joi, iulie 18, 2024

Reîntoarcerea la vremurile bune

Odată cu premiera spectacolului cu piesa Opera de trei parale a germanului Bertolt Brecht este inaugurat cu adevărat cel de-al doilea directorat al actorului Daniel Vulcu  la Teatrul Regina Maria din Oradea.

Îmi place să cred că inaugurarea s-a petrecut defel întâmplător cu un spectacol mai degrabă cu muzică decât muzical, lui Daniel Vulcu datorându-i-se  implementarea  genului și transformarea lui într-o veritabilă marcă de identificare a instituției.  A colectivului actoricesc care, cel puțin în acest gen, și-a dovedit condiția de trupă.

Mai sunt dator cu precizarea că Opera de trei parale mi se pare a fi mai corect de definit drept un spectacol cu muzică decât unul doar muzical fiindcă dramaturgul și-a conceput creația drept una în care autorul songurilor, Kurt Weill, deține părți egale. Aceasta însemnănd că absolut cu nici un preț nimeni nu are dreptul să joace Opera de trei parale altffel decât cu muzica originală. O muzică relativ alambicată, și de operetă, și de estradă, și, cum se spune, șlăgăroasă, nu însă chiar foarte des, și dificilă deopotrivă interpretată live și cu orchestra la vedere. Aceasta însemnând că muzica nu intenționează să facă textul mai digerabil, nu vrea să îi procure spectatorului ceea ce însuși Brecht numea plăceri sărace. Muzica e concepută ca parte a unui mesaj, unul apăsat de stânga. Care în 1928, atunci când Brecht rescria Opera cerșetorilor a lui John Grey, text vechi de exact 200 de ani, era unul autentic și nu unul contra cost, așa cum i se va întâmpla dramaturgului după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci  când, cum convingător o demonstrează Paul Johnson în cartea Intelectualii dramaturgul a acceptat rolul de complice al regimului comunist instaurat de tancurile sovietice în nou creata Republică Democrată Germană.

Și tot nicidecum întâmplător cred că pentru noua montare au fost invitați doi mari creatori. E vorba despre regizorul Victor Ioan Frunză și scenografa Adriana Grand. De al căror nume, ca și de acela al lui Daniel Vulcu, legându-se multe succese anterioare ce au făcut faima Teatrului orădean. Care odată cu noul spectacol pare să-și fi regăsit și ritmul, și cadența, și valoarea, și șansa de ieșire din sfera  conjuncturalului, a acelui merge și așa, adică în cel mai bun caz a mediocrului cu ștaif în care s-a complăcut, mai degrabă fără voia sa, ci din cauza unui murdar joc politic, de câțiva ani încoace.

Scrierea lui John Grey a fost creată pentru un actor celebru din veacul al XVIII lea, pe nume John Rich. Iar cum John Rich era și director de trupă, dar și director de scenă, cu toate limitările și nuanțările pe care le impunea funcția de regizor în acea vreme, o ocupație care știm foarte bine că nu a apărut decât mult mai târziu, adică de abia în secolul al XIX lea,  lui îi revine meritul de a fi dat prima șansă operei-baladă creată de John Gray. Care nu l-a inspirat numai pe Brecht, ci și pe alți autori dramatici și compozitori, ajungând prin aceasta să devină un veritabil „caz”. Ceva ce s-ar putea numi „devorarea tatălui”.

Opera cerșetorilor conținea ea însăși un spirit polemic intrinsec.  Care nu l-a mulțumit însă în totalitate pe Brecht. De aici dorința de rescriere care a însemnat mult mai mult decât o repaginare a partiturii inițiale. Insatisfacția venea, din cât se pare, mai curând dinspre regizorul Brecht decât dinspre dramaturgul cu același nume. E drept, în noua ordine textuală propusă de Brecht contează și o serie de modificări tematice (accentuarea caracterului social), însă predominantă era reflectarea concepțiilor lui teoretice. Mai precis circumscrierea Operei…la rigorile teatrului epic.

În 1964, regizorul Liviu Ciulei, în spectacolul de la Bulandra,cu aplauze unanime primit la vremea lui și de public, și de critică (cronica dialogată, cu atitudini pro și contra publicată de Valentin Silvestru în revista Teatrul formulând o suită de opinii deliberat  interogativ-rezervate tocmai din dorința de a familiariza cititorii cu specificitățile teatrului brechtian) nu excludea o seamă de aspecte operetistice. De altfel, din distribuție făceau parte alături de Toma Caragiu, Clody Bertola, George Mărutză, Rodica Tapalagă, Gheorghe Oprina , Adrian Georgescu, Mimi Enăceanu, o artistă familiarizată și cu rigorile teatrului dramatic, și cu cele ale Operetei, și cântăreața Margareta Pâslaru, distribuită în rolul Poly Peachum.Liviu Ciulei nu neglija nici dimensiunea socială a constructului textualo-muzical. Montarea avansa o seamă de soluții scenografice noi. Decorul era semnat de Ciulei însuși împreună cu Ion Oroveanu, costumele îi aparțineau Piei Oroveanu. Respectivele soluții scenografice modificau, din câte s-a, din  scris chiar substanțial, relația dintre ceea ce întâmpla pe scenă și privirea spectatorului. Montarea (cf. Liviu Ciulei- regizor, actor, scenograf, arhitect, Editura Iglooprofil, București, 2009)nu elimina așa-numita cortină Brecht de 2, 20 m, plasată în proscenium, însă, așa cum precizează Mihai Lupu, cortina nu era din pânză, ci din plăci de tablă ruginite, unele zincate, altele ondulate, asamblate ca un colaj”. În plus, marele regizor plasa hotărât acțiunea spectacolului în anul 1964, decorul amintind de fațada unei curți interioare, zidul din fund mimând cărămida , avea trei nivele de balcoane, cu scări de incendiu înclinate la 45 de grade”.. Spectacolul dispunea de un moto- Homo, homini lupus.

Spectacolul din anul 2022 conceput de Victor Ioan Frunză și Adriana Grand respectă creator clauzele testamentare ce condiționează reprezentarea scrierii lui Brecht. Muzica e live, orchestra condusă de Ovidiu Iloc e la vedere, actele și scenele sunt departajate și anunțate prin pancarte, toate acestea fiind, o formulă, după cum știm prea bine, pe placul celor doi creatori. Ei recurgând la acest gen de semn și în spectacole pe texte complet nebrechtiene. Se utilizează și sugerarea cortinei desenate, ca  parte a arsenalului lui Brecht, și cortina de fier a Teatrului, și distanțarea brechtiană, și jocul de intrare și ieșire la vedere din rol.  Montarea de acum dispune la rându-i de un moto, Cerșesc deci exist, un postulat a cărui veridicitate e probată de tot ceea ce se întâmplă în zona de influență  a lui Jonathan Jeremiah Peachum , proprietarul firmei Prietenul cerșetorilor. Pentru Peachum și ai lui cerșetoria e mod și sursă de existență, e muncă. Cine nu muncește nu cerșește, spune la un moment dat Celia Peachum. De aici și raporturile de beligeranță cu Macheath, zis și Mackie-Șiș. De aici, în primul rând, și opoziția la căsătoria dintre Mackie și Polly Peachum. Există în spectacol și un Homo homini lupus subliniat apăsat în monologul din partea finală a spectacolului, monolog rostit de același Mackie. Acesta are în vedere relația cu clasele sus-puse, cu cei care îi ignoră pe cei săraci, umili, condamnați să trăiască la periferie.

Decorurile, recuzita, accesoriile create din te miri ce, cu o admirabilă înventivitate de Adriana Grand sunt nu doar bogate, ci și intens jucate, costumele sunt colorate, și de stofă, și din dantelă, și din voal, și din piele neagră. Un amestec de sărăcie și de eleganță numai relativ conservată domnește intenționat pe scenă.  

Montarea orădeană se individualizează prin reușita simbioză dintre numerele actoricești solistice și scenele de grup. Desigur, partea leului le revine celor deja experimentați în genul spectacolului muzical sau, mă rog, cum spueam,  cu muzică. E vorba despre Richard Balint, Daniel Vulcu, Ioana Dragoș Gajdó, Adela Lazăr, Alina Leonte, Alexandru Rusu cărora acum li se alătură Răzvan Vicoveanu și Anda Tămășanu (o Jenny Speluncă de la care, e drept, aștept o evoluție cu un plus de pregnanță și percutanță). Cu toții surmontează notabil dificultățile textului și, mai ales cele specifice unor partituri muzicale nu întotdeauna chiar foarte prietenoase. Tuturor acestor roluri actorii bine conduși de regizor le-au conferit și seriozitate, și umanitate, și șiretenie, și un bine cumpănit cuantum de înșelătorie, și un melanj de ironie și autoironie, și implicare, și distanțare. Lumea pe care ei o conturează e aceea a unui  Villon mai aproape de zilele noastre (spectacolul plasează totul într-un entre-deux temporal, într-o anume determinare/indeterminare istorică), iar versurile rostite de cu patos, cu emoție de Richard Balint în momentul în care lui Mackie i se pune ștreangul sunt o Ballade des pendus. Bune evoluții înregistrează și Eugen Neag, George Dometi, Petre Ghimbășan, Pavel Sîrghi, Alin Stanciu, Emil Sauciuc, David Constantinescu,  Carina Bunea, Anca Sigmirean, Ciprian Ciuciu, Corina Cernea. E de apreciat coeziunea grupurilor, unitatea figurației, la nivel actoricesc, muzical (meritul e, desigur, și al lui Ovidiu Iloc) și coregrafic. Demnă de salutat revenirea la Teatrul orădean a coregrafei Victoria Bucun.

Opera de trei parale e ceea ce se cheamă un spectacol greu. De aici și caracterul perfectibil al montării. Sper ca reprezentațiile viitoare să aducă un plus de ritm și, implicit, de concentrare primei părți parcă puțin prea laxă în seara premierei. Ca și ceva mai multă inteligibilitate versurilor unora dintre cântece. Chestiune de detalii. Dincolo de ele performanța e incontestabilă. O salut ca atare.

Teatrul Regina Maria din Oradea

OPERA DE TREI PARALE de Bertolt Brecht și Kurt Weill

Traducere de Isaia Răcăciuni și Ion Cantacuzino

Traducerea versurilor cântecelor de Nina Casian

Decorul, costumele şi recuzita…………………………. ADRIANA GRAND
Direcţia de scenă……………………………………………VICTOR IOAN FRUNZĂ

Direcţia muzicală………………………………………….. OVIDIU ILOC
Coregrafia…………………………………………………… VICTORIA BUCUN

Diatribuția :

Macheath, zis Mackie-Şiș: RICHARD BALINT Jonathan Jeremiah Peachum, proprietarul firmei „Prietenul cerşetorilor”: DANIEL VULCU
Celia Peachum, soţia lui: IOANA DRAGOȘ GAJDO
Polly Peachum, fiica lui: ADELA LAZĂR
Brown, comandantul poliţiei din Londra: RĂZVAN VICOVEANU
Lucy, fiica lui: ALINA LEONTE
Jenny Smith-Bombă: ANDA TĂMĂȘANU
Domnul Smith: PETRE GHIMBĂȘAN
Filch: PAVEL SÎRGHI
Pastorul Kimball: EMIL SAUCIUC

Banda de hoţi:

Matthias, zis Matthias-Bănuț: EUGEN NEAG
Jakob, zis Jakob-Sparge-Capu’: DOMETI GEORGE
Walter, zis Walter-Scoate-Ochi: PAVEL SÎRGHI
Ede, zis Ede-Te-Vede: ALEXANDRU RUSU
Jimmy, zis Jimmy-Bikini: ALIN STANCIU
Robert, zis Robert-Fierăstrău: DAVID CONSTANTINESCU

Cocotele:

Wixen: CARINA BUNEA
Dolly: GIORGIANA COMAN
Betty: ANCA SIGMIREAN

În alte roluri: Sorin Ionescu, Andrian Locovei, Denisa Vlad, Gabriela Codrea, Lucia Rogoz, Angela Tanko, Mihaela Gherdan, Zentania Lup;e, Armanca Serac, Consuela Egyed, Igor Lungu, Florian Serac, Alexandru Pop, Andrei Fazecaș

Orchestra: OVIDIU ILOC (Dirijor), CĂTĂLIN CHIRILĂ (Clarinet, Saxofon Alto), SZÉKELY ISTVÁN (Clarinet, Saxofon Tenor), GYÖRGY MARTYIN (Trompetă), GERHARDT BEKES (Trombon), SZÉKELY CRISTIAN-ROBERT (Percuție), KÁSA TAMÁS (Banjo, Chitară), VARADY HENRIETTA (Pian, Armoniu)

Data reprezentației: 16 ianuarie 2022

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Dumnezeule, de cand nu am mai citit ceva despre aceasa opera, despre care, vai, s-a scris prea putin. Eram in clasa a VI-a, prin 197., cand profesoara de lb. si lit. germana vorbea in soapta despre „Die Dreigroschenoper”. Avea si o editie a romanului din 195.. Va multumima domnule Mircea Morariu ! Cu admiratie, al dumneavoastra Roland

    • Din moment ce in anul 1964 Liviu Ciulei a regizat la Bulandra un spectacolul cu ”Opera de trei parale” evocat de catre cronicar , iar mai apoi , in 1967 s-a publcat la Biblioteca pentru toti si o colectie de piese de teatru scrise de Bertod Brecht , titlul editiei fiind chiar ”Opera de trei parale”.
      https://www.printrecarti.ro/48838-bertolt-brecht-opera-de-trei-parale.html
      nu inteleg de ce subiectul era abordat ” in soapta” de catre doamna profesoară in anii 70 ?
      Oricum nu este o opera – e o piesa de teatru cu muzica – cam in genul Chirițelor lui Alecsandri, doar ca alea sunt pe alocuri amuzante.

      • Poate de emotie? poate cu evlavie? cred ca ar fi fost bine sa o intrebati dvs., dar nu mai este printre noi; de ani buni, si cred ca v-ati raspuns singur, dle. Psiho…: ce a fost in 1967, nu mai era in in 1978; iar ce mai exista, arata altfel … cu totul altfel (stiu sigur ca si programele si planurile de lectii ale profiilor erau altele). Eu ma intreb cum de a aparut in anii 50′ o asemenea carte . Si apropos, se citea prima data despre vanzarea pe credit (nu creditu’ acela practicat de statul socialist) si de vanzarea cu scadente la … zile, de anatocism (cam interzis el pe codul civil in vigoare la acea data), precum si de vanzarea lucrulor furate si, cel mai interesant, cum sa le introduci in circuitul vanzarii, creand aparenta legalitatii lor. Bun de clamat in gura mare, …. chiar si in ziua de azi, nu ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro