Mult mai discret decât jocul de-a constituţia, ( acolo unde întâlnirea dintre Crin Antonescu şi Cristian Pârvulescu este memorabilă şi fecundă), jocul de-a regionalizarea mizează pe aceeaşi combinaţie de valori şi proceduri: lipsă de transparenţă, imprevizibilitate, absenţa oricărui dialog cu mediu intelectual şi comunitatea de cetăţeni. Iniţiaţii în tainele regionalizării aparţin unui cerc exclusivist a cărui unică voce este ministrul Liviu Dragnea. Din când în când, cu aerul că dezvăluie un secret bine ascuns, domnia sa intervine spre a lumina naţiunea . Animat de un instinct al concurenţei şi dornic să îşi probeze utilitatea în calitate de prim-vicepreşedinte ale PNL, Klaus Iohannis propune , la rândul său, soluţii destinate să ofere patriei noastre un comfort sporit al guvernării. Preşedinţia prin rotaţie a unei regiuni este doar cea mai recentă dintre contribuţiile sale.
Şi totuşi, ce se vede, dincolo de acest ecran retoric şi de această vacuitate intelectuală? Ceea ce se poate observa este impunerea , unilaterală, a unui model de dezvoltare, în absenţa oricarei mobilizări de expertiză ştiinţifică şi în absenţa oricărui apel la cetăţeni. Ca şi arta confecţionării unei constituţii, arta retrasării graniţelor interne ale României este un meşteşug în care excelează doar politicienii. Doar lor li se cuvine dreptul de a emite sentinţe, doar lor li se cuvine dreptul de a dispune de viaţa celor pe care îi guvernează. Orice invocare a eficienţei procesului de regionalizare păleşte în faţa acestui orgoliu politic ce sfidează moderaţia şi precauţia intelectuală.
Jocul de-a regionalizarea este cu atât mai delicat şi periculos cu cât el este alimentat de ambiţiile strapilor locali de a controla o parte crescută din bogăţia naţională şi din resursele domeniilor lor. În loc de a fi o strategie menită să sporească capacitatea cetăţeanului de a cultiva un sănătos principiu al subsidiarităţii, regionalizarea pare mai degrabă asociată cu extinderea birocraţiei şi cu întărirea controlului exercitat de reţele locale de patronaj. Regionalizarea consfinţeşte capitularea comunităţilor locale în faţa bunului plac al feudalilor zonali.
Regionalizarea pilotată de elitele prădătoare ale României riscă să devină nu un instrument de raţionalizare al guvernării, ci cadrul ce asigură dominaţia pe lungă durată a celor deţin, deja, poziţii influente la nivel judeţean. Punând între paranteze referinţele istorice, punând între paranteze viabilitatea economică a noilor unităţi, proiectul de regionalizare evocat insistent este unul impus de sus în jos unei naţiuni privite ca inerte şi nevertebrate. Peste decenii şi în contexte diferite, raportarea la cetăţean de astăzi este similară cu cea care dădea naştere“ ţinuturilor “ în regimul de dictatură al lui Carol al II –lea. În locul rezidenţilor numiţi de regele atoate- stăpânitor, avem profilul unui guvernator selectat de partidele de la putere şi, eventual, plebiscitat în cadrul unui vot organizat entuziast. În ambele cazuri, imaturitatea cetăţenilor este premiza de la care se porneşte. În faţa Statului se află mulţimea de supuşi fără glas.
Joc de–a constituţia, joc de-a regionalizarea, joc de-a legislaţia electorală. Democraţia autohtonă trăieşte sub zodia imunităţii şi impunităţii elitei politice. Complicitatea dintre puterea executivă şi parlamentul supraponderal şi docil ales în decembrie 2012 este temelia pe care se aşează viitorul României. Un asemenea fundament nu poate genera decât un edificiu cariat şi lipsit de credibilitate. Regionalizarea este parte din acest proiect de viitor.
dle prof. [cred ca sunteti de acord cu mine] Regionalizarea (sau orice „grupare”) are succes numai in masura in care exista o omogenitate evidenta. Ca aceasta omogenitate este etnica, lingvistica, economica, geografica oricare poate fi argumentata doar privind tarile din UE. La care criteriu de omogenitate raspunde proiectul PSD? La NICIUNA!
Sa le spunem cititorilor, domnule Profesor Ioan Stanomir, ca au un loc unde sa poata comenta despre revizuirea Constitutiei si despre regionalizare: http://www.revistapolis.ro, portalul „Constitutia 2013”
Am mai scris aici, cheia succesului se afla in modalitatea in care se reuseste crearea unei regiuni autonome centrata pe Cv si Hr. In momentul cand se intelege asta (si anume de ce) si se accepta asta (obiectivitatea triumfa asupra fricii si urii) atunci si doar atunci guvernarea si politicienii romani sunt pregatiti sa ia aceasta provocare si sa o duca la bun sfarsit…
Parerea mea este ca regionalizarea ar mai sta bine mersi inca un deceniu la naftalina. Ce se intampla acum este fortat si nu indeplineste nici un criteriu (in afara de cel al ciolanului) Va amintiti cum USL din opozitie critica guvernarea ca vrea sa o treaca pe raspundere? Si acum ce aud, aceesi idee – alegatorul care i-a ales acum un an este prea prost sa fie intrebat si despre acest subiect…
Da’ PDL nu tot de sus în jos căuta să impună regionalizarea, din parlament, fără referendum, comasând judeţele şi numind rezultatul (regiunile) tot „judeţe” ? Ca să nu fie referendum pe tema regionalizării. De remarcat ipocrizia USL, care la referendumul antiregionalizare de la Constanţa a pus întrebarea „Sunteţi de acord cu desfiinţarea judeţului Constanţa ?”, nu „Sunteţi de acord cu regionalizarea ?” (95 % NU). De altfel, a fost singurul referendum, oprişan (CJ Vrancea) n-a mai convocat altul. Cineva s-o fi sesizat că e dăunător.