joi, iunie 13, 2024

Relațiile România – Ucraina

     Până în 2014, Ucraina a fost privită de la București ca un pion al Federației Rusiei în Europa de Est și, mai ales, în Republica Moldova. Relațiile României cu Ucraina au fost mai degrabă reci, din cauze istorice, pierderile teritoriale ale României în urma ultimatului sovietic, din 1940, dar și din motive apărute după căderea comunismului. Trei probleme mari au afectat relația bilaterală: drepturile comunității românești din Ucraina, delimitarea platoului continental al Insulei Șerpilor și construcția în Delta Dunării a canalului Bâstroe.

      După 1989, relația României cu statele din fostul spațiu comunist a fost marcată fie de rusofobie, fie de teama liderilor politici români care au pus mâna pe putere după decembrie 1989, de a fi asociați cu Rusia. Cu excepția Republicii Moldova, căreia România i-a recunoscut prima independența, interesul Bucureștiului pentru fostele republici sovietice a fost subsumat obiectiveloâr de aderare la NATO și Uniunea Europeană. Indiferent de culoarea politică, guvernele de la București au înțeles că nu pot atinge aceste obiective fără relații bune cu statele vecine, inclusiv cu Ucraina.

       Numai că relația cu Ucraina a debutat cât se poate de prost. În 1991, când Ucraina Sovietică a anunțat referendumul pentru declararea independenței, Guvernul și Parlamentul român au emis declarații similare prin care negau dreptul Kievului de a consulta populația din teritoriile care aparținuseră României:

       „Avînd în vedere ca acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti – Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei – , Parlamentul României declară solemn ca aceste teritorii au fost rupte din trupul țării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24  decembrie 1989 şi de Parlamentul României la 24 iunie 1991. Desigur, este dreptul Ucrainei să organizeze un referendum pentru independența sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sînt de drept ale României”.[2]

     După cum a remarcat istoricul Armand Goșu, spre deosebire de Polonia, România a preferat să abordeze relațiile cu Ucraina din perspectivă naționalistă: „În vreme ce în Ucraina se desfăşurau primele alegeri prezidenţiale şi referendumul pentru independenţă, la Bucureşti, în Parlament, se vota o rezoluţie de condamnare a Pactului Molotov – Ribbentrop care cerea restituirea teritoriilor care au aparţinut României Mari. Polonia, care a dispărut în urma Pactului sovieto-nazist din 1939, s-a uitat spre viitor, România […] s-a uitat spre trecut”.[3]

     La 1 februarie 1992, s-au stabilit relațiile diplomatice și ulterior s-a deschis Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General, care funcționa din 1971.[4] (După aceea, România a mai deschis consulate generale la Odessa – în 1995, la Cernăuți – în 1999, la Solotvino – în 2016 și un consulat onorific la Dnipro  – în 2019).

     În septembrie 1992, cu prilejul vizitei ministrului de Externe ucrainean la București, au început și negocierile diplomatice pentru semnarea tratatului de bază între cele două țări. Negocierile au fost însă abandonate din cauza refuzului Ucrainei de a include în tratat denunțarea Pactului Ribbentrop-Molotov, o problemă centrală a relației bilaterale, în viziunea guvernanților de la București.

     După schimbarea puterii la București, administrația Emil Constantinescu a avansat în negocierile cu Ucraina, iar la 2 iunie 1997, la Constanţa, cei doi președinți au semnat Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina. Tratatul conținea și un Acord conex (sub forma unui schimbi de scrisori între cei doi miniștri de Externe), prin care cele două state se angajau să înceapă negocierile asupra chestiunilor aflate în dispută: regimul frontierei de stat (punctele de trecere a frontierei) și delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive române și ucrainene în Marea Neagră.[5] Tratatul a fost semnat în ultimul moment înaintea summit-ului NATO de la Madrid, unde a fost decisă prima extindere a Alianței.

     Deși se angajaseră prin Declarația de la Snagov, din 1995, să susțină demersurile pentru aderarea României la structurile euro-atlantice, partidele din opoziție (PDSR, PRM, PUNR) au criticat dur semnarea Tratatului cu Ucraina, acuzându-i pe președintele Emil Constantinescu și coaliția de la guvernare (PNȚCD, PD, PSDR și UDMR) de trădarea intereselor României prin cedarea unor teritorii către Ucraina. Stenograma ședinței de ratificare a tratatului din Camera Deputaților redă acuzațiile de trădare națională la adresa regimului Constantinescu, formulate virulent de către partidele ultra-naționaliste PRM și PUNR:

           Sever Meșca, deputat PRM: „Partidul România Mare crede în patriotismul dumneavoastră şi în menirea Parlamentului şi apelează la dumneavoastră ca măcar în acest ultim moment să dovediţi că nu sunteţi la remorca unor politicieni trădători, care invocând imperativul iluzoriu al intrării României în NATO, împing ţara în dezonoare şi cedează teritorii istorice româneşti, răpite ca urmare a unor acte criminale, produse pe vremea când dictatele şi ultimatumurile ţineau loc normelor de drept internaţional”.

                        Valeriu Tabără, deputat PUNR:  „Parafarea, semnarea şi mai ales astăzi încercarea de ratificare, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte măsuri luate de executiv în plan extern şi, mai ales intern, în vederea integrării României în NATO, este un atentat la demnitatea naţională şi se înscrie în zona trădării naţionale”. [6]

      Nici în cadrul coaliției de guvernare nu a existat consens pe tema tratatului. Ministrul de Externe de la acea vreme, Adrian Severin, i-a reproșat public președintelui Emil Constantinescu numirea unui negociator cu Ucraina care lua mandat de la Cotroceni fără știința MAE. Ulterior, Severin avea să-i reproșeze lui Constantinescu faptul că a cedat prea ușor în fața președintelui Leonid Kucima, reducând drastic plaja de negociere a delegației române.[7]

      În anii care au urmat, Bucureștiul a văzut Ucraina, inițial, strict prin perspectiva interesului special pentru Republica Moldova, pentru ca apoi tema drepturilor pentru minoritatea română din țara vecină să domine relația bilaterală De fapt, Moldova a fost, inclusiv la nivel declarativ, singurul punct de interes al României în zona Europei de Est, a statelor ex-sovietice. În plus, interesul României de a-și consolida poziția în zona Mării Negre era privit cu suspiciune la Kiev. După 1992, România a figurat constant printre amenințările la adresa securității naționale a Ucrainei (conform Strategiei Naționale de Securitate a Ucrainei[8]), pe fondul declarațiilor făcute la București cu privire la nedreptatea istorică făcută României prin Pactul Ribbentrop-Molotov, care sugera revendicări teritoriale.

    De cealaltă parte, Bucureștiul privea, la rândul său, cu neîncredere, Ucraina, pe care o bănuia că alimentează mișcarea separatistă din Transnistria[9]. Această suspiciune a fost alimentată în România de la începutul conflictului transnistrean și a ajuns să facă parte din memoria instituțională a MAE și a serviciilor speciale. Nu există date sau declarații publice în acest sens, însă mitologia referitoare la acțiunile agresive ale Ucrainei persistă și acum în unele dintre instituțiile românești cu atribuții în politica externă, după discuțiile pe care le-am avut în calitate de jurnalist, în mai multe ocazii.

     Bucureștiul și Kievul au fost implicate în formula de negociere a unei soluții de compromis, alături de Moscova și Chișinău, însă, România a decis să se retragă fără explicații.[10] Legăturile unor oligarhi ucraineni cu separatiștii transnistreni și suspiciunea că Ucraina susține Rusia în dorința de a transforma Republica Moldova într-o federație au făcut ca relațiile să  rămână reci, până la semnarea tratatului, în 1997. Prima vizită oficială a unui președinte român în Ucraina a fost în mai 1999, iar ultima – în martie 2015. În total, șefii statului român au vizitat oficial Ucraina de 9 ori, iar președinții ucraineeni, România – de 7 ori.[11]

     Problema drepturilor minorității române a devenit punctul central al disputelor dintre cele două țări, în special în al doilea mandat al lui Traian Băsescu. Bucureștiul și-a exprimat nemulțumirea față de decizia ucraineană de a recunoaște minoritatea moldoveană, despre care România susținea că nu este un grup etnic diferit de cel al românilor. Fostul premier Victor Ponta spune[12] că, la 2 octombrie 2014, când s-a întâlnit la Kiev cu omologii săi din Moldova și Ucraina, Iurie Leancă și Arseni Iațeniuk, a ridicat această problemă, însă în comunicatele de presă de atunci nu este menționată decât semnarea acordului româno-ucrainean privind micul trafic la frontieră și discuții despre implementarea Acordurilor de la Minsk și cooperarea într-o formulă trilaterală[13].

       În plus, în evaluarea liderilor politici de la București, minoritatea română nu are acces la învățământ preuniversitar în limba maternă, nu poate utiliza limba română în administrație și justiție, asociațiilor românești sunt insuficient finanțate de la bugetul de stat, mass-media în limba română e aproape inexistentă, identitătea religioasă nu este protejată, reprezentarea în administrația publică e insuficientă, reprezentarea în Parlament nu există și proprietățile care au aparținut comunităților românești nu sunt retrocedate[14].

       La rândul său, Kievul acuza România de un tratament discriminatoriu față de minoritatea ucraineană. Conform unor rapoarte întocmite de agenții guvernamentale ucrainene, românii din Ucraina aveau acces la un sistem de educație în limba maternă primară, secundară și superioară mai bine dezvoltat, programe diversificate la posturile de radio și televiziune regionale, precum și mai multe publicații în limba română.[15] Guvernul ucrainean susținea că 92 de școli de diferite niveluri educaționale în limba română funcționează în Ucraina, plus două facultăți în limba română la Cernăuți și Ujgorod, în timp ce doar o singură școală cu învățământ secundar și 63 de școli primare unde ucraineana este predată ca materie, în general opțională, funcționează în România. În plus, nu existau facultăți separate cu predare în limba ucraineană.[16] România a contestat veridicitatea cifrelor privind învățământul în limba română.

            Educație primară pentru minoritatea română din Ucraina în februarie 2021

Sursa: Forum for Ukrainian Studies, din cadrul Institutului Canadian pentru Studii Ucrainene, Universitatea Alberta[17]

            Numărul elevilor și studenților în limba română în februarie 2021

Sursa: Forum for Ukrainian Studies din cadrul Institutului Canadian pentru Studii Ucrainene, Universitatea Alberta[18]

            Chiar dacă, prin tratatul bilateral, a fost formată o comisie mixtă inter-guvernamentală pe tema situației minorităților, cele șapte întruniri nu au adus vreo soluție acceptabilă și, implicit, o îmbunătățire a relațiilor dintre cele două țări.

            Pentru disputa asupra delimitării platoului continental al Insulei Șerpilor, România, având acordul Ucrainei prin anexa la tratatul din 1997, a apelat la Curtea Internațională de Justiției de la Haga, după cele 34 runde de negocieri bilaterale, între 1998 și 2004. În interpretarea Bucureștiului, decizia CIJ din 2009 a dat câștig de cauză României, însă disputele au continuat, de data acestea pe tema transportului pe Dunăre. Suspiciunile României au existat încă la de la începutul anilor ´90, odată cu scandalul navei sovietice Rostock, care a eșuat pe canalul Sulina, blocând circulația comercială pe canal. România a suspectat că e vorba despre o manevră deliberată a sovieticilor pentru a justifica proiectul de construcție a unei rute alternative. Ceea ce s-a și întâmplat ulterior, când Ucraina a demarat construcția Canalului Bâstroe, în 2004, canal de legătura între Dunăre şi Marea Neagră, care mai funcționase în anii 1950, și care concura canalul Sulina. România a cerut Ucrainei să oprească proiectul, având în vedere că noua legătură de 10 kilometri pe Dunăre încalcă o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului. În 2006, Comisia Economică a ONU a dat dreptate României, arătând că acest canal poate afecta unele specii de faună din Delta Dunării[19]. Autorităţile de la Kiev susţineau însă că pretenţiile de mediu ale României sunt motivate economic – Bucureștiul ar pierde bani dacă apare un competitor pentru canalul Sulina. În pofida numeroaselor proteste emise de Bucuresti, Kievul a inaugurat în 2007 canalul Bâstroe. Ucraina a interpretat opoziția României ca fiind, de fapt, o tentativă de monopol asupra transportului comercial pe Dunăre și, implicit, de a stopa dezvoltarea economică a Ucrainei. Kievul a acuzat România că se folosește de organizații și strategii internaționale – Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării și Black Sea Synergy – pentru a-și întări poziția în regiune.[20]

       Relațiile bilaterale au fost centrate, după tratatul din 1997 și primele ședințe ale comisiei mixte, asupra chestiunii drepturilor minorităților însă alegerea ca președinte a lui Traian Băsescu avea să producă o schimbare atât în abordare, cât și în retorica părții române. Autodeclarat „președinte jucător”, Băsescu a anunțat, chiar la începutul primului mandat, că obiectivul său, pe lângă aderarea României la UE, este crearea unei axe București – Londra – Washington și a mizat pe parteneriatul strategic cu Statele Unite. Conform unuia dintre consilierii prezidențiali ai lui Băsescu, România a intrat într-o competiție acerbă cu Polonia pentru amplasarea primelor elemente ale scutului anti-rachetă, pe care-l considera drept cea mai serioasă garanție de securitate pentru România.[21]

       Pentru această perioadă în relațiile bilaterale dintre România și Ucraina, am intervievat doi dintre foștii consilieri prezidențiali ai lui Traian Băsescu. Deși nu au dorit să fie citați, interviurile ne-au fost utile pentru a înțelege care erau percepțiile despre relația cu Ucraina în mandatele lui Traian Băsescu, în contextul mai larg al obiectivelor de politică externă.

            Conflictul politic intern cu primul său prim-ministru, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a transferat și asupra politicii externe. Băsescu insista asupra parteneriatului strategic cu Statele Unite, în timp ce Tăriceanu ar fi preferat consolidarea relațiilor cu puterile europene:

                        „Băsescu a forțat o apropiere mai puternică de Statele Unite, sub forma parteneriatului strategic. Partea proastă e că România s-a arătat un membru sârguincios și în NATO și în Uniunea Europeană, dar nu mai făcut nimic în plus. Nici Băsescu nu a reușit să facă mai mult. Odată ce aceste obiective au fost atinse, în 2004 și 2007, România trebuia să capete o altă condiție, să iasă din statutul de candidat și să înțeleagă că trebuie să aibă inițiative. […] La nivelul Ministerului de Externe încet, încet s-a instalat o anumită amorțeală intelectuală, a rămas să funcționeze, în trena președintelui și asta s-a întâmplat mai ales pe vremea lui Băsescu, care era mult mai activ decât actualul președinte și a luat niște inițiative pe cont propriu. Dar nici acestea nu au avut un follow up”.[22]

            Pentru Traian Băsescu, problema drepturilor minorităților a fost centrală în relația cu Ucraina, cel puțin la nivel de retorica publică. Dar și problemele economice – Canalul Bâstroe, Insula Șerpilor și Combinatul de la Krivoi Rog– au fost, constant, prilej de conflict cu Kievul.

            Combinatul de la Krivoi Rog, un proiect sovietic la care România a contribuit, alături de alte țări socialiste, a fost abandonat treptat, după destrămarea Uniunii Sovietice, lucrările fiind închise definitive de către Kiev, în 1998. România și-a calculat investiția la 1 miliard de euro[23], plus un milion de euro anual pentru pază. Litigiul a fost pe agenda întâlnirii de la București, din 31 octombrie 2007, dintre Traian Băsescu și Viktor Iușcenko, și a fost abordat și la întâlnirea președintelui ucrainean cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Atât Tăriceanu, cât și Băsescu au anunțat că România vrea să își recupereze investiția și au cerut Ucrainei să găsească soluții echitabile de despăgubire.[24] Disputele cu privire la valoarea despăgubirilor au continuat până la începutul invaziei Rusiei în Ucraina.

            Spre deosebire de predecesorii săi, Ion Iliescu și Emil Constantinescu, Traian Băsescu a vizitat Ucraina de șase ori: 23 ianuarie 2005, Kiev – participare la ceremonia de învestire în funcţie a omologului ucrainean; 2 decembrie 2005, Kiev – participare la Forumul Comunităţii pentru o Opţiune Democratică; 2-3 februarie 2006 – Kiev şi Cernăuţi, vizită oficială, ocazie cu care a fost semnat Protocolul privind constituirea Comisiei Mixte Prezidenţiale Româno – Ucrainene; 15 ianuarie 2007 – inaugurarea podului istoric peste Tisa şi a punctului de trecere al frontierei Sighetu Marmaţiei; vizită privată la Solotvino (Slatina); 20 august 2008, vizită de lucru. Actualul președinte, Klaus Iohannis la 17 martie 2015, Kiev – vizită oficială.[25] Emil Constantinescu a avut două vizite oficiale (27-28 mai 1999 – Kiev şi Cernăuţi; 17-19 septembrie 2002 – Kiev şi regiunea Odesa), iar Ion Iliescu – una singură (17 iunie 2003 – Cernăuţi, pentru semnarea Tratatului privind regimul frontierei de stat). De asemenea, în mandatele lui Traian Băsescu, președinții Ucrainei au venit în vizite oficiale în România tot de șase ori (21 aprilie 2005 – Bucureşti, vizită oficială; 5 iunie 2006 – participare la Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat; 15 ianuarie 2007 – inaugurarea podului istoric peste Tisa şi a punctului de trecere al frontierei Sighetu Marmaţiei – Solotvino, vizită de lucru la Sighetu Marmaţiei; 30-31 octombrie 2007 – vizită oficială – prima sesiune a Comisiei Mixte Prezidenţiale Româno – Ucrainene; 3-4 aprilie 2008 – participare la Summit-ul NATO de la Bucureşti; iar Petro Poroșenko la 21 aprilie 2016, București, unde l-a întâlnit pe Klaus Iohanis – vizită oficială).[26]

            În primul an de mandat, Băsescu s-a arătat, inițial, entuziasmat de Revoluția Portocalie din Ucraina și de victoria lui Victor Iușcenko în alegerile prezidențiale, conform unei cablograme a Ambasadei SUA la București, publicată de Wikileaks. Miza nu era însă o îmbunătățire a relației cu Ucraina, ci Republica Moldova:

                        „Băsescu și echipa lui sunt clar entuziasmati de „Revolutia Portocalie” din Ucraina și ar vrea să folosească momentul pentru a impulsiona îndelung înghețatul conflict dintre Moldova și Transnistria. Cu puternicul sprijin al ministrului de Externe Ungureanu și al altor consilieri din același minister, Băsescu a pledat public pentru creșterea rolului României în procesele de stabilizare a zonei și pentru îmbunătățirea relațiilor reținute până atunci cu Moldova”.[27]

      În prima vizită a lui Iușcenko, la Cotroceni, în aprilie 2005, s-a decis formarea unei comisii prezidențiale comune care să găsească soluții pentru diferendele dintre cele două țări. Comisia avea în componență trei subcomitete: pentru reglementarea conflictului transnistrean, pentru rezolvarea problemelor minorității române din Ucraina și a celei ucrainene din Romania, și pentru soluționarea problemelor legate de canalul Bâstroe. Sabotarea acestei comisii de către  birocrații din zona de politică externă și securitate, neîncrederea și lipsa de interes pentru rezolvarea disputelor au condus la stagnarea negocierilor.

     Un an mai târziu, Traian Băsescu și Viktor Iușcenko au dat din nou semnale că vor să găsească soluții pentru diferendele dintre celor două țări. Conform presei ucrainene, la o întâlnire bilaterală pe marginea Forumului Mării Negre, la București, în iunie 2006, la București, România părea dispusă să accepte continuarea lucrărilor la Canalul Bâstroe, informație care nu a fost negată atunci de către Administrația Prezidențială.[28]

       Pe măsură ce negocierile nu aduceau rezultatele dorite, retorica președintelui Băsescu la adresa Ucrainei a devenit din ce în ce mai dură. După ce, în vizita din octombrie 2007, de la București, Iușcenko a declarat că Ucraina nu va opri lucrările la Canalul Bâstroe, argumentând că este vorba de un teritoriu unde țara sa este suverană, Băsescu a amenințat cu blocarea canalului prin micșorarea debitului Dunării, pe teritoriul României.[29] În aprilie 2008, cu doar o zi înaintea summit-ului NATO de la București, crucial pentru extinderea Alianței spre est, președintele Băsescu critica tratatul cu Ucraina din 1997, ca fiind favorabil Kievului, în detrimentul interesului național al României:

                        „Azi cei care au exagerat mai au și gura mare și semnau tratate cu Ucraina dictate de Kiev și în postura de slugi absolute, că uite am intrat în UE si NATO fără să avem tratat cu Republica Moldova. […] Rabd de prea mulți ani obrăznicia unora care și-au dat țara pe nerăsuflate sau au lăsat interesul național după ușă când au semnat Tratatul cu Ucraina. Datorită slabiciunii cu care s-a negociat atunci, acum mergem la Haga și încercăm să ajustăm niște interese legitime. […] Dacă ai un subiect pe care nu-l înțelegi, îl scoți din Tratat, dar nu îl semnezi împotriva intereselor naționale, nu te repezi la Kiev să scrii după dictare”.[30]

              Fostul președinte Emil Constantinescu care era direct vizat de afirmațiile lui Băsecu a atras atenția despre efectele declarațiilor făcute de către președintele României în preziua summit-ului NATO, care urma să decidă acordarea Membership Action Plan (MAP) pentru Ucraina și Georgia, decizie susținută de România:

                        „Acționând intempestiv și vehement, într-un moment în care, mai mult ca oricând, reacțiile mediului politic românesc sunt scrutate cu cea mai mare atenție, dl. Traian Băsescu afișează public o conduită imprevizibilă și o incompetență îngrijorătoare, care aduc atingere prestigiului României și încrederii de care țara noastră trebuie să se bucure în acest moment istoric. Din toate aceste motive considerăm că, prin intervenția sa necugetată, dl. Băsescu a prejudiciat grav interesul național al României, precum și interesele Alianței Nord-Atlantice, în preziua summit-ului acesteia la București”.[31]

              Pentru Băsescu, summit-ul a fost un succes, obiectivul esențial al României fiind securitatea generată de noul scut anti-rachetă, complementar proiectului defensiv american. În ceea ce privește refuzul de a acorda MAP Ucrainei și Georgiei, Băsescu a admis că interesul României se referă, în primul rând, la securitatea proprie și apoi a Republicii Moldova:

                          „Sigur, şi securizarea frontierei României cu Ucraina este vitală din punct de vedere al securităţii României, pentru simplul motiv că România are nevoie în jurul frontierelor de state care împărtăşesc acelaşi set de valori şi de principii în evoluţia lor democratică. […] În plus, în ceea ce priveşte Ucraina, poziţia noastră de susţinere pentru a deveni membră NATO, atunci când îndeplineşte toate standardele este legată şi de politica noastră faţă de Republica  Moldova. Ne dorim securizarea frontierelor acestei ţări prin aşezarea ei între două state membre NATO. Dacă cei 680 de km de frontieră pe care îi avem cu Republica Moldova sunt securizaţi pe flancul occidental, ne dorim ca şi flancul oriental al Moldovei să fie asistat, dacă vreţi, de un  stat care se îndreaptă cu paşi fermi către NATO, un stat care respectă setul de valori despre care toţi ştim că reprezintă cheia şi sinteza, dacă vreţi, modului de a trăi în NATO, într-o organizaţie politico-militară democratică”.[32]

            În martie 2009, relațiile bilaterale au atins un nou punct critic, după ce România i-a expulzat pe atașatul militar ucrainean și pe adjunctul acestuia, acuzați de spionaj, iar Ucraina – doi diplomați români.[33] Informațiile au apărut în presa ucraineană, după ce Băsescu și-a anulat, fără nicio explicație, vizita oficială la Kiev, programată la sfârșitul lui februarie 2009.

*

            Cel de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu a debutat cu o nouă tentativă de dezgheț în relațiile bilaterale cu Ucraina. Procesul a durat doi ani, mai ales pentru că România continua să fie percepută de către liderii politici și populația ucraineană drept un stat care, alături de Federația Rusă, poate ridica pretenții teritoriale și atenta la integritatea teritorială a Ucrainei.[34] În interiorul Ministerului de Externe, percepția despre Ucraina nu se schimbase, după cum a relatat fostul ministrul de Externe, Teodor Baconschi, care înainte de a prelua portofoliul fusese ambasador la Vatican, Lisabona și Paris:

                        „Clișeele despre Ucraina au trecut granița și până la mine (cu sau fără accente gogoliene): țară veche – matricială, dacă te gândești la Rusia kieveană –, dar și un stat nou, adică fragil, tocmai prin mărimea și complexa-i chimie post-sovietică. Știam că statul vecin, redevenit independent, are două suflete: unul pro-rus, altul pro-european. […] Aveam, chiar înainte de a merge la Kiev, ideea unei țări agrare, cu mari centre siderurgice tehnologic depășite și poluante. […] Însă înțelegeam că Ucraina este o piesă majoră pe tabla de șah mondială”.[35]

            Mandatul lui T. Baconschi la MAE a coincis cu un nou dezgheț în relațiile bilaterale. Ministrul ucrainean de Externe Konstantin Grîșcenko a vizitat România în mai 2011, iar șeful diplomației române – Kievul, în noiembrie 2011. Între cei doi miniștri se crease o relație personală, iar agenda cooperării comune devenise ambițioasă: încheierea negocierilor pentru acordul privind micul trafic de frontieră, care urma să fie semnat, în 2012, într-o vizită a lui Traian Băsescu la Kiev; deschiderea Institutului Cultural Român la Kiev, o vizită a premierului ucrainean la București, după 11 ani, rezolvarea dosarului Krivoi Rog, înființarea unui Forum al societății civile, modernizarea punctelor de trecere a frontiere, proiecte comune cu Republica Moldova, reluarea discuțiilor în cadrul Comisiei mixte pentru minorități etc. [36]

            Instabilitatea politică internă din România în 2012 (referendumul de suspendare a președintelui Băsescu, conflictele dese cu guvernul USL) și remanierea lui Teodor Baconschi au condus la abandonarea proiectelor de cooperare cu Ucraina.

*

            Un nou punct de cotitură în relațiile bilaterale a fost anul 2014, după Euromaidan și anexarea Crimeii de către Rusia. După începerea violențelor în timpul protestelor la Kiev, România a avut un mesaj coordonat cu cel al statelor occidentale, în care a condamnat violențele și a îndemnat la dialog între președintele Ianukovici și forțele de opoziție. Existau însă în discursurile de la București, nuanțe care indicau spre o poziție anti-Euromaidan: apelul lui Băsescu la liderii opoziției de la Kiev să se delimiteze de elementele radicale violente, declarația ministrului de Externe Titus Corlățean, în fața Grupului de Vișegrad, față de abrogarea legii minorităților și chiar un comunicat al Ministerului de Externe, care anunța că urmărește cu îngrijorare evoluția acestei legi. [37] Nici în această situație, România nu a reușit să devină un actor regional, limitându-se la aceleași teme care marcaseră relația cu Ucraina până atunci:

                        „Revoluția Portocalie ar fi putut reprezenta un moment de încărcare a relației bilaterale cu un conținut pe măsura potențialului celor două țări. Euro-Maidanul a fost o altă ocazie de relansare a relației cu Ucraine, pe care autoritățile de la București au ratat-o. România n-a fost alături de Grupul de la Weimar (Polonia, Germania, Franța) la Kiev pentru a negocia acordul putere – opoziție, deși era mai îndreptățită să fie prezentă acolo de lungimea frontierei comune, nu însă de istoricul negativ al relației bilaterale cu Ucraina. România n-a fost nici măcar alături de Ungaria, Cehia și Slovacia, care au recunoscut guvernul provizoriu condus de Arsenii Iațeniuk. România a fost astfel expediată într-o grupă a popoarelor pravoslavnice din UE, alături de Bulgaria, Grecia și Cipru”.[38]

            La cinci zile după ce Ianukovici a părăsit Ucraina și s-a refugiat în Rusia, iar Ucraina cauta soluții pentru stabilitate internă și continuarea procesului de construcție a unei identități naționale, președintele Băsescu, președintele Senatului, Crin Antonescu, și premierul Victor Ponta au criticat Kievul pentru abrogarea legii care permitea folosirea limbii materne în administrația locală de către minorități:

                        Administrația Prezidențială: “Domnul Traian Băsescu a subliniat ca fiind de neînţeles graba cu care a fost abrogată legea care oferea minorităţilor posibilitatea de a-şi folosi limba maternă în administraţiile locale, decizie în urma căreia şi minoritatea română şi-a pierdut dreptul de a-şi utiliza propria limbă”.

                        Președintele Senatului, Crin Antonescu: „În această privinţă trebuie spus foarte limpede că această lege care a fost astăzi abrogată, lege dată în timpul regimului Ianukovici, era o lege bună şi era o lege conformă cu standardele democraţiei europene. […] Nu există democraţie europeană în sensul deplin al cuvântului fără dreptul la identitate al minorităţilor naţionale” .

                        Premierul Victor Ponta: “România sprijină, alături de toate ţările UE, o dezvoltare democratică şi un parcurs european al Ucrainei şi speră ca abrogarea legii minorităţilor să fie înlocuită de o reglementare europeană”.[39]

              Pozițiile publice ale celor trei demnitari români, altfel adversari politici feroce, veneau pe fondul unei situații grele pentru Ucraina, confruntată, pe de o parte, cu bătălia politică interne, dar și cu manevrele, inclusiv militare, ale Rusiei care a ocupat Crimeea, pe care câteva săptămâni mai târziu a anexat-o oficial. Președintele Putin invocase, pentru invazia în Crimeea, pretextul apărării drepturilor minorităților, în special a celei ruse și dreptul de a revendica “teritoriile istorice” ale Rusiei.

            La 10 martie 2014, ministrul de Externe Titus Corlățean, aflat în vizită oficială la Kiev, a condamnat acțiunile militare ale Federației Ruse care ocupaseră Crimeea, dar a ridicat din nou problemele care interesau România: demilitarizarea Insulei Șerpilor, compensații pentru combinatul de la Krivoi Rog și drepturile minorității române din Ucraina. Această temă a continuat să fie centrul discursurilor președintelui, de fiecare dată când s-a referit la situația din Ucraina:

        ”România aşteaptă de la noile autorităţi de la Kiev să depună toate eforturile pentru calmarea situaţiei şi să acţioneze pentru organizarea la standarde europene a viitoarelor alegeri. În acelaşi spirit, partea română aşteaptă crearea unui sistem de protecţie a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care să reflecte normele europene şi tratatele internaţionale în materie. România se va alătura demersurilor euroatlantice în vederea restabilirii ordinii de drept”.[40]

            Tot în martie 2014, înainte de Consiliul European de la Bruxelles, România cerea să fie parte a formulei de negociere pentru situația din estul Ucrainei, argumentând că are peste 400.000 de cetățeni vorbitori de română (a doua minoritate după cea rusă), este cel mai apropiat stat-membru al Uniunii Europene de Crimeea, nu este dependentă de importul de gaze din Rusia și are 640 de kilometri frontieră comună cu Ucraina, cea mai lungă dintre toate statele UE.[41] Solicitarea lui Băsescu nu a fost luată în seamă. Eroarea de calcul a autorităților de la București a fost lipsa de inițiativă în a forma alianțe, spre exemplu cu Polonia, ceea ce ar fi dat mai multă greutate solicitărilor României. În realitate, relațiile și discuțiile cu Polonia au fost practic inexistente, președintele criticându-i pe liderii polonezi, în special pe ministrul de Externe Sikorski, pentru implicarea în criza ucraineană:

                        „Sunt dezamăgit de jocul de imagine făcut de foarte mulți lideri, miniștri ai statelor UE. Discuții cu Ianucovici, mers în Maidan, pupat în Maidan. A dat impresia ca nu prea știm ce vrem. Europenii trebuie sa vină cu un plan concret de salvare economica a Ucrainei. […] Polonia s-a ocupat de Ucraina, a fost principalul lor [Sic!] obiectiv în Parteneriatul Estic. A fost prost gestionată relația cu Ucraina, îmi pare rău.”[42]

          Dincolo de lipsa de inițiativă privind o alianță cu Varșovia, în cadrul UE, și criticile privind politica Poloniei în Ucraina, Traian Băsescu a respins inițiativele poloneze menite să reducă dependența energetică a statelor din Uniunea Europeană de gazul rusesc. Când premierul Donald Tusk a propus, în aprilie 2014, o uniune energetică europeană, inclusiv un mecanism prin care UE să negocieze, ca bloc, importurile din Rusia, Băsescu l-a ironizat, folosindu-se inclusiv de faptul că România avea o dependență mult mai mică de importurile de gaze din Federația Rusă:

                    “Atâta timp cât tu, Tusk – când s-a modificat traseul Nabucco, care ar fi rezolvat şi problema de astăzi a Bulgariei, şi problema Ungariei, şi problema Austriei, şi problema Ucrainei, prin ramificaţie către Ucraina, dar chiar şi a Poloniei – tu Tusk ai tăcut, vii astăzi să-mi lansezi proiectul pieţei unice energetice?”[43]

          Ideea lui Donald Tusk era împărtășită și susținută și de Administrația Obama, după cum recunoștea vicepreședintele Joe Biden, aflat în vizită oficială la București, în mai 2014:

                        „Făcut așa cum trebuie, acest lucru ar schimba situația în Europa. Iar Statele Unite sunt pregatite să continue să ajute. De mult timp, SUA susțin eforturile din cadrul UE de a diversifica sursele energetice, de a crea piețe de energie mai flexibile si de a spori eficiența energetică, astfel încat nicio țară să nu poată folosi sursele de energie ca arme politice”.[44]

          Interesul administrației americane, de creare a unei alianțe regionale având ca piloni România și Polonia, fusese sugerat și într-o analiză a Stratfor, de către George Friedman:

                    „Intermarium – Polonia, Slovacia Ungaria, România și, poate, Bulgaria – reprezintă alianța acestei generații. Îi blochează pe ruși, îi desprind de Germania și limitează cu delicatețe intruziunea Turcie în Europa de Sud-Est. […] Polonezii trebuie să fie liderii acestui bloc și românii – ancora lui în sud. Cred că polonezii gândesc astfel, dar românii sunt departe de această idee”.[45]

          Alegerea lui Petro Poroșenko președinte al Ucrainei, în mai 2014, a adus noi speranțe la București pentru o cooperare mai bună. Băsescu a purtat discuții telefonice directe cu Poroșenko, vorbitor de limba română și consultări cu privire la situația din estul Ucrainei, dar și asupra Transnistriei, pe care România se temea că va fi anexată de Federația Rusă.[46] Cu toate acestea, percepția amenințării reprezentate de către regimul Putin era diferită: în timp ce Poroșenko avertiza că, dacă Ucraina nu va primi sprijin internațional, Rusia ar putea viza și alte state europene, Băsescu dădea garanții că acest lucru nu se va întâmpla. Când, în august 2014, Ucraina a cerut ajutor militar substanțial pentru a face față invaziei Rusiei, președintele Băsescu a respins direct propunerea, insistând că nu se poate vorbi despre o invazie, ci despre o escaladare a conflictului:

                        „Aș vrea sa clarific faptul că Romania nu apreciază că împotriva Ucrainei s-a produs o invazie. Invazia înseamnă unități mari, aviație, care invadează un teritoriu. Deci nu suntem în fața unei invazii. Ce se petrece este o escaladare semnificativă a sprijinului acordat de Rusia separatiștilor. […] Evaluarea noastra e că obiectivul lui Putin e să realizeze o Transnistrie de dimensiuni mult mai mari în estul Ucrainei, pentru a bloca ratificarea Acordului de asociere cu UE și eventualele demersuri ale Ucrainei de a deveni stat membru NATO”.[47]

          O zi mai târziu, la 29 august 2014, la o întâlnire cu ambasadorii români, Traian Băsescu anunța că România va cere la Consiliul European din 30 august ca Ucraina să primească ajutor militar, inclusiv armament, de la NATO și Uniunea Europeană, pentru a contracara implicarea Rusiei în susținerea separatiștilor din Donețk și Lugansk. „Armata ucraineană s-a săturat de câte căști și câte arme neletale a primit”, remarca președintele.[48]

          Atitudinea administrației de la București a oscilat între atacuri împotriva regimului Putin și critici la adresa Ucrainei pe tema clasică, deja, a drepturilor minorităților. De multe ori, aceste critici păreau că așează România pe linia propagandei Kremlinului.

          La finalul mandatelor președintelui Băsescu nu s-a făcut nici un audit, nu a existat o analiză a eficienței acestei politici în relația cu Federația Rusă și Ucraina. Nu sunt clare nici obiectivele fixate în programele de guvernare, nici în ce măsură au fost sau nu realizate. În regiunea estică, politica externă a României s-a limitat la Republica Moldova, în pofida ambițiilor României de a deveni un actor regional mai important decât Polonia. Intenția de a crește profilul de țară a rămas doar la nivel de declarații, fără a exista o strategie concretă pentru atingerea acestui obiectiv. Conflictul politic intern a avut drept consecințe două viziuni separate de politică externă, între Președinție și Guvern. În pofida parteneriatului cu Statele Unite, pe care Traian Băsescu și-a axat întreaga strategie de politică externă, România nu a reușit să convingă nici SUA, nici NATO, de necesitatea consolidării cu trupe, nu doar cu armament, a flancului estic al Alianței.

*         

          La finalul celor două mandate prezidențiale, în 2015, Traian Băsescu admitea, indirect, eșecul României în a îmbunătăți substanțial relația bilaterală bilaterală și, implicit, situația minorității românești din Ucraina, reproșându-le liderilor de la Kiev că nu s-au ținut niciodată de cuvânt și îndemnându-i pe etnicii români să încalce legislația ucraineană și să-și ia cetățenie română:

                    „Având in vedere că noi nu mai publicam în Monitorul Oficial cetățeniile, faceți-vă cetățeni români, dragi români din Ucraina. Cereți cetățenie română! […] Statul ucrainean nu permite dubla cetățenie, dar nici nu controlează acasă cetățenii dacă au și pașaport românesc […]. În ceea ce privește statul român, probabil că va trebui să schimbăm puțin lucrurile și urmare a ieșirii noastre de pe lista neagră a puterilor ostile statului ucrainean. Pentru că, până la Poroșenko, acolo am fost. Probabil ca noua situație și pozițiile noastre în timpul conflictului i-au convins că putem fi foarte buni prieteni și speranța mea este că, dupa aceste probe de corectitudine, în relația cu Ucraina se va deschide relația, ceea ce va permite României să facă mai mult pentru minoritarii români. Dar, repet, luați-vă cetățenie, că e cel mai sigur lucru”.[49]

          Nu doar legăturile politice dintre cele două țări au fost la un nivel scăzut, atât înainte cât și după 2014, ci și cele economice și socio-culturale. Spre deosebire de Polonia, unde peste 1,3 milioane de ucraineni au emigrat și au găsit un loc de muncă, România nu a fost un punct de atracție pentru cetățenii din țara vecină și nici măcar pentru enticii români din Ucraina. Schimburile culturale au avut loc doar la nivel regional, între județele aflate la graniță, iar numărul studenților ucraineni, în perioada 2014 – 2019, era printre cele mai mici din Europa (513 studenți ucraineni în România, comparativ cu 1.021 – în Bulgaria, 1.202 – în Ungaria, 2.911 în Slovacia și 26.938 în Polonia).[50]


Note_

[1] Acest articol este un capitol adaptat din disertația de master susținută de Liliana RUSE în sesiunea februarie 2023, în cadrul masteratului de Relații Internaționale din cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București.

[2] Declarația Parlamentului României privind referendumul din Ucraina, din 1 Decembrie 1991, 28 noiembrie 1991, pe site-ul Cotidianul, accesibil la https://www.cotidianul.ro/document-de-citit-si-recitit-de-catre-toti-patriotii-ucraineni-din-romania/ (accesare – 15 noiembrie 2022)

[3] Armand Goșu, În relația cu Ucraina, România s-a uitat spre trecut, iar Polonia spre viitor, 25 februarie 2014, pe site-ul Curs de Guvernare, accesibil la https://cursdeguvernare.ro/ucraina-armand-gosu-in-relatia-cu-ucraina-romania-s-a-uitat-spre-trecut-iar-polonia-spre-viitor.html (accesare – 27 decembrie 2022)

[4] Șerban F. Cioculescu, România și Ucraina: gestionarea unei relații dificile, 7 noiembrie 2012, pe site-ul Contributors, accesibil la https://www.contributors.ro/romania-si-ucraina-gestionarea-unei-relatii-dificile/ (accesat – 27 decembrie 2022)

[5] Delimitarea spațiilor maritime în Marea Neagră, martie 2021, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, accesibil la https://www.mae.ro/node/9854 (accesat – 27 decembrie 2022)

[6] Adoptarea proiectului de lege privind ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, 26 iunie 1997, pe site-ul Camerei Deputaților, accesibil la https://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=1047&idm=4&idl=1

[7] Adrian Severin în dialog cu Gabriel Andreescu, Locurile unde se construiește Europa, Polirom, 2001, Iași, p. 47

[8] H. Diriöz, P. Fluri, A. Grytsenko, The Security Sector Legislation of Ukraine, Geneva – Kiev, 2011, accesibil la https://www.dcaf.ch/sites/default/files/publications/documents/Book_SSLUkraine_2008_2010_en.pdf

[9] Interviu cu un fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, realizat pe 15 decembrie 2022, care a cerut să nu-i fie dezvăluită identitatea.

[10] Ruxandra Ivan, Patterns of Cooperation and Conflict: Romanian Ukrainian bilateral relations (1992 – 2006), accesibil la https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/56034/ssoar-sp-rpsr-2007-1-ivan-Patterns_of_cooperation_and_conflict.pdf?sequence=1&isAllowed=y&lnkname=ssoar-sp-rpsr-2007-1-ivan-Patterns_of_cooperation_and_conflict.pdf

[11] Relațiile bilaterale România – Ucraina, martie 2021, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, accesibil la https://www.mae.ro/bilateral-relations/1734

[12] Interviu de cercetare cu fostul prim-ministru Victor Ponta, realizat pe 1 august 2022

[13] Prime Minister Victor Ponta pays a working visit to Kiev, 2 octombrie 2014, pe site-ul Guvernului, accesibil la https://www.gov.ro/en/news/prime-minister-victor-ponta-pays-a-working-visit-to-kiev&page=215 (accesat pe 14 ianuarie 20023)

[14] Preluare de pe site-ul Ambasadei României în Ucraina, accesibilă la https://kiev.mae.ro/node/286#null (accesare 3 ianuarie 2023)

[15] Tadeusz Iwanski, Ukraine Romania, a sustained deadlock, 30 decembrie 2011, accesibil la https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/osw-commentary/2011-12-30/ukraine-romania-a-sustained-deadlock, pag.3

[16] Tadeusz Iwanski, UkraineRomania, a sustained deadlock, 30 decembrie 2011, accesibil la https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/osw-commentary/2011-12-30/ukraine-romania-a-sustained-deadlock, pag.3

[17]Forum for Ukrainian Studies, din cadrul Institutului Canadian pentru Studii Ucrainene, Universitatea Alberta, accesibil la https://ukrainian-studies.ca/2021/02/26/hungarian-and-romanian-minorities-in-ukraine-conditions-and-status/

[18]Forum for Ukrainian Studies, din cadrul Institutului Canadian pentru Studii Ucrainene, Universitatea Alberta, accesibil la https://ukrainian-studies.ca/2021/02/26/hungarian-and-romanian-minorities-in-ukraine-conditions-and-status/

[19] Canalul Bâstroe, pe site-ul MAE, accesibil la https://www.mae.ro/node/1520 (accesat 3 ianuarie 2023)

[20] Tadeusz Iwanski, Ukraine – Romania, a sustained deadlock, 30 decembrie 2011, accesibil la https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/osw-commentary/2011-12-30/ukraine-romania-a-sustained-deadlock, pag. 5

[21] Interviu cu un consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, realizat pe 15 decembrie 2022.

[22] Interviu de cercetare cu Călin Popescu-Tăriceanu, realizat pe 2 august 2022.

[23]  Krivoi Rog, combinatul părăsit pentru care România plătește un milion de euro de an, 27 mai 2021, pe site-ul Europei Libere accesibil la https://romania.europalibera.org/a/fotogalerie-krivoi-rog-combinatul-părăsit-pentru-care-românia-plătește-un-milion-de-euro-de-an/31276542.html (accesat 24 decembrie)

[24] Tăriceanu: Dorim să recuperăm ce am investit la Krivoi-Rog, 1 noiembrie 2007, pe site-ul Bursa, accesibil la https://www.bursa.ro/tariceanu-dorim-sa-recuperam-ce-am-investit-la-krivoi-rog-8136819 (accesat pe 24 decembrie)

[25] Relațiile bilaterale România – Ucraina, martie 2021, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, accesibil la https://www.mae.ro/bilateral-relations/1734  (accesare – 24 decembrie)

[26] Relațiile bilaterale România – Ucraina, martie 2021, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, accesibil la https://www.mae.ro/bilateral-relations/1734  (accesare – 24 decembrie)

[27] Wikeleaks: Băsescu era interesat de problemele din Transnistria, 1 aprilie 2001, pe site-ul ziare.com, accesibil la https://ziare.com/basescu/stiri-traian-basescu/wikileaks-basescu-era-interesat-de-problemele-din-transnistria-1085399 (accesare – 24 decembrie)

[28]Iușcenko și Băsescu, cap în cap, 8 iunie 2006, pe site-ul Ziua, accesibil la http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-06-08&id=201196&kword=insula+serpilor (accesat pe 24 decembrie)

[29] La B1TV Basescu ii taie lui Iuscenko apa la canalul Bastroe, 1 noiembrie 2007, accesibil la https://www.civicmedia.ro/la-b1tv-basescu-ii-taie-lui-iuscenko-apa-la-canalul-bastroe/ (accesare – 26 decembrie 2022)

[30]Băsescu: Rabd de prea mulți ani obrăznicia unora care și-au dat tara pe nerăsuflate când au semnat Tratatul cu Ucraina, 1 aprilie 2008, pe site-ul Hotnews, accesibil la https://www.hotnews.ro/stiri-esential-2704207-basescu-rabd-prea-multi-ani-obraznicia-unora-care-dat-tara-nerasuflate-cind-semnat-tratatul-ucraina.htm (accesare – 26 decembrie 2022)

[31] Declarația președintelui Emil Constantinescu cu privire la Tratatul de bază dintre România și Ucraina, 1 aprilie 2008, pe blogul personal, accesibil la https://constantinescu.ro/comunicate/comunicat92.htm (accesare, 26 decembrie 2022)

[32] Discurs susținut de președintele României, Traian Băsescu, la Forumul de politică europeană Konrad Adenauer Stiftung, 16 aprilie 2008, pe site-ul Konrad Adenauer Stiftung, accesibil la https://www.kas.de/documents/252038/253252/7_dokument_dok_pdf_13486_19.pdf/a4eea727-6f5a-ed36-49b0-3f66d0b68691?version=1.0&t=1539663526806 (accesare – 26 decembrie 2002)

[33] Ucraina vrea să expulzeze doi diplomați români, 5 martie 2009, pe site-ul Știrilor Pro TV, accesibil la https://stirileprotv.ro/stiri/international/ucraina-vrea-sa-expulzeze-doi-diplomati-romani.html (accesare – 27 decembrie 2022)

[34] Armand Goșu: România este folosită ca pion pe masa de șah împotriva Ucrainei, 28 octombrie 2012, pe site-ul Știrilor Pro TV, accesibil la https://stirileprotv.ro/exclusiv/interviuri/armand-gosu-romania-este-folosita-ca-pion-pe-masa-de-sah-contra-ucrainei.html (accesare – 27 decembrie 2022)

[35] Teodor Baconschi, Legătura de chei, o mărturie diplomatică în dialog cu Armand Goșu, Editura Curtea Veche, București, 2013, p. 76

[36] Ibidem, pp. 80, 81.

[37] Războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Cum se poziționează România, Armand Goșu, 2 martie 2014, pe site-ul Curs de guvernare, accesibil la https://cursdeguvernare.ro/armand-gosu-razboiul-rusiei-impotriva-ucrainei-cum-se-pozitioneaza-romania.html (accesare – 4 ianuarie 2023)

[38] Ibidem

[39] România, îngrijorată de evoluţiile din Ucraina, 27 februarie 2014, pe site-ul Deutche Welle, accesibil la https://www.dw.com/ro/românia-îngrijorată-de-evoluţiile-din-ucraina/a-17460172 (accesare – 4 ianuarie 2023)

[40] Traian Băsescu, despre situaţia din Ucraina, 13 martie 2014, pe site-ul Deutche Welle, accesibil la https://www.dw.com/ro/traian-băsescu-despre-situaţia-din-ucraina/a-17493534 (accesare – 5 ianuarie 2023)

[41]Anne-Marie Blajan, Consiliu European pentru Ucraina/Traian Băsescu: România vrea să fie în formatul de mediere Ucraina-Rusia, 6 martie 2014, pe site-ul Curs de guvernare, accesibil la https://cursdeguvernare.ro/consiliu-european-pentru-ucrainatraian-basescu-romania-vrea-sa-fie-in-formatul-de-mediere-ucraina-rusia.html (accesare – 6 ianuarie 2023)

[42] Declarație de presă la Palatul Cotroceni, 5 martie 2014, pe site-ul Știrilor Pro TV, accesibil la https://stirileprotv.ro/stiri/politic/stirileprotv-ro-vor-transmite-live-de-la-18-00-declaratiile-pe-care-traian-basescu-le-va-face-de-la-palatul-cotroceni.html (accesare – 6 ianuarie 2023)

[43]Feţele „solidarităţii” europene, 21 aprilie 2014, pe site-ul Deutche Welle, accesibil la https://www.dw.com/ro/feţele-solidarităţii-europene/a-17589001 (accesare – 6 ianuarie 2023)

[44] Interviu acordat Mediafax, 23.05.2014, pe site-ul Știrilor Pro TV, disponibil la https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/biden-sua-pot-ajuta-romania-sa-si-reduca-dependenta-de-petrolul-si-gazele-rusesti-rolul-tarii-noastre-in-criza-din-ucraina.html (accesare – 6 ianuarie 2023)

[45] George Friedman, Geopolitical Journey, Part 2: Borderlands, 3 iunie 2014, pe site-ul Stratsfor, accesibil la https://worldview.stratfor.com/article/geopolitical-journey-part-2-borderlands (accesare – 7 ianuarie 2023)

[46] Interviu cu un fost consilier prezidențial, realizat în 15 decembrie 2022

[47] Declarație de presă la Palatul Cotroceni, 28 august 2014, accesibilă la https://www.hotnews.ro/stiri-esential-17988240-traian-basescu-sustine-declaratie-presa-ora-19-30.htm (accesare – 6 ianuarie 2023).

[48]Traian Basescu cere aliaților din UE și NATO furnizarea de armament către armata ucraineană și a anunțat noua poziționare a României față de Federația Rusă: Sancțiunile trebuie întărite pe plan financiar, energie și militar, 29 august 2014, pe site-ul Hotnews, accesibil la https://www.hotnews.ro/stiri-esential-17993024-traian-basescu-extrem-clara-escaladare-majora-actiunilor-rusiei-favoarea-separatisilor-din-estul-ucrainei-exista-riscul-rasturnarii-raportului-forte-favoarea-federatiei-ruse-timpul-daca-vrem-dam-sansa.htm (accesare – 8 ianuarie 2023)

[49] Discurs la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, 15 august 2015, pe site-ul Știrilor Pro TV, accesibil la https://stirileprotv.ro/stiri/politic/mesajul-lui-traian-basescu-pentru-romanii-din-ucraina-luati-va-cetatenie-romana-ca-e-cel-mai-sigur-lucru.html (accesare – 8 ianuarie 2023)

[50] Poveștile studenților ucraineni din diaspora. Cum trăiesc războiul tinerii din străinătate, 24 decembrie 2022, pe site-ul Europei Libere, accesibil la https://romania.europalibera.org/a/studenti-ucraineni-ajutor-razboi/32178589.html (accesare – 8 ianuarie 2023)

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

  1. Se termina istoria relatiilor intre Ucraina si Romania in 2015 ? sau urmeaza continuarea, in mandatul Johannis. Nu cred ca o fim mari prieteni cu Ucraina asa cum nu suntem mari prieteni cu nici un vecin.

    • Interesant ca nici ei cu noi, vecinii😏! Si cam de cand s-au asezat pe langa si printre noi.
      Pai daca ii iei la rand fiecare are cate o raca – dobrogea, timisoara, ardealul, moldiva lui stefan(idee de filiatie fsb) – si cei din din articol.

      • Din 1990 incoace nici presedentia, nici parlamantul si nici guvernele nu s-au angajat ca situatia sa se schimbe radical.
        In mod normal vecinii sunt primii care te ajuta la nevoie insa cu conditia sa fi in relatii bune cu dansii.

        • Argumentul e valabil si privind dinspre vecini spre noi. Haideti sa luam la bani marunti:
          Bulgaria – pana la urma unul dintre vecinii benigni. Mici frecusuri pe tema Kozlodui in anii 90, ceva teme cultural-istorice etc. Nabbucco – pas, interconectorul cu Grecia – finally, permutări de locatii pt. noile poduri de peste dunare. Daca cu Ungaria ai control comun, mai rapid, la vama, ma întreb de ce nu ar merge si cu bulgaria.
          Serbia – amorteala totala in orice proiect comun. Problema vlahilor din Timoc, zona pe care dintr-o eroare romania nu a luat-o in discutie la versailles. Ok, strategic are sens – eviti sa-ti antagonizezi 2 vecini – Bg si Srb pt. un teritoriu mai greu de aparat just in case.
          Ungaria – a pus serios contre din orice pozitie, atât din intern cat si din extern. Si-a cultivat noile generatii intr-un stil mult mai radical si revansard decât erau pana in anii 90, efectele se vad. O bulina alba pt. RO este cooptarea(de nevoie) udmr in zona puterii vs actualele devieri ale lui Orban – încetul cu încetul baronii maghiari transilvaneni isi aduc aminte de spiritul de autonomie avut pe timpuri fata de coroana maghiara.
          Ukraina – pana la urma noi suntem cei care faptic am tot cedat in diverse aspecte in ideea unei apropieri. Pana recent când, datorita războiului oamenii au ajuns sa se cunoască mai bine intre ei, relatiile erau reci ai atitudinile cam condescendente
          R.Moldova – imi dati un exemplu de acte agresive sustinute i. Forma continua -politice, economice, culturale – ale romaniei fata de ea? Am sprijinit si recunoscut independenta ei, trimis ajutoare, dat burse, dat cetatenie etc. Am primit de multe ori, la schimb, un voronin si altii de teapa lui.

          Priviind in urma e probabil sa se fi putut face lucrurile mai bine dar mie nu mi se pare o lipsa de angajament din partea noastra. Cum s-ar putea mai bine pe viitor? Definind si urmarind clar liniile de politica regionala ale romaniei la calibrul demografic, economic si geopolitic pe care il are ca tara in zona S-a încercat in perioada interbelica (mica antanta de ex. – moarta la prima incercare). Momentan pare nu avem clasa politica necesara. Mai asteptam

          In viata au succes cei ce se afirma pe sine nu cei care isi asuma permanent vini mai mult sau mai putin inchipuite.

          • ”Daca cu Ungaria ai control comun, mai rapid, la vama, ma întreb de ce nu ar merge si cu bulgaria”

            Pentru că Dunărea e un pic cam lată, de asta nu ar merge 😀

            În termeni practici, ”control comun” presupune ca polițiștii de frontieră dintr-o țară să meargă la serviciu în țara vecină. Iar Dunărea e un pic cam prea lată pentru așa ceva.

            • Harald, cu bulgaria sunt si granite terestre!
              Controlul comun presupune verificarea actelor o singura data in baza de date si apoi doar o inspectie vzuala a politistului de frontiera din tara vecina.
              O fi lata dunarea lata dar nu e dificil ca cele doua echipe de vamesi sa stea pe un mal iar politia de frontiera la filtru fie tot acolo fie la capătul podului, cateva sute de metrii totusi, nu km!

            • practic se poate ca la Vama Veche, unde ai nostri controleaza si pentru ei

          • Ati enumerat in mare parte probleme etnice, sa fie oamenii mai intoleranti unii fata de altii decat in restul Europei sau invocam a nu stiu cata oara „istoria zbuciumata” a acestor zone ?
            Probleme etnice exista in toata Europa si totusi vecinatatile functioneaza mult mai bine si asta datorita raporturilor economice puternice intre tari. Focusul intregii politici zonale at trebui sa fie in primul rand inspre inbuntatirea acestor raporturi, restul se poate rezolva in timp si generatii.

    • Zicea un expert zilele trecute ca indiferent cum se va termina conflictul Romania tot rau cade. Daca invinge Ucraina va deveni cea mai mare putere din zona si atunci sa vezi comportament arogant si pretentii fata de noi. Daca invinge Rusia nici nu mai trebuie sa spunem ce ne poate asteapta. Asa ca, sa ne bazam pe norocul nostru proverbial in momentele cheie ale istoriei ca la o adica cert nu vom beneficia de solidaritatea si ajutorul uluitor dat Ucrainei.

    • @Ursul Bruno _ „Se termina istoria relatiilor intre Ucraina si Romania in 2015 ? ”

      Pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră, eu nu cred se termină astfel. Un motiv care îmi vine mai repede în minte este că disertația de master a doamnei Liliana Ruse nu poate avea doar două capitole.

      Apoi, mai sunt perspective actuale din care poate fi privită această relație, încă neabordate în spațiul virtual al platformei pe care ne aflăm, dar care autoarei acestui articol cu siguranță îi sunt familiare.

      Una dintre ele, spre exemplu, este legată de rolul mass-media în războiul hibrid a Rusiei împotriva Ucrainei și modul în care Rusia poate influența [în mod negativ] relațiile Ucrainei cu vecinii.

      O altă perspectivă ar putea fi legată de rolul pe care îl poate avea Republica Moldova (cu evoluțiile sale socio-politice interne, inclusiv în zona transnistreană) în relațiile României cu Ucraina.

      Abordarea acestor perspective ar putea sta la originea unei viitoare teze de doctorat a doamnei Liliana Ruse, mai ales că unele puncte de vedere au fost exprimate deja în presă, stârnind interesul publicului…

      https://republica.ro/problema-numarul-1-a-romaniei

      sau

      https://www.g4media.ro/marina-tauber-organizator-principal-al-protestelor-despre-care-maia-sandu-a-spus-ca-sunt-instrumentate-de-rusia-invitat-principal-la-rtv-narativele-rusiei-expuse-in-prime-time-pentru-publicul-roma.html

  2. „După 1989, relația României cu statele din fostul spațiu comunist a fost marcată fie de rusofobie, fie de teama liderilor politici români care au pus mâna pe putere după decembrie 1989, de a fi asociați cu Rusia.”? Probabil ca eu am trait intr-o alta Romanie si de-aia-mi amintesc de Ion Ilici Iliescu (scolit la Moscova) si de corifeii sai, pentru care lumina venea de la Rasarit. Si azi sunt destui politicieni care din rusia-si trag seva.
    Cat despre NATO si despre parteneriatul strategic cu SUA, ne place sau nu, cam pe vremea lui Basescu s-au intamplat, nu pe vremea lui Ilici.
    Referitor la Ucraina, nu pot spune ca am incredere in aceasta tara, dar nici nu-mi doresc ca Romania sa aiba granita cu rusia, asa ca trebuie sa ajutam Ucraina, in lupta pe care o poarta cu invadatorul.

  3. O trecere in revista a unor fapte mai mult sau mai putin cunoscute de publicul larg dar care acum nu mai prezinta o foarte mare importnata .Romania a reusit datorita tratelor cu Ucraina sa adere la NATO si UE si asta ii scapa pe ucrainieni de toate vinovatiile reale sau inventate .Acum lucrurile s-au schimbat total . Ucraina este in razboi si noi toti suntem in razboi alaturi de ea . Chestiunea cu canalul Bâstroe este una inventata ce nu face altceva decit sa ofere Rusiei prilejul de a-si face propaganda in Romania . Granita Romaniei cu Ucraina nu trece dincolo de canalul Sulina ea se afla undeva pe un fir de apa aflat spre Romania ceea ce determina Ucraina sa procedeze cum crede de cuviinta in cazul de fata .Romania nu are nici un cuvint de spus pe aceasta tema .Bratul Sulina are o lungime aproximativă de 71 km si este regularizat și canalizat, permițând navigația vaselor maritime cu un pescaj de până la 7 m.In aceiasi forma ,numita in media Fake ,se incadreaza si presupusa lege a Invataminutului din Ucraina (ea va capata forma dorita de noi toti dupa incheierea razboiului ) ca si povestea cu Biserica Ortodoxa ce s-a dovedit , in final, a fi atasata de Moscova si nu de Ucraina . Toate aceste gogosi de presa favorizeaza Rusia si propaganda ei .Este momentul sa terminam definitiv cu astfel de atitudini mincinoase . Deja Guvernul a luat atitudine pe segmentul cultural acolo unde Rusia modifica mincinos adevarul .

    • Bunule Samaritean iarasi bateti campii cu gratie. Canalul Bastroe nu este o inventie, problema a mai fost si in 2004 si au oprit adancirea canalului. Acum profita de acest razboi, doreste sa faca comert pe canalul lor, fara a mai plati tranzitul pe bratul Chilia. Totul are scop economic. Ucraina ne-a dat cu flit prin nava esuata Rostok pe canal Sulina, scoaterea am platit noi din greu, cu drepturile pt.minoritatea romana, cu delta si cu traficul de tigari, racketi si alte provocari. Iar noi sa facem totul pentru ei, mi se deja prea mult fata de atitudinea acestei tari fata de noi.

      • Ne prea stati bine cu geografia, canalul Bastroe este pe teritoriul ucraenian iar continuarea pe bratul Chilia, granita comuna intre cele doua tari si nu vad de ce sa plateasca tranzit, pe Sulina este alta poveste, canalul este al nostru pe care se platesc taxe de tranzit.
        Problema cu Bastroe e alta. volumul de apa al bratul Chilia care transporta ca 60 % din apa Dunarii datorita adancirii canalului Bastroe poate depasi acesta cota astfel existand pericolul desecarii unor regiuni ale Deltei.
        Daca Romania ar fi inteleapta si inteligenta ar renatura intreaga zona din nord-vestul Deltei, zona transformata in teren agricol pe vremea lui Ceasca.
        Acolo s-a comis crima ecologica impotriva Deltei. Acea zona ar putea absoarbe multa apa de pe Chilia si o transporta catre interioriul Deltei astfel intrega discutie s-ar inchide intr-un fel sau altul, ucraenienii ar avea canalul lor iar noi asigurata apa in zone mari ale Deltei.

  4. Ucraina e tipica termenului de victimizare. Daca pina mai ieri era o tara corupta, nationalista, cu-n PIB sub genunchiul broastei, a devenit peste noapte un exemplu de vitejie, si chiar cu o populatie supracalificata.
    Desigur adevarul e cumva la mijloc. Sper sa fi invatat ceva din patania asta.
    Sigur, nici Romania nu e o sfinta, are si ea problemele ei, da totusi e mai buna, mai ales ca e a noastra.

    • Of Dom Neamtu. avem in fabrica, in Canada un tub de otel marcat Ucraina. A fost trimis din India sa facem gauri in el pentru a proba o masina de facut schimbatoare de caldura. E 30 de mm gros in perete si juma de metru in diametru, sunteti inginer si va dati seama ce indutrie trebuie pentru asa ceva.
      Mai am o matusa in Romania care nu mai poate face cotatii de pret ca nu mai vine otel beton din Ucraina.
      Ucraina a avut industrie…dar e pe duca. Nu se victimizeaza ci dimpotriva

  5. ”Polonia, care a dispărut în urma Pactului sovieto-nazist din 1939, s-a uitat spre viitor, România […] s-a uitat spre trecut”

    Asta e doar o jumătate de adevăr. Pentru teritoriile din est transferate către URSS în 1945, Polonia a primit în compensație teritorii germane din vest, așa s-a ajuns la frontiera Oder–Neisse dintre Polonia și RDG. După 1991, teritoriile poloneze transferate în 1945 către URSS au ajuns în Ucraina și Belarus.

    Practic, Polonia a fost ”translată” cu o treime spre vest în 1945. Mai mult decât atât, Polonia a primit și cea mai mare parte a Prusiei Orientale, care nu aparținuse niciodată Poloniei:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Oder–Neisse_line#/media/File:Oder-neisse.gif

    Polonia nu putea revendica teritoriile transferate în 1945 către URSS fără a pune în discuție și teritoriile primite de la Germania învinsă, iar chestiunea asta s-a discutat cu ocazia reunificării germane, pe vremea lui Helmut Kohl și a lui Mihail Gorbaciov, într-un format numit la vremea aceea ”4+2”. Cu acea ocazie, în 1990, s-a stabilit că frontiera dintre Germania reunificată și Polonia rămâne pe linia Oder–Neisse, iar teritoriile poloneze din est rămân în URSS.

    România nu a primit nimic în compensație pentru Basarabia pierdută în urma pactului Ribbentrop – Molotov și este îndreptățită să o reintegreze. Până la urmă, cine încearcă în prezent să rescrie istoria, Kremlinul sau Berlinul? Nici pentru Bucovina de Nord, România tot nu a primit nimic în compensație.

    • @Harald,
      De-a lungul secolelor, frontierele s-au mutat de mai multe ori in Europa Centrala si de Est (dar nu numai). Asta e, razboaiele, crimele, nedreptatile, fac parte din istoria noastra comuna. In fine, ne-am inteles ca aici in Europa, acest ciclu al revansismului, sovinismului, revizionismului trebuie oprit, recunoastem irevocabil frontierele actuale si promovam pacea, stabilitatea si prosperitatea pe baza unitatii, solidaritatii si a valorilor comune – in centrul carora se afla drepturile cetateanului in conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

      P.S. Istoria o privim ca o lectie (in sensul de a evita repetarea greselilor, dar nu numai) iar viitorul il privim prin ochelarii unitatii si a respectarii valorilor comune. Apropo Polonia guvernului PiS, pe de-o parte comite derapaje in privinta statului de drept (incalca in mod grosolan clauzele Tratatului de aderale la UE), iar pe cealalta parte, distrage atentia /polarizeaza electoratul/cetatenii cu populisme pe baza eventimentelor istorice. Cat de incoerent trebuie sa fii sa te adresezi generatiilor de astazi cu pretentii la reparatii si despagubiri pentru crimele si nedreptatile comise de strabunici? Incoerenta si lipsa bunului simt este putin zis…

      https://romania.europalibera.org/a/polonia-judecata-/32276132.html

      https://notesfrompoland.com/2022/10/18/why-has-the-polish-government-raised-the-german-war-reparations-issue/

      PPS. Istoria continentului nu incepe cu WW2. Guvernul populist Fidesz spre exemplu, distrage atentia (polarizeaza masele) pe maginea evenimentelor WW1, Tratatul de la Trianon, etc. Populistul Putin merge chiar si mai departe, pana la razboiul ruso-otoman din anul 1783 sau asa ceva, anexarea si colonizarea Canatului Crimeea si a Donbasului, confirmate cativa ani mai tarziu si prin Tratatul de la Iasi (9 Januarie 1792) samd.

    • @Harald
      „Până la urmă, cine încearcă în prezent să rescrie istoria, Kremlinul sau Berlinul?”. O fi si Berlinul, desi am dubii. Dar ati uitat Kievul…..

      • Istoria este rescrisa SI de EUSSR de la Bruxelles, capitala statului artificial tampon/buffer intre Franta si Olanda numit Belgia.
        Nigel Farage, care nu imi place si nici nu a fost ales el sau partidului lui in parlamentul britanic avea perfecta dreptate pe tema asta.

      • @Durak
        Mulțumesc ptr.mostrele de inteligență și subtilitate ale marelui, extraordinarului și neegalatului clown al derizoriului Nigel Farage. Foaaaarte relevent! Ha, ha!! Ne distrăm și facem mișto. Sigur, e haios ptr.standing comedy, dar aici comedianul e straight fake.

  6. De curand, am citit istoria contraversata a Ucrainei, de un politolog francez. Se bucura azi de teritorii care in istoria recenta le a primit din 1922. A avut si are orgoliul de a se considera o tara ce poate avea un rol politic, militar, economic pentru estul Europei si isi doreste sa devina un pol de putere. Numai ca in 2014, luarea Crimeii de F.Rusa a stricat aceste planuri. De aici si dispretul fatis fata de Romania si actiuni contra. De aici si faptul ca R.Moldova nu a cerut niciodata ajutorul Ucrainei, afirmatie recenta a presedintei R.Moldova. Pentru a avea relatii bilaterale corecte, atunci comunicarea si colaborarea deschisa, sincera, trebuie sa fie baza. Dar Ucraina nu dovedeste inca acest lucru.

    • @Agora
      Dupa cum se vede, astazi prevaleaza ideea sustinerii NECONDITIONATE ptr.UKR……. Indiferent de pozitii, actiuni, reglementari ale UKR totul beneficiaza de scuza/justificarea agresiunii RUS.
      Concret, formatorii de opinie considera ca orice e criticabil….dar dupa sfarsitul razb.cu victoria UKR. Pana atunci: imunitate.
      Asa ca pct.dvs.de vedere ar fi un fel de tradare, pactizare cu RUS, intoxicare, actiune de troll in slujba agresorului, etc.

      • Problema Ucrainei trebuia rezolvata din 1992 cand si a declarat independenta prin conferinta ONU. Astfel se stingeau orice pretentii teritoriale. Nu este vorba de troli sau alte prostii ci sa cunoastem evenimentele si istoria recenta. Daca Transnistria devine enclava rusa, nu va fi bine pentru nimeni.

      • Nu sunt pro Putin dar acest conflict ma face sa vad si mersul istoriei. Ai pune pe toti in oala trolilor este o greseala. A pune etichete gratuite inseamna a nu accepta ca exista alte pareri si argumente. Tine de educatie, in ultima vreme, intoleranta la idei a crescut tot mai mult.

      • Nu susținerea necondiționată pentru Ucraina este cea care prevalează, ci cea acordată viziunii ONU privind relațiile interstatale. Extinderea granițelor și / sau a misionarismului ideologic prin forță militară este definitiv condamnabilă. Din acest motiv relațiile încordate dintre România și Ucraina sau Polonia și Ucraina, și pentru a căror rezolvare nici nu s-au adus vreodată armele în discuție, devin secundare în raport cu agresiunea ilegală a lui Putin.

  7. România a alergat după 2-3 iepuri și nu a prins niciunul, nici măcar Moldova. Iar despre teritoriile din Ucraina, ele se depărtează din ce în ce mai repede, mai ales că Ucraina este sprijinită de Occident iar România nu( nici măcar în chestiunea Moldova). Polonia, chiar Moldova, au jucat mai bine ca noi. România e ruptă în două, între Europa de Vest și SUA+UK.

    • Nu prea sunt mari interese în a sprijini România. Romania, pentru SUA si Vest in general e ceva ce e bine sa-l ai dar nu e o tragedie daca il pierzi. Dacă va mai fi o nouă împărțire a sferelor de influență între Rusia și SUA, România si Bulgaria vor fi primele care se vor afla pe masa de lucru. Iar sfera de influență in care vor intra se cam stie care va fi, asta cu tot tantamul pro euroatlantic pe care-l face Romania. Ungaria joacă mai echilibrat decât România, care a mizat totul pe SUA fără a avea prea mari certitudini. La Polonia, SUA va tine cu dintii, Polonia chiar reprezintă un interes pt America. Nu degeaba Biden a mers de 2 ori in mai putin de 1 an sa prezinte cele mai importante mesaje din Polonia. Nu România, unde nu prea are de ce sa vina.

      • Polonia s-a înarmat până în dinți ca să fie sigură că nu va mai fi împărțită, roman s-a înarmat și ea, dar cu generali de carton și „progresiști” fără altă mamă decât UvdL, fără altă țară decât UE.
        Polonia este unită și fermă, cei mai mari dușmani ai românilor sunt ceilalți români…

    • @Lucifer
      N-as zice „rupta in doua”, totusi… Parerea mea este ca, la o adica, mai rapid am primi sprijin militar de la SUA si de la Marea Britanie, decat de la UE… O vorba inteleapta spune sa nu-ti tii toate ouale intr-un sigur cos…

  8. Multumiri si felicitari, pentru munca de documentare!
    Nu strica sa ne improspatati memoria.
    Ar fi trebuit si o scurta imagine a pozitiei Ucrainei fata de noi. (Trecut si prezent.)

  9. Marx in ignoranta lui jurnalistica nu a vazut decat Balcanii ca un butoi de pulbere al Europei si nu potentialele noi butoaie de pulbere de la granita Poloniei.

    Nici nu cred ca stia de Movilesti.
    Doar la Chisinau este un liceu cu numele Petru Movila.
    Doar Heliade Radulescu este cunoscut in Romania?

    Dar cei directi reponsabili de genocide care stiau foarte bine erau Lenin si Stalin.
    Dar si … Soljenitzyn

    Asta e. Europa genocidara si institutional-rasista in toata oribilitatea ei morala/politica/culturala..
    De la maneca si pana la Urali.

  10. N-o fi fost el Basescu un mare diplomat, insa a umarit interesele Romaniei in raport cu Ucraina. Din pacate, astazi ne aflam in situatia in care suntem amenintati de Rusia si trebuie sa reactionam fata de aceasta agresiune, insa problemele legate de minoritati, Bistroe sau Insula Serpilor nu sunt inca rezolvate. Acum toata lumea se concentreaza pe apararea Ucrainei, iar cand ministrul de externe roman aduce vorba de lucrarile ilegale pe Canalul Bistroe, Romania este acuzata ca este pro-Kremlin si pune bete-n roate Ucrainei. Sa nu-si faca griji Ucraina, pentru ca cerealele sunt exportate foarte bine si fara largirea Bistroe. Atunci cand Basescu a cerut catre SUA mai multe investitii militare in flancul estic al NATO, a primit doar refuzuri si nici o sustinere din partea Poloniei. Cu foarte multe eforturi am reusit sa instalam scutul Deveselu, in timp ce polonezii nici nu apucau sa ceara ceva pentru ca primeau imediat. Tot Basescu, a vrut sa transforme Marea Neagra intr-o mare strategica, aparata de nave NATO, cu o zona A2/AD fortificata asemeni Crimeei, insa s-a izbit doar de refuzuri. De abia dupa anexarea Crimeei in 2014 au realizat americanii cat de importanta este Marea Neagra si au inceput sa trimita nave prin rotatie.

  11. @Durak
    „Dar si … Soljenitzyn”. Bizar! De unde până unde o astfel de concluzie ?!?
    Poate argumentați/motivați puțin această afirmație.

    • Nu e deloc bizar.
      Soljenitsyn a fost expulzat pentru ca era un pericol la adresa sistemului comunist.
      Evident ca nu era in categoria Lenin sau Stalin adica oameni politici criminali.
      Dar era un nationalist rus pana in maduva oaselor.
      Din cate stiu si in exil vorbea doar in rusa.
      Excrescenta maligna ideologica numita dughinism isi are radacinile partial si in nationalismul lui Soljentsyn.
      Ca noi in occident folosim terminologia de gulag este adevarat si este exacta pentru descrierea universului concentrationar.

      A se vedea:
      https://www.rferl.org/a/putin-solzhenitsyn-true-patriot-centenary-birth/29650018.html
      https://www.theatlantic.com/international/archive/2014/09/how-a-famous-soviet-dissident-foreshadowed-putins-planin-1990-russia-ukraine/379467/
      dar nu numai de partea asta a baltii. Si in Franta stiu asta.
      https://www.lefigaro.fr/vox/societe/ce-que-soljenitsyne-disait-de-l-ukraine-20220322

    • @Durak
      Constat că vă preocupă chestiunile acestea 👍 .
      Prin urmare, vă recomand călduros „Warning to the west”, o colecție de 3, scurte, discursuri ale lui Soljenitzyn. Probabil o să le găsiți și separat, nu doar in acest volum.
      Nu vă stric surpriza lecturii glosand neinspirat pe marginea acestor texte. O să înțelegeți singur și o să vă surprindă explicația dihoniei dintre o parte a intelectualității occidentale și Soljenitzyn. Merită osteneala!!
      In acest sens îmi mențin afirmația privind bizara includere a lui Soljenitzyn pe lista ce incepe cu Lenin.

      Acum niște considerații personale și necesar superficiale despre RUS, patriotismul rusesc și istoria chestiunii.
      1. Noi, in mod subiectiv dar f.justificat, tindem să interpretăm istoria RUS (aproape in totalitate) prin prisma „binefacerilor” comunismului la noi și aiurea. Vedem istoria RUS ca pe un fel de precursoare a monstruozității comuniste/bolshevice.
      2. Par contre, intelectualitatea occidentală tinde să îmbrățișeze nostalgic și discret (dacă nu chiar euforic) cauza comunismului, mai ales in forma lui așa-zis romantică: Leninism și in special Trotskysm. Văzându-l, bizar și total nejustificat, ca pe o desprindere necesară, zglobie, open-minded și entuziastă de un regim țarist criminal timp de N secole. Multele milioane de victime ale comunismului fiind…. niște derapaje cauzate de entuziasmul schimbărilor, inimile fierbinți, etc. Adică bullshit!
      3. Rușii, in narativul dominant la noi in occident, sunt lipsiți de dreptul la patriotism. Sau poate doar cel îndreptat spre comunismul cel mai dur să fie, cumva, scuzabil. Dar acela catalizat și el doar de lupta împotriva nazismului și ptr.pastrarea „cuceririlor” revoluționare.
      Dar istoria de dinainte de comunism e no-no. Oricine vorbește de bine țarismul este obligatoriu: bigot, paseist, radical de dreapta, face parte din sutele negre, nostalgic al discriminărilor de orice fel s.a.m.d.
      4. In istoria milenară a RUS totul e ilegitim sau aproape. Asta in interpretarea quasi-unanima de dincoace de granițele RUS. Și totul e supus reinterpretării prin criteriile intereselor politice de moment/actuale.
      A fi patriot rus e inacceptabil !

      p.s. nu vorbesc rusește, nici măcar nu cunosc alfabetul chirilic (păcat), nu am origini slave, cunoscute 😂, de niciun fel, etc. Sunt pro-european/UE convins și am motive întemeiate să fiu.

      • Sa incerc sa va raspund pe oarecum pe scurt.
        Nu am ascendenta slava.
        Am invatat rusa ca a doua limba straina la liceu in Bucuresti.
        Si asta pentru privilegiul dovedit justificat de a invata engleza ca prima limba straina.
        Nickname-ul l-am ales pentru ca mi s-a intiparit in minte zicala („ia necealnik ti durak”. Eu sunt director/sef tu esti un prost) auzita in israel de la fostii colegi din fostul URSS, cei mai vechi emigrati din anii ’70 odata cu procesul „Hel-sanchi”). De care vorbeste si Soljenytsyn.
        Re Soljenistyn; era vremea cand si Portugalia se credea a fi pierduta pentru occident.
        Evident critica la adresa ignorantei culturale de peste balta era justificata.
        Atunci la fel,ca si acum.
        Dar miezul problemei este cred melanjul urat mirositor de idiotenie, coruptie, minciuna, morala lipsa la cantar, prostitutie politica in Europa central-continentala..
        O Europa care in mod reflex a adorat si adora tot este dictatorial si autoritar, de la sistemul politic greco-roman la cel la carolingian la papistasism la Napoleon la Musolini si Hitler (cu Antonescu ca localizare pentru Romania) la Lenin si Trotsky si la Stalin si evident la Putin (ulimul curtat de politicienii de varf din Europa: Schroder si Merkel, Chirac dar si Macron si Berlusconi (pe care il banuiesc a fi santajat cu videoclipuri de petreceri bunga-bunga) ).
        Si evident la germenii dictatoriali plantati, educati si ocrotiti in Europa precum Pol Pot, Ho Chi Min si Khomeini.
        Plus exportul cultural peste balta.

        Piata Comuna era o idee economica foarte buna dar s-a transformat intr-un proiect politic pe nisipurile miscatoare ale Europei tribale cu triburile oricand gata sa sara la gatul veciinilor sa ii omoare. La fel ca si in Levantul din proximitate sau intreaga proximitate de sud a Europei la sudul si estul Mediteranei.

        Reforma sistemelor politice s-a efectuat de la vestul Europei incepand cu Anglia SPRE estul Europei unde s-a impotmolit timp de sute de ani.
        De la sistemul parlamentar la aboliriea sclaviei la idei filozofice rationale plus dezvoltare stiintifica si promovarea comertului.

        Ceea ce intrebati/argumentati denota grava criza de identitate culturala, de valori, filozofica si morala in care va aflati ca individ dar si ca societate.

        Daca va inchipuiti ca UE va poate ajuta militar, va inselati.
        Doar NATO condusa de anglo-saxoni va poate salva.
        Prin perspectiva asta inchiderea centrului de propaganda rus de la Bucuresti este perfect justificata chiar daca tardiva.

        Sper ca aventura (planuita minutios timp de 20 de ani si executata in ultimii 8 ani) kgbisto-dughinisto-putinista sa se incheie la fel ca si razboiul Crimeii din 1856 printr-o umilinta de neuitat (si repetat declarata ca nedorita de Germania si Franta) care a fost premergator unirii Tarii Romanesti cu Moldova.

      • @Durak
        „Ceea ce intrebati/argumentati denota grava criza de identitate culturala, de valori, filozofica si morala in care va aflati ca individ”. Mulțumesc ptr.psihanaliza de bazar. E de maaare valoare.
        Dar disputa noastră era legată de Soljenitzyn. Nu văd argumente ptr.acuzarea la care vă aliniați.

        Nu știu de unde aveți impresia că soc.anglo-saxone ar fi, cumva, ferite de tendințele autoritare, stângiste, etc. Să avem pardon, dar astăzi cele mai extremiste curente marxisto-trotskyste, egalitare, identitare, cancel-culture, woke, etc.fac agenda publică cotidiană exact in soc.anglo-saxone. Hai să nu fim orbiți de propriile convingeri împotriva realităților.
        Nu vă înțeleg acest parapon împotriva Europei continentale. Mai citiți si altceva decât presă anglo-saxonă și istorie scrisă din aceeași perspectivă. Chiar merită.
        Dar, overall, faceți o mare eroare dacă vă imaginați că oamenii informați, ponderați și lucizi din lumea anglo-saxonă nu adoră sist.politic greco-roman. Ba dimpotrivă! Ce dovadă mai bună vrem decât inflația de adagii, de dictoane latinești din sist.juridic american și chiar britanic ?!? Cum s-ar explica altfel ?
        La fel ca mulți observatori neavizați vorbiți despre UE ca si cum ar fi ceva din care Ro.sau state din Europa de est nu ar face parte.
        Vă reamintesc că lipsa ce capacități militare a UE e cauzată și agravată acum chiar de aceste state est-europene care refuză autonomia strategică europeană. Deci?!?

        • Aveti dreptate referitor la societatile anglo-saxone, mai ales la cea din UK.
          Aici se poarta razboaiele ideologice asa ca nu numai ca nu sunt ferite dar sunt in epicentrul acestor razboaie.
          Si nu confund influentele culturale foarte benefice ca de exemplu landscape gardening englezesc cu cladiri mici de influenta greco-romana presarate in peisaj.

          Dar mediul universitar britanic este infestat de idei stangiste, marxiste si woke.
          SI are o ardoare distructiva incredibila.
          Am votat Remain dar mi-am schimbat opinia cu 180 de grade cand am vazut aroganta, infatuarea si grosolania din cercurile politice din Germania, Franta, Belgia plus a lui Juncker-betivul sau Tusk-huliganul.
          Aveti si dreptate cu problema faliei care pare din ce in ce mai adanca intre Europa de vest si cea de est.
          Parintii si bunicii nostri sperau sa vina anglo-americanii ca sa fie salvati.

          Autonomiia militara strategica europeana este doar o poveste de adormit copii.
          Germania inca este un stat parazit pe spinarea NATO. Trump avea dreptate!
          Europa de vest a muscat mana ocrotitoare anglo-saxona chiar si in timpurile cand a prosperat dupa WWII.
          Nici macar fonduri pentru protejarea frontierelor nu sunt alocate macar la un minim.
          ASTAZI peste 50 de oameni au murit in sudul Italiei incercand sa traverseze Mediterana in cautarea unei vieti mai bune in paradisul european.
          Sa mai vorbim si de circul cu Schengen si Austria si Croatia si migratia prin Balcani?

          Sa mai vorbim de lipsa cronica (cu mici exceptii) de investitii europene in Africa ajunsa la mana lunga a Chinei expansioniste cu materiile prime in schimbul nerecunoasterii Taiwan-ului?

          • Domnul Durak, asa cum cum i se cade bine oricarui imigrant roman, doreste sa ne arate noua, muritorilor de rand, cat este de important sa ii imitam si sa-i veneram mai mult pe anglo-saxoni, cu toate ca nu prea avem nicio legatura culturala sau de alta natura cu ei, cu exceptia poate, a sutelor de mii de romani aflati acolo pe plantatii si despre care se stie cam cum sunt tratati 90% din ei. Cu Germania, Franta, Italia ba chiar si cu Rusia sau Turcia avem legaturi culturale solide. Nu inteleg de ce nu am fi ceea ce suntem, niste balcanici autentici in loc sa ne balacim cu fundul in diferite luntrii ale altora.
            Domnul Durak, desi pare ca critica neomarxismul, doreste sa ne apropiem si mai mult de Uk si SUA, tarile cele mai infectate de aceasta ideologie, sau, cu alte cuvinte, supunere neconditionata fata de marea cultura anglo-saxona. Care-i atat de mare ca a devenit de rasul tuturor iar bancurile incep cu cercetatorii britanici au descoperit…

            • Este de domeniul evidentei ca sunteti doar un palmas/iobag local cu parti-pris-uri limitate si nu vreun IT-ist de la Bucuresti sau Cluj.
              Si mare atentie la silabisirea regiunii cu nick-name-ul (nou!) pe care l-ati ales.
              Darchula District in Nepal este cu Gwami.
              NU Dracula District!
              :))
              V-ati „fredonat” prin Nepal? Dar nu ma astept sa fi auzit sau vazut Gurkas.

  12. Articol subiectiv, arunca complet vina pe Bucuresti in timp ce Kievului i se da un free pass in problemele realtiei bilaterale. In opinia autoarei – a nu da drepturi minoritatilor nationale, interzicerea dublei cetatenii, asocierea cu pactul R-M sunt lucruri normale si balaurii ffara viziune sunt politicienii romani ca le scot mereu la inaintare. Nu se aminteste deloc conflictul din 2004 pe tema Bistroe cand autoritatile ucrainiene au violat in repetate randuri frontiera romana de pe bratul Chilia. Diferendul pe platforma continentala in care Romania a castigat este abia mentionat, nimic despre tacticile Kievului de a declara Insula ca locuita, cu hotel pe ea, etc. Cumva ideea care se desprinde din articol e ca Romania a fost partea care nu a vrut/nu a facut nimic pentru imbunatatirea relatiilor bilaterale, desi a fost partea care a cedat cel mai mult prin tratatul din 1997; desi Kievul nu si-a respectat obligatiile privind minoritatile iar conflictele Bistroe si Platforma au aparut fix legate de teritoriile cedate prin tratat, partea ucrainiana incercand in ambele spete sa forteze lucrurile pentru a obtine mult mai mult. Implicarea Ucrainei in razboiul transnistrean e minimalizata (cica nu exista dovezi) si e criticata „retragerea” Romaniei din formatul „de pace” conceput de Federatia Rusa, practic se legitimeaza astfel separatismul Transnistriei fata de Rep. Moldova.
    La comparatia Romaniei cu Polonia se trece usor cu vederea faptul ca Polonia a fost deplasata catre Vest si a primit teritorii germane in locul celor pierdute catre URSS, de la Stalin. La fel Polonia are o granita mult mai mica cu Ucraina si nu exista componenta maritima, detine o minoritate etnica mult mai mica, nedivizata artificial pe criterii fabricate gen limba moldoveneasca; deci vorbim de o relatie mult mai usor de gestionat cu Kievul. Faptul ca exista si afinitati slave intre popoarele polonez si ucrainian iarasi contribuie la o relatie mult mai bune intre cele doua tari.
    La fel nu se ia in considerare faptul ca Polonia este in primul rand o tara mai mare ca Romania (suprafata si populatie), mai aproape de Vest si cu o granita mult mai critica cu blocul CSI (vorbim de enclava Kaliningrad si Belarus aici) pentru NATO, deci e natural ca aceasta sa fie liderul blocului Estic in alianta nord atlantica si nu Romania, care nu are granita terestra directa cu Belarus sau Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liliana Ruse
Liliana Ruse
1997 - absolvent al Facultății de Sociologie, Psihologie, Pedagogie Universitatea București, specializarea sociologie 2023 - Master in Relații Internaționale, Facultatea de Științe Politice, Universitatea București 1997 - 2001 Reporter și editor la agent de presa Mediafax 2001- 2005 - reporter la Secția de politică internă Adevarul 2005-2009 reporter la Secția de politică internă Gândul 2009- 2010 senior editor Realitatea TV 2010 - prezent senior editor, realizator Ultima Oră la România Tv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro