vineri, martie 29, 2024

Replică la articolul „Scurta cale de la răspundere la iresponsabilitate Câteva pericole majore dintr-un proiect de lege”, publicat de Contributors.ro la data de 14 decembrie 2011, semnat de judecătorul Dana Gârbovan, Curtea de Apel Cluj

Este adevărat că, dacă vizualizăm cu toţii ,,un copac”, plasat într-un spaţiu fizic real, precum un parc, iar, mai apoi, suntem solicitaţi să-l desenăm pe o coală albă de hârtie, vom obţine mai multe desene, care, la rândul lor vor putea fi grupate după cum urmează:

–       schiţe care redau copacul realmente privit, într-o formă aproape reală;

–       schiţe care ,,reprezintă” copacul real, fără a-l reda întocmai în forma sa;

–       schiţe prin care se încearcă desenarea ,,unui” copac care nu are nimic în comun cu obiectul vizualizat în teren.

La o analiză a preocupărilor autorilor acestor desene vom identifica ,,în grupa aleşilor” pentru acest proiect trei categorii de subiecţi, cu preocupări şi experienţe diferite de viaţă.

–       ,,Pictorii” sau cei care exersează arte similare care şi-au luat dreptul ,,de a reprezenta” obiectul identificat în teren, transpunând pe o coală de hârtie, deopotrivă, trăiri şi sentimente declanşate de contemplarea naturii în care ,,au plantat” un copac;

–       Oameni obişnuiţi, cu un oarecare talent pentru desen, care s-au străduit să redea întocmai ,,copacul” din teren;

–       Oameni obişnuiţi, absolut netalentaţi la desen, care ,,au încercat” să deseneze un copac”.

Experimentul poate fi transpus şi în legătură cu lecturarea unu text simplu, clar, chiar  un text de lege, iar rezultatul va fi similar, din perspectiva subiecţilor solicitaţi să participe la un asemenea proiect.

O astfel de reprezentare am încercat, lecturând punctul de vedere al magistratului ,,de reflecţie”, care s-a aplecat asupra unui veritabil proiect de lege.

Doamna judecător încearcă să fie caldă, căci pare că vorbeşte cu cetăţenii, le deschide ochii, semnalându-le pericole la tot pasul. Ea a ales dintre desenele oamenilor din grupa a treia pe cele mai urâte.

Astfel, în opinia sa, ar fi foarte grav pentru justiţiabilul, care printr-o hotărâre judecătorească obţine  fără drept o casă, care aparţine cu ,,acte în regulă” unui alt cetăţean onest, avertizându-l că ,,eroarea gravă” săvârşită de magistratul care a pronunţat hotărârea cu pricina (sancţionat disciplinar definitiv) riscă să conducă la revizuirea hotărârii judecătoreşti, în baza bătrânului text al art. 322 punct 4 din Cod procedură civilă şi, implicit la pierderea imobilului astfel obţinut, şi că, acest lucru s-ar întâmpla într-un proces în care ,,uzurpatorul” nu are calitatea de parte, fiindu-i, deci, anihilat şi dreptul constituţional la apărare.

Se înţelege clar că doamna judecător empatizează perfect cu ,,uzurpatorul”, dar nu şi cu onestul cetăţean care şi-a pierdut casa ca urmare a unei erori grave a unui magistrat , fapt stabilit într-o procedură judiciară transparentă, tot de către magistraţi, poate  chiar colegi ai Danei Gârbovan?!

Cititorii Dumneavoastră ar trebui  să identifice ipoteza de mai sus într-un caz real, monitorizat de ziarul ,,Adevărul”, accesând simplu, pe internet un singur nume:         Octavian Dumitrescu – „Cazul bătrânului trimis de Justiţie să moară de frig în pădure” -, care a impresionat întreaga lume!

Am trimis la acest exemplu, deşi, dacă aş fi luat în calcul că răspund unui magistrat ar fi fost suficient să replic : ,,în toată lumea în care funcţionează statul de drept şi justiţia, magistratul răspunde pentru erori grave în aplicarea legii, disciplinar sau chiar civil!

Erorile sunt îndreptate pentru ca cetăţenii justiţiabili să nu fie afectaţi în drepturile lor!

Dreptatea trebuie să fie de partea celor care o au!

Ea nu poate fi distribuită aleatoriu şi, cu atât mai puţin, cu rea-credinţă sau ca rezultat al gravei neglijenţe.

Proiectul Ministerului Justiţiei nu sancţionează orice tip de eroare, ci doar pe cele săvârşite cu  intenţie calificată (rea-credinţă) sau din neglijenţă nescuzabilă şi gravă.

,,Uzurpatorul” nostru nu poate uza de drepturi atribuite de un magistrat care ,,joacă” în zona relei-credinţe sau gravei neglijenţe!

Mesajul doamnei judecător avertizează şi asupra riscului de a ieşi din Europa, dat fiind că proiectul de lege stimulează respectarea Constituţiei, care atribuie putere obligatorie deciziilor Curţii Constituţionale şi rol unificator de practică judiciară ÎCCJ, de unde decurge obligativitatea deciziilor ÎCCJ, pronunţate în cadrul recursurilor în interesul legii, în detrimentul observării, în cazul particular de justiţie,  a dreptului UE, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a altor tratate/convenţii internaţionale asumate de România.

Argumentul Domniei sale rezidă din aceea că cele două instanţe, Curtea Constituţională şi  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu stau încă pe picioarele lor, fiind vulnerabile prin calitatea persoanelor  care le compun.

Acest argument pare a fi real şi de necontrazis.

Dar, cetăţenii cărora doamna judecător li se adresează mai au şi alte întrebări.

Astfel, vecinul de la etajul 4, coleg de muncă cu vecinul de la etajul 3 pretinde ferm un răspuns la întrebarea: Cum se explică că, în litigiul declanşat de ambii împotriva firmei la care ei lucrează pentru neplata de către  angajator a unor sporuri salariale (ambii având aceeaşi funcţie!), fiecare a primit câte o hotărâre judecătorească, însă diferită. Vecinul de la etajul 3 s-a judecat la aceeaşi instanţă într-o zi de marţi şi o dată de ,,13” , respingându-i-se acţiunea, în timp ce, vecinul de la etajul 4 s-a judecat într-o zi de vineri, în aceeaşi săptămână, şi a câştigat procesul?

În ambele procese judecătorii susţin că au aplicat direct Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, înlăturând deciziile ÎCCJ şi ale Curţii Constituţionale, care sunt contrare CEDO(?!)

Nimic de înţeles!

Cert este că  cei doi se urăsc, nu se mai salută pe scara blocului şi, în plus, au cerut şefului lor să-i mute în birouri diferite!

Nu se mai suportă, pur şi simplu!

Asistăm la o dezordine organizată care tinde să acapareze justiţia română.

Şi, încă, nici un for suprastatal, european, nu a validat raţionamentul vreunuia dintre cei doi magistraţi,  care au  judecat în zile diferite din aceeaşi săptămână.

În această dezordine doar stabilirea de reguli s-a dovedit a fi cheia conservării şi promovării unor valori minime sociale, de existenţa cărora depinde ordinea juridică şi binele public.

Istoria a dovedit acest lucru! Istoria se repetă!

Mai rămâne de luat în consideraţie o propunere de referendum din partea doamnei judecător în legătură cu aceste teme fierbinţi.

Poate rezultatul unui astfel de referendum o va convinge şi pe doamna judecător că este datoare să susţină dreptatea pentru cei  care au obţinut-o în mod legitim şi just.

,,Nimeni nu e  mai presus de lege!”

Nici chiar magistraţii!

Magistrat Lidia Barac

___________

Citeste si articolul : Scurta cale de la răspundere la iresponsabilitate. Câteva pericole majore dintr-un proiect de lege


Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Bravo! Magistraţii sunt un ciopor de sofişti*. O spun fără rezerve. Sunt sătul de sofisticăleli şi de droburi de sare ce paralizează orice tentativă de impunere a adevărului adevărat. Pe magistraţi nu îi interesează apropierea adevărului juridic de adevărul adevărat. Invocă drepturi fundamentale numai cînd vine vorba de protejarea şpăgarului, a hoţului, a nemernicului.

    Pentru un cetăţean român, fără antecedente penale, care merge cu paşaportul expirat la secţia de votare din consulat, nu este clar de ce este refuzat, deşi CNP nu se alterează cu trecerea timpului.

    Nu e clar de ce nu i se dă nicio motivaţie la mănă pentru refuz, ceea ce este un semn că nu este considereat nici măcar subiect de drept.

    Nu este clar de ce cetăţenia nu îi este considerată drept fundamental negativ şi continuu. A te prevala de termenul de valabilitate pentru refuz, face din paşaport în mod implicit, un contract (de vasalitate), fără prelungire tacită, proprietate altminteri recunoscută pînă şi contractelor ce fac obiectul dreptului civil. De ce paşaportul expirat nu este considerat o dovadă a cetăţeniei, în ciuda faptului că Legea 21/1991 nu face deosebirea între act de identitate în termenul de valabilitate şi expirat la dovada cetăţeniei?

    Nu este clar de ce, prin refuzul motivat eventual contravenţional, se poate sancţiona un cetăţean român printr-o faptă mai gravă (considerată de art. 385CP penală).

    Nu este clar de ce simpla expirare a paşaportului duce la aplicarea frauduloasă a art.53 din Constituţie din partea preşedintelui comisiei de votare. Expirarea unui paşaport nu este o faptă de natură să suspende drepturi cetăţeneşti negative.

    La asta ar trebui să reflecte doamna judecător de la Curtea de Apel din Cluj. La faptul că, ignorînd spiritul legii, serveşte, prin sofismele sale, un stat profund defensiv şi dispreţuitor în raporturile sale cu cetăţenii.

    ––––––––
    * pentru cei care au deschis televizoarele mai tîrziu, sofiştii vorbesc despre ceea ce nu există.

  2. 1. Efuziunile lirice ale unor jurişti locali se datorează, probabil, faptului că au dat proba de limbă română, nu o matematică onestă.

    2. Exemplul dnei Barac cu „uzurpatorul” porneşte de la premisa că onor ministerul va fi un făt-frumos justiţiar, care va aduce dreptatea în instanţe. Dna Gârbovan, dimpotrivă, se întreabă dacă nu cumva există riscul ca acelaşi onor minister să lucreze în contul „uzurpatorului”, care va beneficia o o procedură netransparentă la care victima nu va putea participa. Uitaţi-vă în jur şi spuneţi-mi care scenariu vi se pare mai realist.

    3. Este un pic surprinzător că dna Barac nu a înţeles cum e cu aplicarea directă a CEDO şi Curtea Constituţională.
    Foarte pe scurt, ideea e că dreptul fiecărei ţări europene se aplică în anumite limite (principii) impuse de (a) constituţia aborigenă şi (b) CEDO. Se poate întâmpla ca în unele situaţia Curtea Constituţională locală să închidă ochii în faţa unui abuz al onor guvernoiu şi să spună că, da, legea cutare este constituţională.
    Pe de altă parte, judecătorul dintr-o cauză concretă, după ce ia act de decizia Curţii Constituţionale locale, poate studia şi jurisprudenţa CEDO (care trebuie respectată în ţara respectivă) şi poate vedea că totuşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar fi de părere că legea respectivă încalcă nişte drepturi fundamentale. Atunci, judecătorul îndepărtează de la aplicare legea abuzivă din partea locului. Şi uite aşa, chiar dacă domnii de la Curtea Constituţională au închis ochii şi au zis că totul este ok, legea poate să fie „anulată” în instanţă fiindcă suntem parte la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Pentru specialişti, control de constituţionalitate versus control de convenţionalitate, vive la France!

    • d-na barac a inteles perfect cum e cu aplicarea hotararilor CEDO. Daaca fiecare judecator in parte isi da cu parerea despre practica CEDO ajungem la situatia descrisa de doamna Barac cu vecinii. Judecatorii nostri au pretins ca aplica practica CEDO cand si-au dat sporurile de solicitare neuropshica. niste judecatori din Bacau au intrebat la CJUE si la CEDO si au primit acelasi raspuns ca si de la Curtea Constitutionala din Romania – nu au dreptul la sporurile alea.
      in lege spune ca hotararile CCR sunt obligatorii. judecatorii spun ca sunt obligatorii dar nu pentru judecatori. sunt obligatorii pentru presedinte, parlament, guvern dar nu pentru judecatori. fiindca ei, asa cum spuneti dumneavoastra, cerceteaza practica CEDO.
      de aceea, ar fi mai bine ca la examinarea constitutionalitatii unei legi sa se verifice si concordanta cu drepturile omului. nu or fi cei mai destepti cei de la CCR dar nici fatucile din tribunale nu sunt mai destepte.

      • E normal ca mai mulţi judecători să aibă păreri diferite pe diverse teme (CEDO sau nu). Situaţia se rezolvă printr-un mecanism eficient de creare a unei jurisprudenţe unitare la nivelul ICCJ, nu prin controlul judecătorilor de către executiv.

        Referitor la obligativitatea deciziilor CCR: dacă CCR declară o lege ca fiind neconstituţională, decizia e obligatorie pentru toţi (erga omnes), adică de acum legea nu mai contează. Dacă CCR declară o lege ca fiind constituţională, asta (1) nu împiedică pe altcineva să conteste legea pe alte motive şi (2) nu împiedică un judecător să constate că legea încalcă CEDO, chiar dacă nu şi Constituţia României.

  3. 1) Sunt profan in particularitati/chichite ale justitiei si ca atare mi-ar trebui niste exemple aplicate ca sa-mi pot forma o idee, chiar si vaga, despre cum stau lucrurile.

    Mi se pare ca judecatoarea de la Cluj a reusit sa dea un exemplu inteligibil.

    Judecatoarea de la (presupun) Bucuresti face apel la metafore si nu e clar daca ceea ce spune este o poezie sau un text cum e lumea. Probabil ca majoritatea acceptam adevarul propozitiilor prin raportare la realitate: corespunde ce zice propozitia cu situatia reala constatata, e adevarata propozitia. O poti intemeia si folosi ca argument.

    Daca insa ma iei cu reprezentari mentale ale persoanelor despre semne/desene care reprezinta prezenta copacului in absenta sa …. mi-e greu sa stabilesc despre ce anume vorbesti – despre cum stau lucrurile sau despre altceva. Inclin sa cred ca expui mai degraba o poezie.

    Deci cred ca ar fi lamuritoare pentru publicul larg un set de exemple critice/la_limita despre care fiecare judecatoare sa-si exprime si sustina cu argumente (fara metafore, metafizica, psihologia judecatorului sau a justitiabililior, etc.) pozitiile contrare.

    In fond cred ca ne trebuie un sistem care sa functioneze principial cat mai bine, pe cat posibil independent de persoanele cu care umpli schema. Trebuie sa le faci un sistem de piedici eficiente care sa ma convinga ca anumite situatii nu pot sa apara, nu ca n-ar trebui sa apara.

    2) „Dreptatea trebuie să fie de partea celor care o au!”
    Din doua una:
    fie 1) daca au dreptatea atunci ea nu poate fi decat de partea lor, (daca o au, o au)
    fie 2) daca nu au dreptatea, atunci ea nu poate fi nicicum de partea lor (daca nu o au, nu o au).

    Deci ce vrea sa comunice aceasta lozinca normativa? Ca daca ar exista o situatie in care cei care au dreptatea nu au dreptatea, atunci ea le trebuie data. Dar un asa caz nu se poate intalni, ca cineva sa aiba si sa nu aiba dreptatea in acelasi timp. Sau cel putin nu la lumea actuala, asa cum o vedem noi. Atunci despre ce lume vorbeste autoarea? Iar inclin sa cred ca una poetica sau ceva de genul asta.

    3) Judecatoarea de la Bucuresti face prea mult apel la sentiment. Vorba lu’ Dinica din Filantropica „Ti-e mila!?! Ti-am luat banu’!”
    Am presupus ca e o dezbatere pe baza de argumente. Apelul la sentiment nu este un argument. Tine mai mult de retorica / literatura. Cu dreptatea nu empatizezi, ci o accepti pe cale logica, in raport cu niste principii.

    4) Mentionez ca nu imi dau seama cine are dreptate, dar imi pare rau ca judecatoarea de la Bucuresti nu reuseste sa-si iasa din rol si sa incerce sa evite exprimarile si constructiile prolixe atunci cand incearca sa publice pe un site al carui cititori nu sunt familiarizati cu jargonul juridic.

    …. deci eu pentru cine votez? :o)

  4. Cred ca argumentele expuse in articol sunt destul de edificatoare. Nu inteleg de ce magistratii se opun cu atata inversunare privind raspunderea pentru erori grave în aplicarea legii, disciplinar sau chiar civil! De cine le este frica, Daca se considera cu constiinta curata, nu vad nici un impediment pentru aplicarea acestei legi. Din pacate, asa cum ne-am obisnuit pana in prezent, am vrea sa fie respectate prevederile legale de catre toti ceilalti, mai putin de catre noi. La ora actuala, la noi sunt date prea multe hotarari judecatoresti care frizeaza ridicolul! (EX. Motivarea privind mentinerea in functie a sefului IJP Giurgiu, deoarece daca ar fi demis nu si-ar mai putea plati rata la imprumutul facut la banca! s.a.) In asemenea situatii si nu numai ,oare n-ar trebui cineva sa raspunda pentru interpretari de genul acesta ,dupa bunul plac, a legii? Cati dintre judecatorii nostri au raspuns pentru hotararile care au fost infirmate de CEDO si pentru care am platit cu totii? Ori ce s-ar spune, este timpul sa se termine cu „liberul arbitru” si in justititia noastra!

  5. Cum iti recunosti avocata in situatia in care intri in cabinetul unde lucreaza impreuna cu sora sa geamana, avocata si ea?
    1. esti detectiv particular si ai o memorie antrenata , ai retinut din prima clipa detaliile care o particularizeaza (cazuri rare);
    2. la intamplare, te adresezi uneia, iar daca nu e bine afli (frecvent);
    3. stii ca ai un dosar civil, nu penal si te adresezi celei pe care o simti mai deschisa (natural, mai frecvent).

    Din afara pare ca doamnele care se confrunta stau pe domenii diferite. As merge pe mana doamnei de la Cluj.

  6. Revin. Doua categorii de judecatori se tem de transparenta: coruptii (adica cei infiltrati in justitie pt a tine tara pe loc. Cum? Exact asa: la schimb. Infractorii au dat bani si ei au raspuns cu sofisme in sali de judecata si in presa) si diletantii (cei care si-au luat diplomele vai de ei, au parvenit in posturi calde prin cardasie cu judecatorii din prima categorie care au asigurat o trambulina sofistica la ocuparea posturilor). Unul pregatit, capabil si cu vocatie pt profesie (cu ceva valori la baza) nu se teme de transparenta.

  7. Este rar ca un judecator sa iasa din codul corpului si sa gindeasca din perspectiva interesului public. O felicit entuziast pe pe doamna autoare. Este poate cel mai important semn de normalitate din ultimii anii ani in Romania. Corpul magistratilor a ajuns de mult timp sa nu mai aiba nici o legatura cu ideea de dreptate. Cind nu participa la jocuri mafiote, se auto-venereaza cu generozitate.

  8. -Jos pălăria, dnei Lidia Barac! Face foarte bine diferența între “nu mai merge așa!” și echipa de petrecăreți ai reformei pe fruncea ardealeană „nu vrem altfel, mere și-așa!”

    -Jos căciula, dnei Dana Gârbovan! Autoarea pare să fi fost trasă la sorți din căciulă (s-a făcut de oaie) Materialul se trage din același ghiveci reîncălzit cu cântec, joc și voie bună, în echipa reunită la vreo nouă petrecere a neformataților domni cese(z)mei : Danileț, Dumbravă și (poate mai puțin de data asta) Neacșu. În timpul programului se căciulesc la judecătorii CCR și își fură singuri căciula, iar în timpul liber își fac de petrecanie “tot așa și-așa și-așa!” pănă dau cu căciula de pământ, după ce trag din ea la sorți cine să scoată capul în lume cu aceleași strigături. De data asta a căzut ironia sorții pe sufletul petrecerilor jucăușe, să strige în reluare neputința de a ieși cu prudență din dilema respectului de sine versus respectarea jurisprudenței dubioase CCR/CEDO.
    Dacă nu au discernământul necesar, să nu mai stea în dubii! După ce vor vedea cum se bat cap în cap judecătorii cu inflația respectului de sine, n-au decât să apeleze la arbitrul tradițional: Secțiile reunite ale ICCJ.
    E adevărat, și aici se mai trag soluțiile din căciulă, dar asta-i deocamdată oferta extremă a Codului de procedură (civilă/penală după caz) pentru unificarea practicii judiciare, de câte ori se acumulează dovezi certe de destrăbălare contradictorie la locul de muncă în zadar. Dar asta nu e totul: mai trebuie scuturat plopul ICCJ, fiindcă e p(l)opulat cu prea mulți plopani scăpați din altă căciulă, făcută tot de oaie, în ocolul CSM-ului (sub formă de interviu, soldat cu un simplu bilet de voie, și pe calea proastă ca oaia, din cauza amneziei privitoare în gol la mandatele de mult expirate ale judecătorilor numiți în ICCJ doar pentru fix 6 ani. Dacă Iliescu ar fi procedat la fel după revizuirea Constituției din 2003, ar fi rămas la Cotroceni în prelungire pentru un mandat de 5 ani, iar la alegerile decalate pentru 2005 sorții nației poate ar fi fost de partea lui Năstase și azi nu mai era achitat în același plop ce face “mere și-așa!”.
    -Numai școala românească de jigodism judiciar a instituit regula de propagandă pentru destrăbălarea autorizată în instanța de fond, pe considerentul de veșnică pomenire: odată ce există căile de atac, hai să ne facem de cap (altă căciulă) în prima instanță, că tot nu contează pt justiția cu capul spart!
    Nu lipsește nici elementul de convingere statistică : “doar o cotă parte din sentințe (susceptibile de apel și/sau recurs) sunt atacate, ceea ce s-ar vrea tradusă prin mulțumirea părților care achiesează la soluția primei instanțe”
    Așa ne(-o) servește justiția statistică: „Dacă un român mânâncă două oi, iar altul altul niciuna, media face să circule zvonul că fiecare român are parte de(-o) oaie, susceptibilă de atac la lupul mâncat pe cale de dispariție.” Minciună grosolană și manipulare! Adevărul relevant și cursa manipulatoare sunt cu totul altele:
    1. Din mulțimea de sentințe emanate de prima instanță și decizii pronunțate în apel, nu toate sunt susceptibile de șpagă. Aici sunt cauzele dumneavoastră! Aici statistica n-are putere și curaj să se mai bage, să ne spună măcar de la ce procentaj în sus se macină sistemul judiciar și care ar fi limita de autodistrugere. Limitele șpăgilor sunt mai greu de lămurit într-o piață judiciară fluctuantă de la un miel, la o excursie pe o insulă pustie, până la insula servită pe tavă alături de un mic dejun, de ordinul sutelor de mii de euro.
    2. Achiesarea părților la soluția oferită de instanța de fond nu este echivalentă cu mulțumirea părților. Perdanții nedreptățiți pot să aibă destule motive de renunțare la calea de atac: durata interminabilă a termenului rezonabil (timp pierdut iremediabil), soluții și motivări contradictorii (se bat cap în cap… ca berbecii) față de situații similare sau chiar în aceeași speță, încrederea în sistemul de oaie, cheltuieli de judecată admise fără scrupule, burtometrice, descurajatoare, rodul conlucrării judecătorilor cu casele de avocatură tolerate pt. mântuirea neamului, alți bani, altă distracție în aceeași horă a reformiștilor “tot așa și-așa și-așa!”. Superficialitatea și indiferența judecătorilor- încurajați să nu fie preocupați de temeinicia și legalitatea hotărârilor date în prima instanță- au consfințit de fapt o mentalitate, singura predictibilă prin însăși perpetuarea ei. Ea se traduce de fapt prin merge tot așa, iaca-iaca-șa: fără participarea decisivă a judecătorilor din instanțele superioare, de control judiciar, n-ar mai exista corupție în întregul sistem, iar multe procese s-ar opri în prima instanță, la sentința respectabilă prin motivarea menită să le transmită părților încrederea că soluția are șanse minime să se mai schimbe într-o cale de atac. Or, dna Dana Gârbovan propune pe șleau să nu se schimbe cu nimic intangibilitatea judecătorului din prima instanță, indiferent cât de zburdalnic s-ar preface că judecă, pentru ca nu cumva judecătorilor din recurs să le mai rămână de făcut o brânză, influențată de compoziția dată din materia disciplinară. Când este cazul, e chiar necesar să fie trași de mâneca robei, să fie influențați… să nu procedeze și să nu proceseze la fel ca predecesorii, dar problema esențială este influența factorul șpagasin asupra deciziei irevocabile, fiindcă saltă cu cântec, joc și voie bună categoria procesuală… în altă ligă.

  9. Pentru d-nul Basca:
    -in majoritatea cauzelor situatia de fapt este judecata de 2 ori – la instanta de fond ci apoi la cea de apel, ramanad ca la recurs sa fie remediate situatiile privind aplicarea legii;
    – d-na Barac are o opinie superficiala si politicianista intr-o problema deosebit de complexa. Astfel, chiar si unificarea legislativa prin recursurile in interesul legii date de ICCJ este criticabila deoarece in situatia in care solutiile date in aceste situatii de catre ICCJ sunt gresite deven izvor de drept!(deoarece aceste solutii sunt obligatorii pentru toate instantele). S-ar ajunge la situatia in care judecatorii ar face legea( si nu oricand ci atunci cand gresesc) ceea ceeste inadmisibil. Iata de ce, dorinta ca toate solutiile ICCJ sa fie obligatorii, desi au o mare priza la populatie, prezinta, din pacate, si un risc pentru justitiabili.

    • @Ion fara tara
      Nu are cum să fie o alternativă mai acceptabilă soluționarea cauzelor similare prin deciziile contradictorii ale interpreților, împărțiți astfel în cel puțin două categorii: inspirați și debusolați.
      Ar fi mai mare încrederea în Loteria Română decât într-un act de justiție susținut de o practică unitară prin RIL. Dacă în toate secțiile celei mai înalte instanțe funcționează mai puține capete capabile să tranșeze optim o problemă specifică (decât cele căzute pe obiect în instanțele inferioare), puterea judecătorească ar fi doar o creatură cu josul în sus sau viceversa. Să nu uităm completările/modificările legislative privind condițiile de accedere în ICCJ!
      PS. Găselnița „superficiala”, în cadrul limitat al unui articol, mi se pare, dacă nu politicianistă, cel puțin legată de un interes personal. O dovadă mai clară de superficialitate este să nu indicăm, oricât de sumar, o soluție alternativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lidia Barac
Lidia Barac
Lidia Barac este magistrat. Din 2010 este Secretar de Stat in Ministerul Justitiei. A fost presedintele Curtii de Apel din Timisoara.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro