marți, noiembrie 24, 2020

Regizorul Vlad Mugur și Radio Europa Liberă

Dispunem de o serie întreagă de mărturii despre felul în care lumea culturală românească (“oamenii de cultură și artă” cum li se spunea în epocă, de unde și Comitetul omonim care avea să își schimbe numele în cel de Consiliu al Culturii și Educației Socialiste) a receptat și reacționat la Plenara C.C. al PCR din iulie 1971, la cuvântarea de atunci a lui Nicolae Ceaușescu și la „Tezele” aferente.
Toate aceste mărturii subliniază ideea că duritatea cuvântării lui Nicolae Ceaușescu era până atunci nemaintânită, dar insistă deopotrivă și asupra faptului că secretarul general al Partidului dădea astfel cel mai apăsat semnal că se schimba foaia. Toți martorii relevă detaliul că iulie 1971 i-a luat pe neașteptate.
Mai departe, intervin însă divergențele de opinii. Unii dintre martori spun că au înțeles de la început dimensiunea dezastrului, că timpul destinderii trecuse, că Ceaușescu însuși trebuia să achite factura presupusă de independența față de Moscova, așa cum a fost ea afirmată, maximal, în august 1968. Alții, din contră, admit că au comis greșeala de a crede că iar se repetă conținutul zicalei românești Orice minune ține trei zile. Tezele veneau în iulie, vremea vacanțelor sosise, lumea bună și fără răspunderi administrative în cultură beneficia de vară pe plajele de la Vama Veche sau de la 2 Mai. În noiembrie însă, o altă plenară, și tot pe teme ideologice, îi va convinge definitiv pe toți că noaptea totalitară s-a așternut peste literatura, cultura și arta din România.
Să fi fost oare până atunci Nicolae Ceaușescu un liberal convins? Nici vorbă. Chiar dacă noul secretar general al PCR introdusese întâlniri periodice cu oamenii din cultură (Dej nu practicase audiența colectivă) , întâlniri care puteau să fie uneori mai relaxate (cf. Liviu Malița- Ceaușescu, critic literar, Editura Vremea, București, 2007), note de duritate existau și în timpul acestora. De exemplu, modul categoric în care Ceaușescu a condamnat filmul Reconstituirea al lui Lucian Pintilie. Sau aprecierile de care avea parte literatura bulevardieră de partid a lui Aurel Baranga.
Numai că Ceaușescu nu avusese până atunci vreme să se ocupe prea îndeaproape de literatură, teatru, film și nici de ideologie. Fusese preocupat să își consolideze poziția la vârful PCR, să îi înlăture pe așa-numiții Baroni ai lui De care reclamau caracterul sacrosanct al conducerii colective. După 1971 însă venise rândul editurilor, al Televiziunii (cf. Alexandru Matei- O tribună captivantă, Televiziune, ideologie, societate în România socialistă, Editura Curtea veche, București), al cinematografiei și al Teatrelor.
În iulie 1971, regizorul Vlad Mugur era directorul Teatrului Național din Cluj. A fost invitat, adică, mai corect spus, convocat la respectiva Plenară și a realizat urgent primejdiile. A înțeles că vremea lucrului în relativă libertate trecuse. Sentimentul i se acutizase după ce primise dispoziția să restructureze din temelii proiectul de repertoriu, lucru pe care l-a făcut, așa după cum el însuși a mărturisit-o în cartea Floricăi Ichim La vorbă cu Vlad Mugur, împreună cu secretarul literar Justin Ceuca. Voia să încheie formalitățile acestea birocratice cât mai repede posibil fiindcă avea la îndemână un pașaport turistic pentru Italia care îi putea fi retras în orice clipă. Urma să fie însoțit de viitoarea lui soție, actrița Magda Stief de la Teatrul Maghiar de Stat, cu aceeași mașină trebuind să plece și dramaturgul D. R. Popescu, pe atunci redactor șef al Tribunei. D. R. Popescu întârziindu-și plecarea, Vlad Mugur și Magda Știef au pornit singuri, Decizia fusese deja luată. Nu va mai exista drumul revenirii.
Vlad Mugur conta pe faptul că își va putea găsi relativ repede un rost. Fusese cu Naționalul clujean în Italia în repetate rânduri, spectacolele sale lor avuseseră parte de cronici mai mult decât laudative, în orice loc din Lume regizorii buni sunt la mare căutare. Ce nu a luat în calcul Vlad Mugur? Faptul că Italia era, ca și Franța, de altfel, vrăjită de iluzia comunistă. Că Partidul Comunist Italian, cu tovarășul Luigi Longo în frunte, era puternic, că mai nimeni nu avea urechi să audă adevărul despre ceea ce se întâmplă în țările socialismului real. Așa că nici o șansă să primești de lucru în vreun Teatru. În sus-menționata carte La vorbă cu Vlad Mugur, marele artist povestește că era către sfârșitul puținilor bani pe care îi avusese, că își cumpăraseră și el, și Magda, un pui care putea fi ultima lor masă sigură, că locuia într-un hotel dintre cele mai ieftine. Pe neașteptate a fost chemat la telefon, iar la capătul celălalt al firului se afla Noel Bernard. Care din 1966 revenise la conducerea Departamentului Românesc al Europei Libere. Cu soția acestuia, Ioana Măgură, actriță de profesie, Vlad Mugur se cunoștea încă din România. Bernard i-a spus ferm, fără ocolișuri sau menajamente, că în Italia nici el, nici Magda Stief nu au nici cea mai mică șansă. Că trebuie să ia primul avion spre München și, odată ajunși pe aeroport, să ceară instantaneu azil politic.
Bernard i-a așteptat pe Magda Știef și pe Vlad Mugur la aeroportul din capitala Bavariei, cei doi urmând să înopteze în casa Ioanei. Așa cum Vlad Mugur și-a amintit într-un text publicat în cartea Ioanei Măgură-Bernard- Directorul postului nostru de radio (Editura Curtea veche, București, 2007), în drum spre destinație, Bernard i-a cerut să îi relateze în detaliu lucrările Plenarei. A venit îndată și o propunere de colaborare. Vlad Mugur urma să facă același lucru și pe unde radio. Nu înainte de a-și fi explicat în cadrul Programului politic, prezentat pe atunci de fostul secretar general de la Curentul, Ioan (Iani) Popa (cunoscut ascultătorilor sub pseudonimul de Ion Măgureanu) gestul refuzului de a mai reveni în țară.
În textul din cartea Ioanei, Vlad Mugur a povestit în detaliu emoția debutului pe unde radio. Ca și faptul că același Noel Bernard i-a oferit mai realizarea unor programe culturale, un job care i-a fost salvare până la găsirea unui rost în Teatru. După ce a revenit la profesia lui de bază, în Nordul Germaniei, Vlad Mugur a continuat colaborarea cu unii dintre oamenii Europei Libere. I l-a “furat” o vreme lui Noel Bernard pe un tânăr redactor pe nume Liviu Tofan, care a fost un timp regizor tehnic, pe urmă a revenit la Radio, a colaborat cu Cornel Chiriac care a i-a ales muzica pentru spectacole.
Vlad Mugur s-a întors la München în 1981. Noel Bernard a fost printre primii căutați la telefon. Acesta însă nu a putut decât să îi dea cumplita veste a bolii care îl va răpune pe 23 decembrie 1981.
După scurtul directorat al lui Mihai Cismărescu (cunoscut ascultătorilor sub numele de Radu Gorun), conducerea Europei Libere în românește avea să fie preluată de istoricul Vlad Georgescu. Acesta a operat modificări în grila de programe și a dorit să înmulțească emisiunile culturale. Așa a apărut în grilă, în martie 1984 ,emisiunea Perspective europene al cărei prim realizator a fost Vlad Mugur. I-a urmat Gelu Ionescu.
După 1990, Vlad Mugur a fost de câteva ori prezent în programele Europei Libere. Îndeosebi în calitate de invitat al Ioanei Măgură-Bernard care, pe lângă ocupația de crainică, era și realizatoarea emisiunii Oameni, idei , atitudini. Pentru moment, înregistrările acelor emisiuni nu au fost repuse în circuitul public.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Un genocid spiritual

Când , în urmă cu treizeci de ani, am scris un Apel către lichele, nu am avut în vedere licheaua ca figură...

Academicianul Dan Berindei. Cât spun dosarele Securității despre viața unui om

Conflictul istoricului Dan Berindei, cunoscut ca „om al regimului”, cu fiul său, Mihnea Berindei, „cel mai bun, cel mai penetrant şi mai...

Post-Scriptum la alegerile americane

În ciuda acțiunilor în justiție inițiate de către Donald Trump care acuză fraudarea alegerilor în cîteva state Joe...

Gulaș sau varză de Bruxelles?

Am convingerea că noi, Uniunea Europeană, respectându-ne propriile reguli, vom trece cu bine dificilul examen pe care Ungaria și Polonia l-au generat....

Ce mai putem face (în afară să creștem TVA-ul și accizele!)

O expresie mi-a reținut atenția, în mod special, în proaspăta Comunicare specială a Comisiei...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.