1.Tranzitând ocultul
Ce e până la urmă Nosferatu, producție din anul 2024 a lui Robert Eggers, care semnează și scenariul, și regia?
Un remake absolut desăvărșit din punct de vedere tehnic, născut dintr-un un remarcabil cult pentru autenticitatea citatului, al filmului din anul 1922 al lui F. W. Murnau. Acela care i-a adus mari neplăceri de ordin juridic regizorului ce a încercat să repagineze filmic Dracula lui Bram Stocker. Recurgând la tot felul de stratageme pentru a nu plăti cuvenitele drepturi de autor urmașilor lui Stocker,
Un omagiu adus acelei importante producții, care, la judecata timpului, rămâne una dintre cele mai importante capodopere ale expresionismului german.
O interesantă, o pasionantă lecție de istorie a filmului căci cinefilii care au văzut producția princeps pot constata acum, fără a face prea mari eforturi, cât și cum a evoluat tehnica filmului într-o sută de ani și mai bine.
O notabila lecție de actorie dată de suedezul Bill Skarsgärd, excelent distribuit în rolul contelui Orlock. Un Orlock și el fidel modelului (slab, cadaveric, cu gheare), însă în care protagonistul convinge nu numai prin calitatea machiajului, a felului în care jocul șău este evidențiat de camera mânuită impecabil de Jarine Blaschke. Bill Skarsgärd vorbește fără cusur engleza, însă transferă cu mare folos din limba lui maternă modul de a pronunța vocalele. Ceea ce evident sporește portanța personajului. Groaza pe care trebuie obligatoriu să o inspire.
Un film despre forța, plurivalența răului, despre molima care poate fi atât fizică cât și morală. Și care nu iartă pe nimeni. Care face ravagii. Ciuma îi omoară familia altminteri atât de sigurului pe sine Friederich Harding (Aaron Taylor-Johnson), iar stoparea ei impune sacrificiul tinerei Elen Hutter (Lilly Rose Depp, nu, nu-i cereți sp fie Adjani!) cât și al fidelului ei soț, Thomas (Nicholas Doult). Care, trimis de patronul lui să rezolve achiziția unui castel pentru Orlock ne mai oferă încă o dată ocazia de a ne întâlni cu mitologia neagră legată de ceea ce s-ar întâmpla pe meleagurile românești.
E adevărat, se pare, așa susțin unele informații, că nici o secvență nu ar fi filmată în România, însă nu știu cum se face că se vede totuși, pentru vreo câteva secunde, castelul lui Iancu de Hunedoara. În film apar și interpreți români. În frunte cu celebra Bunica Gherghina. Care pe generic apare cu numele ei real Georgina Berghianu. Pe generic mai apare și binecunoscutul prozator român Florin Lăzărescu.
Nosferatu este un film care înspăimântă de-a dreptul, însă nu în partea cu nenumita Transilvanie și cu Dracula. Autentic, frisonant mi s-a părut înspăimântatul produs de scurgerile exagerate de sânge, de procese fiziologice nu dintre cele mai estetice, de evidențierea unor părți ale anatomiei omenești de data asta nici un moment plăcute văzului, însă deliberat făcute astfel, de invazia de șobolani făcând parte din specificul genului.
Nu sunt nici pe departe un fan al genului horror. Am mers la Nosferatu în primul rând din curiozitate. Aproape- și știu cât de necritic sună asta!- cvasi- convins că filmul nu va fi tocmai pe gustul meu și că cele două ore pe care le voi petrece în sală nu se vor scurge chiar foarte ușor.
Iată însă că orele în cauză au trecut fără probleme, filmul chiar nu mi-a displăcut. A fost cu adevărat pe gustul meu îndeosebi în a doua lui parte, aceea, fără răspântii spectaculoase, care se petrece în orașul care, la un moment dat, va cădea pradă molimei. Pentru stârpirea căreia va fi nevoie, cum spuneam, de sacrificiul lui Ellen. Aici am tranzitat si eu ocultul, despre care vorbește profesorul von Franz (Wilem Dafoe)
Asta neînsemnând că aș dori să recidivez char foarte curând.
Focus Features, Stillking Films, Studio 8
NOSFERATU
Regia: Robert Eggers
Scenariul: Robert Eggers
Producători: Alma Bacula, Chris Columbus, Eleanor Columbus, Robert Eggers, Jeff Robinov, Tom Ehrard
Imaginea: Jarine Blaschke
Decoruri: Beatrice Bretnerova
Costume: Linda Muir
Design de producție: Craig Lathrop
Cu: Nicholas Hoult (Thomas Hutter),Lilly Rose Depp (Elen Hutter),Willem Dafoe (Albin Eberhart von Franz), Aaron Taylor-Johnson (Friederich Harding), Emma Corrin (Anna Hording), Bill Skarsgärd (Contele Orlock), Ralph Inneson (dr. Sievers), Simon McBurney (Knock). Bunica Gherghina /Georgina Berghianu (Bătrâna)
2.Contele de Monte Cristo în anul 2024
Nu, nu am mers la Contele de Monte Cristo, a nu știu câta ecranizare a celebrului și iubitului roman al lui Alexandre Dumas, din cine știe ce elanuri proustiene. În căutarea copilăriei ori a adolescenței pierdute. Nici fiindcă voiam să compar felul în care îl joacă (și îl joacă bine) pe Edmond Dantès, tânărul actor Pierre Niney (da,e încă tânăr, nu are decât 35 de ani), care, cu ajutorul unui foarte bun machiaj, reușește să treacă cu succes prin toate vârstele personajului, cu realizările anterioare ale lui Jean Marais, Louis Jourdain, Depardieu, Richard Chamberlain sau Jim Caviezel. Îmi e de multă vreme clară idee că fiecare generație are propriul său Monte Cristo, chiar dacă mai toate producțiile sunt realizate în dulcele stil clasic, al filmelor de mare montare, de capă și spadă , cu decoruri somptuoase (și cele gândite de Emilie Ferrenq, Jessy Kupperman, Raphaël de Chauveron pentru filmul regizat de Alexandre de la Patellière și Mathieu Delaporte sunt astfel) și costume superbe (Thierry Delettre), iar Pierre Niney este un Edmond Dantès al copiilor și adolescenților de astăzi.
Marea problemă e dacă mai sus menționatul public țintă, copiii și adolescenții, chiar ajunge să-l vadă în condițiile în care cei cae administrează cinematografele din malluri au proasta inspirație și evidenta nepricepere profesională de a programa proiecția cu începere de la ora 21. Dacă ai scaun la cap și mai știi și un pic de meserie nu faci un astfel de lucru când ești avertizat că filmul durează 174 de minute, adică aproape trei ore, și mai știi și că la ora 24, într-un oraș pretins european precum Oradea, nu mai e nici urmă de transport în comun. Și nici cu taxiurile nu se stă din cale afară de bine.
Am mers la Contele de Monte Cristo, varianta 2024, în primul rând fiindcă filmul e în limba franceză, întreruptă, e drept, din când în când, de câteva replici în limba română rostite de compatrioata noastră Anamaria Vartolomei, distribuită în rolul lui Haydée, fiica suveranului Ioaninei, trădat și el de Fernand de Morcerf (bun în rol Bastien Bouillon). Îl auzim vorbind românește, cu accent, desigur, și pe Pierre Niney. Am ascultat cu mare plăcere replicile în limba lui Voltaire, aceasta neînsemnând însă că nu am aruncat câte o privire și la traducerea românească, firește, anonimă. Da, vremea unor mari traducătoare precum Milka Băncilă, Sanda Aronescu, Eliza Noian, Irina Margareta Nistor sau alte profesioniste de același calibru a trecut de mult. Cel sau cea care a tradus varianta 2024 a Contelui de Monte Cristo știe, indubitabil, limba franceză. Multe echivalențe mi s-au părut adecvate și tocmai de aceea am fost șocat când, pe neașteptate, tălmăcitorul sau tălmăcitoarea a scăpat gugumănia Sunați-l pe cutare, de parcă nu ar ști că la 1800 și ceva nimeni nu avea încă telefon.
Filmul începe relativ lent, însă câștigă pe parcurs la capitolele ritm și dinamism. Devine interesant, aproape captivant de-a dreptul, din momentul încarcerării lui Edmond Dantès, și aceasta și datorită faptului că mai sus menționatul Pierre Niney face echipă perfectă cu Pierfrancesco Favino, excelent și aici, așa cum a fost și în Maria, filmul ce reface ultima săptămână din viața Mariei Callas.
Lucrurile merg tot mai bine, câștigă în portanță in momentul în care Dantès își pune în practică planul original de pedepsire a celor din cauza cărora a petrecut 14 ani în temniță. Nu, Alexandre de la Patellière și Mathieu Delaporte nu fac greșeala de a-i trimite în derizoriu, de a-i caricaturize atroce pe Fernand Morcerf (Bastien Bouillon), pe Gérard Villefort (Laurent Laffite) sau pe Danglars (cu totul remarcabilă evoluția lui Patrick Mille). Anaïs Demoustier (Mercédès Herrera) are și răutate, și emoție, și sensibilitate și, mai ales, are inteligența de a nu cădea în lăctimație.
Poate că scena duelului dintre Edmond și Fernard e excesiv lungită, cred că pare astfel fiindcă aici mai sus amintitul dinamism scade), poate că Edmond ajunge să îl concureze pe Highlander.
Oricum ar fi, cu plusurile și minusurile sale, varianta din 2024 a Contelui de Monte Cristo mi se pare a fi una de nebăgat în seamă. Mergeți la cinema, așadar!
AKA, Chapter 2, Pathé, M6 Films
CONTELE DE MONTE CRISTO
Regia: Alexandre de la Patellière și Mathieu Delaporte
Scenariul: Alexandre de la Patellière,Mathieu Delaporte
Producători: Nora Chabert, Dimitri Rassam, Guinal Riou,
Imaginea: Nicolas Bolduc
Decoruri: Emilie Ferrenq, Jessy Kupperman, Raphaël de Chauveron
Costume: Thierry Delettre
Design de producție: Stéphane Taiilasson
Cu: Pierre Niney (Edmond Dantès), Bastien Bouillon (Fernand de Morcerf), Anaïs Demoustier (Mercédès Herrera), Anamaria Vartolomei (Haydée), Laurent Laffite (Gérard de Viilefort), Pierfrancesco Favino (Abatele Faria), Patrick Mille (Danglars), Vassili Schneider (Albert), Julien de Saint-Jean (Andrea), Julie de Bona (Victoria), Adèle Simphal (Angèle), Stéphane Varupenne (Caderousse),
E plăcut sa va descopăr si in zona cinematografiei!
Ati avut noroc sa prindeti saptamana (doar una din 2 anuntate) in care a rulat la Oradea Contele de Monte Cristo. E o problema legata de impresiile managementului vis a vis de orice alt film decât genul blockbuster si limba engleza. Pacat! Se simte lipsa unui cinema de arta.
Pe de alta parte, tinerii respectivi umbla cu bolt si uber si daca au noroc la algoritmi poate le va recomanda vreo platforma si acest film! Ciudate vremuri.
Multumesc. A reintrat in cinematograf.
Din păcate, a dispărut iar.