândită și atent planificată.

Întrebarea despre regionalizare este de fapt o întrebare despre CUM se obține creștere economică, cum se creează locuri de muncă având în vedere mediul internațional nefavorabil și scăderea dramatică a fluxurilor de capital.

Fostul ministru al Finanțelor, Daniel Dăianu, reamintea recent într-un articol o idee formulată de Paul Romer, conform căruia ”acolo unde se generează idei randamentele cresc, ceea ce asigură creștere economică ce anulează constrângeri fizice”. Pentru o transpunere în concret a enunțului, cursa dezvoltării în IT a oferit unor țări aparent dezavantajate, ca India, o înclinare de balanță a puterii în economia globală. Această țară a profitat de pe urma forței sale de muncă bine educată, pregătită și specializată într-un domeniu de viitor: IT. Dăianu notează în același timp și avantajul SUA față de UE, posibil doar prin existența unui mediu de afaceri mai favorabil invenției și inovației, dar și datorită excelenței universitare.

România pe de altă parte are premianți la nivel internațional, dar o rată mare a abandonului școlar și a analfabetismului la nivel naţional. Legislația fundamnetală prevede 6% din bugetul național pentru educație, dar realitatea financiară din fiecare an arată complet altceva. Ieșirea din paradox a României ține de viziunea și voința actorilor politici, sociali și civici de a transforma această viziune asupra pieții muncii într-o realitate funcțională. Ținta din aceste zile nu are în vedere aceste lucruri (deși ar trebui), ci rata de absorbție mare și realistă în același timp. Realitatea prezentă ne arată însă că regulile pot fi schimbate în timpul jocului: propunerea Van Rompuy care va penaliza suplimentar România pentru procentul redus (de 10%) de până acum al atragerii fondurilor de coeziune în perioada 2007-2013, putând reduce efectiv cu circa 8 miliarde de euro finanțarea pentru 2014-2020. Pe ce instrument care să nu fie supus subiectivismului european poate miza România?

Avem așa-numitele ”pistoane” economice ce pot fi puse în mișcare. Cel pe care ne concentrăm și audierea publică de astăzi – fondurile europene – pot adăuga cel puțin 2 procente din PIB la volumul cheltuielilor publice și ale firmelor autohtone, fără a implica îndatorare. Dar cum TVA reprezintă cea mai mare sursă de venit la bugetul general consolidat, cu 48 miliarde lei sau 8,7% din PIB în anul 2011, fondurile europene sunt o țintă, dar nu ȚINTA.

Astfel, regionalizarea nu trebuie să aibă ca punct terminal fondurile europene, ci dezvoltarea producerii de valoare adăugată.

În ultimii 20 de ani, România a pierdut 4 milioane de locuri de muncă. O abordare care ar pune crearea – a doar unui milion – de locuri de muncă, ar oferi dintr-o dată și sistemului de pensii o gură de oxigen. Locurile de muncă implică noi contributori la sistem, și îl fac sustenabil într-o mai mare măsură.

În măsurile de stimulare a creșterii economice propuse de Lucian Croitoru, al doilea set complementează menținerea deficitului bugetar la niveluri rezonabile, precum și eliminarea barierelor în calea atragerii fondurilor europene, cu măsuri de creștere a productivității totale a factorilor și a participării forței de muncă, care include creșterea flexibilității pieții muncii sau eliminarea barierelor de concurență între firme. Rolul Statului este așezat într-un cadru economic conceptual, iar rolul instituțiilor mânate de voința politică poate fi conturat în această perioadă tot la fel de clar.

Instituțiile-stindard al creșterii economice bazate pe o piață a muncii solidă.

Dacă industrializarea era vehiculul învechit prin care România Uniunii Soviectice dorea să reducă decalajele economice dintre regiunii, în Uniunea Europeană, România plănuiește să reducă aceste decalaje prin educaţie şi formare, antreprenoriat, și piaţa muncii, domenii vizate totodată și de Strategia Europa2020, și care intră de obicei în răspunderea autorităților locale sau regionale.

La începutul anilor 2000 când s-au creat Regiunile de Dezvoltare, prin asocierea (fără personalitate juridică) a organismelor locale și județene, România a asistat la un proces de regionalizare. Odată cu Legea nr.315/2004 Regiunile de Dezvoltare obțin un cadru legislativ solid. Primul dintre obiectivele de bază ale politcii de dezvoltare regională este diminuarea dezechilibrelor existente prin stimularea dezvoltării echilibrate. Dacă privim o statistică a Eurostat din 2010, PIB-ul per cap de locuitor al regiunilor nu este foarte dezechilibrat (excepție notabilă făcând București-Ilfov), deși se regăsește mult sub nivelul Uniunii Europene per ansamblu. Să nu confundăm descentralizarea cu regionalizarea. Din statistica menționată mai sus, pare să avem nevoie mai mare de descentralizare, nu de o mai mare birocratizare.

Nu este așadar necesară o altă remodelare a împărțirii administrativ-teritoriale (pe baze istorice, culturale sau economice) ci de o adâncire a procesului început acum un deceniu. În acest sens, Agențiile de Dezvoltare Regională trebuie să ocupe un rol central.

Democratizarea suplimentară a Consiliilor pentru Dezvoltare Regională

Împuternicirea lor cu personalitate juridică, un pas simplu, dar necesar pentru a oficializa structura în fața Legii și a cetățenilor. Nu avem nicio dovadă că publicul mai dorește o altă serie de alegeri, sau mai mulți politicieni, mai multe cheltuieli. De aceea, cei deja aleși (președinții de consilii județene, consilierii locali sau comunali) în aceste Consilii ar putea fi recunoscuți ca având un impact în întreaga regiune, nu numai în propriul județ. Acest proces presupune o implicare din partea partidelor politice, care pot sublimina importanța alegerii reprezentanților în Consiliile Județene, aceștia fiind prin rotație în fruntea instituției pentru 1 an de zile.

Centre de Inovare Regională

Tot Dăianu scrie că la noi există resurse disponibile si rezerve de eficienta, care, pentru a fi valorificate, cer vointa politica si o mobilizare exemplara a societatii. Pentru o dezvoltare pe termen lung, trebuie implicat și Ministerul Educației și Cercetării în mai multe modalități. Unul ar fi investiția în crearea unor Centre de Inovare Regională. Alături de structura oficializată a Regiunilor (de Dezvoltare), centrele pot furniza imboldul sau motivația necesară pentru ca românii școliți și pregătiți profesional, atât în țară, dar în special, din afara României, să se întoarcă în țară. Cei care revin în țară, revin mai repede în locul de unde au plecat, decât să meargă într-un loc străin (Capitală), de unde pot avea un impact mai mare pentru comunitatea lor la momentul actual. Acest lucru ar însemna folosirea resurselor disponibile acum pentru o construcție inteligentă pe termen mediu și lung. Voința politică și mobilizarea societății.

Inspector școlar Regional

O instituție suplimentară care să mobilizeze mai multă responsabilitate dar și o viziune pe termen lung ar putea fi alegerea unor inspectori regionali școlari. Aceștia ar putea avea numai un mandat de 8 ani, și ar funcționa pe lângă Consiliile de Dezvoltare Regională, într-o componentă specializată pe educație și formare. Da, ar presupune o altă alegere, dar la fel ca în cazul instituirii alegerilor Comisarilor de Poliție în Regatul Unit începând cu acest an, măsura este îndreptată către echilibrarea unei abordări centralizate în Capitală și prea îndepărtată de problemele cetățenilor din comunități. Fiind specializat pe probleme de educație, Inspectorul ales direct de către cetățenii unei regiuni va duce acest domeniu la îndemâna imediată a cetățenilor, responsabilizându-i.

O strategie a ocupării forței de muncă

Instituțiile enumerate mai sus pot astfel lucra pentru a formula coerent o strategie care răspunde la întrebările: În ce domeniu creăm locuri de muncă? În România 2020, pe ce am pus accentul? Răspunsurile pot fi diverse și pot fi diferite de la regiune la alta. O posibilitate de domeniu demnă de discutat ar fi agricultura și meșteșugurile românești. Dar în zona Deltei și a litoralului spre exemplu, acest răspuns poate lua forma turismului.

Reforme structurale în educație și formare sunt măsuri al căror efecte nu se pot realiza și fructifica peste noapte. Strategia ocupării forței de muncă ar veni în sprijinul unei gândiri pe termen lung, ne-asistențiale, după cum românii au demonstrat deja că se pot evidenția, care să stimuleze până la urmă investiții care să creeze alte investiții.

Pericolul subminării nu există. Pericolul lipsei direcției poate fi înlăturat.

”Parlamentul” județean pe care îl avem astăzi a legiferat vreodată separatismul?! Au existat declarații, dar orice lege locală, județeană sau regională, nu poate exista decât în cadrul stabilit de legislația națională și Constituție. O autonomie financiară, pe de altă parte, oricât de plăcută ar apărea în ochii regionaliștilor, ar putea duce la exact opusul demersului de regionalizare la nivel european; anume sporirea coeziunii sociale și economice. Acest lucru nu este doar teorie, întreg teritoriul Uniunii fiind astăzi martor al unei scindări Nord-Sud: statele din Nord condamnă ”pomparea” banilor săi în economiile membrilor sudici. Nu degeaba Uniunea Europeană ca entitate unitară (nu state membre!) a primit Premiul Nobel pentru Pace în acest an. Destinul unui actor în lumea globală se testează nu numai în perioadele bune ci mai ales în cele rele; suntem în asta împreună.

La fel și în România. Cei din Argeș se pot lamenta pentru finanțarea drumurilor din Bacău, dar din moment ce făuritorii României moderne știau că unitatea românilor din cele două zone va aduce dezvoltarea și în cele din urmă, prosperitatea, cu ce drept aruncăm acest deziderat la gunoi? Nu a fost destulă Revoluția unui Tudor Vladimirescu, nici măcar intervenția sclipitoare a unor pașoptiști. Am avut nevoie de mai bine de 30 de ani pentru ca să reușim să ne găsim un drum clar: România modernă, unită.

În anul 2020 vor fi trecut 30 de ani de la Revoluția din 1989. Avem posibilitatea istorică de a defini România post-modernă. Putem să facem asta împreună.

„Audierea publică din 23 noiembrie realizată de Academia de Advocacy în Timişoara a fost un real succes. Peste 200 de persoane prezente şi 40 de susţineri verbale, din partea politicului, a studenţilor, a oamenilor de afaceri, a administraţiei, toţi dintre aceştia subliniând importanţa regionalizării. Timp de 3 minute primar sau student, europarlamentar sau om de afaceri, politician sau reprezentant al sectorului ONG a avut o pledoarie pentru regionalizare. Oameni din Constanţa, Iaşi, Harghita, Cluj, Bucureşi
sau Dolj au susţinut punctul lor de vedere şi au prezentat argumente pro-regionalizare. Personal, mi-a plăcut discursul unui tânar din Arad, Mihnea Iuga pe care l-am rugat să îmi trimită depoziţia sa
scrisă, cea pe care tocmai ati citit-o” Gratian Mihailescu

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. excelent articol. Ne trage inapoi extinderea la spatiul economic a egalitarismului social. Dreptul fiecaruia la sanatate nu rezulta in spitale ultramoderne, ultra-dotate, ultra … prezente in fiecare catun. Dreptul fiecaruia la educatie nu rezulta in universitati extra in fiecare comuna. In definitiv orice tara spre care noi emigram (adica avem de ce sa emigram) are regiuni mai… si regiuni mai putin mai… si nu e doar rezultatul unei maligne vointe politice perpetui de a tine pe locuitorii din… in saracie si nestiinta. Iar tarile de care vorbim au PIB/capita infint superior noua. Ne gasim in fata dureroasei (moral) obligatii de a face alegeri si NU NE PLACE! ALegerea inseamna asumarea unei responsabilitati si nu ne place sa traim cu probabilele consecinte ale alegerii. E mai simplu sa nu alegi si sa dai vina mereu pe altii ca a iesiti ce a iesit (intamplator remarca se refera si la alegerile din 9 Dec). NB. Candva intr-o disputa (neincheiata) cu un remarcabil medic, incercam sa-i spun ca orice buget ar avea la sanatate nu poate rezolva pronto toate problemle. Invariabil replica a fost: „sa mi se dea mai mult buget”. Dialogul s-a incheiat la momentul in care i-am spus ca un cardio-chirurg cu 3 inimi de transplant la dispozitie si o duzina de pacienti trebuie sa FACA o decizie. A refuzat sa discute argumentul (dar l-o fi facut sa dispara?)

  2. Aveti dreptate, domnule pragmatic!
    Dar nu aveti dreptate intru totul, asa cum nu sunteti nici pragmatic la extrem.

    Concret, nu ma tem de alegerile facute de mine, pentru mine. Ma tem de alegerile facute de altii pentru mine… cat despre alegerile facute de mine pentru altii e simplu: nu imi arog dreptul sa le fac (decat la cererea explicita si imperativa a respectivilor).

    Bun, si totusi cum transam problema delor trei inimi la duzina de pacienti? Pai simplu si… pragmatic: prin licitatie! Da, optiunea este dureroasa (moral) dar este singura legitima! Altminteri transformam cardio-chirurgul eminent (sau politicienii mult mai putin eminenti) in Dumnezeu!

  3. Frate, daca grupezi hotii cate 40 sau cate 8, tot hoti sunt!

    Asa a fost si cu votul uninominal: o gramada de „analisti” au presat ani de zile pe ideea ca daa alegatoru’ isi cunaoste alesu’, daca nu face ce trebuie, nu il mai voteaza… Si practica ce a deonstrat? E, cum e? Cititorule, stii cine a fost deputatul/senatorul tau? Stii ce a facut/ Ce legatura are ce-ai votat cu ce a facut ala?

    La fel va fi si cu regionalzarea asta: vorbitmult, analizat teoretic, terminat in fiasco.

    Pentru ca nu in organizarea administrativa sta dezvoltarea noastra, ci in legarea bunastarii individuale de efortul individual. Care, vorba lui nenea Iancu, e sublima dar lipseste cu desavarsire….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihnea Iuga
Mihnea Iuga
Mihnea Iuga este licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene, iar în prezent urmează cursuri de specializare în Politici Publice și Advocacy. Este membru al unui ONG arădean şi este pasionat de tot ceea ce înseamnă fiziologie socială: cum și de ce societățile funcționează în felul în care funcționează. Încearcă să înțeleagă mecanismele care duc la progresul sau regresul nivelului de viață din România, în general, și Arad, în particular. Îşi doreşe să promoveze o implicare mai mare din partea cetățenilor la luarea deciziilor care îi afectează.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro